CINE A SCRIS MISTERIOSUL CODEX ROHONCZI?
De peste 100 de ani, un manuscris numit Codex Rohonczi, după localitatea unde a fost descoperit, caligrafiat într-o limbă necunoscută şi cu un alfabet straniu, de peste 150 de litere, polarizează atenţia specialiştilor în lingvistică şi istorie antică din Europa.
Considerat de către unii dintre cercetătatori drept un fals, de către alţii drept un document veridic, care se referă la poporul blak sau vlak, Codexul Rohonczi a constituit şi subiectul dezbaterilor din cadrul celui de al 11-lea Congres de Dacologie, desfăşurat la Alba Iulia în perioada 28-29 mai 2010.
Cine a scris misteriosul Codex Rohonczi?
TVR1, Emisiunea „Semne”
Descarca Codex Rohonczi in format PDF
http://www.voci.ro/codexul-rohonczi-si-tacerea-academica/
Dosare istorice : SUDUL BASARABIEI ( Bugeacul), SUPRAFAȚĂ ȘI POPULAȚIE
Bugeacul, adică Sudul Basarabiei istorice (fostele judeţe Ismail, Cetatea Albă şi părţi ale judeţelor Cahul şi Tighina) are o suprafaţă de 13 106 kilometri pătraţi între faţada basarabeană a Mării Negre şi fluviile Dunărea şi Nistru, scrie omul politic si scriitorul basarabean Vlad Cubreacov, preluat de Romanian Global News.
Populaţia din această regiune istorică a Basarabiei, ataşată arbitrar şi artificial regiunii Odesa, reprezintă, potrivit datelor ultimului recensământ general al populaţiei din Ucraina, un total de 481 014 locuitori grupaţi în 176 de primării organizate, la rândul lor, în 9 raioane: Arciz, Bolgrad, Cetatea Albă, Chilia, Ismail, Reni, Sărata, Tarutin şi Tatarbunar.
Până în anul 1954 localitățile din Sudul Basarabiei au fost organizate în regiunea Ismail. La 15 februarie 1954, printr-un Decret al Sovietului Suprem al URSS, regiunea Ismail a fost desființată, iar teritoriul ei a fost anexat regiunii Odesa. Decretul de desființare a regiunii Ismail a avut următorul cuprins (originalul rusesc și traducerea noastră românească):
”ОБ УПРАЗДНЕНИИ ИЗМАИЛЬСКОЙ ОБЛАСТИ УКРАИНСКОЙ ССР
Указ от 15 февраля 1954 г.
(«Ведомости Верховного Совета СССР» 1954 г. № 4)
Утвердить представление Президиума Верховного Совета Украинской Советской Социалистической Республики об упразднении Измаильской области и передаче ее территории в состав Одесской области.
DESPRE DESFIINȚAREA REGIUNII ISMAIL DIN RSS UCRAINEANĂ
Decret din 15 februarie 1954
(«Monitorul Sovietului Suprem al URSS» pe anul 1954, nr. 4)
Se aprobă propunerea Prezidiului Sovietului Suprem al Republicii Socialiste Ucrainene privind desființarea regiunii Ismail și transmiterea teritoriului acesteia în componența regiuniuu Odesa. ”
Principalele comunități etnice din Sudul Basarabiei sunt reprezentate de bulgari, români, ucraineni, ruși lipoveni și găgăuzi. Există și comunități mai mici de albanezi, greci, țigani și evrei.
Niciuna dintre comunitățile etnice nu deține majoritatea în această regiune, ai cărei locuitori se remarcă prin cel mai ridicat nivel de toleranță etnică în Ucraina de astăzi.
În cuprinsul fostei regiuni Ismail, populația românească deține o pondere de 18%. Vechea comunitate numeroasă a nemților basarabeni a fost aproape integral evacuată în Germania conform înțelegerilor sovieto-germane.
Ideea reînființării regiunii Ismail a fost formulată public de reprezentanți ai multor organizații neguvernamentale:
1. Asociația «Возрождение региона» («Renașterea regiunii») din Odesa (președinte cunoscutul politician Ruslan Bodelan, etnic ucrainean, fost primar al municipiului Odesa și guvernator al regiunii Odesa, originar din raionul Chilia), începând cu anul 2012;
2. Revista ”Країна” (”Țara”) din Kiev (materiale ale jurnalistului Ihor Lubyanov), începând cu anul 2013;
3. Asociația Naţional-Culturală ”Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa (președinte Anatol Popescu), începând cu anul 2014;
4. Asociaţia Naţional-Culturală ”Valul lui Traian” a Românilor din raionul Tatarbunar (președinte Nicolae Moșu), începând cu anul 2014;
5. Alianța Creștin-Democrată a Românilor din Ucraina, filiala regională Odesa (predinte Petru Șchiopu), începând cu anul 2014.
Există mai multe voci și în mijlocul comunității bulgare din zonă care și-au exprimat dorința ca regiunea Ismail să fie reînființată.
Propunerea unei noi organizări administrative a Ucrainei lansată de revista ”Країна” (”Țara”) din Kiev prevede existența unei regiuni distincte numite Basarabia, incluzând două raioane mari (Cetatea Albă și Ismail), și a unei regiuni numite Bucovina, incluzând actualele regiuni Cernăuți și Ivanofrankovsk (fosta Pocuție).
Vlad Cubreacov: SUDUL BASARABIEI (REGIUNEA ISMAIL), SUPRAFAȚĂ ȘI POPULAȚIE
Mai multe pe: http://cubreacov.wordpress.com/2014/06/16/sudul-basarabiei-regiunea-ismail-suprafata-si-populatie/
CITITI SI :