UN CRIMINAL CELEBRU – RÂMARU

Râmaru, vampirul din Bucuresti

Râmaru Ion a fost, de departe, cel mai sadic criminal in serie intalnit in analele Politiei Romane. El a comis nu mai putin de trei omoruri deosebit de grave, un omor calificat, sase tentative de omor, cinci violuri, o tentativa de viol, o talharie si trei furturi. Criminalul a actionat in Bucuresti in anii 1970 – 1971.

Cazul  Râmaru a starnit curiozitatea nu doar judiciaristilor, ci si multor psihologi si criminalisti. Reputatul comisar de politie Traian Tandin a scris chiar o carte despre odiosul criminal.

Râmaru, supranumit “vampirul din Bucuresti”, a ramas, peste ani, cu reputatia celui mai sinistru criminal roman.
Nascut la Corabia, pe 12 octombrie 1946, Ion Râmaru si-a manifestat inclinatia spre infractiuni inca de la 18 ani.

Atunci a fost condamnat pentru prima data pentru talharie.
In cea de-a doua jumatate a anului 1970 si primele luni ale anului 1971 o serie de crime, comise cu o cruzime greu de descris au zguduit Capitala.

 Un individ necunoscut ataca dupa miezul noptii femei singure, pe care le lovea cu un ciocan sau toporisca.

Un alt element comun era faptul ca individiul actiona numai in noptile cu fenomene meteorologice deosebite : ninsoare, ploaie torentiala cu tunete si fulgere, furtuna si vant puternic, ger cumplit, ceata, pacla.

Dupa cateva crime comise in circumstante similare, a devenit clar pentru judiciaristi ca era vorba despre un asasin in serie.

Dupa un an de ancheta, cu ajutorul descrierilor facute de victimele care au avut norocul sa ramana in viata, pe 27 mai 1971, politistii au reusit sa-l prinda pe ucigas.

In timpul anchetei, Ion Râmaru si-a recunoscut aproape tot “palmaresul”.

Iata 16 dintre cele mai grave crime pe care le-a comis Râmaru, in ordine cronologica:

• 8/9 aprilie 1970 – Elena Oprea – crima cu premeditare (nu a fost violata pentru ca un vecin l-a speriat si a fugit)
• 1/2 iunie 1970 – Florica Marcu – viol (a fost lovita pana a lesinat, carata pana la cimitirul Sfanta Vineri, violata, injunghiata si i-a fost supt sangele in timp ce mergea spre casa cu Ramaru, a fost salvata de un camionagiu).
• 19/20 iulie 1970 – OCL Magazin de Confectie – furt.
• 24 iulie 1970 – Margareta Hanganu – furt in forma agravata.
• 22/23 noiembrie 1970 – Olga Baraitaru – tentativa de crima, viol si furt in forma agravata.
• 15/16 februarie 1971 – Gheorghita Sfetcu – tentativa de crima si furt.
• 17/18 februarie 1971 – Elisabeta Florea – tentativa de crima.
• 4/5 martie 1971 – Fanica Ilie – crima cu premeditare, viol si furt.
• 8/9 aprilie 1971 – Gheorghita Popa – crima deosebitde grava, viol si furt (48 de placi injunghiate la cap, piept si picioare, 5 lovituri la cap, coaste rupte, partea genitala rupta cu gura).
• 1/2 mai 1971 – Stana Saracin – tentativa de viol.
• 4/5 mai 1971 – Mihaela Ursu – crima deosebit de grava, viol (a fost intrerupt in timpul actului, lasandu-l nesatisfacut, conducand la cautarea altei victime).
• 4/5 mai 1971 – Maria Iordache – tentativa de crima (atacata la 2 ore dupa Ursu; a scapat cand i-a cazut bara de metal cu care o batea in timp ce alerga).
• 6/7 mai 1971 – Viorica Tatu – tentativa de crima.
• 6/7 mai 1971 – Elena Buluci – tentativa de crima.
• mai 1971 – Iuliana Funzinschi – furt si violarea unei proprietati private.

Cu toate acestea, a incercat sa-i convinga pe anchetatori ca este un om bolnav psihic, care nu poate raspunde pentru faptele sale.

In acelasi timp, insa, incerca sa-i convinga pe anchetatori ca el este faptasul crimelor, de fiecare data insistand sa fie dus la locul in care a comis asasinatul. Momentul cel mai dificil atat pentru anchetatori, cat mai ales pentru victime, a fost cel al recunoasterii agresorului.

  Criminalul a fost asezat intr-un grup de persoane de aceeasi talie cu el si fizionomie asemanatoare. Inainte de intrarea in incapere a fiecarei victime, el isi fixa un alt loc in rand, la alegerea sa.

Victimele care au fost lovite cu toporul in cap sau taiate cu cutitul, in momentul in care intrau in incapere si dadeau cu ochii de el incepeau pur si simplu sa tremure, desi nu mai erau in pericol.

 Râmaru credea ca a reusit sa demonstreze anchetatorilor ca este un individ care nu poate raspunde pentru faptele sale. A suferit un soc in momentul in care a citit materialul de urmarire penala.

In cartea “Cazul Ramaru”, comisarul de politie Traian Tandin descrie cu lux de amanunte acel moment : “Ramaru l-a citit cu foarte mare atentie si, vazand ca expertii nu-l considerau, asa cum sperase el, iresponsabil, si-a schimbat brusc atitudinea si a spus : «Nu mai recunosc nimic din ceea ce v-am spus». In continuare, n-a mai raspuns nici la intrebarile avocatului”…

Procesul care a urmat a fost unul rapid, iar ucigasul primea pedeapsa maxima: moartea.

In momentul in care a fost citita sentinta, in sala de judecata a izbucnit un ropot de aplauze. Râmaru a facut recurs, insa Tribunalul Suprem a considerat ca sentinta trebuie sa ramana definitiva.

La data de 23 octombrie, 1971, Ramaru a fost dus la Inchisoarea Jilava intr-o duba. A fost tarat pana la locul executiei din momentul in care a parasit duba. Pana cand a murit, a fost intr-o continua stare de furie si incerca sa evadeze. Cei trei ofiteri insarcinati cu impuscarea lui, l-au legat de un stalp.

Intrebat, in concordanta cu legea, daca are vreo ultima dorinta, a spus nu.  Din cauza miscarilor sale constante, era greu sa tintesti cu acuratete si intr-un final, spatele i- a fost sfasiat de gloante (se intorsese total cu spatele).

A fost ingropat in cimitirul din oras; mormantul sau ramane nemarcat.

Ultimele sale cuvinte aveau insa sa ramana intiparite in mintea celor prezenti si se vor dovedi ulterior extrem de adevarate:  “Chemati-l pe tata, ca sa vada ce imi faceti! Faceti-l sa vina! El este singurul vinovat!” si “Vreau sa traiesc!”

 Ce vroia oare sa spuna criminalul?

Florea Ramaru – Ereditatea crimei

Anii din timpul ultimului Razboi Mondial au fost, fara doar si poate, unii extrem de tulburi pentru toate tarile Europei. Lipsurile si atrocitatile razboiului dusesera la o recrudescenta fara egal a crimelor, iar Romania isi avea si ea tristii reprezentanti.

Era anul 1944, atunci cand o serie de crime zguduia Bucurestiul. Intr-un singur an, cinci femei fusesera ucise cu bestialitate, iar amprentele recoltate de autoritatile vremii nu se potriveau cu cele ale infractorilor din baza de date. Era vorba, asadar, de un individ fara antecedente penale.

Cu toate acestea, timpul a trecut iar criminalul nu a fost niciodata identificat. Misterul iesea din nou la iveala in anii ’70, atunci cand seria de crime a lui Ion Ramaru ingrozea intreaga Capitala.

Spre surprinderea criminalistilor, amprentele celui care ucidea erau identice cu cele ale criminalului din 1944.

Cum ar fi fost insa posibil asa ceva? In fond, trecusera peste 25 de ani, iar infractorul ar fi trebuit sa aiba o varsta inaintata, posibilitate exclusa din start de autoritati. Si totusi, modul de operare si de infaptuire a crimelor erau aproape identice. Notorietatea cazului Ramaru si prinderea temutului criminal aveau sa arunce din nou in uitare celebrele amprente din timpul razboiului.

O stranie coincidenta raspundea totusi intrebarilor care existau de atatia ani.

La exact un an de la executia lui Ion Ramaru, la 23 septembrie 1972, la Institutul de Medicina Legala era adus cadavrul unui barbat care aparent cazuse din tren.

Examinarea acestuia aducea un rezultat socant.

Amprentele celui care murise in bizarul accident, erau cele ale ucigasului din 1944.

 

Era nimeni altul decat Florea Ramaru, tatal celui mai cunoscut asasin in serie din istoria Bucurestilor.

Surse: “Cei mai odiosi 100 criminali romani” – Traian Tandin, Editura Tritonic”,crimetv.ro si  blogul Domnisoara D .

Publicitate