Batalia de la Kosovo Polje (1389), o clipa de istorie romaneasca in Balcani

 

 

Bătălia de la Kosovo Polje (sau Bătălia de la Câmpia Mierlei), a avut loc în ziua de Sf. Vitus (15/28 iunie 1389), între o coaliţie crestina compusa din  sarbi, albanezi, croati, romani, bosiaci etc. şi ostile Imperiului Otoman.

 Sunt puţine surse istorice care vorbesc despre această bătălie, dar o examinare critică a acestora şi o comparaţie cu bătălii similare contemporane acesteia (cum ar fi Bătălia de la Angora sau cea de la Nicopole), pot  permite o reconstituire aproximativ precisa.

 După înfrângerea otomanilor de către sârbi în Bătălia de la Plocnik, Murad I, conducătorul Imperiului Otoman, a început să-şi strângă trupele la Philippoupolis (Plovdiv) în primăvara lui 1389, şi a sosit la Ihtiman după un marş de trei zile.

De acolo, a ales ruta  Velbužd (Kyustendil) şi Kratovo si dupa  ce a ramas o vreme în Kratovo, Murad a trecut prin Kumanove, Presheve şi Gjilan spre Prishtina, unde a ajuns pe 14 iunie.

Nu se stie  sigur cât de mari erau cele două armate, pentru că sursele  tind să mărească numarul lor, ducându-le  chiar la  ordinul sutelor de mii de osteni.

 Potrivit unor cronicari, armata lui Murad ar fi numărat cca. 40.000 de soldati.

Luând drept reper acest numar, probabil că armata lui Murad avea 5.000 de ieniceri, 2.500 de soldaţi din garda de cavalerie , 6.000 de spahii, 20.000 azapi şi akingii şi 8.000 de oşteni ai vasalilor săi.

Se crede ca armata coalitiei balcanice condusa de catre  printul Lazar Hrebeljanovic al Serbiei ar fi avut intre 12 si 30.000 de osteni.

Sarbii pretind ca aceasta armata era in totalitate compusa din sarbi si  in mica masura  din croati, insa alti istorici  arata  ca la batalie  au participat alaturi de sarbi si osteni din  alte tari balcanice: albanezi, croati, romani, bulgari, bosniaci, unguri etc.

Dintre aceştia, câteva mii alcătuiau cavaleria, dar probabil numai câteva sute aveau armuri complete.

 Mircea cel Batran

Se stie ca domnul roman Mircea cel Batran a sustinut armata crestina la Kosovopolje  cu o  forta puternica, acesta fiind  si unul dintre motivele pentru care  domnul roman  a intrat în conflict cu Imperiul Otoman.

Din partea albanezilor, la aceasta batalie au participat  comandantii Gjergj Balsha II, Teodor Muzaka, Gjon Kastrioti (tatal lui Skenderbeg) etc.

 “Bătălia a fost purtată de o coaliţie regională în care albanezii participau în număr mare“, susţine dr.Alexandru Madgearu, cercetător ştiinţific principal al Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, în „Originea medievală a focarelor de conflict din Peninsula Balcanică

La batalie au participat si forte conduse de catre banul croat Ivan Palizna.

 Trebuie mentionat, ca alaturi de armata otomana a participat in lupta si boierului sarb, Konstantin Dejanović, acest lucru facand ca unii dintre istoricii contemporani sa considere ambele armate drept coalitii.

 Armatele s-au întâlnit la Câmpia Mierlei. Centrul armatei turcești era condus de sultanul Murad, în timp ce Baiazid era pe flancul drept și Yakub pe cel stâng.

În jur de 1.000 de arcași se aflau în prima linie a flancurilor, urmați de azapi și apoi de akingii; în prima linie a centrului erau ienicerii, în spatele lor fiind Murad, înconjurat de garda călare;  logistica se afla în spate, păzită de un număr mic de soldați

 Bătălia a debutat cu un tir al arcaşilor turci, îndreptat impotriva adeversarilor crestini, care au  reuşit să pătrundă in flancul stâng al otomanilor, dar nu au avut acelaşi succes în centru şi în flancul drept.

Flancul stâng nu a fost înfrânt, ci doar împins înapoi.

Iniţial, coalitia crestina a obţinut  un avantaj după prima  şarjă, care a făcut ravagii în flancul turc  condus de Jakub Celebi.

În centru, creştinii au reuşit să împingă forţele otomane înapoi, lăsând flancul lui Baiazid să încerce să-i ţină în loc pe sârbii lui Vlatko Vuković.

Otomanii, într-un contraatac, au împins forţele balcanice înapoi şi au reusit sa obţina victoria spre seară, iar  Baiazid I (invins mai tarziu de Mircea la Rovine),  supranumit “Fulgerul”, datorită calităţilor demonstrate la conducerea acestui contraatac  decisiv, a  devenit sultan dupa batalie.

  Conform mai multor documente istorice turceşti,  sultanul a fost ucis în timp ce  inspecta câmpul de luptă după bătălie de un ostean  sarb, Miloš Obilić, care se prefăcea mort.

O altă variantă mentionata in  cronicile sârbeşti, spune că sultanul ar fi fost asasinat de Miloš Obilic, dupa ce acesta a ajuns în tabăra turcilor sub pretextul că este dezertor şi a îngenuncheat în faţa acestuia, iar  timp ce îngenunchea în faţa lui, l-a înjunghiat în stomac.

 

Dupa batalia de la Kosovopolje din  1389, incepe refugierea populatiei albaneze crestine din fata urgiei  otomane in Italia, Grecia si in aproape toata Peninsula Balcanica, unii albanezi gasind adapost  in secolele ce au urmat si in Tarile Romane.

 – Ku po shkojmë mori non?
– Na po ikim prej turku, i ka thon
– E kur vim ko, mori non?
– Kur çartojet turku, sikur na”…

– Unde mergem mama?

– Plecam din cauza turcilor.

 – Si cand ne vom intoarce,mama?

 – Cand or sa plece turcii…

Preluat din Kosovoperomaneste.wordpress.com

Publicitate