Gândul zilei

 

 

 

 

„Eu cred: Reîntregirea patriei se va face, fiindcă aşa vrea Dumnezeu. Sunt deja semne că toate neamurile se cam adună, căutându-şi rădăcinile.

Instinctul autoconservării ne sugerează tuturor că cea de a doua venire trebuie să ne găsească pe fiecare la vatra strămoşească.

Iată de ce, tot mai mulţi dintre acei care ne-au despărţit pe noi, românii, se vor retrage cu încetul, lăsându-ne să fim din nou împreună.

În casa noastră, în credinţa noastră, pe pământul nostru hărăzit de Dumnezeu.

Reunirea ! Altă soluţie nu există !”

– Mircea Druc –

( Un fragment din  Alocuţiunea rostită la 28 noiembrie 1991 în sala Parlamentului României din Dealul Mitropoliei, în cadrul şedinţei festive consacrate aniversării a 73 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918)

 

 

 

 

 

 

 

Mircea Druc (n. 25 iulie 1941 in satul Porumbauti, judetul Balti din Basarabia), este un  om politic roman moldovean care a fost  Presedinte al Consiliului de Miniștri al Republicii Sovietice Socialiste MOLDOVA, in perioada  25 mai 1990 – 28 mai 1991 , adept al reunificării Basarabiei, Nordului Bucovinei si Ținutului Herța, cu România.

GUVERNUL condus de Mircea Druc a promovat un program amplu de reforme  economice si sociale, care  urmăreau desprinderea RSS Moldova de URSS si reducerea dependenței RSSMoldovenesti  de  Moscova, în scopul obținerii independenței.

 A fost destituit din  funcția de prim-ministru la 28 mai 1991 de catre președintele Mircea Snegur , dupa ce a primit un vot  de neîncredere in Parlamentul unicameral al RSS Moldovenesti.

La 24 ianuarie 1992, cu ocazia desfășurării la Iași a primei Convenții a Consiliului Național al Reîntregirii,a fost ales  în unanimitate presedinte al acestei Organizatii.

Mircea Druc a redobândit la 6 iulie 1992 cetățenia romana, pe care o avea la nastere in 1941, dar care i-a fost luata odata cu invadarea Basarabiei si Bucovinei de Nord de catre URSS, cand  i s-a atribuit cetățenia sovietică.

A primit următoarele distincții: Medalia „Za osvoienie țelinnîh zemeli” din Kazahstan (1958), Medalia „Meritul civic” din Republica Moldova (1996), titlul de Cetățean de Onoare al orașelor Miami (SUA) Si Bușteni (România ), titlul de Omul politic al anului 1992, în Republica Moldova.

Publicitate

Portretul neretusat al generalului Jozef Bem, „erou”al revolutiei maghiare de la 1848 si autor al genocidului antiromanesc din Ardeal. VIDEO

 

Imaginea neretusata a generalului Jozef Bem, autor al genocidului antiromanesc din Ardeal

Între „eroii”, dar nu şi „martirii” războiului civil din Tranilvania, botezat impropriu Revoluţia de la 1848, fabricaţi de istoriografia maghiară, alături de cei 13 generali executaţi de Curtea vieneză pentru încălcarea jurământului militar, se află şi generalul Jozef Bem (foto), sau, în forma maghiarizată, Bem Jozsef.

Cine a fost generalul Bem? Polonez de naţionalitate, născut la 14 martie 1795 la Tarnow, urmează o carieră militară obişnuită, lipisită de strălucire.

Aceasta, până in timpul evenimentelor din primăvara anului 1848, când – la 14 martie – preia conducerea mişcării antihabsburgice de la Viena, trădând legământul militar şi tronul imperialilor.

Mişcarea revoluţionară din capitala Imperiului Austriac va fi curând înfrântă, iar generalul Jozef Bem fuge în Ungaria, cuprinsă şi ea de rebeliune, şi intră în solda guvernului lui Kossuth Lajos, care îi încredinţează comanda trupelor „revoluţionare” maghiare şi secuieşti din Translvania.

ÎN PLAN POLITIC, RESPONSABILUL PENTRU GENOCIDUL CONTRA ROMÂNILOR ARDELENI RĂMÂNE KOSSUTH LAJOS; EXECUTORUL FIDEL AL ORDINELOR DE DECIMARE A POPULAŢIEI ROMÂNEŞTI A FOST ACEST JOZEF BEM, CARE LE-A CERUT OSTAŞILOR SĂ LUPTE „VITEJEŞTE” CU CIVILII (PESTE 40.000 DE MORŢI), SĂ ŞTEARGĂ DE PE FAŢA PĂMÂNTULUI PESTE 300 DE SATE ROMÂNEŞTI, SĂ DISTRUGĂ BISERICILE ROMÂNEŞTI ŞI SĂ LICHIDEZE INTELECTUALITATEA ROMÂNĂ!

În rest, a fost un comandant mediocru şi fără noroc. Deşi, la Dej, îl înfrânge pe feldmareşalul austriac Anton von Puchner şi va ocupa Sibiul şi Braşovul, în dreptul lui nu putem consemna decât înfrângeri: în toate confruntările cu armata de ţărani şi târgoveţi a lui Avram Iancu, înfrângerea de la Ocna Sibiului în bătălia cu armata austriacă, eşecul în confruntarea cu ruşii, la Albeşti (Sighişoara) şi – în fine – dezastrul militar al „revoluţionarilor” maghiari, la Timişoara, din 9 august 1849, unde trupele ungureşti au fost spulberate de cele austriece şi ruseşti.

Capitularea ungurilor a avut loc patru zile mai târziu, la Şiria (Arad), în data de 13 augut 1849, iar cei 13 generali, tot atât de pur etnic maghiari precum slovacul Kossuth şi polonezul Bem, au fost judecaţi şi executaţi pentru înaltă trădare.

Nu şi generalul Jozef Bem, care şi-a luat din vreme tălpăşiţa şi a fugit taman în… Imperiul Otoman! Acolo s-a converit imediat la islamism şi a devenit înalt demnitar turc sub numele de Amurat Paşa.

Ne întrebăm ce schimbări de orientare ar mai fi avut şi pe acolo şi în slujba cui s-ar mai fi pus pentru o soldă mai substanţială acest mercenar înnăscut, dat fiind faptul că la scurtă vreme după aceea a avut loc războiul Crimeii, dacă nu s-ar fi întâlnit cu „doamna cu coasa”, la 10 decembrie 1850, la Aleppo (astăzi Halab), în Siria…

Aşadar, acesta este profilul biografic şi moral al personajului care e transformat într-o personalitate de prim rang a istoriei Ungariei din secolul al XIX-lea. Un trădător învederat, gata să slujească orice cauză, dacă era bine retribuit, un criminal de război în timpul disensiunilor interetnice din Transilvania de la 1848-1849…

În perioada dualismului austro-ungar, la Târgu-Mureş, lui Jozef Bem i-a fost înălţată o statuie, încă o dovadă că sprijinul acordat de aristocraţia maghiară era scump plătit de Curtea imperială de la Viena, inclusiv prin acceptarea de a fi amplasate monumente întru cinstirea foştilor duşmani ai imperiului.

Despre soarta acesteia, după Primul Război Mondial, dar şi despre faptul că nici secuii nu aveau prea multe motive să regrete dărâmarea ei, dat fiind modul dispreţuitor şi arogant în care îi tratase generalul Bem, aflăm dintr-un articol apărut în bilunarul „Mureşul”, organul Partidului Naţional Român, Anul III, Nr. 4 – Târgu-Mureş, din 10 februarie 1924, p. 2-3:

 

„SĂCUII ŞI GENERALUL BEM

 

În piaţa oraşului Tg.-Mureş [Piaţa Trandafirilor – n.n.] sta înainte de 1918 statua lui Iosif Bem – de naţionalitate polon, care nici nu ştia ungureşte –  general în armata revoluţionară maghiară din 1848-1849.

În revoluţia noastră dela finea [sfârşitul – n.n.] anului 1918 s’a demontat statua, fiindcă era simbolul unei puteri care a dispărut pe veci de pe aceste plaiuri. Soclul a stat încă, până acum câteva luni, când primăria a îndepărtat şi această ultimă rămăşiţă din trecut. Şi la demontarea statuei ca şi la a pedestalului, presa noastră minoritară ţipa şi înjura sau simula durerea…

Oare de ce? Căci motive istorice nu avem nici noi, nici „săcuii” ca să se menţină statua numită. Poate că o fi învins el trupe austriece: Nouă însă ne putea impune [impresiona – n.n.] Bem cu atât mai puţin, cu cât oştirile trimise de el contra românilor totdeauna au fost bătute: de două ori fiind conduse de maiorul Hatvani, apoi cele de sub comanda colonelului baron Kemeny Farcaş ca şi „voinicii” conduşi de însuşi Pavel Vasvary – rămas şi el pe câmpul de luptă de la Fântânele -, tot atâtea oştiri trimise de generalul Bem contra moţilor lui Iancu, pentru ca apoi de abia să se reîntoarcă din acestea căţiva oameni, cari să vestească dezastrul.

Dar nici săcuii nu credem să aibă motive pentru deplângerea îndepărtării monumentului…!

Pentru a dovedi şi aceasta, publicăm în extras un ordin de zi al lui Bem, dat cătră săcui:

‘Curtea marţială, care s’a înfiinţat pentru a judeca pe aceia care şi’au trădat steagul, conducătorul şi camarazii prin fugă laşă de pe câmpul de luptă, a adus judecata. Şi la judecata s’a pronunţat în aşa fel, că au ar trebui să împuşc în casă săcuii, sau să aplic bastoane cu sutele [subliniere originală, sublinierea generalului Bem – n.n.]. Prima nu o voesc, căci cred că cine e pătruns de spaimă poate face încă serviciu bun patriei sale şi libertăţii, dacă trece peste frica-i de femeie bătrână ca pe vite etc..

Dat la cartierul general din Bistriţa, la 5 Iunie 1849.
Iosif Bem.

 

Concluziune: nici pentru români, nici pentru săcui – deşi din motive diferite – nu a fost de dorit menţinerea statuei, cu atât mai puţin a soclului, depoiat de ea. Prin urmare, Primăria crede a fi purces de astădată conform dorinţei unanime.

 

Primar, Dr. A. Dandea”.

 

 

De prof. Alexandru Ciubîcă (Târgu-Mureş) – Condeiul Ardelean

 prin FrontPress

 

 

 

 

MAREA TRĂDARE NAŢIONALĂ. Istoricul Dinu C.Giurescu trage un semnal de alarmă. VIDEO

 

AFLĂ CUM EŞTI VÂNDUT ŞI TRĂDAT. REACŢIONEAZĂ  PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU !

DINU C. GIURESCU: “Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre.

Iniţiativa de a desfiinţa judeţele se înscrie într-un şir de acţiuni care sunt menite, pe de-o parte, să destrame unitatea teritorială a ţării şi, pe de altă parte, să şteargă identitatea noastră naţională.
Se anulează, cu o trăsătură de pix, toată această întocmire care are o vechime între 600 şi 700 de ani, intrată în conştiinţa noastră, a mea.

Eu sunt din Vlaşca mai întâi, apoi din Argeş, şi pe urmă, evident, sunt din România, fiindcă Vlaşca şi Argeşul sunt parte din România.

Ce facem? Ştergem cu buretele, ştergem cu pixul – tot? Unde voi fi?

Din regiunea 1, cetăţeanul cu codul numeric personal cutare, pe care îl înscriu cu două-trei semne acolo, într-o listă şi, în felul acesta, am robotizat întreaga Românie. Eu nu mai aparţin unui judeţ, nu mai aparţin României.
Aparţin unor sigle, unor numere înscrise… E trist!

Aşadar, ce se întâmplă acuma cu desfiinţarea judeţelor se înscrie în două tendinţe foarte clare din ultimii ani. Pe de o parte destrămarea teritorială a României şi, pe de altă parte, ştergerea identităţii noastre ca români. Am să enumăr câteva argumente:

● Primul: regiunile de dezvoltare

Acel faimos proiect, din păcate al UDMR-ului: 50.000 Km², taie Transilvania în două, pe linia trasată de arbitrajul de la Viena din ’40. Acesta este un fapt.

● Al doilea: statutul minorităţilor care se pregăteşte.

Dacă se adoptă, prin formulă magică a asumării răspunderii, vom crea zeci de autonomii teritoriale, sub pretextul autonomiilor culturale. Autonomii teritoriale în Transilvania care vor face tranziţia de la judeţele secuieşti, şi până la graniţa cu Ungaria.

● Al treilea argument: legea arhivelor

În speţă întoarcerea arhivelor la emitent!

Dumneavoastră ştiţi ce înseamnă asta? Să le întorc unde?
Emitentul a fost până în 1918 Ungaria sau Austria. Acolo le întorc?

Eu cred că nu-şi dau seama oamenii de catastrofa pe care o pregătesc României.
Dacă le-aş propune Statelor Unite să întoarcă arhivele de la Arhivele Naţionale Centrale din Washington DC la diferiţii emitenţi, eu cred că s-ar uita şi ar spune probabil că este un act de trădare naţională, de destrămare a unităţii Statelor Unite.

● Al patrulea argument: legea educaţiei

Suntem educaţi după moda nouă europeană, în care 92% dintre elevii autohtoni au mai puţine drepturi decât 8% dintre elevii minoritari. E bine că au minoritarii drepturi, dar vreau ca şi majoritarii să aibă aceleaşi drepturi!

Aceeaşi lege enumeră 22 de principii directoare, unul din principii este şi cultura, identitatea şi istoria românească, dar în lege nu se află nimic pentru promovarea acesteia.

 

 

acad.Dinu C. Giurescu, istoric

 

Mai mult decât atâta: finanţarea este favorizantă pentru minoritari: dacă sunt 10 elevi minoritari români într-un sat, desfiinţăm şcoala respectivă, iar dacă sunt zece minoritari într-un sat, facem o şcoală specială. Iată, deci, ce înseamnă legea educaţiei europene…
Nu mai vorbesc de autonomia universitară, care acolo e proclamată cu litere groase dar, în realitate, universităţile sunt supravegheate, acuma, cum nu au fost niciodată înainte, după bunul plac al rectorului şi al altora.

● Al cincilea argument: nu mai avem manual de istoria românilor.

Elevii de clasa a XII-a au un manual pe care scrie Istorie, iar înăuntru e tranşată, ca la abator, istoria românilor pe teme mari, pe care le înţelege un om care cunoaşte istoria românilor, dar nu unul care trebuie s-o înveţe, fiindcă principiul cronologic a fost desfiinţat.

● Al şaselea argument: eu pot să insult acuma drapelul ţării sau personalităţile marcante…
În lege nu mai există incriminare penală pentru acest lucru, pentru profanarea sau batjocorirea simbolurilor naţionale. Fac ce vreau şi ce păţesc? În cazul cel mai bun,dacă acţionează guvernul sau autoritatea, primesc o amendă.

● Al şaptelea argument: Am aflat cu stupoare că asociaţia culturală Forumul Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, nu primeşte un leu de la Guvern pentru acţiunile sale culturale.

● Al optulea argument: ora de istorie la televiziunea romană nu mai este.
Nu mai există, pur şi simplu.

● În al nouălea rând
Desprinderea propagandistică, şi chiar mediatică, a celor două judeţe şi jumătate secuieşti.

● În al zecelea rând: reforma sistemului sanitar. Care poate să ducă foarte departe, spre dezastru…
Peste toate – şi cu asta am terminat – vine anularea Parlamentului.

Asumarea răspunderii este o formulă extraordinară, ca să nu mai conteze Parlamentul.

Marea Adunare Naţională era mult mai logică decât Parlamentul de astăzi. Spune Constituţia din ’65: „forţa conducătoare din Republica Socialistă România este Partidul Comunist Român” – monopolul puterii. Era clară puterea. Deputaţii votau aşa cum spunea Partidul.

Acuma nu! Avem un regim, chipurile, pluralist şi, în schimb, ne asumăm răspunderea încât orice lege poate să treacă în momentul de faţă, fiindcă Guvernul beneficiază de o majoritate aritmetică, care nu mai corespunde în niciun fel cu opţiunile şi cu sentimentele populaţiei.

Revin la judeţe. Acestea nu sunt o creaţie a lui Mircea cel Bătrân.

Judeţele erau acolo şi Mircea le-a întărit. Nu sunt o creaţie a lui Carol I sau a lui Alexandru Cuza Erau acolo. Domnitorul unirii şi fondatorul monarhiei le-au întărit doar.

Culmea este că Uniunea Europeană nu ne cere această desfiinţare a judeţelor.

Este o mistificare grosolană, urâtă de tot, să spui oamenilor că UE ne cere aşa ceva.

Dar nu este adevărat! Franţa şi-a menţinut zeci, sute de departamente, Germania la fel, Anglia la fel. Fiecare unitate teritorială cu numele ei este acolo, numai noile desfiinţăm.

Partea cea mai gravă e că vor să ne şteargă memoria, vor sa ne şteargă identitatea.

Prin toate aceste răsturnări, prin toate aceste acţiuni de buldozer, pur şi simplu, vor să fiu ca frunza pe apă – căci frunza este acum un simbol – să nu mai ştiu ce e cu mine, să fiu un fel de cetăţean, aşa, al nimănui, care locuiesc într-o regiune desemnată printr-o cifră romană, şi care voi fi, încă o dată, înscris, printr-un indicativ numeric, într-o listă.

Acest tip de om nu are decât nevoi imediate: trebuie să se ducă la mall, să cumpere o maşină şi să călătorească, poate, în străinătate, şi să se îmbrace bine.
Asta este tot, dar în cazul ăsta România: adio! Aici este partea cea mai gravă.

Prin desfiinţarea judeţelor îmi iei baza mea teritorială care de sute de ani există acolo.

Bunicul meu s-a născut în Buzău, şi judeţul Buzău există şi astăzi.

De patru generaţii suntem buzoieni prin naştere. Ăla este primul loc. Îmi ştergi şi Buzăul? Ce fac? Unde sunt născut? În raionul Stalin din Bucureşti?
Se vehiculează teoria că noi am ajuns în Transilvania prin secolul XII-XIII…

Asta este o veche temă de propagandă: neputând să conteste majoritatea absolută a românilor, au început să spună: „da, dar voi aţi venit după noi, şi noi am fost primii ocupanţi” şi alte teorii din acestea.

Cât priveşte judeţele, să luăm două exemple: Maramureşul şi Bihorul. Sunt forme vechi de organizare pe care regatul maghiar, în momentul în care a încorporat Transilvania, le-a preluat şi le-a transformat în comitatele regatului.

Iar mai târziu, când Ungaria a făcut dualismul cu Austria, a reînfiinţat toate judeţele.

Judeţele din Transilvania sunt judeţele care s-au constituit de-a lungul vremilor. Atât de puternică era instituţia, încât Austro-Ungaria a extins această instituţie a comitatelor, echivalentă cu judeţele, pe toată Ungaria mare, aceea din 1867.

Tot ce am înşirat până acuma, acei paşi mai mari sau mai mici pentru destrămarea unităţii teritoriale şi a demnităţii româneşti, merg toate ca un şuvoi către o singură ţintă, suprimarea articolului 1 din Constituţie: România este stat naţional, unitar, suveran şi indivizibil.

Asta le trebuie, asta vor să suprime. Şi o suprimă în momentul în care, în conştiinţa elevilor din liceu, dispare Istoria românilor ca materie de învăţământ, sau când cetăţenii dintr-o urbe nu mai au conştiinţa că sunt români.

Poate nici măcar că sunt bucureşteni sau braşoveni, ci aşa, nişte cetăţeni în derivă printr-o regiune de dezvoltare, numerotată cu 1,2,3, 4 sau 5.

Dacă doriţi să rememoraţi, sau să vedeţi pentru prima oară, cine au fost cei care au distrus judeţele României, să ne întoarcem în 1950, ca să vă arăt o lege adoptată de Marea Adunare Naţională, chiar în anul care reprezenta debutul obsedantului deceniu.
Aş spune cel mai urât, cel mai trist şi cel mai greu de suportat deceniu din istoria modernă a României.

E vorba de Legea nr. 5 din 1950, cea care desfiinţa judeţele României, şi o făcea sub conducere sovietică.

Iată un extras: „Marea Adunare Naţională a Republicii Populare Române.

În temeiul art. 38 din Constituţia Republicii Populare Române, văzând Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 935 din 31 august 1950, adoptă următoarea lege pentru raionarea administrativ-economică a teri-toriului Republicii Populare Române – Articolul 1”
… Fiţi foarte atenţi la acest articol 1, fiindcă argumentaţia comuniştilor sovietici din anii ’50 seamănă foarte mult cu ceea ce oferă astăzi ca motivaţie, actuala coalitie (regimul Băsescu – “USL” (n.n.) – UDMR).

Tot sub masca bunăstării economice şi a atragerii unor fonduri şi a cooperării dintre tot felul de persoane fizice şi juridice, sub aceeaşi motivaţie ne este propusă acum, ca şi atunci, desfiinţarea judeţelor.

 

Iată aşadar ce spune acest articol 1:

„Pentru asigurarea dezvoltării industriei şi agriculturii, în scopul construirii socialismului şi a ridicării nivelului de trai al oamenilor muncii, pentru a înlesni cât mai mult apropierea aparatului de Stat de poporul muncitor, pentru a contribui cât mai temeinic la asigurarea rolului politic conducător al clasei muncitoare şi la întărirea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare, TERITORIUL ROMÂNIEI SE ÎMPARTE ÎN: REGIUNI; ORAŞE; RAIOANE. Regiunile din Republica Populară Română şi capitalele lor sunt:…”

Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre. E de spus numai că fiecare om trebuie să-şi dea seama că soarta lui personală, afară de beneficiarii regimului, depinde de ce se joacăacuma.

Se joacă integritatea teritorială a României, se joacă stabilitatea ei, se joacă identitatea, sentimentului că eşti român, se joacă apărarea ţării.

Statul de astăzi nu mai apară România. Statul de astăzi apară pe altcineva, dar nu obştea românească.
De aceea fiecare dintre noi, cu mijloacele pe care le are, trebuie să spună NU.

„Nu!” – la ceea ce se pregăteşte în momentul de faţă şi să revenim la tradiţiile noastre, să revenim la puterea noastră dintotdeauna.”

 

 

 

 

SURSA: basarabialiterara.com.md

 

 

 

CITITI SI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/08/12/profesorul-dnu-giurescu/