CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Agentura rusească pentru Balcani a fost transferată de la Sofia la Chişinău

SPIONAJUL RUSESC PENTRU BALCANI, TRANSFERAT DE LA SOFIA LA CHIŞINĂU

Un personaj care îşi mişcă existenţa între cel puțin două servicii secrete, şi căruia nu e potrivit să-i amintesc aici numele, a avut în toamna anului 2002 imprudenţa să-i scape un material.
Acesta rămânea în memoria unui computer, chit că o variantă imprimată a lui îşi continua calea, împreună cu personajul respectiv, între cele două servicii.

Materialul viza dislocarea spionajului rusesc pentru zona balcanică de la Sofia la Chişinău, scrie Vlad Cubreacov pe http://cubreacov.wordpress.com, preluat de Romanian Global
News.
M-am convins ulterior că aproape nimeni nu cunoştea faptul, nici chiar reprezentanţi ai structurilor speciale, chemaţi prin lege să asigure siguranţa statului.

La expirarea a doisprezece ani și în contextul ultimelor evoluții din Ucraina, informația îmi pare încă interesantă şi de actualitate.
Pentru că nu ni-i dat să citim în fiecare zi asemenea tip de informaţii în presă, am zis că nu strică să le oferim cititorilor noştri câteva detalii din materialul cu pricina.Rusia a avut la Sofia, încă din perioada sovietică, un centru regional de spionaj.

Sediul SVR, Iasenevo

Sediul SVR, Iasenevo

Mai bine zis, un centru din care era dirijată reţeaua de spioni sovietici/ruşi din zona Balcanilor. Numele centrului regional era banal de simplu: „Centrul Balcani”, în original „Balkanski Ţentr/Балканский Центр”, având abrevierea BŢ/БЦ.

Noi vom folosi abrevierea CB sau „Centrul B”.„Centrul centrului”, biroul central sau creierul întregii reţele a fost stabilit în Rusia, la Iasenevo, o suburbie a Moscovei. Biroul central i-a fost subordonat direct unuia dintre adjuncţii şefului SVR (Slujba Venşnei Razvedki – Serviciul de Informaţii Externe) Serghei Lebedev.Doar numele a trei dintre colaboratorii biroului de la Iasenevo au devenit cunoscute către 2002:

1. locotenent-colonelul Andrei Karasiov, acesta vizitând cu regularitate „Centrul B” din Chişinău, întreprinzând de aici deplasări în diverse state balcanice;

2. maiorul Iurii Tereşcenko; 3. generalul Alexandr Ignatievici Kriviţki, cunoscut atunci drept şef al întregului „Centru B”.La Iasenevo activează un grup numeros de analişti şi consultanţi, între care în 2002 un rol important i-a fost rezervat generalului (r) Vladimir Rubanov, consultant în problemele cele mai „fierbinţi” din Balcani.
De asemenea, aici îşi prestau activitatea mai mulţi foşti angajaţi ai ambasadelor Rusiei în statele balcanice, printre care se remarca un fost ataşat la Ambasada Federaţiei Ruse la Sofia, expulzat cu câţiva ani înainte, doi foşti cetăţeni iugoslavi de etnie sârbă, specializaţi în „probleme iugoslave”, precum şi câţiva foşti ofiţeri din cadrul „Direcţiei 24″ (România), care au activat în fostul KGB al RSS Moldoveneşti.

SVR logo actual

Pe linia militară biroul de la Iasenevo cuprindea 5 ofiţeri din fosta Direcţie de informaţii a flancului de Sud-Vest (Upravlenie razvedki Igo-zapadnogo napravlenia) dislocată la Chişinău până în anul 1992.Potrivit informaţiilor interceptate, „Centrul B” avea la Chişinău câteva obiective şi anume:

1. O vilă în așa-zisa „zonă rezidențială” din Valea Morilor;

2. Trei birouri în sediul „ITERA-Moldova”;

3. Un obiectiv în orășelul aeroportuar Chişinău, în care urma să se stabilească nemijlocit „Centrul B” începând cu 15 septembrie 2002;

4. Câteva apartamente conspirative în raza oraşului Chişinău folosite pentru munca cu „curierii” sosiţi din ţările vizate;

5. Mai multe camere închiriate pentru scopuri operative în hotelurile „Jolly Allon”, “Codru”, “Dacia”, “Naţional”, “Turist” şi “Chişinău”, taxa pentru închiriere fiind plătită începând cu data de 1 ianuarie 2002;

6. Un birou „sub acoperire” la Aeroportul internaţional Chişinău;

7. O filială „locală” la Tiraspol, pentru legătura cu Direcţia de Informaţii a Grupului Operativ de Trupe Ruse (GOTR) în Republica Moldova.Sursa menţiona că, de comun acord cu reprezentanţa permanentă a Serviciului Federal de Informaţii (FSB) al Federaţiei Ruse la Chişinău, colaboratorii „Centrului B” foloseau în scopuri operativ-tehnice anumite birouri sau apartamente din clădirile amplasate în preajma „obiectelor strategice”.

Dintre acestea făceau parte:

1. Un birou din clădirea Departamentului pentru Minorităţi Naţionale, situat în imediata apropiere a Ambasadei SUA;

2. Clădirea fostului sediu al Ambasadei Federaţiei Ruse din strada Mateevici, în preajma Ambasadei SUA;

3. Un birou în strada Pușkin, vizavi de clădirea Guvernului Republicii Moldova;

4. Hotelul „Jolly Allon” din vecinătatea Ambasadei Republicii Federale Germane, a Ministerului Afacerilor Externe şi a Parlamentului;

5. Apartamentele din blocurile adiacente Ambasadei României şi, respectiv, Ambasadei Ucrainei.
O listă incompletă a personalului „Centrului B” de la Chişinău îi cuprindea în 2002 şi pe următorii:

1. Locotenent-colonelul V. V. Guskin, în calitate de şef al „Centrului B”;

2. V. M. Bezrutcenko, „figura-cheie” în toată construcţia;

3. M. Romaniuc – consultant politic pentru Republica Moldova;

4. Un oarecare Andrei Nikolaevici, specialist în contrainformaţii externe, responsabil de securitatea colaboratorilor „Centrului B”;

5. M. Odinţiova – şefă a cancelariei; 6. Pavel Dankevici – cifru;

7. Natalia Bolotina – secretar referent. Sursa menţiona că primele două persoane erau angajate cu acte în regulă la compania „ITERA-Moldova”, iar a treia – la fundaţia „Socium Moldova”.

De asemenea, se arăta că V. M. Bezrutcenko şi V. V. Guskin erau persoanele care menţineau contactul cu agentura din conducerea Republicii Moldova şi a structurilor de forţă din Republica Moldova. Totodată, V. V. Guskin şi Andrei Nikolaevici „lucrau” cu informaţiile din ţările ţintă, dirijau curierii, aveau ieşire directă la toţi rezidenţii ilegali din zona de responsabilitate.
O a opta persoană, un oarecare Viktor, în vârstă de 40 de ani, completase echipa „Centrului B” de la Chişinău în august 2002 şi întreprindea călătorii „de serviciu” în ţările din regiune.Sursa mai preciza că accesul tuturor persoanelor în “obiectivele” principale ale „Centrului B” – vila şi birourile de la „ITERA-Moldova” – era strict limitat. Întâlnirile „de lucru” aveau loc fie în „apartamentele conspirative”, fie in alte localuri din Chişinău, „pe loc” prelucrându-se numai informația.
„Centrul B” activa în paralel cu reţeaua de rezidenți ruşi din Republica Moldova, rezidenţi aflaţi în relaţie de „subordonare coordonată” cu CB.

Coordonarea se efectua prin reprezentanţa oficială a FSB-ului în Republica Moldova, instituită în bazaAcordului semnat în februarie 2001 de către directorul SIS, Valeriu Pasat, şi şeful FSB, generalul Nikolai Patruşev, Acord cu o Addenda secretă. Agenţii din subordinea angajaţilor „Centrului B” nu cunoşteau apartenenţa acestora la CB. Singura persoană din interiorul CB familiarizată cu întreg spectrul de activitate a Centrului era locotenent-colonelul V. V. Guskin.

Ceilalţi colaboratori cunoşteau strict doar ceea ce ţinea de competenţele lor.Aceeaşi sursă menţiona că în cadrul ultimelor două şedinţe operative ale CB fuseseră fixate câteva sarcini concrete, şi anume:

– crearea unui climat informaţional ostil faţă de aderarea României la NATO, inclusiv prin lansarea informaţiilor compromițătoare în mass-media din Federaţia Rusă;
– monitorizarea situaţiei politice şi economice din Republica Moldova legate de desfășurarea summitului CSI la Chişinău ;

– intensificarea activităţii de colectare a materialului compromițător asupra guvernării în exerciţiu de la Chișinău, în primul rând asupra lui Voronin şi a anturajului său.
„Centrul B”.

 SVR

 Informaţie din iulie 2003, completată și precizată de aceeași sursă.Așa cum s-a specificat și în prima parte a materialului, cartierul general al Centrului Balcani (CB sau Centrul B) se află în Iasenevo, o suburbie a Moscovei. Mai exact, acesta este amplasat în aripa nordică a uneia dintre clădirile aparținând Serviciului de Informații Externe (SVR) al Federației Ruse.Conform informațiilor devenite cunoscute sursei în iulie 2003, din personalul „Centrului B” făceau parte:

– general-maiorul Alexandr Ignatievici Krivițkii (conducător);

– colonelul Krikunov;- locotenent-colonelul Bondarenko;- locotenent-colonelul Smorodin;- colonelul Nikolai Pascari (originar din Transnistria);

– locotenent-colonelul Andrei Karasiov;- maiorul Iurii Tereșcenko.Numărul exact al angajaților Centrului B de la Iasenevo nu era cunoscut cu exactitate. Conform unor estimări însă, împreună cu “aparatul auxiliar intern” (psihologi, pază, șoferi etc.) acest număr nu depășea 30-35 de persoane.

În afara „Centrului B” de la Iasenevo, pe teritoriul Federației Ruse mai existau subdiviziuni la:
– Rostov pe Don (din 2002);- Soci (din 2002);- baza maritimă de la Sevastopol, Crimeea.În întreaga „zonă de interes” a „Centrului B” există grupuri de informare formate din 2-3 angajați care funcționează pe lângă ambasadele Federației Ruse din capitalele statelor țintă.„Centrul B” de la Chișinău, creat în anul 2001, dispunea de următoarele sedii:

– zona de subsol și partea stângă a parterului ambasadei Federației Ruse, 3 birouri;

– vila din cartierul rezidențial Valea Morilor, sectorul Centru, amplasată lângă vila ambasadoarei SUA, Pamela Hyde Smith, din strada Cireșilor 3b;

– clădirea „Eurocreditbank”, et. 4, arendată pe documentele „ITERA-Moldova”, strada Ismail, colț cu bulevardul Ștefan cel Mare;

– câte 2 camere rezervate permanent în hotelurile „Național” și „Turist”.Alte sedii utilizate ocazional pentru chestiuni operative:

– clădirea din strada București 72 (două încăperi);- clădirea din preajma Centrului Cultural Evreiesc și a Palatului Republicii, din strada Maria Cebotari colț cu strada București, în înțelegere cu rezidentura rusă.
Alte sedii la care s-a renunțat:
– vila din orășelul Vadul lui Vodă;

– construcția din zona Aeroportului Chișinău.Sursa preciza că la Chișinău se aflau în permanență 20 de colaboratori ai „Centrului B”. Dintre aceștia, 4 se ocupau de „problematica strict moldovenească”, aflându-se în permanență la vilă:

– Pavel Dankevici- Natalia Boltina

– Marina Odințova- M. Romaniuc.„Protecția” era în sarcina colonelului A. N. Kovrihin (contrainformații externe), care deținea un birou separat la vilă, precum și unul la ambasadă. Conform spuselor sale, acesta se ocupa de „măsurile profilactice”. Întregul flux de informații colectate „din zona de răspundere” trecea prin V. Guskin, șeful „Centrului B”.Contactele „Centrului B” cu angajații ambasadei Federației Ruse erau destul de sporadice, cu excepția consfătuirilor „comune” (o data pe lună) sau a întrunirilor „solemne”.Vila era dotată cu 3 camere de luat vederi plasate în exterior (vizibile) și altele 11 în interior.
Sistemul de interceptare (așa-zisele „ploșnițe”), cu un grad de recepționare de sută la sută, a vizat perimetrul întregului bloc.

De „utilajele speciale” (minisisteme de înregistrare DVD, „tunuri laser”, „inviders”-uri etc.) s-a ocupat Kovrihin. În vilă a existat un sistem intern interactiv de 12 computere, cu o ieșire la blocul informațional al ambasadei. „Centrul B” a folosit de 4 unități de transport, și anume:

– 1 BMW înmatriculat cu numere pentru „necetățeni” ai Republicii Moldova (H 0021), numere care erau schimbate o data la 2-3 luni (responsabil – Guskin);
– 2 automobile cu numere de înmatriculare transnistrene – JIGULI 06 și Volkswagen Jetta, folosite după caz;- 1 automobil arendat pe termen lung la „Cardservice”, folosit împreună cu șofer, în funcție de ocazii.Documentația financiară a „Centrului B” la Chișinău a fost ținută de către soția lui Guskin.Personalul „Centrului B” a avut acces liber la materialele privind activitatea Parlamentului, Președinției și Guvernului Republicii Moldova obținute de către ambasada Federației Ruse.
Cât privește materialele de agentură, membrii personalului au avut acces la propriile surse și acces parțial la sursele „paralele”, „coordonate” de alți angajați. Întreg personalul a avut acces la baza de date 1992-2002 creată de V. M. Bezrutcenko înainte de retragerea sa la Iasenevo.
Accesul la documentele cu marca „confidențial” a fost limitat. Era vorba despre documente privind activitatea structurilor ruse în Republica Moldova și conținând date care “pot fi folosite parțial pentru analiza politică”, specifica sursa. Accesul la informația „din zona de răspundere” a fost limitat, având caracter consultativ sau de verificare.Modul de obținere a informației:- contacte directe cu angajații Președinției, Guvernului, Parlamentului și cu deputați;
– contacte cu reprezentanții structurilor de forță;- contacte „pe dibuite” cu analiștii politici din Republica Moldova și de peste hotare, precum și cu ziariști;- folosirea propriei agenturi.
Alte structuri ale serviciilor secrete ruse pe teritoriul Republicii Moldova (altele decât „Centrul Balcani”). Anul 2003.
– Reprezentanța oficială a FSB de pe lângă SIS condusă de generalul Kondratov, în a cărui subordine se afla un adjunct și un secretar. Activități: coordonarea relațiilor între cele două structuri, schimb oficial de informații, protecția informației, coordonarea activității altor structuri ruse din Republica Moldova, inclusiv a celor din Transnistria.
– Rezidentura. Este cunoscut numele fostului rezident – colonelul Glotov, aflat în relații bune cu ex-președintele M. Snegur. În momentul redactării materialului, sursa indica faptul că Glotov s-a retras din activitatea propriu-zisă, fiind folosit în caz de necesitate în calitate de consultant.
– Alte persoane din structură:- Ciapkin,- Gusev,- Hohlov.- Între anii 1993-1998 o structură formată din foști angajați ai Direcției de Informații și Contrainformații a Cartierului Direcției de Sud-Est a GRU a fost condusă nemijlocit de colonelul (în acea perioadă) Bezrutcenko (actualmente consultant la Centrul din Iasenevo). Zona de nord a RM era patronată, în continuare, de către un fost subaltern al lui Bezrutcenko, Vladimir Dogotari (având sediul la Bălți).
– Aparatul GRU este concentrat la Tiraspol, formal făcând parte din serviciile auxiliare ale GOTR. Atașatul militar N. Bușuev nu are atribuții la această structură.
– A fost atestată folosirea pe larg în calitate de acoperire a reprezentanțelor companiilor ruse sau ale firmelor locale, create de angajați ai structurilor în cauză. Firmele „Comacok” și „Varanthim”, pe lângă activități oficiale de import-export, se ocupă de „prelucrările operative” în vederea racolării sau compromiterii unor persoane oficiale din Republica Moldova. Activitatea acestor firme este coordonată de catre colonelul V. Daraban, indică sursa.
– Serviciul de securitate al „Moldova-Gaz”, condus de V. Bantâș (ex-căpitan SIS) este controlat de direcția economică a FSB. Preocupări – culegerea informației cu caracter economic și financiar.- Serviciul similar al firmei „Itera” vizează relațiile economice externe ale Republicii Moldova și controlează OPEM (Organizația promovării exportului din Moldova).

– „Lukoil Moldova” vizează exclusiv relații economice și politice moldo-române și ruso-române. Conform caracterizărilor, pe parcursul ultimilor doi ani (2002-2003) randamentul activității a scăzut din cauza redirecționării cadrelor din această structură către alte „structuri paralele”.

O partajare clară, în sensul unei „partajări clasice” a obligațiilor conform schemei de activitate a structurilor secrete sovietice de până la 1992, și anume, partajarea pe „linii” (de exemplu, linia „KR” – contrainformații externe; linia „PR” – informații cu caracter politic; linia „X” – informații cu caracter științific și tehnic, etc.) nu este atestată în Republica Moldova, susținea sursa.
Materialul mai arată că, la 1 august 2003, colonelul Alexei Nicolaevici Rusnac, reprezentant permanent al SIS pe lângă FSB, s-a prezentat la „Centrul Balcani”, prezentând două legitimații: una de colonel FSB și alta de colonel SIS. Cu această ocazie, menționează sursa, Rusnac a exprimat insatisfacția FSB față de activitatea SIS. Conform spuselor sale, majoritatea materialelor sosite la Chișinău pe linia reprezentanței SIS la Moscova rămân neprelucrate.
Pentru a soluționa mai multe chestiuni operative, arată sursa, deseori a fost necesară intervenția conducerii FSB pe lângă I. Ursu sau V. Voronin. Rusnac a mai menționat că nu există activități serioase în domeniul contrainformațiilor, precum nu exista nici un plan de combatere a activității serviciilor străine în Republica Moldova. Scopul aflării lui Rusnac la Chișinău consta în elaborarea noului concept de funcționare a SIS, în perspectiva federalizării Republicii Moldova și a lărgirii flancului de sud-est al NATO.
Conform aceleiași surse, planul de federalizare a fost elaborat în 2001 la Moscova cu participarea experților FSB.

În 2002 el le-a fost „strecurat” americanilor prin „persoane de încredere”, americanii la rândul lor readresându-l structurilor europene.Interesul deosebit al structurilor ruse se concentra pe:a) activitatea serviciilor speciale americane în Republica Moldova, activitate care s-a dinamizat în ultimul an (2003).

Cauzele acestei intensificări, precum și scopul ei nu erau cunoscute.
Rușii se așteptau, din acest punct de vedere, la „surprize”. Potrivit lui Rusnac, în iulie 2002- iunie 2003 au fost depistate 40 de cazuri de eliberare de către Ambasada SUA la Moscova a pașapoartelor de călătorie cetățenilor americani pentru vizitarea Republicii Moldova.
A fost menționat Robert K., care ar fi vizitat frecvent Republica Moldova, Rusia și România. De asemenea, Rusnac a menționat revenirea la Chișinău, în calitate de reprezentant al CIA, a lui John B., care a mai deținut aceasta calitate anterior. În opinia lui Rusnac, revenirea lui John B. în Republica Moldova după ce a deținut funcții similare în Armenia și Bosnia nu este întâmplătoare.
Rusnac a precizat că John B. a devenit „figura nr.1″ pe lista intereselor serviciilor rusești în Republica Moldova.b) Centrul de la Iași, datele despre care sunt extrem de lapidare la SIS.

Potrivit lui Rusnac, pe linia SVR se planifica o „acțiune de penetrare directă” a acestui centru de către agentura rusă, fără asistența SIS. Modalitatea și termenii de „pătrundere” n-au fost dezvăluite.
Serviciile ruse au respins tactica anterioară de ignorare a activității structurilor similare române după sesizarea semnalelor de implicare a instructorilor CIA în activitatea „anumitor structuri de informații din România”.c) Atitudinea reprezentanților elitei politice din Republica Moldova față de ascensiunea relațiilor ruso-moldovenești și față de federalizare.

Caracterizarea figurilor principale din conducerea de vârf a Republicii Moldova.d) Datele referitoare la tot ceea ce ține de B.B. (legături, influențe, intenții etc.).e) Implicarea oligarhilor ruși în dezvoltarea proceselor economice și politice din Republica Moldova, în primul rând V. Alekperov, R. Safin, O. Derepaska.Rusnac a menționat că în timpul cel mai apropiat relațiile dintre SIS și FSB se vor „îmbunătăți radical”, fiind eliminate toate piedicile în activitatea comună.

De asemenea, s-a afirmat ca majoritatea gafelor politice, pe care le comite actuala guvernare, sunt înlăturate doar la intervenția nemijlocită a „experților” ruși. Drept exemplu Rusnac a adus faptul căderii iminente a conducerii comuniste în martie 2002, din timpul acțiunilor de protest, cădere care s-ar fi produs în cazul în care nu ar fi intervenit la timp serviciile ruse.

De asemenea, Rusnac a menționat că Moscova este satisfăcută de modul în care „în ultimul timp conducerea Republicii Moldova înfăptuiește anumite planuri tactice ruse”, nemenționând despre ce anume este vorba.
Rusnac urma să revină la Moscova la 7 august 2003.Conform surselor ruse, Rusnac era candidatura FSB la funcția de viitor șef al SIS.
În momentul redactării materialului, sursa menționa că Rusnac de afla în funcția sa de la Moscova de 3 ani (din vara anului 2000).

 

 

08/04/2014 Posted by | PRESA ROMANEASCA | , , , , | Lasă un comentariu

Tratatul (Pacea) de la București din 7 mai 1918 si şansa istorică a României

Imagine

Caricatură politică franceză: Kaiserul german, cu piciorul pe cadavrul unui rus (Rusia), amenință cu un pumnal o femeie (România), ca să semneze tratatul de pace.

 

 

Tratatului de Pace de la Bucureşti din 1918

 

In toamna anului 1917 anarhia in randul trupelor ruse din Moldova reprezenta o ameninţare la adresa stabilităţii României; unii ofiţeri ruşi ostili bolşevismului,au rămas fideli ţarului, ceea ce a adâncit pericolul conflictelor între unităţile ruse pe teritoriul Moldovei;

In condiţiile căderii guvernului Kerenski şi in urma loviturii de stat bolşevice (25 octombrie / 7 noiembrie 1917) care a modificat complet soarta Rusiei, România a ajuns sa fie  singură şi înconjurată de duşmani;

– Consiliul de Coroană din 19 noiembrie / 2 decembrie 1917 a decis continuarea războiului cu Puterile Centrale;

– a doua zi, generalul Scerbacov, comandantul trupelor ruse din România, a propus germanilor un armistiţiu, implicându-i şi pe români.

 

La 26 noiembrie / 9 decembrie 1917 România  încheie un armistiţiu cu Puterile Centrale;In Moldova, unde  continuau agitaţiile bolşevice, unităţile militare ruse sunt dezarmate şi neutralizate; la 9 / 22 decembrie 1917 trupele române intervin pentru a linişti situaţia;Guvernul „condus de Lenin ordonă la 3 decembrie 1917 arestarea reprezentantului român la Petrograd, Constantin Diamandy, iar la 13 / 26 ianuarie 1918 ruperea legăturilor diplomatice cu România.

Cu acest prilej a fost confiscat Tezaurul României depus în 1917 în Rusia; o parte s-a reîntors în ţară în 1935, o altă parte în 1956, însă cea mai mare parte a rămas în Rusia sovietică;

Pacea de la Brest-Litovsk din 18 februarie / 3 martie 1918 între Rusia sovietică şi Puterile Centrale şi intrarea trupelor germane în Ucraina, a lăsat România total descoperită;

– între decembrie 1917 şi mai 1918 au avut loc convorbiri pentru încheierea păcii între România şi Puterile Centrale.

In cadrul lor, ministrul de externe al Austro-Ungariei Ottokar Czemin cere înlăturarea regelui Ferdinand;

 

– La 25 ianuarie / 7 februarie 1918 România a primit un ultimatum din partea Puterilor Centrale pentru încheierea păcii;

– Ion I. C. Brâtianu a demisionat şi se formează un nou guvern condus de Alexandru Averescu;

 

– In februarie 1918 – regele Ferdinand s-a întâlnit la Răcăciuni cu Czernin care i-a cerut în mod ultimativ încheierea păcii;

– între 17 februarie / 2 martie şi 19 februarie / 4 martie 1918 s-au desfăşurat la Iaşi mai multe Consilii de Coroană;

 

– La sfârşitul lui februarie guvernul Averescu a demisionat şi s-a constituit un cabinet condus de Alexandru Marghiloman.

 

La 24 aprilie/7 mai 1918, are loc semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti dintre România pe de o parte şi Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia pe de altă parte, prin care se stabilea  :

– Armata română era demobilizată;- România trebuia să retrocedeze Dobrogea de Sud  („Cadrilaterul”) și să cedeze o parte a  Dobrogei de Nord (la sud de linia Rasova – Agigea) Bulgariei, care reanexase deja „Cadrilaterul” în decembrie 1916 ; restul Dobrogei, deși rămânea în proprietatea nominală a României, urma să fie controlat și ocupat de Germania si Bulgaria până la semnarea unui tratat care ulterior  urma sa devina  definitiv ;

–  Austro-Ungaria îşi mărea teritoriul de-a lungul crestelor  si trecatorilor Carpaţilor (Romania  pierzand o suprafata care insuma 5 600 km2  in favoarea  Austro-Ungariei);

 

– Se stabilea controlul german asupra economiei  Romaniei, prin instituirea unui  monopol asupra petrolului românesc pe 90 de ani, a comerţului cu cereale, a exploatării şi prelucrării lemnului, căilor ferate române, etc.de  către Germania.

 

– Simultan, dar în afara tratatului, Puterile Centrale   acceptau să nu se opună unirii Basarabiei cu Romania, astfel că, deși învins, regatul roman ar fi ieșit oricum mărit din război.

 

În acel moment România nu mai avea nici o cale să se apere: o nouă ofensivă a armatelor germane, austro-ungare şi bulgăreşti, ar fi dus la distrugerea totală a tarii.

În Consiliul de Coroană care a hotărât negocierile cu Puterile Centrale, regele Ferdinand ceruse părerea generalilor – şi toţi au spus că vor rezista, dar un colonel de intendenţă a scos un tabel şi a informat conducerea ca armata mai dispunea de  gloanţe pentru 7 zile de lupta, obuze pentru 4 zile şi hrană pentru 6 zile.

Liniile de aprovizionare prin Rusia ţaristă fuseseră spulberate de revoluţia bolşevică, iar trupele ruseşti din România se bloşevizau în ritm alert. Pacea de la Bucureşti ar fi trebuit sa  încheie participarea României la Primul Război Mondial şi a venit  ca un acord final al Armistiţiului de la Focşani (26 noiembrie / 9 decembrie 1917) şi al  Păcii preliminare de la Buftea (20 februarie / 5 martie 1918).

 

Din partea română tratatul a fost semnat de primul-ministru Alexandru Marghiloman, cea mai potrivită persoană pentru a semna un acrord de pace cu germanii, dat fiind faptul ca era un germanofil.

 

 

 

 

 

Alexandru Maghiloman (n.27 ianuarie  – d.10 mai  1925), a fost un politician conservator român care a îndeplinit funcția de prim -ministru  al României în anul 1918  (martie – noiembrie).

Totuşi,Tratatul de Pace de la Bucureşti  nu a fost niciodată ratificat de Parlamentul României sau promulgat de Regele României Ferdinand I, iar  dispoziţiile sale nu au intrat în vigoare decît timp de şase luni, iar cînd Puterile Centrale au început să dea semne de epuizare la rîndul lor, în octombrie 1918, înţelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman,România reluand ostilităţile împotriva lor, cu ajutorul armatei franceze condusă de generalul Berthelot.

 Au urmat Războiul româno-ungar din 1919, care s-a soldat cu înfrangerea Ungariei sovietice, precum şi desavarsirea Marii Uniri, prin care toate teritoriile istorice cu populație majoritara romaneasca au intrat în componența României.

 

Surse: neamulromanescblog.wordpress.com; Wikipedia.ro; famouswhy.ro; istoriesicultura.ro

 

 

08/04/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | 3 comentarii

Gândul zilei

 

„Sunt gândurile mele, care am zeci de gânduri:  şi da, şi nu, şi ăsta, şi ăstălalt, care se-nvârt ca zecile gândurile astea în capul meu, dar nu e niciunul stabil.”

Gigi Becali

 

 

 

 

 

 

George Becali, cunoscut și ca Gigi Becali (n. 25 iunie 1958 in  satul Zagna, Judetul Braila), este patronul echipei de fotbal Steaua Bucuresti ,om de afaceri și politician român de origine aromâna.

A lucrat inițial ca lăcătuș-mecanic, iar după  1989 a început să importe blugi, țigări și săpun din Turcia. Mare parte a averii sale provine din investiții imobiliare. Deși averea sa a fost estimată la 725 milioane euro în 2008 în „Top 500 Forbes”, aceasta a scăzut substanțial în urma crizei și scăderii preturilor imobiliarelor, fiind evaluata între 140-300 milioane euro în 2012.

În 2004 a preluat conducerea Partidului Noua Generatie , iar în 2007 BBC relata despre ascensiunea sa rapidă  în politică, descriindu-l  ca pe un populist bogat.

Vreau să ucid diavolul din România, coruptia și minciuna”, îl citaBBC pe Becali.

Conform emisiunii TVR „Mari Romani” din anul 2006,  lansată sub forma unei campanii de identificare a celor mai mari români din toate timpurile, din 100 de „Mari români” aleși de participanți, Becali a ieșit pe locul 13.

A donat mari sume de bani pentru construirea de biserici, precum donația de câteva milioane de euro făcută către bisericile ortodoxe românești de la Muntele Athos.

Printre acțiunile sale de binefacere a fost si  construirea de case  pentru sinistrații de la Vadu Rosca(jud.Vrancea), Rast (judetul Dolj) si Arbore( jud.Suceava).

 A fost deputat in Parlamentul Romaniei si in Parlamentul European si a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare, pentru coruperea unor înalți funcționari publici în scopul facilitării unui schimb de terenuri.

 

08/04/2014 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: