CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DOCUMENTE DIN ARHIVELE BRITANICE DEZVALUIE CA U.R.S.S. PLANUIA SA INVADEZE ROMANIA PE 22 NOIEMBRIE 1968

 

“Informatiile pot fi adevarate numai daca Brejnev e nebun! Numai un nebun, un descreierat ar face asa ceva (n.r. invazia Cehoslovaciei, Romaniei si Iugoslaviei); mai trimiteti-l pe omul vostru sa adanceasca informatia.”

– Nicolae Ceausescu, fost presedinte al Romaniei –

 

Documente ale Oficiului Arhivelor Publice din Marea Britanie dezvaluie că trupele Tratatului de la Varşovia urmau să invadeze România in ziua de  22 noiembrie 1968, la ora 4 dimineaţa.

Odata cu instalarea la putere a lui  Nicolae Ceausescu Ceausescu,politica de autonomie  a Securitatii romanesti fata de serviciile secrete sovietice, a inceput sa se manifeste din plin.

In primavara anului 1965 au fost „demascati“ cativa ofiteri, din randurile Armatei Romane cu activitate in slujba serviciilor de spionaj sovietice, punandu-li-se in vedere sa intrerupa orice legatura.

In prag de invazie sovietica 

Dupa cum noteaza prof.dr. Cristian Troncota, specialist in istoria serviciilor de informatii romane, „momentele de incordare, chiar de adversitate, intre Securitatea romana si institutiile similare sovietice s-au intensificat in contextul evenimentelor de la Praga, din 1968“.

Generalul (r) Neagu Cosma, Directia de Informatii Externe (DIE), a obtinut prin intermediul unui ofiter polonez – aflat in contact cu colonelul Ion Bichel – informatia ca Brejnev personal, impreuna cu Andropov, seful KGB, si comandantii Armatei Rosii au pregatit o invazie in Cehoslovacia, Romania si Iugoslavia.

Date ulterioare aduse la cunostinta lui Ion Stanescu, presedintele Consiliului Securitatii Statului, au aratat ca aceasta actiune se datora nemultumirii Kremlinului fata de politica lui Dubcek, Ceausescu si Tito.

Un colectiv restrans din Statul Major al Comandamentului Tratatului de la Varsovia lucra la elaborarea planului in detaliu.

Din acel colectiv facea parte si ofiterul polonez, ceea ce inseamna ca era bine informat. Invazia trebuia sa se desfasoare in etape, mai intai Cehoslovacia, dupa care, la intervale de doua-trei saptamani, urmau Romania si Iugoslavia.

Initial, Nicolae Ceausescu nu a luat in serios rapoartele Securitatii, iar Ion Stanescu l-a auzind spunand, textual: „Informatiile pot fi adevarate numai daca Brejnev e nebun! Numai un nebun, un descreierat ar face asa ceva; mai trimiteti-l pe omul vostru sa adanceasca informatia“.

Pe 5 august 1968, Securitatea intocmea nota-sinteza nr. 148 „privind unele actiuni ostile intreprinse de autoritatile sovietice impotriva R.S. Romania“.

Documentul arata ca, dincolo de informatiile culese, serviciile secrete trimisesera pe teritoriul Romaniei si dirijasera spre ambasadele romanesti din tarile socialiste, sub diverse acoperiri, indeosebi ca turisti, agenti bine instruiti si cu sarcini operative precise.

S-au fotocopiat si s-au ascuns arhivele! 

Imediat dupa celebrul miting din 21 august 1968 din fata sediului CC al PCR, au fost luate masuri rapide. Securitatea a fost pusa in stare de alarma, iar in centrele directiilor centrale de Securitate s-au ridicat bariere din saci cu nisip la ferestre si la usile de acces, punctele intarite fiind prevazute cu guri de foc si rezerve de munitie.

In conceptia lui Ceausescu, in cazul unui razboi, Securitatea trebuia sa organizeze, prin aparatul informativ, un razboi de partizani. S-au studiat atat varianta evacuarii lui Ceausescu in China, cat si varianta cailor rutiere de la sud de Carpati, pentru o deplasare sigura si rapida.

Istoricul dr. Cristian Troncota a dezvaluit, in premiera, ca in 1968, dupa invadarea Cehoslovaciei, Securitatea cu aprobarea lui Ceausescu a fotocopiat intreaga Arhiva operativa, iar microfilmele au fost depozitate intr-un loc sigur, lucru care s-a petrecut si cu arhiva MApN, a Ministerului de Externe, CC al PCR, Sectia manuscrise a Academiei, Arhiva Statului. S-a incercat astfel evitarea situatiei din 1944-1945, cand unitati speciale sovietice au triat arhivele secrete.

Spionii sovietici ies din umbra 

Planul de invadare a Romaniei a fost cat se poate de real, Oficiul Arhivelor Publice din Marea Britanie dezvaluind in anul 2000 ca, in septembrie 1968, serviciile secrete britanice si olandeze reusisera sa afle detalii ale planului de invadare a Romaniei. Potrivit acestui plan, trupele sovietice, ungare si poloneze urmau sa invadeze Romania pe 22 noiembrie, ora 4.00 dimineata.

Ministrul de externe britanic, Michael Steward, a transmis la Bucuresti in ziua de 21 noiembrie un telex cu urmatorul continut: „Am analizat informatiile de ultima ora si am ajuns la concluzia ca rusii pregatesc in cel mai scurt timp o actiune militara impotriva Romaniei“. Totalul efectivelor trupelor de invazie urma sa se ridice la 150.000 de militari.

In vara anului 1968, reteaua sovietica din Romania a fost pusa la munca. Cu aceasta ocazie, Securitatea l-a identificat pe generalul Ion Serb drept agent GRU (serviciul de informatii militar sovietic).

Generalul Serb, comandant al Armatei a 2-a Bucuresti, a fost surprins de contrainformatiile militare romane in timp ce le oferea agentilor sovietici planurile de dislocare a fortelor militare din Moldova, aplicatii militare si tipurile de armament, altele decat cele din Tratatul de la Varsovia, procurate de Armata Romana. Tot in 1968 „au cazut“ alte doua cartite GRU, generalii Floca Arhip si Vasile Petrut.

Operatiunea „Dnester“ contra UM 0110 

URSS nu a invadat Romania, dar nu a renuntat la incercarea de a-l detrona pe Ceausescu printr-o interventie militara.

La ordinul lui Brejnev, dupa cum sustine generalul Ion Mihai Pacepa, serviciile secrete au elaborat inca din iulie 1969 operatiunea „Nistru“ („Dnestr“). Aceasta viza aducerea la conducerea Romaniei a unui membru PCR loial URSS.

Ca operatiunea „Nistru“ a fost cat se poate de reala ne-o demonstreaza si istoricul Alex Mihai Stoenescu, in ultima sa carte, „Romania postcomunista 1989- 1991“ – Editura RAO, 2008: „O prima aripa era cea militara, avandu-l in frunte pe generalul (r) Nicolae Militaru, si care isi gasea originea in complotul organizat de GRU incepand cu anul 1969 (operatiunea „Nistru“).

Aceasta aripa viza o rasturnare a lui Ceausescu printr-un puci organizat la nivelul unor comandanti activi sau in rezerva din armata si al unor fosti lucratori din Securitate, sub coordonarea agenturii militare sovietice din Romania.

Rezervele aratate de Ion Iliescu in privinta suprimarii lui Ceausescu au condus la initiativa grupului militar de a-l contacta pe omul de afaceri de origine romana Ion Ratiu, in Anglia, sub titulatura de Frontul Militar Roman (FMR), cu scopul de a le furniza armament si munitie cu efect tranchilizant.

Lipsa de rezultate il determina pe Nicolae Militaru sa caute contactarea directa a reprezentantilor oficiali ai URSS acreditati in Romania, fapt ce se va petrece la Consulatul sovietic de la Constanta“, dezvaluie Alex Mihai Stoenescu. Si istoricul Dennis Deletant certifica existenta planului „Nistru“, in cartea sa „Ceausescu and the Securitate“.

„Rusii voiau sa ne termine“ 

Ca replica, la Bucuresti, Securitatea Statului ia masuri contrainformative „pe linia Uniunii Sovietice“ si a tarilor vecine din Tratatul de la Varsovia. Unitatea nou-infiintata se va numi UM 0920/A, devenita ulterior UM 0110, care este cunoscuta mai mult sub denumirea de Unitatea anti-KGB, desi se ocupa de toate tarile socialiste.

Contrele dintre serviciile secrete romane si cele sovietice au fost extrem de dure.

Colonelul in rezerva Ioan Rusan, fost sef al Compartimentului anti-STASI din UM 0110, dezvaluia, intr-un interviu acordat istoricului Alex Mihai Stoenescu, ca stia la ce sa se astepte.

„Rusii voiau sa ne termine. Va explic. In 1968, cand au intrat rusii in Cehoslovacia, i-au luat pe toti ofiterii de la UM 0110 al lor, serviciul cehoslovac anti-KGB, i-au pus cu fata la fisete si i-au impuscat in ceafa. Asta ne astepta si pe noi, ca noi aveam toata schema de spionaj sovietica din Romania si le stiam retelele.

Ei nu puteau supravietui cu retelele in Romania democratica infiltrate in viata politica, in stat, si noi sa stim cine sunt. Au gasit fisetele goale. Asa am scapat. (…) Dosarele noastre contineau probe asupra legaturilor cu spionajul sovietic, asta era problema, nu numele spionilor romani, cat legaturile lor cu spionii sovietici, cu nume, functii, asta ii interesa cel mai mult“.

Cinci puncte ale operatiunii „Nistru“ 

Potrivit lui Pacepa, operatiunea avea cinci prevederi de baza:

1) preluarea conducerii Armatei si Securitatii de catre un inalt ofiter roman recrutat de organele sovietice;

2) crearea unui Front al Salvarii Nationale – care figura si in planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne prosovietice in Grecia si Spania;

3) atragerea simpatiei internationale prin lansarea zvonului ca zeci de mii de oameni au fost ucisi de teroristi straini, veniti in ajutorul lui Ceausescu;

4) informarea permanenta a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat;

5) solicitarea interventiei militare a URSS, in cazul in care succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat.

Unii observatori ai vietii politice din Romania sustin ca operatiunea „Nistru“ (Dnestr), conceputa in 1969, a reusit abia in 1989…

 

Surse: evz.ro; basarabeni-constanta.ro; bzi.ro

 

28/12/2013 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | 2 comentarii

Textul Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova prevalează în raport cu textul Constituţiei

               

Textul Declaraţiei de Independenţă prevalează în raport cu textul Constituţiei (Sesizările nr. 8b/2013 şi 41b/2013)

La 5 decembrie 2013 Curtea Constituţională a pronunţat hotărârea privind interpretarea articolului 13 alin. (1) din Constituţie în coraport cu Preambul Constituţiei şi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova (sesizările nr. 8b/2013 şi 41b/2013).

Circumstanţele cauzei

La originea cauzei se află sesizările depuse la 26 martie 2013 şi, respectiv, 17 septembrie 2013, completate ulterior, de deputaţii Ana Guţu, Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Boris Vieru şi Gheorghe Brega privind interpretarea dispoziţiilor 13 alin. (1) din Constituţie în coraport cu Preambul Constituţiei şi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

 Autorii sesizării au pretins, în special, ca prin interpretare să confere Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, adoptată la 27 august 1991, statut de normă constituţională, confirmând astfel că limba oficială a Republicii Moldova este limba română, şi nu „limba moldovenească în baza grafiei latine”, precum este formulat în articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova.

 În opinia scrisă a Preşedintelui Republicii Moldova se menţionează că denumirea ştiinţifică a limbii de stat în Republica Moldova este un lucru cert, aceasta continuând să fie o problemă de ordin politic.

 În viziunea Preşedintelui Republicii Moldova, naţiunea română este organizată în două state româneşti: România şi Republica Moldova. În cazul Republicii Moldova, sunt culese roadele unei ideologii perfide, diseminate pe parcursul a zeci de ani, care se bazează pe conceptul „existenţei a două naţiuni, a două limbi, a două istorii diferite”.

Preşedintele Republicii Moldova consideră că problema denumirii limbii oficiale a statului, determinată de problema identităţii lingvistice a naţiunii titulare, a generat o profundă scindare în cadrul populaţiei Republicii Moldova.

Republica Moldova trebuie să-şi rezolve neîntârziat problemele lingvistice, denumirea oficială a limbii de stat urmând să fie determinată doar prin prisma adevărului ştiinţific, fără imixtiunea politicului.

Potrivit Academiei de Ştiinţe a Moldovei, limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română, iar sintagma „limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine” din articolul 13 alin. (1) din Constituţie poate fi echivalată semantic cu limba română.

În acelaşi timp, Academia menţionează necesitatea funcţionării limbii de stat a Republicii Moldova pe baza normelor ortografice ale limbii române.

Sesizarea a fost judecată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă:

Dl  Alexandru TĂNASE, președinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANŢÂRU,

Dl Victor POPA,

Dl Petru RAILEAN, judecători

 

Concluziile Curţii

Audiind argumentele părţilor şi examinând materialele dosarului, Curtea a reţinut că Declaraţia de Independenţă consacră crearea noului stat independent Republica Moldova şi stabileşte temeliile, principiile şi valorile fundamentale ale organizării statale a Republicii Moldova.

Curtea a reţinut că Declaraţia de Independenţă, fiind parte integrantă a Preambulului Constituţiei, are valoare de text constituţional şi face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate.

Curtea a statuat că Declaraţia de Independenţă constituie fundamentul juridic şi politic al Constituţiei, astfel încât nici o prevedere a acesteia din urmă nu poate depăşi cadrul Declaraţiei de Independenţă.

Prin urmare, orice control de constituţionalitate sau interpretare urmează a avea în vedere nu doar textul Constituţiei, ci şi principiile constituţionale enunţate în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

Astfel, Curtea a conchis că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează.

 Hotărârea Curţii

Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională a hotărât că, în sensul Preambulului Constituţiei, Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate.

De asemenea, Curtea a statuat că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează.

Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

Valoarea istorică  a deciziei nu reiese doar din rezolvarea problemei denumirii limbii. Ceea ce constituie cu adevărat elementul ei central este că CC clarifică valorile care stau la baza formării Republicii Moldova ca stat independent.

ALEXANDRU TĂNASE ÎI RECOMANDĂ LUI MARIANLUPU SĂ STUDIEZE CONSTITUŢIA ÎNAINTE DE A IEŞI CU INIŢIATIVE DE REFERENDUM

 

Președintele Curții Constituționale,a Republicii Moldova,Alexandru Tănase, le-a recomandat parlamentarilor care au venit cu propunere de organizare a unui referendum privind limba de stat vorbită în Moldova, să nu uite că deciziile CC au statutul de lege constituțională și sînt obligatorii pentru executare.

Declarația a fost făcută de Tănase, joi, 19 decembrie 2013 , în cadrul unei emisiuni televizate.

”Există hotărîrea Curții, care potrivit Constituției și Legii privind Curtea Constituțională are valoare de lege constituțională și se aplică direct fără nici un fel de condiții de formă.Este clar stabilit care este textul autentic și cum urmează a fi executat și atîta tot”, a declarat președintele Curții Constituționale, fiind întrebat de moderator ce le-ar recomanda parlamentarilor, după adoptarea hotărîrii prin care Declarația de Independență a fost declarată corp comun cu Constituția.

Anterior, liderul formal al Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, a anunțat că va propune organizarea unui  referendum privind limba de stat a țării.

„Vă propun să susţineţi un proiect de hotărîre referitor la organizarea unui referendum pe acest subiect. Nu clasa politică trebuie să se expună, dar poporul”, a declarat Lupu.

Curtea Constituțională a decis pe 5 decembrie că Declarația de Independență a Republicii Moldova este parte componentă a Constituției și prevederile ei sînt supreme celor constituționale.

”Declaraţia de Independenţă, fiind parte integrantă a Preambulului Constituţiei, are valoare de text constituţional şi face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate.

În cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează”, se spune în decizia Curții Constituționale.

Declarația de Independență, care a fost adoptată pe 27 august 1991, prevede că limba de stat este limba română.

De asemenea, documentul costată ”actele de dezmembrare a teritoriului naţional de la 1775 si 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei, acte infirmate de întreaga evoluţie a istoriei şi de voinţa liber exprimată a populaţiei Basarabiei şi Bucovinei”.

Prin aceeași Declarație, se cere ”lichidarea consecinţelor politico-juridice ale acesteia, fapt relevat şi de Conferinţa internaţională „Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele sale pentru Basarabia” prin Declaraţia de la Chişinău, adoptată la 28 iunie 1991” și subliniază că ”fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940” a fost fondată RSS Moldovenești și instituirea hotarului între Moldova și Ucraina.

 

Legitimitatea hotărârii CC

Trebuie subliniata pentru început autoritatea instituției care a emis hotărârea și a procedurii prin care ea a fost adoptată. Curtea Constitutionala a R.Moldova este unica autoritate a statului care poate invalida sau abroga legi sau decizii ale Parlamentului, Guvernului sau Președintelui.

Deciziile sale sunt definitive și nu pot fi supuse nici unei căi de atac. Pe lângă autoritatea incontestabilă a instituției care a emis hotărârea, la elaborarea ei au fost consultate și celelalte cele mai importante instituții de stat, cum ar fi Președinția, Parlamentul și Guvernul.

Acest lucru a conferit legitimitate politică deciziei, chiar dacă doar Președinția a folosit dreptul de a emite o opinie în această privință.

Academia de Științe a fost și ea consultată, opinia comunității științifice acordând hotărârii CC și legitimitate științifică. Astfel hotărârea CC are autoritatea supremă legală, politică și științifică pentru a produce efecte imediate, profunde și de durată asupra statului, dar și societății.

Valorile părinților fondatori și sensul inițial al independenței

CC prezintă în documentul de motivare a hotărârii reperele istorice care au stat la baza constituirii RM ca stat independent, dar și evenimentele care au stat la originea problemei denumirii limbii de stat în RM. Acest lucru a permis clarificarea surselor problemei. Din prezentarea contextului istoric se poate observa  că denumirea de limba moldovenească a fost introdusă și promovată de autoritățile URSS față de care RM s-a desprins.

Astfel forțele care promovau denumirea de limbă moldovenească militau în perioada anilor 1989-1991 contra independenței RM.

În acest mod se poate deduce că limba română a fost o valoare identitară centrală care a stat la baza independenței RM de URSS și care a făcut posibilă apariția acestui stat.

Natura constituțională a Declarației de Independență

Esența juridică a problemei care a stat la originea hotărârii CC constă în contradicția dintre două acte fondamentale ale RM – Declarația de Independență, unde limba de stat este numită limba română și Constituția RM, unde în articolul 13 limba de stat este numită limba moldovenească.

Curtea a decis că această contradicție poate fi rezolvată prin identificarea ierarhiei dintre ele. Așa cum Constituția este legea fundamentală a statului, s-ar părea că interpretarea corectă a ierarhiei ar fi supremația Constituției asupra tuturor celorlalte acte, inclusiv și asupra Declarației de Independență.

Curtea însă a demonstrat în baza mai multor metode de interpretare că Declarația de Independență este documentul juridic care ”a proclamat valorile constituționale ale noului stat independent, din care derivă legitimitatea puterii celor care guvernează Republica Moldova”.

Așa cum Declarația de Independență este ”certificatul de naștere” al Republicii Moldova, deci nu poate fi modificată sau corectată, nici măcar prin referendum, ea nu poate fi supusă unui examen de constituționalitate. Este absurd să amendezi Declarația de Independență pentru că ea nu corespunde unei Constituții care a fost elaborată datorită acestui act fondator al statului.

Astfel CC, studiind și experiența altor țări (Germania, Franța, Irlanda, Estonia, Letonia, etc.), asimilează Declarația de Independență Preambulului Constituției, care este ”textul constituțional primar și imuabil al blocului de constituționalitate” primând, în cazul divergențelor, în raport cu celelalte componente ale textului constituțional.

  De acum încolo, nimeni nu va mai putea să conteste aceste valori fără a contesta existența însăși a statului! Astfel utilizarea numelui de statalist pentru cei care sunt împotriva valorilor identitare care au stat la baza independenței RM și care sunt expres formulate în Declarația de Independență, nu mai are nici o logică.

Basarabia literara, Timpul md. si constcourt.md

28/12/2013 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: