IN MEMORIA POETEI ROMANE DIN BASARABIA, LEONIDA LARI. VIDEO
Leonida Lari-Iorga (n.26 octombrie 1949,Bursuceni, fosta RSS Moldoveneasca, URSS – d. 11 decembrie 2011,Chisinau, R.Moldova) a fost o poetă, publicistă, scriitoare si militanta pentru reunirea Basarabiei cu Romania.
PRESA MAGHIARA DIN ROMANIA DESPRE „MARELE MARS AL SECUILOR” DIN 27 OCTOMBRIE 2013
Centrul European de Studii Covasna -Harghita
Sinteză documentară referitoare la “marşul secuilor” din data de 27 octombrie 2013
Marele marş al secuilor
“Să fim cât mai mulţi şi să arătăm lumii că nu permitem şterpelirea pământului natal al copiilor noştri! -se menţionează în apelul dat ieri publicităţii de către Csiki Sandor, preşedintele Asociaţiei pentru Familiile Numeroase din Transilvania. Maghiarii secui care fac parte din familii numeroase sau din familii mai mici sunt chemaţi la Breţcu cu drapele secuieşti şi în port popular secuiesc, exprimându-se astfel ideea că noi nu dorim asimilare, ci autonomie!
Intreaga manifestare va fi transmisă de posturile comerciale locale de radio şi tocmai din această cauză, organizatorii le cer celor care se pregătesc să participe la protest să aibă asupra lor radiouri portabile care dispun de frecvenţa MHh şi să pornească aceste aparate după slujba religioasă ecumenică, să le regleze pe frecvenţele anunţate în unele locuri de întâlnire.
In lipsa aparatelor de radio, coloanele s-ar izola, şi tocmai din această cauză este deosebit de important ca pe distanţa de 54 de km să existe cel puţin 3.000 de radiouri portabile.” (Demeter J. Ildiko, în Haromszek, nr. 7025 din 22.10.2013).
De ce să mărşăluim?
“Pe marginea marelui marş al secuilor care ar trebui să aibă loc duminică, există foarte multe idei eronate, este generată o atmosferă false şi o dezinformare.
Evenimentul a fost numit deja un pelerinaj al tristeţii, o agitaţie iresponsabilă provocată de alcool, un marş al husarilor din turtă dulce.
Există persoane care îşi manifestă temerile faţă de drepturile românilor care trăiesc aici şi califică marşul de protest drept un act inutil de prezentare a identităţii maghiare. Alţii fac gesturi dezaprobatoare: autonomia nu va conduce oricum nicăieri şi cine ar putea garanta că am putea trăi mai bine?
Lucrul cel mai important pe care trebuie să îl ştie toată lumea este că noi vom ieşi în stradă nu împotriva a ceva (a cuiva), ci pentru ceva. Nu dorim scindarea, nu dorim să îi înlăturăm pe românii care trăiesc aici. Indiferent că este sau nu pe placul unora sau al altora, Pământul Secuiesc este şi pământul lor natal, la fel cum este şi pământul nostru natal.
Dorim să creăm o lume în care copiii, nepoţii noştri să se poată simţi acasă şi să îşi poată edifica viitorul, în calitate de maghiari.
Dorim să decidem în legătură cu destinul nostru, în legătură cu destinaţia impozitelor plătite de noi.
Nu vrem să pândim ca asupriţi ce redistribuie Bucureştiul şi unde ajung contribuţiile noastre, în funcţie de dorinţele guvernelor. Autonomia înseamnă ca noi să putem dispune în legătură cu ceea ce ne acordă acest pământ.
Este naiv cel care crede că de mâine ne vom trezi într-o lume mai bună, însă acest lucru poate însemna o şansă, o speranţă. Nici politicienii noştri aleşi nu ar mai putea arăta spre Bucureşti în cazul în care lucrurile nu merg aşa cum trebuie.
Trebuie să ştie, să ştim că vor avea de îndeplinit o muncă serioasă cei care se angajează să se ocupe de sarcinile de conducere. Această regiune ar trebui redresată şi din punct de vedere economic, iar după promisiunile electorale ar trebui să urmeze acţiuni bine gândite. Depinde doar de noi.
Toate acestea par un lucru naiv şi imposibil de obţinut, însă fără dorinţe şi fără proiecte bine formulate şi fără obiective nu există progres. Trebuie să devenim indivizi autonomi, trebuie să ştim exact ce vrem, doar atunci avem şanse de izbândă.
Cel mai important prim pas în acest sens este să ocupăm duminică, într-un număr cât mai mare, tronsonul de drum Chichiş-Breţcu.
Trebuie să facem acest lucru chiar dacă avem dubii şi întrebări fără răspuns, deoarece masa, voinţa comună oferă o mare putere, oferă răspuns la multe întrebări şi ne risipeşte dubiile. In cazul în care vom fi mulţi, vom câştiga credinţă, putere şi viitor.
Acest lucru nu ni-l poate lua nici o putere română. “ (Farkas Reka,în Haromszek, nr. 7025 din 22.10.2013).
Marşul va fi lung, nu doar mare
“La sfârşitul săptămânii va avea loc marele marş al secuilor, pentru care organizatorii se pregătesc în forţă.
Până acum, în ce priveşte evenimentele de mai mare amploare organizate pentru autonomie, nu se ştia dacă acestea sunt organizate sau susţinute din tot sufletul, din toată inima de toate formaţiunile maghiare.
Acum se vede că fiecare susţine manifestarea, staff-urile lucrând pentru reuşita acesteia.
Dar se observă şi faptul că, staff-urile lucrează, deocamdată, separat, dar ceea ce se întâmplă, din punctul de vedere al unităţii, este mult mai mult ca până acum.
Ceea ce este surprinzător, este faptul că, UDMR a predat statutul de organizator principal al acţiunii de protest, CNS-ului.
Până acum, relaţia dintre cele două organizaţii era contradictorie, dar, în prezent, uniunea a predat rolul principal, în totalitate, Consiliului Naţional Secuiesc, care reprezintă un exemplu bun în interesul unităţii, în cazul în care, nu va profita de această manifestare, de încrederea primită pentru a îmbunătăţi indicatorii de popularitate ai altor partide. Important ar fi ca aspiraţiile autonomiste să şi le asume în mod unitar diferitele grupuri de interese politice, şi se pare că, pentru aceasta, cel mai potrivit partener civic este considerat CNS-ul.
Marşul – dincolo de semnificaţia faptului ca glasul, să sperăm, a multor zeci de mii de secui să le dea de gândit celor care trebuie să se gândească la revendicările noastre – ar fi important să fie un prim pas în planul de acţiune.
Fiii mei umblă la şah, şi câteodată mai arunc câte o privire în cărţile lor. Prima concluzie pe care am tras-o din acestea este că, cel care prevede mai mulţi paşi, acela duce jocul.
In ce priveşte autonomia, nu sunt suficiente înflăcărările de moment, este nevoie de o acţiune sistematică, derulată în paşi. Trebuie să recunoaştem faptul că situaţia demonstrează că nu putem să ne obţinem obiectivele pe cont propriu.
Aici, acasă trebuie să le obţinem, dar este nevoie şi de parteneri externi.
In cazul în care nu vom obţine încredere şi simpatie din străinătate, puterea română va mătura permanent de pe masă această problemă, bazându-se tocmai pe indiferenţa sau dezinformarea internaţională.
Bineînţeles că, principalul nostru aliat trebuie să fie ţara mamă. Din păcate, tratatul bilateral dintre România şi Ungaria a fost deja încheiat, şi am întârziat şi momentul intrării în Uniunea Europeană, fără să formulăm clar problema autonomiei.
Acum, pornind de la actuala situaţie, trebuie să găsim calea corectă, care, dacă avem în vedere atmosfera de la nivelul Europei, nu este uşoară. Bruxelles se ascunde cu laşitate din faţa problemei, pentru care, cu siguranţă, îi va fi agăţat un proces de gât (se pare că a respins ilegal iniţiativa cu privire la drepturile minorităţilor), dar acest lucru este încă departe.
Până atunci, noi nu avem voie să stăm degeaba, după cum am precizat, avem nevoie de un plan de acţiune serios, care să menţină pe ordinea de zi aspiraţiile autonomiste.
Trebuie să existe o armonie între diplomaţia ungară şi acţiunea noastră internă.
Acum există cel mai bun prilej pentru aceasta, având în vedere că, UDMR nu se află la guvernare, nu sunt în joc fonduri de dezvoltare dacă dau glas drepturilor, dacă cooperează pentru acestea cu diplomaţia de la Budapesta.
Si în exterior trebuie să comunicăm permanent această cerinţă, dar speranţa trebuie păstrată şi în interior, în cadrul comunităţii, aceasta fiind informată în privinţa posibilităţilor.
Trebuie să se acorde o mare atenţie celei din urmă, având în vedere că foarte mulţi oameni au devenit mai săraci, şi-au pierdut credinţa, posibilităţile s-au limitat odată cu criza.
Iar aceşti oameni nu consideră scopurile politice ca fiind primordiale (total îndreptăţit), ci ar dori să primească soluţii, în primul rând, la problemele lor existenţiale (la fel cum spunea un cunoscut de-al meu referitor la aspiraţiile de centralizare: nu mă interesează de unde primesc banii, dar să-i primesc, măcar).
Sunt foarte multe de făcut, şi sper că, unitatea de la sfârşitul săptămânii nu va ţine până la sfârşitul manifestării, ci se va întrupa în acţiunea comună permanentă. In orice caz, trebuie să ştim ce direcţie urmăm, deoarece marşul nu va fi doar mare, ci şi lung.” (Isan Istvan Csongor, în Hargita Nepe, nr. 200 din 21.10.2013)
Cititi mai mult pe blogul
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 