CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Vizită istorică în Republica Moldova. Principesa Margareta şi Principele Radu s-au aflat pe 7-10 octombrie la Chişinău. VIDEO


PRINCIPESA MARGARETA, URMAŞA LUI ŞTEFAN CEL MARE LA CHIŞINĂU: „VREAU SA VA PROPUN DOUĂ MODALITĂŢI DE UNIRE IMEDIATĂ”

Vizită istorică în Republica Moldova. Principesa Margareta şi Principele Radu s-au aflat pe 7-10 octombrie la Chişinău
Principesa Moştenitoare poartă numele Muşatei (Margareta), mama primului Domn al Întregii Moldove, începătoarea dinastiei Muşatinilor.

Margareta (Muşata) a fost strămoaşa celei mai strălucite dinastii a evului mediu moldovenesc – spiţa Muşatinilor, neamul lui Petru I, Roman I, Alexandru I (cel Bun), Ştefan al III-lea (cel Mare), Bogdan al III-lea (cel Chior), Petru al IV-lea (Rareş).
Muşata era fiica Bogdan I, voievod al Maramureşului şi apoi primul voievod al Moldovei independente.
Vă prezentăm maii jos ascendenţa până la Ştefan cel Mare a Prinţesei Margareta a României :

Arborele genealogic Printesa Margareta a Romaniei

Margareta (Musata) – Roman I – Bogdan (fratele lui Alexandru cel Bun, nu a domnit) – Bogdan II – Ştefan cel Mare – Petru Rareş – Maria – Ieremia Movilă – Maria (căsătorită cu Stefan Potocki, voievod polonez) – Anna – Marya – Anna (căsătorită cu Rafael Leszczynski) – Stanislas I (Rege al Poloniei) – Maria Leszczynska (căsătorită cu Regele Franţei, Ludovic al XV-lea) – Louise-Elisabeth de France (căsătorită cu Philippe de Bourbon-Parme, al doilea fiu al regelui Filip al V-lea al Spaniei) – Ferdinand de Bourbon-Parme – Lodovico (Prinţ de Parma) – Carlo Lodovico II (Prinţ de Parma) – Carol al III-lea (Duce de Parma) – Robert I de Bourbon-Parme – René de Bourbon.

Principesa Margareta a României s-a născut la Lausanne, în Elveţia, pe 26 martie 1949. Este Principesa Moştenitoare a României, prima fiică a Majestăţilor Lor Regele Mihai I şi Regina Ana ai României. S-a născut în exil, după ce Regele Mihai a fost obligat să abdice în 1947. Principesa Margareta şi-a petrecut copilăria în Marea Britanie, Elveţia, Italia, Danemarca.

S-a format la una dintre cele mai bune universităţi ale lumii, cea din Edinburgh, Marea Britanie, fiind licenţiată în Sociologie, Ştiinţe Politice şi Drept Public Internaţional.

Este una dintre puţinele specialiste din leadership-ul românesc în ştiinţe politice, sociologie, relaţii internaţionale şi diplomaţie multilaterală.

Principesa moştenitoare Margareta şi Principele Radu au făcut o vizită oficială în Republica Moldova, unde au rămas până joi, 10 octombrie.

Este cea mai amplă vizită întreprinsă de membri ai Casei Regale peste Prut, după cel de-al Doilea Război Mondial,
Moştenitoarea tronului României, principesa Margareta, şi soţul ei, principele Radu, s-au simţit în Moldova ca acasă. Asta au declarat reprezentanţii Casei Regale la puţin timp după ce au ajuns la Chişinău.
„E prima oară când sunt aici, dar sânt foarte mişcată, sânt foarte bucuroasă de a fi aici. Vreau numai să vă spun că mă simt atât de mult acasă, atât de bine şi vă mulţumesc pentru primirea mea, din suflet”, a declarat moştenitoarea tronului României.
„Şi eu aş vrea să vă mulţumesc pentru primire şi să vă spun că din păcate Majestatea sa nu a mai putut veni aici din 1941 aşa că moştenitoarea Coroanei îl reprezintă cu cinste în această seară şi face peste ani un arc de cerc pe care poate peste ani o să-l înţelegem în toată importanţa lui. Aşa că vă spun bun găsit!”, a adăugat princepele Radu.
Basarabia Literară precizează că principesa Margareta a României şi soţul ei, principele Radu, au efectuat o vizită în Moldova între 7 şi 10 octombrie.
Principesa Moştenitoare Margareta a României a fost decorată, marţi, cu medalia Dimitrie Cantemir a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în timpul unei ceremonii în care principele Radu a susţinut şi un discurs despre destinele Republicii Moldova şi României, precum şi despre viitorul european al Republicii Moldova.

Distincţia i-a fost acordată Principesei Margareta în cadrul unei ceremonii festive la care au participat zeci de academicieni. Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei a precizat că medalia fost acordată în semn de profundă recunoştinţă pentru susţinerea culturii româneşti şi colaborarea cu instituţiile de învăţământ din Republica Moldova.

În cadrul unui discurs susţinut la Academie, Principele Radu a declarat că scopul familiei regale este să ajute Republica Moldova. „Într-o ţară răvăşită de chinuri identitare, cum e Republica Moldova, familia regală vine să unească, nu să dezbine”, a afirmat el.

Vom încerca de aici încolo, atât generaţia noastră, cât şi a şasea generaţie regală, să nu mai venim aici în vizită, să venim aici în mod regulat, acasă, din când în când, pentru a dura proiecte fie de natură instituţională, cum ar fi cele din domeniul sănătăţii, social, al culturii, cât şi cele care privesc sectorul privat, de natură economică, după puterile noastre, a adăugat Principele Radu, scrie Agerpres.

El i-a propus preşedintelui Academiei ca, în primul rând, să fie unite drumurile care leagă România de Republica Moldova.

„Poate că pare o glumă, dar nu e. Vreau să vă propun două modalităţi de unire imediată — una ar fi să facem repede o autostradă de la Bucureşti la Chişinău şi a doua este să facem ca şinele de cale ferată să aibă aceeaşi distanţă între ele” (ecartamentul din Republica Moldova este mai lat decât cel european), a mai spus reprezentantul familiei regale.

Principesa Margareta este în prima sa vizită în Republica Moldova. Cei doi reprezentanţi ai familiei regale au efectuat o vizită în Republica Moldova, unde au avut mai multe întrevederi oficiale, inclusiv cu premierul Iurie Leancă şi cu preşedintele Nicolae Timofti, dar au participat şi la câteva acţiuni sociale.

Surse: Basarabia Literara si natiadinurma.wordpress.com

Incidente in timpul vizitei.

 

8 prapadiți, conduși de fratele deputatului comunist Muntean, au fost lăsați să-și bată joc in timpul depunerii de flori la statuia lui Ștefan cel Mare, o manifestare a respectului față de statul Republica Moldova, fără să mai mentionam ponegrirea a însuși numelui domnitorului-emblemă al Moldovei,odată cu agresiunea manifestată față de urmașa acestuia,prințesa Margareta.

In videoclipul de mai jos puteti vedea pana unde a ajuns prostia comunista si amploarea actiunilor diversioniste ale colonialistilor rusi si a mankurtilor din Basarabia,slugi supuse ale ocupantilor.

Presedintele R.Moldova le-a primit pe  Aletetele Lor Regale .

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut in ziua de  9 octombrie, la Reședința prezidențială, o întrevedere cu Altețele Lor Regale, Principesa Moștenitoare Margareta şi Principele Radu ai României.

În cadrul discuțiilor, șeful statului a ținut să-și ceară scuze pentru incidentul de ieri de la statuia domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.

„Vă asigur de respectul și considerația poporului Republicii Moldova. Vă mulțumesc pentru implicarea dumneavoastră în proiectele de caritate, culturale și sociale din Republica Moldova”, a spus presedintele  Nicolae Timofti.

La rândul său, Principele Radu a anunţat sprijinul Casei Regale a României pentru eforturile de integrare europeană a Republicii Moldova.

Totodată, Principesa moștenitoare Margareta şi Principele Radu ai României l-au invitat pe președintele Nicolae Timofti să viziteze familia regală la București, la Palatul Elisabeta.

Reclame

10/10/2013 - Posted by | PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , ,

Un comentariu »

  1. Reblogged this on Temeiurile iar nu Arătările unui Bun Început !.

    Apreciază

    Comentariu de irismister | 10/10/2013 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: