CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

EI TRAIESC PRINTRE NOI ! PERSOANELE PUBLICE DIN ROMANIA SI GANDURILE LOR GRELE…FOTO SI VIDEO

 

 

 

 Viorel Catarama, senator român în legislatura 1996-2000, ales parlamentar în judeţul Bacău :

“Există aici, în această sală, tineri care au murit în revoluţia din decembrie 1989″

 

Florin Georgescu, fost membru al Camerei Deputatilor a Romaniei, fost ministru de finante:

“Lumea are voie să aibă două conturi:

unul în lei, unul în valutăşi

încă unul pentru economii.

Mai mult nu”

Ion Iliescu, om politic de marca,  fost presedinte al Romaniei:

 

”A garanta proprietatea înseamnă a limita dreptul omului asupra proprietăţii lui”.

Gigi Becali, sef de partid, eurodeputat, deputat in Parlamentul Romaniei:

 

“Dumnezeu e cel mai tare serviciu de informaţii din lume – ştie tot, chiar şi-un fir de păr”

“Becali e un brand. Eu, la Avicola Iasi, pot sa fac pui Gigi Becali, daca vreau”.

 

“Este voinţa lui Dumnezeu ca eu să pasc acest popor”.

“M-am certat cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am facut zdreanţă, dar nu ne-am insultat.

În schimb Marian Iancu e obraznic şi umblă cu tot felul de jargoane care nu e bine să le dai la presă”.

Gheorghe Hagi – Antrenor de fotbal, fost jucator in echipa nationala a Romaniei:

“Omul este o persoană umană”

Bogdan Balthazar, fost director de banca si politician :

 

“Băncile sunt conduse de bancheri în toată lumea, în afară de Cişmigiu şi Herăstrău”.

Antonie Iorgovan, profesor de drept,  parintele Constitutiei Romaniei:

“La noi, şefii de partide sunt ca vacile în India”.

Adrian Nastase, om politic, fost prim-ministru al Romaniei:

“Domnul Iorgovan e un fel de electron sărit de pe orbită.”

”Omar Hayssam aparţine ţării, este un bun al intregului popor”.

 Loredana Groza, cantareata de muzica usoara:

 

“Pe la voi prin Chişinău trece Volga, nu?

Cum? Nu mai trece?”

“Am învăţat puţin limba braziliană !”

“Sigur că am auzit de El Niño…E numele unui cântăreţ de muzică latină, nu ?”

Costi Ionita, manelist celebru, nascut la 14 ianuarie 1978 in Constanta, Romania:

“Fiecare are gusturile lui în muzica. N-are cum să asculte toata lumea numai Schopenhauer”.

 

 

Doru Viorel Ursu, politician roman, fost ministru de interne, in prezent avocat cu clientela selecta :

“In politică cel mai bun adevăr este minciuna, cu condiţia să nu fie dovedită.”

Cornel Dinu, antrenor de fotbal:

 

 

 

 

“Doar prin hazardul inconştient social, nu se putea ajunge în sfere atât de aureolate şi în plan financiar”.

Paula Ivanescu, parlamentar roman:

 

“Există oameni în acest parlament al României cărora nu poţi să le ridici imunitatea nici cu viagra”

 

 

Marian Vanghelie, primar P.S.D. al  Primariei sectorului 5 din Bucuresti:

“S-au verificat toate actele pe foştii trei ani pe care am fost primar”.

Dumitru Dragomir, presedinte al Ligii profesioniste de fotbal :

“Familia e sfântă, pe când patria….cum să vă spun, patria e sacră.

”Am ajuns la o vârstă la care mi-am dat seama că trebuie să fiu cinstit”.

Anca Boagiu, parlamentar, fost ministru al transporturilor :

 

 

 

 

 

 

 

„Păi, azi dimineaţă auzeam că stăm capră în faţa Uniunii Europene…, şi că ne bubuie pe Schengen, şi leagă de MCV, şi nu ştiu ce nu facem, iar acum aud un coleg care se supără că trebuie să avem o poziţie care să spună: domnule, nu sunt de acord cu ce-mi propui tu, Uniune Europeană”.

 

 

Da, ei traiesc printre noi!!!

Mai precis, nu doar traiesc printre noi, dar se si reproduc !!! 

De pe mail adunate si iarasi la lume date

19/08/2013 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

FOSTUL PRESEDINTE INTERIMAR AL R.MOLDOVA,MIHAI GHIMPU: AM FOST ŞI SUNTEM ROMÂNI.DE CE NI SE ASCUNDE ASTĂZI ISTORIA ADEVĂRATĂ ? VIDEO

 

 

 

MIHAI GHIMPU: AM FOST ŞI SUNTEM ROMÂNI. DE CE NI SE ASCUNDE ASTĂZI ISTORIA ADEVĂRATĂ ? CINE O SĂ TE CREA-DĂ CÎND SPUI CĂ AI ELIBERAT ROMÂNII DIN BASARABIA DE ROMÂNII DIN ROMÂNIA?

IATĂ DE CE NI SE SPUNE CĂ SUNTEM MOLDOVENI ŞI NI SE RESPINGE ISTORIA ROMÂNILOR

CINE O SĂ TE CREADĂ CÎND SPUI CĂ AI ELIBERAT ROMÂNII DIN BASARABIA DE ROMÂNII DIN ROMÂNIA?

IATĂ DE CE NI SE SPUNE CĂ SUNTEM MOLDOVENI ŞI NI SE RESPINGE ISTORIA ROMÂNILOR.

 

 

Ghimpu M

 

Onorată audienţă,

 

Stimaţi prieteni,

106 ani de umilinţă ţaristă, 50 de ani de umilinţă sovieto-comunistă – aceasta este viaţa trăită de mamele, taţii, buneii şi străbuneii noştri începînd cu 1812 şi pînă la proclamarea RM ca Stat Independent, desigur, cu excepţia anilor 1918-1940.

Cu prezenţa armatei pe teritoriul nostru, cu deportări în Siberia şi foametea organizată, cu sute de mii de victime, cu naţionalizarea averii, cu gulaguri, cu limba rusă oficială şi închiderea grădiniţelor şi şcolilor cu predare în limba română, cu studierea istoriei Rusiei ca istorie naţională, dar eliberaţi “de sub jugul turcesc, de cotropitorii români”.

Şi dacă în perioada ocupaţiei ţariste ne considerau români şi limba vorbită o considerau româna, apoi în perioada sovietică – moldoveni de naţionalitate şi limba vorbită, limba moldovenească. De ce nu ascundeau adevărul? Simplu de tot: pentru că nu exista România.

Odată cu formarea României de către Moldoveni şi Munteni, şi unii şi alţii români, politica eliberatorilor s-a schimbat. Moldovenii nu mai vorbesc limba română, nu mai sunt români, ei vorbesc limba moldovenească şi sunt moldoveni de naţionalitate.

Altfel minciuna nu stă în picioare.

Cine o să te creadă cînd spui că ai eliberat românii din Basarabia de românii din România? Dar cînd spui eliberarea moldovenilor de români, urechea celui ce nu cunoaşte istoria românilor prinde. Bănuiesc că şi astăzi tot din aceste considerente se respinge Istoria românilor.

Aceeaşi politică: e una să spui că înveţi Istoria românilor şi cu totul alta cînd spui că înveţi Istoria.

 

Stimaţi cetăţeni,

Am fost şi suntem români şi cei din Moldova, şi cei din Muntenia, şi cei din Transilvania şi limba noastră este una – româna. De aceea, în 1918 Sfatul ţării a proclamat Unirea, iar în 1991 Parlamentul a adoptat Declaraţia de Independenţă, ca un prim pas spre unitatea noastră.

De altfel, în aceeaşi situaţie s-a aflat şi poporul rus şi unificarea lui într-un singur stat nu a dus la o identitate moscoviană, novgorodiană şi nici la existenţa unei limbi ca, de exemplu, limba novgorodiană, indiferent de cnezatele în care locuiau.

Sunt ruşi de naţionalitate, au un singur stat şi vorbesc o singură limbă – limba rusă.
Adevărul pentru viaţa unui om este ca şi aerul, apa, pâinea şi tot ce a dat Dumnezeu, însă toate acestea trebuie păzite şi păstrate cu sfinţenie, pentru că altfel e sfîrşitul lumii.

Noi însă, mai bine zis o parte din noi am trecut de partea celui care prin ocupaţie ne-a adus minciuna şi 20 de ani, în loc să promovăm adevărul şi valorile democratice, promovăm politica neadevărului. Iată de ce, stimaţi cetăţeni, avem cel mai sărac popor din Europa, dar conducătorii de partide – milionari. Cu minciuna cîştigi milionul, cu adevărul devii Ghimpler. La noi – ca la nimeni.

 

 

Stimaţi cetăţeni,

 

 

Concluzia poate fi doar una: numai Adevărul despre noi, afirmat şi asumat de sus până jos, de la vlădică la opincă, poate pune capăt crizei din Republica noastră, pentru că, criza politică ce durează de doi ani este de fapt tot o consecinţă a ocupaţiei care prin ideologia sa a reuşit să ştirbească conştiinţa naţională a multora dintre noi.

Aşadar, pentru a ne mişca înainte, pentru a asigura viitorul european al RM e nevoie ca noi, cei din clasa politică, să ne punem de acord asupra adevărului despre noi. Fără acest consens general asupra adevărurilor fundamentale despre noi înşine, nu vom putea să ne mişcăm din acest punct mort în care ne aflăm.

Numai recunoscînd adevărul istoric şi ştiinţific, vom pune capăt bătăliilor politice şi singura ocupaţie va rămîne economia, prin intermediul căreia vom soluţiona problemele sociale – locuri de muncă, salarii şi pensii bune, burse pentru studenţi, casă şi pâine pe masă.

Numai aşa va avea loc procesul de integrare europeană, bineînţeles, cu extinderea suveranităţii reale a Republicii Moldova şi pe teritoriul din stânga Nistrului, dar pentru aceasta este necesară încetarea stării de ocupaţie de către trupele militare ruseşti, adică retragerea lor.
Aşadar, care sunt pietrele unghiulare pe care putem construi viitorul european al Republicii Moldova?

 

– Adevărul despre noi, asumat şi promovat în primul rînd de toată clasa politică. Adevărul e ca un izvor: cît nu-l astupi, chiar şi dacă-l betonezi, apa oricum apare la suprafaţă.

 

– Dobândirea independenţei reale şi a integrităţii teritoriale prin soluţionarea aşa-zisului conflict transnistrean.

 

– Integrarea Europeană.

 

Cu speranţa că noi, cetăţenii, vom avea curajul să ne unim în jurul acestor trei idei, ce ne pot asigura progresul din toate punctele de vedere, inclusiv spre Europa, Vă felicit cu prilejul aniversării a 20 de ani de la proclamarea Independenţei şi mulţumesc acelora care au luptat şi au muncit pentru libertatea noastră.

 

Vă mulţumesc !

19/08/2013 Posted by | ROMANII DESPRE ROMANI | , , , , , , , | 3 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: