CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Un articol din 1938 semnat de George Călinescu

De pe blogul  Ion Coja .ro

12/08/2013 Posted by | LECTURI NECESARE | , , , , , | Lasă un comentariu

PORTRETUL UNUI TRADATOR – Nicolae Vogoride

Nicolae Vogoride                                   Caricatură din presa vremii

 

 

 

Nicolae Vogoride (Vogoridis, Bogoridi), (n. 1820, Iaşi – d. 23 aprilie 1863, Bucureşti),  a fost Caimacam (locţiitor, regent) al Moldovei  între anii 1857 – 1858

 

Anterior, a fost Ministru de Finanţe al Moldovei: 18 decembrie 1856 – 7 martie 1857 sub căimăcămia lui Teodor Balş.

După ce a fost numit Caimacam al Moldovei, Vogoride s-a manifestat ca un antiunionist convins .

S-a casatorit cu Ecaterina Cocuta  Conachi , care avea numai 17 ani si era singurul copil al logofătului Costache Conachi şi Smaranda Negri,  mama  marelui om politic Costache Negri.

 La cununie a asistat şi domnitorul Mihai Sturdza.  Noua familie şi-a luat şi numele de Conachi, după dorinţa marelui logofăt, care neavând un moştenitor, a dorit ca astfel să-i fie perpetuat numele.

Ecaterina Conachi şi Nicolae Vogoride au avut trei copii, un băiat şi două fete, ea devenind  în perioada de mare frământare unionistă, soţie de caimacam (locţiitor al domnitorului, însărcinat cu administrarea Moldovei).

 

Vogoride primise toate asigurările de la  Austria şi Turcia că, în cazul în care Marea Unire nu se va înfăptui, caftanul de domnitor al Moldovei va fi al său”, astfel incat el a  falsificat fara nici o remuscare  listele electorale de reprezentare în Divanul Ad-hoc din Moldova.

 

Între postura de prima doamnă a ţării şi  simţămintele sale  patriotice unioniste, Ecaterina Conachi Vogoride n-a ezitat să opteze pentru Unire  şi pentru viitorul  poporului  sau.

     S-a integrat în mod natural în tabăra unioniştilor, alături de fratele ei vitreg, Costache Negri, de viitorul domnitor Alexandru Ioan Cuza, de Mihail Kogălniceanu, Alecsandri şi Alexandru Moruzi.

Când soţul ei şi-a impus prin fals  antiunionismul , Ecaterina Conachi n-a ezitat să sustragă corespondenţa sa secretă cu Înalta Poartă in care lui Vogoride îi era promis tronul tarii, dacă ar fi reușit să zădărnicească unirea Moldovei cu Muntenia, falsificând alegerile pentru Divanul ad-hoc, şi să-i divulge uneltirile separatiste   ambasadorului  Franţei,  care a  facut in asa fel  ca acestea să fie publicate în ziarul unionist „L’Etoile d’Orient” ( Steaua Orientului) ce apărea la Bruxelles, creând un imens scandal diplomatic la nivel european.

Apoi, traduceri în limba română ale acestei corespondenţe au fost răspândite şi în Moldova, sub titlul “Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite fete politice” cu menţiunea că aceste scrisori sunt traduse din Steoa Dunarii, ce apare la Brucsela (Bruxeles).

În aceste condiţii, Franţa, Rusia, Prusia şi Sardinia au rupt relaţiile diplomatice cu Poarta Otomană, obligându-l  pe sultan sa-l destituie pe marele vizir Reşid Paşa.

In situatia in care Austria şi Anglia, susţineau Poarta, s-a ajuns chiar la ameninţări de război.

Dupa  ce  întrevederea de la Osborne între imparatul Napoleon al III- lea  al Frantei şi regina Victoria a Imperiului Britanic, s-a încheiat cu consimţământul reginei de a se anula alegerile făcute sub controlul lui Vogoride şi de a se organiza altele,  Poarta Otomană a ordonat  anularea alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei,  la 12 august 1857, şi organizarea la 18 august de noi alegeri, care de această dată s-au  soldat cu o majoritate unionistă.

 

 

 

Alexandru Ioan Cuza al Moldovei, 1859-1866

 

 

 

 

 

 

La 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Valahiei şi prin documentele redactate, au fost puse bazele fuzionării celor două principate.

Colonelul Alexandru Ioan Cuza s-a  numărat printre deputaţii noi aleşi în Divan.

 

Regele Napoleon III-lea al Franţei, 1852-1870

Regina Victoria a Angliei, 1837-1901

 

 

 Unirea ulterioara  a Principatelor româneşti îşi datorează înfăptuirea conjuncturii internaţionale favorabile, apărute după Războiul Crimeii (1853-1856) şi dorinţei de unire a românilor.

Sesizînd momentul internaţional favorabil, elita românească de la acea data, generaţia paşoptistă, a înteles şansa extraordinară care li se oferă şi a acţionat în consecinţă.

Puterile occidentale  doreau sa blocheze  Rusia in drumul sau spre controlul Balcanilor.

 

Congresul de la Paris (13 februarie 1856-18 martie 1856) a încercat să pună bazele unei noi ordini europene după Războiul Crimeii, avînd la bază îngrădirea puterii ruseşti şi a influenţei sale în sud-estul Europei.

Blocarea Imperiului Rus era legata de  Unirea Principatelor, insa opiniile Marilor Puteri occidentale au fost împărţite în funcţie de interesele lor strategice de politică externă.

În cele din urmă s-a decis ca Principatele să-şi decidă singure soarta în cadrul unor Divanuri ad-hoc.

Şedinţele Divanului ad-hoc din Moldova s-au deschis la 22 septembrie 1857, ulterior a fost deschis şi divanul din Muntenia.  Avînd în vedere majoritatea unionistă zdrobitoare din ambele Divane, rezultatul formulat în rezoluţia din 7 octombrie a fost unul clar: Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România şi Prinţ străin, cu moştenirea tronului, ales dintr-o familie domnitoare a Europei şi ai cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţării. A doua zi a fost adoptată rezoluţia şi în Muntenia, avînd practic aceleaşi concluzii.

Rezultatele au fost analizate într-un raport de comisari ai Puterilor garante şi dezbătute într-o Conferinţă care a durat trei luni. La 7 august 1858 a fost semnată Convenţia de la Paris care stabilea viitorul politic al Principatelor. În fapt, acest document cu rol de constituţie era un compromis între regele Napoleon al III-lea al Franţei şi regina Victoria a Angliei. S-a stabilit ca unirea să fie una formală, fiecare principat avînd propriile sale instituţii legislative şi executive.

În perioada următoare au avut loc alegerile pentru Adunările Elective din fiecare principat, cele care trebuiau să aleagă domnii, de asemenea, cîte unul pentru fiecare principat.

  
  

Ţarul Alexandru II-lea al Imperiului Rus, 1855-1881

Sultanul Abdul-Medjid al Imperiului Otoman, 1839-1861

Imparatul Franz Joseph I al Austriei, 1848-1916

 

 

După împlinirea actului Unirii, Ecaterina Conachi l-a părăsit pe Nicolae Vogoride şi a călătorit prin Europa. În 1864 s-a recăsătorit la Torino cu Emmanuele Ruspoli, principe de Paggia-Suaza, senator şi sinodic al Romei apropiat al regelui Vittorio Emanuele al II-lea. Cu cel de-al doilea soţ, Ecaterina Conachi a avut cinci copii.

Wikipedia, enciclopedia liberă si Istoria md.

12/08/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | 5 comentarii

UN BASARABEAN, FONDATOR AL SERVICIULUI DE INFORMATII SI TRANSMISIUNI AL STATELOR UNITE

File:William-Friedman.jpg

William F. Friedman – nascut 24 septembrie 1891 in Chisinau, Basarabia-decedat 12 noiembrie 1969  in S.U.A.

A fost un adevarat artizan al informatiilor americane in domeniul comunicatiilor. In 1917, a condus primul curs pentru formarea a 80 de decriptori ai armatei.

Dupa Primul Razboi Mondial a infiintat si a condus Serviciul de Informatii si Transmisiuni, care se ocupa de decodificarea comunicatiilor interceptate de armata americana. In plin “Razboi Rece”, serviciul pe care-l conducea a fost inclus in cadrul Agentiei Nationale de Securitate (NSA) – parte integranta a Departamentului de Stat – iar  el a fost cooptat ca si consilier special in cadrul acestui important organism american.

William F. Friedman – geneticianul pasionat de criptanaliza –  este considerat astazi unul dintre pionierii criptanalizei, un domeniu putin cunoscut, dar foarte important in ceea ce priveste obtinerea de informatii.

S-a spus si se spune si acum cu deplin temei ca “cei care detin informatia, detin de fapt puterea”. In razboi, dar si pe timp de pace, aceasta afirmatie a putut fi verificata pe deplin de nenumarate ori. Pe masura ce statele si-au definit doctrina nationala de aparare, au indentificat potentialele pericole la adresa sigurantei nationale, dar si potentialii inamici, nevoia de informatii a crescut progresiv.In acelasi timp si modalitatile de obtinere s-au diversificat.

Constiente de aceste realitati, statele au incercat sa-si protejeze informatiile si in primul rand pe cele transmise prin comunicatiile fir, telegraf sau radio.

Ca o prima masura luata pentru realizarea acestui deziderat a fost cifrarea (codificarea) mesajelor transmise.Dar asa cum s-a dovedit, nici aceasta masura nu a dus la secretizarea deplina a mesajelor. Si asta pentru ca au aparut “spargatorii de coduri”, intr-un fel “parintii spirituali” ai hackeri-lor de azi. William Friedman a fost unul dintre primii “spargatori de coduri”, dar si cel care a pus bazele primului serviciu cu adevarat competitiv, organizat si cu obiective clar structurate privind interceptarea si decodificarea comunicatiilor.

 

De la Chisinau, la Washington   Nascut in 1891, la Chisinau, in Basarabia, ca fiu al unui functionar administrativ, tanarul Wollf (devenit William dupa americanizare) Friedman a dovedit de mic copil o inzestrare precoce pentru cercetarea stiintifica.

O inteligenta nativa dublata de o perseverenta iesita din comun l-au impus ca pe un tanar capabil sa rezolve orice problema care cerea un efort de gandire considerabil.Prigoana antisemita practicata de autoritatile tariste – Basarabia era provincie a Imperiului Tarist – l-a determinat insa pe tatal sau sa emigreze cu intreaga familie in America.

 

Aici, tanarul Friedman a urmat studii de genetica, dar nu s-a implinit profesional in acest domeniu, aflat si el la inceput de afirmare.Pasiunea sa pentru descifrarea mesajelor criptate l-au adus in atentia armatei, care l-a recrutat intr-o unitate de informatii. In timpul Primului Razboi Mondial a condus primul curs pentru formarea a 80 de decriptori ai armatei.

Tot atunci, impreuna cu sotia sa Elisabeth, cei doi Friedman au reusit sa sparga codul principal de campanie al armatei germane. Notabila este si performanta sotiei sale – foarte elogiata de englezi – care consta in faptul ca reusise de una singura sa sparga codul folosit de nationalistii hindusi in razboiul dus de acestia impotriva englezilor. Demobilizat dupa terminarea razboiului, Friedman a primit insa o provocare interesanta din partea Companiei American Telephone and Telegraph.

 

Aceasta realizase de curand o masina de cifrare ultramoderna – de care era foarte incantata – si pe care dorea sa o scoata pe piata. Friedman trebuia sa incerce sa descifreze mesajele cifrate si implicit sa afle mecanismul de functionare a masinii.

Dupa 4 luni de munca sustinuta, timp in care a muncit zilnic cate 12 ore pe zi (fara ragaz la sfarsit de saptamana), Friedman a descifrat mecanismul de functionare, dezamagindu-i pe cei din conducerea companiei. In schimb a atras atentia celor de la Departamentul de Stat din Washington.

Enigmaticul Friedman si “jocurile mintii” sale  William Friedman si sotia sa au fost angajati de Departamentul de Stat si au primit sarcina sa organizeze Serviciul de Informatii si Transmisiuni, serviciu care incepand din 1929 se ocupa si de cifrurile diplomatice. Imediat Friedman a trecut la recrutarea a 7 dintre cele mai stralucite minti din domeniul matematicii.

 

Peste cativa ani, va mai recruta inca 4 matematicieni americani, ajungand in total la 11. Toti acestia ii vor sta alaturi pe parcursul urmatorilor 40 de ani. Sarcina principala a serviciului pe care il conducea era aceea de a ataca codurile si cifrurile unor puteri importante ale timpului, presupuse a fi potentiali inamici ai SUA.In 1930, tintele principale erau Japonia si Germania.

Tot de atunci au inceput sa circule si diverse anecdote despre apetitul nemarginit al lui Friedman pentru “jocurile mintii”. Spre exemplu, de sarbatori, angajatii serviciului isi trimiteau felicitari cu mesaje cifrate, pe care trebuiau sa le descifreze pana la inapoierea la serviciu.Un alt exemplu: la receptiile organizate acasa de catre familia Friedman pentru angajatii serviciului, acestia – dupa servirea primului fel de mancare – primeau un mesaj cifrat cu locatia si ora unde se va servi felul doi al meniului.

Dupa ce ajungeau acolo si serveau cel de-al doilea fel din meniu, primeau un al treilea mesaj criptat, care le indica locatia si ora unde se va servi desertul.Spargerea codului japonezInspirati de masina de cifrat “Enigma” realizata de germani, japonezii au trecut la realizarea propriei lor masini de cifrat, dar una cu mult mai complexa. Japonezii considerau masina de cifrat germana ca fiind vulnerabila, fapt pe care de altfel l-au comunicat si germanilor, care insa nu au tinut seama de opinia acestora.

 

Observatiile japoneze aveau sa se dovedeasca reale, deoarece englezii – lucru ce avea sa se afle dupa razboi – reusisera sa descifreze mecanismul masinii “Enigma”. Masina japoneza de cifrat avea insa doua nivele de cifrare, o baterie cu sase nivele, comutatoare cu 25 de puncte de contact, o placa cu circuite imprimate intersanjabila si un cablaj foarte complicat.

 Operatorul era cel care decidea ce cheie de cifrare anume trebuia sa fie utilizata, iar cheia de cifrare era schimbata zilnic. Era de fapt o masina formidabila, cu o capacitate de supercifrare, iar acest lucru i-a pus in mare dificultate pe lucratorii din subordinea lui Friedman.

Abia dupa 4 ani de incercari si esecuri repetate, Friedman si lucratorii sai au reusit sa descifreze mecanismul masinii de cifrat. Au inceput apoi “clonarea” masinii, fapt care le-a permis pe toata durata razboiului “sa se insinueze” in comunicatiile japoneze.

 

Printre cele mai notabile succese au fost: aflarea datelor referitoare la intarirea aliantei Japoniei cu Germania, date despre negocierile pentru realizarea Pactului Tripartit, iar in 1941, au reusit sa afle si planul de invadare a URSS de catre Germania. Au comunicat acest lucru englezilor, care la randul lor l-au comunicat rusilor. Stalin insa nu a luat in seama aceasta informatie.

Roosevelt a facut aceeasi greseala, dupa ce in decembrie 1941, Friedman si colectivul sau facusera cunoscuta presedintelui informatia potrivit careia atacul de la Pearl Harbor era iminent.Scrupulele lui Friedman si ultimul mesaj… criptat si acestaLa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, personalul serviciului condus de Friedman a crescut la 5000.

 

 Ei au fost utilizati din plin in cadrul “Razboiului Rece”. Tot atunci, acest serviciu a fost inclus in cadrul Agentiei Nationale de Securitate (NSA), cea mai importanta structura din cadrul Departamentului de Stat. William Friedman a fost angajat de NSA in calitate de consultant special avand sarcina de a organiza o retea mondiala de interceptare si decodificare a mesajelor cifrate.

Puterea capatata peste noapte – practic incontrolabila – l-a surprins neplacut pe Friedman.NSA ajunsese sa absoarba fiecare semnal electronic din lume, sa decripteze chiar si mesajele aliatilor apropiati, fara sa mai vorbim de faptul ca a fost folosita si in spionajul intern, impotriva dizidentilor americani. Principiile morale au invins, iar Friedman a iesit din NSA cu fruntea sus, dar demn. Nu dorea sa fie partas la asa ceva.

 

Unul dintre “parintii criptanalizei” (arta de a intercepta, elabora si descifra cifruri), William Friedman, a murit in 1969 si a fost inmormantat cu onoruri militare, in Cimitirul Arlington. Moartea sa a fost inserata intr-un singur ziar… dar tot intr-o forma cifrata.

 

 Nicolae BALINT

Sursa: Clipa,revista  romanilor din America

12/08/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: