CAZUL TOKES SI FABULATIILE REFERITOARE LA LUPTA ANTICOMUNISTA A ACESTUIA

 

Foto:Laszlo Tokes

Fabulaţii despre anticomunism

În căutarea unui paradox prin care să schimbe sensul discuţiilor din ultimele zile despre autonomia Ţinutului Secuiesc, dl Cristian Preda afirmă pe blogul său că Laszlo Tökes este “un simbol al luptei împotriva comunismului” şi un “erou anticomunist”.

 Iată de ce, potrivit d-lui Preda, Parlamentul European l-a ales în funcţia de vice-preşedinte.

Două absurdităţi!

În primul rînd, Parlamentul European nu a dat pînă acum vreo dovadă de anticomunism – ba chiar, uneori, dimpotrivă.

Nimeni nu a primit pînă acum vreo funcţie la Bruxelles, nici chiar mai puţin importantă decît cea de vice-preşedinte, pentru că a luptat împotriva comunismului. De ce s-ar fi început cu Tökes?

În al doilea rînd, ar fi bine ca dl Preda să precizeze în ce a constat “eroismul anticomunist” al pastorului de la Timişoara. Ce a făcut Laszlo Tökes pentru a combate regimul Ceauşescu?

 A dat interviuri în presa maghiară. A trimis la Budapesta informaţii false (cazul Ernö Ujvarossy). Şi, în cele din urmă, a refuzat decizia propriei sale ierarhii religioase de mutare de la Timişoara la Mineu.

Se cheamă asta “luptă împotriva comunismului”? E vreun “eroism” în toate astea? A fost oare Tökes arestat, anchetat, urmărit, persecutat?

A organizat Tökes vreo acţiune de protest (cu excepţia colaborărilor lui cu presa comunistă din Ungaria)?

 Îi cunoştea cineva în România calitatea de opozant înainte ca aceasta să-i fie fabricată (abia în 1989) de Europa Liberă? Răspunsul la toate aceste întrebări e nu.

Există în schimb serioase bănuieli că Laszlo Tökes a colaborat cu Securitatea (au fost publicate în diverse ziare angajamentul olograf şi o serie de note informative date de el).

Alison Mutler, şefa biroului Associated Press de la Bucureşti, a scris despre asta, iar apoi a cîştigat procesul pe care i l-a intentat Tökes. Ceea ce pare destul de elocvent.

Afirmaţia lui Cristian Preda are de ce să şocheze, să irite.

 Pentru că a face din Tökes “un simbol al luptei împotriva comunismului” şi un “erou” înseamnă a bălăcări întregul trecut real în mocirla falselor criterii, înseamnă a diminua meritul celor care cu adevărat au luptat, înseamnă – ceea ce se încearcă de mult în România – o răsturnare a memoriei şi o adîncire a confuziei.

Sursa:  portocala.wordpress.com

Autor: Radu Portocală

DOSARE ULTRASECRETE: PACHETUL LENIN PENTRU RUSIA

STALIN SI LENIN

 

 

  Winston Churchill, in cartea “The World Crisis” (“Criza mondiala”), vol. IV, pag. 72-73 scrie urmatoarele: “Catre mijlocul lui aprilie, germanii au luat o decizie sinistra. Ludendorff isi cobora vocea cand venea vorba despre ea. E adevarat, trebuie tinut cont si de riscurile disperate pe care comandantii militari germani si le asumasera.

Ei se gaseau in aceeasi stare de spirit care ii condusese la declansarea unui razboi submarin, stiind prea bine ca acesta va provoca intrarea in razboi a Statelor Unite contra Germaniei. Totusi, nu fara un sentiment de teroare, au indreptat impotriva Rusiei arma cea mai respingatoare dintre toate: Lenin.

L-au transportat pe Lenin din Elvetia in Rusia, intr-un vagon plumbuit, ca pe un <<bacil al ciumei>>.

Decizia germana de a sprijini un puci bolsevic in Rusia era dictata, in martie (aprilie) 1917, de iminenta intrare a SUA in razboi de partea Angliei. Germania avea, de aceea, interesul sa incheie urgent o pace separata in Est, cu Rusia.

Trocul Lenin-Warburg Dupa revolutia din februarie si instituirea guvernului provizoriu, Lenin (stabilit de ani de zile intr-un exil comod in Elvetia, departe de Rusia, lecturand tihnit prin marile biblioteci) intrase in legatura cu Max Warburg si serviciul secret german, prin intermediul “polonezului” Ganetki (adica al lui Furstenberg) si al socialistului elvetian Karl Platten.

“Trocul” propus de Lenin lui Max Warburg era simplu: Germania sa-l ajute sa preia puterea la Petersburg, in schimbul promisiunii lui Lenin de a incheia imediat o pace separata, in conditiile dictate de germani. Ceea ce s-a si intamplat ulterior, la Brest – Litovsk, in 1918.

Prepararea politico-diplomatica si tehnica a expedierii lui Lenin cu grupul sau in Rusia, de catre germani, n-a durat decat vreo trei saptamani

Hotararea de a-l expedia pe Lenin cu bolsevicii sai in Rusia a fost supusa de Max Warburg examinarii Statului Major german. La intrunire au participat, intre altii, generalul Erich Ludendorff (seful de Stat Major), ministrul de Interne Diego von Bergen si secretarul de stat din Ministerul de Externe Arthur Zimmermann.

S-au discutat rezultatele operatiunilor de destabilizare a Rusiei, organizate de Von Bergen, cu ajutorul cercurilor socialiste ruse. Sume intre 40 si 80 de milioane de marci fusesera folosite de Von Bergen pentru finantarea unor miscari subversive, produse de anarhisti, nationalisti si grupari antitariste, dar fara succes. La mijlocul discutiilor, Diego von Bergen a rostit o fraza care a hotarat soarta secolului XX: “Cred ca cel mai bine ar fi sa auziti parerea dr. Helphand despre intreaga problema”.

 Dr. Helphand, alias Parvus, s-a recomandat participantilor drept “purtatorul de cuvant al unor cercuri financiare bine plasate”. In realitate, Parvus era spionul lui Max Warburg in Rusia, de mult timp. El conducea o intreaga retea, infiltrata mai ales in anturajul tarinei (din care facuse parte si celebrul Rasputin).

Dar, in aceeasi masura, Parvus era la fel de bine infiltrat si in cercurile bolsevice. Preocupat de ocultism si fenomene parapsihologice, dr. Helphand mai era si membru important al Lojei Marelui Orient. Imediat ce a inceput discutia, Parvus a expus planul expedierii lui Lenin si a bolsevicilor din Elvetia, cu un tren special, in Rusia.

 

Parvus a solicitat pentru toata afacerea 5.000.000 de marci. Cu un an inainte, Parvus primise de la Max Warburg si serviciul secret german 1.000.000 de marci pentru organizarea unei greve generale la Petersburg, care a adunat, in ianuarie 1916, vreo 55.000 de participanti. Suma solicitata acum de Parvus urma sa fie procurata de Max Warburg de la diversi bancheri europeni, legati de magnatul Rotschild, ca Olaf Aschburg, Alfred Milner etc.

 Bani pentru bolsevici Trebuie sa mentionam ca, pana in 1918, Max Warburg le-a asigurat bolsevicilor lui Lenin o finantare “europeana” (asadar diferita de ceea ce primea Trotki din Wall Street) de 40.580.997 de marci. Ulterior, expediindu-le alte 15.000.000 de marci, sume considerabile la acea vreme.

 In plus, Max Warburg si colonelul Nicolai din serviciul secret german au “legendat” cateva zeci de ofiteri ai acestui serviciu cu nume rusesti si i-au expediat la Petersburg, ca principali experti in organizarea puciului.

Directorul lui “Federal Reserve”, Thompson, ii acorda lui Lenin un “ajutor”de 1.000.000 de dolari, transferati de J.P. Morgan de la “National City Bank” in Rusia Acesti ofiteri germani, “legendati” ca rusi de Max Warburg si colonelul Nicolai, au ocupat, ulterior, pozitii de conducere in Armata Rosie, in tot cursul Razboiului Civil.

 

Ei au alcatuit, pana in 1921, corpul de garda al conducerii bolsevice, asigurandu-i securitatea, fapt trecut, sistematic, sub tacere de istorici. Din cauza acestor legaturi cu bolsevicii, colonelul Nicolai a fost mai tarziu respins de Hitler si, dupa al Doilea Razboi Mondial, s-a refugiat in URSS, al carei spion devenise. Lenin si grupul sau de bolsevici a parasit Zürich-ul, cu un tren special, pe 9 aprilie 1917, orele 15.10, data fixata de serviciul secret german.

Despartirea bolsevicilor de ceilalti socialisti rusi, aflati in exilul elvetian, a fost violenta, bolsevicii fiind catalogati drept “canalii”, “tradatori” si “porci”. Voiajul de reintoarcere s-a facut pe linia Singen, Offenburg, Mannheim, Frankfurt, Berlin, Bergen si Sassnitz.

Ulterior, prin Telleborg, Malmo, Stockholm si Bielo-Ostrov, Lenin si grupul sau au sosit la Petersburg, la 3/16 aprilie 1917, seara. In total, prepararea politico-diplomatica si tehnica a expedierii lui Lenin cu grupul sau in Rusia, de catre germani, n-a durat decat vreo trei saptamani. In timpul calatoriei, Lenin si grupul sau de bolsevici n-au avut voie sa se angajeze in discutii cu alte persoane. Li s-a asigurat hrana suficienta, inclusiv laptele necesar copiilor mici.

 

Cu titlu de curiozitate, sa remarcam ca serviciul secret german a suportat, in tot cursul anului 1917, toate cheltuielile de propaganda ale bolsevicilor. Printre altele, Max Warburg a finantat si “Pravda”.

 

7 august 1917: “Crucea Rosie” americana la Petersburg

In august 1917 – cu doua luni inainte de “revolutie” – la Petersburg isi face aparitia o asa-zisa “misiune a Crucii Rosii” americane: 36 de persoane, toate imbracate in halate albe, cu insemnele si simbolurile Crucii Rosii. Misiunea afisa scopuri strict umanitare. In realitate, lucrurile stateau putin diferit. “Misiunea Crucii Rosii” americane descinsese la Petersburg direct de pe Wall Street: 26 dintre “misionari” se numarau printre cei mai mari bancheri, oameni de afaceri si industriasi americani, deghizati in “medici”, incadrati fantezist in serviciul sanitar al armatei americane.

“Misiunea” fusese expediata in Rusia chiar de colonelul Edward Mandell House, consilierul presedintelui Wilson. Acelasi care il expediase de la New York la Petersburg si pe Trotki, cu grupul sau de mercenari, la bordul vasului “Cristianja”, ca sa organizeze puciul bolsevic planuit.

In fruntea misiunii Crucii Rosii americane, “medicul” William Boyce Thompson, nimeni altul decat directorul lui “Federal Reserve” a SUA.

Alaturi de Thompson, alti “medici” si “infirmieri” vestiti pe Wall Street, ca Robert Barr (presedintele lui “Chase National Bank”), Corse (de la “National City Bank”), Averell Harriman (de la firma “Harriman”, cu mari investitii in mine si petrol) ori ca Thomas Thacher, Henry Davison, Alan Wardwell, Harold Swift. Amestecati printre cei 10 medici (si cateva infirmiere) autentici.

Acestia din urma vor pleca, de altfel, o luna mai tarziu. “Medicii” de pe Wall Street vor ramane insa la Petersburg pana in noiembrie 1917.

Adica se mai aflau acolo in timpul puciului bolsevic. Cine erau “translatorii rusi” ai grupului de “medici” de pe Wall Street? Primul, “capitanul Ilovaiski”, se numea Boris Reinstein (viitorul secretar al lui Lenin).

Alt “translator”: Alexandr Grunberg (nume real Mihail Gruzenberg, al carui frate, Zorin, va deveni ministrul-comisar al lui Lenin si va face apoi o lunga cariera in diplomatia sovietica). Cei 26 de “medici” de pe Wall Street si “translatorii rusi”, condusi de Ilovaiski, sunt primiti, in august 1917, in audienta de Lenin, la insistentele lui Trotki. Se pun la cale fabuloase afaceri postrevolutionare, ca si sprijinul secret pe care Wall Street-ul urma sa-l acorde bolsevicilor, dupa preluarea puterii de acestia, prin puciul planificat.

Consecinte Directorul lui “Federal Reserve”, Thompson, ii acorda un “ajutor” de 1.000.000 de dolari, transferati de J.P. Morgan de la “National City Bank” in Rusia. “Washington Post”, din 2 februarie 1918, mentiona in articolul “Give bolsheviki a million” (“Dati bolsevicilor un milion”): “William B. Thompson, care a stat la Petersburg din august pana in noiembrie, a facut o donatie de 1.000.000 de dolari bolsevicilor, in scopul de a-si putea raspandi doctrina in Germania si Austria.

 Domnul Thompson a avut ocazia sa studieze situatia din Rusia ca sef al misiunii Crucii Rosii americane. Domnul Thompson dezaproba critica americanilor la adresa bolsevicilor. El crede ca bolsevicii au fost prezentati intr-o lumina nefavorabila…”

Sa reamintim ca W.B. Thompson, cel care dadea milioane bolsevicilor inainte de “revolutie” si care finanta generos propaganda acestora in alte tari, era directorul lui “Federal Reserve” a SUA. Totodata, filiala din Petersburg unde J.P. Morgan a transferat bani pentru bolsevici a fost singura banca din Rusia pe care bolsevicii n-au nationalizat-o dupa preluarea puterii.

Acelasi Thompson, in mai 1918, va infiinta in SUA “American league to aid and cooperate with Russia”, o liga pentru ajutorarea si cooperarea cu Rusia.

O luna mai tarziu, in iunie 1918, Edwin Gay, de la “War Trade Board” (Departamentul Comertului de Razboi) va expedia Departamentului de Stat american un memorandum, recomandand “relatii comerciale si prietenesti mai stranse intre SUA si Rusia”.

Documentul, aflat in arhivele Departamentului de Stat, estima ca daca populatia din zonele controlate (in iunie 1918 – n.n.) de bolsevici va avea conditii economice ameliorate, aceasta nu se va mai opune puterii bolsevice, ci o va accepta.

 

Vladimir ALEXE

 

Sursa:  ziua.ro

Rusia moare de grija suveranităţii şi neutralităţii Republicii Moldova.”Românizarea”românilor moldoveni cu voie de la Moscova !

 

 

„Românizarea” RM cu voie de la Moscova?

Rusia moare de grija suveranităţii şi neutralităţii RM.

A spus-o Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, după întâlnirea cu omologul său din România, Titus Corlăţean. „Ne pronunţăm în continuare pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova, care trebuie să rămână un stat suveran şi să-şi păstreze neutralitatea, în corespundere cu Constituţia sa”, a declarat şeful diplomaţiei ruse.

Îşi va retrage Rusia trupele şi muniţiile de pe teritoriul RM? Nu! Respectarea suveranităţii şi neutralităţii RM se referă la altcineva. Lavrov sugerează de fapt că RM nu dispune aşa cum îi place Rusiei de suveranitatea sa.

Românizarea românilor

Kremlinul nu vede cu ochi buni înlăturarea sârmei ghimpate de pe Prut şi refacerea podurilor de peste acest râu. Fireasca, simpla comunicare dintre Bucureşti şi Chişinău este taxată ca o diversiune împotriva independenţei RM, ca un proces de „românizare” a RM.

„Consider că este total greşit să se vorbească despre „românizarea” Republicii Moldova, în condiţiile în care avem o istorie, cultură, tradiţii comune cu majoritatea populaţiei acestei ţări, vorbim aceeaşi limbă – româna”, a răspuns Corlăţean insinuărilor de acest fel.

Cu toate acestea, ceva se schimbă în modul cum priveşte Moscova în direcţia României. Ea începe să transmită semnale contradictorii, lucru ce nu se observa mai înainte.

Acuzaţiile de „românizare” vin din partea Rusiei anchilozate, care acţionează dintr-un reflex sovietic, care continuă, împotriva oricăror evidenţe, să afirme că Prutul desparte două popoare diferite. (Singura ei concesie este că în România şi RM se vorbesc limbi înrudite, asemănătoare.)

Rusia „nouă”, mai „sofisticată”, care gândeşte strategic, pe termen lung, recunoaşte că acuzaţiile de „românizare” sunt stupide, că apropierea dintre două părţi ale aceluiaşi popor, separat în mod forţat, este firească, legitimă şi inevitabilă în actualele condiţii. Ideea ademenirii României în Uniunea Eurasiatică răspunde acestei inevitabilităţi.

Rusia învaţă

Până la recăpătarea puterii militare de altădată, înarmându-se repede, Rusia învaţă în acelaşi timp folosirea puterii economice, a „softpower”-ului, încearcă să investească în scopuri geopolitice enormele sume de bani pe care le câştigă din vânzarea resurselor energetice şi a materiei prime.

Umplându-şi buzunarele cu valută, ea prinde la curaj. Oricât ar părea de iraţional, nerealist, ea se pregăteşte să lupte cu UE nu numai în Ucraina sau RM, ci şi în România şi în alte ţări din Europa Centrală (după cum a prezis Stratfor).

Reuşind să torpileze Nabucco, e de presupus că va deveni şi mai agresivă. România pare în conjunctura actuală veriga cea mai slabă. Şi, într-un fel, este.

Dar nu atât prin ortodoxie, cum susţin în mod ipocrit strategii eurasianismului, cât prin ataşamentul faţă de RM. RM e momeala pe care vrea s-o folosească Kremlinul pentru a atrage România de partea sa.

O va muşca Bucureştiul? E greu de crezut, deşi, uneori, unii politicieni, în lupta oarbă, crâncenă, pentru putere, dau impresia că ar fi dispuşi să se sprijine pe Moscova. Oricum, calculul nu poate să lipsească din proiectele expansioniste ale Rusiei, ea nu aruncă bani în vânt, nu în mod conştient.

Resetarea relaţiilor cu România

Planurile „grandioase” ale Kremlinului în regiunea noastră pot determina o regândire a atitudinii faţă de relaţiile dintre RM şi România. Decât să se opună procesului inevitabil de apropiere dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului, de ce să nu încerce să profite de aceasta? Nu întâmplător a venit strategul lui Putin la Chişinău şi a elogiat poporul român, intelectualii săi, a vorbit despre posibilitatea reunirii RM cu România.

Nimeni în Rusia nu abordează fără voie de la Kremlin (sau de la FSB) chestiuni atât de sensibile pentru orgoliul imperial al ruşilor. Deşi s-a oprit la Chişinău, Aleksandr Dughin a vorbit şi pentru Bucureşti.

Ca şi vizita inopinată la Bucureşti a lui Nicolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate a Federaţiei Ruse, călătoria lui Dughin pare să se înscrie într-un scenariu de „resetare” a relaţiilor ruso-române. Vizita, dar mai ales modul în care a fost primit Corlăţean la Moscova aduce o confirmare acestei idei. Faptul că propunerea lui Corlăţean de a se reveni la chestiunea Tezaurului României nu a provocat iritarea de altădată este simptomatică.

O coincidenţă simbolică

Privită în acest context, invitaţia surprinzătoare a lui Leancă la Bucureşti, pe 9 iulie, după întrevederea lui Corlăţean cu Lavrov, poate fi considerată o coincidenţă simbolică.

La conferinţa de presă a premierilor celor două state româneşti a fost anunţată (e adevărat, nu pentru prima oară) trecerea de la vorbe la fapte în construirea conductei de gaze Iaşi-Ungheni, a interconexiunii energetice pe linia Fălciu-Goteşti, dar şi a mai multor poduri peste Prut.

Ponta va veni de ziua independenţei RM la Chişinău, pentru a asista, în acea zi simbolică, la începutul unei construcţii simbolice, care va marca primul pas spre independenţa energetică a RM. (Înainte de Ponta, pe 17 iulie, la Chişinău va veni Traian Băsescu, la invitaţia lui Nicolae Timofti.) Este planificată şi o nouă şedinţă comună a guvernelor ambelor state româneşti.

Astfel, putem constata că se încheie hiatusul în relaţiile premierilor României şi RM, după ce Vlad Filat, sub un pretext fals, nu şi-a onorat promisiunea de a merge la Iaşi, pe 24 ianuarie 2013. (Atunci, fiindcă veni vorba, nedorind, probabil, să supere Moscova, să nu-l dezamăgească pe Rogozin, Filat a comis o greşeală pentru care va mai plăti, cu neîncrederea din partea Bucureştiului, dacă va mai reveni, şi e posibil să revină, în funcţiile publice din cele mai înalte.

S-a mai spus că, din păcate, liderul PLDM este un bun organizator, un politician charismatic, dar un strateg vulnerabil.)

Declaraţii… fără fond

Recunoaşterea independenţei Transnistriei ar submina planurile Rusiei în această zonă, ar tăia „cordonul ombilical” al RM cu Rusia. Iar aceasta ar reduce în mod automat posibilităţile sale de a influenţa asupra României.

De aceea, Moscova va continua să mimeze detaşarea de acţiunile Tiraspolului, declarând că respectă integritatea teritorială a RM.

Ea va încerca să torpileze summitul de la Vilnius, însă folosind pârghiile de care dispune la Chişinău, apăsând pe butonul cam prăfuit „Revoluţia de catifea”. A şi apăsat deja.

Jurnal de Chisinau

Nicolae Negru