CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DOSARE ISTORICE. Masacrarea prizonierilor români din lagarul de la Bălți, un genocid ascuns timp de 50 de ani


1944 - Masacrul de la Bălți

Genocid ascuns timp de 50 de ani: Masacrul prizonierilor români de la Bălți.

Un document cutremurător, o succintă relatare a masacrului comis de către militarii N.K.V.D. în anul 1944, la marginea orașului Bălți din Basarabia.

Textul scris în anul 1994 este la fel de actual și astăzi. Călugării români de la Sf. Munte Athos au primit, prin căi ocolite, o scrisoare zguduitoare din partea Ierodiaconului Ieronim Șchiopu de la Bălți, Basarabia, care relata masacrul comis, acel îngrozitor masacru despre care s-a scris prea puțin și prea târziu.

Putem lua exemplu de la evrei, trebuie să-l facem cunoscut întregii planete. Victimele de la Bălți sunt morții noștri, sunt cei ce au apărat Țara și Neamul. Prizonieri fiind, au fost uciși mișelește pentru singura vină de a fi fost militari români care și-au făcut datoria. La fel și prizonierii militari germani, unguri, polonezi, cehi… După cum se poate constata, nici Rusia, nici Occidentul nu ne recunosc dreptul de a ne cinsti morții! Încă o dată istoria o scriu cei puternici – „învingătorii”.

În jurul Regelui Mihai se vântura o faună pertriță, o șleahtă de oportuniști care și-au adus contribuția funestă la marea trădare națională de la 23 august 1944. „La începutul lunii iulie 1944, o vizită discretă la Iași a generalului Aurel Aldea, trimis de rege pentru a se întâlni cu generalul Racoviță, a prilejuit întocmirea unui plan strategic, în sensul preconizat de Bodnaraș-Dămăceanu pentru deschiderea frontului în «Poarta Iașiului», iar la sfârșitul lunii iulie 1944, Bodnaraș i-a comunicat lui Stalin toate detaliile necesare: deschiderea programată a frontului; zona deschiderii; data prevăzută – 20 august.

Pentru materializarea planului, Stalin a ordonat încetinirea ritmului ofensivei sovietice pe frontul din Polonia și transferarea de trupe pe frontul din Moldova, în sectorul stabilit.”[1]

Arestarea Mareșalului Ion Antonescu de către Regele Mihai, cu sprijinul nemijlocit al camarilei sale, apoi difuzarea prin postul de radio, în seara nefastei zile a Neamului Românesc – 23 august 1944 – a „Proclamației către țară”[2], a însemnat, în fapt, o capitulare necondiționată. Militarilor români li s-a ordonat să nu riposteze inamicului, iar acesta, avertizat din timp prin Bodnăraș, a dat prilejul nesperat Armatei Roșii să înceapă distrugerea Armatei Române și ocuparea întregului teritoriu al țării.

În intervalul 23 august-12 septembrie 1944 (perioadă în care România s-a găsit în situația de a avea inamici atât pe fostul aliat, Germania, cât și pe inamicul de până atunci, Uniunea Sovietică), în jur de 170.000 de militari români, lipsiți prin ordin regal de dreptul de a se apăra, au fost luați prizonieri de către sovietici.

Au urmat deportările, masacrele, crimele abominabile ale asasinilor N.K.V.D., ascunse timp de decenii și, regretabil, ascunse și astăzi.

1944 – Masacrul prizonierilor de la Bălți

„În anul 1944, la năvala hoardelor rusești care au invadat Basarabia, Armata Roșie a făcut zeci de mii de prizonieri militari. În orașul Bălți au fost concentrați cca. 50.000 de militari români, care ținuseră piept hoardelor dezlănțuite. Dintre cei 50.000 de militari, 80% erau români, iar ceilalți erau aproximativ: 5.000 germani, 2.000 unguri, iar restul cehi și polonezi.

În nord-estul orașului, unde curge râul Răut și se formează mlaștini, KGB a găsit locul cel mai nimerit să amplaseze lagărul îngonjurat cu garduri înalte de sârmă ghimpată. Chinurile acelor prizonieri erau de neînchipuit: foamea era flagelul numărul unu, însoțit de lipsa de higienă; bolile, frigul și umezeala produceau decese fără număr.

Din acel lagăr unii mai curajoși au evadat, dar au fost mitraliați. Totuși, au mai fost și fugari scăpați, pe care nu i-a găsit nimeni, decât că s-au făcut singuri cunoscuți, după destrămarea Uniunii Sovietice. Informații despre crimele petrecute în acest lagăr s-au publicat în „Curierul de Nord” din orașul Bălți, săptămânal al Basarabiei de Nord. Ziarul mai apare și acum, dar ștrangulat și amenințat de către cei care urăsc tot ce este românesc. Din declarațiile celor evadați s-au stabilit crimele KGB săvârșite la Bălți.

Toți cei 50.000 de prizonieri au fost împușcați în ceafă de militarii KGB-ului (corect N.K.V.D.-ului – n.r.) și aruncați în șanțurile mocirloase pe care tot ei le-au săpat la ordin (exemplu tipic al asasinilor KGB-iști (corect N.K.V.D.-iști – n.r.), întocmai ca în cazul Katynului, unde diferă numai numărul celor asasinați).

Îndată ce au fost date în vileag cele întâmplate, s-au făcut sondaje în mlaștini, în anii 1991-1992, iar rezultatele au fost cutremurătoare: nici hârlețele, nici lopețile nu au mai putut fi utilizate din cauza mulțimii scheletelor și osemintelor răspândite în acele mocirle. Inimile îndurerate ale evlavioșilor creștini și ale celor da la săptămânalul „Curierul de Nord”, i-au împins să facă o piramidă de oase și cranii, care au fost strânse pe un loc mai uscat, peste care s-a așternut o mare cantitate de pământ bătătorit și s-a ridicat în felul acesta un delușor mai înalt, o moviliță în trepte, tot din țărână, iar pe partea ei de sus s-a așezat o troiță.

Troița de lemn sculptat a fost darul credincioșilor din raionul Rășcani, din apropierea Bălților. Pe data de 7 mai 1992, s-a sfințit această troiță de către Preasfințitul Petre de Bălți, cu sobor de preoți și monahi, la care sfințire au participat mii de credincioși români și autorități orășenești. Atunci, cu ocazia cuvântului solemn, întocmit de Ierodiaconul Nicodim Șchiopu, s-a lansat chemarea ca pe acel loc să se construiască o „Biserică sau Mănăstirea oaselor”, pentru ca zi și noapte, prea cuvioșii monahi și prea cucernicii preoți să pomenească sufletele celor 50.000 de martiri nevinovați, uciși mișelește cu gloanțe trase în ceafă, de către militarii sovietici.

Preasfințitul Petru de Bălți a investit ca paroh al viitorei „Biserici a oaselor” pe tânărul preot Valeriu Cernei, fost cancelar al Eparhiei Bălți. După aceea, lucrurile au luat o întorsătură tragică: Presfințitul Petru a fost atacat cu arme și bâte chiar la sediul Palatului Episcopal, de un grup de călugări și preoți, adepți ai Arhiepiscopului Vladimir Cântăreanu, care ține de Patriarhia de Moscova.

Atacurile au fost extinse și la cele două mânăstiri din Eparhia de Bălți și mai continuă și astăzi, după doi ani, împotriva a tot ce este românesc. În scaunul episcopal s-a așezat șeful agresorilor moscoviți, arhimandritul trădător Marcel Mihăescu. Biserica a rămas numai în proiect, un plan făcut de arhitecți inimoși, din cauza lipsei de fonduri, din cauza sărăciei în care se zbate Biserica Românească din Basarabia, sub persecuția moscovită.

Oare de ce nu se vorbește nimic despre acest genocid împotriva poporului român? De ce nu se stabilește adevărul în privința masacrelor făcute împotriva neamului nostru? Aceste crime monstruoase trecut însă sub tăcere, nu sunt oare tot un Holocaust? Aici se încheie cutremurătoarea scrisoare a cucerniciei sale, Ierodiaconul Nicodim Șchiopu. (Nicolae D. Rusu)

Nota redacției: Textul de mai sus a fot reprodus respectând ad-literam texul tipărit în ziarul

50.000 de morți

„Curierul de Nord” (foto)

Există unele analogii ale evenimentelor și, în mod firesc, apar întrebări. După Al Doilea Război Mondial, evreii au intreprins o campanie îndreptățită, dar foarte agresivă pentru mondializarea, sacralizarea și „valorificarea” holocaustului, ceea ce l-a determinat pe Norman Finkelstein să declare: „Campania care se desfășoară sub ochii noștri, având ca scop extorcarea de bani a statelor pentru „victime” ale holocaustului lipsite de posibilități”, instrumentată de industria holocaustului, a adus statura morală a martiriului lor la nivelul unui cazinou din Monte Carlo”[3]

Scriitorul israelian Boas Evron susține: „Conștiinta Holocaustulu este în realitate o îndoctrinare propagandistică oficială, o mașinărie agitatorică producătoare de lozinci și o viziune falsă asupra lumii, al cărui țel nu e nicidecum înțelegerea trecutului, ci manipularea prezentului”.[4]

Supremul furnizor al mistificării cunoscute sub numele „sacralizarea holocaustului”, este Elie Wiesel – împostor dovedit. Pentru Wiesel, susține istoricul american Peter Novick, „Holocaustul este efectiv o «religie a misterului»: duce în întuneric, neagă toate răspunsurile, se situează în afară, dacă nu dincolo de istorie, sfidează atât cunoașterea cât și descrierea, nu poate fi explicat, nici vizualizat, nu poate fi înțeles sau transmis în veci, marchează o destrucție a istoriei și o mutație la scara cosmică.”…

„Numai preotul-supraviețuitor e calificat să-i oficieze misterul. Orice supravietuitor are mai mult de spus decât toți istoricii la un loc despre ce s-a întâmplat. Și totuși, misterul Holocaustului este noncomunicabil. Nici măcar nu putem discuta despre el. […] A existat un singur Holocaust.

A compara Holocaustul cu suferințele altor popoare constituie «o trădare totală a istoriei evreiești». A desacraliza sau a demistifica Holocaustul este o formă subtilă de antisemitism.”[5]

Trăim într-o epocă în care credința în Dumnezeu este ridiculizată de mulți pentru că „nu poate fi explicată rațional”, dar după concepția unora asemenea lui Wiesel, holocaustul este superior credinței în Dumnezeu, în acest caz „misterul” fiind permis.

Clamarea unicității holocaustului este ruptă de pretenția că, holocaustul nu poate fi înțeles rațional. Dacă holocaustul nu are precedent în istorie, ar trebui – după unele afirmații – să stea deasupra acesteia. În concluzie, conform acelorași principii absurde, nu poate fi înțeles prin intermediul istoriei: „este unic pentru ca e inexplicabil și este inexplicabil pentru ca e unic”.

„Pentru unii mumă, pentru alții, ciumă”?

Contrar spuselor nestimatului neprieten al românilor, Elie Wiesel, propaganda exacerbată care nu permite compararea suferințele evreilor cu suferințele altor popoare poate fi numită terorism intelectual.

Spre diferență de cei ca Elie Wiesel, care urăsc oricare altă nație decât a lor, îmi respect și iubesc poporul din care fac parte, dar nimic nu mă împiedică să le respect pe toate celelalte, deopotrivă.

Din punct de vedere existențial toți suntem egali în fața Creatorului Suprem și povestea cu „poporul ales” n-are decât să o creadă cine vrea. Eu, unul, nu știu cine l-a „ales”, când și pentru ce. Cu ce sunt mai buni sau mai răi evreii uciși decât românii lipsiți de apărare, decât nemții, rușii, polonezii sau alte nații?

Cu ce sunt mai presus morții evrei decât polonezii asasinați la Katyn sau decât prizonierii români, nemți și unguri masacrați la Bălți? „Pentru unii mumă, pentru alții, ciumă”?

Astăzi, după 68 de ani de la comitere, privit din alt unghi, cazul masacrului de la Bălți poate fi analizat și altfel.

În România, instituția Bisericii este respectată și de stat și de popor, chiar dacă printre înalții demnitari ai Parlamentului European se află persoane care nu o agreează, precum însuși Președintele acestei instituții, care i-a numit pe slujitorii bisericii noastre „corbi negri”.

În România ultimilor douăzeci de ani au fost înălțate sute de lăcașuri monahale sau bisericești. Oare Înalții prelați ai Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.) nu pot sau nu vor să-i susțină pe frații lor din România de pe malul stâng al Prutului?

Dacă greșesc, rog să fiu corectat, dar nu am auzit de vreun protest al B.O.R. în legătură cu batjocorirea Episcopului de Bălți, aflat în subordinea B.O.R.. Cum ajută BOR credincioșii români de pe Valea Timocului, din nordul Bucovinei (Ucraina) sau Herța, din Bulgaria sau Ungaria?

————————————————————————–

CITITI SI : https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/04/24/istoria-nespusa-a-masacrarii-prizonierilor-romani-din-lagarul-de-la-balti-video/

[1] http://www.art-emis.ro

[2] Proclamația către țară a regelui Mihai I difuzată la radio în seara zilei de 23 august 1944

ROMÂNI,

În ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit în deplină înțelegere cu Poporul Meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea Țării de la o catastrofă totală: ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite.

ROMÂNI,

Un nou Guvern de Uniune Națională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voința hotărâtă a Țării de a încheia pacea cu Națiunile Unite. România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.

Din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite. Primiți pe soldații acestor armate cu încredere. Națiunile Unite ne-au garantat independența Țării și neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită.

ROMÂNI,

Poporul nostru înțelege să fie singur stăpân pe soarta sa. Oricine s-ar împotrivi hotărârii noastre liber luate și care nu atinge drepturile nimănui este un dușman al Neamului nostru. Ordon Armatei și chem Poporul să lupte prin orice mijloace și cu orice sacrificii împotriva lui. Toți cetățenii să se strângă în jurul Tronului și al Guvernului pentru salvarea Patriei. Cel care nu va da ascultare Guvernului se opune voinței poporului și este un trădător de Țară.

ROMÂNI,

Dictatura a luat sfârșit și cu ea încetează toate asupririle. Noul Guvern înseamnă începutul unei ere noi în care drepturile și libertățile tuturor cetățenilor Țării sunt garantate și vor fi respectate.

Alături de armatele aliate și cu ajutorul lor, mobilizând toate forțele Națiunii, vom trece hotarele impuse prin actul nedrept de la Viena pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub dominația străină.

ROMÂNI,

De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mână independența împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul Țării noastre.

Cu deplină încredere în viitorul Neamului Românesc să pășim hotărâți pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice și fericite.

Mihai

[3] Norman G. Finkelstein „Industria Holocaustului”, New York City, 2000

[4] Ibidem

[5] Elie Wiesel

Publicitate

04/07/2013 - Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , ,

13 comentarii »

  1. Reblogged this on pongogonzo.

    Apreciază

    Comentariu de pongogonzo | 04/07/2013 | Răspunde

  2. In primul rand, ceea ce este foarte ciudat si care ma intriga este faptul ca cele doua pietre funerare sunt inscriptionate in limba rusa. Nu cumva sunt ridicate pentru cinstirea eroilor ucisi de fascistii romani ?

    In al doile rand , din articol reiese ca in lagar au fost concentrati 50000 de prizonieri dintre care 80% erau romani. si ni se lasa impresia ca toti au fost omorati cu un glont in ceafa si ingropati in gropile sapate de ei insisi. Pentru ca in al doilea videoclip sa aflan ca au fost circa 3000 de asasinati si care nu erau toti romani ci de multe alte nationalitati.

    Ceea ce iar mi s-a parut ciudat este ca s-a cerut iertare pentru cei asasinati ca si pentru calai ca asa este chipurile crestineste. Pai pui pe acelasi plan si victima si calaul ? O fi asa crestineste, dar macar nu mai aminti in acelasi context si victima si calalul. Si nu inteleg de ce sa ierte Dumnezeu victimele ? Ce, este pacat sa mori pentru patrie, pentru tara ? Puteau sa zica „Dumnezeu sa-i odihneasca!” nu ca sa-i ierte.

    Apreciază

    Comentariu de Mucanu Aurel | 06/07/2013 | Răspunde

  3. In acest lagar al mortii si-a gasit sfirsitul si unchul meu de pe mama TOADER, care la fel, ca alti soldati, a cazut prizionier dupa Marea tradare si a murit de foame si din cauza chinurilor si injosirilor la care a fost supusi de catre calaii rusi, BLESTEMATI sa fie eliberatorii cotropitori, care au omorit mii de oameni in mod miseleste si josnic, sa le ARDA pamintul sub picioare si nici dupa moarte odihna sa nu aiba ca sa fie de invatatura si pentru BANDITII si OCUPANTII din zilele noastre

    Apreciază

    Comentariu de Margareta Lungu | 06/07/2014 | Răspunde

  4. Intradevar, sunt niste inexactitati in acest material, dar care nu schimba starea lucrurilor. Cifra de 50 mii de prizonieri nu este una exacta. Ar putea fi mai mica, dar ar putea fi si mai mare. Despre 50 mii de persoane vorbesc multi martori oculari ai evenimentelor din vara si toamna anului 1944. Troita care a fost instalata pe acest loc a fost sculptata de catre mesterii populari PAVEL CURATU SI MAXIM ODAGIU din Glodeni si Fundurii Vechi. I-am cunoscut personal pe acestia, deoarece activam in 1992 la Curierul de Nord si am fost reprezentantul redactiei care a mers cu un camion la Fundurii Vechi pentru a transporta Crucea confectionata de cei doi la Balti. Mai apoi, printre cei ce s-au aflat in lagarul de la Balti au fost nu doar osstasi romani, germani, unguri, polonezi si de alte nationalitati, dar… culmea – si rusi.

    Apreciază

    Comentariu de Pavel Dumbraveanu | 01/04/2015 | Răspunde

    • Daca cifra nu e exacta, ne puteti spune dv.care ar fi cifra exacta si in ce documente credibile apare aceasta cifra ?

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 01/04/2015 | Răspunde

  5. Criminalii nu sunt doar în interiorul țării, ci și în afara ei. Din păcate, nu suntem în stare să-i numim mai hotărâți pe cei ce, de milenii, nu doar cu 71 de ani în urmă,au ucis cu sânge rece sute de mii de semeni străbuni antici, medievali și contemporani. Iar exemplul evreilor în demascarea crimelor făcute cu ei, este susținut, astăzi, de marele și mai micii licurici, care nu privesc cu aceeași ochi pe europenii sud-estici, în speță, pe români.De aici se naște acea ”neîncredere” a noastră, scoasă în relief de un profesor univ. cercetător psiho-social clujean de astăzi

    Apreciază

    Comentariu de Sârbu Tanase | 01/04/2015 | Răspunde

  6. strigator la cer ca nu se face dreptate eroilor neamului romanesc

    Apreciază

    Comentariu de Ioachim Muntean | 01/04/2015 | Răspunde

    • Cine sa faca dreptate pentru Eroii Neamului daca nu noi ? Daca noi nu suntem in stare, inseamna ca Dumnezeu nu-i de acord cu aceasta. Ca daca ar fi de acord, ne-ar ajuta. Dar cum nu exista Dumnezeu, singura solutie ar fi sa ne ajutam noi intre noiu si sa nu ne mai sfasiem ca cainii, ortodocsii cu catolicii, ateii cu cei crestini, legionarii cu comunistii, ardelenii cu regatenii, etc. Cum sa ne ajute Dumnezeu daca tu romanule ridici crucea si pleci la vanatoare de comunisti romani ?

      Apreciază

      Comentariu de Mucanu Aurel | 02/04/2015 | Răspunde

  7. bunelul meu a fost acolo. a sarit din tren, cand l-au incarcat sa-l duca in Siberia (sau unde-o fi, ei credeau ca in Siberia). cine mai e in Md – trecetzi prin satul Drochia, intrebatzi de Costuni Tomac. bunenul meu mai e inca in viatza. are 98 de ani. e lucid shi in toate mintzile. shi VREA sa povesteasca, sa imparta ce-a trait. pentru ca intzelege ca odata cu el, o sa moara o istorie. o epoca.

    Apreciază

    Comentariu de Rodica Negru | 01/04/2015 | Răspunde

    • De ce nu pune pe hartie ce are de spus. De ce nu vorbeste la un magnetofon sau un reportofon daca-i este greu sa scrie ? N-are copii, nepoti ?

      Apreciază

      Comentariu de Mucanu Aurel | 02/04/2015 | Răspunde

    • lasati niste date de contact

      Apreciază

      Comentariu de mihai bugai | 06/07/2016 | Răspunde

  8. Bunicul meu matern a murit in timpul razboiului in Basarabia.Atac romanesc,contraatac rusesc,si,au fost ptinsi la 100 de metri in fata liniilor romanesti,executati cu aruncatorul de flacari.dar innainte au fost intrebati ce cauta in Rusia;la asta bunicul a spus, ,ba boule,aici e pamant romanesc iar noi suntem military,cum ce cautam aici ?” Episod relatat de o ruda care a asistat de departe la scena.A fost la transmisiuni(era sculptor de mobile de arta de meserie,la Galati),in divizia comandata de tatal compozitorului Horia Marculescu.

    Apreciază

    Comentariu de Malec | 11/07/2016 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: