CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

EVREII LUI STALIN. DESPRE REGIUNEA AUTONOMĂ SOVIETICA EVREIASCA DE LA GRANITA CU CHINA. VIDEO

Birobidzhan (Birobidjan) Jewish autonomous region, USSR

Evreii lui Stalin

Inceputurile Regiunii Autonome Evreisesti

Putina lume stie, probabil, ca intr‑un colț indepartat al Siberiei supravietuiește si astazi experimentul social al lui Stalin, Regiunea Autonoma Evreiasca. Ascuns intr-un con de umbra vreme de decenii, Sionul sovietic da acum cateva mici semne de revigorare economica.

La capatul unei calatorii cu trenul de la Moscova de aproape 8.000 km, intinsi pe sapte fusuri orare, gara din Birobidjan ar putea sa‑i surprinda pe calatorii neavizati ai Transsiberianului prin inscriptiile bilingve, rusesti si idis. Nu e o gluma. In 1934, tatucul popoarelor, Iosif Visarionovici Stalin, inființase prima regiune autonoma evreiasca din lume, ce urma sa fie o republica socialista a poporului evreu.

Fara a purta incarcatura adevaratului Sion si fara convulsiile infiintarii Israelului, Birobidjanul – cum este cunoscuta Regiunea Autonoma Evreiasca, dupa numele capitalei sale – este departe de a‑și fi spus toate povestile. Mai mult, in ultimii ani, numarul evreilor care vin in Birobidjan il depașeste pe al celor care pleaca, iar autoritatile locale chiar prevad un viitor “luminos” regiunii.

EXPERIMENTUL. La sfarsitul anilor ‘20, aeroplane rusesti survolau Ucraina si Bielorusia imprastiind fluturasi care promovau proiectul lui Stalin. Campania, similara cu cea a miscarii sioniste, ce promova infiintarea statului Israel pe teritoriul Palestinei, s‑a intins din Europa de Est pana in SUA si Argentina.

Bolsevicii promiteau pamant, hrana, autonomie culturala si sociala, iar primul tren cu imigranti evrei a ajuns la Birobidjan in 1928. Pana in 1934, in regiune venisera peste 30.000 de evrei, oferta sovietica avand o oarecare trecere și peste Ocean, intr‑o America devastata de Marea Depresiune.

Potrivit statisticilor, cel putin jumatate dintre emigranti plecau din regiune in primii doi ani de la venire din cauza conditiilor aproape imposibile de trai în ciuda faptului că pentru instalarea lor se construiseră și se amenajaseră case, drumuri, terenuri.
,. Iarna, temperatura scade pana la –40 de grade Celsius, iar vara totul se transforma intr‑o mlastina infestata de tantari.

Colonizarea ne-evreiască a regiunii progresa mai repede decât cea evreiască…

Pentru a remedia această stare de fapt, prezidiul VŢIK al RSFSR a decretat, în toamna lui 1931, că până în doi ani, douăzeci şi cinci de mii de evrei se vor stabili la Birobidjan, şi că atunci se va putea declara acest teritoriu Republica autonomă evreiască. Totuşi, în decursul câtorva ani care au urmat, refluxul de evrei sosiţi mai înainte s-a dovedit superior celor sosiţi, iar la finalul anului 1933, la capătul a şase ani de colonizare, se numărau abia 8 000 de
evrei stabiliţi definitiv, din care doar 1 500 lucrau la colhoz, adică mai puţin de o cincime din numărul de colhoznici din regiunea respectivă. (După unele informaţii, colhozurile evreieşti cultivau adeseori pământul angajând cazaci şi coreeni.) Regiunea nu-şi putea satisface nevoile de produse agricole.

În mai 1932, când populaţia neevreiască atingea 50 000 de persoane, s-a declararat  cu mare
vîlvă la  Birobidjan „Regiune autonomă evreiască” (nu „Republică”,ar fi fost totuşi exagerat!).

Nu a existat un  „elan naţional în sânul maselor evreieşti, elan care ar fi ajutat la suportarea tuturor enormelor dificultăţi legate de această colonizare”. Nici o industrie nu s-a creat în Birobidjan, iar viaţa colonilor, „prin însăşi structura sa economică şi socială, amintea iudaismul orăşelelor şi al târgurilor ucrainene şi bieloruse din acea vreme”, mai ales în oraşul Birobidjan unde„rolul evreilor în aparatul administrativ” era hipertrofiat”.

În această regiune autonomă se dezvolta (moderat) o cultură în idiş: ziare, radio, şcoli, teatrul Kaganovici (al cărui director era viitorul scriitor E. Kazakevici), biblioteca Şalom Alehem, muzeul Culturii evreieşti, săli de lectură. Iar Peretz Markiş publica în presa centrală un articol triumfalist intitulat „Un popor care renaşte”.
(Să semnalăm soarta demografului IlyaWeiţblit. Acesta spunea: „Trebuie să se renunţe la luarea oamenilor de la oraş pentru a fi instalaţi la ţară”; „nu există printre evrei,persoane declasate care să accepte să populeze Birobidjan”. A fost arestat încă din 1933 şi a pierit probabil tot atunci.)

Toate eforturile de înscriere, pe parcursul următorilor ani, nu au reuşit să adauge decât 11000 de evrei la cei 8000 sau 9000 care se aflau în zonă (toţi strânşi în capitală sau de-a lungul  căii ferate, nutrind speranţa de a-şi lua tălpăşiţa oriunde cât mai repede cu putinţă). Totuşi, bolşevicii nu recunosc niciodată că sunt învinşi şi perseverează.

REGIUNEA.

În 1936, nemulţumit (Comitetul executiv central) al URSS dă un decret privind transferarea parţială a răspunderii pentru colonizarea Regiunii autonome evreieşti  Ia un departament special al NKVD110″. Iar in august 1936, prezidiul ŢIK decretează: „Pentru prima dată în istoria sa, poporul evreu vede realizându-i-se aspiraţia sa arzătoare  de creare a propriei patrii, a propriului stat naţional”. Şi se pun ia cale planuri de trimitere la Birobidjan a 150 000 de evrei.

Autorităţile centrale au înţeles că era nevoie să se activeze această colonizare şi  începând din 1934, nu au mai fost trimişi la Birobidjan voluntari, ci meşteşugari şi muncitori din provinciile din Răsărit, o întreagă populaţie citadină gata să facă de toate, în afară de agricultură!

A apărut şi un slogan: „întreaga URSS participă la edificarea Regiunii autonome evreieşti!” şi prin urmare,pentru a accelera această edificare se cuvine să fie trimis acolo un
personal ne-evreu. În ultimă instanţă, „scopul nostru nu este de a crea o majoritate de evrei în Regiunea autonomă evreiască… Lucrul acesta ne-ar contrazice internaţionalismul nostru”, scria neobositul membru al „secţiilor europene” Dimanstein.

Se constată deci, cu întârziere, că nici sovieticii nu au reuşit să  facă din evrei agricultori, cum nu reuşise cu un secol mai înainte, puterea ţaristă…

În ajunul anului 1938 membrii influenți şi conducătorii administrativi ai Regiunii autonome evreieşti se aflau după gratii . Aceia dintre evreii din Birobidjan care puteau să-şi permită se mutau – fie în oraşele din Extremul Orient,
fie la Moscova. Recensământul din 1939 dă drept cifră a populaţiei din Birobidjan 108 000, dar „Numărul de evrei în Regiunea autonomă evreiască rămânea un mister (…), populaţia evreiască din Birobidjan rămânea la un nivel scăzut”. Mai existau vreo 18 aşa-zise colhozuri, şi vreo 40,50 de familii, dar limba vorbită era rusa, iar scrisorile adresate administratorilor erau în rusă.

Imediat dupa Al Doilea Razboi Mondial, când mii de victime ale Holocaustului au ales sa‑și recladească viata aici, la capatul lumii, comunitatea evreiasca din Birobidjan a ajuns sa numere peste 40.000 de membri. “Ne‑au promis case, pamănt, orice; spuneau ca va fi minunat. S‑a dovedit a nu fi chiar asa”, declara pentru “Jerusalim Post”Mihail Kiselbrener, unul din supravietuitori, .

Cei 36.000 km patrati oferiti de Stalin republicii evreiesti, la granita sud‑estica a Rusiei cu China, pe fluviul Amur, au fost bine alesi. La sosirea primilor colonisti, pe imensul teritoriu, aproape dublu decat Israelul de astazi, traiau in jur de 900 de oameni, majoritatea vanatori, ceea ce a dus la evitarea unor conflicte interetnice cu populatia locala.

La fel ca evreii din kibuturile israeliene, colonistii Birobidjanului s‑au organizat in cooperative agricole, au asanat terenuri si si‑au construit case, in parte si cu ajutorul Dezvoltarea republicii sovietice evreiesti s‑a intrerupt brusc din cauza mortii lui Stalin – urmasii acestuia nu au mai fost atat de intersati de proiect –, dar si din cauza succesului proiectului concurent, Sionul palestinian, autentic. Birobidjan a intrat in cinci decenii de anonimat, fiind rareori mentionat chiar si in cartile de istorie moderna evreiesti.

TIMPURI MODERNE.

Dupa caderea comunismului, 12.000 dintre cei 9.000 de locuitori evrei ai Birobidjanului au emigrat. Nu, nu e nici o greseala cu aceste cifre, da asigurari viceguvernatorul Valeri Gurevici, cel mai inalt demnitar evreu din Birobidjan.

Multi si‑au adus aminte atunci de o bunica sau un bunic evreu cand au avut nevoie de asta pentru a putea emigra. Azi, in Regiunea Autonoma Evreiasca, din aproape 200.000 de locuitori, doar circa 6.000 sunt evrei, dar numarul real este greu de estimat.

Cu toate acestea, cultura evreiasca este prezenta peste tot. Actele oficiale sunt bilingve, in rusa si idis, strazile poarta nume evreiesti, iar cantecele si dansurile din zona au origini clare evreiesti. Fenomenul a atras evident atentia, starnind o oarecare controversa in lumea academica evreiasca. Poate fi considerata astfel de cultura si societate cu adevarat evreiasca?

 O gluma mai veche spune ca in anii ‘70 toti rusii din Birobidjan injurau evreieste. Desi majoritatea locuitorilor regiunii stiu ce inseamna Sabatul sau Hanuka, la restaurantul L’Chaim, cu specific evreiesc, felul principal este cotletul de porc. “Oamenii poate nu sunt evrei, insa au un stil de viata evreiesc”, spune Gurevici, intr‑un interviu pentru Reuters.

Lantul local de magazine alimentare se numeste Tzimmi, dupa o reteta evreiasca, iar singura fabrica de alcool din regiune produce cinci sortimente de votca cuser, preparate dupa metode aprobate de rabin. Autoritatile rusesti postsovietice par a fi preluat initiativa. Autonomia Birobidjanului functioneaza, iar multe dintre subsidiile de la Moscova sunt destinate comunitatii evreiesti.

 In 2004 s‑a inaugurat singura sinagoga din regiune, majoritatea fondurilor fiind asigurate de catre Ministerul Culturii, un gest singular al Moscovei. Biblioteca evreiasca s‑a reinfiintat ca urmare a unei donatii a FSB, fostul KGB, care a oferit mii de volume in idis confiscate de‑a lungul vremii. Rabinul Mordechai Sainer, care s‑a mutat din Israel in Birobidjan impreuna cu familia, spune ca din ce in ce mai multi evrei se intorc, mai multi decat pleaca.

 Intre motive mentioneaza deziluzia traiului in strainatate si dorinta de a se intoarce la origini. E adevarat, Birobidjanul ofera si o oarecare atractie economica, insa nu si pentru investitorii evrei de calibru.

GHESEFTURI

Amanat deja de cateva ori, cel mai mare proiect de infrastructura din Regiune, un pod peste Amur care sa faca legatura cu China, in valoare de peste 230 mil. dolari, are sanse sa inceapa anul acesta.

Potrivit lui Nikolai Volkov, guvernatorul regiunii, constructia podului va duce la dezvoltarea relatiilor economice cu China si va atrage investitori. De altfel, economia locala este dominata de comertul cu China si de investitorii chinezi.

Un procent semnificativ din schimburile comerciale ale Chinei cu Rusia trec prin Birobidjan, mai ales in sezonul rece, cand camioanele traverseaza Amurul pe gheata. Principalele businessuri locale sunt intreprinderile specializate in prelucrarea lemnului si companiile care exploateaza resursele minerale, inca foarte putin dezvoltate, desi resursele sunt printre cele mai bogate din Rusia.

De asemenea, 16.300 ha de teren inchiriate unor oameni de afaceri chinezi sunt cultivate cu soia si sunt lucrate de muncitori chinezi. In termeni de investitii directe straine, Birobidjanul este foarte departe in urma, chiar si in termenii Estului Indepartat.

In 2008, nivelul investitiilor straine a fost minor, 10,8 mil. dolari, totusi de noua ori mai mare decat investitiile straine din 2006. Privita din aceasta perspectiva, revigorarea Regiunii Autonome Evreiesti pare a fi mai mult chinezeasca decat evreiasca.

Doar cateva zeci de mii de dolari sunt investitii israeline,ceea ce spune totuși multe despre percepția pe care o au evreii din Israel fața de Birobidjan.

 Surse:  scritube.com/istorie și  MONEY EXPRESS

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/06/24/proiectul-esuat-al-unui-israel-european

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/01/18/ce-stiti-despre-republica-sovietica-evreiasca-botosani

29/06/2013 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Stalin: Transilvania va fi pe veci a României !

Sistematic, de la Budapesta ori din unele oraşe din aşa-numita zonă Har-Cov din România, apar unele declaraţii cu iz revanşard sau revizionist, drept pentru care socot bine-venit să amintesc, între altele, unul dintre momentele memorabile ce au marcat această dispută artificială.

Cred, deci, că ar fi interesant să reamintim ce au declarat şi cum au gândit protagoniştii unor evenimente cruciale de după al Doilea Război Mondial, printre ei aflându-se şi I.V. Stalin, cel care, încă din toamna lui 1944, când conflagraţia încă nu se încheiase, era asaltat de lideri ai comuniştilor unguri, precum Matyas Rakosi, ce trăise o bună bucată de timp la Moscova şi care se prevala de acest trecut al lui spre a-l sensibiliza pe generalissim în delicata problemă a Ardealului de Nord, cedat de România Ungariei horthyste în urma ruşinosului Diktat de la Viena, şi chiar a întregii Transilvanii.

Dintr-o atare perspectivă mi se par deosebit de relevante stenogramele, notele de convorbiri şi memoriile unor participanţi la întâlnirile de la Moscova dintre Dej şi Stalin, publicate recent de Dan Cătănuş şi Vasile Buga sub auspiciile Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului.

Dej, eu (Stalin – n.n.) nu pretind că stăpânesc istoria României şi mai ales a Transilvaniei mai bine decât tine.Am înţeles ce doriţi. Cunoaşteţi că nu de mult a fost la mine Rakozi (Rakosi), susţinând că nu numai Ardealul de Nord, ci şi întreaga Transilvanie se cuvine de drept să fie redată Ungariei.

I-am răspuns că dacă mai insistă asupra acestei chestiuni, îl voi alunga fără menajamente (…). DEJ, TRANSILVANIA VA FI PE VECI A ROMÂNIEI (subl. ns.). 

Comuniştii unguri şi poporul ungar n-au fost în stare să facă ce au făcut comuniştii români şi poporul român. Voi aţi întors armele împotriva Germaniei, voi aveţi un 23 August! Ne-aţi ajutat să reducem cu şase luni războiul şi să salvăm peste două milioane de soldaţi ai Armatei Roşii ( …)

Mergeţi acasă şi spuneţi-le comuniştilor români, forţelor democratice ale României, că noi nu ne vom schimba poziţia faţă de Transilvania, că toate obstacolele ce vor apărea din partea Occidentului şi a acoliţilor lui Rakozi (Rakosi), vor fi învinse şi dreptatea României va triumfa”, spunea Stalin, în decembrie 1944, cu ocazia primirii delegaţiei conduse de Gh. Gheorghiu-Dej.

Aceste vorbe şi le aminteşte unul dintre membrii marcanţi ai delegaţiei, Gh. Apostol, într-un volum de memorialistică publicat în 1998. Acelaşi Apostol a revenit asupra problemei într-un interviu acordat excelentului publicist craiovean Ion Jianu, publicat în 2008, când preciza că acea delegaţie, ce-o includea şi pe protejata Moscovei, Ana Pauker, avea în vedere două mari probleme: „statutul Ardealului de Nord şi colaborarea fostului PCR cu partidele istorice (PNŢ şi PNL)“.

Apostol arăta că delegaţia română pregătise minuţios o expunere de circa 20-25 de minute în ce priveşte problema Transilvaniei, dar, după ce Gheorghiu-Dej a vorbit circa 10 minute, Stalin l-a întrerupt, expunându-şi punctul de vedere foarte tranşant. În acelaşi sens, la şedinţa Biroului Politic al CC al PMR din 29 noiembrie 1961, Gheorghiu-Dej s-a referit la întâlnirea pe care o delegaţie a Guvernului român a avut-o cu Stalin, în septembrie 1945.

Potrivit stenogramei şedinţei respective, publicată în acest volum incendiar, Gheorghiu-Dej a declarat: „Atunci, Stalin, la un moment dat, a pus chestiunea cu Transilvania, (şi) a spus: TRANSILVANIA VECINO NA RUMÎNIE” ( „este pe veci a României”) – subl. ns.

Sunt detalii deosebit de importante pentru ecuaţia politică europeană şi mondială de la acea oră, întrucât trebuie ţinut seama de mai multe elemente. Mai întâi, războiul încă nu se terminase, iar statutul final al Ungariei nu fusese definit oficial.

Să reamintim, în context, un lucru deosebit de grav: de la 16 octombrie 1944, la Budapesta era la guvernare Ferenc Szalasi, şef al partidului fascist al „Crucilor cu Săgeţi”, lider al unei formaţiuni politice extremiste care mersese până acolo încât îi propusese lui Hermann Göring, mâna dreaptă a lui Hitler, titlul de rege al Ungariei (sic !), dorind să obţină astfel susţinerea armată pe care Fuhrerul o promisese aliaţilor ce luptau împotriva URSS !

În acest context politico-militar foarte complicat, comuniştii unguri declanşaseră o ofensivă în toate azimuturile prin care vizau păstrarea Ardealului de Nord şi chiar alipirea întregii Transilvanii.

Astfel, ajuns la Moscova şi aflat faţă în faţă cu Stalin, comunistul ungur Matyas Rakosi nu se sinchisea de prezenţa lui Szalasi în fruntea ţării sale. Dar, cum se vede, generalissimul, care era la curent cu dosarele fierbinţi şi cu istoria lor, avea puncte de vedere clare, pe care le argumenta pertinent.

Din această perspectivă, exemplele punctuale date de el privind actul de la 23 August, scurtarea războiului cu şase luni, întoarcerea armelor de către România şi cruţarea vieţii a două milioane de militari ai Armatei Roşii erau imbatabile.

Nu exclud să apară azi voci care să ignore realităţile acelor vremi şi care să-i acuze violent pe respectivii lideri comunişti români că nu au discutat cu Stalin problema Basarabiei.

Cu cine să discute? Cu un Stalin ce se apărea ca marele învingător în conflagraţia mondială? Cu un Stalin care, la Yalta, tranşase harta politică a lumii, stabilind zonele de influenţă împreună cu Churchill cu interese în Balcani, îndeosebi în Grecia, şi cu Roosevelt apatic din cauza bolii, care nu îndrăzneau să crâcnească în faţa lui?

Nu exclud nici apariţia altor voci care, judecând totul numai în alb sau negru, să-mi reproşeze că-l invoc pe Stalin într-un atare caz.

Într-un moment în care, mai nou, este pus la îndoială ceea ce au decis Tratatul de pace de la Paris şiActul final de la Helsinki din 1975, atare reacţii adverse revizioniste nu mai surprind.

Lor trebuie să li se răspundă cu poziţii bine articulate, realiste, lucide şi argumentate, dar şi prin fermitate, întrucât, cum se ştie, când toate acestea au la bază principii, legi şi reglementări interne şi internaţionale clare, revanşismul nu capătă relevanţă.

 revistaclipa.com

Autor: Dumitru Constantin

Dumitru Constantin

29/06/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | Un comentariu

TEORIA CONSPIRATIEI. LUPII IN BLANURI DE OAIE : Societatea Fabiana – o organizatie din umbra, pentru perpetuarea conceptului colectivist.

 

 

 

 

 

 lupul in blana de oaie

 

 

 

 

 

 

 

Societatea Fabiana

 

 

 

 

 

 

Cativa dintre cei mai eruditi membri ai claselor bogate si intelectuale ale Angliei au format o organizatie pentru perpetuarea conceptului colectivist, dar nu dupa litera lui Marx.

S-a numit Societatea Fabiana. Numele este semnificativ, pentru ca a fost ales in onoarea lui Quintus Fabius Maximus Verrucosus, general Roman care, in secolul II , inainte de Iisus Christos, l-a tinut pe Hannibal in sah, epuizandu-i armata prin diverse tactici militare de intarziere, manevre fara sfarsit, evitand confruntarea pe cat posibil.

Spre deosebire de marxisti care se grabeau sa ajunga la putere prin conflict direct cu guvernele existente, fabianistii erau dispusi sa astepte, sa ocoleasca lupta, lucrand linistit si cu rabdare din interiorul guvernelor pe care le tintisera.

Pentru a sublinia aceasta strategie si pentru a se separa de marxisti, au adoptat ca simbol o broasca testoasa .

Scutul lor oficial portretizeaza imaginea unui lup in blana de oaie.

Cele doua reprezentari insumeaza perfect strategia lor.

Este acum 1884, si ne gasim in Surrey, Anglia observand un mic grup de fabianisti, stand in jurul unei mese, in eleganta casa a lui Sydney si Beatrice Webb, doi dintre membrii lor de frunte. Acestia vor deveni cunoscuti mai tarziu in lumea intreaga drept fondatorii Scolii Engleze de Economie.

 

 

 

 

 

 

 

Beatrice Webb, 1858-1943; Sidney Webb, 1859-1947;
si  Bernard Shaw, 1856-1950,  membri fondatori ai Fabian Society. (Daily Herald, London)

Casa lor a fost donata Societatii Fabiane si a devenit cartierul general al organizatiei. In jurul mesei se afla figuri cunoscute, cum ar fi George Bernard Shaw, Arnold Toynbee, H.G. Wells, si multi altii de acelasi calibru. Apropos, Societatea Fabiana inca exista si multi oameni de la varf ii sunt membri, printre acestia aflandu-se si prim ministrul Angliei, Tony Blair.

H.G. Wells a scris o carte menita sa serveasca drept ghid, aratand cum poate fi implementat colectivismul in societate fara a atrage atentia sau isca vreo opozitie. S-a numit Conspiratia pe fata (The Open Conspiracy), iar planul a fost detaliat in amanunt. Fervoarea lui a fost intensa.

A spus ca religiile vechi vor trebui sa faca loc noii religii a colectivismului. Noua religie ar trebui sa fie statul, a spus el, iar statul va trebui sa comande intreaga activitate umana, avand elitisti precum el in functiile de conducere.

Pe una din primele pagini sta scris: “Aceasta carte arata direct si pe cat posibil de clar ideile esentiale ale vietii mele, perspectiva lumii mele… Aceasta este religia mea.

Acestea sunt obiectivele mele directe si criteriul a tot ceea ce fac.” [nota: H.G. Wells, The Open Conspiracy (New York: Doubleday, Doran and Co., 1928), p. vii.]

Cand a declarat colectivismul ca fiind religia sa, era serios. Asemenea altor colectivisti, a simtit ca religia traditionala este o bariera in calea acceptarii puterii statale. Este un competitor pentru loialitatile omului.

Colectivistii privesc religia drept un mecanism prin care clericii tin masele incatusate, oferindu-le o viziune a ceva mult mai bun in lumea ce va sa vina.

Daca vrei sa schimbi ceva, nu incatusare este ceea ce iti doresti. Din contra, vrei descatusare. De aceea Marx a numit religia opiumul popoarelor.

 

 

Sta in calea schimbarii revolutionare.

 

 

Wells a spus ca noul opium ar trebui sa devina colectivismul, o viziune a unor lucruri mult mai bune in lumea de maine. Noua ordine trebuieste construita pe conceptul ca indivizii nu reprezinta nimic in comparatie cu lungul continuu al societatii, si ca numai servind societatea reusim sa ne conectam la eternitate. Era foarte serios.

Planul din Conspiratia pe fata a fost urmat in toate dependentele britanice si in Statele Unite. Drept rezultat, lumea de astazi este foarte aproape de viziunea lui H.G. Wells.

Inchinarea in fata zeului numit societate a devenit noua religie.Nu conteaza in ce fel ne este insultata demnitatea sau libertatea, ni se spune ca este necesar pentru propasirea societatii, si aceasta este piatra de temelia a incatusarii sub lanturile colectivismului.

Mai marele bine pentru grupul mai numeros a devenit opiumul maselor.

Margaret Cole a fost Conducatoarea Societatii Fabiane in 1955 si 1956. Tatal ei G.D.H. Cole, a fost unul dintre liderii timpurii ai organizatiei inca de prin 1937.

In cartea sa, Povestea socialismului fabianist [The Story of Fabian Socialism], descrie legatura comuna ce ii tine pe colectivisti impreuna. Ea spune:

Fabianistii sunt, in acord cu propriul lor simbolism, lupi in blanuri de oaie, si aceasta explica de ce stilul lor este mult mai eficient in tari unde traditiile parlamentare sunt bine stabilite si unde oamenii se asteapta sa aiba o voce in propriul lor destin politic.

Leninistii, pe de alta parte, au tendinta de a fi lupi in blanuri de lupi, si stilul lor este mult mai efectiv in tari in care traditiile parlamentare sunt slabe si unde oamenii sunt obisnuiti oricum cu dictaturile.

Pot fi in dezacord asupra stilului; pot fi in concurenta pentru rolul dominant in Noua Ordine Mondiala ce va sa vina, pentru cine va detine cele mai inalte pozitii in piramida puterii; pot chiar trimite armate opuse sa lupte pentru a stabili intaietatea teritoriala asupra unor portiuni ale globului, dar niciodata nu se cearta in privinta telurilor.

 

 

 

 

 

 

Pe tot parcursul acestui drum, sunt frati de sange pe sub piele si intotdeauna se vor uni impotriva dusmanului comun, si anume impotriva oricarei opozitii la adresa colectivismului.

Este imposibil sa intelegem ce se intampla in Razboiul impotriva Terorismului astazi, fara a fi constienti de aceasta realitate.

 

 

Surse: altermedia.info si mdzr.blogspot.com

29/06/2013 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: