CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

UN MARE ROMAN, UN MARE OM DE STAT SI UN LUPTATOR NEINFRICAT PENTRU UNIREA ROMANILOR – MIHAIL KOGALNICEANU


 

 

Mihail Kogălniceanu – artizan al făuririi statului ROMÂNIA

 

 

 

“N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întâiul tron din lume” –  Mihail Kogălniceanu

Mihail Kogălniceanu este fiu de basarabeni de pe Kogâlnic, dar născut la Iaşi la 6 septembrie 1817, om politic, democrat, istoric, scriitor, ziarist şi orator român.

 Şi-a făcut studiile în Franţa şi Germania (Berlin). A fost profesor de istorie naţională la Academia Mihăileană şi membru al Academiei Române, prim-ministru în Moldova (1860-1861), apoi prim-ministru al României (1863-1865).

 Rugându-se lui Dumnezeu „să ne păstreze români (subl. n.)” în aprilie 1840, în Întroducţie, publicată în „Arhiva românească”, Mihail Kogălniceanu propune să se publice o colecţie a tuturor cronicarilor Valahiei şi Moldovei, „spre a le păstra românilor”. Avem, deci, o recunoaştere directă de către Kogălniceanu a apartenenţei sale la naţionalitatea română.
În „Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naţională în Academia Mihăileană”, rostit la 24 noiembrie 1843, M. Kogălniceanu spune, printre altele: „Departe de a fi părtinitorul unui simtiment de ură către celelalte părţi a neamului meu, eu privesc ca Patria mea (passim subl. n.), toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte, şi ca istoria naţională, istoria Moldaviei întregi, înainte de sfâşierea ei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania.

 Această istorie este obiectivul cursului meu; întinzându-mă,. .., mai mult asupra întâmplărilor Moldaviei, nu voiu trece subt tăcere şi faptele vrednice de însămnat a celorlalte părţi a Daciei, şi mai ales a românilor din Valahia, cu cari suntem fraţi şi de cruce, şi de sânge, şi de limbă, şi de legi”

Deja în august 1848, în „Dorinţele partidei naţionale din Moldova”, M. Kogălniceanu propunea Unirea Moldovei cu Ţara Românească, „ o Unire care este dictată atât de vederat prin aceeaşi origine, limbă, obiceiuri şi interese”.

El spunea: „…Pe lângă toate aceste radicale instituţii, singurele cari ne pot regenera Patria, apoi partida naţională mai propune una, ca cunună tuturor, ca cheia boltei, fără care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional; aceasta este Unirea Moldovei cu Ţara Românească, Unire dorită de veacuri de toţi românii cei mai însemnaţi ai amânduror Principatelor, o Unire pe care, după spiritul timpurilor, cu armele în mână au vroit să o săvârşească Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, carele şi ajunsese a se intitula: Cu mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Româneşti, al Moldovei şi al Ardealului”.

Românismul, conştiinţa naţională românească ale moldoveanului M. Kogălniceanu se resimt în fiece frază ieşită de sub pana lui.

Din programul ziarului lui M. Kogălniceanu „Steaua Dunării”, care a văzut lumina tiparului la 1 octombrie 1855 (cenzura nu a îngăduit a se numi, potrivit dorinţei redactorului, – „Unirea”), reproducem câteva pasaje care-l caracterizează pe unul dintre cei mai străluciţi oameni politici ai Moldovei din sec. XIX: „Acest jurnal este „Steaua Dunării Române”; prin urmare, politica sa nu poate să fie decât politica seculară a românilor, politică naţională care – spre onoarea publiciştilor noştri – se urmează şi se sprijină de întreaga presă românească,…, politică care se rezumă în aceste cuvinte: autonomia Principatelor, Unirea Principatelor”.

 „Unitatea Principatelor, scrie Kogălniceanu, a fost visul de aur, ţelul isprăvilor a marilor bărbaţi ai României, a lui Iancu Huniad ca şi a lui Ştefan cel Mare, ca şi a lui Mihai Viteazul, a lui Vasile Vodă, ca şi a lui Matei Basarab. Unirea Principatelor a fost ţelul gândurilor şi a celor mai străluciţi dintre domnii fanarioţi; şi cu toată apăsarea străină, totuşi legislatorii noştri din 1830 au înscris în articolul 425 al Legii Fundamentale de atunce (Regulamentul organic – notă) aceste cuvinte repetate din secol în secol până astăzi de toate inimile române: „Art. 425.

Începutul, religia, obiceiurile şi asemănarea limbii lăcuitorilor acestor două Principate, precum şi trebuinţele a ambelor părţi, cuprind din însuşi descălecarea lor elementele nedespărţitei Uniri, care s-a împiedicat şi s-a întârziat din întâmplătoarele împrejurări.

Mântuitoarele folosuri a rodului ce s-ar naşte din întrunirea acestor două ţări sunt netăgăduite! etc. etc.”.

 

 

„Unirea Principatelor, continuă eminentul bărbat al României, inclusiv al Moldovei, este dar dorinţa vie şi logică a marii majorităţi a românilor”.

„Românii, declară Kogălniceanu, au dovedit că sunt demni de libertate”.
În articolul „Profesie de credinţă” Kogălniceanu declară: „Sunt şi voi fi toată viaţa mea pentru Unirea Principatelor Române (subl. n.).

 Voturile din 5 şi 24 ianuarie 1859, prin care am înălţat pe Alexandru Ioan I pe tronul Principatelor Unite, nefiind decât sublime expresie a eternei dorinţi a românilor, voi susţine cu orice preţ tronul la a cărui fundare am participat şi eu”.

M. Kogălniceanu nu numai că vroia Unirea Principatelor Române, ci era şi un partizan hotărât al independenţei românilor. „Dar, spune el, nu poate fi fericire fără libertate, nu poate fi libertate fără putere, nu vom fi puternici decât atunci când vom fi uniţi”.

Ghidat de aceste convingeri, crezând în idealul Unirii, Kogălniceanu declară următoarele în Adunarea ad-hoc a Moldovei:

„Acelaşi popor omogen, identic ca nici unul altul, pentru că avem acelaşi început, acelaşi nume, aceeaşi limbă, aceeaşi religie, aceeaşi istorie, aceeaşi civilizaţie, aceleaşi instituţii, aceleaşi legi şi obiceiuri, aceleaşi temeri şi aceleaşi speranţe, aceleaşi trebuinţe de îndestulat, aceleaşi hotare de păzit, aceleaşi dureri în trecut, acelaşi viitor de asigurat şi, în sfârşit, aceeaşi misie de împlinit”.

Cine ar mai putea pune la îndoială, întrebăm noi, conştiinţa românească a acestui moldovean (moldovean sub aspect teritorial, regional, geografic), a acestui român moldovean cu numele de Mihail Kogălniceanu?

Pe bună dreptate, marele istoric român, tot de origine moldovenească, Nicolae Iorga, spune despre Mihail Kogălniceanu ca este un „genial bărbat de stat” care „domină ca un uriaş istoria modernă a României”, că „ideile naţionale, pe care s-a întemeiat România, sunt ideile lui M. Kogălniceanu de la 1840 până la 1859”.
La 20 iunie 2010, s-au împlinit 119 ani de la moartea unuia din cei mai mari basarabeni pe care i-a avut România.

De fapt, România ca stat, există şi datorită acestui mare bărbat al neamului românesc.
E indispensabil să ne cunoaştem înaintaşii, care s-au luptat pentru dăinuirea şi existenţa noastră!

Surse :spiritromanesc

 Conştiinţa naţională a românilor moldoveni – Gheorghe Ghimpu spiritromanesc.org

 www.wikipedia.org

http://ro.wikipedia.org/wiki/Kogalniceanu

 

30/05/2013 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: