CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Războiul Ruso-Turc din 1806-1812, Pacea de la Bucureşti din 1812 si consecinţele lor nefaste asupra Tarilor Romane.


 

 

Harta Moldovei dintre Prut si Nistru

 

  

Ajungând la Nistru, Imperiul Rus nu avea evident nici o intentie să se oprească aici.

La 22 noiembrie 1806 izbucnea noul război ruso-turc, purtat în întregime pe teritoriul ţărilor române.

La 8 ianuarie 1807 Poarta acuza Rusia că tratează principatele ca pe o posesiune a sa, amestecându-se grosolan în treburile lor intene.
Să menţionăm că în 1806 relaţiile Rusiei cu Franţa lui Napoleon nu erau deloc bune, după ce ruşii au acordat sprijin Prusiei împotriva acestuia în bătăliile de la Jena şi Auerstädt (10-14 octombrie 1806), unde au fost învinşi.

Probabil căutând să se răzbune pentru pierderile suferite, ruşii au atacat din nou Turcia, socotită deja de multă vreme ca „omul bolnav al Europei”.

Ruşii se arătau foarte indignaţi pentru pretinsele încălcări de către turci ale tratatului bilateral din 1802.

 

 

Mihelson Ivan, general al Imperiul Rus

 

Mihelson Ivan, general al Imperiul Rus

 

Armata rusă şi-a început ofensiva sub comanda generalului Michelson si la  11 noiembrie 1806 avangarda trecea Nistrul, în dreptul oraşului Moghilău,sub conducerea contelui Dolgoruki.

La 12 noiembrie era ocupata localitatea  Bălţi, iar  la 14 noiembrie ruşii treceau Prutul lângă Sculeni.

În aceeaşi zi Hotinul era ocupat de trupele generalului Essen, iar la 24 noiembrie, Tighina de generalul Meiendorf.

 Celelalte cetăţi moldoveneşti, Cetatea Albă, Chilia etc., s-au predat fără împotrivire. Singura care avea să opună rezistenţă va fi cetatea Ismailului, care va capitula  abia la 14 septembrie 1809.
Ruşii, ca de obicei, declarau că nu au nici o intenţie criminală. Ministrul rus de externe, Budberg, afirma la 26 noiembrie 1806 că ţarul „nu are nicio intenţie de a face cuceriri pe seama turcilor; ocuparea militară a Moldovei şi Ţării Româneşti nu are alt scop decât acela de a readuce Poarta la restabilirea vechilor raporturi existente între ea şi Rusia conform tratatelor.

La 3 decembrie 1806, de la Slobozia, unde se refugiase, domnul Moldovei, Alexandru Moruzi, îi scria lui Napoleon că nu-şi poate ocupa tronul datorită intrării trupelor ruseşti în ţară.
 

La 12 decembrie 1806, ţarul Alexandru I adresa un manifest plin de promisiuni divanurilor principatelor.

El asigura divanurile că la va păzi „de toate relele care ameninţă pământul lor” şi că le va apăra „sloboda lucrare a credinţei, desfăşurarea tuturor privilegiilor şi obiceiurilor lor.

 

Alexandru I, împărat al Imperiului Rus 1801-1825

 

Alexandru I, împărat al Imperiului Rus 1801-1825

 

 În continuarea înaintării lor, ruşii ajunseră  în apropiere de Bucureşti, învingând primele trupe turceşti ieşite în întâmpinare la Ferbinţi (11 decembrie).

Bucureştiul a fost ocupat pe 23 decembrie de trupele generalului de origine sârbă Miloradović si l-au pus domn pe Alexandru Ipsilanti.
În acest timp, marile puteri occidentale începeau să ia poziţie faţă de conflictul ruso-turc.

În funcţie de interesele proprii, ele sprijineau o parte sau alta din cele aflate în război.

Franţa, adversara Rusiei, se apropia de Turcia. În schimb, Anglia, adversara Franţei, încerca slăbirea Imperiului otoman.

La 25 ianuarie 1807, ambasadorul Angliei la Constantinopol, Arbuthnot, cerea Porţii între altele cedarea principatelor către Rusia.

Luptele „diplomatice” se vor desfăşura paralel şi chiar mai intens decât operaţiunile militare.

În luna aprilie 1807 se emitea memoriul diplomatului francez Le Clerc, propunând unirea principatelor într-un stat vasal Porţii, cu domnie ereditară, dejucându-se prin aceasta planurile ruseşti de ocupare şi anexare a principatelor şi recunoscându-se implicit unitatea românilor locuind aici.

La 7 iulie 1807 se încheia pacea ruso-franceză de la Tilsit, iar prin articolul XXII al tratatului, Rusia se obliga să-şi retragă toate trupele din Ţara Românească şi Moldova.

Dar planurile viitoare ale Rusiei şi Franţei, acum aliate împotriva Angliei, erau mult mai neliniştitoare: Imperiul otoman urma a fi împărţit între ele , cu unele generoase „cedări”  in favoarea  Austriei.

Deocamdată însă,a fost semnat un armistiţiu ruso-turc la Slobozia (24 august 1807), care prevedea evacuarea trupelor ruseşti din Ţara Românească şi Moldova. 

Evident , acest tratat nu s-a aplicat, întrucât ţarul a refuzat ratificarea lui, acuzându-l chiar pe generalul Meiendorf că a acordat condiţii prea favorabile Turciei.

Ostilităţile vor fi reluate în 1809.

 

 

 

Întâlnirea dintre Napoleon I şi ţarul Alexandru I al Rusiei la Tilsit

 

 

 

Tratatul de pace de la Tilsit, din 7 iulie 1807, stipula la articolul 22:

„Trupele ruse se vor retrage din provinciile Valahia şi Moldova, însă aceste provincii nu vor putea fi ocupate de trupele Înălţimii Sale Sultanul până la ratificarea viitorului tratat de pace definitiv dintre Rusia şi Poarta Otomană”.

Condiţia rămânerii turcilor în afara Principatelor Române a fost folosită de ruşi în august, când turcii s-au grăbit să intre în Brăila după încheierea armistiţiului de la Slobozia, iar sub acest pretext ţarul Alexandru a refuzat să îşi mai retragă trupele.

Răsturnarea de situaţie a venit pe 19 august 1807 când ministrul de externe rus, baronul Budberg, i-a recomandat ţarului Alexandru să nu îşi retragă trupele din Principatele române (vezi al doilea document de mai jos, sugestia iniţială a venit din partea generalului Michelson).

Motivaţia acestei încălcări a Tratatului de la Tilsit ,vechi de nici o lună, era una militară: retrăgându-se dincolo de Nistru ruşii ar fi pierdut o poziţie strategică faţă de turci (demarcaţia pe Dunăre fiind mai interesantă decât demarcaţia pe Nistru).

Ţarul a fost de acord cu propunerea ministrului său şi a doua zi, pe 20 august 1807, pleca de la Sankt Petersburg către Bucureşti ordinul către generalul Michelson prin care i se transmitea acestuia să nu se retragă din Principatele române şi îi erau făcute o serie de sugestii pentru motivarea diplomatică a acestei acţiuni.

Chiar în 1807, la 19 noiembrie, bucurându-se acum de alianta cu  Napoleon, ţarul Alexandru I îi cerea acestuia asentimentul pentru anexarea principatelor, acord comunicat prin ambasadorul francez la Petersburg, Coulaincourt, în februarie 1808:

Anexarea Valahiei şi Moldovei umple o pagină a istoriei. Imperiul Majestăţii Voastre realizează ce au dorit înaintaşii.

( La 1 mai acelaşi an, ţarul îi spunea încă o dată lui Coulaincourt că: „Ambiţia mea nu va fi alta decât Valahia şi Moldova.

 Înţelegând însă că francezii n-aveau destulă putere în regiune, ruşii au început tratative separate şi cu Austria.

La 31 mai 1808, la Petersburg, s-a perfectat un plan austro-rus de unire a principatelor române, care urmau a fi încredinţate unui frate al împăratului Austriei care să se căsătorească cu marea ducesă Ecaterina a Rusiei.

Nu incape indoiala ca  adevărata dorinţă a ruşilor era să ocupe ei singuri ţările române. În tratatul secret încheiat cu Napoleon la Erfurt la 12 octombrie 1808, împăratul francez „accepta” anexarea de către Rusia a principatelor şi atingerea de către ea a liniei Dunării.

 Drept urmare,  Turcia se reconcilia cu Anglia.

Se părea că soarta principatelor era pecetluită. Încă la 2 februarie 1808, Napoleon îi cerea ambasadorului Coulaincourt să comunice ruşilor că: „Noi nu putem să ne ciocnim; lumea e prea mare. Eu nu voi insista ca dânsul (ţarul) să evacueze Moldova şi Valahia. Să nu insiste nici el ca eu să evacuez Prusia.” 

 Bineînţeles, scrisoarea lui Napoleon a produs mare bucurie la Petersburg. Ruşii începeau să fie tot mai convinşi că frontiera Dunării nu mai putea să le scape.
Iar la 3 decembrie 1809 fericirea lor putea fi deplină. Napoleon declara la deschiderea Corpului Legiuitor al Franţei că prietenul şi aliatul său, ţarul Alexandru I, „a reunit la vastul său imperiu Finlanda, Moldova şi Valahia.

În aceste condiţii, ruşii isi reluau ofensiva în 1809. Imediat era ocupat Ismailul, apoi treceau în sudul Dunării şi în 1810 cucereau Turtucaia, Bazargicul şi Silistra. Iar la 15 aprilie 1810 ruşii notificau oficial încorporarea principatelor române. Problema era ca şi rezolvată.

Împăratul Alexandru doreşte foarte mult terminarea acestui război, dar, la încheierea păcii, consideră indispensabil să obţină întreaga suveranitate asupra provinciilor Moldova şi Valahia”, comunica după patru zile ministrul american la Petersburg, viitorul preşedinte J.Q. Adams.

De altfel, arăta el la 31 iulie acelaşi an, „Valahia şi Moldova, după cum puteţi observa din extrasele gazetelor (ruseşti), sunt deja anexate la Imperiul rus.

Situaţia ţărilor române era prin urmare foarte gravă, după cum rezultă şi din această afirmaţie a contelui Rumeanţev din 20 iulie 1810:

M.S. Împăratul, considerând Moldova şi Valahia ca provincii ale imperiului său, şi care, prin urmare, vor fi administrate cu legile imperiului său, a hotărât să suprime în aceste teritorii executarea drepturilor ce sunt practicate numai în Turcia… orice individ născut în aceste provincii nu trebuie să fie considerat altfel decât un supus rus.

 Încă de mai înainte, principatele au fost puse sub oblăduirea unor cârmuitori ruşi.

În 1808 în fruntea lor se afla senatorul Kuşnikov, iar în 1810 senatorul Krasno-Milaşevici.

După celebra notificare a încorporării lor la Rusia, principele Prozorovski avea pregatit  şi un proiect de divizare a lor în patru gubernii: Basarabia, Moldova, Muntenia şi Oltenia, iar generalul Kamenski, comandantul Armatei Dunărene, îi propunea deja ţarului să cedeze Oltenia Austriei ,în shimbul Bucovinei. Această propunere chiar a fost făcută Austriei, dar curtea vieneză a respins-o.

Din punct de vedere al organizării bisericeşti, prin ukazul (decretul) ţarului Alexandru I, ţările române formau un exarhat cuprinzând Moldova, Valahia şi Basarabia, supus ierarhic sinodului rus.

Ca exarh a fost numit Gavriil Bănulescu-Bodoni, român ardelean  trecut de mult în slujba Rusiei, şi care de curând demisionase din funcţia de mitropolit al Kievului.

În Basarabia el l-a chemat în 1809 pe protopopul Teodor Maleavinski, venit din eparhia Ekaterinoslavului.
Şi pentru că turcii refuzau să recunoască anexarea principatelor, ţarul hotărî să dea le dea lovitura decisivă…

 La 7 aprilie 1811, Kamenski era înlocuit de la comanda armatei cu generalul Kutuzov, iar  la 2 octombrie ruşii obţineau cea mai mare victorie a lor, la Slobozia.

 

Generalul Mihail Kutuzov

Imediat se începură tratativele de pace.

Pacea de la Bucureşti din 1812. Consecinţe asupra Principatului Moldovei.

Asa cum am vazut, la începutul anului 1807 ruşii iau sub control principatele româneşti şi instaurează administraţia militară în principate in anul 1808,sub comanda lui  Kuşnikov, inlocuit in   1810  cu Krasno-Milaşevici.

Prozorovski este responsabil cu  divizarea principatelor Valahia şi Moldova în patru gubernii: Basarabia, Moldova, Muntenia şi Oltenia.

 Ulterior Imperiul Rus dorea să facă schimb de teritorii cu Imperiul Austriac, dorindu-se schimbarea Olteniei  cu   Bucovina , insa

 Austria a refuzat.

Otomanii refuzau cu indarjire sa recunoasca  anexarea Principatelor Moldova şi Valahia la Imperiul Rus, si atunci  Imperiul Rus dă lovitura decisivă la 7 aprilie 1811,avand in  fruntea armatelor sale  pe nou numitul general Kutuzov.

 La 2 octombrie 1811 dupa ce ruşii obţin cea mai mare victorie a lor la Slobozia, încep imediat tratativele de pace cu turcii, la Giurgiu şi se finalizează la Bucureşti.

Ruşii cereau „ambele ţări româneşti”,adica si Ţara Românească şi Moldova.

Soarta a facut ca iminenţa atacului lui Napoleon asupra Rusiei să reducă treptat pretentiile rusesti , de la ambele ţări române, la toată Moldova si mai  apoi la teritoriul Moldovei dintre rîurile Nistru şi Siret, pentru ca pînă la urmă, pretenţiile să se limiteze la ţinuturile turceşti dintre rîurile Nistru şi Prut: ţinutul Hotin şi Bugeacul (Basarabia istorică).

 Iscusinţa negociatorului francez Gaspard Louis Andrault, conte de Langeron (1763-1831), care servea interesele ţarului, a permis însă şi anexarea părţii răsăritene a Moldovei care nu făcuse parte din vilayeturile (provinciile) otomane, prin extinderea frauduloasă a denumirii de Basarabia la toate ţinuturile dintre Dunăre şi Hotin, mulţumită complicităţii primului dragoman al Porţii, care şi-a trădat suveranul în schimbul unei latifundii şi al unui inel foarte preţios.

(Ulterior primul dragoman a fost executat pentru trădare, din ordinul Porţii.)

Pe data de 16/28 mai 1812, în articolele IV şi V ale Tratatului de Pace de la Bucureşti se consfinţeşte sfîşierea în două a Moldovei şi răpirea de către Imperiul Rus a tinutului  dintre Prut şi Nistru, denumite de atunci în colo de Rusia, Basarabia.

Tratatul a incalcat grosolan  practica internaţională şi normele de drept existente in epoca, atata timp  cat  Imperiul Otoman ceda ţinuturi care nu-i aparţineau şi care faceau parte dintr-un stat vasal, dar autonom, cu care imperiul avea un tratat in care garanta  frontierele .

Pacea de la Bucureşti a facut  ca Moldova să piardă pentru o perioada indelungata de timp mai mult de jumătate din teritoriul său.

 

Sursa:  http://istoria.md/

Autor: Mircea Rusnac, Doctor în Istorie.

 

 

Note:

  1. Politica externă a României. Dicţionar cronologic, Bucureşti, 1986, p. 96.

  2. Ibidem.

  3. Ibidem.

  4. Ibidem.

  5. Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, vol. III, Chişinău, 1940, p. 30.

  6. Politica externă…, p. 96.

  7. Paul Cernovodeanu, „De dragul păcii, Rusia nu va restitui nimic”, în Magazin istoric, Bucureşti, nr. 5/1991, p. 12.

  8. Ibidem.

  9. Ibidem.

17/05/2013 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , ,

7 comentarii »

  1. urasc ca dupa atitia ani Romania nu a facut nimic sa-si recupereze teritoriul luat cu forta.

    Apreciază

    Comentariu de raulmarta35 | 18/05/2013 | Răspunde

  2. Ce teritoriu luat cu forta?
    Ce tot insistati cu atatea prostii?
    Romania a fost doar un teritoriu ce a fost impartit intre cele mai mari forte ale istoriei.
    Terminati sa mai pretindeti teritorii ce nu au cum sa apartina Romaniei atata timp cat tara asta a fost sub ocupatia oricarui imperiu ce era in forta in acele timpuri.
    Aveti demnitatea si recunostativa trecutul.
    Cititi bine ce este scris mai sus…
    Teritoriile Romaniei erau decise in alte parti.
    Offfff…. Cata prosite in isoria asta plina de minciuna!!!

    Apreciază

    Comentariu de Posea adi | 20/06/2013 | Răspunde

    • Asadar, spui ca daca teritoriile locuite de romani au fost impartite in trecut de marile puteri vecine,romanii nu au dreptul sa-si revendice pamanturile stramosesti…!!!

      Dupa mintea d-tale, Statul Romania nici n-ar fi trebuit sa lupte pentru independenta, ca sa nu supere imperiile vecine ?

      Unirea a fost bine ca s-a facut , ce zici?

      Vorbesti de demnitate,dar tot d-ta spui o enormitate nemaipomenita, anume aceea ca romanii nu au dreptul sa revendice nici un teritoriu ocupat in trecut de Turcia, sau Rusia sau Austria sau Ungaria !

      Carui popor zici ca apartii d-ta?

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 20/06/2013 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: