ILUSTRELE SI FRUMOASELE DOAMNE, IN FATA CARORA SE PLEACA SMERITE FRUNTILE NOASTRE

 

 

“În cea mai mare parte a istoriei, anonimul a fost o femeie”, 

 Virginia Woolf.

 

 

Într-o vreme în care oricărei nereușite juvenile i se găsește imediat scuza- nu avem modele, m–am gândit  să caut niște informații despre adevăratele noastre celebrități.

Să mă scuze domnii,  despre ei se vorbește la tot pasul, poate că așa este firesc, Dumnezeu ne-a separat și , dacă a făcut-o,  a știut  El de ce.

 

 

Așadar, celebrități feminine…

 

Avem motive de mare mândrie! Admirabile femei- deștepte, curajoase, frumoase,  devotate!

 

 

 

 

 

Doctorița  ANA ASLAN -1897,  a doborât frica omenirii de bătrânețe, inventând Gerovital H3 și Aslavital.  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Au primit de la ea elexirul tinereții fără bătrânețe—Charles de Gaule, Charlie Chaplin, Pablo  Neruda,,Marlene Dietrich, Salvador Dali, Aristotel Onassis.

Se spune că  metodele ei de lucru  aduceau statului un profit anual de  17 miliarde de dolari/

 

 

 

 

 

 

VIRGINIA ANDREESCU HARET – 1894,  prima femeie arhitect din Romania, cu studii la Școala Superioară de Arhitectură și Belle- Arte din  Paris.

 

 

 

 

 

 

 

Virgina Maria Andreescu – Haret (1894 -1962)

 

 

 

 Prima femeie arhitect România, s-a născut la 21 iunie 1894. Este nepoata marelui pictor peisagist Ioan Andreescu şi soţia matematicianului şi astronomului Spiru Haret, nepotul ce a moștenit integral numele fondatorului învățămntului de performanță.

La 9 ani, rămasă fără mamă, s-a ocupat de cei trei frati şi de gospodărie.

Având înclinare spre disciplină, a reuşit să treacă peste acest handicap şi să facă liceul în particular, iar în anul 1912, după obţinerea diplomei de bacalaureat la Liceul Mihai Viteazul, să intre prima la examenul de admitere al Şcoalei de Arhitectură din Bucureşti.

Notele obţinute relevă o studentă strălucită, remarcată de Petre Antonescu, profesorul care a inclus-o în echipa sa şi sub a cărui coordonare a lucrat pe şantierele numeroaselor clădiri proiectate de el.

 

În 6 iulie 1919 proiectul ei de diplomă cu tema „O Academie de Arte Frumoase” a obţinut calificativul maxim: „admis cu menţiunea foarte bine”. I s-a decernat diploma cu numărul 62 pe 1919. Era „prima diplomă de arhitect atribuită unei femei” în România, pe plan mondial fiind a patra în ordine cronologică!

Proiectul a fost prezentat la Expoziţia absolvenţilor Şcoalei de Arhitectură ţinută la Ateneul Român în anul 1925 şi a fost distins cu premiul Ministerului Instrucţiunii Publice.

Printre proiectele sale arhitecturale se numără: Palatul Tinerimea Română, Liceele Dimitrie Cantemir şi Gheorghe Şincai, Biserica “Sf. Treime”, una din cele mai mari din Bucureşti, primele blocuri din beton armat, cinematograful Parc din staţiunea Govora.

Virginia Andreescu Haret şi-a lăsat amprenta asupra Bucureştiului: pe bulevardul Schitu Măgureanu – palatul fostei societăţi Tinerimea Română, clădire cu 7 etaje, cu basoreliefuri cu scene din antichitate; de asemenea, pe Calea Victoriei, ridică o serie de clădiri – printre primele blocuri de beton armat; pavilonul administrativ şi dependinţele subterane ale aeroportului Băneasa, precum şi alte clădiri monumentale, fie de stat, fie vile particulare.

 

 

 

 

 

 

 

Palatul Tinerimea Română.

 

 

 

Lista proiectelor şi realizărilor arhitecturale ale Virginei Andreescu-Haret este lungă şi impresionantă. Marea arhitectă s- a stins  la 6 mai 1962, lăsând în urma sa o operă măreaţă şi un renume mondial.

 

 

 

 

 

FLORICA BAGDASAR- născută în primul an al secolului XX, a fost  prima  româncă ministru si a fost  căsătorită cu  nu mai puțin celebrul neurochirurg, Dumitru Bagdasar. 

 

 

 

 

 

 

 

 

A  inițiat Centrul pentru igienă mintală, tratând copiii cu deficiențe., a condus campania împotriva malariei…

 

 

 

 

 

Lola Bobescu (n. 9 august 1919, Craiova – d. 4 septembrie 2003, Belgia)

„Diva cu vioara” Lola Violeta Ana-Maria Bobescu a fost violonistă şi profesoară de vioară originară din România. Cea despre care maestrul Yehudi Menuhin spunea că e „cea mai mare violonistă a secolului XX” este fiica marelui compozitor şi dirijor Aurel Bobescu şi şi-a început studiile muzicale la vârsta de 5 ani.

Solistă-concertistă timp de peste 60 de ani, Lola Bobescu este una dintre violoniştii români cu cea mai solidă carieră artistică. Stabilită în Belgia, a fondat şi a condus formaţiile Solistes de Bruxelles- actuala L’Orchestre de Wallonie din Liège – şi Cvartetul de coarde L’Arte del Suono din Bruxelles.

Lola Bobescu a avut şi activitate pedagogică, fiind profesoară de vioară la Conservatorul din Liège (1962-1974) şi la Conservatorul regal din Bruxelles.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A colaborat cu marile ansambluri orchestrale ale lumii, a concertat în recitaluri de muzică de cameră, adesea acompaniată de pianistul Jacques Genty, dar a revenit în România cu regularitate, apărând în concerte cu orchestrele Filarmonicii şi Radio din Bucureşti, precum şi în provincie. Incredibil de talentată şi elegantă, Lola Bobescu a înregistrat discuri la casele Electrecord, Decca, Columbia, Nippon Program, Arcophon etc.

 

 

 

 

SMARANDA BRĂESCU, 1897, prima femeie parașutist.

 

 

 

 

 

 

 

Fiică de răzeș, la 18 ani realizează primul zbor.

Primește brevetul  de parașutism  internațional în Germania si  doboară recordul  mondial feminin.

Campioană mondială absolută, a fost  prima femeie din Europa,  brevetată ca pilot în SUA.

 

 

 

 

 

 

SARMIZA BILCESCU– Alimănișteanu, prima femeie doctor în drept din lume, prima  studentă la Facultatea de Drept din Paris.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Sarmiza Bilcescu (1867 – 1935), fost prima femeie înscrisă la Facultatea de Drept din Paris, prima femeie avocat din România și cea dintâi femeie din lume care a obtinut titlul de Doctor in Drept, la Universitatea din Sorbona.

În 1884 s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din Paris. Decanul de atunci, Edmond De Santerre, avea să declare: “Ne-am temut să îi acordăm domnișoarei Bilcescu avizul pentru cererea sa, temându-ne că vom fi nevoiți să facem poliție prin amfiteatre”.

Mai mult: după ce a fost admisă, portarului facultății nu i se dădea dreptul să îi permită accesul în instituție. Așa că românca a fost nevoită să se plângă conducerii facultății, aducând ca argument faptul că pe frontispiciul clădirii stă înscris “libertate, egalitate, fraternitate”.

Astfel se face că, la încheierea primului an de studii, Edmond De Santerre s-a adresat tuturor studenților, menționând “înverșunarea pentru care merită toate laudele și conduita exemplară” a Sarmizei, mulțumind tuturor băieților pentru faptul că “au primit-o ca pe o soră”.

O declarație primită cu aplauze de către toți cei prezenți. În 1887 și-a luat licența în Drept, iar în anul 1890 doctoratul în Drept (cu doi ani mai devreme decât Jeanne Chauvin, prima femeie din Franța care a reușit acest lucru).

În 1891 a fost admisă în Baroul Ilfov, dar, cu toate acestea, nu a practicat niciodată avocatura.

 

 

 

Sofia Ionescu-Ogrezeanu

 

 

O altă româncă inclusă în top, pe poziția 38, este Sofia Ionescu-Ogrezeanu.

Supranumită „doamna neurochirurgiei românești”, Sofia Ionescu-Ogrezeanu a devenit prima femeie neurochirurg din lume după o operație făcută în al doilea război mondial, recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005.

La 17 septembrie 2005 la Congresul Mondial de Neurochirurgie din Maroc (Marakesh) a fost atestat faptul că doamna doctor Sofia Ionescu este prima femeie neurochirurg din lume.

În anul V de facultate, în 1944, a făcut prima sa operație pe creier unui copil care fusese victima unui bombardament, intervenția sa fiind recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005. Reușita a îndemnat-o să facă o carieră în neurochirurgie.

A făcut parte din prima echipă de neurochirurgi din țară, considerată echipa de aur, alături de Prof. Dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei românești și doctorii Constantin Arseni și Ionel Ionescu (care i-a devenit ulterior soț).

 

 

 

 

 

 

 

A făcut echipă cu Constantin Arseni și Ion Ionescu, soțul ei, la Spitalul Nr. 9 din Capitală, unde a activat până în 1990.

A avut pacienți celebri, soțul Mariei-Tănase, soția lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, una dintre soțiile șeicului Zaed-Bin sultan al Nohaian din Abu-Dhabi, artiști, prinți, poeți.

 

 

 

 

 

Marta Bibescu (n. 28 ianuarie 1889, Bucureşti – d. 28 noiembrie 1973, Paris)

Romancieră, poetă, om politic şi memorialistă franceză de origine română, Marta Bibescu este fiica lui Ion Lahovary, ministru al României la Paris şi ministru de Externe, şi a Smarandei (Emma) Mavrocordat.

Marta s-a căsătorit cu prinţului George Valentin Bibescu, văr primar cu Ana de Noailles. A fost considerată cea mai inteligentă femeie din Franţa, iar frumuseţea ei i-a cucerit pe prinţul Wilhelm, moştenitorul tronului Germaniei, şi pe regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei. în plus, casa Dior, a cărei reclamă vie Marta fusese ani la rând, realiza pentru ea haine speciale, mai ales tunici somptuoase, lungi până la pământ.

Marta Bibescu şi-a publicat prima carte, „Les Huit Paradis”, în Franţa, în 1908. Premiat în scurt timp de Academia Franceză, acest volum a deschis seria unei opere impresionante, semnate, parţial, sub pseudonimul Lucile Decaux. Românca este de asemenea autoarea unui jurnal politic.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din 1916, Marta Bibescu a condus un spital pentru răniţi din Bucureşti, iar din 1955 a devenit membră a Academiei Regale de limbă şi literatură franceză din Bruxelles, în fotoliul ocupat iniţial de contesa Ana de Noailles.

Cumnatul Martei, prinţul Antoine Bibescu, a fost prieten în copilărie cu Marcel Proust, pe care Marta l-a întâlnit de foarte multe ori. Aceste întâlniri sunt evocate în volumul „Au bal avec M. Proust” (1928).

Marta Bibescu a murit în Paris, iar în porţiunea de nord-est a cimitirului Père-Lachaise se găseşte cavoul familiei Bibescu, în care este înmormântată şi Ana de Noailles.

 

 

 

Elena Stoenescu – Caragiani ( n.1887, Tecuci – d. 1929) – prima femeie aviator din Romania. A fost licențiată  în  studii juridice (1913).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Se spune că a fost martora zborului istoric al lui Aurel Vlaicu și de aici s-a înscris la Şcoala de Pilotaj a Ligii Aeriene. Apar multe reacţii negative, iar autorităţile române au refuzat în mod sistematic să îi acorde brevetul de pilot.  În 1912 a intreprins  primul zbor alături de Mircea Zorileanu Capitanul.

Elena Caragiani a plecat în Franţa, s-a înscris la Şcoala Civilă de Aviaţie din Mourmelon le Grand, a susţinut apoi examenul teoretic pe care l-a luat cu brio şi în 1914 Federaţia Aeronautică Internaţională i-a eliberat Brevetul Internaţional de Pilot.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Merită amintit faptul că în 1914 în întreaga lume existau aproximativ zece femei aviatoare, printre ele şi românca Elena Caragiani.

În România i se refuză în continuare angajarea ca pilot, astfel că pleacă din nou în Franţa unde s-a angajat ca reporteră la un mare cotidian, iar pentru deplasări îndepărtate folosea avionul.

Date fiind acestea, angajatorilor le vine ideea de a o face corespondent de război.

Aici a efectuat numeroase zboruri şi a scris “reportaje din avion”, fiind primele de acest fel din presa mondială. După cum era firesc, acest serviciu a făcut ca ea să călătorească mult şi pe celelalte continente.

A participat la acţiuni cu totul neobişnuite pentru o femeie: a vânat în junglă (presa vremii a scris că a omorât singură un elefant primejdios), a împuşcat tigri, a vânat balene, dovedind talent în mânuirea harponului.

Izbucnirea primului război mondial o aduce pe Elena Caragiani în ţară unde propune să fie primită în corpul zburătorilor de luptă, dar şi de această dată cererea îi este respinsă (poate şi pentru că România avea atunci 26 de avioane).

Spiritul ei de luptătoare a făcut-o să vină cu o nouă propunere în faţa acestui refuz: a cerut să transporte materiale sanitare şi medicamente pe front, iar de la spitalele de campanie de pe linia întâi, să evacueze răniţii grav spre spitalele interioare.

Aceasta este o idee din nou revoluţionară: înfiinţarea aviaţiei sanitare care va prinde rădăcini în România, însă abia 25 de ani mai târziu.

După încheierea războiului s-a căsătorit cu avocatul Virgil Stoenescu cu care s-a stabilit la Paris. De aici un mare cotidian francez a trimis-o în Mexic ca reporter pentru evenimente aeriene. Din păcate, datorită numărului mare de ţări în care ajungea şi a problemelor de sănătate ale vremii, Elena Caragiani-Stoenescu se îmbolnăveşte de ftizie şi se stinge la 29 martie 1929, la doar 42 de ani.

 

 

 

 

 

 

 MARIA CUTZARIDA_CRĂȚUNESCU – prima femeie medic in Romania.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Maria Cutarida Cratunescu (1857 – 1919) – prima femeie doctor în medicină din Romania., si-a făcut studiile liceale la Şcoala Centrală din Bucureşti şi la Zürich, loc unde s-a înscris şi la Facultatea de Medicină, în 1877.

După puţin timp s-a transferat la Universitatea din Montpellier, unde şi-a susţinut teza de licenţă, iar stagiul de spital şi de pregătire pentru doctorat l-a făcut la Paris.

În 1884 devine doctor în medicină, cu teza L’hydrorrhée et sa valeur sémiologique dans le cancer du corps del’uterus (Despre hidroreea şi valoarea ei semiologică în cancerul corpului uterin). Cât timp a studiat în străinătate ziarele din Bucureşti i-au urmărit evoluţia: în „Pressa” apărea un articol cu titlul „O româncă în străinătate vorbeşte despre succesele sale la studii”, iar în „Românul” un articol vorbea despre „O româncă, doctor în medicină”.

În toamna aceluiaşi an s-a întors în ţară, pentru a obţine dreptul de liberă practică şi a-şi echivala diploma din străinătate, examenul l-a trecut cu calificativul magna cum laude.

Şi-a deschis o clinică particulară, dar a făcut şi cerere către Spitalul Brâncovenesc pentru un post de medic secundar la secţia „Boli ale Femeilor”.

A fost respinsă fără nici o explicaţie, oferindu-i-se un post de profesoară de igienă. A fost invitată şi la congresele de la Bruxelles (1907) şi Copenhaga (1910), unde a prezentat acţiunile iniţiate de medicina românească împotriva mortalităţii infantile şi un studiu asupra creşelor din România.

A fost mobilizată în timpul Primului Război Mondial, la Institutul şi internatul Evanghelic (Spitalul Militar temporar nr. 134).

La sfârşitul acestuia, din motive de sănătate, se vede nevoită să se retragă din activitatea medico-socială.

 

 

 

 

 

 

 HARICLEA DARCLEE – soprana despre care Charles Gounod, ascultând-o a spus- are în gât o privighetoare, (n. 10 iunie 1860, Brăila – d. 12 ianuarie 1939, Bucureşti).Născută Hariclea Haricli, in februarie 1881, Darclee s-a căsătorit cu locotenentul de artilerie Iorgu Hartulary.

În acelaşi an a debutat într-un recital de canto din Brăila, apoi a plecat la Paris unde a fost remarcată de Charles Gounod, care i-a oferit rolul Margaretei în opera „Faust”, cu care a debutat pe scena Operei, în 1888.La Scala din Milano, scena consacrării ei mondiale, Hariclea Darclee a debutat pe 26 decembrie 1890, fiind aplaudată chiar de Giuseppe Verdi. Între 1893 şi 1910 a cunoscut faima pe marile scene ale lumii, revenind deseori la Scala din Milano.

Unul din cele mai importante momente pentru Hariclea a fost în 1900, când Puccini i-a ofeit rolul Floriei Tosca. Premiera a avut loc la Roma, unde Darclee a cântat alături de tenorul Emilio de Marchi şi baritonul Eugenio Giraldoni (marea ei iubire).Hariclea Darclee a susţinut crearea Operei Române din Bucureşti în 1921, iar fiul ei, Ion Hartulary-Darclée, a devenit dirijor şi compozitor.

Din păcate, nu au fost păstrate înregistrări pe discuri cu vocea Haricleei Darclee. În ultimii ani ai vieţii, artista atât de apreciată de Verdi, Leoncavallo, Mascagni, Catalani şi Puccini, care apăruse de nenumărate ori sub bagheta lui Toscanini, a trăit în ţară în anonimat şi a murit săracă, în Bucureşti, fiind înmormântată la cimitirul Bellu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Hariclea Darclee a avut în repertoriu 58 de roluri din 56 de opere compuse de 31 de compozitori. Din cele 56 de opere, 12 au fost interpretate în premieră absolută şi 16 în premiere locale foarte importante. 45 % din repertoriul ei reprezintă opere originale, ceea ce atestă poziţia singulară pe care o ocupă Hariclea Darclee în istoria tearului liric universal.

Adorată le publicul de pe toate meridianele, admirată de marele Verdi, în 1936 s-a întors acasă.

Doi ani mai târziu, se stingea fără funeralii naționale. Festivalul anual- Hariclea Darclee, inițiat de către altă soprană, Mariana Nicolesco îi omagiază post-mortem strălucirea.

 

 

 

 

SMARANDA GHEORGHIU, 1857 – prima femeie explorator a  Polului Nord, în 1902.

Smaranda Gheorghiu, scriitoare, publicistă, militantă activă în mişcarea feministă a epocii, a fost  membră a mai multor societăți culturale si considerată o educatoare a poporului.

Este cunoscută și sub numele de „Maica Smara”, nume primit de la Veronica Micle; (n.05.10.1857 – d.1944) .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Era nepoata lui Grigore Alexandrescu şi descendentă a familiilor  boiereşti Andronescu şi Vlădescu.

Ea scris celebrele versuri: “Vine vine primăvara / Se aşterne-n toată ţara / Floricele pe câmpii / Hai să le-adunăm copii”.

La sfârşitul secolului 19, Smaranda a condus un cenaclu frecventat şi de poetul Mihai Eminescu şi a fost prietenă cu Veronica Micle.

A colaborat la cele mai importante ziare şi reviste ale vremii, între care “Convorbiri literare”, “Fântâna Blanduziei”, “Literatorul”, “Tribuna”, “Universul”, a fost membră a unor organizaţii culturale – “Dante Alighieri”, “Storia et Arte di Roma”, “Alianţa Universală a Femeilor” – şi a participat la diverse congrese internaţionale, ca reprezentantă a României.

Avea pasiunea calatoriilor si a străbătut România şi multe ţări din Europa şi din Asia, apoi a scris cărţi şi a ţinut conferinţe pentru a relata impresii din aceste călătorii.

Cea mai interesantă călătorie a ei a fost în 1904, spre Capul Nord, urmând itinerarul Transilvania, Budapesta, Viena, Praga, Dresda, Berlin, Rostock, Copenhaga, Upsala, Capul Nord. La întoarcere, a vizitat oraşul Cristiania (în prezent Oslo), unde s-a întâlnit cu Henrik Ibsen.

A fost de altfel, prima profesoară româncă  – scriitoare, care a susținut conferințe  în Occident.

 

 

 

 

 

 

 

SOFIA IONESCU 1920 – este prima femeie neurochirurg din lume și prima femeie care, în anul 1944, a efectuat o operație pe creier.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un loc aparte în lista aceasta  ocupă ȘTEFANIA MĂRĂCINEANU,  născută în  1882,  chimist de talie mondială.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Și-a susținut la Paris teza despre  Radioactivitatea artificială, temă nemaiauzită până atunci. surprinzând-o pe Marie Currie, cu care, de altfel, a încheiat un contract pentru un an.

Revenită acasă, continuă cercetările și munca.

În 1929 își publică fulminantele-i descoperiri, revoluționând lumea, anunțând că  energia nucleară, într-un viitor  apropiat, va juca un rol rol important pentru omenie.

Pornise de la radioactivitatea  artificială și ajunsese la  energia nucleară.

Soții Curie și ginerele lor au fost mai iuți- au primit Premiul Nobel.

Împreună cu profesorii Dimitrie Bungentianu  și Carpen Vasilescu și cu un aviator celebru atunci-Bâzu Constantino, românca a provocat o ploaie  artificială în  Nordul Africii și în Sahara, infiltrând atmosfera  cu săruri radioactive..

Savanta româncă a fost  recunoscută  ca adevărata descoperitoare post-mortem.

Un Nobel pierdut…

 

 

 

 

Nadia Gray (n. 23 noiembrie 1923, Bucureşti – d. 13 iunie 1994, New York)

Născută Nadia Kujnir-Herescu, în Bucureşti,  ea a debutat pe scena de la Majestic la 15 ani şi a ajuns mai târziu actrita la Hollywood. A părăsit România pentru Paris, spre sfârşitul anilor ’40 pentru, a scăpa de regimul comunist.

Filmul de debut al Nadiei a fost „L’Inconnu d’un soir”, în 1949. Probabil că cel mai cunoscut rol al ei este în celebrul film al lui Federico Fellini „La Dolce Vita”, din 1960.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nadia, de care a fost îndrăgostit scriitorul Ionel Teodoreanu, s-a măritat la 16 ani cu Constantin Cantacuzino (din 1946, până la moartea lui, în 1958). Ulterior s-a recăsătorit cu tatăl actriţei Linda Gray din serialul „Dallas”, cu care a pornit spre California, în anii ’60.

Românca nu a trecut neobservată la Hollywood, ajungând să joace în filme alături de Audrey Hepburn şi Frank Sinatra.

În 1967, a renunţat la cinematografie şi s-a căsătorit a treia oară cu Herbert Silverman, un avocat din New York, iar căsnicia a durat până la moartea ei, în 1994, la vârsta de 70 de ani. Celebra publicaţie New York Times i-a scris epitaful.

 

 

 

 

 

 

 

 

AURORA GRUESCU, 1914, a fost prima femeie inginer silvicultor din lume,singura studentă , între 130 de băieți.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ELENA NEGRUZZI – 1876, prima femeie avocat din România și din Estul Europei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ana de Noailles (n. 15 noiembrie 1876, Paris – d. 30 aprilie 1933, Paris).

 

 

 

 

 

 

 

Ana de Noailles, născută prinţesa Brâncoveanu, este prima femeie comandor al Legiunii de Onoare, membră a Academiei Române, Franceze şi Belgiene.

Poetă franceză de origine română şi vedetă a saloanelor mondene din Paris la începutul secolului 20, Ana a fost fashion-icon-ul Europei în Belle Epoque, admirată şi adorată de Proust, Cocteau, Colette, Rodin, Valery, Gide.

Ana de Noailles a fost modelul personajului Gaspard de Reveillon din romanul „Jean Santeuil” al lui Marcel Proust, şi s-a considerat cea mai mare poetă franceză şi regină literară neîncoronată a Franţei.

La slujba de inmormantare a printesei, ţinută la Biserica ortodoxă din Paris, au participat cei mai importanţi politicieni şi literaţi ai epocii ei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 Elvira Popescu (n. 10 mai 1894, Bucureşti – d. 11 decembrie 1993, Paris), cea mai aristocrată  actriță,  uluitor de frumoasă,  care , după  debutul  la 16 ani pe scena Naționalui bucureștean, cunoaște la Paris un răsunător succes, devenind  Notre-Dame de Theatre. 

 A jucat  alături de Jean Marais, Alain Delon şi Claudia Cardinale,  şi a fost o directoare de scenă, cu o carieră strălucită în Franţa.

Elvira Popescu, devenită prin căsătorie contesă De Foy, a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, a fost angajată la Teatrul Naţional şi a întemeiat Teatrul Mic şi Excelsior, alături de actorii Ion Manolescu şi Ion Iancovescu.

Louis Verneuil, care a scris special pentru ea numeroase piese de teatru, a jucat un rol decisiv în viaţa şi cariera actriţei, pe care a şi angajat-o, în 1923, la Teatrul De la Michodière din Paris, deşi ea nu stăpânea bine limba franceză.

Aproape instantaneu, „L’accent d’Elvira Popescu” a devenit proverbial. Critica a elogiat-o, ceea ce este foarte rar întâlnit în Franţa, supranumindu-o „Reine du Boulevard”, „Notre Dame du Théâtre”, „Monstre Sacré” etc.

Cariera teatrală a Elvirei Popescu a durat 65 de ani, dar repertoriul pieselor cu ea a fost relativ restrâns, pentru că toate ţineau afişele cu anii, actriţa fiind foarte solicitată de public.

În afară de piesele lui Louis Verneuil, a jucat în creaţiile lui Henry Bernstein, André Roussin, Sacha Guitry. Unele piese în care a fost protagonistă au depăşit 2.000 de spectacole, ceea ce rămâne o performanţă rareori egalată de alţi actori sau actriţe.

A jucat în filmele „La Présidente”, „Ils étaient neuf célibataires”, „Austerlitz”, „Plein Soleil” etc.

 

 

 

 

 

 

Elvira Popescu

 

 

 

 

 

Elvira Popescu a condus şi o companie teatrală, fiind co-directoare, alături de actorul Hubert de Malet, la Théâtre de Paris şi Théâtre Marigny. A fost distinsă cu premiul „Molière” pentru cea mai bună actriţă, decernat de asociaţia actorilor francezi, şi de două ori cu ordinul Legiunea de Onoare, una dintre cele mai înalte dinstincţii ale statului francez. 

A încetat din viaţă la venerabila vârstă de 99 de ani, în Paris, şi este înmormântată într-un cavou din marmură pe o alee lăturalnică, aproape de ieşirea din Cimitirul Père-Lachaise.

 

 

 

 

 

 

 

ZSOFIA TOMA, prima femeie română arheolog, cu studii si titluri academice la Cluj.

Născută în anul 1832, la 27 septembrie, în localitatea Cristur, comitatul Hunedoara, și-a petrecut primii 29 de ani în casa părintească din localitatea Crișteștii Ciceului (jud.Bistrița-Năsăud).

Tatăl ei, József (Iosif) Torma, dintr-o veche familie ardeleană nobilă, făcuse cercetări la avanpostul roman de la Ilișua (jud.Bistrita-Nasaud); iar fratele ei, mai mare, Károly Torma, profesor universitar la Pesta, arheolog și epigrafist, a fost cel care a înființat muzeul antichităților dacice de la Aquincum (Buda veche), i-au insuflat pasiunea pentru istorie si au incurajat-o să studieze istoria si arheologia.

 Dupa decesul tatalui sau avea să se stabilească la Oraștie, unde se va deveni membru al Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara și a Comitetului Director.

În anul 1875 începe primele săpături arheologice în zona Turdas, lângă Alba – Iulia, iar în anul urmator pe Valea Nandrului.   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Descoperirile făcute la Turdaș și Valea Nandrului, din anul 1875, aveau să confirme existența unui proto-scris, inscripționat pe diferite obiecte ceramice, figurine sau  fusaiole.

 

Inventarul acestor semne simple și complexe, depășește un numar de peste 300 de inscripții sub forme regulate, geometrice sau stilizate.

Prezentarea făcută de către Zsofia la reuniunea generală a Societății Germane de Antropologie, ținută la Berlin, în luna august 1880, și discuțiile ulterioare ale cercetatoarei cu iluştrii arheologi ai timpului: A.Voss, R.Virchov si H.Schlieman, vor duce la concluzia că populațiile neolitice europeene aveau un sistem propriu de scriere cert.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Această deducţie a fost făcută cu 86 de ani înaintea descoperirii celebrelor plăcuțe de la Tărtăria descoperite de către Nicolae Vlasa in anul 1961.

Existența acestei proto-scrieri descoperite de către Zsofia Torma avea sa fie re-confirmată în anul 1908 când M. Vasic, le va regăsi în situl de la Vinca, lânga Belgradul Sârbesc, și după cincizeci de ani mai târziu, când vor fi din nou regăsite la Banjica, tot în apropierea capitalei sârbe.

  Pe tot parcursul vieții ei, Zsofia Torma, se va implica tot mai mult în activitatea arheologică, ținând permanent legatura cu marii cercetatori și istorici ai acelor timpuri.

Szofia Torma avea să treacă la cele vesnice, în locuința sa de la Orastie, la 14 noiembrie 1899, ora 15.30, în urma unui atac de cord.

 

 

 

 

 

 

 

ELENA VĂCĂRESCU 1886- scriitoare, laureată a Academiei Franceze, membră de Onoare a Academiei Române.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

MARIA ROSETTI, 1820, prima femeie ziarist din România, soția lui C. A. Rosetti., a participat la revoluția de la 1848.

A fost model pentru pictorul pașoptist Daniel Rosenthal – „România revoluționară și România descătușându-și lanțurile pe Câmpia Libertății”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reușește să-și elibereze soțul  arestat și împreună, întorși  în țară, scot ziarul „Românul”, în  ale cărui pagini  susține idei patriotice si revoluționare.

 

 

 

 

 

 

 

ELISABETA RIZEA – n. 1912 – o femeie simplă, dar puternică și curajoasă, cunoscută drept eroina Rezistenței anticomuniste.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În anul 1947 se alătura soțului ei, în  Rezistența  din munți, condusă de frații Arnăuțoiu. Arestată și torturată de autorități pentru asta, a făcut 12 ani de închisoare comunistă. 

 

 

 

 

 

 

 

MARINA ȘTIRBEI,   1912 – pilot militar. Ea este cea care, în 1939 a infiintat celebra Escadrila Albă, unitate romanească de avioane sanitare pilotate de femei.

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Mariana Stirbei si sotul ei printul Constantin Bibescu Basarab Brancoveanu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ELISA LEONIDA  ZAMFIRESCU, 1889,  prima femeie- student la Academia Regală  Tehnică germană. din Berlin, Charlottemburg, pe care a absolvit-o în 1912, devenind prima femeie inginer din Europa.

 

După terminarea liceului, s-a înscris la Școala de Poduri și Șosele din București (Politehnica de astăzi), dar a fost respinsă din cauza prejudecăților vremii, care refuzau dreptul femeilor de a urma o astfel de facultate. Aceste prejudecăți nu au oprit-o însă din opțiunea de au urma o facultate de inginerie.

Astfel, în anul 1909, pleacă la Berlin și se înscrie la Academia Regală Tehnică din Berlin,devenind prima femeie studentă a acestei universități pe care a absolvit-o în 1912, devenind   prima femeie inginer din lume.

 

Deși i s-a oferit un post de inginer la firma BASF din Germania, Elisa s-a întors în țară, așa cum făceau pe atunci cei mai mulți dintre tinerii români care studiau în străinătate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A reușit, cu greu, să obțină un post de inginer la laboratorul Institutului Geologic din București, ajungand  șefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României si membră a Asociației Generale a Inginerilor din România și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare.

 

 

 

 

 

 

NADIA COMĂNECI- cea mai tânără dintre  gloriile noastre, 1961-campioană  națională a României, campioană absolută, campioană europeană,trei medalii de aur, la Skien, posesoare a primei note de 10 la Olimpiada de la Montreal, la paralele.
În 1979 devine  campioană mondială cu echipa SUA.

 

 

 

 

 

 

 

Este cuceritoarea Ordinului Olimpic din anul 1984, când s-a retras  din competițiile sportive.

 

 

 

 

 

 

 

Alma Gluck (1884 – 1938) – A fost o  soprană americană de origine română, una dintre cele mai faimoase cântăreţe din lume la apogeul carierei sale (1910).

 

 

 

 

 

 

 

A fost căsătorită cu violonistul Efrem Zimbalist, cu care a avut doi copii, şi a trăit în SUA de la o vârstă fragedă. A cunoscut succesul la Metropolitan Opera din New York şi a ajuns foarte cunoscută în SUA, devenind prima cântăreaţă de muzică clasică care a vândut 1 milion de copii ale înregistrării „Carry Me Back to Old Virginny”, la casa de discuri Victor Talking Machine Co.

 

 

 

 

Floria Capsali (1900 – 1982) – A fost o balerină şi maestră de balet din România. A deschis o Şcoală particulară de dans, unde s-au format marii balerini români, iar din 1938, a fost maestră de balet la Opera Naţională Bucureşti, apoi directorul Operei Române.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A organizat Liceul de Coregrafie din Bucureşti, unde s-au format şi continuă să se formeze generaţii întregi de dansatori. În 1998, printr-un ordin al ministrului Andrei Marga, Liceul de Coregrafie din Bucureşti şi-a schimbat denumirea în Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”.

 

 

 

 

Vera Atkins (n. 16 ianuarie 1908, la Galati – d. 24 iunie 2000, Hastings, Anglia), a fost o importantă femeie-spion din al doilea Război Mondial.

 Scriitorul Jan Fleming, şi el spion, autorul celebrului, James Bond a cunoscut-o bine pe românca născută în Iaşi şi chiar s-a inspirat din personalitatea ei pentru a contura figura lui Moneypenny, şefa superagentului 007.

 

 

 

 

A fost un  personaj  cheie al Serviciului Operaţii Speciale britanic, SOE, iar numele ei real era Maria Vera Rosenberg.

 „Atkins” era numele de fată al mamei, refugiată din Rusia în urma pogromurilor. Tatăl ei, Max Rosenberg, om de afaceri, bancher, născut în Germania, a avut succes în România, unde a făcut o avere considerabilă. În anii 1930 acesta ajunsese să-l consilieze pe regele Carol al II-lea în chestiuni financiare.

Vera Atkins s-a retras în 1947 după mai bine de zece ani „din serviciu activ”, într-un sat din Anglia. Numele ei a rămas necunoscut pînă în 2000, când a murit.

 

 

 

 

 

 

Catherine Caradja (1893-1993) – Prinţesa Ecaterina Caradja, a cărei urmaşă este controversata Brianna Caradja, a avut un destin spectaculos, pe care puţină lume îl cunoaşte.  Ecaterina Olimpia Creţulescu s-a născut în Bucureşti, la 28 ianuarie 1893,  friind fiica prinţesei Irina Cantacuzino şi a prinţului Radu Creţulescu.

Cand avea numai 3 ani, din cauza unor neînţelegeri financiare între părinţi, a fost răpită de tatăl său şi dusă în Anglia, unde a fost predată  unui orfelinat şi înscrisă sub nume fals.

Printesa Irina Cantacuzino, care a divorţat de Radu Cretzulescu şi s-a căsătorit cu prinţul Nicolae Ghica, nu a încetat nicio clipă să o caute, însă a murit fără să aibă fericirea de a o mai vedea pe fiica sa.

 

 

 

 

 

 

 

O mătuşă a găsit-o pe micuta  întâmplător pe copilă în 1908, la o mănăstire franţuzească, a ajutat-o să evadeze şi a adus-o înapoi în România, unde Curtea a dat-o în custodia familiei Cantacuzino.

A fost crescută de bunicul său matern, Gheorghe Grigore Cantacuzino, pe atunci prim-ministru. A primit o educaţie aleasă în Anglia, Franţa, România şi Belgia, şi astfel a ajuns să cunoască cinci limbi.

Si-a devotat viaţa activităţilor de întrajutorare, dintre care, cea mai importantă a fost îngrijirea unui orfelinat fondat de mama sa, în care trăiau peste 3.000 de copii.

Când câmpurile petroliere de la Ploieşti au fost bombardate de Aliaţi, în august 1943, prinţesa Ecaterina a luat în îngrijire zeci de aviatori aliaţi pe care i-a cazat în spitalele sale . De asemenea, în timpul bombardamentelor din primăvara şi vara lui ’44, mai mulţi piloţi americani au aterizat forţat pe proprietatea sa de la Nedelea, de lângă Ploieşti.  Aceste fapte i-au adus porecla „Îngerul din Ploieşti” printre aviatorii americani.

Doi dintre piloţii cărora le-a salvat viaţa şi pe care i-a ajutat să scape au fost Richard W. Britt şi William J. Fili,au repovestit cele întâmplate în câteva cărţi publicate în America şi au lăudat faptele de eroism ale Ecaterinei.

În 1949, după venirea la conducere a regimului comunist, orfelinatele şi fundaţia au fost naţionalizate. Singura sa fiică rămasă în viaţă, Alexandra, care plecase la Paris în 1948, a ajutat-o pe prinţesa Ecaterina să scape din ţară în 1952.

Beneficiind şi de sprijinul serviciilor secrete franceze, ea a fugit din România pe Dunăre, pe un vas petrolier. A ajuns opt săptămâni mai târziu la Viena.

În iarna 1954-1955, prinţesa s-a ocupat de copiii din Algeria afectaţi de cutremurul de la 9 septembrie 1954. A călătorit mult, a ţinut discursuri în Franţa şi a dat interviuri pentru BBC.

În decembrie 1955 a primit permisiunea de a intra în Statele Unite ale Americii, unde a apărut imediat în presă – oamenii şi-au amintit de faptele sale de eroism din timpul războiului.

A stat 35 de ani în America, a călătorit intens, a ţinut cuvântări şi a reuşit să reunească aproape 500 de rezervişti dintre foştii prizonieri pe care i-a cunoscut şi i-a ajutat în România.

Evenimentul care a avut loc prima oară la 28 august 1972 în Texas a devenit tradiţie, iar prinţesa a fost mereu invitată de onoare. În ianuarie 1977 a primit medalia „George Washington”.

A fost măritată cu prinţul Constantin Caradja, a devenit personaj de carte şi a decedat la vârsta de 100 de ani, în Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

Sylvia Sydney (1910 – 1999) – Concurenta elegantei Grace Kelly, muza lui Hitchcock şi fiica unei croitorese de origine evreiasca din Bacău, Sylvia Sydney, al cărei nume real era Sophia Kosow, a fost actriţă de film şi teatru, devenită celebră la Hollywood în anii ’30.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A jucat alături de celebrii Spencer Tracy, Henry Fonda, Joel McCrea, Fredric March, George Raft şi Cary Grant. În 1952, a interpretat rolul Fantine în „Les Misérables”, pentru care a fost apreciată de critici şi care i-a deschis multe uşi în lumea cinematografiei.

În 1973 a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul secundar din „Summer Wishes, Winter Dreams”, iar în 1982 a primit premiul „George Eastman”, pentru întreaga carieră. A fost căsătorită de trei ori şi murit din cauza cancerului la gât, în New York.

 

 

 

Un omagiu adus   ILUSTRELOR  DOAMNE ROMANCE , în fața cărora frunțile   noastre se pleacă smerite !

 

 P.S  :  lista este deschisă…

 

 

 

 

 

  Surse: Incertitudini.ro; Wikipedia; secția informatică, biblioteca județeană – Deva; www .forum.divahair.ro/www.ziare.com; http://www.jurnalul.ro /prima-femeie-medic-din-tara/ ; enciclopediaromaniei.ro/wiki/Portal:Femei

Publicitate