CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

BASARABIA ŞI TRANSNISTRIA – RESTANŢE ALE ISTORIEI


 

 

ADEVĂRATUL STATUT AL ROMÂNIEI ÎN CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

În istoria contemporană, problema acţiunilor comune ale României şi Germaniei contra U.R.S.S. a fost, şi rămâne, una dintre cele mai controversate. Acest subiect foarte incitant, tratat decenii în şir superficial şi unilateral, azi impune pregnant înlăturarea enormităţilor tendenţioase de odinioară.

Un aspect esenţial al acestui subiect este şi statutul României în cel de-al Doilea Război Mondial e de agresor sau de victimă? Dezmembrarea României de către U.R.S.S. şi Germania hitleristă în 1940 atribuie fără echivoc României statutul de ţară-victimă. Acesta nu s-a schimbat odată cu deschiderea ostilităţilor contra U.R.S.S. Şi atunci, şi ulterior, fiind în mrejele agresorilor – Uniunea Sovietică, Bulgaria, Ungaria şi Germania, România nu mai era nici liberă, nici completamente suverană, pentru ca deciziile să şi le ia ca ţară independentă.

Luptând cu agresorul comunist, România continua să fie în legitimă apărare, chiar şi atunci când trecuse cu ostilităţile pe teritoriul U.R.S.S., deoarece aceasta din urmă n-a întreprins nimic pentru a-şi demonstra fie regretul, fie vreo acţiune diplomatică pentru aplanarea animozităţilor provocate prin răpirea teritoriilor româneşti la 1940, deşi arsenalul posibilităţilor era destul de impunător.

De exemplu, dacă idealurile sacre de adevăr, dreptate, pace, echitate n-ar fi fost pentru intransigentul agresor sovietic doar fraze demagogice, lesne ar fi putut să-i schimbe României statutul de ţară-victimă prin cererea unui armistiţiu şi a unei păci separate cu ea; să recunoască existenţa înţelegerilor secrete cu Germania, a drepturilor României asupra teritoriilor sale naţionale – Basarabia, nordul Bucovinei cu ţinutul Herţa, anexate la 28 iunie 1940, recunoscând, totodată, şi prejudiciile umane şi materiale aduse României.

Iar pentru a o îndupleca să accepte o pace separată, era logic să-i fi propus ca recompensă şi cedarea arealului românilor moldoveni din Transnistria. Astfel U.R.S.S. ar fi încercat să realizeze faţă de România unul dintre principiile fundamentale de drept: „să dai fiecăruia ceea ce e al lui”. Semnarea unei păci separate cu România, eventual, era şi în interesul U.R.S.S., deoarece astfel trupele române ar fi fost nevoite să părăsească frontul sovietic

Totuşi niciuna dintre aceste posibilităţi n-a fost materializată şi România a fost nevoită să continue lupta cu agresorul.
În consecinţă, statutul României de ţară-victimă a rămas neschimbat, iar U.R.S.S. n-a întreprins nimic pentru a-şi schimba propriul statut de putere agresoare faţă de România. În baza acestora, U.R.S.S. nu avea niciun temei să învinuiască România de deschiderea ostilităţilor împotriva ei.

Prin susţinerea falsei idei privind vina României în cel de-al Doilea Război Mondial decenii în şir s-a urmărit sustragerea atenţiei opiniei internaţionale de la adevăratul agresor – U.R.S.S. în pofida realităţii, raţiunii şi argumentelor diplomatice româneşti în faţa lumii întregi, România a rămas până azi etichetată ca „agresor”, deoarece „…a participai alaturi de ea (Germania -n.a.) împotriva Uniunii R.S.S… poarta partea sa de răspundere în acest război”. Pentru „partea sa de răspundere” România n-a „plătit” doar cu simple etichetări eronate la adresa ei, ci şi cu pierderi considerabile umane, teritoriale, economice…

Că România nu a fost agresor în cel de-al Doilea Război Mondial ne demonstrează convingător şi mareşalul Antonescu în insistentele sale declaraţii. Considerând „recuperarea nordului Transilvaniei ca o problemă a politicii naţionale”, mareşalul, la vremea sa, accentuase de mai multe ori că România nu va accepta compensarea Transilvaniei de Nord cu teritorii de peste Nistru.

La propunerea germană „luaţi la est cât vreţi!”, Antonescu a răspuns: „România nu se maghiarizează la Vest şi nu se slavizează la Est”.

Adică, chiar dacă era toiul războiului şi România era silită de împrejurări şi agresori să ridice armele împotriva unuia dintre ei, mareşalul era conştient că trupele române luptă doar pentru a recupera ceea ce aparţine României, şi nu pentru anexiuni.

 

 

 

 

ADMINISTRAŢIE CIVILĂ ROMÂNEASCĂ ÎN TRANSNISTRIA PE VREME DE RĂZBOI?!

 

 

E adevărat că, în perioada 19 august 1941-29 ianuarie 1944, România a administrat teritoriul dintre Nistru şi Bug, dar aceasta avusese loc „la propunerea” lui Hitler şi a fost acceptată pe vreme de război ca o necesitate militară. În toiul războiului, la 14 august 1941, Hitler îi adresase lui Antonescu o scrisoare prin care îi propunea să ia în primire siguranţa teritoriului dintre Nistru şi Nipru. La 17 august, în scrisoarea sa de răspuns Antonescu, într-o manieră de executor supus, îi scria lui Hitler: „Îmi asum, conform dorinţei Excelenţei Voastre, paza, ordinea şi siguranţa în teritoriul dintre Nistru şi Nipru”.

Invocând „lipsa de mijloace şi organe administrative instruite”, Antonescu accentua faptul că România poate prelua „răspunderea pentru administrarea şi explorarea economică numai a spaţiului dintre Nistru şi Bug”. Este evident că faţă de oferta lui Hitler, care avea la bază şi motive politice, de a atrage România într-o expansiune spre Est, Ion Antonescu era hotărât, în ceea ce priveşte administrarea, să nu depăşească linia Bugului. Atunci când Hitler îi ceru lui Antonescu să ia în primire siguranţa teritoriului menţionat, el avea în vedere, în primul rând, aspectul menţinerii siguranţei militare.

Era vreme de război. în stânga Nistrului, ca şi în alte regiuni ocupate de trupele germane, moneda de circulaţie era Reichskreditkassenschein (R.K.K.S.), rublele fiind retrase la cursul de 10 ruble = 1 R.K.K.S. Cu toate acestea, mareşalul Antonescu nu a decis ca în Transnistria să fie instituită o administraţie militară de ocupaţie, specifică situaţiei de război, ci a creat Guvernământul Civil al Transnistriei.

Pentru a menţine siguranţa şi ordinea publică, Guvernământul Civil al Transnistriei a emis mai multe ordonanţe autoritare, adecvate intereselor şi mentalităţii localnicilor. Ordonanţele nr. 1 şi nr. 2, emise la 28 august 1941, prevedeau acţiuni de necesitate urgentă referitoare la apărarea patrimoniului public din regiune şi la reluarea activităţii fostelor colhozuri şi sovhozuri. învăţământul primar era obligatoriu şi gratuit pentru toţi copiii. în perioada administraţiei româneşti în Transnistria numai numărul şcolilor primare care funcţionau era de 2 200, dintre care 311 româneşti, 1 677 ucrainene, 150 ruseşti, 70 germane şi 6 bulgare.

Dacă până la instaurarea regimului sovietic în Transnistria funcţionau 1 017 biserici şi case de rugăciuni, 13 mănăstiri şi schituri, în care îşi desfăşurau activitatea religioasă 890 de preoţi şi 384 de călugări, apoi, după 23 de ani de regim sovietic, autorităţile române au găsit în Transnistria doar o singură biserică ce mai funcţiona: cea a Cimitirului nr. 2 din Odessa. 363 de biserici fuseseră închise sau transformate în localuri profanatoare, 269 au fost distruse parţial, iar 258 au fost distruse în întregime.

Cu înfiinţarea Misiunii Ortodoxe Române pentru Transnistria la 15 august 1941, care avea iniţial sediul la Tiraspol, apoi la Odessa, numai în primul an de activitate au fost sfinţite şi redeschise peste 500 de biserici.

Misiunea a depus eforturi susţinute pentru deschiderea şi în continuare a bisericilor şi mănăstirilor. Astfel, în 1943, numai în oraşul Odessa funcţionau 29 de biserici restaurate, iar în întreaga provincie numărul lor ajunsese la 474, alte 118 biserici erau în curs de reparaţie, 41 în construcţie. în Transnistria, la lucrările civile din rândul localnicilor participau 29 266 de funcţionari, dintre care 8 207 pentru administraţia centrală, iar 21 059 pentru cea locală. Din România sosiseră doar 8 445 de funcţionari, dintre care 3 216 au fost repartizaţi în administraţia centrală, iar 5 229 în cea locală.

La data preluării de către administraţia românească a regiunii Transnistria, numărul populaţiei era de cea 2 236 226 de locuitori. La 6 noiembrie 1942, şeful Marelui Cartier General, generalul A. Ioaniţiu, semnase documentul Instrucţiunii asupra modului cum trebuie să se comporte trupele cu populaţia civilă în ţinutul de la Est de Nistru, care stipula că „…prin măsurile administrative luate se urmăreşte a se asigura populaţiei un tratament bun şi drept”.

Ofiţerii şi soldaţii au fost atenţionaţi să se comporte cu populaţia civilă cu bunăvoinţă, inclusiv să nu-şi însuşească bunurile cetăţenilor.

Acei care încălcau prevederile instrucţiunilor urmau să fie sancţionaţi, inclusiv comandanţii care nu luau măsurile necesare pentru prevenirea unor asemenea acte. Atitudinea autorităţilor româneşti faţă de populaţia din Transnistria a fost, în linii mari, tolerantă, chiar dacă au existat anumiţi funcţionari care au abuzat de prerogativele de serviciu.

Din astfel de motive a fost emis Ordinul nr. 35 3 47 din 20 iunie 1942 prin care erau date dispoziţii prefecţilor să interzică cu desăvârşire aplicarea pedepselor corporale, atrăgându-li-se, totodată, atenţia la măsuri de sancţionare pentru persoanele vinovate.

Evident că acestea nu reprezintă tabloul complet al activităţii Guvernământului Civil al Transnistriei. Argumentele expuse totuşi sunt concludente pentru a afirma cu siguranţă că, deşi era vreme de război, Administraţia română din Transnistria nu a instaurat un regim de ocupaţie distructivă şi degradantă specifică vremii de război, ci o Administraţie Civilă organizată şi constructivă, bazată pe principiile înaltelor valori umane ale civilizaţiei, de revenire la valorile religioase strămoşeşti, de realizare şi menţinere a unui climat de cultură şi civilizaţie.

Acestea fiind realizate pe vreme de război nici măcar nu pot fi comparate cu cele făptuite pe vreme de pace de U.R.S.S., în primii ani de pretinsă „eliberare”, faţă de populaţia autohtonă din Basarabia, ţinutul Herţa şi nordul Bucovinei, supusă la arestări, exterminări şi deportări în masă, la exproprieri şi delapidări, foametei organizate din 1946-1947 etc.

E regretabil să constatăm că astăzi, după cea 70 de ani de la acea vreme de război, administraţia „paşnică” din Transnistria, pe vreme de pace, şi-a permis, şi încă îşi mai permite, faţă de populaţia autohtonă şi faţă de copiii ei ceea ce Administraţia română nu-şi permitea nici pe vreme de război.

v-ciubuc-basarabia-si-transnistria

VASILE D. CIUBUC

Basarabia literara

05/04/2013 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , ,

Un comentariu »

  1. Evreii care conduc in lume si in Romania nu-si vor insusi niciodata acest punct de vedere de prezentare a realitatii acelor zile. Daca ar face acest lucru ar insemna sa-si nege punctul lor de vedere si anume de acuzare a administratiei si guvernului Romaniei si implicit a neamului romanesc de holocaust. Ori acest lucru nu se va intampla niciodata. Chiar si ca orgoliu de natie invingatoare si stapanitoare planetar, nu-si mai poate nega vechile acuzatii aduse neamului romanesc.
    Nu stiu daca-i foloseste neamului romanesc sa stie aceste adevaruri. Este posibil sa se nasca un curent antievreiesc care sa aduca masuri drastice de accelererare a prezentului proces in curs de desfasurare al lichidarii neamului romanesc. Proces perfid prin lichidarea de pe fata pamantului(adica rase de pe fata pamantului) a zeci de mii de unitati economice si lasarea astfel fara un loc de munca a neamului romanesc avand drept consecinta diminuarea drastica a mijloacelor de trai, de tratamente medicale, de medicamente, etc ceea ce a facut ca multi sa fuga peste hotare si altii sa se stinga incet si nestiuti de nimeni.
    Se zice ca populatia Romaniei a scazut la ultimul recensamant din cauza celor ce au parasit tara. Nu cred. Pentru ca in 1990 se inregistrau vreo 6,5 milioane de pensionari si acum sunt vreo 4,5 milioane de pensionari. Credeti ca cei 2 milioane de pensionari au revenit la lucru sau au plecat in Vest ? Nu sunt sub 2 metri de pamant.
    Dezastrul picat pe capul neamului romanesc este inimaginabil si ireversibil. Nu mai este nimic de facut pentru salvare. Singura noastra speranta este sa ne primeasca Dzeu in Rai.

    Apreciază

    Comentariu de Mucanu Aurel | 05/04/2013 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: