CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 1 APRILIE. VIDEO


 

 

 

 

 

1 aprilie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

Anul 527: Împăratul bizantin Iustin I își numește nepotul, Iustinian I, drept co-împărat și succesor la tron.

 

 

Fișier:Justinian.jpg

Reprezentare  a imparatului Iustinian I

 

 

 

1578: S-a nascut  medicul englez William Harvey, celebru pentru că a elaborat teoria exacta a circulației sanguine. A fost medic de curte al regilor britanici Iacob I si Carol I. ; (d. 1657).

 

 

 

1582: Regele Carol al IX-lea al Franței ordonă schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian si renuntarea socotirii Anului Nou de la 1 aprilie.

Este cel mai probabil ca in  aceasta schimbare  isi are originea obiceiul farselor si pacalelilor de 1 aprilie care s-a raspandit din Franta in intreaga lume.

 

1697 : S-a nascut abatele Prevost, scriitor francez,unul din precursorii romanului  francez modern; (d. 1763).

 

 

1778:  Designerul Oliver Pollock  din New Orleans.a creat simbolul dolarului american ($).

 

 

1784:  Horea este primit in audienta  la împăratul Iosif al II-lea, căruia îi prezintă situația grea a țărănimii din Transilvania.

 

 

 

Foto: Craisorul Horea

 

Vasile Ursu Nicola ( Horea, n. 1731  la Arada, azi  localitatea  din Transilvania – d. 1785 la Alba Iulia), a fost alături de Ion Oargă (Cloșca) și Marcu Giurgiu (Crișan), conducătorul  marii răscoale țărănești de la 1784 din Transilvania.Armata austriacă a înăbușit revolta, iar capii răscoalei au fost arestați, fiind trădați. Crișan s-a spânzurat în închisoarea de la Alba Iulia, iar Horea și Cloșca au fost executați public la Alba Iulia, prin frângere cu roata, la 28 februarie 1785.

 

 

1815: S-a nascut Otto von Bismarck, cancelar al Reichului german, în timpul împăratului Wilhelm I (d. 1898). A fost artizanul unificarii Germaniei  de la 1871.

 

 Bismarck engraving

 Foto: Bismark

 

 

1819: Este emis decretul imperial rus privind înfiinţarea la Reni a Judecătoriei Comerciale, care urma să examineze litigii din întreaga Basarabie ţaristă.  În calitate de preşedinte a fost numit consilierul de stat activ Persiani.

 1824:Domnitorul muntean Grigore Ghica  aprobă propunerea arhitectului Hartl și a inginerului Freiwald de pavare a străzilor bucureștene cu piatră cioplită. Aceasta actiune va continua susținut pe toată durata domniei lui Grigore Ghica (1822-1828).

 

1834: Generalul rus Pavel Dmitrievici Kiseleff încetează a mai fi preşedinte plenipotenţiar al Divanurilor Moldovei şi Valahiei.

 

 

Contele Pavel Dmitrievici Kiseliov (Павел Дмитриевич Киселёв, Pavel Kiseleff), portret de Franz Krüger, 1851

 

Contele Pavel Dmitrievici Kiseliov , portret de Franz Krüger, 1851

 

La 1 aprilie 1834, stil nou (20 marite 1834, stil vechi) Generalul Pavel Dmitrievici Kiseleff, comandant al trupelor ruseşti în principatele româneşti în timpul războiului ruso-turc, încetează a fi preşedinte plenipotenţiar al Divanurilor Moldovei şi Valahiei. Această funţie a fost deţinută de Kiseliov (Kiseleff) din 19 noiembrie 1829, stil nou (7 noimbrie 1829, stil vechi).

 

 

1859: Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Munteniei și Moldovei a fost recunoscută de Franța, Marea Britanie, Rusia, Prusia și Regatul Sardiniei, în cadrul Conferinței reprezentanților puterilor garante de la Paris.

 

 

Foto: Domnul Unirii – Principele Al.Ioan Cuza

 

 

1865:  S-a nascut Ștefan Cicio Pop, om politic politic  român, fost ministru de Externe și președinte al Camerei Deputaților (d. 16 februarie 1934).Ștefan Cicio Pop  a fost jurist, membru al Partidului National Roman din Ardeal și mai apoi al PArtidului National Taranesc din Romania,dupa infaptuirea Unirii.

 

 

A fost  deputat român în Parlamentul de la Budapesta si a participat activ la Marea Unire din 1918, fiind vicepreședinte al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia si membru al Consiliului Dirigent, deținând portofoliul apărării. A fost minstru de Stat pentru Transilvania, în Guvernul Alexandru Vaida-Voievod (5 decembrie 1919 – 12 martie 1920) precum și  ministru de externe (9 ianuarie – 13 martie 1920) în același guvern. În cursul guvernărilor Iuliu Maniu a deținut funcția de Președinte al Adunării Deputaților (23 decembrie 1928-30 aprilie 1931 și 10 august 1932-18 noiembrie 1933).

1866: Este înfiinţată Societatea Literară Română, actuala Academie de Ştiinţe a României. Societatea Literară Română devine în 1867 Societatea Academică Română, iar în 1879 Academia Română.

Academia Română este cel mai înalt for de ştiinţă şi de cultură din România. Conform statutului, rolul principal al Academiei constă în cultivarea limbii şi literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naţionale române şi cercetarea în cele mai importante domenii ştiinţifice. Cele mai reprezentative lucrări academice sunt Dicţionarul limbii române, Dicţionarul explicativ al limbii române, Dicţionarul general al literaturii române, Micul dicţionar academic şi Tratatul de istoria românilor. Academia Română are 181 de membri activi aleşi pe viaţă.

 

 

 

 

1868: S-a nascut dramaturgul francez Edmond Rostand (d. 2 decembrie 1918),fost membru al Academiei Franceze, cunoscut pentru  creatiile sale  Cyrano de Bergerac (1897), Chantecler(1910) sau  Ultima noapte a lui Don Juan (1911).

 

 

1873: S-a nascut in orasul Novgorod din Rusia, Serghei Rahmaninov, renumit compozitor si  pianist rus ( d. 28 martie 1943, Beverly Hills).

 

Click to show "Sergei Rachmaninoff" result 10

 

 

 

Pe linie paternă, Rahmaninov descinde  din Ștefan cel Mare. Se știe ca  fiica lui Ștefan cel Mare, Elena, numita de rusi Olena Volosina (adica romanca), a fost dată în căsătorie  Marelui Cneaz al Moscovei  Ivan al III-lea Vasilievici cel Mare (1440-1505) .

 La plecarea  sa  în Rusia, Elena a fost însoțită de Vasilii Rahmanin, un nepot al lui Ștefan, de la care a pornit neamul rusesc al Rahmaninovilor.

Fiind de vita nobila, muzicianul Rahmaninov nu si-a facut iluzii asupra soartei care l-ar fi asteptat in Rusia sovietica, astfel ca a fost nevoit sa se refugieze  impreuna cu familia in Occident si s-a stabilit in America, unde a si decedat in anul 1943 .

VIZIONATI AICI

 

 

 

1875:  S-a nascut scriitorul si  jurnalistul  britanic Edgar Wallace (d. 1932),numele lui adevărat fiind „Richard Horatio Edgar”. A  fost fiul nelegitim a unei perechi de artiști, fiind adoptat de un comerciant de pește din Londra.

Wallace  a crescut in sărăcie si nu a terminat școala. Cu toate acestea a  ajuns  să relateze știri  în presă din timpul  „Războiul Bur” (1899-1902), din Africa de Sud. La întoarcerea în țară lucrează ca jurnalist și corespondent special de presă.

In anul 1905 apare în editura lui proprie romanul thriller „Cei patru incoruptibili” care a fost un roman de succes, însă pentru scriitor a fost un dezastru financiar.

 

 

Romanul său criminalistic cel mai renumit a fost  „Vrăjitorul”, fiind prezentat și ca piesă de teatru, iar romanul său „The Squeaker” (Trișorul) (1930) a fost ecranizat in regia sa. Romanele lui Wallace au fost  traduse în 44 de limbi in anii 1940.

 

 

 

1878: Mihail Kogălniceanu înaintează consulului general al Rusiei la București, D.F. Stuart, o notă de protest în legătură cu ocuparea de către trupele țariste care participaseră la războiul ruso-româno-turc, a unor localități din România.

 

 

1881: În satul Răşinari, Sibiu,in Transilvania, se naşte Octavian Goga, poet român ardelean de origine aromână, politician de extremă dreaptă şi prim-ministrul României.

 

Octavian Goga, poet român

Octavian Goga, poet român

La 1 aprilie 1881 în satul Răşinari, Sibiu, Transilvania, se naşte Octavian Goga, poet român ardelean de origine aromână, om politic  de  dreapta şi prim-ministrul României din 28 decembrie 1937,  până la 11 februarie 1938. Membru al Academiei Române din anul 1920.

Considerat unul din marii poeti ai neamului, pe ambii versanţi ai Carpaţilor, Octavian Goga s-a bucurat, la numai 25 de ani, de un prestigiu literar remarcabil.

 

 

 

1894: În România se înfiinţează Banca Agricolă cu capital românesc (8 000 000 lei), avînd sucursale în toate judeţele ţării. Banca Agricolă din România acorda împrumuturi de cel mult 1 000 lei, pe 3, 6 şi 9 luni, cu o dobîndă de 10% anual.

 

 

 1910: La 1 aprilie a fost înfiinţată  de catre Spiru Haret Comisia Istorică a României, pentru publicarea în ediţii critice a cronicilor româneşti şi a altor izvoare (documente interne şi inscripţii din secolele XIV-XVIII si a cronicilor  străine care  tratau despre  ţările române, monumente vechi literare, etc.).

Comisia Istorică a României a funcţionat pînă în 1938 şi a editat  publicatia Buletinul Comisiei Istorice a României.

 

 

1912: Se înfiinţează la Cotroceni in Bucuresti, România, Şcoala  militară de pilotaj, condusă de maiorul Ion Maori. Şcoala a contribuit la pregătirea a numeroşi piloţi, mulţi dintre ei acoperindu-se de glorie in timpul  Primului Război Mondial.

 

 

 

 

1918: Este desfiinţată vama de la Ungheni, graniţa de la Prut fiind mutată pe Nistru, eveniment petrecut în urma votări Unirii Republicii Democratice Moldoveneşti cu patria mamă România, la 27 martie 1918 .

 

1918:  Se infiinteaza  Royal Air Force, Aviatia Militara  a  Marii Britanii.

 

 

1919: Romania trece  la Calendarul gregorian (calendarul pe stil nou), adoptat prin Decretul-lege din 5 martie 1919. Ziua de 1 aprilie (stil vechi) devenea 14 aprilie (stil nou).

 

 

1920: La Chişinău, România, N.Dunăreanu şi L.Marian scot primul număr al revistei Renaşterea Moldovei.

La 1 aprilie 1920, la Chişinău, România, N.Dunăreanu şi L.Marian scot primul număr al revistei “Renaşterea Moldovei“, sub al cărei titlu era scris “Revistă literară şi de propagandă naţională“.

 

 

1920: S-a nascut Toshirō Mifune un mare  actor si regizor  (d.24 decembrie  1997),una din marile celebritati ale  cinematografului japonez.

 

 

 Toshiro Mifune photo: Toshiro Mifune Shubun_poster_Toshiro_Mifune.jpg

1921: Se inființeaza  Opera Româna din București.

Deși existența unei trupe artistice românești de teatru liric, sub numele de Compania Opera Română, s-a făcut cunoscută încă din 1885, instituționalizarea și deci înființarea Operei Române ca instituție finanțată de la buget s-a realizat abia în 1921. Premiera absolută s-a făcut cu opera Lohengrin sub bagheta lui George Enescu.

 

 

 

 

1922: S-a nascut William Manchester, scriitor și biograf american (d. 2004) . Este cunoscut in Romania mai ales pentru monumentala sa lucrare “Moartea unui presedinte”, in care analizeaza circumstantele asasinarii presedintelui american  John Fitzgerald Kennedy.

 

 

 

 

1924: S-a nascut Ion Brăduț Covaliu, pictor român reprezentant de frunte al „realismului socialist”;În 1962, a reprezentat România la Bienala de la Veneția. În 1963, este ales secretar al Uniunii Artiștilor Plastici, iar în 1968, este ales Președinte al aceluiași for. Din 1969, a desfășurat  o  activitate didactică la Institutul pedagogic din București, apoi la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din Bucuresti; (d. 1991).

 

 

1924: Întemeierea Societății de Radiodifuziune Sud-Vest la Frankfurt și a Societății de Radiodifuziune de la München.

 

1924: Se pronunța sentințele în procesul participanților la Puciul din noiembrie (1923) de la München: cinci ani închisoare și amendă pentru Hitler și alți acuzați, achitarea generalului Ludendorff.

 

 

1929: S-a nascut Milan Kundera, scriitor ceh stabilit in Franta, dupa inabusirea miscarii “Primavara de la Praga”de catre tancurile Pactului de la Varsovia sub comanda  URSS.

 

Milan Kundera

 

 

 

1937: Portul arab Aden devine colonie britanică

 

 

 

1939: In  Spania ia  sfârșit războiului civil spaniol și începe dictatura  generalului  Franco.

 

 

1941: Armata sovietica masacreaza circa 2500 de  romani la Fîntîna Albă,in Bucovina de Nord ocupata de  Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste in urma Pactului Ribbentrop – Molotov.

 

Fântâna Albă

La 1 aprilie 1941 o parte din cei peste 15.000 de români din mai multe sate de pe valea Siretului care doreau să se întoarcă în România, după ce Bucovina de Nord şi Basarabia au fost anexate Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), au fost ucişi  cu  focuri de mitraliera sau spintecati cu sabiile de catre sovietici.

Oamenii se îndreptau spre graniţa românească cu odoarele bisericeşti în mîini, spunîndu-li-se anterior că vor putea trece liber în România. Potrivit martorilor oculari, răniţii au fost hăcuiţi cu săbiile şi apoi îngropaţi, unii inca  vii, în gropi comune (35 gropi 1×15 m, a căte 200 persoane în groapă), dupa care s-a aruncat var peste ei, pamîntul mişcîndu-se peste  ei două zile, pînă au murit cu toţii.

 

 

1945: Al doilea război mondial: Bătălia navală de la Okinawa; trupele americane cuceresc insula de la japonezi după lupte violente, începând astfel ofensiva finală împotriva Japoniei.

 

 

1947:  A murit  regele George al II-lea al Greciei; (n. 1890).

 

 

 

1948: Forțele sovietice din Germania blochează căile de comunicație către sectoarele de ocupație american, britanic și francez din Berlin, declanșând astfel  prima criză a Războiului Rece.

 

 

 

1959: S-a nascut  marele fotbalist   Helmuth Duckadam, o legenda a fotbalului romanesc.

 

 

1960: NASA lansează primul satelit meteorologic.

 

 

1962: A murit  pictorul  român Camil Ressu;  (n. 28 ianuarie 1880).

 

 

 

 

 

 

 

1968: A murit  Lev Landau, fizician rus, laureat al Premiului Nobel (n. 1908)

 

 

 

 

1976: Fondarea companiei Apple Computers, în Silicon Valley, de către Steve Jobs și Steve Wozniak, care va lansa în anii ’80 computerul personal Macintosh.

 

 

 

1979: Proclamarea Republicii Islamice Iran

  

 

 

 

1988:  A murit Augustin Z. N. Pop, folclorist, istoric literar român (n. 1910)

 

 

 

 

1998: Austria, Germania și Italia au decis ridicarea controalelor de frontieră pentru comunicațiile terestre dintre cele trei țări

 

 

 

 

2000: Militarii ruși lansează o operațiune de recuperare a cadavrelor zecilor de soldați ai Moscovei care au căzut în timpul conflictului cu  cecenii.

 

 

 

 

2001: Fostul președinte iugoslav Slobodan Miloșevici (1997-2000) este  predat de autoritatile sarbe , pentru a fi trimis în fața Tribunalului internațional pentru crime de război de la Haga.

 

 

 

A fost judecat pentru crime împotriva umanităţii şi genocid, dar a rămas sfidător, refuzând să recunoască legitimitatea instanţei. A murit in timpul detentiei, inainte de pronuntarea sentintei .

 

2002: Olanda a devenit prima țară din lume unde eutanasia a fost legalizată

 

 

2002: Scriitorul american Ray Bradbury a primit cea de-a 2.193-a stea, pe Walk of Fame din Hollywood.

 

 

2003: Orașul Constanța a devenit port liber.

 

 

2003: Vizita de stat în România a regelui Juan Carlos al Spaniei și a reginei Sofia, la invitația președintelui Ion Iliescu

 

 

2003: S–a constituit, la Sfântu Gheorghe, Mișcarea Civică Maghiară, organizație înființată la inițiativa unor membri ai aripii reformiste din cadrul UDMR Covasna

 

 

 

 

2003: A murit Mihai Mereuță, actor român de teatru și film; (n. 1924).

 

 

 

2008:  A murit Sabin Bălașa, pictor, regizor și scriitor român (n. 17 iunie  1932, Dobriceni ).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1 APRILIE – ESTE  ZIUA PACALELILOR

 

 

Supranumita si Ziua Pacalelilor, 1 Aprilie este ziua in care fiecare dintre noi incerca sa pacaleasca pe fiecare…

Ziua farselor  este  cunoscuta, în cele mai multe țări europene, încă din secolul XVI.

Una din numeroasele explicații a acestei tradiții este următoarea: în anul 1564 regele Carol al IX-lea al Franței a mutat serbarea Anului Nou de la data de 1 aprilie pe data de 1 ianuarie. Întrucât de vechiul An Nou (1 aprilie) oamenii  obișnuiau să se împartă cadouri, s-a continuat împărțirea de cadouri și după anul 1564, dar sub forma de farse și glume nevinovate.

 Ziua de 1 Aprilie este un prilej foarte bun de distractie.  

Dupa cum spunea Mark Twain, “ziua de 1 aprilie este ziua in care ne amintim ce suntem in celelalte 364 de zile ale anului”. 

 Dupa altii, la originea acestei idei, a acestei zile de 1 Aprilie ar fi …

 Pacaleala lui Noe, care se pare ca si-a trimis porumbelul sa caute in mod gresit pamantul, dupa ce inundatia provocata de Potopul biblic  a inceput sa se retraga de pe uscat pe 1 aprilie. 

Cea mai veche referire la Ziua Pacalelilor pare a fi, potrivit Museum of Hoaxes, un fragment dintr-un poem flamand din 1539, in care un barbat si-ar fi pacalit servitorul, chiar intr-o zi de 1 aprilie.

Trecerea la calendarul gregorian

Francezii  sustin insa sus si tare ca ziua de 1 Aprilie s-a nascut la ei. Unii sunt de parere ca totul a pornit de la faptul ca multe popoare sarbatoreau venirea primaverii la aceasta data. Mai exact, in Franta pana in 1582 anul nou se sarbatorea timp de 8 zile incepand cu 25 martie si se termina pe 1 aprilie, dar tocmai in acel an s-a facut trecerea la calendarul gregorian si anul nou a fost mutat pe 1 ianuarie.

Datorita faptului ca informatia circula mult mai greu, unii oameni nu au aflat la timp despre aceasta schimbare a calendarului, iar altii au refuzat acest lucru si au continuat sa celebreze pe 1 aprilie noul an. Cei care sarbatoreau anul nou pe 1 aprilie, au fost numiti “poisson d’Avril” (peste de aprilie). Se pare ca toti cei care s-au aflat in aceasta situatie au fost socotiti drept fraieri de catre cei deschisi schimbarii, devenind in foarte scurt timp subiectul glumelor si al farselor.

 In timp, intreaga lume a trecut la noul calendar, dar nu s-a renuntat la ideea de farse facute celor apropiati, astfel incat in fiecare an, de 1 aprilie, au continuat cu aceste glume pe seama altora.

Ziua de 1 aprilie este recunoscuta ca fiind Ziua Pacalelilor in Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, Suedia,  Norvegia, Germania si Franta.Traditia spune ca pacalelile trebuie facute pana la ora pranzului. Pacalelile facute dupa ora pranzului, deci dupa ora 12, se spune ca aduc ghinion celui care pacaleste. De asemenea, casatoria nu este recomandata de 1 aprilie: se spune ca barbatul care se insoara de 1 aprilie va fi sub papuc toata viata.

Ziua Pacalelilor este astazi sarbatorita in Franta prin cadouri constand fie in felicitari cu pesti, fie in bomboane de ciocolata in forma de peste. Exista in Franta si o traditie de a prinde pe spatele celui pacalit un peste de hartie cu un ac cu gamalie. 

Almanahul de previziuni

In opinia altor  autori, istoria zilei de 1 Aprilie si a pacalelilor ar incepe in primii ani ai secolului XVII, cand niste astrologi au prevazut intr-un “Almanah de previziuni” decesul unor personalitati politice care le erau antipatice.

1 Aprilie la englezi

In ciuda datelor istorice, despre Ziua Pacalelilor se spune ca ar fi originara din Anglia. Aceasta zi a evoluat si a crescut in popularitate foarte rapid, deoarece pacalelile au reprezentat intotdeauna o reteta sigura de distractie. Englezii au inceput sa sarbatoreasca “Ziua Pacalelilor” – “April Fools Day” de prin secolul al XVII-lea. Prima atestare istorica a fost facuta de John Aubrey in 1686.

La noi, romanii, farsele de 1 aprilie au devenit un obicei incepand cu secolul al XIX-lea, odata cu strangerea legaturilor cu tarile Europei apusene si in special cu Franta.

  

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

SFANTA CUVIOASA MARIA EGIPTEANCA

 

 

 Sfanta Cuvioasa Maria Egipteanca

Maria Egipteanca s-a nascut in Egipt. La varsta de 12 ani si-a parasit parintii si a mers in Alexandria, unde timp de 17 ani a dus o viata desfranata. La varsta de 29 de ani, paraseste Alexandria si ajunge la Ierusalim. Pretextul i-a fost oferit de pelerinajul unor tineri din Egipt si Libia, care calatoreau pe mare spre Ierusalim, pentru a participa la sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci.

Ajunsa in Ierusalim, doreste sa intre in Biserica Sfantului Mormant, insa, nu a putut inainta decat pana la prag. Aici a simtit cum o putere nevazuta o opreste. Incerca de mai multe ori sa intre, dar fara rezultat. Este momentul cand intelege ca modul ei de existenta o face nevrednica de a intra in acest locas. Se roaga Fecioarei Maria sa faca posibila intrarea sa in locas, cu promisiunea ca isi va schimba intru totul modul de viata. Reuseste sa se inchine Sfintei Cruci si ia decizia sa-si traiasca viata in pustia Iordanului. Cuvioasa Maria Egipteanca a stat aici 47 de ani, in post si rugaciune. Cu un an inainte de moartea sa, taina vietii ei a fost descoperita parintelui Zosima, care a impartasit-o, iar dupa un timp s-a intors ca sa o ingroape, fiind ajutat la saparea mormantului de catre un leu.

 

 

Tot astazi, face pomenirea:

– Sfantului Cuvios Macarie, egumenul Peleichitului;
– Sfintilor Mucenici Gherontie si Vasilid;
– Sfantului Ahaz.

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Crestin ortodox.ro
  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.
  4. Istoria md.
  5. Wikipedia.ro

 

 

 

VIDEO: TODAY IN HISTORY:

http://www.youtube.com/watch?v=1o1u-5w6LHE

01/04/2013 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: