CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Adevărata poveste a faimosului măr al lui Newton

 

 

 

 

 

Isaac Newton

 

 

 

Va amintiti povestea conform careia Sir Isaac Newton, in timp ce motaia sub un copac, a fost trezit pe neasteptate de lovitura unui mar copt care l-a lovit in cap ?

Marele om de stiinta s-a intrebat care ar fi putut sa fie forta care sa faca marul sa cada si asa ar fi ajuns sa formuleze faimoasa lege a atractiei universale.

Ei bine, dupa ce multa vreme specialistii au asigurat ca acest episod nu este altceva decat o simpla legenda, un manuscris al epocii demonstreaza insa ca este vorba despre o realitate documentata.

Cei care au clarificat povestea sunt specialistii de la Royal Society din Marea Britanie, celebra societate stiintifica al carui presedinte a fost insusi Newton, facand disponibila online, pentru prima oara, biografia lui Newton scrisa de contemporanul si prietenul acestuia, William Stukeley. In acest manuscris din 1752, intitulat „Memoirs of Sir Isaac Newton’s Life”, Stukeley confirma in buna parte veriditatea celebrei anecdote, povestind ca ar fi auzit-o direct din gura lui Newton.

Se pare totusi ca fructul nu l-a lovit pe marele om de stiinta in cap, dar cu siguranta Newton se afla in gradina casei sale din Woolsthorpe Manor, atunci cand a asistat la caderea marului din pom.

 

Mai multe manuscrise şi lucrări de ştiinţă din secolul al XVIII-lea au fost publicate pe Internet cu ocazia împlinirii a 350 de ani de la înfiinţarea Societăţii Regale londoneze.

Unul din documente, scris de William Stukeley, descrie etapele prin care renumitul om de ştiinţă, matematician, fizician şi astronom, Isaac Newton, a trecut până a elaborat legea atracţiei universale.

În manuscrisul apărut sub numele “Amintiri despre viaţa lui Sir Isaac Newton”, este relatată o discuţie a scriitorului avută cu Newton pe data de 15 aprilie 1726, în Kensington (pe atunci un sat la marginea Londrei), în care acesta şi-a amintit toată întâmplarea cu “mărul lui Newton” şi cum s-a întrebat el:

“De ce trebuie ca mărul să cadă mereu perpendicular pe Pământ. De ce să nu cadă într-o parte sau să nu se ducă în sus, de ce constant spre centrul Pământului”.

Se pare că aceasta a fost prima dată când el s-a gândit la existenţa unei forţe universale de gravitaţie, aceeaşi care ţine Luna în jurul Pământului, care ţine Pământul legat de Soare.

“Povestea cu mărul este atât de cunoscută chiar şi acum după multe secole deoarece explică cum funcţionează ştiinţa modernă, face referire la sistemul solar şi poate avea şi semnificaţii biblice.

Atunci când Newton a descris procesul prin care un măr cade şi a intuit principiile fizice acesta vorbea din punct de vedere ştiinţific. Totuşi forma mărului seamănă cu cea a unei planete, este rotund, şi de asemenea aduce aminte de povestea biblică a lui Adam şi a Evei, iar Newton era un om credincios”, a declarat Keith Moore,  membru al Societăţii regale.

 

 

Surse:  Corriere della Sera si ziua.ro

 

Publicitate

15/02/2013 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

O ISTORIE A ZILEI DE 15 FEBRUARIE. VIDEO

15 februarie, istoricul zilei

1152 – A decedat  Conrad al III-lea, rege al Germaniei; (n. 1093, Bamberg).

File:Konrad III Miniatur 13 Jahrhundert.jpg

Foto: Miniatura din sec XIII (Wikipedia)

Conrad al III-lea al Germaniei  a fost primul rege al Germaniei aparținând dinastiei de Hohenstaufen. El a fost fiul lui  Frederic I, duce de Suabia,cu soția sa Agnes,una dintre fiicele împăratului Henric al IV-lea.

Conrad nu a fost niciodată încoronat ca împărat și a continuat să se numească doar rege al Germaniei până la moarte. Pe patul de moarte, el l-ar fi proclamat pe nepotul sau Frederic Barbarossa ca succesor, în defavoarea fiului său (pe atunci, în vârstă de 6 ani),Frederic de Suabia.

Frederic Barbarossa, care îl însoțise pe unchiul său în Cruciada a doua,  a fost ales rege la Koln câteva săptămâni mai tarziu, tânărului fiu al lui Conrad rămânându-i doar titlul de duce de Suabia.

1564: S-a nascut astronomul renascentist Galileo Galilei; (d. 8 ianuarie 1642).

Savantul englez Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru nașterea științei moderne.”

Mișcarea obiectelor uniform accelerate, predată în aproape toate cursurile de fizică la nivel de liceu și început de facultate, a fost studiată de Galileo ca subiect al cinematicii. Contribuțiile sale la astronomia observațională includ confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliți ai lui Jupiter(denumite în cinstea sa lunile galileene), și observarea și analiza petelor solare. Galileo a lucrat și în știința aplicată și în tehnologie, îmbunătățind tehnica de construcție a busolelor.

Susținerea de către Galileo a copernicanismului a dus la controverse în epocă, o mare majoritate a filosofilor și astronomilor încă susținând (cel puțin declarativ) viziunea geocentrică cum ca Pământul ar fi centrul universului. După 1610, când a început să susțină public heliocentrismul, a întâmpinat o puternică opoziție din partea a numeroși filosofi și clerici, doi dintre aceștia din urmă denunțându-l inchiziției romane la începutul lui 1615. Deși la acea vreme a fost achitat de orice acuzație, Biserica catolică a condamnat heliocentrismul ca fiind „fals și contrar Scripturii” în februarie 1616,iar Galileo a fost avertizat să abandoneze susținerea sa—ceea ce a promis să facă. După ce, mai târziu, și-a apărat din nou părerile în celebra sa lucrare, Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, publicată în 1632, a fost judecat de Inchiziție, găsit „vehement suspect de erezie”, forțat să retracteze și și-a petrecut restul vieții în arest la domiciliu.

1637 –  A murit Ferdinand al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Romano- German; (n. 1578).

1690 –  S–a încheiat, la Sibiu, tratatul secret dintre Constantin Cantemir, domnul Moldovei şi Sfântul Imperiu Roman. În tratat se stipula că Moldova va sprijini acţiunile antiotomane ale imperiului condus de Casa de Habsburg.

 

Constantin Cantemir (n.1612-d.1693), a fost domn al Moldovei intre 1685-1693. Tatal lui Dimitrie Cantemir,viitorul domn moldovean  si al lui Antioh Cantemir. 

La 5/15 februarie 1690 a fost încheiat tratatul secret de la Sibiu între Constantin Cantemir, domnul Moldovei și împăratul Sfîntului Imperiu Roman de Națiune Germană Lepold I, dinastia Habsburg.

 Tratatul cuprindea 5 articole, iar clauzele acestui document prevedeau garantarea domniei ereditare familiei Cantemir, neimpunerea religiei catolice în Moldova, ajutor reciproc în caz de invazie polonă. Moldova urma, de asemenea, să sprijine acțiunile antiotomane ale habsburgilor, după ce forțele imperiale vor ajunge la Brăila sau Siret.

În schimbul celor enumărate anterior, Moldova se obliga să le plătească imperialilor un tribut de 50 000 de galbeni. Articolul al doilea al tratatului prevedea: “Domnul va fi întărit pe viaţă, iar fiului său mai mare i se va conferi titlul de conte”.

1710:  S-a nascut Regele Ludovic al XV-lea al Franţei; (d. 1774).

 

A  urcat  pe tronul Franţei, la vârsta de 5 ani sub numele de Louis XV. Regenţă a fost  asigurată până în 1723 de către Philippe d’Orleans.


1834: S-a nascut  Vasile Alexandrescu-Urechia, istoric, prozator şi dramaturg român; (d. 1901).

1840:  S-a nascut Titu Maiorescu, întemeietor al criticii româneşti moderne, fondatorul Junimii, membru fondator al Societăţii Academice Române, fost  preşedinte al Consiliului de Miniştri al Romaniei.

Fișier:Titu Maiorescu - Foto01.jpg

A fost  prim-ministru al României între 1912 şi 1914, ministru de Interne, membru fondator al Academiei Române. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, a pus bazele junimismului politic.

A murit pe 18 iunie 1917, la vârsta de 77 de ani, în urma unei boli de cord. E înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

1850: S-a nascut Ion Andreescu, pictor român ales membru al Academiei Române post-mortem; (d. 1882).

 

1851: S-a nascut Spiru Haret, matematician, sociolog şi om politic liberal, organizatorul învăţământului românesc de după 1864, vicepreşedinte al Academiei Române;(d. 1912).

Fișier:Spiru Haret.jpg

1857: A murit compozitorul rus Mihail Ivanovici Glinka; (n. 1804).

File:Glinka 1856.jpg

1861 –  S-a nascut Charles Edouard Guillaume, fizician elveţian, laureat al Premiului Nobel; (d. 1938).

1864: A apărut revista România militară, devenită la 8 decembrie 1897, prin decretul regelui Carol I, revista oficială a Marelui Stat Major al Armatei Române.

 

 

 

  A fost continuata de REVISTA MILITARA GENERALA (1947–1948) de CULTURA MILITARA (1948–1958) si de PROBLEME DE ARTA MILITARA (1958–1989). Din anul 1989 apare cu titlul GANDIREA MILITARA ROMANEASCA; revista de teorie si stiinta militara; sase numere pe an; Bucuresti.

 

1876: Apare lunar (până la 15 mai 1876), la Bucureşti, “Revista literară şi ştiinţifică”, sub îndrumarea lui Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Dimitrie Brândză.

 

1896: S-a nascut  Ştefan S. Nicolau, medic român, membru al Academiei Române; (d. 1967).

1897: A murit  printul Dimitrie Ghica, fiul primului domn pământean al Ţării Româneşti, Grigore Dimitrie Ghica, om politic român; (n. 1816).

 

1898 : Nava de razboi americana USS Maine sare in aer in portul Havana.

Cuba la acea perioada era scena unor puternice revolte indreptate impotriva stapanirii coloniale spaniole. Prima insurectie cubaneza, dintre anii 1868 si 1878, se incheiase cu un esec  in ciuda sprijinului primit de la americani. A doua insurectie a inceput in aprilie 1895, fiind inabusita in sange de generalul Valeriano Weyler, supranumit „Macelarul”.

Incidente grave au avut loc la Havana si pentru a proteja cetatenii americani de aici, a fost ancorata in rada portului nava de razboi USS Maine. Pentru a nu da nastere la incidente, capitanul Charles Sigsbee a interzis echipajului sa coboare pe tarm.

Situatia parea sa se calmeze cand, in seara zilei de 15 februarie ,o explozie puternica a zguduit Havana: munitia aflata la bordul lui USS Maine sarise in aer, distrugand complet prova navei americane, care s-a scufundat apoi in scurt timp. 266 de marinari au fost ucisi si ancheta derulata de autoritatile de la Washington a stabilit ca dezastrul fusese provocat de o mina.

Presedintele McKinley a cerut Congresului sa declare razboi Spaniei, razboi din care Statele Unite au iesit victorioase.Incidentul a fost generat, se pare, de aprinderea spontana a prafului de carbune din sala motoarelor. Nu au lipsit nici vocile care sa sustina ca amerianii isi aruncasera singuri vasul in aer, pentru a avea motiv de intrare in razboi. Oricare ar fi fost adevarul, este cert ca distrugerea vasului USS Maine a insemnat pentru Statele Unite un cassus belli perfect…

 

1933: La Bucureşti, a început greva ceferiştilor de la Atelierele Griviţa (15-23).

 1933: S-a nascut Iosif Sava, om de cultură, muzicolog, realizator de emisiuni TV;(d. 1998).

 

1941: România este inclusă în grupul ţărilor supuse blocadei britanice.

 

1942 : Capitularea armatei britanice din Singapore in fata japonezilor.

Marea Britanie a suferit una dintre cele mai grave înfrângeri militare din istoria sa. Japonezii au cucerit Singapore după un asediu de o săptămână. Mai mult de 60.000 de soldaţi britanici, australieni şi indieni, au cazut prizonieri. Pentru Marea Britanie, aliata SUA si a URSS , este momentul cel mai critic al luptei sale împotriva puterilor Axei.

 

1944 : Este bombardata si distrusa de aviatia aliata manastirea Monte Cassino din Italia.

 

Cassino, Italy in foreground with Castle Cassino on small hill and the Monte Cassino Monastery on the large hill behind.  Photo taken 6 February 1944

 Mănăstirea a fost întemeiată în 529, pe locul unei foste fortărețe romane “Municipium  Casinum”, de San Benedetto di Norcia (480-547).
La 15 februarie 1944, Comandamentul Aliat pentru a ordonat bombardarea mănăstirii Monte Cassino. 224 bombardiere aliate au aruncat asupra manastirii  420 de tone de bombe si  au distrus manastirea. Atacul terestru a fost dat a doua zi, pe  16 februarie. Luptele au continuat in luna martie.

Surse de fotografii şi text:
http://hsgm.free.fr/batailles/montecassino.htm

 

 1944: S-a nascut Alexandru Bocăneţ, regizor şi realizator român de televiziune (decedat in timpul marelui cutremur din 4 martie 1977).

 


1945 : A treia zi de bombardamente aliate nimicitoare asupra orasului german Dresda..

1946:Demascarea unei retele de spioni rusi in Canada.

Prim-ministrul canadian Mackenzie King a anunţat existenţa unei retele de spioni rusi în Canada.
Informaţiile le-a furnizat  un functionar de la Ambasada sovietică din Ottawa, Igor Gouzenko.

 

1949: Pentru prima oară, problema lichidării marii proprietăţi agricole a apărut pe ordinea de zi a şedinţelor Secretariatului Biroului Politic al C.C. al Partidului Muncitoresc Roman.

 

1959:  A murit Owen Willans Richardson, fizician britanic, laureat al Premiului Nobel; (n. 1879).

1965: Emblema frunzei de arţar a devenit steagul oficial al Canadei.

 

 

1965:  A murit Nat King Cole, pianist, interpret de jazz şi cantautor american; (n. 1919)
Nat King Cole a murit la varsta de 47 de ani in urma unui cancer pulmonar.

 

În 1990 i-a fost decernat post-mortem un premiu Grammy pentru intreaga sa  cariera şi a fost admis la Hall of Fame Rock and Roll în anul 2000.

 

1969: A fost inaugurată linia ferată electrificată Bucureşti – Braşov, prima de acest fel din România.

 

1971: Marea Britanie adopta sistemul zecimal, dupa 1200 de ani de functionare a unui sistem dodecimal.

 

1980: A fost lansată la apă, la Brăila, prima navă de pescuit oceanic construită în România

 

1989: Ultimii militari sovietici au părăsit Afganistanul după aproape zece ani de la intervenţia lor, în decembrie 1979, în sprijinul guvernului promarxist de la Kabul

http://www.youtube.com/watch?v=ke1zb8jGZvY&feature=player_embedded

 

1990: A fost înfiinţată Uniunea Teatrelor din România – UNITER , avându-l ca preşedinte pe actorul Ion Caramitru.

 

1991: A luat fiinţă “Grupul de la Vişegrad”, organizaţie de cooperare regională reunind Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia.

 

1999: Curtea Supremă de Justiţie l-a condamnat pe liderul minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, la 18 ani închisoare, pentru instigarea minerilor care au venit în Bucureşti în septembrie 1991 la subminarea puterii de stat.

 

 

1999 – A decedat Henry Way Kendall, fizician american, laureat al Premiului Nobel; (n. 1926).

 

2002 – O echipă de cercetători americani a clonat prima pisică domestică.

Oamenii de ştiinţă americani de la Departamentul de Medicină Veterinară, Universitatea A & M, Texas,au obtinut  prima clonă a unui animal de companie.

 

Photo: Texas A&M University

Photo: Texas A&M University

Pisica, poreclita Copycat, a fost obţinuta dintr-o celulă a mamei sale. Aceasta pisica s-a adaugt lungii liste de animale care au fost clonate în ultimii ani.

 

 

 

 

 

 

Calendar crestin ortodox

 

 

 

 

Sfantul Apostol Onisim

 

 

 

Sfantul Apostol Onisim 

 

Onisim a fost unul dintre cei 70 de Apostoli ai Mantuitorului. In tinerete a fost rob al lui Filimon, un crestin din orasul Colose. Onisim, gresindu-i acestuia, a fugit la Roma, unde va fi intemnitat alaturi de Sfantul Apostol Pavel. De la “Apostolul neamurilor”, a auzit Onisim Evanghelia mantuirii, si tot de la el, a primit Sfantul Botez.

Deoarece Sfantul Apostol Pavel a fost cel care il adusese mai inainte pe Filimon la dreapta credinta, a mijlocit impacarea intre acesta si Onisim. In acest sens, ne sta marturie epistola sa catre Filimon, care constituie cea mai scurta carte cuprinsa in Sfanta Scriptura. In urma acestei epistole, Filimon l-a primit pe Onisim ca pe un frate, eliberandu-l de robie.

Mai tarziu, Onisim a fost numit episcop de Apostolii insisi, primind scaunul episcopal al Efesului. In urma persecutiilor din timpul domniei imparatului Traian, Onisim, a fost arestat si dus la Roma. Aici a fost intemnitat, si, intr-un sfarsit, ucis prin decapitare. Traditia a consemnat faptul ca o femeie bogata i-a luat trupul si l-a asezat intr-o racla de argint, inmormantandu-l cu cinste la anul 190.

Tot in aceasta zi facem pomenirea:

– Sfantului Mucenic Maior;

– Sfantului Eusebiu;

– Sfantului Antim din Chios;

 

 

 

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

http://youtu.be/i2CNG_bdjFI

 

 

Bibliografie (surse):

Brainyhistory.com; Casa regala blogspot.com; Crestin ortodox.ro; Istoria md.,lessignets.com; Revista magazin;Wikipedia.ro.

15/02/2013 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: