CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

JURAMANT DE APARARE A TRADITIILOR SI A LIMBII ROMANE IN RANDURILE ROMANILOR DIN UNGARIA …IN LIMBA MAGHIARA ! VIDEO

05/02/2013 Posted by | ROMANII DIN JURUL ROMANIEI | , , , , , | 3 comentarii

O ISTORIE A ZILEI DE 5 FEBRUARIE. VIDEO

5 februarie, istoricul zilei

62 – Are loc la  la Pompei un cutremur cu o magnitudine estimată între 5 și 6 grade pe scara Richter. Orașele Pompei si Herculaneum  au fost grav avariate. Cutremurul pare să fi fost un precursor al eruptiei vulcanului Vezuviu  din  anul 79 e.n. , care a distrus aceleași două orașe. Filosoful si dramaturgul roman Seneca cel Tanar a scris  despre acest  cutremur in a șasea carte a lucrarii Naturales questones  aintitulat De Terrae Motu.

523 – A decedat Alcimus Ecdicius  Avitus (n.cca. 470), poet latin și arhiepiscop de Vienne in Galia.A fost  unul dintre ultimii  maeștri ai artei retoricii  predate în școlile din Galia, în secolele 4 și 5. Scrisorile lui  Avitus sunt de o importanță considerabilă pentru istoria ecleziastică și politică a anilor între 499 și 518  si  sunt, de asemenea, printre cele mai importante surse primare  ale istoriei  politice, merovingiene timpurii.

 

976 – S-a nascut  Sanjo,al 67  împărat al Japoniei; (d. 1017 ).

1286 – Filip cel Frumos este incoronat la Reims rege al Frantei (m. la 29 noiembrie, 1314) a fost regele Franței din 1285 până în 1314,membru al dinastiei Capețiene.

 

 

Filip cel Frumos  a fost  fiul regelui Filip al III-lea (1245-1285) și al reginei Isabela d’Aragon (1247-1271). La data de 14 august 1284 se căsătorește cu Ioana I de Navara,devenind regele Navarei,din 1284 până în 1305, dupa decesul acesteia. Cei doi au avut împreună șapte copii.Nu s-a recăsătorit niciodată.

 

1535 – In Franta apare prima lege specifică referitoare la săraci, votata de Parlamentul din Paris.

 

1597 – A murit calugarul iezuit  Paul Miki (n.cca. 1565  la Kyoto in Japoniai),  unul din sfinții patroni ai Japoniei. A participat la răspândirea crestinismului   în Japonia . La vârsta de 22 de ani a intrat în Ordinul iezuit din Japonia care  pregătea  iezuiți pentru misionariat . In 1596 conducatorul Japoniei din acel timp Hideyoshi, a ordonat interzicerea crestinismului in Japonia . In urma acestui ordin  a fost omorât crucificat Paul Miki împreună cu alți 24 de creștini martiri din Nagasaki . Ei au fost primii martiri creștini din Japonia.
Ei au fost  beatificati in 1627 depapa Urban al VIII-lea , și au fost  sanctificati de papa Pius al IX-lea in 1862 ,dupa relegalizarea Bisericii Catolice in Japonia.

 

 1576 –  Henric de Navara  reneaga catolicismul și se alătură forțelor protestante în razboaiele religioase din Franta. 

Henric al IV -lea (n.13  decembrie 1553 – d.14  mai 1610), a fost rege al Navarrei (1572-1610)  si rege al Frantei din  1589 pana in 1610. El a fost primul monarh francez al casei de Bourbon .

A promulgat  Edictul de la Nantes  în 1598, care garanta  libertățile religioase protestanților, ceea ce a dus la incheierea războaielor religioase. El a fost asasinat de către un catolic fanatic, Francois Ravaillac  și a fost succedat la tron de fiul său, Ludovic al XIII-lea.

Considerat  uzurpator de catolici și  trădător de către protestanți, Henry a fost greu de acceptat de către populație și a scăpat de cel puțin 12 tentative de asasinat.Un rege nepopular în timpul domniei sale, popularitatea lui Henry foarte mult îmbunătățit postum.

 

1690 – S-a încheiat, la Sibiu, tratatul dintre domnul Moldovei, Constantin Cantemir (1685 – 1693), şi Sfântul Imperiu Romano- German, reprezentat prin generalul imperial Donald Heissler.

 

1818 – Baptiste Bernadotte, fost general al lui Napoleon,este ales rege al Suediei si Norvegiei.

 

1840 – S-a nascut in Statele Unite, inventatorul  Hiram Steven Maxim; (d.24 noiembrie 1916).

Sir Hiram Stevens Maxim

Printre inventiile sale importante se numara  mitraliera.

1851 –  S-a nascut Ştefan Hepites, fizician si meteorolog, membru al Academiei Române; a înfiintat, în 1878, prima statie meteorologica româneasca, iar în 1884 a creat prima statiune meteorologica la Bucuresti, la Scoala de Agricultura de la Herastrau, mutata în 1888 la Filaret.

 

A  realizat, împreuna cu I.St.Mutar, prima harta magnetica a României, de numele lui legându-se si înfiintarea primelor statiuni seismologice din tara (n. Braila; (d.15.09.1922).

 

1859 – A murit Alecu Russo, ideolog al generaţiei de la 1848. Este autorul volumului “Cîntarea României”, tipărit anonim; fără a revendica vreodată explicit această operă, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române; (n.17.03.1819).

 

 

 

1861 – La Sighet s–a înfiinţat “Asociaţia pentru cultura poporului român din Maramureş”.

 

1867 – S-a încheiat acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia Transilvania si Banatul rămâneau încorporate Ungariei, pierzandu-si autonomia.

 

 Fișier:Flag of Austria-Hungary 1869-1918.svg

 Steagul Austro-Ungariei, 1869-1918

Perioada 1859-1866 a fost una deosebit de dificilă pentru statul austriac. Înfrînt în mai multe bătălii, în fața armatelor piemonteze, franceze și prusace, exista posibilitatea dispariției acestui stat, care stăpînea numeroase popoare și teritorii străine. În aceste condiții, împăratul austriac Franz Joseph I a găsit soluția intaririi statului său, prin acordarea unor importante concesii maghiarilor.

 Astfel s-a încheiat Acordul austro-ungar privind constituirea monarhiei dualiste Austro-Ungaria. Îngrijorat de intensificarea luptei popoarelor aflate sub stăpînirea sa, împăratul a preferat realizarea acestui compromis cu nobilimea maghiară, care deținea cele mai importante poziții politice și economice, în cadrul statului, după cele ale austriecilor.

Austro-Ungaria, cunoscută și ca Monarhia Dunăreană (în germ. Donaumonarchie),  nu s-a numit niciodată oficial Imperiul Austro-Ungar, ci Kaiserreich und Königreich Österreich-Ungarn în germană și Osztrák Birodalom és Magyar Királyság în maghiară, adică – Imperiul austriac și regatul maghiar. Austro-Ungaria a fost un stat dualist alcătuit, pe de o parte, din Cisleithania, adică statele (regate, ducate etc.) din administrarea austriacă, aflate dincolo de rîul Leitha, din partea vestică și nordică a statului austro-ungar, și, pe de altă parte, din Transleithania.

Din punct de vedere constituțional, monarhia Austro-Ungară reprezenta o uniune a două state: Austria și Ungaria, care aveau același suveran, aceeași armată (deși Ungaria a dobîndit dreptul de a avea o forță teritorială de apărare) și aceeași monedă. Fiecare din cele două state dispunea de un Parlament și un guvern propriu.

 De asemenea, existau trei ministere comune ale celor două părți ale Imperiului: Apărarea, Afacerile Externe și Finanțele. La fel, cele două părți ale Monarhiei aveau un guvern comun (Consiliul Ministerial Comun), compus din monarh (Împărat-rege al Imperiului Austro-Ungar), primii miniștri ai Austriei și Ungariei, cei trei miniștri care conduceau ministerele comune, anumiți membri ai familiei imperiale.

Fiecare parlament, cel de la Viena și cel de la Budapesta, avea o delegație parlamentară care aproba cheltuielile Consiliului Ministerial Comun. Exista, de asemenea, o delegație parlamentară comună a celor două parlamente.

Cisleitania, avea capitala la Viena și cuprindea inclusiv teritorii locuite de sloveni, cehi, polonezi, ruteni și de românii din Bucovina (fosta parte a principatului Moldovei).

Teritoriile formațiuni feudale (ex: Regatul Boemiei, ducatele Carniola și Carinthia, Galiția) beneficiau de o anumită indulgență culturală, ceea ce a permis, într-o mică măsură, afirmarea identității naționale a cehilor, slovenilor, italienilor, polonezilor, românilor din Bucovina și croaților din Dalmația.

 Partea ungară a Imperiului, denumită Transleitania, avea capitala la Budapesta și cuprindea inclusiv teritoriile locuite de croați, sîrbi, sloveni și de românii din Transilvania și Banat. Spre deosebire de partea austriacă, Ungaria era administrată în mod centralizat, iar politica față de minorități a fost dominată de intenția autorităților de la Budapesta de a maghiariza populațiile nemaghiare care alcătuiau majoritatea procentuală în cadrul Regatului.

 Īn anul 1867, data inaugurării acestei politici ultranaṭionaliste în partea ungară a austro-ungariei, Ungaria număra 13.579.000 locuitori. Dintre aceṣtia erau maghiari numai 5.665.000 faṭă de 7.939.00 locuitori nemaghiari.

Austriecii și ungurii aveau aceleași drepturi. La data de 8 iunie 1867, împăratul Franz Joseph I (1848-1916) a fost încoronat inclusiv rege al Ungariei. Statul austriac a fost salvat, prin acest compromis făcut nobilimii maghiare, pentru încă o perioadă de 51 de ani.

Numeroase popoare se aflau, în continuare, sub dominație străină, dualistă, și erau supuse unui amplu proces de deznaționalizare. Deosebit de dificilă a fost situația popoarelor din teritoriile dominate de unguri, așa cum a fost și cazul românilor din Transilvania și Banat, care erau lipsiți de numeroase drepturi și supusi, după anul 1867, unui amplu proces de maghiarizare forțată. 

1876 – Apare prima revistă română de medicină din Transilvania “Higiena şi şcoala”, editată de Paul Vasici–Ungureanu.

 1885 – Regele Leopold al II-lea al Belgiei  a înființat Statul Independent Congo din Africa, stat pe care apoi l-a condus ca pe o posesiune personală.

1889 – La 24 ianuarie/5 februarie, Ministrul de externe al României P.P. Carp cere Direcţiunii Generale a Telegrafelor şi Poştelor, din subordinea Ministerului de Interne, să ofere Agenţiei Telegrafice Române, care este în curs de organizare la Bucureşti, o “odae mare în casele ce ocupă”. În aceeaşi zi, directorul general al telegrafelor şi poştelor răspunde că a luat măsurile cuvenite pentru ca de la 1/13 aprilie “să se pună la dispoziţiunea noii agenţii telegrafice române ce este în ajun a se înfiinţa” spaţiul solicitat.

1896 – S-a nascut  Nicolae Bagdasar, filosof, academician român; (n. Rosiesti, Vaslui; d.21.04.1971).

 

1906 –  S-a nascut John Carradine, actor american; (d.27.11.1988).

 

1919 – In SUA  fost creată compania United Artists (UA), unele dintre cele mai mari studiouri cinematografice ale secolului trecut.

1919 – S-a nascut  omul politic grec Andreas Ghiorghios Papandreu,; (d. 1996).

 

 

1919 – Partidul Muncii, format de un grup de oameni de cultură la Iaşi, România, în frunte cu Paul Bujor şi Constantin I.Parhon, fuzionează cu Partidul Ţărănesc din Romania.

 

1935 – Moare  Constantin C. Bacalbaşa, publicist (“Bucureştii de altădată”); (n.21.08.1856).

 A fondat ziarele cotidiene: Țara, Patriotul, Românimea și revista umoristica   Ghiță Berbecul.

A fost membru fondator al Societății Presei și al Sindicatului Ziariștilor, președinte al Sindicatelor Ziariștilor (din 1919) și a scris volume despre Bucureștiul din anii 1800.

1939 – A murit  Gheorghe Ţiţeica, matematician, deschizător de drumuri în geometria diferenţială, membru, vicepreşedinte (1924-1925) şi secretar general (1929-1939) al Academiei Române; (n.17.10.1873).

 

1940 – S-a nascut Hans Ruedi Giger, pictor, sculptor si arhitect elveţian, autorul stilului biomecanic si realizatorul efectelor speciale si al personajelor din filmul „Alien”.

 

1945 – Demonstraţie împotriva guvernului Rădescu organizata şi plătita de comunisti.

 

1945 – S-a nascut Charlotte Rampling, actriţa britanică de film.

 

1946 – Anglia şi Statele Unite ale Americii recunosc guvernul condus de dr. Petru Groza şi reiau legăturile diplomatice cu România.

 

1953 – Moare in inchisoarea de la Sighet Iuliu Maniu, om politic  român,presedinte al Partiului National Taranec Roman,  fost deputat în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României, arestat de regimul comunist  după 1947, decedat în închisoarea Sighet (n.08.01.1873, Badacin, Simleul Silvaniei).

 

 

1956 – Iau sfarsit Jocurile Olimpice de iarna de la Cortina d’Ampezzo,Italia.

 

Winter Olympics: 1956 Games in Cortina d’Ampezzo

 

Au participat reprezentantii a 32 de natiuni. 821 atleti (134 femei si 687 barbati), s-au intrecut in 24 de probe olimpice, intre 26 ianuarie si 5 februarie.

 

1958 – O bomba cu hidrogen americana s-a  pierdut  in Oceanul Atlantic.

 O  bomba nucleara de 3500 kg se pierde in ocean in apropierea coastelor statului Georgia, dupa ce avionul care transporta bomba s-a ciocnit in aer cu un avion de vanatoare. Bomba nu a mai fost gasita niciodata…

 

1965 – S-a nascut  Gheorghe Hagi, considerat cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor.

 

S-a nascut la  Săcele, jud. Constanța si este de origine aromână, fiind supranumit Regele fotbalului românesc și Maradona din Carpați. A fost, cu 35 de goluri înscrise,cel mai bun marcator din istoria naționalei României.

 

1971 – A aselenizat  nava cosmica  americana “Apollo 14″ (a fost lansată la 31 ianuarie 1971, comandant al navei fiind Alan Shepard).

 

1979 – Are loc premiera filmului “Nea Mărin Miliardar” în regia lui Sergiu Nicolaescu, avandu-l în rolul principal Amza Pellea.

 

A fost unul dintre filmele cu cea mai mare audienta din istoria cinematografului romanesc.

 

1983 –  Atleta romanca Anişoara Cuşmir realizează un nou record mondial de sală la săritura în lungime (6,92 m).

 

1985 –  S-a nascut fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo.

1990 – S-a reînfiinţat Muzeul Ţăranului Român, director fiind numit pictorul Horia Bernea.

Ideea  dateaza încă din 1875 când, la propunerea lui Titu Maiorescu, se constituia, pe lângă Muzeul de Antichităţi, cea dintâi secţiune de artă textilă; la 1 octombrie 1906 a fost înfiinţat un muzeu autonom al artei ţărăneşti, “Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială”.

 

1991 – Franţa, Spania şi Italia au semnat protocolul cu privire la elaborarea unui sistem comun de rachete antiaeriene.

2000- Forțele ruse masacrează cel puțin 60 de civili în Novye Aldi suburbie a capitalei Groznai din Cecenia .

 

2003 – Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a anunţat decizia Consiliului de Administraţie al Băncii Centrale ca România să folosească drept monedă de referinţă euro, cu începere de la 01.03.2003, în detrimentul dolarului SUA.

 

2003 –  A intrat în vigoare Charta Constituțională a Serbiei și Muntenegru, după adoptarea de către Parlamentul Federal de la Belgrad.

 

2004 – A murit John Hench, desenatorul oficial al celebrului personaj animat Mickey Mouse; (n.29.06.1908).

 

Apropiat colaborator si asociat al lui Walt Disney, Hench a fost unul dintre artistii care au avut o contributie însemnata la realizarea unor filme de desene animate devenite clasice, dar si la crearea parcurilor de distractii care poarta numele celebrelor studiouri cinematografice.

 

 2004 – România a devenit membră de facto a NATO, toate cele 19 state membre ale NATO ratificând protocolul de aderare.

 

 

 

 CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

SFANTA MUCENITA AGATA

 

Sfanta Mucenita Agata 

Sfanta Mucenita Agata s-a nascut in cetatea Panormos, din insula Sicilia. Potrivit izvoarelor istorice, Sfanta Agata era foarte frumoasa si foarte bogata. A fost ceruta in casatorie de dregatorul Cvintian, insa, a refuzat pentru ca a ales sa traiasca pentru Hristos.

Este incredintata unei femei necredincioase, Afrodisia, cu scopul ca aceasta sa o faca sa lepede credinta in Hristos. Avand in vedere ca nu a dat curs cererii in casatorie si ca nu a renuntat la  credinta in Hristos, va fi supusa la mai multe chinuri. Din acestea amintim ca i-a fost taiat pieptul, cu un cleste de fier.

Despre vindecarea sa in chip minunat, aflam din Sinaxarul zilei din 5 februarie: “La miezul noptii i s-a aratat Sfantul Apostol Petru, cu chipul batran si cinstit, purtand in mainile sale multe doctorii. Iata, eu stateam si priveam la tine in ceasul acela, cand ai rabdat chinurile si am cunoscut ca este cu putinta sa se tamaduiasca pieptul tau; pentru aceea am si venit aici”.

Sfanta mucenita Agata a raspuns: “Eu niciodata n-am obisnuit trupul meu cu nici un fel de doctorie, si acum mi se pare ca nu se cade a strica obiceiul cel bun, pazit din tinerete”. Batranul i-a zis: “Si eu sunt crestin si nadajduiesc sa te tamaduiesc; am venit la tine, deci nu te rusina de mine”.

Sfanta i-a raspuns, zicand: Tu esti barbat, iar eu fecioara, deci cum voi putea ca fara de rusine sa-mi descopar pieptul inaintea ta? Voiesc mai bine sa rabd inainte durerea ranilor mele, decat sa ma golesc inaintea ochilor barbatesti.

Multumescu-ti, cinstite parinte, caci pentru mine ai venit aici, vrand sa tamaduiesti ranile mele, insa sa stii ca doctoriile cele facute de oameni nu se vor apropia de trupul meu niciodata”. Iar batranul i-a zis: “De ce nu voiesti sa te tamaduiesc?” Sfanta a raspuns: “Am pe Domnul meu Iisus Hristos, Care le tamaduieste pe toate si care, cu voia si cu cuvantul Sau, ridica pe cei cazuti. Acela, de va voi, poate sa ma mantuiasca si pe mine, roaba Sa cea nevrednica”.

Apostolul a zambit putin si i-a zis: “Acela m-a trimis la tine, fecioara, pentru ca eu sunt Apostolul Sau; deci, fii acum tamaduita”. Zicandu-i acestea, s-a facut nevazut. Sfanta Agata privind apoi la trupul sau, a vazut ca toate ranile erau tamaduite.

Sfanta Mucenita Agata a trecut la cele vesnice in temnita. Datorita vindecarii sale, este considerata a fi ocrotitoarea femeilor bolnave de cancer la san.

 

Tot astazi, facem pomenirea:

– Sfintei Mucenite Teodula;
– Sfantului Cuvios Polieuct, patriarhul Constantinopolului;
– Sfantului Cuvios Teodosie din Scopelon;
– Sfantului Mucenic Antonie Atenianul.

 

 

 VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

Bibliografie (surse) :

  1. Istoricul zilei blogspot.com

  2. lessignets.com

  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  4. Istoria md.

  5.  Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  6. http://ro.wikipedia.org

 
 

 

 

 

05/02/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Doua secole de la semnarea Tratatului ruso-turc privitor la anexarea Basarabiei de catre Impeiul Rus.

MOTTO:

 

“Să dea Dumnezeu să mă înşel, dar o să vină în viitor foarte multe furtuni asupra acestei bucăţi de pământ pe care o numim Basarabia română. “

Mihail Kogălniceanu,

Scrisoare din 26 ianuarie 1878

 

 

 

În anul 1802, Imperiul Otoman face o concesie importantă în faţa Rusiei, acceptând printr-un hatişerif ca domnii Ţării Româneşti şi Moldovei să fie numiţi pentru o perioadă de şapte ani şi să nu poată fi schimbaţi fără acordul rusesc.

În 1806, sultanul Selim al III-lea  (1789-1807), îl mazileşte, la insistenţele generalului Sebastiani, ambasadorul Franţei la Constantinopol, pe Constantin Ipsilanti, domnul Ţării Româneşti, acuzat că întreţine relaţii prea strânse cu Rusia, înlocuindu-l cu Alexandru Şuţu. În acelaşi an este înlocuit şi Alexandru Moruzzi, domnul Moldovei, locul său fiind luat de Scarlat Calimah.

Desigur că Rusia condamnă gestul, şi declară război Imperiului otoman. În ciuda faptului că Poarta a încercat să evite conflictul, anulând mazilirea, ţarul Alexandru I a ordonat generalului Michelson să atace Moldova.

Pe 19 noiembrie 1806 ruşii ocupă Hotinul, apoi Benderul, Akermanul, Chilia, Ismail şi Reni. După care pun stăpânire pe întreg teritoriul Moldovei şi Ţării Româneşti. Otomanii au încercat să-şi recupereze poziţiile în cursul anului 1807, însă fără succes, fiind învinşi în bătăliile de la Obileşti (14 iunie) şi Malainiţa (19 iunie).

Pe  24 august 1807, operaţiunile militare erau încheiate şi s-a încheiat armistiţiul de la Slobozia, care avea ca principală prevedere evacuarea de către trupele ruse a celor două principate.

Această clauză nu a fost însă respectată, astfel că pacea nu a rezistat prea mult, ostilităţile reîncepând în 1809.(Alexandru CIACHIR )

La 15 mai 1810, Turcia a propus încheierea păcii, cu condiţia ca Rusia să elibereze principatele de trupele sale, cerere refuzată de generalul rus Kamenski, care declară sus şi tare că hotarul Dunării era „unica condiţie sine qua non a păcii.” (1)

La rândul lor, ruşii şi-au prezentat condiţiile de pace: „Principatele Moldova, Valahia Mare şi Mică (Muntenia şi Oltenia) şi Basarabia se alipesc prin acest tratat de pace pe veci Imperiului rus cu oraşele, cetăţile şi satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe şi cu averea lor. Fluviul Dunărea va fi de acum înainte graniţa între cele două imperii.” (2)

Cum niciuna dintre cele două puteri nu renunţa la punctul său de vedere, începerea tratativelor de pace se făcea într-o atmosferă destul de pesimistă. Ele au debutat la 19 octombrie 1811, desfăşurându-se întâi la Giurgiu, apoi la Bucureşti, în Hanul lui Manuc, însă nu aşa rapid cum sperau ruşii, ameninţaţi de pericol, în condiţiile deteriorării rapide a relaţiilor cu Franţa lui Napoleon.

 Ţarul s-ar fi mulţumit “cu Prutul”, numai că acum sultanul Mahmud al II-lea dorea să păstreze gurile Dunării, cu cetăţile Ismail şi Chilia, puncte strategice importante pentru Imperiu. În faţa încăpăţânării otomanilor, ţariştii au reluat ostilităţile, forţându-l pe sultan să accepte cedarea în totalitate a Basarabiei.

Negociatorii principali erau Italinski, Sabaniev şi Fonton din partea Rusiei, Selim, Hamid şi Galip din cea a Turciei.

Multă vreme însă punctele de vedere au rămas ireconciliabile, astfel că până în martie 1812 participanţii la tratative s-au remarcat numai prin fastul ospeţelor şi petrecerilor reciproce pe spinarea poporului român.

Din noiembrie 1811, ambasadorul Franţei la Constantinopol, La Tour-Maubourg, îndemna pe turci să reziste până la viitoarea campanie franceză împotriva Rusiei. Dar turcii, ajutaţi şi de dărnicia în aur a negociatorilor ruşi, începeau să cedeze.

În noiembrie 1811 ei acceptau deja ca teritoriul dintre Prut şi Nistru să fie încorporat Rusiei, cu excepţia zonei sudice care cuprindea Cetatea Albă, Ismail şi Chilia. Dar în martie 1812 era cedată şi Cetatea Albă, iar luna următoare şi celelalte două cetăţi.

Nu se poate explica altfel această imensă concesie decât prin coruperea delegaţilor turci. Cum se poate explica faptul că turcii, deşi ştiindu-se sprijiniţi de Franţa, cedează bucată după bucată la masa tratativelor după ce rezistaseră timp de şase ani?

Căci iată ce scrisese ambasadorul american Adams de la Petersburg la 21 martie 1811: „Îndărătnicia Divanului turc de a negocia (cu Rusia) este pusă pe seama influenţei Franţei, al cărei însărcinat cu afaceri spune că i-a convins (pe turci) să nu consimtă la cedarea Moldovei şi Valahiei, care au fost deja declarate ca fiind încorporate Imperiului rus.” (3)

La 22 iunie 1811 el arăta că încă „este aşteptată o pace cu Turcia” şi că „spre a o obţine, circulă zvonul că Rusia şi-a propus să părăsească cele două provincii (româneşti) pe care le încorporase deja imperiului şi să se lase ca acestea să fie guvernate de principi independenţi faţă de ea şi de Poartă.” (4)

 În sfârşit, la 13 iulie acelaşi an, Adams remarca chiar sensibila sporire a pretenţiilor turceşti: „Se spune că proporţional cu via dorinţă a Rusiei de a încheia pace, turcii îşi ridică pretenţiile până acolo, încât în loc să cedeze (ţările române), au ajuns chiar să reclame despăgubiri (băneşti) pentru ei înşişi. Cert este însă că, de dragul păcii, Rusia nu va restitui nimic din ceea ce a acaparat.” (5)

Bineînţeles că subita creştere a rezistenţei turceşti nu putea să nu fie în legătură cu noile ambiţii ale împăratului francez. Acesta pregătea deja o campanie-gigant antirusească şi în scopul sporirii gradului său de reuşită, îl sfătuia pe sultan să nu încheie sub niciun motiv pace cu colosul răsăritean.

S-a vorbit mult în istoriografia română despre o scrisoare pe care Napoleon ar fi trimis-o sultanului cu recomandarea expresă de a nu încheia pace cu Rusia şi cu anunţarea viitoarei sale expediţii. Această scrisoare ar fi căzut în mâinile dragomanului Dumitrache Moruzi, care în loc să o predea sultanului ar fi dat-o fratelui său Panaiot şi care, la rândul său, ar fi vândut-o ruşilor cu un preţ exorbitant.

Astăzi este însă aproape sigur că nu acesta a fost adevăratul motiv al cedării Porţii, pe de o parte, şi al substanţialei reduceri a pretenţiilor Rusiei, pe de alta, deşi cei doi fraţi aveau să fie decapitaţi după semnarea tratatului de pace.

A fost numai un pretext al turcilor, pentru a justifica uşurinţa cu care au dispus de un teritoriu pe care erau datori să-l menţină neatins. Pe de altă parte, renunţarea ruşilor la revendicarea ambelor principate, după ce le ocupaseră ani în şir, se datora într-adevăr ameninţării franceze, dar ruşii aveau destule mijloace de a afla despre aceasta, fără a fi nevoiţi să cumpere scrisoarea lui Panaiot Moruzi!

Căci pe lângă Franţa, şi Austria şi Prusia, rivalele Rusiei în zonă, încurajau Poarta să nu cedeze şi făceau ele propuneri Rusiei. Astfel, la 30 aprilie 1811, ambasadorul austriac la Petersburg sugera ţarului „mulţumirea cu frontiera Prutului, în locul celei a Dunării, pentru a obţinea pacea.” (6) Ţarul însă mai dorea expansiunea cel puţin până la Siret.

În corespondenţa sa cu prinţul Adam Czartoryski, el „oferea” Austriei Ţara Românească şi fâşia din Moldova dintre Carpaţi şi Siret, Rusia urmând să primească Galiţia de la Austria şi să ocupe Moldova dintre Siret şi Nistru.

Turcii însă erau neînduplecaţi. Ultima cedare o fac în decembrie 1811, când marele vizir Ahmet-paşa îi spunea generalului-conte rus Langeron: „Nu sunteţi jenaţi, voi, care deţineţi un sfert de glob, de disputa pentru un petec de pământ (fâşia dintre Siret şi Prut) care nu vă este necesar?… Eu vă ofer Prutul, nimic în plus; Prutul sau războiul… Ismailul singur vă răsplăteşte războiul şi aveţi încă patru fortăreţe şi o superbă provincie.” (7)

În cele din urmă, tergiversarea tratativelor şi iminenţa invaziei franceze îl făcură pe ţarul Alexandru I să dorească grăbirea instaurării păcii şi în acest scop l-a înlocuit pe generalul Kutuzov de la tratative cu amiralul Ciceagov.

El dorea chiar să obţină o alianţă ruso-turcă împotriva lui Napoleon. De aceea Ciceagov socotea în acel moment inoportune achiziţiile teritoriale. Kasso arăta: „Şi Ciceagov, înainte de a pleca din Petersburg… pentru a merge la Bucureşti să trateze pacea cu turcii, a rugat pe împăratul Alexandru I să îi completeze instrucţia primită cu un punct: putinţa de a refuza anexarea Moldovei.” (8)

Dar până la sosirea amiralului, Kutuzov, avertizat de Rumeanţev, a grăbit semnarea tratatului de pace. Se pare că el chiar a arătat turcilor nişte scrisori de la Napoleon care proiectau împărţirea teritoriilor turceşti. De aceea, ruşii se mulţumiră cu Basarabia, deşi considerau că e foarte puţin faţă de cât li se cuvenea.

Adevărul este că turcii ar fi fost fericiţi să încheie pacea şi cu sacrificii (româneşti) mai mari, dar teama i-a făcut pe ruşi să fie prudenţi în pretenţiile lor.

Abia mai târziu au aflat ruşii ce au pierdut, după cum mărturisea acelaşi Ciceagov: „Am mai aflat că, dacă negociatorii ruşi ai păcii de la Bucureşti ar fi insistat asupra diverselor lor cereri, cei ai turcilor aveau ordinul să cedeze asupra tuturor punctelor. Astfel, s-ar fi putut obţine Siretul drept graniţă a Basarabiei.” (9)

Abia la 22 martie 1812, ţarul Alexandru I accepta „Prutul ca graniţă până la vărsarea lui în Dunăre.” (10) În cele din urmă au cedat şi turcii, astfel că pacea ruso-turcă se încheie şi ea cu mult fast la 16/28 mai 1812, la Bucureşti. Articolele IV şi V consfinţeau sfâşierea în două a Principatului Moldovei, vasal Porţii, şi răpirea de către Rusia a largei regiunii dintre Prut şi Nistru, denumită de atunci încolo Basarabia:

Articolul IV: Prutul, de unde acest râu pătrunde în Moldova, până la vărsarea lui în Dunăre, apoi din acest loc malul stâng al acestui fluviu până la Chilia şi la vărsarea sa în Marea Neagră, vor forma hotarul celor două imperii: Rusia şi Turcia.

Articolul V: Partea din Moldova aşezată pe malul drept al Prutului este părăsită şi dată Sublimei Porţi, iar Înalta Poartă otomană lasă Curţii imperiale a Rusiei pământurile din stânga Prutului, împreună cu toate fortăreţele, oraşele şi locuinţele care se găsesc acolo, precum şi jumătate din râul Prut, care formează frontiera dintre cele două imperii.” (11)

 Pe 16 mai 1812, s-a semnat tratatul, care arăta că, “hotarul dintre cele două state să fie râul Prut, de la intrarea acestuia în Ţara Moldovei şi până la locul unde se întâlneşte cu fluviul Dunărea, iar de acolo să urmeze partea stângă a fluviului Dunărea, până la Gura Chiliei şi până la mare…”.
Imperiul ţarist intra astfel în posesia unui teritoriu de 43.630 km˛ (mai mare cu 7400 km˛ decât al Moldovei de la vest de Prut!), cuprinzând cinci cetăţi, 17 târguri, 685 sate şi o populaţie de 482.630 de suflete.

Prin acest tratat, „fraudulos, poate unic în istoria omenirii”, (12) era încălcat flagrant orice principiu al drepturilor naţionale ale poporului român, Rusia dovedind clar şi, din păcate, atât de dureros, care erau dintotdeauna ţelurile ei adevărate.

De altfel, ruşii nici nu au avut curajul să dezvăluie locuitorilor interesaţi direct conţinutul tratatului. Încă din timpul tratativelor, la 7 februarie 1812, Adams comunica precum că „acesta (Rumeanţev) n-a spus nimic despre negocierile de pace cu Turcia.” (13)

Iar la 1 august, mult timp după încheierea lor, „tratatul în sine n-a fost încă dat publicităţii, dar se spune că graniţa este pe Prut.” (14) Abia după norocoasa victorie asupra lui Napoleon, ruşii îşi vor trâmbiţa succesul, producând o consternare de nedescris în rândurile populaţiei româneşti.

Această tăcere vinovată se datora şi faptului că nu toţi liderii Imperiului rus erau de acord cu anexarea Basarabiei. S-a văzut mai sus atitudinea în acest sens a amiralului Ciceagov. Şi Italinski, fostul ambasador rus la Constantinopol, negociator al păcii de la Bucureşti, era contra anexării Principatului Moldovei şi, în caz că apelul nu îi era ascultat, cerea rechemarea sa de la tratative.

Iar la 6 februarie 1811 principele Kurakin, ambasadorul rus la Paris, îi scria ţarului: „Cele două principate şi Serbia, ridicate ca state independente, sub tripla garanţie a Rusiei, Austriei şi Porţii, care s-ar mărgini a lua o redevenţă anuală fixă, mi se pare un aranjament ce s-ar putea împăca cu declaraţiile noastre anterioare în privinţa acestor provincii, şi ar fi desigur de natură a nu fi respins de guvernul otoman.

Pacea care ar rezulta din aceasta şi o alianţă defensivă cu Austria şi Prusia n-ar fi oare, văzând proiectele ce împăratul Napoleon făureşte contra noastră, mult mai utile decât câştigarea Moldovei şi Valahiei?” (15)

Până şi Kutuzov constata că anexarea ambelor principate la Rusia „se va lovi de piedici de netrecut din partea turcilor, care primeau de acolo tribut şi daruri.” În schimb, Moldova singură, fiind „mai depărtată”, era „mai puţin preţuită la Constantinopol.” (16)

Amiralul Mordvinov încerca să-l convingă pe ţarul Alexandru I că „buna stare a Imperiului rus… nu cerea anexarea Moldovei şi Valahiei.” (17) Iar în iunie 1811 Kutuzov revenea asupra opiniei anterioare, atenţionându-l pe cancelarul Rumeanţev că teritoriul dintre Prut şi Nistru ar putea fi mai uşor „smuls din trupul principatului Moldovei.” (17)

Numai ţarul Alexandru I credea că a făcut un mare bine Turciei cerându-i atât de puţin. „În caz de urgenţă, îi scria el în 1812 lui Kutuzov, puteţi face turcilor cele mai mari concesii şi să fixaţi Prutul ca frontieră, dar nu vă autorizez să faceţi această gravă concesiune decât cu condiţia semnării unui tratat de alianţă cu Poarta.” (19) Şi oricum, pentru ţar aceste „concesii” nu puteau fi decât provizorii. La 6 iulie 1812 el arăta: „Chestiunea Constantinopolului poate fi amânată pentru timpul viitor; îndată ce treburile noastre împotriva lui Napoleon vor merge bine, îndată ne vom putea întoarce la propunerile noastre împotriva turcilor şi atunci vom proclama un imperiu slav sau grec.” (20)

Dar, cum fiecare popor îşi are şi cozile de topor, aşa şi la 1812, grupul boierilor moldoveni rusofili găsea de cuviinţă să spună: „Făcându-se mai întâi în oraşul Eşii (Iaşi) cunoscută (pacea de la Bucureşti), s-au umplut de negrăită bucurie sufletele celor adevăraţi şi credincioşi patrioţi ai Moldaviei pentru această nouă încununare a slavei Rosiei pravoslavnice şi apărătoarei împărăţii, cu mărime hotarelor stăpânirii sale.” (21) Cât adevăr conţineau aceste flecăreli, se va putea lesne desprinde răsfoind paginile următoare.

Deocamdată să urmărim cum „s-au umplut de negrăită bucurie sufletele celor adevăraţi şi credincioşi patrioţi ai Moldaviei” citind un fragment din cronica lui Manolache Drăghici: „Sosind ziua fatală a expirării convenţiei de tratat, ce trebuia fieştecare să trăiască unde era să rămână desăvârşit, ceasurile acele au fost de plângeri un timp de neuitat; pentru că poporul cu cârdul, ca turmele de oi, încinsese toată marginea Prutului de la un capăt la altul, mergând şi venind de prin sate şi de prin târguri săptămâni încheiate, cu luarea de ziua bună de la părinţi, de la fraţi şi de la rudenii, cu care crescuse şi vieţuise dimpreună în vremea aceea când se despărţeau unii de alţii pentru totdeauna.” (22)

Dar, în ciuda acestor realităţi sfâşietoare, românii din Basarabia au refuzat multă vreme să accepte soarta nemiloasă în care au fost aruncaţi. Acelaşi Manolache Drăghici relata sentimentele populaţiei în anii următori anexării: „Cu toate acestea, locuitorii moldoveni multă vreme au ţinut pacea încheiată la Bucureşti ca nestatornică, aşteptând dintr-o zi într-alta înapoierea pământului luat de către ruşi şi întregimea hotarului ţării, precum au fost dinainte, dar s-au amăgit în ideile ce hrănia.” (23)

 

Note:
1    Politica externă a României. Dicţionar cronologic, Bucureşti, 1986, p. 96.
2    Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, Bucureşti, 1983, p. 196.
3   Paul Cernovodeanu, „De dragul păcii, Rusia nu va restitui nimic”, în Magazin istoric, Bucureşti, nr. 5/1991, p. 12.
4    Ibidem.
5    Ibidem.
6    Politica externă a României…, p. 96.
7    Ibidem.
8    Petre Cazacu, Câteva date din istoria Basarabiei, Bucureşti, f.a., p. 15.
9    Gheorghe Bezviconi, Călători ruşi în Moldova şi Muntenia, Bucureşti, 1947, p. 200.
10  Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 197.
11  Ibidem.
12 Ştefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Chişinău, 1923, p. 2.
13  Paul Cernovodeanu, op. cit., p. 32.
14  Ibidem.
15 Constantin Calmuschi, Relaţiunile politice ale ţărilor române cu Rusia, Galaţi, 1911, p. 146.
16  Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 196.
17  Ibidem.
18  Ibidem.
19 Gheorghe I. Brătianu, Origines et formation de l’unité Roumaine, Bucarest, 1943, p. 185.
20  Petre Cazacu, op. cit., p. 14-15.
21 Leon T. Boga, Lupta pentru limba românească şi ideea unirii la românii din Basarabia după 1812, Chişinău, 1932, p. 5.
22  Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. IX, Bucureşti, f.a., p. 296.
23  Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Chişinău, 1991, p. 176.

 

SURSA: ISTORIA md.

Autor: Mircea Rusnac, Doctor în Istorie

 

05/02/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: