O ISTORIE A ZILEI DE 25 DECEMBRIE. VIDEO

25 decembrie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

1 i. Hr.: S-a nascut Iisus din Nazareth.

Fecioara Maria l-a nascut pe pruncul Iisus in orasul Betleem, intr-o pestera de langa cetatea lui David.

Biserica vorbeste de mai multe minuni care au avut loc in ziua nasterii lui Iisus si arata ca trei pastori s-au dus la Betleem sa vada minunea si  apoi au vestit nasterea lui Mesia, cel venit pe lume sa mantuiasca omenirea.

 

 

 

498:  Conducatorul francilor, Clovis, s-a crestinat fiind  botezat la Reims.

 

 

1066:  William Cuceritorul a fost încoronat rege al Angliei.

 

 

1642 : S-a născut Isaac Newton, fizician, matematician; (m. 1727).

 

 

 

 

1848:  S-a născut Hristo Botev, poet bulgar, luptător pentru eliberarea Bulgariei de sub dominaţia otomană; (m. 1876).

 

 

 

1868:  A încetat din viaţă Linus Yale, inventatorul unui nou mecanism de încuietoare care îi poartă numele; (n. 4 aprilie 1821).

 

 

 

 

 

 

1873: S-a nascut Vladimir Ghica, prinț, diplomat, scriitor, om de caritate, preot român, nepotul lui Grigore Ghica, domnitorul Moldovei; (d.16.05.1954, inchisoarea Jilava).

 

 

 

După venirea la putere a comuniștilor a refuzat  să plece cu trenul regal, preferand sa ramana in tara alaturi de credinciosi. Este arestat la 18 noiembrie 1852 sub acuzația de „înaltă trădare” și întemnițat la Jilava,unde este amenințat, bătut până la sânge, torturat. Un an mai târziu are loc procesul, iar în 16  mai 1954, trece la cele veșnice din cauza tratamentului bestial la care a fost supus.

 

 

 

1878: S-a nascut   Louis Chevrolet, producator de autovehicule si pilot de curse originar din Elvetia, cofondator Chevrolet Motor Corporation; (d.06.06.1941 ).

 

 

 

 

 

1887: S-a nascut  Conrad Nicholson Hilton, miliardar american, fondator al lantului de hoteluri cu acelasi nume;(d.03.01.1979).

 

 

 

 

1896: Apare la Arad, Transilvania, “Tribuna Poporului“, sub redacţia lui Ioan Rusu-Şirianu. Ziarul  va apărea pînă în 1912.

 

 

 

 1899: S-a nascut Humphrey Bogart, actor american, câștigător al premiului Oscar. Unii criticii de film îl consideră pe Humphrey Bogart drept cel mai mare actor american de film al secolului 20 ; (d.14.01.1957).

 

 

 

 

 

1906: S-a nascut  Ernst Ruska, inginer şi fizician german, laureat al Premiului Nobel in 1986 pentru lucrările sale fundamentale în optica electronică și pentru construirea primului microscop electronic; (d. 27.05.1988).

 

 

 

 

 

1908: Apare lunar la Vălenii de Munte,  gazeta  “Neamul românesc literar” sub conducerea lui Nicolae Iorga.

 

 

Nicolae Iorga (n.1871-d.1940), poet și istoric român

 Publicaţia va apărea pînă în 1912 şi în 1925-1926.

Nicolae Iorga (s-a nascut  la  17 ianuarie 1871 la Botoșani si a  decedat pe  27 noiembrie 1940 la  Strejnic in  județul Prahova). A fost unul dintre cei mai mari  istorici romani , critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român.

 

 

După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, ”rolul lui Voltaire”.

 

 

 

1916: In timpul primului razboi mondial trupele germano-austro-ungare ocupă orasul Focşani.

Unităţile militare germane, după ce cuceresc Bucureştiul, se îndreaptă către Moldova, convinse că vor obţine o victorie fără mari sacrificii. Este cunoscută remarca generalului Mackensen cum că într-o săptămână îşi va bea cafeaua la Iaşi, fapt ce nu se va materializa.

 

 

 

1916:  Regele Ferdinand a instituit ordinul militar de război “Mihai Viteazul”, cu trei clase.

 

 

 

 

 

1926: Hirohito a devenit împăratul Japoniei.

 

 

Hirohito (n.20 aprilie 1901 – 7 ianuarie 1989) .

A fost cel de-al 124-lea împărat al Japoniei , conducătorul care s-a menținut cel mai mult pe tronul țării sale. A fost primul monarh al Tronului crizantemelor, care,  după înfrîngerea țării sale în cel de-al doilea război mondial, a fost silit in 1946 să renunțe la dreptul divin. Sub conducerea sa, Japonia și-a câștigat statutul de mare putere asiatică.

Shōwa reprezintă  numele erei în care a domnit, ea fiind cea mai mare domnie a unui împărat din Japonia ( 62 de ani si 13 zile)

 

 

1932:  Un cutremur de magnitudinea de 7.6 în Gansu, China, omoară 70.000 oameni.

 

 

1932:  S-a născut Cristian Popişteanu, istoric, redactorul revistei “Magazin istoric” ; (m. 26 februarie 1999).

 

 

 

 

 

 

1938: A murit Karel Capek, dramaturg şi romancier ceh (romane alegorice “Fabrica de absolut”, piese de teatru “Mama”, eseuri, note de călătorie);(n. 9 ianuarie 1890).

 

 

 

 

1941: S-a născut in Topa Mica, Cluj, Ioan Alexandru (Ion Şandru), poet şi traducător, autor a 30 de volume de publicistică şi poezie (volume de poezie: “Imnele bucuriei”, “Imnele Putnei”, “Bat clopotele în Ardeal”); după 1989 s-a implicat în politică, înscriindu-se în Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat (m. 16 septembrie 2000).

 

 

 

 

 

1954:  S-a nascut  Annie Lennox, solistă britanică, membră a grupului pop “Eurythmics”.

 

 

 

 

 

1963:  A încetat din viaţă Tristan Tzara (pseudonim al lui Samuel Rosenstock), poet şi eseist de origine română.

 

 

A fondat in 1916, la Zürich,  împreună cu Hans Arp şi R. Hünselbeck mişcarea dadaistă (sau Dada, semnificând aici-aici, da = hier = aici, în limba germană); (n. 16 aprilie 1896, Moinesti,Bacau).

 

 

 

 

 

1977: A fost inaugurat Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa; inaugurarea a fost dedicată aniversării centenarului independenţei de stat a României.

 

 

 

 

 

1977:  A încetat din viaţă Charles Chaplin, actor, regizor şi producător, creatorul nemuritorului personaj “Charlot”; este considerat cel dintâi creator total în cinematografie, fiind nu doar intrepret în filmele sale, dar şi autor al scenariului, regiei şi muzicii (filmele: “Luminile oraşului”, “Dictatorul”); (n. 16 aprilie  1889).

 

 

 

 

 

1978:  Forţele armate  vietnameze invadează Cambodgia, cu scopul de a distruge regimul Khmerilor Roşii care, din 1976 supusese populaţia unui monstruos “proces de reeducare”, în care şi-au găsit moartea aproape două milioane de cambodgieni, asasinaţi sau înfometaţi.

 

 

 

 

 

1978: S-a nascut  in Baia Mare, Paula Seling, interpretă de muzică uşoară, câştigătoarea trofeului Festivalului internaţional de muzică uşoară „Cerbul de Aur”, ediţia 2002.

 

 

 

 

 

1981: A încetat din viaţă Gheorghe Mihoc, matematician, considerat creatorul şcolii româneşti de teoria probabilităţilor şi statistică matematică, membru al Academiei Române; (n. 7 iulie 1906).

 

 

1989 : A avut loc procesul soţilor Ceauşescu în faţa Tribunalului Militar Extraordinar. Dictatorul comunist si sotia acestuia au fost acuzati de “genocid, subminarea puterii de stat prin organizarea de actiuni armate impotriva poporului, distrugerea bunurilor obstesti, subminarea economiei nationale, precum si pentru incercarea de a fugi din tara pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse in banci straine”, dupa cum s-a anuntat in cursul serii de luni, 25 decembrie 1989, la Televiziunea Romana.

In comunicatul citit pe postul national de televiziune s-a mai precizat ca Tribunalului Militar Exceptional a decis ca “pentru aceste crime grave impotriva poporului roman si Romaniei, inculpatii Nicolae Ceausescu si Elena Ceausescu sunt condamnati la moarte si confiscarea averii”.

De asemenea, romanii au fost informati ca “sentinta a ramas definitiva si a fost executata” si ca TVR va prezenta inregistrari din timpul procesului si din momentul punerii in aplicare a hotararii membrilor Tribunalului.

Procesul a avut loc la Garnizoana din Targoviste, judecator fiind Gica Popa, procuror – Dan Voinea, iar avocat al familiei Ceausescu – Nicolae Teodorescu, acesta din urma fiind in fapt  un inchizitor, nu un aparator al clientilor sai.

Liderul comunist nu a recunoscut calitatea completului de judecata, declarand ca nu da socoteala decat in fata Marii Adunari Nationale.

Procesul nu a respectat procedurile legale, iar instituirea Tribunalului Militar Exceptional a fost facuta print-un act scris de mana si semnat cu o zi inainte de uciderea cuplului Ceausescu.

Cel care a emis actul a fost Ion Iliescu, care a semnat ca presedinte al Consiliului FSN.

Implicati in condamnarea la moarte a sotilor Ceausescu au fost si adjunctul ministrului Apararii, generalul Victor Stanculescu, precum si Gelu Voican Voiculescu, care a organizat si inhumarea cuplului. Sentinta data de Tribunalul Militar Exceptional a fost pusa imediat in aplicare, Nicolae si Elena Ceausescu fiind ucisi cu mai multe focuri de mitraliera.

 

 

 

 

1989:  Televiziunea Română transmite în direct, pentru prima dată, slujba de Crăciun de la Patriarhia Română.

 

 

 

1983: A murit  Joan Miró, grafician şi pictor spaniol; (n. 20.05.1893).

 

 

 

 

 

 

1989 : A apărut primul număr al ziarului “Adevărul”, după seria editată de Al.V. Beldiman (1871–1888).

 

 

 

 

 

1990: A avut loc vizita în România a Regelui Mihai, împreună cu membri ai familiei regale. Între timp, la emisiunea Actualităţi a Televiziunii, s-a anunţat că Regele Mihai a sosit clandestin în ţară, iar prezenţa lui este indezirabilă. Pe autostrada Bucureşti – Piteşti s-a improvizat un baraj cu vehicule militare, suita regală fiind oprită şi condusă la Aeroportul Otopeni unde a fost îmbarcată într-un avion românesc cu destinaţia Elveţia.

În comunicatul Guvernului s-a afirmat că vizita a fost neautorizată şi că s-a procedat corect, în spiritul legilor ţării.

 

 

 

1991:  Mihail Gorbaciov a anunţat într-o declaraţie televizată că demisionează din funcţia de preşedinte al URSS, având în vedere situaţia creată odată cu formarea Comunităţii Statelor Independente (CSI).

 

 

 

 

 

1991: Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice hotărăşte schimbarea denumirii statului din U.R.S.S. în Federaţia Rusă.

 

 

 

 

 

2000: A avut loc Ultima eclipsă de Soare a mileniului; grad de acoperire 72%; punct de maximum 17:35:00 UT; lăţimea maximă a umbrei 122 km; a fost vizibilă din nord-vestul SUA, nord-estul Canadei, sudul Groenlandei.

 

 

 

 

 

2006: A încetat din viaţă cântăreţul american James Brown  (n. 3 mai 1933, care s-a autoproclamat “Naşul muzicii soul” şi cel mai muncitor om din lumea divertismentului.

 

 

Cunoscut de asemenea ca “Mr. Dynamite,” a adus cuvântul “funk” în mainstream-ul muzical şi a influenţat mai multe generaţii de muzicieni de culoare.

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

Craciunul – Nasterea Domnului

 

 

Cel dintai praznic imparatesc cu data fixa, in ordinea fireasca (cronologica) a vietii Mantuitorului, este Nasterea, numita in popor si Craciunul, la 25 decembrie, este sarbatoarea anuala a nasterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos (vezi Luca II, .1-21). Pare a fi cea dintai sarbatoare specific crestina, dintre cele ale Mantuitorului, desi nu este tot atat de veche ca Pastile sau Rusaliile, a caror origine sta in legatura cu sarbatorile iudaice corespunzatoare.

a) In mentalitatea crestina primitiva, mostenita de la lumea veche, accentul se punea pe ziua mortii si a invierii divinitatilor adorate, iar nu pe ziua nasterii lor. De aceea, cultul Mantuitorului in Biserica primara era concentrat mai tot in jurul mortii si al invierii Sale. Calendarele crestine pastreaza de asemenea in amintirea posteritatii, nu datele nasterii mucenicilor si ale Sfintilor, ci datele mortii lor. De aceea, Nasterea Domnului este considerata in general ca o sarbatoare de origine mai noua decat Pastile. Vechimea ei se poate urmari retrospectiv in documente pana pe la sfarsitul secolului III, cand – dupa o traditie consemnata de istoricul bizantin Nichifor Calist – pe timpul prigoanei lui Diocletian si Maximian, o mare multime de crestini au pierit arsi de vii intr-o biserica din Nicomidia, in care ei se adunasera sa praznuiasca ziua Nasterii Domnului.

b) Desi sarbatorita in toata lumea crestina, totusi, la inceput era deosebire intre crestinii din Apus si cei din Rasarit, in ceea ce priveste data acestei sarbatori. Astfel, in Apus, cel putin de prin sec. III, Nasterea Domnului se serba, ca si azi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi traditii, dupa care recensamantul lui Cezar August, in timpul caruia Sf. evanghelist Luca ne spune ca s-a intamplat Nasterea Domnului (Luca II, 1 ), a avut loc la 25 decembrie 754 ab Urbe condita (de la fundarea Romei).

Dupa Sf. Ioan Gura de Aur, traditia aceasta este foarte veche la Roma si acolo, spune el, Nasterea Domnului s-ar fi serbat de la inceput la 25 decembrie. Cam acelasi lucru afirma, putin mai tarziu, si Fericitul Ieronim, intr-o cuvantare tinuta de el la Ierusalim, in ziua de 25 decembrie; convingerea ca in aceasta zi S-a nascut Hristos, spune el, este veche si universala.

De asemenea, dupa Fericitul Augustin, consensul Bisericii fixeaza ziua nasterii Domnului in ziua a opta a calendelor lui ianuarie (25 decembrie). Dar ceea ce este sigur este ca in Rasarit, pana prin a doua jumatate a secolului IV, Nasterea Domnului era serbata in aceeasi zi cu Botezul Domnului, adica la 6 ianuarie; aceasta dubla sarbatoare era numita in general sarbatoarea Aratarii Domnului. Practica rasariteana se intemeia pe traditia ca Mantuitorul S-ar fi botezat in aceeasi zi in care S-a nascut, dupa cuvantul Evangheliei, care spune ca, atunci cand a venit la Iordan sa Se boteze, Mantuitorul avea ca la 30 ani (Luca III, 23).

De fapt insa, atat in Orient cat si in Occident Nasterea Domnului a fost serbata de la inceput la aceeasi data, in legatura cu aceea a solstitiului de iarna, numai ca orientalii au fixat-o, dupa vechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe cand Apusul, in frunte cu Roma, a recalculat-o, fixand-o in functie de data exacta la care cadea atunci solstitiul, adica la 25 decembrie.

Se considera ca sarbatoarea Nasterii s-a despartit pentru prima data de cea a Botezului, serbandu-se la 25 decembrie, in Biserica din Antiohia, in jurul anului 375, apoi la Constantinopol in anul 379, cand Sf. Grigorie de Nazianz a tinut cu acel prilej celebra predica festiva, care va servi mai tarziu ca izvor de inspiratie imnografului Cosma de Maiuma la compunerea canonuluf Nasterii (“Hristos Se naste, slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L !…”).

Peste cativa ani, se introducea data de 25 decembrie, pentru praznuirea Craciunului, si la Antiohia, dupa cum dovedeste Omilia la Nasterea Domnului, tinuta la Antiohia de Sf. loan Gura de Aur in 386, si amintita mai inainte. In Constitutiile Apostolice (V, 13), redactate spre sfarsitul, secolului IV, Nasterea Domnului e numarata ca cea dintai dintre sarbatori, recomandandu-se serbarea ei la 25 decembrie, iar in alt loc (cart. VIH, cap. 33) e amintita ca o sarbatoare deosebita de cea. a Epifaniei. Cu timpul, si anume prin prima jumatate a secolului V, ziua de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii a fost introdusa si in Biserica Alexandriei, apoi in cea a Ierusalimului, generalizandu-se astfel in crestinatatea rasariteana. Numai armenii serbeaza inca pana astazi Nasterea Domnului tot la 6 ianuarie (odata cu Botezul Domnului), ca in vechime.

c) La fixarea zilei de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii Domnului, s-a avut in vedere probabil si faptul ca mai toate popoarele din antichitate aveau unele sarbatori solare care cadeau in jurul solstitiului de iarna (22 decembrie), sarbatori care erau impreunate cu orgii si. petreceri desantate si pe coare Craciunul crestin trebuia sa le inlocuiasca.

Biserica a vrut sa contrapuna o sarbatoare crestina mai ales cultului lui Mitra, zeul soarelui, cult de origine orientala, care prin sec. III facea o serioasa concurenta crestinismului, indeosebi in randurile armatei romane, si a carui sarbatoare centrala cadea in jurul solstitiului de iarna (22-23 decembrie), ea fiind privita ca zi de nastere a zeului Soare, invingator in lupta contra frigului si a intunericului, si Ziua de nastere a Soarelui nebiruit, pentru ca de aici inainte zilele incep sa creasca, iar noptile sa scada.

Opinia generala a liturgistilor si istoricilor apuseni este ca ziua de nastere a zeului Mitra (sarbatoare introdusa la Roma de imparatul Aurelian la 274) ar fi fost astfel inlocuita cu ziua de nastere a Mantuitorului care fusese numit de prooroci “Soarele Dreptatii” (Maleahi IV, 2) si “Rasaritul cel de sus” (comp. Zaharia VI, 12 ; Luca I, 78, 79 si Troparul Nasterii Domnului) si pe Care batranul Simeon il numise “Lumina spre descoperirea neamurilor” (Luca II. 32), iar apoi El insusi Se numise pe Sine “Lumina lumii” (Ioan IX, 5). Este insa posibil ca adevaratul raport cronologic dintre aceste doua sarbatori sa fie invers, adica va fi existat mai intai sarbatoarea crestina a Nasterii lui Iisus la 25 decembrie, iar introducerea de catre Aurelian a sarbatorii pagane a lui Mitra la 274 sa fi constituit o incercare neizbutita de a inlocui sarbatoarea crestina, mai veche.

Tot in legatura cu fenomenele naturii erau si sarbatorile de iarna ale romanilor, ca Saturnaliile (sarbatoarea lui Saturn) si Juvenaliile (sarbatoarea tinerilor sau a copiilor), care cadeau cam in acelasi timp. De aceste sarbatori ale stramosilor nostri romani erau legate o multime de datini si obiceiuri vechi, pe care poporul nostru le pastreaza pana azi, dar le-a pus in legatura cu Nasterea Domnului si le-a imprumutat sens si caracter crestin, ca de exemplu: colindele, sorcova, plugusorul s.a., la care cu timpul s-au adaugat si altele, de origine si conceptie pur crestina, ca : Vicleiemul, Irozii, Steaua s.a., care fac din sarbatoarea Craciunului una dintre cele mai scumpe si mai populare sarbatori ale Ortodoxiei romanesti.

Nu mai putin se poate sa fi contribuit la fixarea zilei de 25 decembrie ca data a Nasterii Domnului si o consideratie simbolica, in legatura cu cursul anului solar. Deoarece Sf. Ioan Botezatorul a spus: “Aceluia (adica lui Iisus) se cade sa creasca, iar mie sa ma micsorez” (Ioan III, 30), s-a asezat sarbatoarea Nasterii lui la 24 iunie (momentul solstitiului de vara, cand zilele incep sa descreasca), iar Nasterea Mantuitorului la 25 decembrie, adica dupa solstitiul de iarna, cand zilele incep sa se mareasca.

d) Odata fixata la 25 decembrie, sarbatoarea Nasterii Domnului a atras dupa sine revizuirea si deplasarea sau fixarea datelor unui sir intreg de alte sarbatori, in general mai noi, care stau in dependenta cronologica de ea, si anume : Taierea-imprejur a Domnului, intampinarea Domnului, Bunavestire si Nasterea Sf. Ioan Botezatorul (vezi mai departe).

Totodata, in legatura cu marele praznic, au luat nastere in calendarul rasaritean pomenirile unor sfinti mai importanti din Vechiul si din Noul Testament, grupate inainte si dupa data Nasterii Domnului (ca de ex: cele 2 duminici dinaintea Nasterii si cea de dupa Nastere), a caror vechime e atestata inca din sec. IV. Sarbatoarea Nasterii a devenit astfel al doilea punct cardinal al anului bisericesc, dupa Sfintele Pasti. Dupa cum data Pastilor guverneaza intreg ciclul sarbatorilor cu data variabila   (vezi   mai departe   la aceasta sarbatoare), tot asa Craciunul reglementeaza un ciclu important de sarbatori cu date fixe, presarate in tot cursul anului bisericesc.

e)  In ceea ce priveste modul sarbatoririi, ziua Nasterii Domnului, fiind privita ca una dintre cele mai mari sarbatori crestine, era praznuita cu mare solemnitate. In ziua precedenta se ajuna  (obicei existent inca din sec. IV), se facea slujba in cadrul careia se botezau catehumenii, ca si la Pasti si la Rusalii, si se citeau Ceasurile mari sau imparatesti, numite asa pentru ca la Bizant luau parte la ele si imparatii, iar la noi domnitorii cu toata curtea lor.

Tot in ajun, slujitorii Bisericii (preotii si cantaretii) umblau, ca si azi, cu icoana Nasterii pe la casele credinciosilor, pentru a le vesti maritul praznic de a doua zi. Cu timpul, s-a instituit si postul Craciunului, ca mijloc de pregatire sufleteasca pentru intampinarea sarbatorii. Ziua sarbatorii insasi era zi de repaus; pana si sclavii erau scutiti in aceasta zi de corvezile obisnuite. Erau oprite, prin legi civile, spectacolele si jocurile de teatru si cele din palestre si circuri. Era interzisa, de asemenea, plecarea genunchilor, atat in ziua Nasterii cat si in tot timpul pana in ajunul Bobotezei, regula pe care, in virtutea traditiei, o pastreaza pana astazi cartile noastre de slujba.

Pr. Prof. Ene Braniste

 

 

 

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

http://www.youtube.com/watch?v=yh5GoT5g8lk

 

 

 

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Crestin Ortodox

3. e.maramures;

4. Istoria md.

5. Istoriculzilei blogspot.com;

6. Mediafax.ro

7. Wikipedia.ro

Publicitate

Un analist rus spune adevarul: “Uniunea Sovietică a ANEXAT la 28 iunie 1940 Basarabia, parte a teritoriului ROMANIEI”

“Uniunea Sovietică a recunoscut anterior că Basarabia aparținea României și că întotdeauna a dorit să o ocupe. Totuși, termenul de ocupație nu este adecvat.

 Este mai degrabă o anexare a unei părți din teritoriul României de atunci, în baza memorandumului secret al Pactului Molotov–Ribbentrop.

 Este un act tragic din istoria secolului XX, iar rana este foarte adâncă.”

Declarația aparține analistului rus Leonid Mlecin,  în cadrul unei emisiuni de la “Echo Moskvî“.

“E grea istoria penru acest teritoriu (Basarabia – n. red.). După anexare, când a început colectivizarea forțată, ostașii sovietici nu mai găseau nici măcar mâncare când treceau pe acolo. A urmat o foamete strașnică. Se mâncau unii pe alții. Mi s-a explicat o istorie când soția își mânca soțul împreună cu fiica și ruga soldații sovietici să nu le ia cadavrul ca să este al lor”, mai susține analistul rus.

“Atunci, conducerea Moldovei era fricoasă și se temea să se adreseze după ajutor. Stalin nici măcar nu a dorit să primească delegația din Moldova când a venit să ceară ajutor.

Sunt acțunile lui Stalin care ne-a certat cu jumătate de Europa și inclusiv pe noi unii cu alții”, a mai adăugat analistul rus Leonid Mlecin.

“E grea istoria pentru Basarabia… După anexare, când a început colectivizarea forțată, ostașii sovietici nu mai găseau nici măcar mâncare când treceau pe acolo.”

Continuare si Video…..

Click pe linkul de jos pentru accesare text integral  si video:

http://rutube.ru/tracks/3374716.html?v=10de32acc9fc26a8c55954a35475b3f9

Si.. un anunt al noii puteri instalate de sovietici in Romania in 1945.

Se dadea basarabenilor si bucovinenilor refugiati din fata „glorioaselor armate sovietice eliberatoare”, un ultim termen sa se intoarca in „patria socialismului victorios” – URSS, raiul muncitorilor si taranilor  condusi de marele Stalin.

PAGINI DIN ISTORIA STRAVECHIULUI PAMANT ROMANESC AL DOBROGEI

 

Povestea Dobrogei

Asezata la rascrucea a doua drumuri stravechi care uneau Marea Nordului ca Marea Neagra strabatand Europa Centrala, si porturile Marii Mediterane Orientale cu ale Stepelor Pontice, istoria a fost dura cu aceste locuri,  zbuciumate de tropotele cailor armatelor Persilor, apoi ale Romanilor, iar mai tarziu urmate de stapanirea musulmana.

Dobrogea a devenit drum de invazie al armatelor din stepele Rusiei spre Balcani si Constantinopol.

Din cele mai vechi timpuri, asezarile umane au rasarit pe aceste teritorii, dovada stand siturile arhelogice datate in perioada neolitica.

Incepand cu secolul 8 i.e.n. Litoralul Marii Negre este colonizat de Greci, astfel sunt intemeiate cetatile-port:Histria, Callatis si Tomis cu o structura social-politica copiata  dupa modelul Polis-ului Grecesc.

De-a lungul timpului Tomis-ul devine cea mai importanta cetate dintre aceste colonii, iar influenta asupra teritoriilor ocupate creste.

O vreme aceste cetati se comfrunta cu stapanirea persilor,incepand cu 514 i.e.n., In circa 330, Alexandru cel Mare i-a infrant pe tracii vasali ai persilor, si a ocupat Dobrogea, imperiul sau ajungand pana la Dunare.

In 322, anul destramarii imperiului lui Alexandru, Dobrogea este inclusa in regatul macedonian, iar geto-dacii isi reiau autonomia locala de care dispuneau pe vremea persilor, apoi se aliaza cu Regatul Pontului, putere dominanta in Marea Neagra.

In 55 i.e.n. Dobrogea si cetatile grecesti de pe malul marii au fost inglobate in statul dac al lui Burebista, pana in anul 44 e.n., iar din anul 46 trece sub stapanire Romana, fiind incluse in provincia Moesia, de catre imparatul Octavian Augustus mai tarziu fiind cunoscuta sub numele de Scythia Minor si joaca un rol foarte important in sistemul de aparare al Imeriului Roman.

Tot acum vine si prima marturie, cea a istoricului antic Pliniu cel Batran, care sustinea ca “teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra este populat de geti, pe care romanii ii numesc daci “

 

 

 

In timpul razboaielor dacice Dobrogea a fost un  teatru de razboi dintre dacii, aliati cu sarmatii si armatele romane.

Una din cele mai stralucite victorii ale romanilor in aceste razboaie a fost cea de la Adamclisi (102), unde s-a ridicat monumentul de la Tropaeum Traiani.

Printre barbarii care au Inceput sa apara pe teritoriul Dobrogei in secolul al III-lea se numara gotii, gepizii si hunii.

Odata cu impartirea definitiva a imperiului roman din 395, Dobrogea intra in componenta Imperiul Roman de Rasarit, treptat crestinat si denumit mai tarziu  “Imperiul Bizantin”.

Imparatul Iustinian I a Intarit cetatile de pe Dunare, cartea lui Procopius (“Despre constructii”) enumerand 90 de cetati restaurate de Imparat pe acest fluviu, dintre care aproape 50 In Dobrogea.

Numele acestora sunt fie cele antice (Abrittus, Aegyssus, Axiopolis, Callatis, Carsium, Durustorum, Noviodunum, Odessos, Tomis, Troesmis, Ulmetum), fie locale (Bassidina, Diniscarta, Padisara, Residina, Sacidava, Zaldapa, Zisnudava) ori adaptari din latina vulgara (A Silva, Castellonovo, Gemellomuntes, Maurovalle).

Paralel cu reorganizarea militara au fost Intreprinse si schimbari In domeniul bisericesc. In Scythia Minor se aflau 15 episcopate subordonate mitropoliei de la Tomis. Numarul mare de bazilici crestine (spre exemplu, numai la Tropaeum erau cinci) indica importanta ierarhiei ecleziastice zonale, aceasta nefiind in partibus.

Dupa anul 534, invazii pustiitoare ale hunilor, ale avarilor si bulgarilor, vor avea loc si In Dobrogea, zona decazand treptat din stralucirea sa de pe vremea lui Iustinian. Sapaturile arheologice au scos la iveala urmele unei parasiri bruste si violente a teritoriului undeva la sfarsitul secolului al VI-lea. La Tropaeum s-a purtat o batalie importanta, care a pecetluit de altfel sfarsitul orasului antic. Urme de incendieri serioase au fost gasite la Ulmetum, Callatis si Histria.

In secolul VII bulgarii au invadat teritoriile la sud de Dunare, ajungand pe raul Marita si la Marea Adriatica.

Prima faza a fost consumata in 679, cand hanul Asparuch trece Dunarea si se instaleaza in Moesia si Scythia Minor.

Dobrogea a ramas sub dominatie bulgara pana in 971. In acest rastimp, populatii slave s-au asezat printre Tracii latinizati sau elenizati din regiune. Mai tarziu, cand puterea bulgara a inceput sa scada, Dobrogea a retrecut in stapanirea bizantina In 971, iar Bulgaria a fost in cele din urma integral cucerita de bizantini in 1014.

In secolul al X-lea, sunt mentionati si doi jupani (conducatori), probabil de origine bulgara: Gheorghe si Dimitrie (cca. 943).

Imperiul bizantin a reusit cu greu sa mentina Dobrogea sub dominatia sa din cauza atacurilor pecenegilor si a cumanilor si a rascoalelor bulgarilor si proto-romanilor (Valahi).

Un alt pericol l-au reprezentat armatele cneazului rus Sviatoslav, care in 971 au asediat Dristra (Silistra). Aceasta cetate, impreuna cu Constanta si altele s-au pus sub protectia Imparatului bizantin, reusind astfel sa respinga asediul.

Dupa acest eveniment, Imparatul Ioan I Tzimiskes a alcatuit In acele locuri o thema, numita “Mesopotamia Apusului” cu centrul la Licostomo (Gura Lupului In greceste) sau la Dristra[1].

Aceasta thema era alcatuita din doua strategate: cel de Dristra in nord si cel de Ioannopolis In sud. Primul strateg a fost un anume Leon.

Prin 975 – 979, strategatul de Ioannopolis a fost incorporat in thema Thracia, in vreme ce thema Mesopotamia Apusului era Impartita intr-un strategat omonim (in nordul Dobrogei) si cel de Dristra (in sudul Dobrogei).

Porturile Dristra, Aegyssos si Constantia adapostesc atunci dromoanele care apara Mesopotamia Apusului. Dupa 986, bulgarii au cucerit strategatul Dristrei, pana la linia Intarita Constanta – Cernavoda.

Teritoriul ramas (practic strategatul Mesopotamia Apusului si cateva fortificatii dunarene Intre Cernavoda si Dristra) au fost reorganizate intr-o toparhie cu o larga autonomie politica, administrativa si decizionala.

Campania din anul 1000 pornita de Imparatul Vasile II Macedoneanul a readus teritoriile de est ale Bulgariei sub ascultarea unui strategat al Dristrei, thema Mesopotamia Apusului fiind desfiintata.

Aceasta formatiune noua a fost pentru scurta vreme subordonata themei Thracia, urmand ca dupa cativa ani sa fie separata.

Dupa 1020, Imparatul Vasile II a Infiintat o noua thema, numita Paristrion sau Paradunavon. Aceasta cuprindea teritoriile dintre Muntii Balcani, Dunare (de la Vidin pana la gurile de varsare) si Marea Neagra.

Centrul noii formatiuni era tot orasul Dristra, iar conducatorul ei se numea katepan, duce sau arhonte. Aceasta tema, fara alte subdiviziuni, va ramane sub stapanirea bizantina pana In secolul al XII-lea (cu scurte Intreruperi In 1047/48–1053, 1056–1059, 1064–1065, 1072–1091, cand granita a fost retrasa temporar pe aliniamentul Muntilor Balcani).

In 1072, Imparatul Nicefor III Botaneiates l-a trimis In zona Dobrogei de sud pe generalul Nicefor Bryennus sa Il pedepseasca pe rasculatul Tatrys.

In 1087, imparatul Alexios I Comnen, impreuna cu aliatii sai cumanii, duce o campanie la nord de Dunare Impotriva pecenegilor.

Sora imparatului, Anna Comnena, mentioneaza in opera sa „Alexiada” trei mici formatiuni in Dobrogea in perioada 1086-1091: Tatos/Chalis (probabil acelasi cu Tatrys), in zona Silistrei; Sacea (Satza/Sata), in zona Deltei Dunarii si Sestlav, in zona Vicinei:„[…]

„Voind sa povestesc o navalire impotriva Imparatiei romeilor mai groaznica si mai mare decat cea dinainte, iau lucrurile din nou de la inceput; caci s-au amestecat ca valurile marii.Un neam scitic, pradat zilnic de sauromati, parasindu-si salasele, a coborat la Danubios, cazand de acord asupra acestui lucru, au intrat In tratative cu conducatorii lor, cu Tatos, numit si Chalis, cu Sestlav si Sata, caci trebuie sa amintesc si numele celor mai de seama dintre ei, desi trupul istoriei se murdareste cu acestia, unul, tinand In stapanirea sa Dristra, ceilalti Vicina si celelalte.” (Anna Comnena)

Nicolae Iorga socoteste ca acesti trei conducatori ar fi fost romani, iar actiunea lor ar fi reprezentat o incercare de emancipare de sub tutela bizantina.

Aceasta ipoteza a fost sustinuta si de catre Nicolae Banescu si C. Bratescu, acesta din urma comparand aceste „voievodate romanesti” cu cele ale lui Litovoi si Seneslau.

Unii istorici bulgari contesta in limbaj polemic caracterul romanesc al celor trei formatiuni statale. Gheorghe Bratianu presupune ca Tatos era peceneg, Sestlav un sef slav al Vicinei iar Sata un sef local, insa lasa loc la interpretari:

„Este foarte greu de stabilit precis care le este nationalitatea.Fapt este ca din momentul acela Dobrogea este ocupata aproape permanent de neamuri turcesti. Rand pe rand urmeaza pecenegi, uzi, cumani, […] pe urma si elemente venite din Asia Mica selgiukida.Este deci o permanenta de viata turceasca […].

Fata de unele teorii emise In tara vecina cu noi dinspre sud, aceasta constatare nu este lipsita de interes, pentru ca arata ca, In orice caz, sub o forma turceasca, destinele Dobrogei au fost din momentul acela pentru multa vreme deosebite complet de ale Bulgariei din Balcani.” (Gheorghe Bratianu)

In 1094 este mentionat un conducator local al Valahilor, numit Pudila.

Pe harta calatorului arab Idrisi, alcatuita in 1154, zona aflata intre Dunare si Marea Neagra este denumita Burgean sau Brugean.

In 1185, in urma rascoalei fratilor valahi Asan si Petru, Dobrogea intra sub dominatia statului Imperiului Vlaho-Bulgar, numit in documentele epocii Regnum Valachorum, dar In istoriografia moderna “Al doilea Imperiu Bulgar”.

Aceasta dureaza pana in 1320/5, cand devine independenta sub numele de Principatul de Carvuna, denumit in istoriografia moderna “Despotatul Dobrogei”.

In acest timp se vorbea In zona graiul dician mentionat In lucrarile lui George Valsan, un grai al limbii romane influentat de limba greaca.

In 1320 este mentionat un anume Balica sau Balko In Principatul Carvunei (Dobrogea), care se intindea de la zona actualului Babadag in nord, pana la Mesembria (azi Nesebar) la sud.

In 1346, fii lui Balica, Dobrotici si Teodor, se implica in luptele dinastice din Imperiul Bizantin de partea imparatesei Ana de Savoia.

Din cauza aceasta, in 1347, din ordinul imparatului Ioan V Paleolog, un vasal al Bizantului, emirul Bahud din Umur, conduce o expeditie impotriva lui Balica, in timp ce dromoanele bizantine distrug porturile de la Marea Neagra. Balica si Teodor mor in timpul confruntarii, Dobrotici devine conducator.

 

 

Intre 1352-1359, odata cu scaderea puterii Hoardei de Aur, apare un nou stat la sud de gurile Dunarii sub printul tatar crestinat Demetrius, in timp ce Tara Romaneasca ia in stapanire regiunile situate la nord de gurile Dunarii (Vrancea, Galati, si fasia de teritoriu de la Prut la limanul Tuzla din actualul Bugeac).

In1357, Dobrotici sedeclara despot. In acelasi an, pierdeMesembria si Anhialos cucerite de imparatul bizantin Ioan V Paleolog.

Dar doi ani mai tarziu, In 1359, Dobrotici cucereste gurile Dunarii cu cetatile Vicina si Chilia de la Demetrius, expulzandu-i de acolo pe Genovezi care pastreaza doar portul Licostomo. Arhiepiscopul Vicinei, Iachint, devine primul metropolit al Tarii Romanesti tot In 1359.

In 1366 Ioan V Paleolog viziteaza Roma si Buda, incercand sa capete ajutor pentru campania sa impotriva Dobrogei, in cursul careia este capturat la Varna.

O noua campanie condusa de Amadeus VI de Savoia, sprijinita de Venetia si Genova incearca sa-l elibereze pe Imparat.

Dupa ce Amadeus cucereste unele cetati din sud, Dobrotici negociaza pacea eliberandu-l pe imparat si casatorindu-si fiica cu Mihail, fiul Imparatului.

In 1369, Dobrotici impreuna cu aliatul sau Vladislav I al Tarii Romanesti l-au ajutat pe Ivan Stratimir sa revina la tronul Vidinului.

Cu acest prilej cetatile Darstor si Chilia trec In posesia Tarii Romanesti. In 1379, flotele munteana si dobrogeana blocheaza flota genoveza In fata Constantinopolului.

In 1386, Dobrotici moare si Ii urmeaza la tron Ivanko sau Ioan, care accepta pacea cu Murad I al Imperiului Otoman si semneaza un tratat comercial cu Genova.

Ivanco moare In 1388 In timpul expeditiei Marelui Vizir Çandarli Ali Pasha impotriva Taratului Tarnovo (si a cetatii Darstorului atunci In stapanirea Tarii Romanesti).

In urma expeditiei, peste jumatate din teritoriul Dobrogei cade sub dominatia Imperiului Otoman, In timp ce Dobrogea de Nord intra In componenta Tarii Romanesti, care Il Invinge pe Marele Vizir.

Odata cu sosirea Slavilor si a Bulgarilor, Dobrogea dobandeste un grad de autonomie, ca apoi sa devina independenta, tot acum capata si numele actual, provenit de la despotul Dobrici, in secolul 14.

Mai tarziu urmeza sa fie alipita Tarii Romanesti de catre Mircea cel Batran, aparand in cronicile si hartile vremii sub numele de Valacia Minor, Bulgaria Tertia, Grecia Tomitana sau Despotatus Vicinensis, cronici care remarcau si compozitia etnica variata.

 

Tot acum Iachint, episcop de Vicinia, o cetate Dobrogeana disparuta,devine primul mitopolit al Tarii Romanesti in 1359.

Mircea cel Batran a alipit Tarii Romanesti Dobrogea In 1388. In 1393, Baiazid I cucereste sudul Dobrogei si Il ataca pe Mircea In Tara Romaneasca, dar fara succes, iar In 1395 Mircea recucereste teritoriile pierdute cu ajutorul aliatilor sai, Regatul Ungariei.

A treia ocupatie otomana a avut loc intre 1397 si 1404.

Infrangerea lui Baiazid I de catre Timur Lenk la Ankara In 1402 deschide o perioada de anarhie In Imperiul Otoman.

In 1403, Mircea ocupa cetatea genoveza Licostomo de la gurile Dunarii, iar in 1404 recucereste Dobrogea si se implica in luptele dinastice din Imperiul Otoman.

Dupa moartea lui Mircea, in 1418, fiul sau Mihail I, reIncepe luptele cu turcii, pierzandu-si viata intr-o lupta in 1420.

In anul acela, sultanul Mehmed I cucereste Dobrogea, Tara Romaneasca ramanand doar cu Delta Dunarii, dar nu pentru mult timp.

Dobrogea intra in componenta Imperilui Otoman, dar dupa anuniti cercetatori se pare ca in acest timp a mai reintrat pentru scurt timp in componenta Tarii Romanesti in timpul lui Vlad Tepes in anul 1462 si in timpul lui Mihai Viteazul intre 1599 – 1601.

In ceea ce priveste momentul intrarii definitive a Dobrogei sub dominatia turca, opiniile istoricilor sunt impartite.

Nicolae Iorga socoteste ca acest teritoriu a intrat definitiv sub stapanirea otomana in 1416. C.C. Giurescu, Stefan Stefanescu si Gheorghe I. Bratianu sunt de parere ca acest lucru s-a intamplat In 1417, iar Viorica Pervain — in 1420.

Exista, de asemenea, o serie de istorici care considera ca Dobrogea a cazut sub stapanirea otomana treptat, in etape.

Astfel, M.M. Alexandrescu-Dersca-Bulgaru este de parere ca ofensiva otomana in acest sens a inceput In 1417 si s-a terminat In anii 1445 – 1452, in urma cruciadei europene cu sfarsitul tragic la Varna, iar Anca Ghiata plaseaza inceputul In 1420 si finalul In 1484, cand otomanii cuceresc si gurile Dunarii.

Maria Chiper argumenteaza ca Dan al II-lea a stapanit si el, vremelnic, macar o parte din teritoriul Dobrogei, iar Radu-Stefan Ciobanu, bazandu-se pe dovezile arheologice descoperite in cetatea Enisala, impinge aceasta stapanire cu dese intreruperi a domnilor romani pana In vremea lui Vlad Tepes.

Stapanirea lui Vlad Tepes, pentru cateva luni, peste cel putin o parte a Dobrogei este legata de campania sa pe malul drept al Dunarii din primavara lui 1462.

In 1594 si in anii urmatori Mihai Viteazul a condus o campanie militara la sudul Dunarii, cucerind cetatile Isaccea, Macin, Cernavoda, Babadag, Targul de Floci, Silistra si chiar Razgrad, Rusciuc, Sistova, Nicopole si Vidin.

Potrivit istoricului Nicolae Iorga, calaretii lui Mihai Viteazul ajunsesera pana la Adrianopole In est si Plevna In vest.

Aceasta actiune a fost coroborata cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul care a readus sub stapanirea sa Bugeacul, in aceeasi perioada.

In 1601 Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii o data cu instalarea sa pe tronul Moldovei, astfel incat Dobrogea si gurile Dunarii s-au aflat sub stapanirea sa pana la moarte.

 

 

Dupa cucerirea Dobrogei, otomanii au transformat-o intr-un sangeac al provinciei Rumelia, dupa care, In 1599, a fost Infiintat elayetul Silistra, ce cuprindea toata Dobrogea, Bugeacul si Edisanul.

In secolul al XVII-lea, acestui elayet i-au mai fost adaugate o mare parte din Bulgaria si Turcia europeana de astazi. In 1864 ce mai ramasese din elayetul Silistrei (partile la nord de Dunare fiind anexate de Imperiul Rus) a fost transformat In vilayetul Dunarii.

Sub dominatia otomana, Dobrogea, pe langa Turcii si Tatarii musulmani asezati aici din ce In ce mai numerosi, cuprinde in continuare o populatie de “Ghiauri” printre care administratia otomana ii deosebeste pe Ladinlar (Evrei de limba spaniola, veniti in Imperiul otoman din Andaluzia, dupa cucerirea Grenadei de catre catolici), pe Ermenlar (Armeni), pe Gök-Oğuzlar (Gagauti), pe Rumlar (Greci), pe Cingene (Tigani), pe Bulgarlar (Bulgari) si pe Iflaklar (Romani), aceste doua ultime grupuri fiind cele mai numeroase.

Romanii dobrogeni bastinasi, care Isi spuneau Dicieni (nume care dupa George Valsan provine de la cetatea Vicina mentionata In cronicile medievale) erau raia (adica supusi otomani), si ca atare plateau, ca toti ghiaurii, haraciul (impozit pe necredinciosi), in timp ce Romanii veniti din partile Sibiului, din Moldova sau din Tara Romaneasca, zisi mocani erau partial scutiti.

In decursul celor peste patru veacuri de stapanire otomana, un numar neverificabil, dar insemnat de ghiauri s-au turcit pentru a scapa de acest haraci, astfel ca o parte din turco-musulmanii dobrogeni sunt, de fapt, de origine crestina.

Imperiul Otoman avansa catre Europa Centrala, Dobrogea o posesiune periferica devine de o importanta strategica si economica  mai scazuta iar numarul musulmanilor crestea, ajungand pe alocuri sa fie majoritar.

In multe locuri cultura dispare in profitul ciobanitului extensiv, fostele orase de coasta devin simple sate de pescari, iar in locul lor se dezvolta Babadagul si Medgidia ca targuri rurale.

Ciobani din Ardeal, Moldova si Tara Romaneasca, multi dintre ei Mocani transhumeaza in fiecare iarna, si incet incet se stabilesc aici, amestecandu-se cu Dobrogenii denumiti atunci Dicieni

Situatia se modifica dramatic intre secolele 18 -19 odata cu extinderea teritoariala a Imperiului Rus, atingand apogeul in 1812 cand acesta anexeaza Basarabia, astfel ca Dunarea devine frontiera intre Rusia si Turcia. Cu aceasta ocazie Sulatnul si Tarul fac schimb de populatii: Tatrii Nogai si Turcii vin in Dobrogea, in locul unui numar echivalent de Bulgari si Gagauzi, care se stabilesc in sudul Basarabiei.

Dupa schisma din Biserica Otodoxa rusa, adepti ai Bisericii de rit vechi, care se opuneu reformelor lui Petru cel Mare, se stabilesc in nordul Dobrogei asa numitii Lipoveni, iar mai tarziu pe la 1840 au fost colonizati aici si germani proveniti din Basarabia si Rusia de Sud.

 

Unirea Principatelor Romane in anul 1859 a pus bazele Romaniei moderne si a reprezentat o veriga importanta in lantul eforturilor poporului roman pentru implinirea aspiratiilor sale fundamentale de unitate nationala si libertate politica.

Pe fondul simtamantului de neam, a constiintei vechimii si permanentei lor, evenimentele din istoria nationala a veacului al XIX-lea au avut ecou si in randul romanilor din Dobrogea, acesta amplificandu-se pe masura ce Intreaga natiune a simtit apropiindu-se clipa independentei statale.

Escaladarea “crizei orientale”, prin rascoalele antiotomane din Bosnia si Hertegovina din vara anului 1875, care s-a resimtit in Dobrogea printr-o sporire a incordarii generale si printr-o inasprire a atitudinii autoritatilor turcesti, a oferit conducatorilor tanarului stat roman prilejul de a incheia cu succes indelungata lupta pentru independenta.

 

 

 

Regele Carol I al Romaniei

 

 

domnitorul Romaniei (1866-1881)
regele Romaniei
(1881-1914) – See more at: http://www.comune.ro/?/tema_consultanta/icon26/#sthash.3KSlvJ6c.dpuf

Dobrogea devine parte a Romaniei dupa Razboiul de Independenta si prin decizia Congresului de la Berlin din 1878 care a specificat ca linia de frontiera cu Bulgaria sa porneasca in continuarea Dunarii, astfel incat sa cuprinda populatia compact romaneasca din aceste zone, iar  partea din sud, Cadrilaterul a revenit Bulgariei.

Prin Tratat s-a recunoscut independenta Romaniei in a carei componenta intrau Delta Dunarii, Insula Serpilor si Dobrogea pana la linia de la est de Silistra – sud de Mangalia.

Pentru o parte a despagubirilor de razboi pe care trebuia sa le plateasca, Imperiul Otoman ceda Rusiei Dobrogea, pe care aceasta din urma Isi rezerva dreptul de a o schimba cu partea Basarabiei, pierduta pe nedrept In opinia Curtii de la Sankt-Petersburg la 1856.

In anul 1879 Romania a Cerut Bulgariei Orasul Silistra si chiar a ocupat Arab Tabia, fortareata Orasului, Marile puteri au convenit acordarii fortaretei Romania, dar Silistra a ramas tot a Bulgariei.

Opozitia categorica a delegatiei tariste, lesne de Inteles prin prisma intereselor sale, a dus la esecul intentiei puterilor europene de a stabili frontiera Dobrogei la sud de Silistra si de capul Caliacra, traseul definitiv al frontierei romano-bulgare urmand a fi stabilit abia In 1880 de catre o comisie internationala.

Cele trei judete romanesti din sudul Basarabiei – Cahul, Bolgrad si Ismail – reveneau Rusiei, Insa Tratatul de la Berlin nu a pus In legatura revenirea Dobrogei la Romania cu cedarea celor trei judete mai sus-amintite.

O va face insa Curtea imperiala de la Sankt-Petersburg, prin “fortarea” unui schimb de teritorii romanesti, care nu i-au apartinut niciodata de drept, starnind revolta unanima a clasei politice romanesti fata de cedarea Bugeacului in schimbul Dobrogei, stare de altfel interpretata ulterior de istoriografia bulgara ca fiind o lipsa de dorinta a romanilor pentru a prelua teritoriul “eminamente bulgaresc” dintre Dunare si Marea Neagra.

Integrarea Dobrogei In Regatul Romaniei a sporit importanta provinciei,deoarece asigura iesirea la mare a statului roman.

 Tot acum are loc o stabilire sistematica a romanilor din alte provincii ,in special din Muntenia si Transilvania, sporind ponderea romanilor din regiune, ducand la o populatie rurala relativ bogata, deoarece aici pamantul nu era arendat.

Unirea Dobrogei, stravechi pamant getic intrat primul in lumina istoriei, a insemnat in realitate implinirea aspiratiilor romanilor dobrogeni.

Pe tot parcursul razboiului, romanii dobrogeni, autohtoni ai regiunii, au sperat victoria armatei romane si posibilitatea unirii cu Romania, dupa cum o demonstreaza primirea cu toata cinstea din iunie 1877 facuta la Macin trupelor ruse si apoi in decembrie 1877 petitia dobrogenilor care, acoperita de nume si semnaturi, cerea unirea Dobrogei cu Romania.

Mai mult, numerosi romani dobrogeni s-au inrolat in armata ca voluntari in timpul razboiului.

 

 

 

Ion.C. Bratianu-primul ministru al Romaniei

 

Unirea Dobrogei cu tara a fost dorinta guvernului si populatiei romanesti in aceasi masura si nu o situatie impusa de rusi, pe care oamenii politici romani ar fi Incercat sa o evite.

(Geograful Grigore Cobalcescu scria referindu-se la Dobrogea: “In aceste circumstante nu vad ce am putea face decat sa privim Dobrogea ca o proprietate a noastra si sa ne gandim ce vom face cu ea, pentru a profita de aceasta stapanire legala, si desigur sa facem tot ce putem pentru a-i multumi pe etnicii stabiliti pe acest pamant si sa cautam sa pastram fratia lor.”; poetul Mihai Eminescu vorbind despre Dobrogea afirma: “Din punct de vedere istoric, noi avem dreptul indisputabil asupra Dobrogei.

Roman in perioada lui Augustus, locul de exil al lui Ovidius, marele poet, candva a bizantinilor, trecand de la dinastia Assanizilor la Valahia, a continuat sa ramana Valahiei, pana la momentul cand ne-a fost luata de turci”; I. C. Bratianu, cu ocazia unui discurs in Senat pe 28 septembrie 1878 pleda de asemenea pentru dreptul istoric al Romaniei asupra Dobrogei: “Provoc pe oricine poate demonstra cu dovezi ca Dobrogea ar fi apartinut statului bulgar.

La inceputul secolului al XV-lea turcii au furat Dobrogea de la noi cu sabia. […] Nimeni nu trebuie sa Indrazneasca sa spuna ca Dobrogea a apartinut Bulgariei; noi suntem stapanii legali prin sange, am pierdut-o prin sabie si acum este a noastra… prin sabie!”)

Ceea ce a incercat in fapt clasa politica romaneasca, a fost evitarea pierderii sudului Basarabiei, pentru ca nu s-a dorit o tranzactie teritoriala pe seama unor teritorii romanesti. Romania obtinea deci, prin ceea ce avea sa devina cunoscut drept “Razboiul de Independenta”, recunoasterea suveranitatii sale asupra teritoriului dintre Dunare si Marea Neagra.

Participarea Romaniei la razboiul din 1877-1878 si cucerirea independentei de stat a insemnat egalitatea juridica cu toate statele suverane, avand o adanca semnificatie morala pentru ca a ridicat constiinta natiunii romane libere si a permis realizarea in perspectiva, atunci cand istoria a permis-o, a Marii Uniri de la 1918.

Nu mai putin important a insemnat eliberarea altor populatii balcanice de sub dominatia otomana, contribuind decisiv la evolutia acestora ca state moderne Intr-o epoca de afirmare a spiritului national.

Prin Trataul de Pace de la Bucuresti in anul 1913 , imediat dupa cel de-al doilea Razboi Balcanic, Cadrilaterul a fost alipit Romaniei. Dar imediat cu inceperea Primului Razboi Mondial, aici au loc operatiuni militare importante in Cadrilater, impotriva Romaniei .

La lupte a participat, de partea romana, o divizie de prizonieri sarbi si croati din armata austro-ungara, formata in Rusia. Bulgaria a anexat Cadrilaterul si fasia de teritoriu pana la linia Rasova-Agigea timp de 2 ani, si a ocupat restul Dobrogei pana la sfarsitul Razboiului.

Prin Trataul de Pace de la Neuilly sur Seine, se restabilesc granitele cu Bulgaria la frontiera de la 1913, Cadrilaterul redevenind al Romaniei.

Cu totul altfel stau insa lucrurile, in privinta Dobrogei de Sud (Cadrilaterul), unde populatia de crestini (minoritara fata de Turci) era bulgareasca in proportie de opt zecimi conform recensamantului otoman, si pe care Romania nu o revendicase niciodata (cu exceptia Silistrei) inainte de 1913.

Constantin Dobrogeanu-Gherea a protestat vehement impotriva acestei politici care, afirma el, va provoca dusmania vecinilor sudici ai Romaniei pe o frontiera de peste 700 de km.

Daca populatia turceasca, majoritara In cele doua noi judete Durostor si Caliacra, a primit alipirea la Romania cu indiferenta sau chiar favorabil (Romania fiind pentru Turci un stapan mai putin anti-otoman), populatia bulgaresca in schimb s-a socotit ocupata, colonizata, si a rezistat prin toate mijloacele, inclusiv violente.

In vara lui 1916 Romania se afla in razboi cu Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria si Imperiul Otoman. Primele succese ale armatei romane in eliberarea Transilvaniei nu au putut fi consolidate.

Din partea aliantei Puterilor Centrale, Bulgaria intrase in razboi cu interesul manifestat deja in numeroase randuri, al reanexarii Dobrogei de Sud (Cadrilaterului), ce revenise Romaniei prin tratat In urma razboaielor balcanice din anii 1912-1913.

Ofensiva trupelor bulgare incepe chiar Inainte ca declaratia de razboi sa fie inaintata ministrului Romaniei la Sofia. De partea romanilor, Dunarea si frontiera terestra erau aparate de Armata a III-a, aflata in vara anului 1916 intr-o pozitie de inferioritate fata de Armata a III-a bulgara, bine dotata gratie armamentului austro-german, beneficiind de sustinerea ofiterilor si trupelor specializate germane.

Elementul esential care dadea forta acestei armate il reprezenta comandamentul sau german si Insasi experienta sefului ei suprem, maresalul von Mackensen.

In aceste conditii, la 1 septembrie 1916 a avut loc batalia de la Turtucaia, ce avea sa marcheze prima mare InfrIngere militara a Romaniei in acest razboi.

Dupa cinci zile, in urma gravelor pierderi suferite, silit sa faca fata inevitabilului, anume razboiului pe doua fronturi, tanarul stat modern roman avea sa piarda Intregul teritoriu al Dobrogei.

In aceasta batalie, conform prevederilor lui C. Dobrogeanu-Gherea cu trei ani mai devreme, ostasii romani macelariti (inclusiv o parte din raniti si din prizonieri) de armata bulgara indoctrinata cu ura fata de ocupantul roman, au platit un sangeros tribut pentru politica de extindere teritoriala voita de cercurile politice si militare bucurestene In 1913.

La 22 octombrie 1916, coloane de trupe germano-bulgare isi faceau intrarea in Constanta, devastata de bombardamente si In mare parte pustie, autoritatile si populatia romaneasca locala fiind In prealabil evacuate.

Ceea ce indeobste se cunoaste mai putin de catre publicul larg, este ca ocuparea vechii cetati a Tomisului a reprezentat un episod tragic, nedemn fata de secolul In care se desfasura.

Soldatii bulgari, in ciuda regulilor razboiului si a acordurilor internationale in vigoare privind teritoriile ocupate, populatia civila si prizonierii de razboi, se simteau eliberati de orice regula, in numele razbunarii pentru pierderea Cadrilaterului in 1913, si s-au dedat la acte de o cruzime deosebita, comportament cu totul diferit de cel al aliatilor germani, “oameni practici” care, desi aflati In stare razboi au oprit abuzurile.

Constanta, la momentul ocuparii de catre trupele Puterilor Centrale, reprezenta principalul debuseu economic al Romaniei si cel mai mare port comercial la Marea Neagra, gasindu-se intr-o situatie prospera, daca ar fi sa dam ca exemplu doar faptul ca “nu era an sa nu se construiasca 300-400 locuinte”

Poate tocmai de aceea, orasul de la malul marii a avut de suferit de pe urma distrugerilor ocupantului bulgar.

Acestea, pe langa rechizitia militara de bunuri, au permis etnicilor bulgari din Constanta sa dispuna si de avutul romanilor evacuati.

Statuia lui Ovidius a fost data jos de pe soclu si a trebuit interventia superiorilor militari germani pentru ca statuia sa fie repusa la locul sau.)

Vara anului 1917 avea sa aduca insa victoriile romanesti istorice de pe frontul din sudul Moldovei, de la Marasti, Marasesti si Oituz, care au rasturnat toate calculele militare pe Frontul de est, spulberand mitul invincibilitatii armatelor Kaiserului.

La aceste momente de epopee militara si-au adus o importanta contributie si ostasii Diviziei a 9-a Constanta.

Din pacate, retragerea Rusiei din razboi a izolat total Romania in fata puterilor centrale.

In ciuda victoriilor de la Marasti, Marasesti si Oituz care au permis mentinerea unei “Romanii Libere” in teritoriul Moldovei dintre Carpati, Siret si Prut, Regatul Romaniei, prin tratatul de pace de la 9 decembrie 1917, a fost obligat sa cedeze Austro-Ungariei pasurile Carpatilor si o fasie de teritoriu de-a lungul granitei comune, iar Bulgariei teritoriul Dobrogei situat la sud de o linie Rasova-Techirghiol (nordul Dobrogei, lasat Romaniei, ramanand totusi sub ocupatia militara Bulgaro-Germana).

La sud de linia Rasova-Techirghiol, limba bulgara era declarata limba oficiala,facandu-se totodata importante schimbari de denumiri toponimice in interesul Regatului Bulgar.

Constanta si Dobrogea aveau sa ramana sub aceasta grea ocupatie timp de doi ani.

Aceasta era, de altfel, situatia si In cea mai mare parte a Intregii tari, unde distrugerile materiale si umane erau extrem de mari.

Doua treimi din teritoriul statului roman antebelic erau sub ocupatie militara straina, fiind supus unui regim de exploatare a tuturor resurselor naturale si economice.

Pierderea Constantei si a Dobrogei la sud de linia Rasova-Techirghiol a implicat si slabirea considerabila a fortelor militare romanesti.

Pacea de la Buftea la 24 aprilie/7 mai 1918, prin care recunostea ocupatia militara a Puterilor Centrale asupra teritoriului dobrogean, Bulgaria anexand teritoriul situat la sud de linia Rasova-Techirghiol, iar accesul Romaniei la Marea Neagra fiind permis numai de-a lungul unui drum ingust militarizat Cernavoda-Constanta.

Tratatul nu a fost niciodata ratificat de catre regele Ferdinand, astfel Incat acesta a ramas nul de drept.

Toamna lui 1918 a inclinat definitiv balanta armelor de partea Antantei pe Frontul de Vest, momentul de deruta al Puterilor Centrale fiind in mod just sesizat de conducerea politico-militara a Romaniei, care a decis reintrarea in “Marele Razboi” pentru eliberarea teritoriilor ocupate vremelnic de fortele militare straine si pentru implinirea idealului national al tuturor romanilor: Marea Unire.

Astfel, dupa ce in septembrie 1918 Bulgaria a fost Infranta decisiv de Antanta, Dobrogea a redevenit parte a Romaniei. Armistitiul cu Germania (11 noiembrie 1918) avea sa gaseasca Romania in stapanirea teritoriului dintre Dunare si Marea Neagra.

Populatia dobrogeana a reusit sa inlature in mod rapid toate vicisitudinile create de razboi, ceea ce o demonstreaza nivelul dezvoltarii sale generale din perioada interbelica.

Unirea tuturor romanilor intr-un singur stat national n-ar fi cunoscut implinirea fara revenirea Dobrogei, cu accesul la Marea Neagra, la patria-mama.

Cu ocazia marii sarbatori inchinate acestui act, la Iasi, la 7 decembrie 1918, un student constantean afirma: “Noi dobrogenii privim cu bucurie si cu veselie acest ceas ce ne-a fost dat sa traim, ca sa vedem dupa atatea jertfe unirea tuturor romanilor in Romania Mare”

In perioada interbelica continua procesul de modernizarea a Dobrogei. Porturile au o perioada de declin datorita incertitudinilor legate de tranzitarea stramtorilor Bosfor si Dardanele.

Continua stabilirea in Dobrogea a romanilor din alte provincii, iar incepand cu 1920 in special in partea de sud se stabilesc aici numerosi aromani, astfel ca dicienii devin minoritari , tot in aceasta periooada are loc si o emigrare masiva a turcilor, catre Republica Turca, datorata noii politici a statului.

In anul 1940 Cadrilaterul este recuperat de Bulgaria prin Tratatul de la Craiova cand Hitler a ordonat lui Carol al 2-lea sa regleze diferentele teritoriale cu Bulgaria, astfel s-au restabilit granitele dinainte de 1913.

Trataul de la Craiova a insemnat si un transfer obligatoriu de populatii intre Romania si Bulgaria, adica, toti Bulgarii din Nordul Dobrogei si toti romanii din Cadrilater, urmau sa se instaleze pe teritoriile statelor respective.

Urmeaza o perioada si mai grea pentru Dobrogea, comunistii preiau puterea.

Autoritatile comuniste au facut presiuni asupra taranilor pentru a colectiviza regiunea, astfel ca in anul 1955, Dobrogea a devenit prima regiune colectivizata a Romaniei, iar Nicolae Ceausescu si-a inceput carierea aici.

Dobrogea a ripostat impotiva intrusilor comunisti, aici aflandu-se grupuri armate de rezistenta, dar colectivizarea a ruinat satele Dobrogei, determinand un exod catre orasele mari, in special catre Constanta.

Imediat dupa revolutia din 1989, Dobrogea are si ea de suferit in  criza generala a economiei romanesti.

Disparitia flotei comerciale a Romaniei, si declinul in general al navigatiei pe Dunare ca urmare a razboaielor din fosta Iugoslavie, pierderea locului privilegiat al Constantei ca principal punct de tranzit la exporturilor romanesti si declinul turismului la Marea Neagra, au afectat negativ economia Dobrogei.

O perioada noua se naste pentru Dobrogea, dupa o serie de masuri si Hotarari Locale importante, in judetul Constanta, turismul cunoaste un avant considerabil, agricultura devine profitabila dinnou, iar nivelul de trai creste, pozitionand Constanta ca al doi-lea oras al tarii.

 

Bibliografie:

 

– infodobrogea.ro

–Lia Romanov-ND Constanţa

– Grigore Arnăutu – 12 invazii ruseşti în România
– Ovidiu Drâmba – Istoria culturii şi civilizaţiei româneşti
– Nicolae Iorga – Chestiunea Dunării
– George Vâlsan – Graiul românesc
– Constantin Kiriţescu – Istoria războiului pentru reîntregirea României
– Constantin Velichi – România şi renaşterea bulgară
– Adrian Rădulesc, Ion Bitoleanu – Istoria românilor dintre Dunăre şi Mare
– Constantin Giurescu – Istoria românilor.