CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

VIDEO: APELUL Dr.RATH CĂTRE POPORUL GERMAN ŞI POPOARELE EUROPEI

Dr. Matthias  Rath s-a născut la Stuttgart, în Germania, în 1955. După ce a absolvit facultatea de medicină, a lucrat ca medic şi cercetător la Clinica Universitară din Hamburg, Germania şi German Heart Center (Centrul German al Inimii) la Berlin. Cercetările sale s-au focalizat pe cauzele arterosclerozei şi maladiilor cardiovasculare.

În 1987, Dr.Rath a descoperit legătura dintre deficienţa de vitamina C şi un nou factor de risc pentru boala cardiovasculară – lipoproteina. După publicarea acestor descoperiri ştiinţifice în revista “Arterosclerosis” (Arteroscleroza) a American Heart Association, Dr.Rath a acceptat invitaţia de a se alătura dublului laureat al Premiului Nobel, Linus Pauling. În 1990 el a plecat în Statele Unite pentru a deveni primul Director de Cercetări Cardiovasculare la Institutul Linus Pauling din Palo Alto, California.

Dr. Rath a lucrat împreună cu defunctul laureat al premiului Nobel în diverse domenii ale cercetării nutriţionale. Cei doi oameni de ştiinţă au devenit prieteni apropiaţi şi au împărtăşit valori umaniste, inclusiv determinarea lor pentru pace şi dreptate. În 1994, cu puţin timp înainte de moartea sa, Linus Pauling a declarat: “Nu am nici un dubiu asupra faptului că mă gândeam la Dr.Rath ca la succesorul meu”

Astăzi Dr. Rath conduce un institut de cercetare şi dezvoltare în medicină nutriţională şi celulară. Institutul său conduce cercetări fundamentale şi studii clinice pentru a documenta în mod ştiinţific beneficiile micronutrienţilor ca biocatalizatori, asupra sănătăţii, într-o mulţime de reacţii metabolice la nivel celular.

Dr.Rath este membru al New York Academy of Sciences (Academia de Ştiinţe din New York), American Heart Association (Asociaţia Americană a Inimii) şi altor organizaţii ştiinţifice. Cărţile sale ştiinţifice populare “Why Animals Don’t get Heart Attacks – but People Do” (De ce animalele nu fac infarct miocardic – dar oamenii fac) şi “Cancer” au avut vânzări de mai multe milioane de exemplare în zece limbi.

„Lupta pentru o străpungere împotriva intereselor şi dogmelor medicale existente este ca navigarea pe ocean” spune Dr.Rath, “vântul care îţi bate în faţă devine busola ta”. Iar el adaugă: “Nu trebuie să fii profesor universitar sau laureat al Premiului Nobel; tot ceea ce contează e că infarctul miocardic, accidentele vasculare, cancerul şi multe alte boli vor fi esenţialmente necunoscute în viitor”

Dr. Rath este un avocat deschis pentru drepturile pacienţilor şi pentru acces liber la sănătate naturală în întreaga lume. Propaganda sa continuă să fie instrumentală în prevenirea unei interziceri a terapiilor naturale la scară globală, din partea industriei farmaceutice. Pentru a-şi proteja piaţa globală de medicamente patentate, această industrie încearcă o interzicere la scară globală a informaţiilor de prevenire şi sănătate terapeutică, legate de terapiile naturale, nepatentabile, abuzând de “Codex Alimentarius” (Standard de alimentaţie) al Comisiei Naţiunilor Unite.

Ca semn de recunoaştere a curajului său civil împotriva intereselor farmaceutice şi a eforturilor sale în numele oamenilor lumii, el a primit în 2001 prestigioasa distincţie  „Bulwark of Liberty Award” din partea American Preventive Medical Association (Asociația Americană pentru Medicină Preventivă).

Dr. Rath este pionierul unei noi căi de antreprenoriat responsabil: toate profiturile din vânzările programelor de micronutriențI dezvoltate la institutul său merg la Dr. Rath Health Foundation, o organizație non-profit care se focalizează pe cercetare șI educație în domeniul sănătății naturale în întreaga lume.

În plus, această organizație non-profit susține un larg spectru de activitățI în domeniul sănătății umane, dreptății sociale șI – cel mai important – păstrarea păcii. În acest efort, Dr.Rath vede activitatea acestei Fundații continuând în spiritul câştigătorilor Premiului Nobel pentru Pace ca Linus Pauling, Albert Schweitzer, Martin Luther King Jr. şi Nelson Mandela.

Dr. Rath are o origina modestă. Părinţii săi, fermieri din Germania de Sud, au transmis copiilor valorile lor umanitare. “Aceste valori”, spune Dr.Rath, “sunt încă o forţă conducătoare pentru mine.

Viaţa mea este un exemplu al faptului că nu trebuie să te naşti privilegiat ca să-ţi aduci contribuţia la o lume mai bună”.

Moneda euro este un instrument de subjugare a natiunilor. Popoarele care inca nu o au sa-si pastreze moneda nationala, altfel se vor inrobi. 

Fiecare zi in care permiteti sa fiti santajati de comisarii de la Bruxelles devine un obstacol pentru independenta si pacea sociala din tarile voastre.

Bruxelles-ul si UE sunt a treia incercare a cartelurilor de a impune dictatura asupra intregii Europe.

Sa nu credeti in politicienii care va promit eliberarea din presiunile economice prin supunerea conditiilor impuse de Comisia Europeana. Lucrurile stau exact invers.

Cand agentii politici de la Bruxelles si din capitalele voastre spun democratie, este exact invers, spun, de fapt, dictatura. Cand vorbesc despre prosperitate, este vorba de prosperitatea cartelurilor si bancilor.

Apelul Dr.Rath către poporul german și popoarele Europei, Berlin 13-03-2012

 

 

03/08/2012 Posted by | POLITICA | , , , , , , | Lasă un comentariu

UN CUIB DE SPIONI AI GRU ŞI FSB, ÎN COASTELE REPUBLICII MOLDOVA – „PACIFICATORII” RUŞI DE LA NISTRU!

Pacificatorii ruşi din regiunea transnistreană nu apără interesele cetăţenilor din Republica Moldova, dar se ocupă de spionaj. Declaraţia a fost făcută de către analistul politic Viorel Cibotaru, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

,, Acel mic contingent de militari care se află în Tiraspol nu-și îndeplinește nici o funcție presupusă – nici de apărare a cetățenilor Republicii Moldova din stânga Nistrului, nici din dreapta Nistrului.

Nu este o forță de risc major pentru statele vecine – Ucraina și România, dar desigur că joacă anumite roluri simbolice și de operațiuni speciale, asta fără doar și poate. În această bază este, de exemplu, Direcția generală de spionaj a armatei ruse, GRU așa numita, sau FSB sau alte structuri.”, spune analistul.

Totodată Cibotaru spune că Factorul bazei militare este absolut nul ca perspectivă. „Însă din punctul de vedere al negocierilor este de așteptat ca Federația Rusă să-și declare miza superioară.

Republica Moldova nu este cointeresată, nu a fost cointeresată și nu cred că va fi cointeresată în păstrarea bazei militare a Federației Ruse pentru că ea nu există, nu este operațională”, mai spune acesta.

Reamintim că, anterior, portalul tiras.ru de la Tiraspol a scris, cu referire la surse din anturajul lui Şevciuk, că autorităţile separatiste ar fi propus Rusiei să amplaseze în regiune o bază militară şi un aerodrom militar.

24 h.md prin Basarabia literara md.

03/08/2012 Posted by | POLITICA | , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: