CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Problema kurda-aparitia si evolutia ei


cavalerie%20kurda Apariţia şi evoluţia problemei kurde

Apariţia şi evoluţia problemei kurde

 

Kurzii sunt un popor din familia indo-europeană. Astăzi, populaţia kurdă numără între 35-40 mln. de oameni dintre care cea mai mare parte locuiesc pe teritoriul Turciei. Kurzi se mai traiesc  în Iran, Irak, Siria, Transcaucazia, Kirghizia, Kazahstan si chiar şi în Europa, America sau Australia. În Turcia sunt cca. 20 mln. de kurzi, ceea ce constituie 45,3 % din totalul  populaţiei kurde şi 21-25 % din totalul populaţiei Turciei.

În Iran locuiesc   aproximativ 7-9 mln. de kurzi sau 14% din populaţia Iranului. În Irak există între 4-6 mln de kurzi.

În Siria 8% din numărul populaţiei sunt kurzi  constituind aproximativ 1,5 – 2 mln.  În fostele republici ale Uniunii Sovetice locuiesc 300 de mii de kurzi. În Liban tot în jur de 300 de mii.

Regiunia populată de kurzi poarta numele de  Kurdistan – iar aria  de trai a acestui popor e  cuprinsa  între Munţii Anatoliei la Nord-Vest, râurile Tigru şi Eufrat  la Sud-Est şi pustiurile nemărginite din partea de Sud-Vest a  Iranului.

Kurzii reprezintă cea mai mare naţiune din lume care nu a avut şi nici nu are un stat naţional. Ei vorbesc limba kurdă din familia indo-europeană  şi folosesc trei alfabete – cei din Turcia folosesc alfabetul latin, în Iran şi Irak se folosesc de alfabetul arabo-persan iar pe teritoriile fostului spaţiu sovetic – chirilic.

Teritoriul etnic nu are hotare bine fixate el  cuprinzand  o suprafaţă de circa 500 – 530 mii km2. Din punct de vedere confesional marea majoritate a kurzilor sunt mulsumani suniţi (ei recunosc mai multe cărţi religioase decât musulmanii şiiţi).

Musulmanii suniţi îşi trag descendenţa de la Ali.

 

 

Kurzii au şi religii tradiţionale istorice precum religia alevită, iar printre kurzi, în special în Liban, există o comunitate  creştina. Om vechime, în izvoarele siriene, babiloniene, egiptene, urartu erau pomeniti cu numele de „carduhi”.

Xenofon, istoricul grec, spunea că atunci când grecii s-au întors în anul 401 din expediţia din Asia, au trecut prin teritoriile carduhilor,acestia  fiind un popor feroce care apără cu mult sânge pământul natal. Se consideră că ei sunt strămoşii kurzilor de astăzi, însă ulterior s-a constatat că aceştia nu erau  de origine indo-europeană.

Strămoşii kurzilor trăiau mai la est de carduhi. Cea mai mare parte a istoricilor orientalişti – Diakonov, Amin Zaki, Minorski etc. – consideră că poporul kurd este rezultatul  sintezei mai multor popoare antice care au locuit în Orient – huriţi, mezani, metani etc. Teoriile contemporane consideră că cei mai apropiaţi strămoşi ai kurzilor sunt totuşi mezii şi trag  concluzia că graiul  lor este foarte apropiat cel de al  mezilor.  De mai mult de 4000 de ani kurzii locuiesc în Asia Inferioară.

Până în sec. XVI  istoria kurzilor este descrisă fragmentar. Ei nimeresc în sfera de influenţă a Imperiului Otoman şi Iran. Sultanul turc a stabilit relaţii de vasalitate cu conducătorii (şeihii) kurzi. În secolul al  XIX-lea Mahmud al II-lea cucereşte definitiv Kurdistanul şi îl anexează în 1834 la Imperiul Otoman.

 Împotriva dominaţiei otomane sau răsculat sute de mii de kurzi care au fost conduşi de emirul Badirhan-bei, care chiar şi-a bătut şi o monedă proprie.  Acest emir nerecunoscând suveranitatea Turciei,  a pus  bazele  unei statalităţi kurde, insă după un anumit timp Badirhan-bei a fost exilat în Siria la Damasc.

În 1880 se declanşează o nouă răscoală pe teritoriul otoman, în Irak şi Iran, dar este înbuşită iar câteva sute de mii de kurzi au fost împuşcaţi şi spânzuraţi.  La sfârşitul secolului al XIX – lea în Kurdistan încep să păntrundă ideile naţionaliste venite din Europa. În anul 1908 are loc revoluţia junilor turci care promovau ideea creării unui califat arab  în care să locuiască numai musulmani.

Însă urmează destrămarea Imperiului Otoman o dată cu  înfrângerea suferită în Marele Război din 1914-1918. Conform Tratatului de la Sevres încheiat între Marile Puteri şi Turcia, era stipulat că din 1920 kurzii au dreptul să creeze o autonomie iar peste un an, în 1921 se pot proclama independenţi. Urmează războiul de eliberare naţională a turcilor lui Mustafa Kemal care a creat la Damasc în 1906 o organizaţie politică turcească numită „Patrie şi Libertate”.

Mustafa Kemal i-a convins pe kurzi că vor obţine o autonomie foarte largă.  În 1923 este încheiat Tratatul de la Loussana care prevedea că teritoriile locuite de kurzi au revenit Turciei iar o altă parte a lor a nimerit sub mandat britanic şi francez respectiv Irak şi Siria.

Iniţial  noua conducere a Turciei  a sustinut  ca  turcii si kurzii alcatuiesc  un singur popor, iar in primul parlament al Republicii Turce au existat 70 de deputaţi din partea Republicii Autonome Kurdistan, dar  in scurt timp atitudinea  faţă de kurzi s-a  schimbat,  urmand o perioada de represiune militară.

Către 1924, in Constituţia turcă toţi locuitorii tarii  erau numiţi „turci” astfel nerecunoscându-se minorităţile naţionale, iar kurzii erau considerati ca fiind turci sălbătăciţi sau turci de munte. Au  fost interzise  învăţământul, asociaţiile şi publicaţiile în limba kurdă. Începând cu 1932 s-au promovat legi cu privire la deportarea masivă a kurzilor din Podişul Anatoliei si tot în anii `30 este adoptată o lege cu privire la turcizarea populaţiei kurde din Republica Turcă.

Până în 1965, guvernul de la Ankara nu a permis străinilor să între in teritoriile  populate de kurzi. Kurzilor le-au  fost turcizate numele de familie  şi  li s-a impus să se reboteze cu nume de origine turcă. Deasemenea li  s-a interzis sa infiinteze  partide politice. În perioada celui de al doilea război mondial a fost instaurat un regim de control militar pe acele teritorii.

În 1930 în localitatea Sulemania din Irak a fost organizată o mare răscoală sub conducerea lui Mahmud Barzandji, iar centrele  de rezistenţă nationala  kurzda s-au mutat în Iran şi Irak.

Deşi înăbuşită, răscoala a avut o importanţă deosebită, fiind primul act de manifestare a conştiinţei naţionale a kurzilor din Irak.

În 1946 pe teritoriul Iranului este proclamată Republica Kurdă de la Mehabad,  care se presupune că a fost creată cu ajutorul soveticilor, dar forţele unite ale Iranului şi Irakului reusesc sa  nimiceasca  aceasta  republica.

    În 1961 va izbucni o mare răscoala a kurzilor din Irak sub conducerea lui Mustafa Barzani,  care obţine de la Saadam Husein recunoaşterea poporului  kurd, a limbii şi culturii sale naţionale.

Kurzii au fost susţinuţi în aceste revendicări de SUA, de la care au  primit un ajutor financiar considerabil, acestia  reuşind  să-si  creeze instituţii proprii de învăţământ în limba kurdă.Saddam  Husein însă a înăbuşit   răscoala  şi a reusit sa  provoace o scindare a mişcării kurzilor.

În 1979 în legătură cu revoluţia din Iran, kurzii au preluat puterea în regiunile lor, dar Khomeyni  trimie trupe militare astfel că  la începutul anilor `90 al sec. XX kurzii din Iran  si Irak se aflau  într-o situaţie disperată. Războiul din Golf şi acţiunea fulger a trupelor americane sub mandat ONU, au fortat  retragerea trupelor irakiene din Kuwait. În interiorul Irakului au loc in 1991 conflicte declanşate de kurzi , dar  care sunt iarăşi înăbuşite.  Sub protectia  trupelor ONU , apare un Kurdistan liber în Irak,  cu capitala la Sebril.

În iulie 2005, Mullah Bakhtiar – membru al Uniunii Patriotice din Kurdistan,  a prezentat o hartă a “Marelui Kurdistan”.

Conform lui Bakhtiar, harta Kurdistanului a fost aprobată de Parlamentul kurd, şi este bazată pe “evidenţe istorice şi geografice”. Bakhtiar a avertizat ca poporul kurd  poate face unele compromisuri in privinta unor  funcţii ministeriale sau privilegii, dar nu va accepta niciodată vreun compromis cu privire la “graniţele  istorice” ale “Marelui Kurdistan”.

Mai mult, Bakhtiar a susţinut că “toti kurzii din afara graniţelor Kurdistanului se vor afla sub jurisdicţia statului kurd”.

Pe harta “Marelui Kurdistan”, populaţiile care nu sunt nici kurde, nici arabe au fost asimilate drept “kurde”. Asirienii au fost asimilaţi ca fiind tot “kurzi”, doar pe baza unei vagi asemănări lingvistce.

 Iranul si Siria sunt ingrijorate că SUA şi Israelul vor folosi pretextul “independenţei kurzilor” (care constituie o minoritate etnică în ambele ţări) pentru a le putea dezmembra.

Nici Turcia – care a luptat timp de decenii cu terorismul kurd – nu se simte prea bine.

Liderul kurd Barzani, susţinut de SUA şi Israel, riscă să destabilizeze întreg Orientul Mijlociu, vehiculând o hartă excesivă, valabilă poate în alt secol, dar nu astăzi.

Cine poate  asadar, sa  dea asigurări că populaţiile arabă şi turkmenă din regiune, vor accepta o astfel de hartă si o dominatie a  kurzilor?

Reprezinta “Marele Kurdistan”,  o “carte” pe care Statele Unite o joacă faţă de Iran şi Siria?

Istoria va arăta cum urmează a  fi soluţionată problema kurdă.

 

 

Iurie GOGU,masterand, Facultatea de Istorie si Filosofie USM

Sursa: vistieria.ro

22/07/2012 - Posted by | POLITICA | , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: