CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cetatea de pământ de la Sântana are vechimea cetăţii Troia, putand fi considerată o Troia românească.


 La o distanţă de 28 km de Arad s-au făcut descoperiri arheologice destul de importante atât pentru România cât şi pentru Europa de sud-est.

Cetatea de pământ de la Sântana are vechimea cetăţii Troia, din care considerente este considerată Troia românească.

Cercetările efectuate au stabilit existenţa unei necropole ce aparţine primei părţi a epocii cuprului (cultura Tiszapolgar, cca. 4000 i.Hr.), a unei aşezări datate la sfârşitul epocii bronzului (cca. 1200 î.Hr.) şi a fortificaţiei, ridicate la începutul primei epoci a fierului, fiind unul dintre cele mai mari complexe fortificate din această parte a Europei.

Unul dintre cele mai importante vestigii descoperite pe acest teritoriu a fost un schelet uman ce este vechi de 5.500 de ani.

În şantierul arheologic de la Sântana, s-a descoperit una dintre cele mai mari aşezări ale Neoliticului Mijlociu, din zonă. Vestigiile civilizaţiilor preistorice care au trăit în această zonă au atras, încă de la primele investigaţii, atenţia specialiştilor. Aşezarea pe care o au dezgolit-o arheologii bănăţeni datează din anii 5.300 – 4.800 î.Hh.

Tot din perioada preistorică datează singura suliţă cu lemn descoperită pe teritoriul României. Este vorba de o piesa de patrimoniu, descoperită accidental pe teritoriul unei localităţi din apropierea oraşului Alba Iulia, care conţine un fragment de lemn vechi de aproximativ 3000 de ani.

„A avea un fragment de lemn de la mânerul unei lănci de bronz, cu o vechime de peste 3000 de ani, pentru România este un lucru absolut senzaţional”, a spus Horia Ciugudean, specialist în preistorie, conf. univ.

Descoperirile din ultima vreme ce se fac pe teritoriul românesc vor schimba manualele de istorie şi concepţia noastră preconcepută despre istoria acestei palme de pământ.

Pământul pe care călcăm şi alergăm mişună de vestigii arheologice care arată că şi acum 3000-5000 de ani în urmă acelaşi lucru făceau şi strămoşii noştri.
 

 

 De Adriana Agapii/ Chișinău / Moldova.ORG 

 

10/11/2011 - Posted by | ANTICHITATE, ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , ,

2 comentarii »

  1. foarte interesant

    Apreciază

    Comentariu de marius | 26/02/2012 | Răspunde

  2. Datorita faptului ca primaria nu mai are pamint ptr despagubirea proprietarilor ce sunt momentan pe suprafata cetatii,in cetate nu se vor face alte descoperiri sau investitii ,totul lasindu-se la mina banditilir care chiar daca gasesc cite ceva pastreaza in detrimentul celorlalti care sunt interesati de subiect nu doar de partea materiala!
    Foarte trist!!

    Apreciază

    Comentariu de Dacul | 21/09/2014 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: