CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DEZVALUIRI: DIPLOMATIE MAGHIARA BAZATA PE RASISM SI ANTIROMANISM IN TIMPUL DESFASURARII LUCRARILOR TRATATULUI DE PACE DE LA PARIS IN 1920.


 

Foto: Delegatii participanti la tratativele de pace de la Trianon

Diplomaţia maghiară bazată pe rasism faţă de români.Negocieri la Conferinta de Pace de la Paris.

Delegaţia maghiară de la Paris din 1920 a încercat să amâne cât mai mult semnarea tratatului de pace care ar fi dus la recunoaşterea Marii Uniri. Şeful delegaţiei de la Budapesta, contele Albert Apponyi a pus la dispoziţia marilor puteri ample memorii în care apăra cauza Ungariei.

 Notele părţii maghiare au încercat în permanenţă să inducă ideea că românii sunt o rasă inferioară, incapabilă să guverneze şi greu guvernabilă.

Rasismul notelor maghiare de la Conferinţa de la Paris este insinuat treptat mai ales în cadrul demonstraţiilor şi argumentaţiilor istorice şi politice.

Istoria românilor din Transilvania este distorsionată în conformitate cu teoriile lui Roessler, conform cărora românii au venit din Balcani în secolele XIV – XV şi s-au manifestat ca un “factor perturbator” al ordinii maghiare, fiind envoie de eforturi pentru civilizarea “păstorilor seminomazi”.

Notele maghiare mai susţin şi existenţa unei diferenţe majore între românii din interiorul şi din afara arcului carpatic – primii fiind mult superiori în urma contactului cu maghiarii. Ponegrirea românilor la Paris a rămas fără succes – însă afirmaţiile cuprinse în notele diplomatice maghiare din anul 1920 cu privire la “inferioritatea rasei româneşti” constituie şi acum o radiografie a unei concepţii politice extremiste.

Superioritate pe toată linia

Diverse paragrafe ale memoriilor maghiare ţin să sublinieze superioritatea maghiarilor faţă de români: “Din punct de vedere intelectual şi economic Transilvania este cu o sută de ani mai avansată decât România, de aceea alipirea ei la România va avea o influenţă nefastă asupra dezvoltării sale şi poate provoca tulburări cât se poate de serioase”.

Diplomaţii de la Budapesta încercau să demonstreze că românii constituie o clasă inferioară în Transilvania afirmând: “Majoritatea lor (a românilor n.red.) se recrutează din clasa ţărănească, iar maghiarii a căror viaţă socială este mai dezvoltată şi care au numeroase clase intelectuale sunt astfel mult mai mobili decât această masă de ţărani. Viaţa socială a maghiarilor şi a saşilor este mult mai diferenţiată.

Procentul lor în profesiile calificate depăşeşte cu mult procentul populaţiei lor. Dimpotrivă, românii sunt importanţi prin cifra de analfabeţi”.

Mai mult, presupusa inferioritate a românilor este considerată a fi de neevitat: “Superioritatea maghiarilor şi a saşilor în discuţie nu se datorează nici protecţiei statului maghiar, nici unui sistem de opresiune bazat pe violenţă.

Aceasta este o presupunere care este negată de datele statistice care demonstrează faptul că inferioritatea rasei româneşti se manifestă într-o manieră frapantă ori de câte ori le este lăsat spaţiu liber pentru iniţiativa privată”.

Argumentarea opresiunii

“Inferioritatea românilor din Transilvania, departe de a fi rezultatul unei opresiuni, provine din două cauze distincte. În primul rând naţiunea română este una tânără, căreia îi lipsesc tradiţiile şi care nu şi-a descoperit conştiinţa naţională decât la mijlocul secolului al XIX lea. Religia sa este cea bizantină, limba ritului său este slavă, iar în Transilvania biserica românească şi-a câştigat independenţa datorită principilor maghiari protestanţi şi uniunii confesionale (crearea bisericii greco-catolice, n.red.) pe care românii nu au putut-o realiza prin forţe proprii ci doar sub presiunea unei influenţe exterioare.

Literatura lor naţională este de origine recentă”, susţineau notele remise de delegaţia maghiară marilor puteri.

“Poporul român nu a reuşit să scoată la lumină individualitatea rasei sale, nici să imprime un specific naţional instituţiilor ţării sale. Nici instituţiile evului mediu, nici puterea ideilor epocii contemporane nu au avut nici un fel de influenţă asupra politicii şi civilizaţiei sale.

Epoca cruciadelor, sistemul feudal, papalitatea, Sfântul Imperiu Roman, Renaşterea şi Reforma, au trecut fără să lase urme asupra acestui popor. Dimpotrivă, naţiunea maghiară a luat parte la toate aceste evenimente”, afirmau diplomaţii maghiari.

Incapacitate de dezvoltare

Memoriile citate susţin că românii sunt pur şi simplu incapabili de dezvoltare, fiind parcă condamnaţi să rămână o rasă inferioară: “Înapoierea civilizaţiei şi dezvoltării economice a românilor nu trebuie să surprindă pe nimeni, este o certitudine faptul că trăind într-un stat, alături de alte popoare, românii nu reuşesc şi nu au reuşit de multă vreme să egaleze acele popoare (…) Însă inferioritatea românilor din Transilvania ţine şi de istoria lor locală. Elementul românesc nu a fost unul autohton, nu a reuşit să-şi fondeze un stat al său, ci s-a insinuat lent de-a lungul secolelor.

 Asemănător maselor vulcanice care sub presiune pătrund prin crăpăturile scoarţei terestre, elementul românesc s-a infiltrat prin fisurile care s-au produs în edificiul naţional şi economic edificat de maghiari şi de saşi în Transilvania. Şi tot aşa cum masele vulcanice nu se ridică la suprafaţă ci se afundă în sol, la fel poporul român din Transilvania a rămas la baza scării sociale”.

Totuşi “rasa românească” este capabilă să “înveţe” de la maghiari, conced la un moment dat diplomaţii de la Budapesta: “Românii din Transilvania care au venit aici în secolele XV – XVI din Balcani nu au avut o viaţă constituţională.

 Din cauza inferiorităţii lor intelectuale şi economice, biserica lor le-a oferit singura posibilitate de civilizare (…) Toate vechile instituţii intelectuale şi economice sunt exclusiv maghiare sau germane, iar elementul românesc nu a înfiinţat decât în ultima sută de ani instituţii proprii intelectuale şi economice, sub influenţa binefăcătoare a mediului intelectual şi economic maghiar şi german.

Acesta este şi motivul pentru care românii din Transilvania au depăşit cu mult în ultimul secol pe fraţii lor de rasă care trăiau în afara acestui amestec etnic în propriile lor ţări (Valahia şi Moldova)”.

Deformarea istoriei

Memoriile maghiare deformează istoria încercând să acrediteze că românii au venit în Transilvania la 400 de ani după venirea ungurilor, organizaţi în cete de păstori seminomazi, care au avut nevoie de măsuri de coerciţie pentru a se putea încadra într-un stat organizat: “În interiorul zonei carpatice primul stat veritabil a fost format în secolul al X lea de către maghiari care s-au stabilit aici după ce au ocupat poziţii în regiunile transdanubiene şi în Câmpia Maghiară. (…) În secolele XIV şi XV în urma invaziei turce în Balcani a crescut în mod considerabil imigrarea românilor de dincolo de Dunăre în Transilvania şi în părţile orientale ale Ungariei”.

Notele diplomatice din 1920 neagă continuitatea daco-romană: “Primul care a exprimat ideea că românii trebuie să fie urmaşii ale elementelor poporului roman care au rămas în Dacia a fost Bonfinius care din cauza asemănării dintre limba italiană şi cea română a susţinut că românii din Transilvania sunt urmaşii legionarilor şi colonilor împăratului Traian.

Această teză a lui Bonfinius a trecut în cursul secolului al XVIII prin operele lui Toppeltinus şi Cantemir în ştiinţa europeană şi a devenit cu ajutorul unor anumite circumstanţe politice externe o dogmă ştiinţifică”. Mai mult, maghiarii resping şi un cronicar ungur, dacă acesta îi menţionează pe români: “Anonymus, cronicarul anonim al regelui Bela este unicul cronica din evul mediu care găseşte români în secolul al IX lea în vechea Dacie la sosirea maghiarilor în ţara lor actuală.

 Însă istoria critică a demonstrat că este imposibilă recunoaşterea operei lui Anonymus drept o sursă istorică autentică. Inspirată de o fantezie patriotică, această operă nu redă istoria adevărată a cuceririi ţării de către unguri, ci o epopee. Aceeaşi critică ştiinţifică a demonstrat că partea care se referă la români a fost interpolată în această cronică abia mai târziu”.

Românii – “element perturbator”

Maghiarii susţineau la Paris că românii au fost în permanenţă un “element perturbator”: “Românii imigranţi s-au stabilit iniţial pe domeniile regale necultivate şi nelocuite, sub conducerea propriilor lor cneji, care la origine erau conducătorii imigraţiei. Raporturile lor cu populaţia de agricultori saşi şi maghiari au fost la fel de proaste ca şi cele cu populaţiile balcanice.

Nu s-au putut obişnui decât foarte greu sau chiar deloc cu ordinea economică, socială şi juridică a statului maghiar. Din acest motiv au existat numeroase pedepse împotriva lor, iar autorităţile statului au fost silite să pună în vigoare numeroase legi coercitive împotriva lor. (…) Putem afirma că toate datele istorice probează faptul că în evul mediu românii au fost peste tot priviţi de la prima lor apariţie ca un element perturbator care nu respecta nici proprietatea individuală, nici ordinea socială, nici instituţiile juridice ale statului.

 Este evident că un astfel de element nu a putut avea o influenţă economică, politică şi socială suficientă pentru a putea fi un factor constituţional alături de celelalte trei naţiuni legale (…)

 A fost foarte dificil pentru guvernările Transilvaniei să obişnuiască acest popor cu o morală, cu ordinea socială legală şi cu instituţiile juridice ale statului, într-un cuvânt sâ facă din aceşti păstori seminomazi un popor agricol şi muncitor, apt pentru civilizaţie”.

Sursa: dosaresecrete.ro

15/10/2011 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: