CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MOMENTE DIN ISTORIA RADIODIFUZIUNII REPUBLICII SOVIETICE SOCIALISTE MOLDOVENESTI (ANII ’70,SEC.XX)

 

 

 Din istoria radiodifuziunii R.S.S.M. (anii 70, sec. XX)Autorităţile sovietice au folosit radioul în scopul consolidării poziţiilor sistemului socialist , adică în primul rând cu scop informaţional-propagandistic. Aceasta însemna că ştirile,interviurile „mesele rotunde”şi alte emisiuni radiofonice erau trecute prin filtrul marxist-leninist şi puse la dispoziţia ascultătorilor de pe poziţii de clasă.

Generaţia anilor 60 probabil că ţine minte, cum în toate centrele localităţilor rurale au fost instalate megafoane, care zilnic transmiteau de la ora 6-00 dimineaţa până la 24-00 noaptea emisiuni radiofonice, din care 2-3 ore erau în limba română, iar în rest emisiuni în limba rusă preponderent din Moscova.

În perioada anilor 70,ai secolului trecut, redacţiile radio ale radiodifuziunii RSSM în afară de ştirile zilei , comentariile politice asupra evenimentelor trecute în istorie sau actuale erau obligate să pregătească şi să transmită emisiuni legate de diferite sărbători socialiste şi profesionale, ținând cont, că Radiodifuziunea din RSSM era un instrument propagandistic sovietic ea era subordonată pe linie de partid-organelor centrale de partid.

În fosta Arhivă al CC al PCM, care în 1992 a fost reorganizată în Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova se păstrează documentele CC al PCM. Anume din acest fond arhivistic am selectat câteva documente din perioada respectivă, care constituie temeiul acestui modest articol. Dar să le luăm pe rând în ordinea cronologică.

În Procesul-verbal nr.113 al şedinţei Biroului CC al PCM din 14 decembrie 1970, § 26 se menţionează :
„Pentru merite în educaţia comunistă a oamenilor muncii, mobilizarea lor la îndeplinirea planului cincinal înainte de termen se propune spre decorare cu ordine şi medalii ale URSS pe lucrători ai televiziunii şi radioului: cu Ordinul „Октябрьской революции” – 1 persoană. cu Ordinul „Трудового Красного Знамени”-1 persoană. cu medalia”За доблестный труд»- 1 persoană. cu medalia”За трудовое отличие”- 1 persoană.”(F.51, inv.31, d.26, f.15)

Pentru ca radioul să pătrundă în fiecare casă, autorităţile sovietice au dezvoltat şi mai mult reţeaua radio prin cablu. Situaţia respectivă avea un “avantaj” dublu: statul îşi rezolva scopurile propagandistice, iar oamenii muncii primeau informaţia oficială şi emisiuni de divertisment la un preţ minimal.

Printe ştirile transmise la radio erau şi deciziile partidului de a inaugura diferite monumente fără a menţiona costul acestora. În perioada propusă devenise o modă de a inaugura monumente.

Prima Hotărâre la acest capitol a fost la 27 august 1974 cu numărul 296, o Decizie comună a CC al PCM şi al Consiliului de Miniştri al RSSM privind inaugurarea unui monument lui V.I.Lenin în orăşelul Nisporeni (F.51,inv.35,d.18, f. 30). Pentru realizarea acestul proiect a fost alocată suma de 100 000 ruble.Tot în aceiaşi zi cu numărul 295 respectivele instituţii au aprobat hotărârea privind înălţării unui momument lui Gheorghii Dimitrov în oraşul Chişinău .Pentru această treabă trebuiau cheltuite 20 000 ruble.

La o altă şedinţă al Biroului CC al PCM din 17.09.1974, (Procesul-verbal nr.74, § 6 ) s-a hotărât inaugurarea monumentelor lui V.I.Lenin în oraşele Călăraşi şi Făleşti (F.51,inv.35,d.19,f. 31)
Tot atunci a apărut şi Decizia nr.327 al CC al PCM şi Consiliului de Miniştrilor al RSSM din 17 septembrie 1974 prin care se aproba respectiva hotărâre şi se specifica, că pentru fiecare monument a fost alocată suma de 100.000 ruble.

Printre sărbătorile care au fost intensiv mediatizate la radio şi în alte mijloace de informare a fost aniversarea a 50 de ani de la formarea RSS Moldoveneşti şi PCM. În Procesul-verbal nr.65 din din 2 aprilie 1974 al şedinţei Biroului CC al PCM se menţiona:
Comitetul de Stat al Consiliului de Miniştri al RSSM pentru televiziune şi radiodifuziune în trimestrul II şi III ale anului 1974 trebuie să toarne un serial de filme televizate de lung metraj cu un titlu convenţional „Luminată de Octombrie”, un şir întreg de schiţe documentare, un ciclu de emisiuni radio şi TV despre grandioasele schimbări în economie , ştiinţă şi cultură în republică
(F.51, inv. 35, d. 10, f. 59).

Tot la respectiva aniversare s-au inscris şi alte măsuri , care trebuiau mediatizate la radio şi alte mijloace de propagandă. Printre aceste măsuri erau:lansarea şi petrecerea Festivalului unional al colectivelor artistice de dans al amatorilor”Prietenia popoarelor”, tipărite o sumedenie de felicitări, insigne, cărţi,broşuri, buclete , placarde.
La Centrul de Expoziţii al RSSM s-a stabilit să fie inaugurată expoziţia jubiliară cu genericul”Moldova în familia popoarelor frăţeşti ale URSS”.Instituţiile respective au hotărât să asigure pregătirea Zilelor RSS Moldoveneşti la Expoziţia Realizărilor Economiei Naţionale ale URSS la Moscova. Mai mult decât atât, s-a convenit să fie organizat un tren de agitaţie intitulat „Prietenia popoarelor URSS”.

În scopul infiltrării în societate a unor noi obiceiuri sovietice prin Hotărârea comună nr.135 a CC al PCM şi Consiliului de Miniştri al RSSM din 10 aprilie 1974 intitulată”Despre aprobarea Consiliului Republican Interdepartamental pentru întroducerea în viaţă a obiceiurilor noi civile şi a noilor sărbători” a fost format un consiliu, în care au intrat un şir întreg de personalităţi din RSSM şi înalţi funcţionari de partid şi de stat.
Printre ei se număra: A.S.Constantinov, ministru culturii al RSSM; P.P.Boţu, primul secretar al Cârmuirii Uniunii Scriitorilor din RSSM; I.Bogdesco, preşedintele Uniunii artiştilor plastici din RSSM ; V.P.Cupcea, regizor principal al Teatrului muzical-dramatic”A. Puşkin”(actualmente „Mihai Eminescu”); V.Teleucă, redactorul săptămânalului „Cultura” etc.
(F.51,inv.35,d.10 )

Anume atunci , în urma activităţii acestei comisii a „apărut obiceiul”, că atunci când la oficiul stării civile era înregistrată naşterea unui copil şi eliberate actele necesare, odată cu documentele respective funcţionarul le înmâna părinţilor şi o cravată roşie pionerească de care erau prinse insigna de octombrel şi cea de comsomolist. Mai laconic spus, copilul numai s-a născut şi simbolica bolşevică îl aşteapta.

Sigur că toate aceste „invenţii de obiceiuri” pentru a se implimenta în societate erau mediatizate fructuos în toate mijloacele de informare, inclusiv radioul.

In baza articolului de Alexandru Moraru, publicat în Glasul Naţiunii nr.16 din 18 mai 2006, pag. 6.
Sursa: mazarini.wordpress.com

Publicitate

07/10/2011 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , | Lasă un comentariu

Istoricul american Larry L.Watts despre demontarea retelelor de spionaj sovietice din Romania (partea a III-a)

 
 
 
 
 
 

 

CITITI PARTEA A II-A A ACESUI ARTICOL ACCESAND:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/10/04/demontarea-retelelor-de-spionaj-sovietice-din-romania-in-perioada-1956-1963-partea-a-ii-a/

Neutralizarea reţelelor sovietice de informaţii 1956-1963 (partea III)

Publicăm unele (sub)capitole din cartea «Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România.» de Larry L Watts (2011, ed. RAO), texte ce examinează cooperarea dintre Ungaria și U.R.S.S., înderptată împotriva Republicii Populare Române, și transformarea treptată a R.S.S. Moldovenești într-un important centru de acțiuni împotriva României. (basarabia.91) 
Presiunea sovietică şi răspunsul românesc 1962-1964

Măsurile sovietice de contraatac

 
Răspunsul Moscovei la veştile proaste date de Hruşciov în timpul vizitei din 1962, care se adăugau faptului că Bucureştiul se implicase deja în medierea nedorită a disputei chino-sovietice, a fost aproape imediat.

După ce i-au furnizat conducătorului român un avion sovietic şi echipajul necesar pentru vizita sa în Indonezia, din a doua jumătate a anului 1962, Kremlinul i-a trimis pe o rută peste Himalaya şi pe deasupra teritoriului chinez, fără a obţine aprobarea Beijingului pentru tranzit. Drept urmare, autorităţile militare chineze au ameninţat că doboară avionul. Gheorghiu-Dej remarca amar atunci când ajungea pe pământ românesc: „Hruşciov avea nevoie de cadavrul meu ca să dovedească lumii că dreptatea e de partea lui, în disputa cu Mao”.

După ce, în 1962, la întâlnirea CAER, contestase deschis organizaţia economică supranaţională, în 1963, România a încheiat primele acorduri economice bilaterale cu China şi cu Franţa, precum şi unul cu Germania de Vest, care a fost „ţinut foarte secret”, determinând partidul est-german să-i acuze pe români de naţionalism şi de „egoism economic”.

O preocupare majoră era refuzul Bucureştiului de a susţine ideea permanenţei divizării Germaniei. Est-germanii erau furioşi deoarece, după ce se opusese vehement propunerii sovietice de a construi Zidul de la Berlin, în 1961, Gheorghiu-Dej acceptase acum „fără probleme” Berlinul de Vest ca parte a Republicii Federale Germania.

De-a lungul primăverii lui 1963, liderii români au denunţat organizaţia supranaţională din cadrul CAER în mod public şi în scris. Din mai, Bucureştiul a început să închidă instituţiile care popularizau Uniunea Sovietică în România – furnizând serviciilor de informaţii sovietice o bază largă de recrutare – începând cu Librăria Cărţii Ruse şi limitarea drastică a activităţilor asociaţiei de prietenie româno-sovietică (ARLUS). În timp ce evenimentele artistice au continuat, activităţile sovietice de propagandă au fost reduse, prin limitarea numărului de conferinţe, reorientarea revistei ARLUS – Veac nou -, ca revistă culturală independentă, şi prin micşorarea drastică a supradimensionatei ARLUS.

În şedinţa Biroului Politic de la începutul lui aprilie, Gheorghiu-Dej a abordat problema reţelelor de spionaj sovietic, subliniind că nu erau necesare şi puneau o umbră asupra relaţiilor româno-sovietice, mai ales de când consilierii sovietici începuseră să strângă materiale „despre o persoană sau alta”, inclusiv „tot soiul de calomnii”, la fel cum „făcea şi Beria”.

Revolta maghiară din 1956, a subliniat el, „nu a fost provocată de lipsa consilierilor sovietici, ci de alţi factori”. Conducătorul român a relatat apoi ce îi spusese lui Hruşciov:„Considerăm că, în general, este incorect să organizaţi puncte de spionaj pe teritoriul statelor socialiste, fără a avea cea mai mică justificare. Ştim multe, dar am închis ochii. Să nu vă imaginaţi că aceia la care apelaţi vă vor da informaţii mai bune decât vă dau organele noastre de partid şi de stat.”

Ambasada Ungariei la Bucureşti a menţinut legături strânse cu omologii sovietici, referitor la comportamentul românilor, pe care reprezentantul sovietic 1-a caracterizat ca o „tendinţă periculoasă”.

Ca o dovadă a strânselor legături sovieto-ungare, secretarul sovietic i-a spus omologului ungur că „scriitorul transilvănean Istvan Nagy – care îi este un bun prieten – 1-a asigurat în şoaptă de faptul că «el şi mulţi alţii» au luptat şi vor lupta până la sfîrşit, alături de Uniunea Sovietică”.

În iunie, bulgarii şi-au revenit brusc din «uitarea completă” a fostului şef al PCR, „căzut în dizgraţie”, Boris Stefanov, un avocat al bazelor militare sovietice în România si militant activ pentru secesiunea de România a Transilvaniei, Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Dobrogei. Radio Sofia îl prezenta pe „eroul” redescoperit şi insista că el a fost prim secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist în perioada 1935-1940″ şi apropiat colaborator al liderului şi al Cominternului) Gheorghi Dimitrov. Ca nu cumva mesajul prea subtil, la sfârşitul lui august, Radio Sofia a anunţat că lui Stefanov i-a fost acordată cea mai mare decoraţie a Bulgariei – Ordinul Gheorghi Dimitrov.

Bucureştiul era acum angajat în plin program de derusificare, închizând instituţii sovietice aşa-zis culturale, biblioteci, departamente lingvistice şi asociaţii de prietenie” răspândite de-a lungul ţării, care fuseseră veriga principală pentru colectarea de informaţii de către sovietici şi pentru operaţiunile de recrutare.

Având în vedere loviturile pe care le primeau în domeniul militar, de informaţii, politic, economic şi cultural, Kremlinul a decis că Bucureştiului nu trebuie să i se permită să lovească mai tare. În toamna anului 1963, Kremlinul a pus la cale diverse atentate, se pare că şi cel puţin o tentativă de asasinat, împotriva lui Gheorghiu-Dej, cu scopul eliminării acestuia.

Hruşciov începuse deja să-şi facă griji serioase în privinţa posibilităţii „pierderii” României. Momentul ales pentru această tentativă a fost extrem de sugestiv deoarece coincidea cu încercările României de a scoate de sub influenţa sovietică sistemul propriu de securitate şi de informaţii.

În noiembrie 1963, echipe comune formate din reprezentanţi ai Secţiei militare a Comitetului Central şi membri ai Biroului Ţărilor Socialiste discutaseră deja cu fiecare dintre persoanele identificate ca fiind agenţi români ai KGB şi GRU, îi informaseră cu privire la schimbările petrecute, îi avertizaseră să rupă „orice contact de natură informativă” cu agenţii lor sovietici şi le asiguraseră protecţia.Aşa cum descria adjunctul şefului Secţiei militare de pe atunci, Ion Stănescu, acest proces, agenţii au fost chemaţi la Comitetul Central şi nu la sediul Ministerului de Interne şi li s-a transmis următorul mesaj:

„Sunteţi cetăţeni români. Trebuie să încetaţi orice fel de activităţi şi orice gen de contact cu autorităţile sovietice, cu instituţiile lor de informaţii. De acum înainte, faptele dumneavoastră se află sub incidenţa legilor penale româneşti.”

Aparent, „majoritatea au înţeles şi s-au alăturat programului”, iar monitorizarea continuă a confirmat faptul că „majoritatea acestora nu şi-au reluat relaţiile” cu organele de stat sovietice. Majoritatea, dar nu toţi.

Paradoxal, dat fiind că nu existau nici un fel de mijloace pentru a îndepărta definitiv acele persoane fără a provoca o reacţie sovietică gravă (excluzând eliminarea lor fizică, pe care oricum românii nu au luat-o în discuţie), această soluţie a creat premisa pentru o nouă „criză de identitate” în cadrul instituţiilor româneşti, opunându-i pe internaţionalişti – agenţi şi colaboratori sovietici – „naţionaliştilor” români.

Aceste curente adversative şi-au pus amprenta asupra politicii interne şi externe româneşti. Odată cu reformele lui Gorbaciov de la sfârşitul anilor 1980 şi, mai ales, cu ocazia apropierii dintre URSS (a Pactului de la Varşovia şi CAER) şi SUA a NATO şi Piaţa Comună), reprezentanţii „naţionalişti” au căzut într-o confuzie totală din cauza gafelor monumentale comise de Ceauşescu şi a poziţiei critice în care adusese ţara. În acelaşi timp, reformele lui Gorbaciov au fost utilizate pentru redistribuirea „internaţionaliştilor socialişti” în rolul „globaliştilor,” suporteri ai economiei de piaţă şi ai transformărilor democratice, chiar şi anticomunişti fervenţi, cu toate că propriile biografii şi moştenirea de familie indica exact contrariul.

Într-una dintre cele mai aberante răstălmăciri interpretative, „naţionaliştii” au fost prezentaţi (şi trataţi de Occident) ca susţinători ai comunismului şi oponenţi ai ideilor şi progra¬melor de occidentalizare, ai economiei de piaţă şi ai democratizării.Cazul lui Corneliu Mănescu ilustrează câteva dintre ambiguităţile create. Mănescu a fost comisar politic pregătit la Moscova şi condusese o perioadă, în anii 1950, Direcţia Politică a armatei. Semnificaţia instruirii lui Mănescu în URSS este deschisă interpretărilor, mai ales că şi Ceauşescu petrecuse câteva luni acolo, fără nici un detriment asupra orientării sale naţionale. Însă, conform unor rapoarte, Mănescu „urmase o şcoală specială de securitate din Uniunea Sovietică”, după care „a colaborat strâns cu Alexandru Drăghici la Ministerul de Interne” în perioada celor mai negri ani ai stalinismului. Mănescu a deţinut apoi funcţii de conducere în aparatul de partid al armatei, în perioada 1948-1954, după care, în 1954, a devenit şef al Direcţiei Politice, iar, în 1960, a trecut în diplomaţie.

În martie 1962, Secretarul de Stat Dean Rusk, fiind informat de poziţia României cu privire la problema germană şi dorind să sublinieze interesul româno-american comun, 1-a abordat pe ministrul de externe, Corneliu Mănescu, cu comentariul că chestiunea Berlinului (pentru care Moscova făcea presiuni să fie recunoscut ca teritoriu est-german) era una dintre politicile sovietice care „scăpau de sub controlul Bucureştiului”.

Mănescu şi-a surprins interlocutorul şi a contrazis poziţia adoptată până atunci de România, exprimată deja cu fervoare în cadrul Tratatului de la Varşovia, susţinând că SUA „nu ar trebui să atribuie Moscovei vederile la care aderau ei; şi că ei (românii) împărtăşeau aceleaşi păreri [ca şi sovieticii] despre Berlin”.Câţiva ani mai târziu, Mănescu avea să contrazică informaţiile oferite Washingtonului în mod oficial de serviciile româneşti cu privire la presiunea pe care o exercita partea sovietică asupra ţării sale în urma invaziei Cehoslovaciei.

În martie 1989 el a revenit în atenţie ca semnatar al „Scrisorii celor şase”, care i-a conferit lui şi celorlalţi cinci „comunişti din vechea gardă” statutul de „disidenţi reformişti” (Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Constantin Pârvulescu şi Grigore Răceanu). Toţi, cu excepţia lui şi a lui Apostol, fuseseră cominternişti şi cetăţeni sovietici.

 Iar Apostol nu numai că fusese identificat de Stasi ca deschis pentru colaborare, dar a şi recunoscut ulterior că lucrase cu agenţii sovietici.

Pentru câteva zile, în mijlocul revoluţiei din decembrie 1989, Mănescu a fost prezentat cu insistenţă ca şef al nou-înfiinţatului Front al Salvării Naţionale, de presa şi televiziunile maghiare şi sovietice. A existat cel puţin un camion din care s-a anunţat la un megafon pe străzile Bucureştiului că el era noul conducător.

Măsurile preventive luate de autorităţile de la Bucureşti au zădărnicit eforturile simultane ale serviciilor de informaţii sovietice de a elimina conucerea română prin mobilizarea agenţilor săi din DSS, din Statul-Major General al Armatei şi din aparatul de partid.

 Un observator, la rândul său refugiat în urma invaziei Ungariei din 1956, a concluzionat mai mult decât optimist că: „Era prea târziu să se încerce infiltrarea şi răsturnarea conducerii”. În decembrie 1963, Gheorghiu-Dej a numit un nou şef al serviciului de informaţii militare, generalul Dumitru I. Dumitru, şi i-a trasat sarcina de a purifica, de asemenea, organizaţia.

În următorii cincisprezece ani spionajul militar românesc, independent de Securitate şi cel mai izolat de influenţa sovietică, a evoluat într-un canal principal de cooperare al României cu parteneri occidentali selectaţi.Acţiunile sovietice de dezinformare aveau menirea de a distrage atenţia de la Bucureşti, în această perioadă.

O parte din acestea constau în lansarea de afirmaţii conform cărora, pentru Moscova, România nu avea o importanţă strategică, în timp ce „Cvartetul” strategic din zona de nord a Tratatului – Republica Democrată Germană, Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia – era de importanţă capitală.

Mai mult, activitatea sovietică de dezinformare încerca să mascheze opoziţia extraordinară a României, atribuind acţiunile disidente altor tări membre ale Tratatului sau atribuind anumite acţiuni altora, de obicei Poloniei şi Ungariei.

Aceasta a fost situaţia, de exemplu, în cazul aderării Mongoliei la Tratatul de la Varşovia, în 1963, o mişcare menită să acorde Tratatului responsabilităţi în afara zonei sale de activitate şi să se folosească de această aderare, cel puţin în mod simbolic, în confruntarea dintre China şi Rusia, şi, de asemenea, să pună capăt relaţiei speciale dintre China şi România.

Deşi ceilalţi membri ai Tratatului s-au alăturat poziţiei României – posibil la comanda Moscovei -, nici o altă ţară nu protestase înainte ca România să o facă.

 Moştenitorii „trustului Münzenberg” au atribuit această acţiune de mare risc Poloniei, negând cu totul rolul României, ceea ce a devenit, de altfel, ulterior, punctul de vedere occidental.

 

 

Larry L. Watts

Sursa: .basarabia91.net

07/10/2011 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Guvernatorul Băncii Angliei, Mervyn King, spune că ne vom confrunta cu cea mai gravă criză economică din istorie.

Urmează cea mai gravă criză economică din istorie, avertizeaza guvernatorul Băncii Angliei  

 

Urmează cea mai gravă criză economică din istorie, avertizeaza guvernatorul Băncii Angliei

 

Guvernatorul Băncii Angliei spune că ne vom confrunta cu cea mai gravă criză economică din istorie.  Mervyn King crede că nici prăbuşirea companiei Lehman Brothers nu a afectat aşa de mult pieţele cum o va face nerezolvarea crizei datoriilor suverane din Europa.

„Ne vom confrunta cu cea mai gravă criză financiară din anii 1930 încoace sau poate chiar mai mare de atât. Nu trebuie să ne hazardăm, ci să ne păstrăm calmul şi să facem ceea ce trebuie”, a declarat Mervyn King, citat de The Telegraph.

Guvernatorul a subliniat şi faptul că actuala criză din zona euro reprezintă cel mai mare risc pentru sistemul bancar din Marea Britanie.

Avertismentul guvernatorului Băncii Angliei a fost susţinut şi de către preşedintele american, Barack Obama. Preşedintele american a avertizat, la rândul său, că problemele Europei vor afecta în mod real economia americană, deja afectată de probleme financiare.

 

Vineri, 7 octombrie 2011 

 Agentia org.

07/10/2011 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: