CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Relatari ale Vaticanului si ale emisarilor papali despre originea etnica a românilor in general, si a rmoldovenilor in particular (I)

 

 

 

Problema originii etnice a românilor in general, si a celor moldoveni in particular, a trezit interes din cele mai vechi timpuri. Conform celor relatate de A. Ambruster, la sfarsitul sec. al XII-lea si inceputul sec. al XII-lea si inceputul sec. al XIII-lea, Papa Inocentiu al III-lea (1198 – 1216) stia ca imparatul Imperiului Valaho-Bulgar, Ionita cel Frumos (1196 – 1207), si poporul lui erau de origine romana.

 

 Anume romanitatea românilor era argumentul folosit de Papa de la Roma in favoarea trecerii atat a marelui domnitor al românilor, cat si a poporului sau la catolicism.

 

 In acest scop, dar si in acela de a organiza cruciade antiotomane, se expediau scrisori catre Scaunele Domnesti ale tarilor române, se trimiteau misionari.

Papa de la Roma, Urban al V-lea, numele de mirean Vilhelm de Grimoard, din familie de neam din Franta (1362 – 1370), organizand o cruciada antiotomana, la 24 iulie 1370 se adreseaza catre arhiepiscopii din Praga si Wroclav si catre episcopul din Kracowia, in care il numeste pe domntitorul Moldovei Latcu (1365 – 1375) «… duce al partii moldovenesti de natiune valaha» («dux Moldaviensis partium seu nationes walachiae»).

Asadar, tinand cont de cele mentionate anterior, si anume ca notiunile «valah – valahi», «limba valaha», «pamanutir valahe» etc sunt identice cu notiunile «român – români», «limba româna», «pamanturi românesti» etc., putem afirma ca acum 600 de ani, in a doua jumatate a sec. al XIV-lea, Cancelaria Papala si, deci, intreaga lume catolica stia ca Moldova este populata de «o parte a natiunii valahe», adica de o parte a natiunii române.

Desigur, Cancelaria Papala cunostea ca celelalte parti ale natiunii valahe (române) erau in Muntenia si Transilvania. Prin urmare, avem inca o dovada in favoarea unitatii de neam a moldovenilor cu muntenii si transilvanenii.

 

Papa Pius al II-lea, numele laic Enea Silvio Piccolomini (1458-1464), umanist erudit, autor al teoriei potrivit careia românii descind din romanii exilati in Dacia, a incercat sa organizeze o liga antiotomana. In acest scop el a purtat tratative si cu Stefan cel Mare, despre care Papa Sixtus al IV-lea (1471-1484) spunea ca e «un adevarat atlet al credintei crestine».

 

Pius al II-lea mentiona in lucrarea sa «Historia Rerum ubique gestarum lacorumque descriptio», ca «Valahia se intinde din Transilvania pana la Nistru, Dunare si Marea Neagra».E si acesta un exemplu care demostreaza ca Papa de la Roma si, deci lumea catolica, intelegeau prin Valahia o tara care cuprindea toate teritoriile românesti.

Nu incape indoiala ca si in sec. al XV-lea ca si in sec. al XIV-lea, pe timpurile lui Urban al V-lea, Cancelaria Papala era constienta de faptul ca «natiunea valaha», adica româna, populeaza intreaga Valahie, adica Transilvania, Muntenia si Moldova «pana la Nistru».

 

 Aceasta ne permite sa afrimam ca denumirea statului Moldovei prin «Rosovlahia» si «Moldovlahia» denota atat etnia valaha, adica româna, cat si locul amplasarii acestei etnii: in tara dinspre rusi si, respectiv, in Tara Moldovei. E acelasi lucru.

Rezulta ca moldovlahii sunt românii moldoveni, iar rosovlahii si ugrovlahii – românii din teritoriile românesti dinspre rusi, adica din Moldova si, respectiv din teritoriile românesti dinspre unguri, adica din Muntenia.

Reprezentantul Poloniei, Jan Laski, episcop de Gnezno, accentua originea romana a locuitorilor din Principatul Moldova in raportul prezentat in primavara lui 1514 in fata Consiliului de la Lateran privind posibilitatile organizarii unei cruciade antiotomane, in care Moldova ar juca un rol important. Mai mult, episcopul subliniaza ca moldovenii insisi spun ca sunt romani.

Laski trage concluzia aceasta chiar din afirmatiile bastinasilor, care erau constienti de originea lor romanica. Citam: «… caci ei (locuitorii Moldovei – n.n.) spun ca sunt ostasii de odinioara ai romanilor, trimisi aici pentru apararea Panoniei impotriva scitilor…».

Napolitanul Ferrance Capeci: rectorul Colegiului iezuit din Cluj, intr-o scrisoare a sa din 24 februarie 1584, mentionand numele limbii românilor prin termenul «romaneschi», confirma si unitatea etnica a purtatorilor acestei limbi din Moldova, Transilvania si Muntenia.

La ideea de convertire a românilor la catolicism s-a revenit indeosebi in sec. al XVI-lea, pe timpul Papei Grigore al XIII-lea (1572-1585) si al succesorului acestuia, Sixt al V-lea (1585-1590). Si de data aceasta ideea convertirii era asociata cu cea a inchegarii unei coalitii antiotomane, Moldova si Valahia, fiind sub suzeranitatea Portii, nu mai puteau servi drept scut al crestinitatii.

Cei mai activi agenti in promovarea scopurilor Cancelariei Papale erau iezuitii, cum ar fi Antonio Possevino (1533-1611) (a vizitat Tarile Române in 1582-1585), Giulio Mancinelli (1537-1618) (a vizitat Moldova si Tara Româneasca in 1586) si altii.

Concluziile trase de ei la fata locului si in deplina cunostinta de causa sunt in favoarea romanitatii românilor, inclusiv a celor moldoveni. Mai mult, ei se conving de «caracterul autohton al constiintei romanitatii la români», precum si de «unitatea etnica a moldovenilor si muntenilor».

Aceasta concluzie, spune A. Armbruster, «predomina in descrierea anonima a Moldovei, facuta probabil de un iezuit italian in anul 1587 cu scopul de a-l informa pe Papa Sixt al V-lea asupra Moldovei».

Este pretioasa mentiunea unui alt iezuit anonim – insotitor al lui Antonio Possevino – care, redactand in 1583 pentru Analele Societatii Iezuite o descriere a misiunilor lui Possevino in Transilvania, mentioneaza un stat populat de «romani» (pentru un strain e dificil sa simta diferenta in pronuntarea dintre «roman» si «român»).

 Esentialul consta in faptul ca iezuitul anonim este constient de situatia reala ca «romanii» locuiesc si in Tara Romaneasca, si in Moldova. El zice: «… Vechiul neam al romanilor, care-si zic pana astazi români si care coboara din fie coloniile romanilor, fie din cei care erau osanditi la munca in minele de metal. Limba lor dovedeste, de altfel, aceasta descendenta romana. Ei locuiesc si Tara Romaneasca, si Moldova».

Studiind problema etnonimelor si politonimelor in istoria Moldovei (sec XIV-XVI), cercetatorul chisinauian Pavel Parasca ajunge la o concluzie convingatoare privind constiinta nationala (româneasca) a moldovenilor.

Citam: «… Izvoarele din sec. XIV-XVI sunt unanime in a ne transmite persistenta constiintei românesti a moldovenilor, in pofida faptului ca sub aspect politic ei constituiau o comunitate statala deosebita, cee a Tarii Moldovei, care le-a si imprimat numele politic respectiv. Constiinta unitatii etnonationale românesti nu le-a impiedicat celor trei tari române sa-si afirme existenta lor istorica in trei state separate, desi unitatea nationala trebuia sa dea si a dat nastere ideii unitatii politice care, la randul ei, trebuia sa contribuie si a contribuit si mai mult la cimentarea constiintei unitatii nationale românesti».

In prima jumatate a sec. al XVII-lea papalitatea isi reactiveaza propaganda catolica in Tarile Române. Rapoartele misionarilor Romei catre Papa ne ofera multe informatii interesante despre românii moldoveni.

Un misionar italian, Niccolo Barsi, care a calatorit in Orient (1632-1639) si a trecut de doua ori prin Tarile Romane, mentioneaza in descrierea calatoriei sale (1640) ca orasul moldovenesc Roman ii aminteste de Roma antica. Citam: «Si vede anco la citta di Romano, cosi detta da Roma, essendo i primi fondatori di quella stati Romani…».

Discutand cu un calugar moldovean, Barsi si-a dat seama de asemanarea limbii române cu cea italiana.

De la calugarul moldovean Barsi a mai aflat ca «romanii au intemeiat aceasta tara, de aceea românii se bucura sa fie numiti romani» («E cossi vedete che hanno alcune parole turche, altre armene, altre greche, et altre italiane, e da qui nasce che la prima che poi essi cominciorno unitamente ad habitare vi posero nome Romano, perche Romani furono quelli che principio a questa terra dierono, auzi che loro istessi godono d’esser chiaamati Romani»). Avem, deci, inca o dovada a constiintei originii romanice la moldoveni.

Misionarul bosniac Marco Bandini (Bandulovici), mort in 1650 in Moldova, consemneaza si el o legatura a urbelor din partea locului cu Roma. Orasul Roman ii pare «quasi nova Roma».

In 1641 misionarul catolic bulgar Petru Bogdan Baksic (Baksev) (1601-1674), care viziteaza Moldova, scria in «Vizitarea apostolica a Moldovei» ca «moldovenii vorbesc româneste» («il Valacho»).

Un alt misionar afirma deja la 1671 ca moldovenii sunt de natie româneasca («della natione Wallacha»).

 

(«Constiinta nationala a românilor moldoveni», Gheorghe Ghimpu)

 

 

CITITI PARTEA A II-A  AICI

14/09/2011 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | 3 comentarii

Papa Benedict al XVI-lea a fost reclamat la Tribunalul Penal de la Haga pentru crime împotriva umanităţii.

 

 

 

Acuzaţiile îi sunt aduse de către o organizaţie care le apără pe victimele abuzurilor sexuale comise de preoţii catolici.

În plângerea depusă in ziua de  13 septembrie la instanţa internaţională, mai este vizat şi secretarul de Stat al Vaticanului, precum şi alţi doi înalţi oficiali.

Cei 4 sunt acuzaţi că nu au prevenit abuzurile sexuale comise de preoţi şi nu i-au pedepsit pe cei vinovaţi. Oficialii de la Vatican mai sunt învinuiţi şi că au ascuns infracţiunile feţelor bisericeşti.

În ultimul raport Amnesty International, care citează pentru prima dată Vaticanul, există dovezi cu privire la cazurile de abuz sexual faţă de copii. Totodată, documentul mai arată că Biserica Catolică nu depune eforturi pentru a rezolva această problemă.

PUBLIKA.MD

14/09/2011 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Hermann Keyserling: „Oare misiunea României nu constă în a realiza ceea ce Rusia n-a realizat?”

Quantcast

 

Oare misiunea României nu constă în a realiza ceea ce Rusia n-a realizat?

Istoria ei (a Rusiei, n.n) a început ca o adevărată renaștere a spiritului bizantin pe pământul slav, renaștere ce s-a oprit odată cu mutarea centrului de la Kiev la Moscova, unde spiritul lui Gengis-Han a devenit dominant. Tradiția acestuia o continuă bolșevismul, în măsura în care, cu mare forță, organizează totul.

Or, tradiția bizantină nu-i oare demnă să renască la rândul ei? N-ar însemna oare o enormă îmbogățire dacă acest ton, care a răsunat împreună cu altele de-a lungul întregului Ev mediu și al cărui ecou a declanșat propriu-zis Renașterea italiană, s-ar auzi din nou?

În Rusia n-ar putea să o facă. Ca esență, elementul bizantin a murit de multă vreme acolo sau a devenit ireal. Birocrația era moartă, ireală era educația, pe de-o parte, și Biserica, pe de alta, în măsura în care trebuie să continue Bizanțul viu.

Numai în ținerea liturghiei continua să supraviețuiască autentic elementul bizantin viu, dar aceasta nu dintr-o concordanță religioasă ci datorită înclinației primare a rusului pentru teatru. În plus, religiozitatea rusească e pur rusească; e originar creștină în măsura în care creștinismul originar era primitiv, nu bizantin.

Or, nu știu cum stau lucrurile cu religiozitatea românească; ea nu mi-a produs o impresie adâncă. Cei mai înalți prelați mi-au părut acolo niște paradoxuri vii, în măsura care lasă să li se vadă un exterior care, pentru mine, cel obișnuit cu Rusia, apare asociat indisolubil cu gravitatea și cu strictețea, deși în realitate, ei sunt mai degrabă niște abați ai secolului al XVIII-lea; despre unii dintre ei erau colportate cele mai galante aventuri, care abia dacă le dăunau reputației. Însă, fără îndoială, Biserica românească vie.

Numai acolo, Biserica greco-ortodoxă nu a încremenit. Și astfel, dacă religiozitatea necesară e prezentă, numai în România elementul bizantin ar putea să trăiască o nouă renaștere în sfera religiosului. În celelalte sfere, el poate să renască în mod absolut cert doar acolo.

Potrivit legii unicității evenimentelor, renașterilor se produc întotdeauna numai în corpuri noi. Astfel, Elada antică s-a reîntors, ca artă, în Renaștere, ca spirit în clasicismul francez, și, în sfârșit, ca filozofie, în corpul idealismului german.

În Grecia, Elada nu va renaște cu siguranță. Dar nici Bizanțul, această monadă culturală în raport cu Elada antică. Pe el, în consider predestinat unei noi întrupări în slavism. Oriunde s-a întâmplat așa până acum, la bulgarii, la sârbii, la rușii medievali, manifestarea a fost autentică.

Însă numai în punctele culturale cele mai înalte, întrucât distanța culturală dintre aceste popoare și Bizanț era mult prea mare. Dimpotrivă, în România, elementul bizantin va renaște în cea mai înaltă expresie a sa. (…) De-a lungul stăpânirii turcești, domnitorii Moldovei au continuat neîntrerupt doar tradiția bizantină. Or, influența culturală are aceeași pantă de curgere ca și apa.

Așa cum estonienii și letonii vor continua spiritul baronilor baltici, și pe acelea al erei burgheze, toate manifestările culturale românești pe care le-am cunoscut poartă un caracter bizantin. De la bucătărie – e aproape identică bucătăriei rusești, de unde rezultă că amândouă își au obârșia în Bizanț – trecând prin spirit până la poezie.

Acest element bizantin este cel pe care românii, înțelegându-l greșit, îl iau drept “latinitate”. Astfel, misiunea lor Europeană, dacă au vreuna, ar trebui să fie neîndoielnic aceea de a deștepta la o nouă viață spiritul bizantin. Și desigur, această țară și acest popor pot avea un viitor mare.

de Hermann Keyserling (Analiza spectrală a Europei, Institutul European, Iași, 1993, pag.279-281)

surse:“Gazeta de Vest”, aprilie 1994 si octavianracu.wordpress.com

14/09/2011 Posted by | PRESA ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: