Compromisurile si cedarile continue sunt o tradare.CINE-I DE VINA?

 

 

CINE-I DE VINA?

De cativa ani, Viktor Orban, premierul Ungariei, vine la Tabara de Vara de la Tusnad si, de fiecare data, ne scuipa in cap, obraznic, in postura microbistului aflat in tribuna unui meci de fotbal, pentru care nu conteaza in crestetul sau dupa gulerul cui ajung cojile de seminte.

Vine, tot mai des, in ultima vreme, pe meleagurile ardelene, pamant romanesc, stramosesc, si vicepresedintele Ungariei, Semjen László, sa ne tina lectii de autoguvernare intr-o autonomie teritoriala pe criterii etnice, dar nimeni dintre guvernantii, mai-marii nostri, de la Emil Boc pana la Traian Basescu, nu are nicio reactie, cat de mica macar, dovada a lipsei demnitatii elementare, sa dea peste nasul ala nerusinat al ultranationalismului unguresc, tasnind dintr-un singur gand, nascut de o idee fixa: ruperea Romaniei!

Antiromanismul lor demolator nu-i intereseaza, nu-i misca, nu-i urneste pe mai-marii zilei romanesti.

Nu-i deranjeaza faptul, recunoscut de dusmanii Romaniei, ca unicul tel al lor este demolarea: eliminarea din Constitutie, Legea fundamentala a tarii, a articolului 1! Din momentul in care va disparea acel articol, Romania nu va mai fi stat national unitar, ci multicultural.

Asta-i alta poveste. Asta doresc ei, netrebnicii, care isi fac de cap sub privirile indiferente ale autoritatilor romanesti. Visul lor este o Romanie ca un sat fara caini!

In clipa in care Romania – cu 21.680.974 de locuitori (conform recensamantului din 2002, romanii reprezentand 89,5% din numarul total al populatiei) – ar deveni stat multinational, autonomia teritoriala, neghiobia visata de ei (maghiarii avand un procent de 6,6% din populatie, respectiv sub 1.400.000 de cetateni), ar deveni floare la ureche.

 

 

Practic, ea ar fi legal recunoscuta! Asta nu mai este „o competitie de idei”, cum asuda cineva sa-i convinga pe niste naivi, ci antiromanism clar!

Iar comportamentul dambovitean refuza sa vada, pur si simplu, o realitate si sa priceapa un lucru elementar: scopul urmarit de acesti autonomisti!

Scopul care scuza mijloacele! Chiar nimeni dintre mai-marii zilei nu cuteaza, chiar niciunul nu are curajul sa puna crosa la patina acestui ingrijorator iredentism maghiar dezlantuit in Romania?

Chiar nu se gaseste omul acela providential, ca sa se ridice impotriva revendicarilor nerusinate ale ultranationalistilor, in cap cu reminiscente de pe timpul Diktatului de la Viena, din 30 august 1940, sa-i ia de guler si sa le traga o sapca peste ochi?

Mai ales ca unii dintre ei au mers atat de departe, incat au incalcat, nepermis, asa cum a facut-o si Tökés László, pana si „principiile elementare vizand vecinatatea teritoriala”.

Or, ce inseamna asta? Clar atentat la integritatea teritoriala, statala, a Romaniei!

Din pacate, incercarile de intoarcere la perioada horthysta, provocarile extremei drepte maghiare, sentimentele si ingrijorarile romanilor ardeleni sunt desconsiderate de guvernantii adormiti. Servilism fata de extremistii unguri? Lipsa a demnitatii nationale? Unde-i devotamentul, promis de ei la depunerea juramantului? Dar Opozitia ce face, in chestiunea nationala? Ce face? Doarme! Si tace. Nu face nimic. Si-a inghitit si ea limba.

De ce? Asteapta sa vina la putere, sa ia UDMR la guvernare. Asta face! Le sufla udemeristilor in fund, cu gandul la un viitor interes propriu de partid. Atat.

Iar Viktor Orban si vicepresedintele Semjen László vor continua sa vina, sa faca vizite neanuntate pe pamant romanesc, in asa-zisul Tinut Secuiesc, pe care-l vor autonom, in afara jurisdictiei statului roman!

Pe ai nostri guvernanti nu-i intereseaza destinele unui neam, ci doar disputele politice cu preopinentul. Nimic altceva. Nu-i intereseaza, deloc, cu ce gand vin „vecinii” pe aici: unul singur – Ardealul! Nimic altceva!

Cum nu-i intereseaza pe mai-marii clipei trecatoare romanesti nici partile instrainate: Basarabia, Nordul Bucovinei, Tinutul Hertei, Sudul Basarabiei, Cadrilaterul, Insula Serpilor… Oare de ce nu riposteaza ei? Sa nu-si deranjeze stapanul: Uniunea Europeana? Chiar sa nu aiba, pentru ei, nicio importanta ca, pentru acest pamant, s-a varsat sange romanesc?

Sa uite, tocmai ei, in fata tuturor acestor provocari fatise, ca ceea ce s-a castigat cu sange nu se targuieste cu cerneala? In aceasta larma generala, „fara de-nteles”, „in libertatea tristei noastre galagii” politice de azi, in apasatorul haos cauzat de cei care „cand vor sa cante, parca ar mugi” ,,mari si tari peste noi toti, astia mici”, guvernantii „peste cinste, pofte si idei”, schimbatori de la o zi la alta, sunt loviti de o amnezie subita.

Sub rotile destinului absurd, sub bagheta lor de dirijori, se petrece ceva ireparabil, asemanator unui mecanism definitiv dereglat. Dovada clara a inconsistentei, a ineficientei intr-o lume tot mai bolnava! Iar cel mai periculos lucru este pierderea memoriei, sub „analfabetismul primejdios al clasei politice” – cum se exprima prof. univ. dr. Gheorghe Dumitrascu, intr-un recent articol din „Flacara lui Adrian Paunescu”.

Analfabetismul politicii imbecile a „politicoizilor de la Bucuresti” se vede la tot pasul. Aceasta inconstanta intr-o lume bolnava atrage, dupa sine, o concluzie neplacuta, bineinteles: Romania nu se apara suficient, azi – nici in trecut n-a facut-o! –, in fata primejdiilor si a pretentiilor unguresti de tot felul.

 Slaba reactie a autoritatilor statului nu face altceva decat „sa-l incurajeze pe vecinul nostru de la apus”, prin dezinteres pagubos romanesc.

Cand deviza lor, a iredentistilor, neorevizionistilor, extremistilor si sovinilor maghiari, este:

„Impreuna pentru autonomie!”, cand noi vrem sa traim impreuna cu ei, dar ei nu vor cu noi, in locul „spectacolului cu lalaieli”, celor mereu contra vremurilor in care traim, guvernantii ar trebui, dar n-o fac, sa scoata cartile pe masa, aratandu-le acestor nemesi, horthysti si autonomisti ca, totusi, romanii au memorie! Ca iarta, dar nu uita!

De ce au retineri ei, sa puna in fata lui Tökés László, Marko Bela, Kelemen Hunor, tragediile ardelene, traite de romani (cuprinse in cartea lui Constantin Mustata – „Teroare in Ardeal”, volumul 3), dupa 30 august 1940, pe timpul Diktatului de la Viena?

De ce se sfiesc ei sa le arate rana istorica a insangeratului nostru Ardeal?

 Au ei, cumva, retineri sa le prezinte tragedia celor ramasi sa moara acolo, in acea parte de nord a Ardealului cedat, sfasierea, jalea si lacrimile celor expulzati, plecati in pribegie, parasindu-si casele si avutul agonisit intr-o viata? S-ar putea ca ei sa nu cunoasca nici macar istoria acelor timpuri, nici acea realitate pe care refuza sa o accepte.

Cum erau invatamantul, scolile romanesti, dupa 30 august 1940, in nordvestul Ardealului, cand limba maghiara a fost brutal impusa de sus pana jos? Conform politicii nemesesti, exprimarea in limba maghiara, sub ocupatia vremelnica, era obligatorie. Daca nu, existau chiar si pedepse!

Chiar sa nu vada, oare, guvernantii nostri maghiarismul agresiv, neorevizionismul desuet, pornirile de Evul Mediu, politica horthysta, incrancenata, ale unor udemeristi si tökésisti, plecand dintr-un comandament general al actiunilor indreptate impotriva Romaniei, Serbiei, Slovaciei, Ucrainei?

 Cand sunt organizate tabere militare, prin Muntii Ciucului, si-i infiintat Plutonul „Wass Albert” al Garzii Secuiesti, iar sarbatorile Ungariei Mari se tin lant prin Ardeal, de ce se tace? Cand pastorul Tökés, cu ale lui porniri de honved, amintind de indemnul la crima al lui Daday Lorand (Dücso Csaba) – „Nincs kegyelem!” („Fara mila!”), care – cum scrie domnul prof. univ. dr. Gheorghe Dumitrascu – „cere Romaniei sa stea in genunchi la usa cortului sau asiat”, de ce guvernantii s-au facut ei ca ploua?

Cand o „minoritate plangareata” cere mereu supradrepturi si discriminari pozitive, „care, culmea ironiei, azi guverneaza Romania”, de ce tac guvernantii, de parca si-au inghitit limba?

Chiar nu sunt ei convinsi, inca, desi demult ar fi trebuit sa fie, ca, intr-adevar, chestiunea maghiara, mai precis cea a manifestarilor antiromanesti, o amenintare prezenta, pe zi ce trece, chiar constituie o problema?

Cand un roman, prin judetele Harghita si Covasna, la inceput de secol 21 si de mileniu trei, nu poate ocupa un loc de munca, in tara lui romaneasca, deoarece nu stie limba maghiara, ce sa mai spui?

Cand, iata, la fel ca in anul 1990, separatistii maghiari, din nou, cer despartirea, pe criterii etnice, a UMF Targu-Mures, aducand, astfel, in discutie impartirea, pe criteriu etnic si lingvistic, a bolnavilor romani si maghiari, e grav!

Chiar le convin guvernantilor sloganurile antiromanesti (de pilda, „Tinutul Secuiesc nu-i Romania!”) si fluturarile steagurilor in culorile rosu-alb-verde pe la Miercurea Ciuc, Sfantu Gheorghe, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, pe acolo pe unde fantoma lui Horthy Miklos este purtata pe cal alb? „Acolo unde-i steagul, e Ungaria!” – spun ei.

Cine, asadar, si, mai ales, de ce pupa papucii lui Marko Bela, Tökés Lászlo, Kelemen Hunor? – se intreba profesorul Gheorghe Dumitrascu.

De ce, oare, lui Emil Boc, – in loc sa-i puna in banca lor pe toti pitaraii si sicofantii astia!–, amenintat cu degetul rosu-alb-verde, ii tremura nadragii?

Compromisurile, cedarile continue sunt o tradare. Asta s-o stie! Pentru toate acestea, vinovati sunt ei, guvernantii! Iar in privinta acelei nerusinate intrebari adresate de un ziarist ungur presedintelui Traian Basescu, cu prilejul unei trecute vizite oficiale la Budapesta: „Cand veti acorda autonomie teritoriala Tinutului Secuiesc?” (seful statului roman atunci a dat replica cuvenita: „Niciodata!”), raspunsul romanilor este unul singur: cand va zbura porcul!

LAZAR LADARIU

Sursa: cuvantul-liber.ro

Publicitate