CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Moldova dintre Prut si Nistru, până la anexarea Basarabiei de catre Rusia (1359 – 1812)

Teritorii din Moldova de-a lungul istoriei. Budjak: aproximativ Basarabia istorică. Bessarabia: Basarabia Ţaristă. Actuala Republică Moldova e reprezentată cu verde.

Moldova de răsărit pînă la răpirea  sa de catre Imperiul Rus (1359 – 1812)

Fâşia de pământ care abia din secolul al XIX-lea poartă denumirea „Basarabia” se conturează foarte clar pe orice hartă. Este situată în Europa sud-estică, fiind cuprinsă între o serie de frontiere naturale ce îi descriu conturul.

 

Din punct de vedere strict geografic, se situează între paralelele de 45°14’ şi 48°38’ latitudine nordică şi între meridianele de 26°3’ şi 30°25’ longitudine estică. Are o formă alungită (circa 400 km), fiind determinată de lungile cursuri ale râurilor ce o delimitează de o parte şi de alta:

Prutul la dreapta (spre apus) şi Nistrul la stânga (spre răsărit). Ambele sunt râuri însemnate: Prutul izvorăşte în Carpaţi, traversează apoi nordul Bucovinei (n.r. regiune răpită din nordul Moldovei medievale sf. sec XVIII de Imperiul Austriac şi numită ulterior Bucovina), atingând Cernăuţii, apoi coboară spre sud, prelungindu-se între dealurile şi câmpiile Moldovei (n.r. partea Moldovei din actuala Românie) şi Basarabiei (n.r. Basarabia Ţaristă).

 

Se varsă în Dunăre în zona Reni. Nistrul este mai lung, izvorând mai la nord, în Carpaţii Păduroşi, apoi ocoleşte capătul de sus al Basarabiei şi coboară abia după aceea spre sud. Valea sa este mai largă decât cea a Prutului datorită luncii pe care şi-a săpat-o între dealurile Podoliei. Ultima sa parte este în câmpie, care la vestul său, în Basarabia, se numeşte Bugeac, iar în est, în Ucraina, se numeşte Câmpia Odesei.

 

Acest sector de câmpie face legătura între câmpiile europene şi marile stepe ruseşti. Bugeacul e fratele geamăn al Bărăganului, semănând cu acesta prin fertilitatea solului, dar şi prin lipsa apelor. Bugeacul formează treimea de sud, cea mai largă, a Basarabiei, mărginindu-se jos cu cursul inferior şi cu Delta Dunării, iar după gurile acesteia cu apele Mării Negre, care scaldă astfel, pe o lungime de 135 km, ţărmurile basarabene.

Lăţimea teritoriului mărginit de Prut şi de Nistru variază între 22 km în nord şi 200 km în sud. Iar suprafaţa totală a Basarabiei este de 45.629,9 km pătraţi, din care 4.516.331 ha de teren propriu-zis. (1)

 

Relieful Basarabiei e deosebit de lin, neapărând brusc niciun munte şi nicio prăpastie. El scade atitudinal pe direcţia nord-sud, astfel încât, dacă dealurile nordice sunt ceva mai semeţe, fiind în apropierea munţilor, această semeţie este tot mai greu sesizabilă la cele din centrul regiunii, pentru ca existenţa Câmpiei Bugeacului în sud să le desfiinţeze complet. Şi această câmpie, deşi mai înaltă spre nord, descreşte treptat spre sud, coborând apoi sub apele mării.

 

Dealurile Basarabiei au aceeaşi vechime şi aceeaşi structură ca şi cele din Moldova, apele interioare putându-şi săpa uşor albii printre ele. Tocmai de aceea, nordul şi centrul Basarabiei sunt pline de mici râuri, care se varsă fie în Prut, fie în Nistru. Cele care se varsă în Prut merg direct, dar cele care se varsă în Nistru, datorită mai marii accidentări a terenului, se strâng în râuri mai mari, capabile să străpungă dealurile. De aceea, cele mai mari ape ale Basarabiei interioare sunt în răsărit şi se varsă în Nistru, precum Răutul, Bâcul şi Botna.

În Bugeac, datorită orientării câmpiei pe direcţia nord-sud, acelaşi este şi cursul marilor râuri, care sunt însă destul de sărace în apă (Ialpugul şi Cogâlnicul). Râurile Bugeacului nu se varsă în mare, nici măcar în Dunăre, ci toate formează la vărsare lacuri ce se înşiruie de-a lungul întregii margini sudice: Cahul, Ialpug, Cătlăbuga, Chitai, Sasic. Chiar şi Nistrul se varsă într-un liman al Mării Negre. Dacă în zona Dunării lacurile au rămas de sine stătătoare, cele din zona mării (Sasic, Limanul Nistrului) se unesc cu aceasta prin guri înguste, sugrumate de limbi de nisip.

Clima Basarabiei este identică cu cea a Moldovei (n.r. partea Moldovei din actuala Românie), poate cu mai multe accente continental-excesive în nord, spre stepele ruseşti. Clima Bugeacului e asemănătoare cu cea a Câmpiei Române.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre vegetaţie şi faună, ele fiind absolut identice cu cele de deal şi câmpie de la noi.

Prin particularităţile sale geografice, Basarabia nu are nimic comun cu Rusia. Această concluzie a fost trasă de rusul Nabokih, care observa corect că solul acestei regiuni este total diferit de al celorlalte gubernii ale imperiului. „Dacă la acestea adăugăm prezenţa colinelor, devine evident pentru toată lumea că Basarabia este o regiune cu caracteristici proprii, care o deosebesc de câmpiile ruseşti”, conchidea el.(2)

Pe de altă parte, aspectul românesc al Basarabiei a fost sesizat de geograful francez E. De Martonne la începutul secolului al XX-lea. El era uimit de asemănarea regiunii de la nordul Chişinăului, pe care a vizitat-o, cu zonele colinare din Moldova sau Muntenia. „Aceleaşi linii ale peisajului, aceleaşi sate”, nota el. (3)

Aspecte asemănătoare au fost remarcate şi de profesorul universitar Voilquin.

 

Specificul geografic al Basarabiei a făcut teritoriul său foarte accesibil populării din vremuri străvechi. Aceasta o dovedesc descoperirile arheologice care se înmulţesc într-una. Dintotdeauna aici au existat numeroase centre locuite şi o viaţă economică înfloritoare. Dar tot atât de cert este că teritoriul Basarabiei face parte integrantă din spaţiul de formare şi dezvoltare al poporului român.

După cum remarca istoricul rus Veltman, care a şi trăit o perioadă în Basarabia, fiind deci în absolută cunoştinţă de cauză: „Istoria Basarabiei nu mai necesită studii speciale; ea este legată de istoria Moldovei şi a Ţării Româneşti şi de soarta voievozilor lor.” (4) Până în secolul al XIX-lea Basarabia nu a format niciodată o entitate geografică sau istorică deosebită.

Ea era parte componentă a teritoriului locuit de români sau de strămoşii lor. Până la 1812 Prutul nu despărţea două regiuni, ci curgea prin mijlocul aceluiaşi teritoriu, după cum trece Siretul prin mijlocul Moldovei.

 

Istoricul Laşkov ne lămurea asupra primilor locuitori ai Basarabiei: „În spaţiul dintre Nistru, Tisa, Dunăre şi extremităţile nordice ale Munţilor Carpaţi, în secolul I al erei noastre era în fiinţă un puternic regat barbar, în faţa căruia nu o dată a tremurat chiar şi Roma civilizată. Regatul acesta era Dacia.

Concluzia acestei afirmaţii o trăgea singur: „Moldovenii se trag, după cum am văzut, din daco-geţi amestecaţi cu colonişti romani, de unde le-a rămas şi numele de rumâni sau români, după cum îşi zic ei.” (5)

Despre limba vorbită de noul popor şi despre caracterul ei spunea lucruri foarte interesante Kruşevan: „Înrudirea strânsă a limbii moldoveneşti cu limbile de origine latină, şederea prelungită a legiunilor romane în aceste părţi, însuşi numele de români (romani) nu lasă să subziste nicio îndoială asupra originii acestei naţiuni care o leagă de populaţiile ce au locuit în Moesia şi Dacia lui Traian şi coloniştii romani.” (6)

 

Se poate afirma fără reţinere că Basarabia reprezintă cel mai răsăritean spaţiu al latinităţii. Ea este locuită de acelaşi popor român care se întâlneşte şi în Moldova, Transilvania, Dobrogea sau Banat. Acest popor nu are nicio asemănare cu ruşii.

În 1863 statisticianul militar Zaşciuk observa caracterul basarabenilor: „Moldovenii sunt un popor paşnic şi liniştit care până astăzi nu poate uita anii îndelungaţi de robie; trecutul lui trist deopotrivă se reflectează în legendele populare, în credinţele lui şi vibrează în cântecele pline de durere şi fără de sfârşit, ca şi veacurile lungi de suferinţă.” (7)

 

Din cauza vicisitudinilor istoriei, poporul român n-a putut trăi de la început într-un stat care să cuprindă tot teritoriul pe care fiinţa. De timpuriu, aici au năvălit cele mai felurite popoare şi părţi importante din spaţiul nostru le-au fost subjugate.

Abia în secolul al XIV-lea românii din răsăritul şi sudul Carpaţilor au putut întemeia statele independente Moldova şi Muntenia, piedici în calea expansiunilor de tot felul.

Voievodatul românesc al Moldovei şi-a cucerit independenţa sub Bogdan în 1359, reuşind până la sfârşitul secolului să unifice spaţiul dintre Carpaţi, Nistru, Dunăre şi Marea Neagră. Apogeul acestui voivodat a fost însă atins în secolul următor, moment de care se ocupa academicianul rus Berg: „Moldova în timpul domnitorului Ştefan (1457-1504), căruia românii îi zic «cel Mare», a atins culmea puterii sale. Pe vremea acestui domnitor, pentru prima dată au apărut în Moldova turcii. Ei au distrus cu această ocazie cetăţile moldoveneşti Chilia, Cetatea Albă, Tighina şi Soroca. Mari foloase asta însă nu le-a adus, deoarece ei n-au fost în stare să menţină aceste cuceriri.” (8)

 

În faţa covârşitoarei puteri a Imperiului otoman însă, Moldova a trebuit să se închine, în condiţii cât mai favorabile, fapt relevat de acelaşi Berg: „În timpul lui Bogdan al III-lea, fiul lui Ştefan, Moldova s-a declarat de bunăvoie vasală turcilor (1511), în condiţii destul de avantajoase: ţara şi-a păstrat autonomia interioară completă, turcii nu aveau dreptul nici să cumpere pământuri în Moldova şi nici să se stabilească acolo. În schimb, domnitorul ales trebuia să fie confirmat de Poartă şi Moldova era obligată să plătească Turciei un tribut anual de 4.000 de ducaţi şi să-i dea 40 de şoimi şi, în caz de nevoie, 40 de soldaţi. Mai târziu tributul a fost mărit.” (9)

 

Închinându-se turcilor, ţările române erau doar vasale acestora, şi nu paşalâcuri otomane. Între ele şi puterea suzerană existau capitulaţii (închinări de bunăvoie), care stabileau clar relaţiile dintre ele. Între condiţiile închinării exista şi cea a menţinerii integrităţii teritoriale.

Frontierele Moldovei vor fi păstrate intacte în întreaga lor întindere”, stipula capitulaţia încheiată în 1634 între Moldova şi sultanul Mehmed IV, şi care era în vigoare şi la 1812. Mult timp Poarta otomană a respectat această prevedere, lucru uşor de observat mai ales în două momente:

În urma războiului austro-turc din 1699, la pacea de la Karlowitz, „polonezii ceruseră, de asemenea, Moldova, însă turcii le-au răspuns că le era cu neputinţă să le-o cedeze, deoarece era un principat care se supusese Înaltei Porţi de bunăvoie şi nu fusese cucerit cu sabia. Polonezii au fost deci nevoiţi să-şi retragă cererea” (după cronica lui Ion Neculce). (10) Şi menţionăm că la pacea de la Karlowitz turcii tratau de pe poziţia unei ţări învinse în războiul anterior, dar nici aşa ei nu şi-au putut încălca angajamentele asumate.

 

Iar în 1712, după victoria asupra ruşilor, turcii au încercat să transforme în raia cetatea Soroca de pe Nistru, ceea ce a atras protestul primului domn fanariot moldovean, Nicolae Mavrocordat, care spunea că „era de datoria şi în interesul Imperiului să menţină şi să respecte cu fidelitate angajamentele pe care foştii sultani şi le luaseră faţă de popoarele a căror supunere fusese voluntară şi condiţionată, şi să nu încalce privilegiile şi drepturile ce le fuseseră garantate.” (11) Poarta a recunoscut caracterul întemeiat al acestui protest şi a lăsat Soroca în posesia Moldovei.

Totuşi, nu e mai puţin adevărat că, atunci când a crezut că era cazul, Poarta a anexat părţi din Moldova, în special zone şi cetăţi de mare interes strategic: Chilia şi Cetatea Albă în 1484, Bugeacul şi Tighina în 1538, Hotinul în 1713-1715. Şi, din păcate, în 1775 s-a produs prima încălcare a capitulaţiilor, săvârşită în favoarea unei puteri străine: Bucovina era dăruită Austriei! Precedentul era astfel creat.

 

Totuşi, stăpânirea otomană nu era deosebit de apăsătoare asupra ţărilor române. Ea nici nu putea fi comparată cu alte regimuri, ce vor fi cunoscute în curând. Geograful rus Semionov-Tian-Şanski sublinia: „La sfârşitul secolului al XIV-lea Muntenia a devenit vasală Turciei şi în 1511, după o lungă rezistenţă, Moldova a căzut şi ea sub suzeranitatea turcească.

Cele două principate au reuşit însă să-şi păstreze organizarea lor politică, domnitorii lor naţionali şi religia lor. Dependenţa lor faţă de Turcia nu se manifesta decât prin plata unui tribut.” (12)

Până la anexarea sa la Imperiul rus în 1812, Basarabia era supusă aceluiaşi regim de guvernare ca Moldova, din care făcea parte, constata juristul Egunov. Astfel, este imposibil de a vorbi despre administraţia Basarabiei până la anexarea sa la Rusia, fără a vorbi de Divanul Moldovei, căruia îi era subordonată Basarabia. În Basarabia nu există domeniu care să nu aibă documente emise de Divanul Moldovei.” (13)

 

Într-adevăr, până la 1812 în fruntea principatelor erau doi domni, ajutaţi de un guvern central denumit Divan. El era compus din primii demnitari ai ţării, laici şi clerici. Fiecare divan avea cancelaria sa, compusă din câteva zeci de secretari sau logofeţi, având în sarcină corespondenţa judiciară şi administrativă, şi în plus contabilitatea.

Divanul conducea ţinuturile prin ispravnici (câte doi de fiecare ţinut pe timp de un an). Ei concentrau toate ramurile administraţiei ţinutului. Ispravnici erau aleşi boierii de rang înalt. De ei ţineau primarii (căpitanii de târguri), căpitanii de mazili, vechilii pentru localităţile îndepărtate, capii de plăşi (ocolaşi) şi primarii satelor. Este adevărat că posturile se cumpărau şi că în această privinţă nu exista nicio legalitate.

 Juristul rus Kasso avea dreptate să afirme că: „În realitate, ceea ce se numeşte «dreptul administrativ» nu exista în principatul Moldovei şi desigur nu s-a putut găsi nici în Basarabia; dreptul şi îndatorirea administraţiei locale nu au fost determinate de nicio lege; ispravnicii şi ajutorii lor «ocolaşii» în ţinuturi şi «căpitanii» în târguri, erau cu totul arbitrari şi numai destituirea lor putea să aducă un corectiv temporar; iar responsabilitatea în funcţiune a demnitarilor, care nu exista în principate, n-a fost de asemeni cunoscută în Basarabia, până când legiuirile imperiului n-au fost extinse în această provincie.” (14) Este descrierea perfectă a sistemului administraţiei fanariote, dominată de corupţie şi necinste.

Dar aceasta nu ne poate face să acceptăm triumfalismul final al lui Kasso, ci să ne dăm seama că nici administraţia rusească nu va fi mai bună. Bunăoară, în perioada războaielor ruso-turce, cheltuielile suportate de principatele române pentru nevoile armatei ruseşti întreceau cheltuielile pentru toate nevoile ţării de aproape două ori şi jumătate! (15)

De altfel, până la 1812, ruşii nu au căutat niciun fel de argument pentru a-şi justifica vreo pretenţie asupra Basarabiei, cu care nu aveau nimic comun din punct de vedere geografic, etnic, economic sau istoric.

 

 În 1782, cu sprijinul Academiei de Ştiinţe din Petersburg, istoricul rus Levensk publica la Paris o masivă Istorie a Rusiei, în cinci volume. În cadrul acestei lucrări era publicată şi harta Rusiei occidentale, pe care sunt trasate clar hotarele răsăritene ale Moldovei, incluzând fireşte şi Basarabia. (16)

 

 Iar lipsa oricăror drepturi ale ruşilor asupra acestui teritoriu era evidenţiată şi de Durnovo: „Basarabia a făcut parte din principatul Moldovei, prin care armatele noastre trebuiau să treacă în timpul războiului ruso-turc. Bineînţeles, Rusia în 1812 putea să anexeze toată Moldova, dar… ar fi fost o răpire, iar nu o cucerire, căci noi cu moldovenii n-am avut război.” (17).

 

 

Harta Moldovei de-a lungul istoriei în nuanţe de galben şi România actuală.

Şi acum, fiindcă ne-am lămurit asupra situaţiei ţărilor române şi în particular a Basarabiei la începutul secolului al XIX-lea, poate nu ar strica să aruncăm o privire şi asupra evoluţiei Imperiului rus până în acest moment, când s-a produs primul impact dureros între cele două popoare, cu urmări atât de nefaste pentru noi.

Sursa: Istoria md.

Autor: Mircea Rusnac, Doctor în Istorie

CITITI SI : https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/08/09/basarabia-si-politica-tarista-de-deznationalizare-si-rusificare-a-bastinasilor-1812-1917/

Vedeti şi…

Alte articole despre Basarabia Ţaristă  AICI

 

Note:
1    Ştefan Ciobanu, Basarabia. Populaţia. Istoria. Cultura, Bucureşti-Chişinău, 1992, p. 17.
2    Ibidem, p. 18.
3    1918 la români. Desăvârşirea unităţii naţional-statale a poporului român, vol. VI, Bucureşti, 1986, p. 496.
4    Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, Bucureşti, 1983, p. 398.
5    Anton Crihan, Drepturile românilor asupra Basarabiei după unele surse ruseşti, în Basarabia, Chişinău, nr. 12/1991, p. 76.
6    Ibidem, p. 69.
7    Mihai Adauge, Istoria şi faptele, în Nistru, Chişinău, nr. 4/1990, p. 122.
8    Anton Crihan, op. cit., în Basarabia, Chişinău, nr. 10/1991, p. 75.
9    Ibidem.
10  1918 la români…, vol. VI, p. 498.
11  Ibidem.
12  Anton Crihan, op. cit., p. 75.
13  Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 398.
14  Alexandru Boldur, Autonomia Basarabiei sub stăpânirea rusească în 1812-1828. Studiu, Chişinău, 1929, p. 6-7.
15  Ibidem, p. 8.
16  Basarabia – organ de propagandă naţională, Bucureşti, nr. 1-2, decembrie 1925, p. 15.
17  Ion Alexandrescu, Basarabia, în Revista de istorie militară, Bucureşti, nr. 3/1991, p. 53.

09/08/2011 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

EXCLUSIV : Un interviu in presa moldoveneasca cu Ion Iliescu, fostul preşedinte al României

 

 

EXCLUSIV // Ion Iliescu, ex-preşedintele României:

„Noi nu puteam decide viitorul RSSM în locul cetăţeanului moldovean”

„Cum ar fi privit moldovenii din stânga Prutului refuzul României de a le recunoaşte independenţa?”, se întreabă Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, într-un interviu oferit în exclusivitate JURNALULUI de Chişinău.

Domnia sa declară că, în august 1991, nu avea cum fi momentul unificării României cu R. Moldova.

Totodată, am încercat să aflăm care a fost, totuşi, misterul semnării Tratatului cu URSS în 1991, considerat de mulţi istorici şi politicieni un act ostil şi umilitor pentru interesele României, pe care alte ţări estice, precum Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria, l-au respins.

„Reunificarea Germaniei a fost excepţia, nu regula, pe continent”

– Domnule preşedinte Ion Iliescu, la cei 20 de ani de la proclamarea Independenţei R. Moldova, pe care aţi recunoscut-o primul dintre preşedinţii europeni, basarabenii sunt mai dornici ca niciodată să citească dezvăluiri importante, necunoscute, legate de situaţia din anul 1991.

Dacă aţi face un efort de memorie, ce aţi putea să ne spuneţi în acest sens? Cât de prezentă era Basarabia pe agenda politică românească?

Basarabia a fost prezentă pe agenda politică românească imediat după Revoluţia din decembrie 1989.

De fapt, schimbările care se pregăteau în R. Moldova, ca urmare a politicii de deschidere, promovată de Mihail Gorbaciov, erau cunoscute încă din anii 1986-1987, şi urmărite cu interes.

Era un proces de recuperare a identităţii şi a memoriei, de redefinire a raporturilor dintre Chişinău şi Moscova.

Revenirea la grafia latină, spre pildă, a fost un asemenea gest, care a fost primit cu multă satisfacţie în România.

Într-un fel, era un semnal prevestitor al schimbării din România, un semn că lumea se mişcă, iese din strânsoarea unui regim opresiv.

Reamintesc un lucru: graniţele din Europa erau, practic, intangibile, şi din respectarea lor s-a făcut o condiţie de prim ordin a stabilităţii şi păcii pe continent, în perioada ce a urmat prăbuşirii comunismului.

Reunificarea Germaniei a fost excepţia, nu regula, pe continent. Şi au fost mulţi cei care s-au împotrivit reunificării ei.

„Unionismul nu a fost un program politic serios al oricărui partid moldovean”

– Ce făceaţi acum două decenii, în calitate de principal actor politic, care avea un cuvânt de spus în ceea ce priveşte soarta de mai departe a RSS Moldoveneşti?

Care a fost rolul României, ca vecin al URSS, la declararea Independenţei R. Moldova? Dvs. personal aţi contribuit la Independenţa R. Moldova?

Dacă cineva a avut un cuvânt de spus în privinţa viitorului RSS Moldoveneşti, acel cineva nu putea fi decât cetăţeanul moldovean. Noi nu puteam decide în locul lui. Iar deciziile au fost luate în mod democratic, în cunoştinţă de cauză.

Nu la Bucureşti s-a decis viitorul R. Moldova, şi nici chiar la Moscova. El a fost decis la Chişinău, de moldoveni. Şi nu a fost o decizie uşor de luat, în condiţiile de atunci.

Moldovenii au decis că vor să fie independenţi, în statul lor, sub conducerea unor lideri aleşi din rândul lor. Noi nu aveam decât să aprobăm această decizie şi să facem astfel, încât Independenţa R. Moldova să fie efectivă, şi recunoscută în plan internaţional, iar comunitatea internaţională să fie garantul ei.

Nu poţi schimba peste noapte situaţia, când este vorba de lucruri sensibile. Cred că pentru cei mai mulţi moldoveni nu se punea, atunci, problema unirii cu România. Nu cred că ar fi acceptat să treacă de la o „dependenţă” la alta.

Nici acum, după două decenii, elanul unionist nu este o realitate arzătoare, ca să spun aşa. Unionismul a fost mai mult un slogan electoral, şi mai puţin un program politic serios al oricărui partid din R. Moldova.

În plus, obstinaţia cu care toate partidele „unioniste” s-au declarat de „dreapta”, într-o ţară cu grave probleme sociale, a făcut rău acestei cauze, care a fost demonizată de rusofoni, şi capitalizată electoral de comunişti.

„România nu a exprimat şi nu exprimă interese diferite de cele ale R. Moldova”

– R. Moldova este un subiect de primă importanţă în viaţa politică actuală a României?

R. Moldova este şi va fi un subiect important pe agenda oricărui partid şi a oricărui guvern din România. Nu e nevoie să explic motivele. Dar acum s-a schimbat modul de abordare, noi fiind membri NATO şi UE, deci obligaţi de angajamentele luate la admiterea în cele două organizaţii şi de regulile lor de funcţionare.

Trebuie să fim realişti: singura cale de unificare, acum, este aderarea R. Moldova la UE. Chişinăul trebuie să vrea asta, şi să facă eforturile necesare pentru a îndeplini condiţiile de aderare. În acest fel, se poate ajunge la „spiritualizarea” frontierelor, aşa cum sugera, la timpul său, Nicolae Titulescu. Nu e simplu, nici fără suferinţe, sau costuri. Dar merită!

Noi putem ajuta R. Moldova în acest proces de integrare europeană. Cum facem şi acum, cum am făcut din 1990 fără încetare şi fără ezitări.

Dar nu putem decide noi în locul moldovenilor. Obţinerea cetăţeniei româneşti de către unii cetăţeni moldoveni nu este o soluţie de fond. R. Moldova se vede lipsită de oameni cu bună calificare, iar România trebuie să se explice în faţa UE, spre pildă.

„Recunoaşterea R. Moldova nu are cum fi o recunoaştere a Pactului Ribbentrop-Molotov”

– Numeroşi analişti politici, dar şi istorici de marcă vă acuză pentru recunoaşterea R. Moldova, totodată, şi a Pactului Molotov-Ribbentrop, că aţi ratat momentul în care ar fi fost foarte posibilă reunificarea dintre România şi R. Moldova.

Ba mai mult, unii oameni politici au declarat în presa bucureşteană că Dvs. aţi refuzat propunerea de unire a Basarabiei cu România, care venea din partea unor politicieni de prim-plan din dreapta Prutului. Ce detalii ne-aţi putea da în această privinţă?

Aş vrea să precizez câteva lucruri. Prin atacarea Uniunii Sovietice de către Germania şi aliaţii ei, inclusiv România, la 22 iunie 1941, Pactul Ribbentrop-Molotov a încetat să mai existe. Graniţele postbelice sunt rezultatul Tratatului de Pace de la Paris, din 1947.

Ele au fost reconfirmate de Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa, de la Helsinki, ca şi la Conferinţa CSCE de la Paris, din noiembrie 1990 şi au fost acceptate de toate statele participante.

Recunoaşterea R. Moldova nu are cum fi o recunoaştere a Pactului Ribbentrop-Molotov, din motivele expuse mai sus. De altminteri, condamnarea pactului, făcută şi de Parlamentul României, încă din 1991, are, acum, alte semnificaţii: se condamnă astfel politica sferelor de influenţă.

August 1991 nu avea cum fi momentul unificării României cu R. Moldova. Din foarte multe motive. De natură internă şi externă. Dar, mai ales, externă. Se trece cu uşurinţă peste un fapt: prezenţa trupelor sovietice în stânga Prutului.

Armata a XIV-a se tot retrage şi acum din R. Moldova, şi tot nu se dă dusă din Transnistria, în ciuda unor decizii ale comunităţii internaţionale în acest sens, şi ale angajamentelor părţii ruse.

Discuţii pe tema unificării, în cadru restrâns, au existat în ambele ţări, de genul „ce bine ar fi dacă ar fi”. Pe aşa ceva nu se poate construi nimic. Apoi, cum ar fi privit moldovenii din stânga Prutului refuzul României de a le recunoaşte independenţa?

Pentru că acesta ar fi fost, din partea României, pasul logic spre reunificare: refuzul de a recunoaşte existenţa Moldovei independente. Ar mai fi vrut ei reunificarea, după un astfel de gest? Sigur, nu!

Atât noi, cât şi liderii moldoveni am pornit atunci de la premisa existenţei celor două state româneşti şi de la exercitarea dreptului la autodeterminare, context în care se putea promova unificarea după modelul celor două state germane.

Am evitat orice încercare de a răstălmăci acţiunile noastre, de a fi prezentate ca o expresie a dorinţei de „anexare” a Basarabiei (sau a unei părţi a ei) şi de modificare a graniţelor postbelice, lucru de neacceptat pentru comunitatea europeană, lucru pe care, de altfel, ni l-au şi semnalat liderii ei politici, pe căi oficiale.

În acest context, este neconform adevărului să se vorbească despre „oportunitatea” unificării, care ar fi fost ignorată sau torpilată de cineva. Dacă ar fi existat această oportunitate, fără îndoială că ambele părţi ar fi profitat de ea. Restul este luptă politică şi istorie făcută cu „dacă”.

„România nu ar fi trebuit să recunoască nici independenţa Ucrainei?”

– Ce aţi întreprins în timpul Puciului de la Moscova din 19 august 1991?

Ceea ce trebuia să facă şeful statului: să analizeze consecinţele evenimentului, să se consulte cu partenerii externi ai României şi să ia o poziţie oficială, care a fost una de respingere fermă a actului grupului de pucişti, condus de Ianaev.

În primul rând, am convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, la întrunirea lui au participat şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului.

Am adoptat o Declaraţie de susţinere fermă a conducerii legitime a URSS şi a procesului de democratizare din URSS. Declaraţii similare au adoptat apoi şi Parlamentul, şi Guvernul României. Ulterior, am vorbit la telefon atât cu Boris Elţîn, cât şi cu Mihail Gorbaciov. Dar atunci ne-a fost clar că URSS se va dezintegra.

– La 22 martie 1991, Adrian Năstase, ministrul de Externe al României, a parafat la Moscova cu omologul său sovietic, Alexandr Bessmertnîh, Tratatul de colaborare, bună vecinătate şi prietenie dintre URSS şi România.

Iar la 5 aprilie 1991, Dvs. l-aţi semnat, tot la Moscova, în prezenţa lui Mihail Gorbaciov. Principalul argument al documentului, invocat de importanţi politicieni şi lideri de opinie, era recunoaşterea pierderii Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa, adică valabilitatea pactului Ribbentrop-Molotov. De ce aţi semnat acel tratat?

Mă tem că priviţi extrem de ciudat acel document. L-aţi citit? Tratatul avea cu totul alt principiu la bază: schimba radical natura relaţiilor între România şi URSS, le scotea din sfera ideologiei comuniste, le punea în altă logică, în acord cu noile realităţi, determinate de prăbuşirea comunismului.

Tratatul ne permitea să avem relaţii directe cu Chişinăul, fără să mai trecem pe la Moscova. Încă o dată: nu însemna recunoaşterea Pactului Ribbentrop-Molotov. În logica dumneavoastră, România nu ar fi trebuit să recunoască nici independenţa Ucrainei, şi nici să aibă un tratat de bază cu această ţară, care deţine părţi din Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa.

Am semnat acel Tratat, pentru că am considerat că trebuie să schimbăm natura relaţiilor cu URSS, în pregătirea desprinderii de Tratatul de la Varşovia şi de CAER.

„Chişinăul trebuie să iasă de sub semnul provizoriului…”

– Cum aţi califica ultimele evoluţii ale relaţiilor bilaterale dintre România şi R. Moldova? Cum aţi dori să fie direcţionate?
Sincer, se putea mai bine în relaţiile bilaterale. Asta dacă ambele părţi ar fi avut, cum a avut România, până în 2004, politici speciale în relaţiile bilaterale, şi ele ar fi avut o oarecare continuitate.

Noi am acţionat pentru consolidarea independenţei R. Moldova, pentru rezolvarea conflictului transnistrean, pentru integrarea ei în comunitatea euro-atlantică. Am strâns legăturile culturale.

Din păcate, relaţiile s-au personalizat iraţional după 2004. Cred că acum Chişinăul trebuie să-şi limpezească problemele politice interne, să iasă de sub semnul provizoriului.

Să decidă clar că vrea să adere la UE, chiar dacă aderarea nu va fi posibilă prea rapid. Dar asta funcţionează ca un stabilizator intern, ca un proiect care trece dincolo de ciclurile electorale. Iar România va fi, ca şi până acum, cel mai puternic avocat şi susţinător al R. Moldova.

sursa: Jurnal de Chișinău

Angelina Olaru

09/08/2011 Posted by | PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

VIDEO: Realizări tehnice uimitoare destinate spionajului, au ajuns să fie accesibile publicului larg.

 

 

Moneda-spion fabricată în Rusia şi vândută în România 
 

Realizări tehnice uimitoare, de mare precizie şi eficienţă, dar foarte mici ca dimensiune, destinate iniţial spionajului, au ajuns acum să fie accesibile publicului larg. Pentru ştiinţă şi tehnică, sunt invenţii deja depăşite, pentru ca  spionajul deţine deja dispozitive mai performante.

Cameră video ascunsă în ochelari de soare, camuflată în ambalaj de gumă de mestecat, în nasturi, în pix, în ceas de mână, în ceas de birou sau montată în bijuterii – toate acestea se vând liber.

Un magazin de comenzi online din Internetul românesc are în vânzare Micro reportofonul profesional „Moneda”, despre care afirmă că „este unic în lume”.

Acest reportofon are dimensiunile unui dop de “Coca-Cola” şi este fabricat în Rusia, fiind “proiectat special pentru înregistrările audio profesionale”.

Poate înregistra în regim continuu până la 3 zile, de la o singură baterie. Are microfonul extrem de sensibil şi poate capta sunetele de până la 9 metri distanţă sau chiar mai mult, dacă e vorba de spaţii închise.

Reportofonul mai are o funcţie importantă: poate fi programată data şi ora pentru pornirea automată a înregistrării, dar şi a opririi acesteia. Mai mult, poate fi setat să înregistreze zilnic numai între anumite ore.

Iată prezentarea dispozitivului “Moneda”, cu un exemplu de înregistrare audio: 

 

 http://www.youtube.com/watch?v=eOBZj0vTlB8&feature=player_embedded

Iată ce înregistrări video pot fi realizate cu ajutorul unei camere ascunse în ochelari:

 

 http://www.youtube.com/watch?v=h2JKRBtj3_4&feature=player_embedded

Cum ne putem proteja?

Există şi antidotul. Două dintre dispozitivele cu ajutorul cărora se pot detecta scurgerile de informaţii se numesc “Spy Detect 1210 – detector semnal” şi “GSM Box – Spy Phone Detect”.

 

 http://www.youtube.com/watch?v=d57VluV0lfM&feature=player_embedded

 http://www.youtube.com/watch?v=HD-R671k0Ps&feature=player_embedded

 Luni, 8 August 2011

Eleonora Lisnic

09/08/2011 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: