CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Un fan chinez, îmbrăcat în tricoul lui AC Milan, a rămas în pielea goală la antrenamentul lui Inter

Articol de PUBLIKA.MD

 

 
 
TIFOSI, MADE IN CHINA
  

 

Supercupa Italiei din acest an s-a mutat în China, unde se va juca meciul dintre Inter şi Milan. Suporterii chinezi ai celor două echipe s-au implicat şi ei în pregăriti, şi au adus atmosfera din celebrele peluze de pe San Siro pe Stadionul Naţional din Beijing.

 În urma unui conflict la antrenamentul celor de la Inter, un fan îmbrăcat în tricoul marei rivale a rămas în pielea goală, fapt pentru care a fost dat afară din tribune.

La şedinţa de pregătire a echipei Inter au asistat sute de fani chinezi, îmbrăcaţi în tricouri nerazzurilor. Conflictul din tribune a început din cauza unui suporter venit la stadion îmbrăcat în tricoul rivalei AC Milan. Acesta a fost agresat de zeci de fani din sectorul în care stătea aşezat. Bărbatul a fost dezbrăcat forţat şi lovit, ca până la urmă să fie dat afară de pe stadion. Iar tricoul său a fost distrus de fanii furioşi ai lui Inter.

Meciul din Supercupa Italiei 2011, dintre Milan şi Inter, se va juca pe Stadionul Naţional din Beijing pe 6 august. Este pentru a cincea oară în istoria competiţiei, când meciul se dispută în afara ţării. Duelul dintre campioana şi deţinătoarea cupei Italiei s-a mai ţinut peste hotare în 1993 şi 2003 în SUA, în 2002 în Libia şi în 2009, ca şi în acest an, în China.

Publicitate

03/08/2011 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , | Lasă un comentariu

Gogu Puiu – Biografia unui erou aromân necunoscut noilor generatii. Aromânii in rezistenţa anticomunista din Dobrogea. VIDEO.

                

                               

Multi dintre marii luptatori, eroi ai neamului romanesc, nu apar nici in carţile de istorie si nici in documentarele TV.

Sunt cei despre care noi cei multi nu stim mai nimic, sunt cei ale caror morminte nu sunt acoperite cu flori si  care de multe ori nu au morminte…

Adevaratii eroi ai patriei noastre sunt oameni obisnuiti, care si-au sacrificat  viata fara a se indoi o clipa de dreptatea idealurilor lor si de credinta stramoseasca.

Sunt barbati care au lasat in urma lor lacrimi si multa durere, copii care nu si-au cunoscut niciodata tatii si care nu au avut voie sa intrebe cine sunt si de unde vin…si mai departe, nepoti  pentru care cuvantul bunic nu inseamna vacanta de vara, ci o permanenta cautare a adevarului.

Gogu Puiu a fost  unul dintre cei mai importanti stalpi ai rezistentei anti-comuniste din Dobrogea.

La prima vedere viata lui pare romanul unui destin tragic, insa nici unul dintre noi nu ar trebui sa uitam ca aceasta este povestea  unui om care a luptat pentru neamul nostru, sacrificandu-si viata si familia.

Elena Rădulescu este nepoata lui Gogu Puiu. Elena a scris această biografie a bunicului ei pe care vă invit acum  sa o citiți  in cele ce urmeaza.

 Gogu Puiu a fost  un personaj important in comunitatea de aromani din Dobrogea. In 1926, cand avea 8 ani, a plecat impreuna cu familia sa din  localitatea Gramaticova din  Grecia, fiindca nu au acceptat grecizarea  si au ajuns in Caliacra in  Cadrilater, unde au stat pana in 1941, cand Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei.

Din acel an, familia  sa  s-a stabilit in comuna Mihail Kogalniceanu, judetul Constanta. Inca de tanar  Gogu Puiu a aderat la Miscarea Legionara, fiind un spirit luptator, devotat crezului sau  nationalist.

 In timpul Guvernarii Legionare era militar in termen si a fost recrutat in batalionul de garda al Maresalului Antonescu.La putina vreme s-a eliberat  din armata  si il vom gasi comisar de Politie Legionara in Constanta.  Dupa caderea  Guvernului Legionar, sfatuit de tatal sau, va pleca din tara pe la inceputul  anului 1942, pentru ca activitatea sa legionara sa nu  puna in pericol intreaga familie.

 Oricat de mult ar fi vrut Gogu Puiu sa ramana in tara si sa lupte pentru  valorile in care credea, indemnul tatalui nu putea fi nesocotit, asa ca a plecat. In 1942, conform unor marturii  a fost in Bulgaria, adapostindu-se in casa  tinerilor casatoriti Cracea.

Ulterior a  pleacat in  Germania, unde  s-a intalnit  la Buchenwald  cu un grup de  fruntasi legionari plecati din tara, printre care Horia Sima, Iasinski, Constantin Papanace, S. Ionescu, si altii.

 Miscarea Legionara s-a scindat intre  adeptii lui Horia Sima si  cei ai lui Zelea Codreanu,  cele doua grupari  fiind  cunoscute ca „Simistii” si „Codrenistii”, conducatorul codrenistilor fiind Constantin Papanace,  fost secretar de stat in Ministerul de Finante pe vremea Guvernarii Legionare, iar mai tarziu  bibliotecar la Vatican.

 Dupa plecarea din Buchenwald, Papanace s-a stabilit in Italia, urmat  Gogu Puiu si alti camarazi apropiati.

La finele razboiului, serviciile secrete occidentale incepeau sa trimita in Romania agenti instruiti  sa lupte impreuna cu grupurile de partizani care se formau  in munti. Fire energica, patriot  atasat spiritului  de dreptatate ,neamului sau si Credintei stramosesti, Gogu Puiu ii cere de nenumarate ori lui C. Papanace sa il trimita in tara,  dar de fiecare data primeste refuzul  mentorului sau, care spunea mereu ca nu-si poate trimite copiii la moarte.

In 1945, Gogu Puiu hotaraste sa plece singur. In drum spre tara, se opreste la Belgrad ,unde il intalneste pe  Blondell, un agent al serviciilor secrete franceze. Se intoarce impreuna cu acesta in occident si pana in 1947 nimeni din comunitatea aromana sau din  cea legionara nu stie nimic despre existenta sa.

In 1947 se prezinta la Constantin Papanace si  ii spune ca este pregatit sa plece in tara. Nici de data aceasta nu primeste aprobarea ,dar cu toate acestea va pleca..

Nu se cunosc date  din viata lui Gogu Puiu din perioada 1945-1947, insa ce s-a aflat  cu certitudine  din arhivele CNSAS este faptul ca, la intrarea in tara, avea un pasaport  in care doar fotografia era autentica pe documentul  eliberat de autoritatile orasului Innsbruck figurand  un nume fals – Mohamed Ali Osman, de origine albaneza.

Ajuns la Oradea se va preda la Biroul Organizatiei de Partid si va cere sa fie prezentat lui Vasile Luca, caruia trebuia sa ii transmita un mesaj  dar va fi  primit de Ana Pauker.

Dupa aceasta intrevedere, este incarcerat la Vacaresti, fiind condamnat la 1 an de detentie pentru trecerea frauduloasa  a frontierei. Nu se cunoaste exact modul in care a iesit de la Vacaresti, dar exista persoane care spun ca Gogu Puiu ar fi evadat la sfarsitul lui 1947 din acea inchisoare.

Din 1948, Gogu Puiu se stabileste in nordul Dobrogei unde gaseste deja organizate grupuri de rezistenta, de catre fratii Nicolae si Nicea Fudulea si Gheorghe Filiu. Toti erau legionari, iar  Nicolae Fudulea fusese  decorat de Capitan cu Crucea Alba.

Grupul de rezistenta anticomunista Gogu Puiu ( 25 de condamnati)

Din marturiile celor care l-au cunoscut, aflam ca Gogu Puiu  era un personaj  carismatic si foarte bine antrenat pentru conducerea  luptei in clandestinitate. A rganizat oamenii in grupuri foarte mici,  astfel incat  incat daca unul ar fi fost prins  de securitate, sa nu poata sa-si  tradeze sub tortura camarazii.

La inceputul lui 1948 si-a vizitat  prietenul  Zahu Pana din Constanta, caruia ii-a spus ca in noaptea de 14-15 mai 1948, va avea loc un val masiv de arestari in toata tara, semn ca va incepe Insurectia populara, si ca vor veni in ajutor americanii.

Intr-adevar, in noaptea respectiva s-au facut mii de arestari, cu precadere in randul studentilor, dar americanii nu au  venit… Gogu Puiu trebuia sa organizeze cati mai multi oameni inarmati si cu munitia aferenta.

 In acea perioada tulbure, cand foarte multi  oameni  inca nu constientizau ce inseamna comunismul si cand frica nu se inoculase atat de adanc in firea lor, multi romani  incepeau  lupta impotriva celor care atentau la fiinta noastra nationala , interziceau credinta  in Dumnezeu si  furau proprietatile.

Nu mai conta culoarea politica a celor care intelegeau sa lupte impotriva unui dusman comun.

A fost o perioada in care Gogu Puiu si oamenii lui erau considerati aparatorii si razbunatorii neamului, iar militienii, fie le dadeau de buna voie armele din dotare, fie fugeau din sedii lasandu-le astfel cale libera. Gogu Puiu, cu doar o mana de oameni intra in unitati militare si pleca de acolo cu camioane incarcate cu arme si munitie.
Intr-o astfel de incursiune este ranit  camaradul sau Nicolae Mataranga a carui rana risca sa se  cangreneze, iar omul nu putea fi dus la un doctor. In aceste conditii, Gogu Puiu l-a operat pe Mataranga savandu-l de cangrena.

Un alt episod povestit de Gheorghe Filiu,  este acela ca in toamna tarzie a lui 1948, Gogu Puiu a aflat  ca 9 camarazi au fost prinsi si inchisi la securitatea din Babadag. Plin de curaj , isi ia un singur om si se duce sa-si scape camarazii.

A  tras rafale de mitraliera, lasand  impresia ca sunt multi, astfel incat cei cativa securisti care se aflau in sediu s-au incuiat in camere, iar ei  au intrat sa-si elibereze oamenii, pe care i-au gasit intr-o stare fizica deplorabila cauzata de tortura. Acestia neputandu-se deplasa singuri, a trebuit sa fie carati in spate, asa incat s-a tras in continuare in usi, pentru a-i impiedica pe securisti sa iasa .

Oare de unde avea Gogu Piu aceste cunostinte  privitoare la ajutorul  medical, organizarea nucleelor de lupta, eliberare de ostatici, modalitati de inarmare? Raspunsul nu poate fi decat unul singur: in cei 2 ani de absenta, acesta a fost instruit  undeva pe teritoriul Europei de Vest.

Grupul de luptatori anticomunisti condus de Ciolacu Nicolae din  comuna Sinoe, jud.Constanta.

Tot Nicolae Ciolacu, dar si alti supravietuitori, relateaza ca in toata perioada cat i-a condus, Gogu Puiu a purtat un soi de uniforma: cizme Burger, pantalon negru bufant, camasa neagra, si infuctie de anotimp, haina/pardesiu tot de culoare neagra.

Interesant este ca a purtat intotdeauna un fel de port-hart din piele, in care se banuieste ca avea niste documente secrete, deoarece nici in somn nu se despartea de acest port-hart. Pe langa port-hart, pastra o grenada , pentru ca  jurase ca nu se va lasa prins de viu.

Ciolacu spunea ca  unul dintre camarazi a  cunoascut  un tanar care a reusit sa-l convinga ca doreste din tot sufletul sa lupte alaturi de ei si care cerea sa-l prezinte lui Gogu Puiu.

 S-au intalnit pe inserat la marginea unui sat din Dobrogea , iar cand Gogu Puiu l-a vazut  a pus mana pe pistol spunandu-i  sa plece, sau il impusca, spunand: „mi-ati adus un securist”. Intradevar asa era,  tanarul era un ofiter de securitate care avea misiunea sa se infiltreze chiar in preajma  lui Puiu, conform marturiilor sale.
Avand in vedere ca Gogu Puiu nu numai ca nu excludea posibilitatea mortii, dar era convins ca aceasta va veni, nu putem sa-l consideram naiv si idealist. Postea si se impartasea la fiecare 3 luni, de teama ca moartea sa nu survina si sa-l prinda nepregatit.

 Din ratiuni de siguranta, au hotarat sa imparta miscarea de rezistenta din Dobrogea in doua, Dobrogea de nord  si Dobrogea de sud,  pe ambele coordonandu-le Gogu Puiu, numai ca de gruparea de sud  raspundea Gheorghe Filiu.

Deplasarile dintr-un loc in altul erau mai dificile iar  securitatea sub conducerea lui Dogaru, era mai atenta. Unul din fratii Fudulea (Nicea) murise in padure la Babadag, iar celalalt era arestat alaturi de  multi dintre camarazii sai.

In momentul in care a ales acest drum, Gogu Puiu a taiat orice legatura cu familia si cu tot ceea ce l-ar fi putut determina sa renunte la lupta. Numai ca, om fiind, a facut cateva erori printre care si aceea ca  s-a indragostit de o femeie, Olimpia, care l-a iubit mai presus de orice pe lume si cu care a vrut sa se cunune. Aceasta  a adus pe lume  lui Gogu Puiu un copil .

Educatia crestina primita in familie de Gogu Puiu il obliga sa nu lase sa se nasca un copil in afara unei casatorii binecuvantate in Biserica si se hotarasete sa se deplaseze  in satul Cobadin, aflat la 18 km distanta de Constanta, la prietenul sau  Gheorghe Filiu, unde  il cheama pe preotul Mihailescu caruia ii cere sa oficieze slujba religioasa de cununie, nu inainte insa de a ajunge in Cobadin si sora lui, Maria.

Pentru aceasta, au trimis oameni care s-o anunte sa vina, dar la Cobadin nu s-au mai intors nici oamenii trimisi si  nu a ajuns nici Maria. 

Gogu Puiu a pleacat  singur in comuna M. Kogalniceanu, dar aici  fratele sotiei sale, Constantin Puiu,  mama, sora si fratele sau mai mic fusesera  ridicati de securitate.

In ziua de 19 iulie 1948, Gogu intra in casa lui Filiu, intentionand sa plece in toiul noptii, deoarece deja isi incalcase principiile de siguranta: sa nu stea mai mult ca 2 zile in acelasi loc.

Securitatea  a aflat  unde este si a  trimis trupe in Cobadin si a inconjurat  casa lui Gheorghe Filiu.

A  inceput  un adevarat razboi intre trupele de securitate pe de-o parte, iar de cealalta parte un singur om: Gogu Puiu.

Acesta a tras din mai  multe locuri ale casei, cu intentia de a crea impresia securistilor ca au de-a face cu  mai multi luptatori.

Dupa relatarile unui martor ocular, Petre Dica, Gogu a  impuscat circa 14 securisti, iar la un moment dat  cand a considerat ca s-a creat o bresa pentru a putea  iesi  din casa, a sarit  pe fereastra, spunandu-i Olimpiei:

„Daca va fi baiat sa-l botezi Hristu, iar daca va fi fata s-o botezi Zoe.”

Odata ajuns afara a  continuat  sa traga, dar din nefericire a fost  ranit la un picior  si tot atunci a constatat ca si-a terminat munitia. I-a ramas  doar grenada  pe care o pastra pentru el si intradevar a  detonat-o, producand un incendiu intr-o sira de paie in dreptul careia se afla.

Asa se pare ca si-a  gasit  sfarsitul acest erou de legenda.

Olimpia Puiu, insarcinata in luna a patra, a fost  prinsa de securitate si incarcerata.

Dupa arestare, este dusa pentru pentru  identificarea cadavrului, numai ca aici descopera (dupa propria ei marturie) un corp  complet carbonizat din care nu se  putea distinge vreo trasatura.

Este momentul cand ea refuza sa recunoasca moartea lui Gogu Puiu.

Olimpia este incarcerata, condamnata la 5 ani inchisoare si  naste in decembrie 1949, o fata  pe care o boteaza Zoe. Copila sta alturi de mama ei timp de 1 ani si 4 luni pana ce aceasta se elibereaza dupa ce a  ispasit  5 ani de temnita.

Olimpia a murit  in 1956, la 2 ani dupa eliberare si nu au ramas multe marturii de la ea.

Zoe a crescut si a aflat  ca intr-un basm  ca tatal ei nu a murit atunci, in ajun de  Sf. Ilie 1949 si ca atunci a fost ranit la picior dar ca  sira de paie care a luat foc a mascat fuga  lui si ca  a ajuns  in casa doctorului Apostol care i-a ingrijit rana, dupa care a plecat.
Cam in  aceeasi perioada a  venit  din America de Sud  un fost  luptator din rezistenta din Dobrogea, care  a cautat-o  pe Zoe, pentru a-i spune ca tatal ei nu a murit, ca traieste, si ar vrea sa discute cu ea despre  acest lucru, dupa ce se va intoarce din alta localitate.

 Si-au dat intalnire peste o saptamana. Zoe s-a  dus la locul de intalnire si a  asteaptat circa 2 ore, dar acel om nu a aparut…

A sunat  la familia care i-l prezentase si a aflat  ca fusese  gasit mort pe plaja la Mamaia.

Zoe a trait cu  speranta  ca Gogu nu a murit, speranta sadita  in sufletul ei si de credinta bunicii din partea tatalui, care era convinsa ca fiul sau traieste.

Tarziu, in 1994, Zoe a  vorbit  la telefon cu Dumitru Bacu, care se afla in Romania dar care spunea  ca este obligat sa plece urgent la Paris (prin august), dar ca in octombrie se va intoarce, ocazie cu care vrea sa o intalneasca pentru ca trebuie sa-i spuna lucruri despre tatal ei pe care nu le mai stie nimeni.

Acesta a murit  inainte de a apuca sa revina in tara.
In arhivele CNSAS exista doua telegrame date de Procuratura, in 1956, catre Militia Kogalniceanu, in care se cere „sa fie cautat, incatusat si adus banditul Gogu Puiu”.

Raspunsul militiei a fost ca” banditul nu a raspuns nici macar la afisarea pe usa”.
Nu putem vorbi mai amanuntit despre Gogu Puiu, deoarece, dosarele sale de securitate, alcatuite  din 5 volume, precum si cele  al Olimpiei Puiu, alcatuite  din 2 volume, au in continuare statutul de informatii clasificate.

De ce dupa exact 62 de ani de la „moartea” lui si dupa 56 de ani de la moartea Olimpiei, dosarele lor raman clasificate?

Locul unde se spune ca a murit eroul Gogu Puiu

Fiecare are dreptul sa dea  raspunsul  pe care il crede de cuviinta.

Oare a murit atunci  in inclestarea cu Securitatea comunista ?

Gogu Puiu

Oricare ar fi adevarul, acest om a intrat in legenda, iar faptele sale de eroism vor trai nesterse in amintirea  poporului nostru.

Sursa: balcanica.ro

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/05/08/executia-celor-15-comandanti-ai-gruparii-de-rezistenta-dobrogene-conduse-de-gogu-puiu/

03/08/2011 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , | 16 comentarii

SECRETELE SERVICIILOR SECRETE.Prima misiune indeplinita a agentului Ungariei “Sociologul” devenit sef al Cancelariei Primului-ministru al Romaniei

 

Secretele Serviciilor Secrete. Prima misiune indeplinita a agentului Ungariei “Sociologul” devenit sef al Cancelariei Primului-ministru al Romaniei: “Un vis al iredentismului unguresc”

Faptele sunt urmatoarele: Fostul sef al compartimentului “anti-STASI” al Unitatii speciale “anti-KGB” 0110, ulterior sef sectie SRI Sibiu si sef al Diviziunii Filaj a SRI, col (r) Ioan Rusan, afirma intr-un interviu acordat lui Victor Roncea in 2009 si interzis la ziarul ZIUA, ca sociologul Alin Teodorescu, fost informator al Securitatii, primul presedinte al Fundatiei Soros Romania si, in acelasi timp, al Grupului pentru Dialog Social, manipulator de sondaje ca patron al IMAS, fost consilier personal al lui Adrian Nastase si Ion Iliescu, deputat PSD, strateg al campaniei electorale PSD si, cel mai grav, seful Cancelariei primului ministru al Romaniei Adrian Nastase, cu rang de ministru, a fost recrutat de spionajul Ungariei in 1988 si si-a continuat activitatea pe aceasta linie.

In 2011, intr-o lucrare a generalului (r) SRI  Aurel Rogojan, Fereastra Serviciilor Secrete, recent aparuta la Editura Compania, acesta reconfirma informatia si o completeaza cu urmarea: preluarea succesorului lui Adrian Nastase, prim ministrul Aliantei DA si ulterior al Guvernarii PNL-UDMR, Calin Popescu Tariceanu, chiar de catre seful rezidentei de spionaj maghiar, generalul Rudas Erno. Totodata, generalul de brigada in rezerva publica si informatia data chiar de catre comandantul Unitatii “anti-KGB”, generalul maior Victor Neculicioiu:

“Referitor la carierele politice realizate de agenţii serviciilor speciale ale Ungariei în guvernele României, este de remarcat mărturia generalului (r.) Victor Neculicioiu, care era în 1989 director al Departamentului Contraspionaj «Ţări Socialiste» (U.M. 0110) : «[…] era cel puţin pito­rească prezenţa la vârf în guvernul român a unui agent maghiar, care lucra şi cu ruşii, iar fiii lui serveau separat informativ pe cei interesaţi.»

Iar legătura cu un altul, acesta cetăţean român (criptonim «Sociologul»), re­crutat în 1988 de serviciul de spionaj al Ungariei, menţionează : «[…] un prim-ministru român a insistat, după o vizită la Budapesta […], ca „Sociologul“ să fie numit într-o funcţie înaltă în executiv (2002)»1.”

Cazurile intra sub incidenta Art 155 Cod Penal (fapta de tradare se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi).

La sfarsitul anului 2002, Alin Teodorescu a fost numit coordonator al Grupului guvernamental de reforma a Administratiei Publice, in iulie 2003 a devenit consilier personal al Primului-ministru pentru reforma Administraţiei Publice pentru ca de la 1 martie sa ocupe functia de Ministru Cancelar, şeful Cancelariei Primului-ministru.

 Anuntul promovarii sale – in ciuda tuturor avertismentelor prezentate primului ministru de catre SRI privind agentul cu nume de cod “Sociologul” – a fost facut inca din februarie.

Pe 13 februarie, Alin Teodorescu dadea “Primul interviu al sefului cancelariei primului-ministru” in “Jurnalul National“.

 Miza politica a numirii sale statea, in mare parte, in ce priveste partea ungara, in finalizarea Tratatului romano-maghiar, impotmolit ca urmare a opozitiei unor experti romani fata de pretentiile Ungariei, printre care se numara si trecerea uriasului patrimoniu al Fundatiei Gojdu in custodia Guvernului ungar, care planuia astfel stingerea misiunii de peste veacuri a Testamentului Gojdu – impartirea averii sale in aur, estimata la mai multe miliarde de euro de azi, catre tinerii romani ortodocsi saraci ai Transilvaniei -, cat si vanzarea Curtilor Gojdu din centrul Budapestei unui firme imobiliare israeliene. Desigur, in pozitia de “Nr 2″ in Guvernul Romaniei, cu acces la informatii clasificate si parghiile pentru a influenta decizii politice si economice, un spectru larg de actiune statea in fata “Sociologului” si a stapanilor lui de la Budapesta.

 De la aparitia OTP Bank pe piata romaneasca prin achizitia controversatei RoBank la Afacerea Rompetrol, care debuteaza, ce coincidenta, chiar in aprilie 2004.

 Plus, sa nu uitam:

1. Spionajul ungar este de cele mai multe ori, conform istoriei si expertilor in materie, doar un “front” pentru spionajul rusesc (seful serviciilor de informatii maghiare a absolvit “Scoala KGB”);

2. La data aceea se hotarase deja ca candidatul prezidential al PSD, cotat de altfel cu cele mai mari sanse de reusita, sa fie Adrian Nastase. Practic, in cazul victoriei acestuia in alegeri, agentul Ungariei Alin Teodorescu devenea automat “Seful Cancelariei Prezidentiale a Romaniei”. Tare, nu?!

Astazi vom prezenta, pentru aducere aminte, prima sa reusita in noua sa calitate de agent “Ministru Cancelar”, urmand sa revenim cu schema de actiune a Ungariei pentru finalizarea intereselor sale primordiale prin Reteaua lui Rudas Erno.

Asadar, pe 1 martie 2004 isi “intra in paine”, oficial, “Seful Cancelariei Primului-ministru”, membrul de frunte al GDS Alin Teodorescu, nume de cod “Sociologul”.

 Dupa numai alte trei zile, pe 4 martie, in urma unei sedinte a Guvernului PSD-UDMR, Adrian Nastase aproba reinstalarea la Arad a statuii celor 13 generali maghiari autori ai genocidului a peste 40.000 de tarani romani. Statuia criminalilor maghiari fusese dezansamblata in urma cu 80 de ani de Regele Ferdinand si Ionel I.C. Bratianu. Efectul simbolic al reamplasarii statuii este, la randul lui, ucigator. Prima incercare a ridicarii monumentului anti-romanesc pe locul crimei a avut loc chiar in 1990, prin Ministerul Culturii condus la acea vreme de un alt membru de vaza al GDS, Andrei Plesu, nume de cod “Tulceanul”.

 In ciuda reactiilor romanesti venite inclusiv din partea unor senatori PSD, Nastase, supranumit “Bombone”, care el insusi, in 1999, in timpul Guvernarii CDR-UDMR, milita impotriva ideii ridicarii acesteia, ramane pe pozitie in infaptuirea pana la capat a gestului antiromanesc. “E, pur şi simplu, de necrezut că un om care scria cele de mai jos acum doar 4 ani a putut săvîrşi azi oribila trădare a demnităţii naţionale prin instalarea în România a statuii unor ucigaşi de români. Textul  care urmează şi, mai ales, pasajele evidenţiate, vădesc abisul de duplicitate, fariseism, inconsecvenţă la care duc politicianismul searbăd, mercantil şi lipsa de caracter”, scria regretatul George Pruteanu la vremea respectiva.

Dar iata un mic extras din Adrian Nastase: “Nu discut, aici şi acum, tertipurile la care s-a dedat actuala Putere [1999; n. GP] pentru a da satisfacţie cel puţin componentei sale UDMR-iste, pentru a putea da viaţă unui deziderat important a iredentismului maghiar.

 Condamn însă stilul antidemocratic în care această măsură a fost luată în secret, fără consultarea opiniei şi voinţei locuitorilor din Arad şi, de-a dreptul incredibil, fără consultarea şi înştiinţarea autorităţilor locale, care au aflat vestea prin „bunăvoinţa” unui membru al Guvernului maghiar. Indiferent dacă eu consider că ne confruntăm, în acest caz, cu o sfidare dispreţuitoare a actualilor guvernanţi adresată întregului popor român şi cu o provocare intolerabilă şi inconştientă din partea unor forţe revanşarde maghiare“.

Exact ceea ce a facut chiar el, peste alti cinci ani. Pe 25 aprilie 2004 a avut loc, în prezența oficialităților române și maghiare și a șefului delegației Comisiei Europene în România, noua dezvelire a monumentului. Un gest simbolic care, in timp, nu a facut decat sa atrofieze demnitatea nationala a oficialilor “statului roman” pana la nivelul dramatic de astazi.

Iata istoria acelui moment in doua materiale de presa, insotite de articolul lui Adrian Nastase (text si facsimil) anterior tradarii sale mana in mana cu agentul Ungariei Alin Teodorescu, publicat in ziarul “Dimineata” sub titlul “Un vis al iredentismului unguresc: Reamplasarea la Arad a “Monumentului Libertatii maghiare””, republicat de ziarul “Ziua” si preluat de la Pruteanu.ro pentru ca arhiva “Ziua” a fost stearsa de pe internet de angajatii lui Sorin Ovidiu Vintu, la randul lui un agent ratat al Rusiei.

Statuia Rusinii. De ce s-a sucit Nastase

Presedintele Executiv al Partidului Democratiei Sociale din Romania anului 1999, profesorul de drept international Adrian Nastase, denunta atunci, in oficiosul partidului, “Dimineata”, “Visul iredentismului unguresc: Reamplasarea la Arad a “Monumentului Libertatii maghiare”. Pozitia sa, din postura “mai libera” a unui politican din Opozitie, i-a permis atunci actualului premier Adrian Nastase sa fie sincer.
Desi nu ar fi trebuit sa mai fie necesar, deoarece tendinta rescriitorilor istoriei este de a uita din relatarile oficiale acest “mic amanunt”, subliniem: statuia rusinii, cum am denumit-o noi, reamplasata luni la Arad dupa fix 80 de ani, reprezinta 13 generali ai armatei maghiare, care, in 1848, au ucis peste 40.000 de romani in cadrul unei operatiuni de radere de pe fata pamantului a 300 de sate romanesti. Ungurii de azi, ai “Ungariei Mici”, nu contesta acest fapt, ei doar sustin ca statuia reprezinta, dupa cum o si intituleaza ei, un “simbol al libertatii”.
Al libertatii de a ucide? Daca i se pot contesta multe lui Nastase, cunoasterea perfecta a istoriei si din perspectiva finului cunoscator al dreptului international, nu. Materialul sau, republicat azi de ZIUA, demonstreaza concret acest fapt. Profesorul Nastase puncteaza: “Dar daca din 1920 pana astazi revizionismul maghiar a condamnat in sute de lucrari si conferinte “barbaria” romaneasca fata de simbolurile Ungariei Mari, in nenumarate ocazii insisi oficialii maghiari au mers atat de departe incat au conditionat pana si bunul mers al relatiilor dintre Ungaria si Romania de reamenajare pe locul initial al Monumentului Libertatii din Arad”. Extrem de corect. Presiunile Ungariei – dupa ce Ionel Bratianu, artizanul Marii Unirii si “distrugatorul” grupului statuar, a fost si el “uitat” de noua era comunista -, au fost consecvente si puternice, pana astazi. Cand ungurii se pot considera, din nou, invingatori.
Deputatul din Opozitia de ieri Adrian Nastase critica acerb Guvernul CDR si condamna regimul Constantinescu pentru ca “sfideaza dispretuitor intreg poporul roman”. Si totusi, ce l-a determinat pe premierul Romaniei de astazi, sa faca azi exact acelasi lucru pe care il blama cu atata vehementa atunci? Desi s-a eschivat de la prezenta la inaugurarea monumentului, prim-ministrul a fost reprezentat de un alt fin cunoscator al istoriei: ministrul Culturii si Cultelor, profesorul academician Razvan Theodorescu. “Inaugurarea de astazi a Parcului Reconcilierii este un moment de referinta, poate cel mai important din istoria relatiilor dintre cele doua tari vecine”, a spus inalta fata culturala a PSD.
Seful sau direct insa, aprecia in 1999, din Opozitie, demersul pentru concretizarea acestui moment – pe care, totusi, in ciuda aliantei cu UDMR-ul, regimul Constantinescu s-a ferit sa-l implineasca – drept “o provocare intolerabila si inconstienta din partea unor forte revansarde maghiare”. Presedintele UDMR, Marko Bela, este de parere ca “solutia pe care am gasit-o, aceea a dialogului intre doua monumente, este cea mai buna”. Insa, ne intrebam intemeiat, ce dialog poate fi acela intre calau si victime?
Liderul maghiar a mers mai departe, afirmand ca reinstalarea memorialului este un semn al recunoasterii oficiale de catre Romania a faptului ca trecutul ungar ocupa un loc meritat in Transilvania.
 Chiar locul meritat al trecutului ungar sa fie ocupat de sange si crime? Noi speram ca, odata ce vom intra impreuna in acelasi club, reconcilierea sa se bazeze pe impartasirea valorilor comune, europene. Si astfel ajungem si la bietul ambasador al UE, Jonathan Scheele, pacalit sa fie martorul unui troc politic, al carui dedesubt partidul aflat la guvernare, impreuna cu actualul sa presedinte au datoria sa il dezvaluie poporului roman, atat de aparat in urma cu cinci ani prin declaratii sforaitoare. “Aceasta ceremonie, de o adanca intelepciune, este profund europeana, spiritul reconcilierii care domina in prezent Europa trebuind sa domine si aici”, a spus Scheele. Consilierii sai romani probabil ca sunt mai preocupati de gestionarea fondurile nerambursabile decat de respectarea adevarului istoric.
Nu ne putem inchipui ca reprezentantul Europei ar putea milita vreodata pentru ca, de exemplu, poporul evreu, care s-a reconciliat cu cel german, sa-i ridice si statuie lui Hitler pe deasupra, daca se poate chiar la Auschwitz.
Nu credem ca, armenii, ca un alt exemplu, ar putea fi obligati europeneste sa ridice statuie Marelui Vizir si executorilor ordinelor care au dus la eliminarea a circa 1.500.000 de oameni. Este peste masura oricarei imaginatii ca Europa sa ceara vreodata fostelor natiuni subjugate din Estul Europei sa-i ridice statui lui Stalin si Beria. Nu. Aici ambasadorul a fost cras dezinformat. Exemplele pot fi criticate de detractorii de serviciu, victimele generalilor sunt mai putine. “Doar” 40.000. Insa crima poate avea grade de comparatie?
Daca in 1999 deputatul Adrian Nastase se numara printre mai multi politicieni care criticau restaurarea monumentului maghiar, astazi tacerea Parlamentului Romaniei si a societatii civile a fost cu atat mai suspecta. Cativa, putini, au comentat si azi. In surdina.
Unde este “patriotul” de Vadim Tudor, care chiar de ziua lui Eminescu prefera sa apara pe toate posturile sa faca balci politic? Unde este acidul de Basescu, care aici, pe tarlaua lui, isi gaseste timp sa apere virulent un Mausoleu al comunistilor, demn de a fi dinamitat?!
Si, mai presus de toti, unde sunt urmasii lui Bratianu, aceiasi care mieunau catre PSD la Bucuresti, in fata statuii de pe bulevardul Dacia a marelui roman, pentru ca fusese mazgalita cu spray-ul?! Unde este cuvantul elocvent al auto-intitulatei “societati civile”?! Unde sunt romanii? Pentru ca pe unguri ii vedem. Si noi si Europa.
In timp ce ei il reinhumeaza pe Horthy cu onoruri militare, noi ii facem cosciug de tabla bustului lui Antonescu, din chiar curtea bisericii ctitorite de el. In timp ce drepturile romanilor din jurul granitelor sunt incalcate flagrant si programat, ungurii isi apara conationalii, creeaza si aplica legea maghiarilor de pretutindeni, in ciuda criticilor Europei.
In timp ce noi nu mai stim ce legi sa mai facem, transformand in obligatii simple recomandari privind minoritatile, extremistii unguri agita steagul separatismului si incita nu numai simplii maghiari, ci si secuii si ceangaii.
 
In timp ce aripa PSD din SRI nu mai stie cum sa acopere super-grofii maghiari gen Csibi Istvan, noi ne milogim la Budapesta sa ne recuperam bunurile Fundatiei romane Gojdu, rechizitionate de guvernele ungare, indiferent de culoarea lor politica.
Simion Barnutiu, Blaj, 1848: “Tineti cu poporul toti ca sa nu rataciti, pentru ca poporul nu se abate de la natura, nici nu-l trag strainii asa de usor in partea lor”, este chiar motto-ul “Diminetii” care publica articolul lui Adrian Nastase. Ar fi poate cazul sa ne explice prim-ministrul ce l-a facut sa decada din tinuta sa morala de atunci si sa accepte azi aceasta schimbare totala.
 
Victor RONCEA
 
ZIUA Nr. 3000
 
Miercuri, 28 aprilie 2004
 
 
 
 

Vezi materialul publicat de Ziaristi Online: Secretele UM 0110. Nastase a stiut: Alin Teodorescu, seful Cancelariei primului ministru, a fost agent al Ungariei. Un articol anti-KGB interzis la ziarul ZIUA »

 

In 2010, dupa cum am publicat in continuare, Revista oficiala a veteranilor SRI – Vitralii. Lumini si Umbre – confirma infiltrarea Budapestei la nivel inalt in Executivul de la Bucuresti: agentul de influenta Alin Teodorescu si spionul Rudas Erno »

03/08/2011 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: