CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

GALERIE FOTO: UN AMERICAN A FOTOGRAFIAT RUSIA LUI STALIN

Fotograful american James  Abbe si-a început cariera ca artist monden care facea  poze cu celebritatile de la Hollywood, iar mai târziu a facut  fotojurnalism. El a trăit în URSS  între anii  1927 şi 1932. Mai jos sunt imagini din cartea sa  I Fotografie Rusia, scoasa  în 1932, cu comentariile lui Abbe.

„Trăiască revoluţia mondială!”! Poporul sovietic  defileaza  în Piaţa Roşie. Revoluţia ar putea avea loc cu siguranţă,  dacă în toată lumea industria ar fi la fel  ca  în Rusia.

Aceasta este Stalin, un conducător sălbatic, misterios, rece şi ameninţător. Aceasta e una dintre putinele  poze semnate de Stalin.

O noapte la Moscova este  de o frumuseţe incredibilă.

Vedere  de la fereastra hotelului

Kremlinul are o suprafaţă de 100 de acri şi este înconjurat de un zid, care  are  2430 de metri lungime. Cabinetul lui Stalin este undeva în interiorul palatului .

 

Râul Moscova este acoperit cu gheaţă în zori.

A 20-a aniversare a ziarului Pravda. Aceasta parada subliniaza  faptul că „presa trebuie sa fie un  mijloc  de educaţie socialistă”.

Deşi ziarele sunt foarte  limitate ca număr,  există o mare varietate de cărţi care atrag mulţi amatori de lectura, în special studenţi.

INTERZIS! Autorul acestei  imaginii a fost arestat pentru că a îndrăznit să fotografieze  o cale  ferata langa care asteptau tăranii flămânzi un tren  pentru a pleca in alte regiuni unde sperau sa  poata  gasi  hrană.

 

Inginerii sunt de acord ca femeile muncesc  mai eficient decât bărbaţii.Spre deosebire de frumusetile de la Hollywood , aceste femei rusoaice se pot lăuda ca sunt  mai puternice, daca  nu mai frumoase.

INTERZIS !  Nu sunt permise  fotografiile luate  la orice coada,  în special atunci cand oamenii încearcă să cumpere produse alimentare. Cozile se  formeaza  cu mult înainte ca magazinul sa fie  deschis.

Acest spital este modern şi bine echipat, iar personalul este experimentat şi entuziast.

Lucrătorilor le vor rămâne  aceste case.

 De 1 mai,  sute de mii  de soldaţi şi lucrători  trebuie să participe la parada ce are loc în Piaţa Roşie. Rândurile din faţă sunt ocupate de spectatorii privilegiati,  jurnalişti, diplomaţi şi  invitati capitalişti.

Baloanele sunt inaltate in ciuda faptului temperatura este sub 30 grade Celsius.

„Nu avem nimic de pierdut, cu excepţia lanţurile noastre”. Aceasta este lozinca muncitorilor  care participă la activităţile demonstrative organizate. În timp ce trec prin Piaţa Roşie ei  demonstrezaa că lanţurile lor sunt rupte.

INTERZIS!  Discutiile despre  accidente nu sunt permise.

Paradele  au loc de două ori pe an, la 1 mai şi  7 noiembrie.  Participarea la parade este obligatorie. Grupul de pe Mausoleul  lui Lenin ii  include  pe Kalinin, Ordjonikidze, Voroşilov, Stalin, Molotov şi Gorki (de la dreapta la stânga).

Acesta este Litvinov,  un lider  important sovietic care nu acordă interviuri. Fundalul este decorat cu o imensa harta a lumii .

  Soţia şi copii lui James Abbe 

O biserica tipic ruseasca  dintr-un sat. Nu vei auzi clopotele bisericilor în oraşe, dar  în provincie 60% dintre  biserici sunt încă deschise.

Ziare. Este imposibil sa  găsesti  aici New York Times, Fortune sau Harper Bazaar. Imaginea de mai jos arata cum sunt vândute căpşunile.

Moscoviţii  isi petrec week-endurile  pe terenurile  de sport.

 

O inmormantare în conformitate cu tradiţii bisericeşti nu este permisă, dar se poate face la cimitirele care nu sunt frecventate de bolşevicii adevărati,  în zonele îndepărtate,  unde se îngroapa decedatul  în sicrie acoperite cu hârtie.

INTERZIS ! Fotografierea trenurilor  electrice nu este permisă.

Peretele hotelului este decorat cu o imagine reprezentând modul în care biserica ia lucrurile  de la  săraci şi este infatisat un preot rus, care este comparat cu un porc.

Şeful  Muzeului anti-religios  din Moscova.

 

Tovarăşul Smidovici, director general al  activitatilor anti-religioase . El încearcă să stingă lumina credinţei, care a fost vie timp de  20 de secole .

Credinciosii  vizitează o biserica situata  nu departe de Kremlin.

Aceasta biserica a fost închisă, dar icoanele sale  valoroase şi comorile sale au  permis transformarea sa  într-o galerie de arta, care insa trebuie  trebuie să coexiste cu posterul  ateist din dreapta.

Mâna Sfântului ridicată în sus , cere salvarea credintei de propaganda sovietica anti-religioasa.

Un poster expus  la muzeu anti-religios, informeaza turistii germani ca lupta împotriva religiei este lupta pentru socialism.

Femeile , copii  şi bărbaţii se scalda impreuna.

Statui din lemn a lui Hristos luate de la 3 biserici care au fost lichidate.

 

Templele  evreiesti au fost profanate, împreună cu bisericile creştine. Colectia de relicve sfinte evreieşti poate fi vazuta  la Muzeu.

Discutiile despre  lucruri supranaturale sunt  interzise. Realismul şi materialismul sunt componentele  de baza  ale puterii bolsevice.

Multi soldaţi batrani   sunt trimisi să trăiască într-un astfel de loc.

INTERZIS  FOTOGRAFIATUL ! Palatul Ecaterina cea Mare este  acum Academia de aviaţia militară.

O unitate a piloţilor  rosii.

O incapere din palatul Ecaterinei cea  Mare este acum clubul Academiei  Fortelor Aeriene.

Sumarokova, singurul pilot de sex feminin în Armata Roşie.

Autorul  imaginii a fost arestat din nou, doar pentru că el a luat imagini de pe calea ferata .

INTERZIS!.In Rusia nu este permis sa  fotografiezi centralele electrice , in caz contrar poti fi împuşcat.

INTERZIS ! Oamenii încearcă să cumpere haine.

Ţăranii au încercat să vândă o cantitate mica de cartofi. Preţul fiind prea mare au trebuit să poarte legumele înapoi in  satul lor.

Când este foamete, oamenii isi  pot abandona copiii iar acestia  vor fi  luati  de către stat.

Spre deosebire de ţăranii săraci, activistii privilegiaţi nu sunt privati de hrană.

Distrugerea China-town din  piaţa Lubianka din Moscova.

 

INTERZIS fotografiatul ! Soldaţii de lângă zidul Kremlinului. Monumentul  comunistului  american  John Reed este sin planul al II-lea.

Cel mai mare clopot si  cel mai mare tun din lume.

INTERZIS fotografiatul !  Funeraliile  soţiei  lui Stalin. Nu a fost un ordin de a se trage  in  ferestrele  care ar putea fi deschise în aceastei ceremonii.

Dezvoltarea socialismului este însoţită de distrugerea a numeroase simboluri ale trecutului.

 

Sursa:englishrussia.com

Publicitate

02/08/2011 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , | Lasă un comentariu

PREA MULT S-A CEDAT!

 

DESTUL!  PREA MULT S-A CEDAT!
 
Aşadar, preşedintele României, Traian Băsescu, n-a mai fost, în acest an 2011, prezent la cea de-a XXII-a ediţie a Universităţii de Vară de la Băile-Tuşnad (Tusvanyos, după botezul autonomist de azi). Cum, oare, ar putea fi interpretată această absenţă prezidenţială? 
Să nu fi fost el invitat de vicepreşedintele Parlamentului European, Tokes Laszlo, pe care şeful statului l-a decorat cu cea mai înaltă distincţie – „Steaua României în grad de Cavaler”, pentru „meritele” acestui fost episcop de Piatra Craiului (acum rămas şi fără soţie, care a divorţat, sătulă de aventurile lui amoroase şi de comportamentul lui tiranic) de a arunca, de fiecare dată, din belşug, cu noroi pe ţara în care s-a născut, a cărei pâine a mâncat-o, mocicolind un întreg popor blând şi tolerant? Pentru că asta o face el, cel înainte de 1989 cu servicii făcute şi fostei Securităţi, din 1990 încoace.
N-am crede, oricum am lua lucrurile, mai ales că UDMR se află la guvernare, cu pâinea şi cuţitul Puterii ameţitoare, să nu i se fi trimis invitaţia de care se bucura Traian Băsescu în ultimii ani. Se vorbeşte că „marele absent” „se păstrează pentru vizita oficială de la Budapesta”. Deci, chestiune de agendă!
Totuşi… Nu cumva Traian Băsescu şi-a dat seama de gafa aceea, enormă, cu consecinţe umilitoare, de anul trecut, când, aşezat precum Hristos între tâlhari, avându-i, în stânga, pe Tokes Laszlo şi, în dreapta, pe Viktor Orban – actualul premier ungar, asculta umilit, cu căştile la urechi, traducerea din limba maghiară a elucubraţiilor unui cetăţean român de etnie maghiară care refuza, pur şi simplu, să vorbească limba oficială a statului – româna?
 Un adevărat român, darămite un şef de stat, şi-ar fi dezbrăcat, urgent, laibărul ăla secuiesc, i l-ar fi aruncat în cap insului nesimţit şi ar fi plecat. Aşa trebuia să facă. El n-a făcut- o.
Păcat! Absenţa domniei sale s-ar putea să aibă şi altă explicaţie: n-a dorit să-i mai supere pe autonomişti. În 2009, la ediţia a XX-a a Universităţii de Vară de la Tuşnad, le-a aruncat în capul demolatorilor, care mereu dau cu târnăcopul la temelia statului naţional, unitar român, articolul 1 din Constituţie, Legea fundamentală a ţării: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.
 O Românie „a cărei suveranitate nu poate fi afectată” – a completat el. A fost huiduit şi fluierat copios. Atunci, arătându-le obrazul, printre fluierăturile celor fără cei şapte ani de acasă, atacatorilor la statalitatea României, le spunea: „Aceeaşi autonomie la Odorheiu-Secuiesc, precum şi la Tulcea!”.
Să-şi fi uitat, oare, şeful Statului Român, replicile? N-am crede!
Supărat-foc pentru că, de data aceasta, n-a mai avut prilejul să-l întâmpine pe şeful statului cu pancarta: „Paşaportul, domnule preşedinte!”, considerându-l pe Traian Băsescu, preşedintele României, un străin în ţara pe care o conduce, neghiobul de Csibi Barna, care- i cerea paşaportul în aşa-zisul ţinut secuiesc, cel care-şi permitea, în martie, obrăznicia, de neiertat, să-l „spânzure” pe eroul naţional Avram Iancu, simbol al luptei pentru drepturile noastre la 1848-1849, a lansat, din nou, un răget autonomist, scriind pe o altă pancartă: „Ţinutul Secuiesc nu-i România!”.

 

Obraznicie …

Nu trebuia el să înveţe sloganul ăsta de pe la alţi neisprăviţi care au derulat bannere cu acest text pe la Londra, împotriva României şi a Tratatului de Pace de la Trianon, din 4 iunie 1920! Râgâiala asta-i deja obişnuinţă pentru el, cel mereu intrând cu bocancii murdari ai şefului plutonului „Wass Albert” din Garda Secuiască prin istoria neamului nostru.
 Este regretabil că, pe meleagurile harghitene şi covăsnene, astfel de indivizi sunt încurajaţi, chiar stimulaţi material, „de consiliile judeţene Harghita şi Covasna, de autorităţile administrative ale Statului Român din zonă, să organizeze manifestări de amploare, cu substrat şi cu scop politic segregaţionist, menite să promoveze concepte politice etnic-separatiste”. Nu-i de mirare că organizaţii de extremă dreaptă şi indivizi care le conduc, precum Csibi Barna, organizează, în inimă de Românie, acţiuni care fac „apologia ocupării teritoriului naţional românesc” de către o „armată vinovată de masacre în masă”, precum şi proslăvirea „principalului aliat, Horthy, al dictatorilor Hitler şi Mussolini”.
Aşa s-au petrecut lucrurile şi la împlinirea celor 70 de ani de la Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, şi ocuparea nordului Ardealului de către Ungaria fascistă a lui Horthy Miklos, „persoană condamnată de o instanţă internaţională pentru săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi a omenirii, principalul artizan al holocaustului împotriva românilor şi a evreilor din Ungaria şi din partea Transilvaniei ocupate”.
Şi de data aceasta, otrava asta ambulantă – Tokes Laszlo – a ţinut să mai dea o dată cu acel ceva greţos prin fasole. Nu mai era o noutate, atunci când el declara că este „de acord cu toate formele de autonomie”.
Noutatea, aruncată ca nişte zaruri de plumb pe acoperişul de tablă al dughenei iredentiste, şovine şi extremiste, este acea asociere a Trianonului cu… dubla cetăţenie. Dărâmarea Tratatului de Pace de la Trianon, zice el, trebuie, de data aceasta, să se bazeze şi pe dubla cetăţenie! Maestru al diversiunilor antiromâneşti, Tokes Laszlo s-a „remarcat” prin demersurile, repetate, vizând „internaţionalizarea problemei obţinerii autonomiei teritoriale a aşa-zisului ţinut secuiesc”.
Culmea obrăzniciei vicepreşedintelui Parlamentului Europei, la Tuşnad, însă, a constituit- o, de data aceasta, cea mai neruşinată şi absurdă afirmaţie, conform căreia românii ar trebui să ceară iertare maghiarilor pentru perioada post-Trianon şi pentru perioada comunistă şi postcomunistă! „Tupeu de zile mari” – scria un jurnalist. „Această politică post-comunistă – zicea Tokes -, care şi-a schimbat doar haina, va duce, prin tendinţa de omogenizare, la colonizarea ortodoxă a Transilvaniei. Vorbim de un stat naţional pan-ortodox şi pan-românesc! Moştenirea Trianonului, moştenirea comunismului ne blochează. Maghiarii îşi pierd siguranţa.
Ni se cere să renunţăm la identitatea noastră, chiar dacă suntem în patria noastră! (…) Îndreptăţiţi cerem ca puterea politică românească dintotdeauna să ceară iertare maghiarilor pentru păcatele pe care le-am suferit în epocile post-Trianon şi post-comunism. Dacă am pierdut teritoriu, atunci cerem, în schimbul teritoriilor, drepturi, inclusiv autodeterminarea, orice formă de autonomie!”
Zău? Câte tâmpenii, câte aberaţii mai pot trece prin capul piţărăului! Nu cumva maghiarii sunt cei care, măcar prin respectul pentru necesarul şi minimul bun-simţ, trebuie să-şi ceară scuze pentru uciderea celor peste 40.000 de români (femei, bătrâni şi copii, majoritatea!), pentru arderea şi raderea de pe faţa pământului a celor 300 de sate, biserici şi mănăstiri din Ardeal, în anii 1848- 1849, pentru holocaustul din anii 1940-1944, când români nevinovaţi au fost ciuruiţi de gloanţe, spintecaţi cu baionetele (la Ip, Trăznea, Mureşenii de Câmpie, Sucutard, Pechia-Covasna, Sărmaşu, Prundu Bârgăului, Hărcana- Turda, Aita, Moisei etc.), pentru crimele din zilele 21-22 decembrie 1989 şi cele următoare de la Cristuru-Secuiesc, Zetea şi Dealu? Ce neruşinat! Şi-au cerut japonezii scuze de la americani, nemţii de la francezi! Numai ungurii de la români, nu! Iar acum, zărghitul ăsta pretinde românilor să-şi ceară ei scuze de la maghiari!?
Nu rămâne mai prejos, deşi, de data aceasta, mai prudent, nici Kelemen Hunor, preşedintele struţo-cămilei numite UDMR şi ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional, în Guvernul de la Bucureşti bineînţeles, nu în cel de la Budapesta. „Obţinerea autonomiei – zicea el, mai deunăzi – este foarte importantă!” La Tuşnad, de data aceasta îşi masca gândurile: „Orice formă de autonomie, până la urmă orice drept lingvistic (…), privind comunităţile maghiare, se pot obţine doar la Bucureşti!”
Or, Kelemen Hunor este un adept, convins definitiv, al autonomiei teritoriale! O spunea un ministru din Guvernul Boc, Guvern român, dar nimeni nu-i trage nemernicului o şapcă peste ochi, încât să vadă stele verzi! Ia să facă aşa ceva vreun ministru din Franţa, din Grecia, din Germania, din Italia, din Marea Britanie! Ce şuturi în fund ar mai primi, arătându-i-se uşa! Cum se poate ca un ministru al Guvernului ţării din care face parte să militeze pentru autonomia teritorială, pe criterii etnice, a unei părţi din pământul românesc?
Chiar atât de adormiţi să fie guvernanţii de azi şi parlamentarii? Până când atâtea concesii ruşinoase? Chiar nu se găseşte ac pentru cojocul acestor piţărăi şi sicofanţi? Încălcând grav uzanţele diplomatice, Semjen Zsolt, vicepremierul Ungariei, mereu în vâjâială prin judeţele Harghita şi Covasna, i-a îndemnat pe maghiarii din România să nu renunţe la „idealul privind acordarea autonomiei (…). Nimic deosebit, nimic special în această revendicare”. Nici secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe de la Budapesta, Nemeth Zsolt, nu se lăsa mai prejos, susţinând că „Existenţa Ţinutului Secuiesc, ca regiune autonomă, nu slăbeşte suveranitatea statului român”.
În timp ce „oficiali din Ungaria au cântat, din nou, aria autonomiei, Teodor Baconscki, ministrul român de Externe, şi celelalte autorităţi române nu au avut nicio reacţie”! Au tăcut precum acel ceva rău-mirositor în iarbă. Asta este poziţia unui ministru al României? Nu-i el obligat să apere România de balele unor pitbuli separatişti?
Chemând la unitatea maghiarilor din Bazinul Carpatic, premierul Ungariei, Viktor Orban, clama: „Dacă nu există o patriemamă puternică, nu există nicio naţiune maghiară (…). Încă nu a venit momentul ca Guvernul de la Budapesta să se manifeste. (…) Comunitatea maghiară din Transilvania trebuie să adopte o poziţie comună şi, apoi, noi vom putea interveni pentru reorganizarea teritorială!”. Aţi citit bine formularea şi sensul sintagmei „reorganizarea teritorială!”. Cine are ochi pentru citit, urechi de auzit, minte de priceput, să bage la cap!
Adevărul este că s-au creat prea multe precedente, din 1990 încoace, care au dus la concesii după concesii, păguboase şi ruşinoase.
Toleranţa şi îngăduinţa nepermise au dus la evenimentele de la Târgu-Mureş, din 20 martie 1990. Toleranţi şi concesivi, uneori căzuţi în capcana propriilor iluzii, au fost guvernanţii noştri şi atunci când au tăcut-mâlc în faţa afirmaţiilor repetate, jignitoare, iresponsabile, umilitoare, ale preşedintelui interimar, de pe atunci, al Ungariei, Mathyas Szuros. Atunci, prin 1990, el cerea, printr-un flagrant amestec în treburile interne ale României, pentru maghiari: „… drepturi individuale şi colective, autonomie şi autoguvernare, învăţământ autonom în limba maghiară”.
Nepăsători erau ei, guvernanţii, şi atunci când fostul ministru de Externe ungar, Geza Jezsenski, îi sfătuia pe secui „să păstreze uscat praful de puşcă!”. Oricine înţelegea tâlcul, mesajul unor vorbe precum cele amintite, dar maimarii zilei de pe la noi se făceau că plouă. Nici măcar o dată n-au ripostat ei la atacurile murdare ale lui Tokes Laszlo, atunci când bălăcărea, cum îi venea lui la gura aia spurcată de Satană, România şi românii. Vă mai amintiţi cum tuna şi fulgera el, Tokes, fariseul, împotriva comunismului din România, de care a profitat şi el din plin? Cineva, atunci, i-a dat o replică: „Nu comunismul îl urau el şi unii maghiari, ci pe români! Acesta-i adevărul!”. Între grandoare şi dispreţ, între prefăcută miopie şi fanatism intolerant, ei au negat până şi faptul că l-au zdrobit, la 20 martie 1990, pe nefericitul Mihăilă Cofar, „victimă a prea democraţilor maghiari”, cum spune un istoric.
Nu le-a ajuns, cum ceva mai sus aminteam, tragedia românilor de la 1848-1849, când peste 40.000 au fost ucişi cu sălbăticia specifică unui comportament bestial, nici atrocităţile şi tragedia românilor în genocidul din anii Dictatului – 1940-1944 -, nici crimele abominabile de la Târgu-Secuiesc, Zetea şi Dealu, din zilele lui decembrie 1989?
Acum, culmea, vor scuze din partea românilor şi autonomie teritorială pe criterii etnice! Se vor stăpâni pe o parte din pământul românesc, iar vinovatele cedări ale guvernanţilor par să nu ţină cont de isprăvile celor care aduc jigniri nepermise românilor, închipuindu-se în postura celor cu pene de cocoş prin anii Dictatului de la Viena, din 30 august 1940, convinşi că răbdătorul român va suporta nesfârşite umilinţe şi sfidări!
Cum se face că PDL n-a reacţionat? Pentru că face parte, din aceeaşi „familie politică” cu Tokes Laszlo, adică din PPE. Apoi, să nu uităm cum, în urmă cu un an, la Tuşnad fiind, Traian Băsescu mulţumea lui Tokes şi „cetăţenilor români de etnie maghiară”, pentru „susţinerea extraordinară pe care mi-au acordat-o la alegerile prezidenţiale şi la referendum!”.
Deci, totul cât se poate de clar şi fără comentarii.
Atragem, din nou, atenţia guvernanţilor români că demnitatea şi identitatea naţională, autoritatea statală, trebuie apărate. Păstrarea unităţii statale a României este, înainte de toate, o datorie patriotică a fiecărui român!
 
Autor: 
 
Condeiul ardelean
 
 

02/08/2011 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„E timp de unire, e timp de mântuire” a spus arhimandritul Arsenie Papacioc

 
 
 
 
Arsenie Papacioc: „E timp de unire, e timp de mântuire”
 
 
Cum arhimandritul Arsenie Papacioc a trecut în eternitate, nu mă sfiesc să recunosc azi că adesea am fost nedrept cu el. I-am ascultat învăţăturile, rareori însă am avut puterea să le pun în aplicare. L-am crezut, dar nu întotdeauna am avut curajul să-l urmez. L-am iubit, de puţine ori însă am izbutit să fac dovada dragostei creştine prin fapte vrednice.

Război prin cuvânt

Pare dificil să ţii pasul cu părintele Arsenie Papacioc. Pentru că nu este deloc uşor să ţii pasul cu un soldat. Darămite cu un combatant al Domnului! Cu oşteanul lui Iisus Hristos într-o lume în care neadevărul şi răul se lăţesc până peste margini!

După cum zicea Î.P.S. Teofan la înmormântarea celui care a fost prin excelenţă duhovnicul neamului românesc, oricine intra vreodată în chilia părintelui scăpa de imensa povară a cotidianului perisabil, iar sufletul îi zbura descătuşat şi uşurat. Mulţi au fost cei care au salutat şi au aprobat cu elan războiul prin cuvânt, purtat de celebrul călugăr de la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol. Puţini însă s-au dovedit a fi cei care au putut să se înroleze efectiv în Oastea Domnului pentru a pleda cauza dreptei credinţe.

Cu un deceniu şi jumătate de detenţie în puşcăriile comuniste, cu mulţi ani de pustie prin pădure şi zăpadă alături de părintele Cleopa, până la capătul lumesc al celor 96 de ani pe care i i-a dat Domnul să-i parcurgă în partea vieţii sale pe Pământ, Arsenie Papacioc a fost un luptător temerar pentru Adevăr. Un războinic al Credinţei. Un eliberator al spiritelor rătăcite în laicitate. Un apărător al valorilor ortodoxe, vorba patriarhului Daniel, în vremuri grele pentru Biserică şi Neamul românesc.

Sânge de român

„Avem sânge de român şi sângele acesta niciodată nu se diluează, din contra, se îngroaşă. O mare durere am avut toţi – spunea părintele arhimandrit la o impresionantă întâlnire cu un grup de tineri pelerini din Republica Moldova – dorul de Basarabia. Şi nu ne piere deloc dorul ăsta şi părerea de rău. Suntem acum împreună, să ne ajute Maica Domnului! Este timp de unire, este timp de mântuire.”

Fraţii adevăraţi nu au uitat şi nu s-au dezis niciodată de pământul românesc din stânga Prutului, ocupat de URSS. „Eu personal, mărturisea Arsenie Papacioc, am fost interogat de mulţi şi le-am zis: „Vreau Basarabia şi lăsaţi-mă în pace!”.

Acum este important să nu pierdem timpul. Să nu lăsăm lucrurile la voia întâmplării. „ Să învăţăm a muri şi a învia în fiecare zi”, îndemna părintele arhimandrit. Şi explica: nu-i nimic mai scump decât timpul care ni l-a dat Dumnezeu. Preţuieşte clipa! Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi. Ar putea fi prea târziu. Uneori dimineaţa nu mai vine şi rişti să nu-ţi mai duci crucea până la capăt.

Moartea nu-ţi vine să-i faci o cafea

„Pentru că moartea nu-ţi vine să-i faci o cafea”, avertiza Arsenie Papacioc. „Vine să te ia.” În pofida multiplelor încercări prin care a trecut, monahul de la Techirghiol a trăit eroic, deoarece a ştiut că plecarea din această lume are sens. A alunecat în legătura neagră a Pământului, pentru a se înălţa şi a atinge chipul Domnului.

Ceea ce rămâne însă este arma Adevărului pe care ne-o lasă. Una atipică şi de aceea foarte sofisticată. Capabilă să înfrunte provocările modernităţii. Despuiată de formalismul vetust, această armă spirituală câştigă enorm în eficacitate şi forţă de convingere.

„Omul nu trebuie să fie tipicar”, credea Arsenie Papacioc. În credinţa creştină nu trebuie să fii sclavul clişeelor. Nu e neapărat nevoie să etalezi odăjdiile ancestrale ca să descoperi Calea, Adevărul şi Viaţa. „Pentru că şi o tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă. Şi o rugăciune adâncă înseamnă o tăcere adâncă”.

Tăcere, vă rog!

 
Petru Bogatu
Jurnal de Chisinau
 
 
 

02/08/2011 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: