CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

OFENSIVA PAGANISMULUI IN LUMEA CONTEMPORANA

MANIFESTARI  PAGANE

 
 

Cu fiecare zi ce trece, neo-păgânismul îşi face simţită prezenţa în societatea contemporană. El iese practic la rampă, dezvăluindu-şi convingerile şi zeii, ritualurile şi ceremoniile, dar îndeosebi dorinţa de a se face cunoscut şi a atrage noi adepţi cu exotismul său.

Neo-păgânismul este un termen generic care cuprinde multitudinea de mişcări de renaştere a religiilor antichităţii, ca şi curente care ambalează într-o formă modernă ideile păgâne antice. Printre religiile păgâne antice care renasc astăzi se numără politeismul grec şi roman, celtic, scandinav şi germanic, slav, egiptean şi al vechiului Hanaan, amerindian, vrăjitoria italiană – stregoneria, şamanismul, vrăjitoria clasică şi varianta sa modernă wicca, vrăjitoria africană etc. Pare că toţi zeii antichităţii, de la cei mai importanţi la cei mai neînsemnaţi, au prins viaţă şi vin cu putere să stăpânească lumea; nici unul nu este neglijat, nici unul nu este uitat.

De asemenea, termenul de neo-păgânism cuprinde amestecul heterogen al diferitelor credinţe şi zei, precum combinaţii între păgânismul antic şi religiile asiatice ca budismul sau hinduismul, sau cu conceptele curentelor feministe şi ecologiste contemporane. De aici se naşte o varietate nelimitată de credinţe şi idei.

Estimări ale numărului păgânilor de pe glob

Numărul celor care susţin că sunt adepţi ai acestor religii creşte pretutindeni pe glob, iar această creştere este una dintre cele mai de seamă evoluţii pe tărâmul religios contemporan. Numărul păgânilor nu este uşor de stabilit, deoarece nu mulţi dintre ei sunt dornici să-şi declare apartenenţa la păgânism, într-o lume care le este încă ostilă; prin urmare, cifrele vehiculate sunt, în general, estimări. Organizaţia Consultanţii din Ontario cu privire la toleranţa religioasă afirmă că numărul neo-păgânilor din lume se dublează la fiecare 18 luni.

În Marea Britanie, se estimează că există un sfert de milion de păgâni practicanţi, număr dublu faţă de acum un deceniu. Aceasta îi face mai numeroşi ca budiştii – care, potrivit recensământului din 2001, erau 144.500 – şi aproape la fel de numeroşi ca evreii (259.000).

Dintre grupările neo-păgâne, cei mai vizibili sunt adepţii wicca: 201.000 în Statele Unite ale Americii, 80.000 în Marea Britanie şi 20.000 în Australia. Se estimează că, în prezent, ar fi circa 750.000 – 1 milion de adepţi wicca în lume.

Recunoaşterea oficială şi acordarea de drepturi

În ultimele decenii ale secolului XX, aceste grupări neo-păgâne au început să ceară să fie recunoscute ca religii cu drepturi în diverse ţări. De exemplu, wicca este recunoscută ca religie în SUA şi Marea Britanie, unde în 2004, a avut loc prima căsătorie potrivit riturilor ei. Din anii ‘1970, asatru – păgânismul scandinav antic – este o religie în plină dezvoltare în ţările din nordul Europei şi America; ea a fost recunoscută în mod oficial în Islanda în 1972, în Norvegia în 1996, în Danemarca şi Suedia din 2007.

În 2006, grupul Ellinais (a se vedea articolul ,,Ianuarie 2007. Ceremonie păgână la Atena”) a obţinut recunoaşterea de către justiţia Greciei a politeismului grec antic ca religie oficială, cu drepturi. În Federaţia Rusă, minoritatea mari din Republica Mari El a obţinut legalizarea religiei sale păgâne, mari, şi dreptul de a o practica fără restricţii, după interdicţia dură din perioada sovietică; ea este recunoscută ca una dintre cele 3 credinţe tradiţionale, alături de creştinism şi islamism.

Peste tot în lume, păgânii alcătuiesc grupuri care să militeze pentru drepturile lor de a-şi practica nestânjenit credinţa, de a purta însemnele şi simbolurile ei, de a fi liberi de orice fel de presiune socială sau religioasă în instituţiile publice, de a se bucura de diverse beneficii materiale oferite, în general, cultelor religioase etc.

În SUA, există multe grupuri de acest gen. De pildă, în statul Missouri există Consiliul pentru Tradiţii Spirituale Alternative din St. Louis, care cuprinde 80-85 de membri activi în comunitatea din zonă în calitate de conducători de grup sau practicanţi solitari; în Texas există Consiliul pentru Arte Magice, care coordonează evenimente spirituale pentru comunitatea păgână din acest stat american; în Ohio există Sanctuarul Cercul, care organizează an de an Întrunirea Spiritului Păgân şi publică un buletin de ştiri trimestrial (despre Sanctuarul Cercul şi Selena Fox, marea preoteasă a sanctuarului, a se vedea articolul ,,De la renaşterea păgânismului la cultura păgână globală”, partea I, partea a II-a şi partea a III-a).

Un exemplu care vorbeşte de la sine despre preocupările acestor grupuri îl constituie următorul: în 2007, Selena Fox, marea preoteasă a Sanctuarului Cercul, a reuşit, prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti, să obţină ca pentagrama păgână să fie adăugată la lista simbolurilor religioase acceptate de armata americană pentru a fi gravate pe mormintele veteranilor de război.

Ulterior, în decembrie 2008, Copenhagen Post relata despre înfiinţarea primului cimitir păgân în oraşul danez Odense. În mai 2009, cotidianul norvegian Aftenposten nota că grupul Bifrost a primit autorizaţie pentru a înfiinţa un cimitir asatru în capitala ţării, Oslo. Ambele cimitire au forma conturului unei corăbii, potrivit tradiţiei vikingilor; cel danez adăposteşte urne şi sicrie, iar cel norvegian doar urne cu cenuşă.

 

Temeri generate de acordarea de drepturi grupurilor păgâne

În iulie 2009, poliţiştii păgâni din Marea Britanie, al căror număr este estimat la 500 de ofiţeri, s-au organizat în Asociaţia Poliţiştilor Păgâni. Membrii asociaţiei au purtat discuţii cu oficialii Ministerului de Interne, în urma cărora au primit dreptul de a-şi lua cel mult 8 zile libere pe an pentru sărbători precum Halloween sau solstiţiul de vară, zile care le vor fi scăzute din concediu. Poliţistul păgân Andy Pardy declara pentru periodicul Police Review: ,,Păgânii consideră că practicile lor au aceeaşi putere ca rugăciunile pentru creştini”; iar ofiţerul Andy Hill, un wiccan practicant, s-a oferit să folosească vrăji pentru a da o mână de ajutor colegilor la promovarea examenelor sau la vindecarea celor bolnavi.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a afirmat că ,,guvernul doreşte o poliţie care reflectă diversele comunităţi pe care le slujeşte. Este responsabilitatea ofiţerilor individuali de a face ajustări rezonabile (…), câtă vreme cerinţele operaţionale o permit”. Anul trecut, Ministerul de Interne a introdus un jurământ păgân pentru a fi folosit în tribunale şi de curând a început să permită existenţa capelanilor păgâni.

Criticii socotesc însă că această ultimă găselniţă – înfiinţarea Asociaţiei Poliţiştilor Păgâni – este doar cel mai recent exemplu de aplicare a corectitudinii politice: ,,Aici a ajuns poliţia după cei 10 ani de nebunie a diversităţii. Ofiţerii trebuie să fie definiţi de uniformă, nu de culoarea pielii sau credinţa religioasă. Tot ce fac aceste grupuri (n.r.: în Marea Britanie există Asociaţia Poliţiştilor Musulmani, respectiv evrei, sodomiţi, negri etc) este să alimenteze o cultură a divizării, a neliniştii permanente” …

De asemenea, în august 2009, în Bakersfield, California, a avut loc un incident care a stârnit dispute cu privire la practicarea religiei într-un loc public. Pe 12 august a.c., în Standard Park, grupul păgân Ravens Folk Kindred a săvârşit un ritual al recoltei.

Nedându-şi seama ce se întâmpla în parc, vecinii s-au speriat şi au chemat poliţia. Iniţial, ofiţerii de poliţie au ascultat explicaţiile păgânilor, permiţându-le să-şi continue ritualul, însă ulterior au revenit, cerându-le să părăsească zona. Păgânii, care au afirmat că sunt închinători ai lui Odin, zeitatea supremă din politeismul scandinav, au fost deranjaţi, invocând dreptul fiecărui om de a-şi practica liber religia. Şi, într-adevăr, mâine vor fi liberi să-şi săvârşească ritualurile idolatre oricând şi oriunde vor dori

Situaţia s-a schimbat şi în închisorile americane şi britanice. În prezent, deţinuţilor păgâni li se permite să ceară vizita capelanilor păgâni sau conducătorilor grupului păgân din care fac parte, să poarte medalioane cu ciocanul zeului scandinav Thor sau alte însemne, să săvârşească unele ceremonii etc.

Sărbători publice

Crescând ca reprezentare şi vizibilitate, lumea păgână începe să organizeze diferite ceremonii în văzul lumii, cu scopul declarat de a schimba percepţia opiniei publice cu privire la păgânism, de a conferi încredere membrilor comunităţilor sale şi a strânge legăturile dintre ei.

Ca urmare, sunt organizate festivaluri religioase pentru cele 8 sărbători sabatice care împart Roata anului în mod egal: 1) Yule – solstiţiul de iarnă, 2) Imbolc, 3) Ostara – echinocţiul de primăvară (a se vedea articolul ,,Martie 2008. Ştiri din lumea largă – Sărbătoarea păgână Ostara”), 4) Beltane, 5) Miezul verii – solstiţiul de vară, 6) Lammas, 7) Mabon – echinocţiul de toamnă şi 8) Samhain. Ele celebrează conceptele fundamentale ale păgânismului şi relaţia dintre zeiţă şi zeu.

Beltane

Beltane este o sărbătoare celtică antică, care se ţinea în jurul datei de 1 mai, în Irlanda, Scoţia, regiunile celte din Ţara Galilor, Franţa şi Cornwall, pentru a marca începutul sezonului de vară pastoral când cirezile erau scoase la păşunat. Festivalul a persistat până prin anii ’1950, pentru a fi reînviat astăzi de diferite grupuri neo-păgâne în multe locuri din lume. De pildă, din 1988, un festival Beltane are loc an de an în noaptea de 30 aprilie pe Calton Hill din Edinburgh, Scoţia, la care participă până la 15.000 de persoane.

 beltane fire festival2 Beltane Fire Festival

 
 
Imagine de la festivalul Beltane de pe Calton Hill (n.r.: aceasta este printre puţinele fotografii decente de la  acest festival, cele mai multe înfăţişând participanţi dezbrăcaţi)

 

Sărbătoarea constă în aprinderea de focuri care anunţă recolta şi prosperitatea anului, dansul în jurul unui ,,stâlp de mai” şi răsucirea de panglici strălucitoare într-o panglică împletită în jurul stâlpului. Ritualul simbolizează căsătoria dintre zeu şi zeiţă.

La începutul lunii mai 2009, Beltane a fost sărbătorit de membrii Sanctuarului Vieţii Universale în Jackson, Mississippi. Sărbătoarea a fost organizată într-o pădurice şi de către Sanctuarul Vântului Sfânt din Manalapan, New Jersey. Alianţa Paradei Păgâne a organizat praznicul de Beltane pentru păgânii din nord-estul Floridei şi sud-estul Georgiei. Beltane a fost sărbătorit cu mult fast şi la Londra şi alte oraşe britanice şi nordice.

Miezul verii

Miezul verii prăznuieşte solstiţiul de vară şi este o tradiţie antică în Suedia, Finlanda, Estonia, Lituania, Norvegia şi Danemarca. În prezent, s-a reluat celebrarea solstiţiului de vară în Marea Britanie, ţările nordice, America, Rusia etc. Locul cel mai cunoscut din lume unde are loc acest praznic păgân este monumentul preistoric de la Stonehenge, din Câmpia Salisbury, Wiltshire, Marea Britanie, administrat de organizaţia Moştenirea Engleză. Nu este cunoscut scopul ridicării monumentului în antichitate, însă neo-păgânii consideră că era un loc pentru celebrări păgâne legate de ciclul anului.

 

Stonehenge

 
photo by Gary Stafford – eFestivals.co.uk

După ce în 1985 au avut loc ciocniri între participanţii la festival şi poliţie, locul a fost închis până în 2000, an din care s-a reluat sărbătorirea solstiţiului de vară la Stonehenge. În 2009, s-a adunat un număr record de 36.500 de oameni pentru a privi răsăritul soarelui; drumurile au fost închise, vasta câmpie transformată în parcare pentru 6.500 de maşini era plină la 3 dimineaţa, plutind o atmosferă de carnaval.

Pe lângă mulţimile de iubitori de petreceri care vin doar pentru distracţie, sunt prezenţi o sumedenie de păgâni practicanţi, druizi, preotese wicca care îşi săvârşesc ritualurile. Anul acesta, druizii şi-au ţinut ceremonia lângă Heel Stone, piatră din complex aflată la capătul monumentului, un loc mai puţin aglomerat. Acolo s-au reunit Rollo Maughling, arhidruidul de Stonehenge, şi King Arthur Pendragon, conducătorul Ordinului Druid al Grupurilor Războinice Loiale Regelui Arthur, şi cetele lor.

Druidul Jim Saunders, membru al Ordinului Aes Dana Grove, declara: ,,Am săvârşit ritualul Awen în cerc, cântând pentru a ridica energia şi a cere pace şi tămăduire. Au fost 16 druizi aici, însă numai 3 am săvârşit ritualul în cerc. Din fericire, am vorbit cu oamenii pentru a semăna sămânţa cunoştinţei care va creşte”.

 

Ritualuri druidice, săvârşite la solstiţiul de vară la Stonehenge

Departe de Stonehenge, grupuri mult mai mici de oameni au celebrat solstiţiul de vară adunându-se înainte de răsăritul soarelui în grădini sau păduri, pe plaje sau vârfurile dealurilor în toată ţara, unii pentru ritualuri organizate, alţii de sine stătători.

Solstiţiul de vară reîncepe să fie prăznuit şi de păgânii din Rusia. În noaptea solstiţiului, pe o pajişte de lângă oraşul Maloiaroslaveţ, la 200 km vest de Moscova, ei s-au adunat pentru a vedea răsăritul soarelui. Pe pajişte a fost încropit un mic altar din buşteni, împodobit cu chipurile zeilor.

Păgânii ruşi săvârşesc un ritual al fertilităţii, numit Ivan Kupala, al cărui scop este auto-purificarea, unirea cu forţele naturii şi cinstirea zeului soarelui. Bătând în tamburină, marele preot cântă zeilor, înconjurat de câteva sute de adepţi ce poartă ornamente slave antice şi ghirlande de flori. La căderea întunericului, ei sar peste focuri, învârtesc roţi de lemn arzând care simbolizează căruţa soarelui şi pun să plutească pe râul din apropiere lumânări aprinse pentru a atrage norocul.

La sfârşitul lunii iunie, peste 50 de închinători din minoritatea mari din Federaţia Rusă s-au adunat într-un crâng sacru în afara satului Marisola. Mulţimea a stat într-o poiană în faţa unui molid, unde bărbaţii rosteau rugăciuni. Ei se rugau lui Osh Kughu Yumo – marele zeu alb, care a fost cinstit în acea zi ca zeitatea energiei creatoare, în cadrul sărbătorii care marchează sfârşitul lucrărilor de primăvară.

,,Nu suntem păgâni. Noi numm credinţa noastră religia tradiţională mari şi suntem înregistraţi oficial în republică”, afirma Viaceslav Mamaiev, care a coordonat ceremonia ca preot şef al districtului local Sernur. Poporul mari crede că Dumnezeu are 9 substanţe sau ipostasuri, de la dătătorul de viaţă Ilyan Yumo la zeiţa naşterii Shochinava, în cadrul unei religii animiste.

Nu au cărţi religioase, nici lăcaşuri, rugăciunile se ţin în crânguri şi unele sărbători includ sacrificarea rituală a animalelor. Pe alocuri s-a realizat un amestec straniu cu ortodoxia, unii păgâni având icoane şi mergând uneori la biserică.

Peste ocean, în Statele Unite ale Americii, membrii Centrului Bisericii Unite au afirmat că festivităţile organizate pentru solstiţiul de vară i-a ajutat să se identifice mai bine cu rădăcinile lor amerindiene. Ei au organizat o celebrare culturală de două zile; festivalul a cuprins câteva filme legate de subiect, discuţii despre cultura amerindiană, un concert de tobe şi o plimbare sacră în jurul Roţii Tratamentului, un simbol amerindian al universului sau al lui Dumnezeu.

Picnicuri, parade şi alte manifestări publice

În diferite momente din an, păgânii organizează evenimente care ajung adevărate tradiţii; la acestea au loc ritualuri, ceremonii, târguri cu obiecte vrăjitoreşti, cursuri despre diverse ‘arte’ vrăjitoreşti etc. De pildă, pe 13-14 iunie a.c., în statul Missouri a avut loc cel mai mare eveniment de acest gen din centrul Americii, Picnicul Păgân din St. Louis.

 De 17 ani, evenimentul are loc anual şi reuneşte mii de oameni pentru un sfârşit de săptămână. În acest an, două şcoli vrăjitoreşti de frunte au testat cunoştinţele participanţilor şi a fost prezent un mare vrăjitor, Oberon Zell.

O altă manifestare importantă este Ziua Mândriei Păgâne (Pagan Pride Day), organizată ca o mărturisire publică a credinţei păgâne. Data la care are loc Ziua Mândriei Păgâne variază, ceea ce se întâmplă şi în cazul altor manifestări păgâne. De exemplu, în sudul statului New Hampshire, Ziua Mândriei Păgâne va avea loc pe 12 septembrie la Biserica Unitariană Universalistă din Manchester şi i se face reclamă în ziarele locale. Vor participa 20 de neguţători cu produse păgâne: practicanţi reiki, ghicitori; vor avea loc ateliere despre diverse tradiţii păgâne, astrologie etc. Cei prezenţi vor fi invitaţi să meargă printr-un labirint de meditaţie şi să ia parte la un ritual public care va încheia ziua.

 

 

Ziua Mândriei Păgâne a avut loc deja în alte oraşe americane şi europene. La Nanaimo, Canada, evenimentul este organizat de Biserica Ceaunului Frunzei Verzi şi numărul participanţilor a crescut de la an la an, devenind o întrunire naţională. Kam Abbott de la Biserica Ceaunului Frunzei Verzi remarca că, de la an la an, oamenii îşi schimbă perceptibil atitudinea şi reacţiile faţă de păgânism.

În Monroe Park din Ogden, Ohio, păgânii au început Ziua Mândriei Păgâne cu un ritual de adorare a zeului egiptean Ra. Heather Couturier, unul dintre coordonatorii evenimentului, explica: ,,Am decis ca ceremonia de deschidere să fie un ritual către Ra, pentru că este un zeu al soarelui şi noi primim viaţă de la soare. În ce priveşte spiritualitatea, înţelegem că fiecare are o relaţie proprie cu divinul”.

Însă cea mai veche şi lungă paradă păgână are loc la Londra, an de an, la sfârşitul lunii mai. Anul acesta s-a desfăşurat pe 24 mai, fiind urmată de Gala Beltane în Conway Hall. Parada a fost condusă de vrăjitoarea Jeanette Ellis şi personajul mitic Jack cel verde (foto), urmaţi de câteva sute de păgâni îmbrăcaţi în diferite costume, corbi, toboşari cu pentagramă, uriaşi etc. Festivalul s-a încheiat cu un mare ritual vrăjitoresc.

,,Intrăm într-o nouă eră. Suntem tot mai mult acceptaţi. Păgânismul însuşi se reafirmă. A avut loc o schimbare cât se poate de dramatică în modul în care suntem percepuţi”, declara cu această ocazie Jeanette Ellis, care se ocupă de organizarea paradei de peste un deceniu. Ea este o vrăjitoare tradiţională, care ţine calea strămoşilor ei din vestul Irlandei şi se închină zeiţei celte Morrigan.

 Pe 31 iulie a.c., la Eugene, Oregon, a început festivalul de 3 zile Faerieworlds – Lumile Zânelor. Iată cum sună o reclamă la el: ,,În doar 7 ani, Faerieworlds a devenit primul festival mitic de muzică de pe Coasta de Vest. Reunind artişti renumiţi, câştigători de premii Grammy, artişti de estradă, arte şi vrăjitorii uimitoare, mii de fani călătoresc de pe tot globul în fiecare an către Eugene, Oregon, pentru a trăi magia Faerieworlds. Credem că spiritul revitalizant, tămăduitor şi transformator al tărâmului zânelor este viu şi lucrează în vieţile noastre: zânele inspiră şi provoacă, tămăduiesc şi dezvăluie, iluminează şi transcend. La Faerieworlds, vă invităm să intraţi pe Tărâmul sinelui magic şi să eliberaţi spiritul fermecat, minunat, magic care este înăuntrul vostru !”

La aceste evenimente, neo-păgânii se străduiesc să reînvie tot felul de tradiţii antice. Spre exemplu, grupul Dolmen Grove din zona Dorchester organizează anual unul dintre cele mai mari festivaluri păgâne din Marea Britanie. În 2007, după praznicul de Beltane, cei din grupul Dolmen Grove au mărşăluit împreună cu alţi păgâni pe Westminster Bridge şi au mers în Piaţa Parlamentului, unde au cerut dreptul de a practica religia antică a Britaniei şi au ridicat un stâlp de mai, pentru prima oară după mai bine de o mie de ani.

O altă tradiţie reînviată de acest grup în cadrul festivalului său este arderea unei structuri în formă de om, alcătuită din ramuri de salcie sau răchită. În trecut, celţii alcătuiau o astfel de efigie, cunoscută sub numele de Omul de răchită (Wicker Man), şi o umpleau cu prizonieri de război (a se vedea articolul ,,Omul – marfa cea mai căutată, cea mai traficată şi cea mai batjocorită (III)”) pe care îi aduceau jertfă zeilor. Astăzi, în frunzişul Omului de răchită sunt puse bileţele cu gândurile şi dorinţele celor prezenţi, şi i se va da foc la sfârşitul zilei.

 

Omul de răchită înaintea căruia se află 3 membri ai grupului Dolmen Grove, cel din dreapta fiind Chris Walsh, arhidruidul Melkin al grupului

 

Păgâni şi comunităţi păgâne încep să apară în toate colţurile lumii

Adrian Williams, membru al Partidului Comunist Sud-African, al Congresului Naţional African şi al parlamentului Africii de Sud, este un păgân purtător de pentagramă, care se numeşte pe sine wiccan eclectic. A fi vrăjitor în Africa de Sud înseamnă a te afla într-o situaţie delicată, cauzată de existenţa Actului de interdicţie a vrăjitoriei, valabil din 1957. Williams afirma: ,,Grupurile păgâne au cerut Comisiei de reformă a legii din Africa de Sud să ia în considerare abrogarea Actului de interdicţie a vrăjitoriei din 1957. Acesta interzice cunoştinţele sau practicarea vrăjitoriei, îi incriminează pe vrăjitori – ca şi practicarea divinaţiei. (…) Ar fi ideal dacă am putea schimba percepţia asupra vrăjitoriei”.

Şi în Italia renaşte vrăjitoria. La sfârşitul lunii octombrie 2008, la Castelul Sforzesco din Milano a fost sărbătorit Samhain, la care au fost aşteptaţi peste 10.000 de vizitatori. Mişcarea păgână italiană actuală urmează curentelor anterioare din Marea Britanie şi SUA, italienii grupându-se în jurul mişcărilor feministe şi ecologiste. Întemeietorul Cercului Răscrucilor din Milano, Davide Marre, îşi aminteşte că iniţial grupul său era extrem de redus, însă după 6 ani, are 200 de membri, ţine conferinţe, organizează grupuri de studii, are publicaţii etc.

Cotidianul Haaretz relata în martie a.c. despre existenţa păgânilor în Israel. Cercetătoarea Rinat Korbet de la Universitatea Bar-Ilan, care a scris o lucrare despre comunitatea păgână din Israel, afirmă: ,,Oamenii caută să ia esenţa păgânismului antic şi să o potrivească perioadei noastre de timp. Mulţi au altare acasă unde îşi pot exprima credinţa în natură şi zei. Toţi cei intervievaţi au luat parte la ceremonii şi ritualuri ale comunităţii, într-un mediu care favorizează spiritul păgânismului”.

Alon Kobets, de 29 de ani, deţine un site wicca şi estimează că în Israel ar exista circa 150 de păgâni. Datorită opoziţiei evreieşti puternice faţă de păgânism, majoritatea păgânilor nu-şi dezvăluie credinţa decât celor care o împărtăşesc. El susţine că neo-păgânii par a fi, în general, mai interesaţi de zeii nordici sau celtici decât de cei ai vechiului Hanaan: ,,Ca parte a interesului pentru tradiţiile locale, există o concentrare pe zeii şi tradiţiile hananeene care au existat aici. Oamenii sunt interesaţi de ele, însă din ceea ce am studiat, nu cred că este o temă dominantă. Am văzut mai mulţi oameni care cred în druidismul celtic, şamanism şi religiile indiene”.

De exemplu, soldatul israelian Omer se consideră păgân şi a jurat supunere la 3 zei antici. El a declarat că aceştia i s-au arătat în timpul luptelor din Gaza şi i-au dat putere în momentele cele mai grele. Alt soldat relatează că s-a rugat lui Anat, zeul hananean al războiului, fiind într-o unitate de luptă de elită.

Societatea contemporană, avidă de noi mode şi lucruri senzaţionale, crede că păgânismul aşează la picioarele ei o lume exotică: despre aceasta vorbeşte înfrigurarea cu care oamenii de astăzi acceptă idei şi mentalităţi idolatre. Poate fiindcă păgânismul oferă omului modern ceea ce-şi doreşte cel mai mult: să fie liber să aleagă ce şi cum să creadă, singur şi fără a ţine cont de nimeni şi părerea nimănui.

În realitate, omul a fost întotdeauna liber să aleagă în ce crede, având liberul arbitru. Doar conştiinţa era cea care-i dicta să aleagă între bine şi rău şi să judece lucrurile cu dreaptă socotinţă. Şi a avea dreaptă socotinţă înseamnă şi a lua aminte la înaintaşii tăi, fiindcă este lipsit de înţelepciune a nu te folosi de experienţa celor dinaintea ta şi a nu-ţi feri paşii vieţii de necazuri, dacă este cu putinţă.

Dar dacă astăzi, omul preferă să-şi ignore conştiinţa şi să dispreţuiască învăţămintele ce se pot trage din istoria omenească, este la urma urmei liber să o facă. Rămâne să răspundă înaintea Ziditorului său pentru ce-a făcut cu libertatea pe care a avut-o, cu raţiunea pe care i-a dăruit-o, şi cu toate celelalte daruri de care s-a bucurat o viaţă întreagă.

 

Sursa: catacombeleortodoxiei.ro

03/07/2011 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

De la „supuşi români”, la minoritate în propria ţară ? VIDEO.

„Această sărbătoare naţională , este o mare cacealma. Dacă nu ar fi existat şcolile fondate de autorităţile de la Bucureşti în cadrul comunităţilor aromâne din Bulgaria, Albania, Grecia şi Macedonia, cei care militează astăzi pentru minoritate naţională , nu ar mai fi vorbit în limba strămoşilor.

Aşa ceva nu ar fi fost acceptat niciodată de Caragiale, Octavian Goga sau Lucian Blaga”. (Ion Caramitru, 2006)

Aromâni cu stindardul

După cum bine cunoaşteţi, în ultimii ani în România cineva doreşte să mai inventeze o nouă minoritate,  cea aromână.
La data de 23 mai a fiecărui an, această posibil viitoare minoritate ne invită, pe noi, românii, să participăm, alături de ea, la manifestările dedicate zilei naţionale a aromânilor.
Despre migraţia pe considerente naţionale s-au scris şi s-au publicat articole, studii, cărţi etc., deci articolul de faţă nu ar părea să fie o noutate, dar totuşi să încercăm ceva inedit.


Prăbuşirea Imperiului Otoman şi reconfigurarea teritoriilor statelor balcanice a generat probleme de natură etnică, emigrări în masă cu motivaţii diverse, s-au produs şi după cel de-al Doilea Război Mondial, în spaţiul românesc, dar şi în cel european.
Comitete de aromâni şi meglenoromâni din Peninsula Balcanică au trimis scrisori cu referire la problema emigrării spre ţara lor, România, încă din anul 1922.

Problema emigrării acestora în România a fost supusă dezbaterii la primul congres naţional, desfăşurat în toamna anului 1924, la Veria (Grecia).
Toli Hagigogu, fiul lui Steriu Hagigogu, conducător al districtului Veria, într-un memoriu din 20 octombrie 1924, adresat autorităţilor române, aprecia că vorbeşte în numele „poporului român din Macedonia” şi solicita să se discute „problema colonizării în România a macedo-românilor”.
Situaţia economică precară şi permanentele molestări de natură naţională din ţările în care sălăşluiau de secole, i-a călăuzit spre ţara mamă, solicitând stabilirea în Dobrogea.

Au fost constituite o serie de delegaţii ale aromânilor şi meglenoromânilor care s-au prezentat în faţa autorităţilor române pentru a trata această colonizare, luând fiinţă şi un „comitet al emigrării”, la 3 ianuarie 1925, din care făceau parte lideri de seamă ai românilor de la sud de Dunăre.
În urma propriilor solicitări de colonizare în Dobrogea, aromânilor şi meglenoromânilor le-au fost atribuite de statul român loturile de pământ în suprafaţă de 15 ha în regiunea de frontieră, 10 ha în interiorul judeţelor, 50 arii izlaz şi 2.000 mp loc pentru casă.
Aromânii şi meglenoromânii din România îşi justifică existenţa prin asumarea românităţii strămoşilor lor.

 Colonizarea în România s-a realizat în scopul salvării acestora de la asimilarea la care erau supuşi în teritoriile de baştină şi pentru păstrarea caracteristicilor etno-culturale specifice.
Pentru o mai bună edificare a cititorului, dar şi a aromânilor care nu-şi cunosc adevărata istorie, supun spre analiză trei documente istorice păstrate în arhivele din România, în care lideri de seamă ai aromânilor şi ai meglenoromânilor de la sud de Dunăre se declarau români şi solicitau statului român ajutor pentru menţinerea fiinţei lor naţionale în Balcani.
 

undefined

undefined

undefined

undefined

undefined

Articol:  Trădarea României. De la „supuşi români” la minoritate în propria ţară

Sursa: certitudinea.ro

03/07/2011 Posted by | ROMANII DESPRE ROMANI | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

UN MOTIV DE ISTERIE RUSEASCA – BASARABIA

BASARABIA – MOTIVUL ISTERIEI RUSEŞTI

romania

 

Subiectul politic principal al ultimelor zile, dezbatut pe toate partile in ultima vreme a fost reactia, intarziata, a Rusiei fata de afirmatia presedintelui Traian Basescu, de reconfirmare a Ordinului Maresalului Antonescu, din ziua de 22 iunie, zi simbolica, in care a pornit ofensiva Romaniei de recuperare a Basarabiei, ocupata de rusi in 1940 ca urmare a acordului secret dintre Stalin si Hitler din 1939.

Diplomatia ruseasca este una dintre cele mai pragmatice si mai aplicate din lume. “Raspunsul” diplomatiei rusesti, la adresa sefului statului roman este unul dintre cele mai neobisnuite din intreaga istorie de aproape doua secole a relatiilor diplomatice romano-ruse. Isteria ruseasca are un reper, demn de reamintit.

Niciodata de la Trotki incoace, fost ministru de externe, diplomatia Moscovei nu a fost mai acida si mai vulgara la adresa Romaniei. De atunci incoace “relatiiile diplomatice” dintre Bucuresti si Moscova n-au mai cunoscut o asemenea tensiune. Reperul merita reamintit

In 1917, Leiba Bronstein, cunoscut sub numele de imprumut Trotki, si primul sef al Armatei Rosii bolsevizate, care era la acea vreme ministru de Externe a trimis o scrisoare de amenintare la adresa Romaniei, totodata arestandu-l la Petrograd pe ambasadorul Romaniei, Constantin Diamandi, impreuna cu toata Legatia La vremea aceea Trokti, partenerul evreu al homosexualului bolsevic si bolnav mintal Vladimir Ilici Lenin, planuia uciderea sefului statului roman, Regele Ferdinand, prin actiunea unui comando evreiesc ce urma sa organizeze cateva atentate sangeroase ce ar fi trebuit sa genereze ample tulburari sociale, basculand tara in anarhie urmand ca mai apoi sa fie exploatate nemultumirile si temerile populatiei pentru a se intemeia si in Romania un regim bolsevic. Agentul cheie al lui Troski era Simion Rosal, ce urma sa-l asasineze pe Regele Ferdinand, si sa instaleze un regim bolsevic, condus de Cristian Racovski, Mihai Gheorghiu Bujor, Alecu Constantinescu, Ion Dissescu. Primul pe lista celor ce trebuiau eliminati era generalul Dimitri Scerbacev, comandantul armatelor rusesti imperiale din Moldova. Atentatul a esuat iar generalul Scerbacev a cerut sprijinul armatei romane pentru distrugerea comandamentului bolsevic de la Socola. Cererea sa a fost aprobata de Consiliul de Ministri aflat in refugiu la Iasi, iar agentul lui Lenin a fost depistat de excelentii agenti de contraspionaj ai Armatei Regale Romane. Rosal a fost executat impreuna cu cativa dintre complicii sai evrei. Soldatii rusi razvratiti si trecuti la bolsevism au fost dezarmati si expulzati peste Prut de generalul Prezan.

Ca represalii Trotki si-a pus bolsevicii sa jefuiasca si sa terorizeze basarabenii. In aceste conditii, la 22 decembrie 1917, Sfatul Tarii a cerut interventia armatei romane, iar trupele conduse de generalul Brosteanu au venit in ajutorul Sfatului Tarii si au trecut Prutul in ziua de 10 ianuarie 1918 ajungand in 13 ianuarie 1918, la Chisinau.

Trotki a actionat si a confiscat tezaurul romanesc in aur trimis spre pastrare in Rusia anuntand ruperea relatiilor diplomatice ale Sovietelor cu Romania. Cu toate acestea la 24 ianuarie 1918, Sfatul Tarii a votat in unanimitate proclamarea independentei Republicii Moldovenesti, iar la 27 martie 1918, Sfatul Tarii, voteaza Unirea cu Romania. Proclamatia Sfatului Tarii suna astfel: “Republica Democrata Moldoveneasca Basarabia, in hotarele ei dintre Prut si Nistru, Marea Neagra si vechile granite cu Austria, rupta de Rusia acum o suta si mai bine de ani din trupul vechii Moldove, in puterea dreptului istoric si a dreptulul de neam, pe baza principiului ca noroadele singure sa-si hotarasca soarta lor, de azi inainte si pentru totdeauna se uneste cu mama sa, Romania”.

De atunci incoace a trecut multa apa pe Prut, rusii s-au pus calare pe Basarabia, si nu vor sa plece nici morti. Daca presedintii vin si pleaca, istoria ramane insa aceeasi si nu poate fi contestata de nimeni. Nici macar de Federatia Rusa care cu obstinatie continua sa preia aceleasi teme sovietice si sa deformeze adevarul dupa bunul plac in ciuda unei aparente deschideri catre lumea democratica. Insa nu despre asta e vorba, ci despre adevarata miza a relatiilor romano-ruse, a relatiilor dintre Est si Vest, despre ciocnirea a doua state dependente fiecare de cu totul alte seturi de valori. Daca ar fi sa rememoram scanteia care a pornit aceasta toata tevatura ar trebui sa incepem cu declaratiile presedintelui Basescu facute la B1 TV legate de momentul abdicarii regelui Mihai si asocierea cu statutul de “sluga la rusi” in jurul implinirii a 70 de ani de la intrarea Romaniei in cel de-zl doilea Razboi Mondial la data de 22 iunie 1941, fapt consemnat in istorie prin celebrul mesaj al Maresalului Antonescu catre soldatii romani: “Ostasi. Va ordon: treceti Prutul!”.

In prima faza toti detractorii lui Basecu s-au transformat subit in “monarhisti”, dupa care, odata consumate gurile de foc interne, a intrat in scena artileria grea: MAE rus. Este de consemnat ca reactia agilei de altfel diplomatii ruse a venit la circa o saptamana distanta de la aceste declaratii ale lui Basescu, la fel ca si cele facute in urma cu doi ani dupa evenimentele din aprilie 2009 de la Chisinau. “Astfel de bravade nerusinate care justifica agresiunea fascista si profaneaza memoria milioanelor de jertifiti ai nazisumului este inadmisila si merita o apreciere adecvata din partea Europei”, opina purtatorului de cuvant al MAE rus, Aleksandr Lukasevici. Limbajul folosit de acesta este total deplasat si plin de venin pentru o exprimare diplomatica. Totusi aceasta tonalitate folosita de urmasii lui Ceaikovski nu reflecta decat un singur lucru – disperarea.

Si nu neaparat fata de Romania sau NATO in general, ci frica de a pierde o parghie extrem de importanta cum este Basarabia ce poate reconfigura geopolitic intreaga zona a Marii Negre si a Europei de Est intr-un nou echilibru de putere. Pe tabla de sah, in acest razboi inceput in urma cu 200 de ani la hanul lui Manuc, chiar la Bucuresti, Moscova risca sa piarda o piesa importanta ce ar putea-o baga intr-un sah din care ar mai putea iesi doar uzitand forta armata, masura introdusa de altfel recent de presedintele Medvedev in doctrina interna de aparare. Cu toate acestea, scenariul ar putea fi unul fatal pentru Rusia care constientizeaza ca Romania nu este Georgia, ci este stat membru a celor mai puternice aliante politico-militare de pe mapamond, acolo unde “principul muschetarilor” din articolul 5 al NATO ar putea face diferenta. Dar sa nu mergem atat de departe si sa gandim la rece ce a determinat disperarea care a condus Kremlinul sa aiba asemenea retorica desantata si jignitoare, facand astfel greseala de a se descalifica.

Mai mult, limbajul este unul similar cu atitudinea unui om slab care constientizeaza ca nu poate riposta in fata unui adversar mai puternic. Si nu neaparat ca ar fi Romania este de asa natura, dar Bucurestii fac parte din cel mai puternic bloc militar si mai au si un presedinte capos in mandatele caruia Romania s-a intarit din punct de vedere militar si si-a castigat respectul in randul aliatilor. Disperarea este cu atat mai mare cu cat in urma cu doi ani de zile Rusia cerea la summitul UE-Rusia organizat in extremul Orient rusesc la Habarovsk, pedepsirea Romaniei de catre UE pentru o asa-zisa imixtiune a Romaniei in evenimentele de atunci de la Chisinau. Acest lucru nu a avut loc si niciun stat membru UE nu a luat pozitie pe aceasta chestiune invocate de Moscova, fapt ce nu a fost decat o palma data unei retorice ce pastreaza “greaua mostenire” de la tatuca Stalin.

Chirtoaca nu-i ca Geoana

Momentul declansarii isteriei Moscovei este de asemenea legat de persoana proaspatului reales primar al Chisinau care certifica pentru inca un mandat ca Chisinaul se va alinia din nou pe axa capitalelor europene. Lupta atat de stransa data in turul doi intre tanarul liberal Dorin Chirtoaca si comunistul Igor Dodon a intins nervii Moscovei la maxim dupa ce la final diferenta a facut-o cele 4.400 de voturi. Cam cat am insumat cele 70 de autocare plecate din Bucuresti cu studenti basarabeni , locuitori cu drept de vot al Chisinaului, care probabil au facut diferenta. Faptul ca o mana de studenti de peste Prut scoliti la Bucuresti au realizat o victorie colosala a pus pe ganduri cercurile conducatoare de la Moscova care prin toate manevrele facute pentru sprijinirea lui Dodon tot au dat chix. Mai mult, Rusia era ferm convinsa de victoria lui Dodon care numai official, in 2011, a vizitat de patru ori Moscova unde s-a intalnit printr-un exercitiu de PR politic, inclusiv cu primarul moscovit Serghei Sobiani. Aceasta asociere si exercitiu de imagine au fost incercate si in Romania cu Mircea Geoana care a mers de mai multe ori in Rusia pentru a primi girul unui sprijin politic. La fel ca si in cazul meciurilor politice Chritoaca-Dodon si Basescu-Geoana, Rusia s-a vazut nevoita sa isi retraga sustinutii din ring la coltul invinsilor. Doua lovituri fatale au ingenunchiat astfel sperantele Rusiei de a-si impune in functii-cheie favoritii in doua state foste satelite, o gandire politica retrogradata asimilata mentalitatilor promovate in Razboiul Rece cu valente mai mult decat anacronice. In numai doi ani, incepand cu protestele de la 6-7 aprilie 2009 si continuand cu doua guvernari proeuropene si acum cu un nou mandat pentru Primaria Chisinaului, Rusia a inteles in sfarsit ca drumul spre Bruxelles este unul fara de intoarcere iar Republica Moldova nu mai este o gubernie a sa din era sovietica care poate fi reorganizata dupa “cum vrea muschii” Moscovei si ca oamenii de peste Prut isi doresc altceva. Totusi acest gand creaza insomnii la Kremlin iar nervii celor de la MAE rus se pare ca sunt intinsi la maximum pentru ca Basarabia nu mai reprezinta de mult un “asset” pentru dirijorii orchestrei moscovite. Totodata, posibilitatea unui scenariu ca acest Dorin Chirtoaca sa fie plasat de catre AIE dupa alegerile legislative din toamna, dupa modelul Basescu, de la Primarie la Presedintie iar Republica Moldova sa se transforme intr-o noua “revolutie portocalie” ar insemna maximum de frustare si ingrijorare pentru aceasta zona-tampon, asa cum le place rusilor sa o numeasca.

Scula nemteasca

Tot acest iures din partea Moscovei in jurul declaratiilor lui Basescu nu este decat praf in ochi aruncat la deruta, deoarece din pacate Maica Rusie, celor doua arme redutabile – politica si gaze – nu prea pot fi folosite la Bucuresti in conditiile unei guvernari cu larga deschidere spre zona occidental si mai ales prin faptul ca Romania importa numai 30% din necesarul de gaze din Federatia. Ba mai mult, se angajeaza active sa se lepede si de acest procent prin implicarea active in Nabucco si AGRI, poriecte ce sar Rusia in favoarea lumii caucaziene. Cu toate acestea, Rusia a reusit sa atraga, prin prisma unuri avantaje economice , Germania de partea sa in privinta Republicii Moldova. In ultima vreme, Berlinul nu a facut decat sa incercare sa reincalzeasca ciorba federalizarii Republicii Moldova dupa modelul propus in 2003 de rusi prin planul Kozak. Germania si-a asumat de la sine putere rolul de mediator din partea UE, desi nimeni din UE nu a mandatat Berlinul sa se faca exponentul stingerii conflictul transnistrean si mai ales sa-l negocieze dupa cum canta Moscova care nici macar nu a fost in stare sa-si respecte angajmantele luate in 1999 la summitul NATO de la Istanbul de a-si retrage trupele de pe teritoriul Republicii Moldova. Interesele comune din punct de vedere au adus astfel Germania si Rusia intr-o situatie de reeditare a intelegerii care a adus lumii cea de-a doua conflagratie mondiala confiintita de pactul Ribbentrop-Molotov care a adus Germaniei circa opt milioane de decedati iar Rusiei cei “27 de milioane de morti’” despre care “ciripea” MAE rus pe Twitter.

Mădălin Necşuţu
Curentul.ro, via Basarabia literera md.

3 iulie 2011

03/07/2011 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: