CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Revista Business Insider a publicat un clasament al ţărilor care vor domina lumea în 2050

 

 Care sunt ţările ce vor domina lumea în 2050 ?

Analiştii americani sunt de părere că economia mondială va fi salvată în următorii 40 de ani de comerţ. Revista „Business Insider” a realizat un clasament al ţărilor care vor domina lumea în 2050. 

Potrivit revistei americane, până în 2050, China va lua locul Statelor Unite şi va fi fruntaşă la capitolul comerţ cu o cifră de 63.000 de miliarde de dolari, ceea ce va reprezenta 17 la sută din comerţul mondial.

Următoarea în top este India. În această ţară, în anul 2050, volumul schimburilor comerciale va ajunge la peste 30 de miliarde de dolari, ceea ce va reprezenta 8,4 la sută din comerţul mondial. Statele Unite, în prezent lider mondial la capitolul comerţ, se vor clasa în următoarele decenii pe locul trei cu o cifră de aproape 22 de miliarde de dolari, adică 5,9 la sută din comerţul mondial.

Coreea de Sud urmează în clasament. În 2050, volumul schimburilor comerciale în această ţară va ajunge la peste 11 miliarde de dolari, adică 3,1 la sută din comerţul mondial.

Germania este pe locul cinci în topul ţărilor dominante din punct de vedere economic în 2050 şi este singura ţară europeană care apare în clasamentul revistei Busines Insider. De asemenea, în top au fost incluse Indonezia, Thailanda, Japonia, Singapore şi oraşul-stat Hong Kong.

 Cititi si:

Publicitate

29/06/2011 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Reforma PCRM e o diversiune românească!”, spune Moldova Suverana, ziarul comunistilor din R.Moldova

 

Articol misterios apărut astăzi în ziarul pro-comunist Moldova Suverană. După ce sâmbătă, Igor Dodon a vorbit în cadrul plenarei Comitetului Central a PCRM despre necesitatea reformării formațiunii conduse de Vladimir Voronin, azi, controversatul jurnalist Mihai Conțiu publică în ziarul menționat un articol în care califică reforma Partidului Comuniștilor drept o „diversiune românească”. 

Acesta nu vorbește despre propunerile lui Dodon, dar critică direct reformarea. „De doi ani, de la preluarea prin forţă a Puterii de către actualele clanuri politico-oligarhice, serviciile secrete româneşti au declanşat în R. Moldova cele mai vaste şi eficiente, deocamdată, operaţiuni de dezinformare, intimidare şi manipulare a cetăţenilor şi clasei politice autohtone”, scrie Conțiu în Moldova Suverană, menționând că acestea încearcă să bage pe gât reforma PCRM.

Conțiu menționează că reprezentanții comuniştii conduşi de Voronin „s-au reformat încă din 1993, anul cînd acest partid s-a înfiinţat”. „Nereformaţi sînt acei comunişti sovietici care, astăzi, pozează în anticomunişti în blană democratică[…] Manipularea cu reforma PCRM urmăreşte altceva, pentru că nu asta îi interesează, căci un partid este mereu supus reformelor sub imperativele timpului.

Ei vor doar înlăturarea lui Vladimir Voronin de la conducerea partidului. Serviciile secrete româneşti ştiu prea bine că chezăşia unităţii şi forţei partidului stă în voinţa lui Voronin”, scrie Conțiu în articolul său.

Potrivit sursei, reforma PCRM înseamnă distrugerea partidului prin înlăturarea lui Voronin. „De luni bune de zile asist cum Igor Dodon este asediat mediatic din toate părţile. Ştiu cum lucrează securiştii români şi nu mi-a fost greu să înţeleg mecanismul de luare a lui în studiu. Aceleaşi echipe mediatice amintite au insistat asupra subiectului „reforma PCRM” tot în scopul determinării lui Dodon să părăsească partidul.

Scopul lor final e să-l facă pe Dodon să creadă despre sine exact aşa cum o face Marian Lupu. Problema lor e că acesta e la polul opus celui al lui Lupu, poate că şi pentru că e mai tînăr, mai realist cu propria persoană, dar, mai ales, şi din pricină că are altă şcoală decît Lupu, e mai modern, lipsit de complexe şi neşantajabil. Ne oprim aici, dar vă asigur că presiunile asupra lui Dodon nu se vor opri aici!”, scrie fin Conțiu în mesajul său.

UNIMEDIA amintește că, Igor Dodon, a ținut sâmbătă un discurs la plenara Comitetului Central al Partidului Comuniștilor. Fostul ministru al economiei a punctat din nou necesitatea reformării PCRM. „Votul din Chișinău este un semnal să accelerăm discuţiile pe marginea proiectului de modernizare a formaţiunii. Se impune, în opinia mea, o reorganizare generală a modului în care funcţionează unele mecanisme în interiorul formaţiunii”, a mai spus acesta, criticându-și colegii care i l-au inclus pe Anatol Tofan pe lista de consilieri.

Precizăm că, anterior, presa a scris că Mark Tkaciuk vrea să-l izoleze pe Igor Dodon în partid. Acesta i-ar influența pe mai mulți membri ai PCRM, inclusiv Iurie Muntean și Grigore Petrenco, primul fiind cel care a insistat ca Tofan (consilierul condamnat pentru omor și viol) să ajungă în lista de consilieri.

Moldavskie Vedomosti a scris în repetate rânduri că „departamentul ideologic” al lui Tkaciuk nu are nevoie de creșterea influenței lui Dodon în partid și recurge la diferite metode pentru a-și duce planul la bun sfârșit.

Sursa: UNIMEDIA

29/06/2011 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: