MIRCEA ELIADE: TEROAREA ISTORIEI SI DESTINUL ROMANIEI

Prof. Univ. Dr. Mircea Eliade

 

 

 

„Istoria Neamului Românesc n-a fost decât o lungă, necontenită, halucinantă hemoragie. Ne-am alcătuit într-un uragan şi am crescut în vifor. Popor de frontieră, luptam şi muream pentru toţi. Muream, mai ales, plătind miopia şi neghiobia altora.”

(Mircea Eliade – „Teroarea istoriei” şi destinul României)

„Printre neamurile fără noroc, ne numărăm în frunte noi, Românii. Ca să supravieţuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri ca să cucereasca pământul.

Nicolae Iorga spunea ca nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon: în loc să-şi ridice privirile spre Miază-noapte şi să unească toate neamurile thracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lăsat atras în orbita civilizaţiei mediteraneene şi, ajuns în culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia.

Thracii care, după spusa lui Herodot, erau «cel mai numeros popor după Indieni» au pierdut, prin Alexandru, singura lor şansa de a intra în istoria universală ca factor autonom; ei au contribuit la facerea Istoriei, dar în numele altora: în numele Imperiului Roman sau al Bizanţului, prin împăraţii pe care i-au dat cu prisosinţă atât Răsăritului cât şi Apusului.

Dar Nicolae Iorga a înţeles admirabil consecinţele îndepărtate ale gestului lui Alexandru Machedon: uriaşul rezervor de oameni, energii şi mituri pe care îl constituia spaţiul balcano-carpatic, nu şi-a mai putut găsi de atunci prilej de a intra masiv şi de-sine-stătător în Istorie. Politiceşte Thracii au pierit fără urmaşi…

O mie de ani în urmă, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvânt o catastrofă de incalculabile consecinţe pentru istoria Românilor: Slavii au ocupat Peninsula Balcanică şi s-au întins până la Adriatica.

Marea unitate etnică, lingvistică şi culturală pe care, în pofida tuturor năvălirilor barbare, o alcătuia romanitatea orientală (care se numea, chiar din secolul IV după Christos, România), a fost definitiv sfărâmată.

Neamul Romanesc se va forma pe o întindere imensă – din Balcani şi până în muntii Tatrei – dar destinul lor politic va fi limitat la Dacia.

Politiceşte, romanitatea sud-dunăreana va fi condamnată; ca şi Thracia, după Alexandru Machedon, Romania orientală va servi destinele altora.

Posibilitatile unui organism politic unitar, zămislindu-se în spaţiul întregii Românii, au fost definitiv anulate prin aşezarea masivă a slavilor în Peninsula Balcanică.

De ce am idolatriza, noi, Românii, Istoria ? Descindem dintr-unul din «neamurile cele mai numeroase din lume» şi praful s-a ales de el, nici măcar limba nu i se mai cunoaşte. Am făcut parte dintr-o Românie de trei ori mai mare decât Dacia, şi «vicisitudinile istoriei» au sfărâmat-o definitiv; o mâna de Macedoneni trebuie să plătească şi astăzi, cu lacrimi şi sânge, nenorocul de a se fi născut Români.

Toata lumea e de acord că Dacii se aflau asezaţi pe pământul nostru cu cel puţin o mie de ani înainte de Christos, şi cu toate acestea am fost singurul popor european căruia i s-a contestat dreptul de a stăpani ţara pe care au locuit-o moşii şi strămoşii lui.

„Timpul n-a avut puterea să ştirbeasca forţa, nici să slăbească speranţa daco-romanilor. Rămăsese aceeaşi rasă, rezistentă, răbdătoare, întrucât se considera nemuritoare: Românul nu piere, sună un dicton popular în toate regiunile României.

Mai e şi-un altul, aproape la fel de răspândit: « Apa trece, pietrele rămân ». Apa era năvălirea barbară, românii erau pietrele.”