CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

LA JUDECATA ISTORIEI : MASACRUL DE LA BALTI ŢINUT SUB TĂCERE ÎN ZILELE NOASTRE DE AUTORITĂŢILE DIN BASARABIA


Masacrul de la Balti

 

 

 

Crimele COMUNISMULUI: Istoria nespusa a masacrului din Balti

Peste 10.000 de soldaţi români au fost lichidaţi de NKVD în timpul celui de-al doilea război mondial, pe malul râului Răut.

Unul dintre cele mai cutremurătoare episoade ale celui de-al doilea război mondial s-a petrecut la marginea oraşului Bălţi, din Basarabia. Zona mlăştinoasă din lunca râului Răut a devenit mormânt pentru mii de soldaţi români.

Deocamdată, nimeni nu a organizat vreo campanie sistematică de săpături pentru a identifica proporţiile crimelor din Bălţi, aşa că ele pot fi doar estimate.

În timp ce unii istorici avansează cifra de 10.000 de victime, un călugăr, iehomonahul Nicodim Şchiopu, estimează că sovieticii au lichidat peste 50.000 de prizonieri.

Ceea ce este cert este faptul că masacrul din Bălţi poate fi comparat cu cel de la Katyn. În pădurea de pe vechiul teritoriu al Poloniei, sovieticii au împuşcat şi au îngropat circa 14.000 de prizonieri în anul 1940. Vreme de cinci decenii, sovieticii au negat faptul că ar fi fost implicaţi în masacrul de la Katyn.

În tot acest timp, ei au aruncat vina pe nazişti. Apoi, au fost nevoiţi să recunoască implicarea lor în acest masacru şi să îşi ceară scuze.

Acest lucru nu s-a putut întâmpla în Basarabia, în condiţiile în care Republica Moldova a fost condusă până recent de către comuniştii lui Vladimir Voronin, iar Transnistria este, practic, feuda unui regim promoscovit corupt, care rezistă sprijinit de trupele ruseşti.

Cum s-au petrecut faptele

În anul 1944, aflată în primă ofensivă, armata sovietică a luat un mare număr de prizonieri. Mărturiile celor care au luptat pe frontul de est arată că mulţi dintre aceşti prizonieri erau lichidaţi, pur şi simplu, cu un glonţ în ceafă. Însă unii au fost concentraţi în lagăre.

Unul dintre cele mai mari lagăre a fost înfiinţat în oraşul Bălţi, în mlaştina de lângă râul Răut. În total, au fost adunaţi 50.000 de soldaţi.

Aproximativ 40.000 de soldaţi erau români, apoi mai erau circa 5.000 de soldaţi germani, 2.000 de soldaţi maghiari, precum şi prizonieri proveniţi dintre cehii, slovacii ori croaţii înrolaţi ca voluntari în trupele SS.

Mulţi dintre prizonieri au murit din cauza foametei, a condiţiilor precare de igienă şi a lipsei de medicamente.

Alţii au fost deportaţi şi au pierit în lagăre din Siberia ori din Kazahstan. Cei care au rămas, în vara anului 1944, au fost duşi în mlaştină şi puşi să sape nişte şanţuri lungi, apoi au fost împuşcaţi şi înmormântaţi de soldaţii NKVD, precursorul KGB.

Au fost, totuşi, prizonieri care au scăpat. “Am reuşit să fug, îmbrăcat într-o cămaşă zdrenţuită. Kilometri întregi, m-am târât prin mlaştină, zgâriat de mărăcini şi pişcat de insecte şi de lipitori. După două zile, în care am crezut că o să mor de foame, am dat peste o casă.

O femeie mi-a dat o haină, am luat o sapă pe umăr şi m-am îndreptat spre linia frontului. Îi salutam pe ruşi şi ei mă lăsau în pace, pentru că credeau că merg la sapă. Am reuşit, noaptea, să trec din nou în liniile noastre”, povesteşte Iacob Herman, care a trecut, pentru scurtă vreme, prin iadul concentraţionar sovietic.

Poveste îngropată

Vreme de o jumătate de secol, despre masacrul din Bălţi nu a vorbit nimeni. Sau cei câţiva care au vorbit au ajuns în Gulag. După căderea comunismului, rudele celor ucişi au făcut primele demersuri pentru a regăsi rămăşiţele pământeşti ale celor dispăruţi. Astfel, în anii 1991 şi 1992, a început o adevărată campanie de arheologie contemporană.

Oamenii s-au îngrozit de cantitatea imensă de oase găsite. Craniile şi oasele au fost adunate într-o piramidă imensă, care a fost acoperită cu un strat de pământ.

În vârful piramidei, a fost construită o troiţă, care a fost sfinţită de episcopul de atunci din Bălţi, PS Petru. Cum despre masacrul din Bălţi oamenii începeau să vorbească tot mai mult, PS Petru, actualul mitropolit ortodox român al Basarabiei, a fost alungat de cazaci înarmaţi din reşedinţa arhierească, iar peste dosarul masacrului din Bălţi a început să se aşeze praful uitării.

În fiecare an, în preajma Paştelui, rudele celor dispăruţi în crâncenul lagăr sovietic se adună, pentru a se ruga pentru sufletele celor dispăruţi, însă, la nivel oficial nici autorităţile din România, nici cele din Republica Moldova nu au făcut vreun gest pentru a restabili adevărul istoric printr-o campanie serioasă de cercetare.

Peste 10.000 de soldaţi români au fost lichidaţi de NKVD în timpul celui de-al doilea război mondial, pe malul râului Răut.

Unul dintre cele mai cutremurătoare episoade ale celui de-al doilea război mondial s-a petrecut la marginea oraşului Bălţi, din Basarabia. Zona mlăştinoasă din lunca râului Răut a devenit mormânt pentru mii de soldaţi români. Deocamdată, nimeni nu a organizat vreo campanie sistematică de săpături pentru a identifica proporţiile crimelor din Bălţi, aşa că ele pot fi doar estimate.

În timp ce unii istorici avansează cifra de 10.000 de victime, un călugăr, iehomonahul Nicodim Şchiopu, estimează că sovieticii au lichidat peste 50.000 de prizonieri.

Ceea ce este cert este faptul că masacrul din Bălţi poate fi comparat cu cel de la Katyn. În pădurea de pe vechiul teritoriu al Poloniei, sovieticii au împuşcat şi au îngropat circa 14.000 de prizonieri în anul 1940. Vreme de cinci decenii, sovieticii au negat faptul că ar fi fost implicaţi în masacrul de la Katyn. În tot acest timp, ei au aruncat vina pe nazişti.

Apoi, au fost nevoiţi să recunoască implicarea lor în acest masacru şi să îşi ceară scuze. Acest lucru nu s-a putut întâmpla în Basarabia, în condiţiile în care Republica Moldova a fost condusă până recent de către comuniştii lui Vladimir Voronin, iar Transnistria este, practic, feuda unui regim promoscovit corupt, care rezistă sprijinit de trupele ruseşti.

 

 

Scrisoarea pe care o redau mai jos ar trebui publicată de toată presa din România, iar politicienii, în special cei de la Ministerul Afacerilor Externe, ar trebui să ia măsuri pentru a fi tradusă în toate limbile de circulaţie internaţională, şi adusă la cunoştinţa opiniei publice internaţionale.

Este o srisoare zguduitoare, pe care Ierodiaconul Nicodin Schiopu din Bălţi (Basarabia), a trimis-o pe căi ocolite călugărilor români de la Sfântul Munte Athos, care, la rândul lor, au trimis-o ziarului „Ţara”, publicaţie Frontului Popular Creştin Democrat, în coloanele căreia a fost publicată.

Dar iată conţinutul ei:
„În anul 1944, la năvala hoardelor ruseşti care au ocupat Basarabia, Armata Roşie a făcut prizonieri zeci de mii de militari. În oraşul Bălţi, au fost concentraţi circa 50.000 de militari ai Armatei Române, care ţinuseră piept hoardelor dezlănţuite.

Dintre aceştia, 80% erau români, iar ceilalţi erau aproximativ 5.000 germani, 2.000 unguri, iart restul cehi şi polonezi. În nord-estul oraşului, unde curge râul Răut şi se formază mlaştini, K.G.B.-ul a găsit locul cel mai nimerit să amplaseze lagărul, înconjurat de garduri înalte cu sârmî ghimpată.

Chinurile acestor prozoniei erau de neînchipuit: foamea era flagelul numărul unu, însoţită de lipsa de igienă; bolile, frigul şi umezeala produceau decese fără număr.

Din acest lagăr, unii mai curajoşi au încercat să evadeze, dar au fost mitraliaţi. Totuşi, au fost şi fugari scăpaţi, pe care nu i-a găsit nimeni, decât atunci când s-au făcut cunoscuţi, după destrămarea Uniunii Sovietice.

Informaţii despre crimele din acest lagăr s-au publicat în „Curierul de Nord”, din oraşul Bălţi, săptămânal al Basarabiei de Nord. Ziarul mai apare şi acum, dar strangulat şi ameninţat de cei care urăsc tot ce este românesc.

Din declaraţiile celor evadaţi, s-au stabilit crimele K.G.B.-ului săvârşite la Bălţi: toţi cei 50.000 de prizonieri au fost împuşcaţi în ceafă de militari K.G.B. şi aruncaţi în şanţuri mocirloase. , pe care tot ei le-au săpat, la ordin (exemplu tipic asasinilor K.G.B.-ului, întocmai ca în cazul Katyn-ului, unde diferă numai numărul celor asasinaţi – 14.000).

Îndată ce au fost date în vileag cele petrecute, s-au făcut cercetări în mlaştini, în anii 1991-1992.

Rezultatele au fost cutremurătoare: nici hârleţele, nici lopeţile nu au putut fi utilizate din cauza mulţimii de oseminte răspândite în aceste mocirle!

Inimile îndurerate ale bunilor români, ale evlavioşilor creştini şi ale celor de la săptămânalul „Curierul de Nord” i-au împins pe aceştia să facă o piramidă de oase şi cranii, care au fost strânse pe un loc uscat, peste care s-a aşternut o mare cantitate de pământ bătătorit şi s-a ridicat, în felul acesta, un deluşor mai înalt, o movilă în formă de trepte, tot din ţărână, iar pe partea ei de sus s-a aşezat o troiţă.

Troiţa de lemn sculptată a fost darul credincioşilor din raionul Raşcani, din apropierea Bălţilor. Pe data de 7 mai 1992, această troiţă a fost sfinţită de către Preafericitul Petru de Bălţi, cu sobor de preoţi şi monahi, la care sfinţire au participat mii de credincioşi şi autorităţile orăşăneşti.

Atunci, prin cuvântul solemn rostit de Ierodiaconul Nicodim Schiopu, s-a lansat apelul ca, pe acest loc, să se construiască o Biserică sau Mănăstire a Oaselor, pentru ca, zi şi noapte, prea-cuvioşii monahi şi cucernici preoţi să pomenească sufletele celor 50.000 de militari, ucişi mişeleşte, cu un glonţ în ceafă, de către militarii sovietici.

Preasfinţitul Petru de Bălţi a investit, ca preot paroh al viitoarei Biserici a Oaselor, pe tânărul preot Valeriu Cernei, fost cancelar al Aparhiei Bălţi (în decembrie 1992, Patriarhia Română a reactivat Mitropolia Basarabiei).

După aceea, lucurrile au luat o întorsătură tragică: Preasfinţitul Petru a fost agresat, cu arme şi bâte, chiar în sediul Palatului Episcopal, de un grup de călugări şi preoţi, agenţi ai arhiepiscopului Vladimir, care ţine de Patriarhia Moscovei.

Atacurile au fost extinse şi asupra celor două mănăstiri din Eparhia Bălţi şi mai continuă şi azi, după doi ani, împotriva a tot ce este românesc. În scaunul episcopal s-a aşezat şeful agresorilor moscoviţi, arhimandritul trădător Marchel Măhăiescu.

Din lipsă de fonduri, Biserica Oaselor a rămas numai un proiect, un plan făcut de arhitecţi inimoşi. Oare de ce nu se vorbeşte nimic despre acest genocid împotriva Poporului Român?

De ce nu se stabileşte adevărul în privinţa masacrelor făcute împotriva Neamului nostru? Căci şi aceste crime monstruoase nu sunt nimic altceva decât un holocaust, trecut sub tăcere. Oare, nici chiar morţii nu sunt egali în faţa Domnului?”
Aici se încheie scrisoarea. Despre acest Katyn românesc s-a scris foarte puţin după decembrie 1989. Dar prea târziu.

Acest îngrozitor masacru ar trebui adus la cunoştinţa întregii lumi. Cei asasinaţi la Bălţi sunt morţii noştri, care au apărat Ţara şi Neamul şi care au avut singura vină de a fi soldaţi români care şi-au făcut datorie.

Pe care i-au asasinat mişeleşte „eliberatorii ţării”. În opinia ruşilor şi a Occidentului nu avem dreptul să ne cinstim nici morţii! Şi aşa se scrie istoria: cel puternic, în ciuda crimelor săvârşite, este întotdeauna învingător şi are dreptate…

Surse: De Claudiu Padurean – Romania Libera ; foaianationala.ro prin Basarabia literara.md / Teodor FILIP

21/04/2011 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , ,

1 comentariu »

  1. Groaznice evenimente!!! Cum mai pot să voteze astăzi cetățenii din Moldova,cu candidați proruși cum e Dodon Igor,care arată,pe față,cine este și ce vrea !!!???

    Comentariu de Dulfu Viorel | 30/11/2016 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: