IURI GAGARIN – VICTIMA UNUI ACCIDENT, VICTIMA K.G.B.-ului SAU VICTIMA CUI ?
Iuri Gagarin, primul om în spaţiu
Victimă a KGB-ului sau a altor servicii secrete, probleme tehnice ale aparatului MIG-15 pe care îl pilota, manevrele unui al doilea avion sau faptul că statutul lui de erou al URSS nu i-a mai permis să se menţină la nivelul de calificare necesar pentru a zbura cu un MIG, acestea sunt doar câteva din ipotezele care au circulat despre moartea lui Iuri Gagarin, primul cosmonaut al lumii.
La 50 de ani de la zborul său în spaţiul cosmic, Rusia dezvăluie motivul morţii lui Gagarin, rămas „secret de stat” până astăzi, o eroare de pilotaj, comisă de acest erou naţional pentru a evita o sondă atmosferică.
În 27 martie 1968, la manşa unui avion MIG-15 de antrenament cu două locuri, Iuri Gagarin s-a prăbuşit alături de copilotul său, în regiunea Vladimir la nord-est de Moscova, transmite Mediafax, citând AFP.
VIDEO Ce a văzut Gagarin în spaţiu
Ancheta realizată sovietici a fost clasată drept „secret de stat”. Lui Gagarin i s-a interzis să piloteze vreme de mai mulţi ani, deoarece era considerat prea valoros pentru a fi astfel expus. Accidentul a avut loc la 7 ani de la ieşirea în cosmos a primului cosmonaut, din 12 aprilie 1961.”Concluziile comisiei: în virtutea analizei circumstanţelor în care s-a produs accidentul aerian şi a elementelor de anchetă, cauza cea mai probabilă a catastrofei este o manevră bruscă (a pilotului) pentru a evita o sondă atmosferică„, a declarat un reprezentant al departamentului arhivelor de la Kremlin, Alexandr Stepanov, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit oficialului, o altă cauză, consemnată în dosarul de anchetă, ar fi faptul că lui Gagarin a vrut „să evite să intre în stratul de nori”, dar aceasta e „mai puţin probabilă”.Cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a zborului istoric reuşit de Gagarin, „peste 200 de documente şi dosare au fost declasificate„, a precizat directoarea adjunctă a Arhivelor statului din domeniul ştiinţific, Larisa Uspenskaya.Toate documentele disponibile legate de acest subiect au fost declasificate, a subliniat directorul adjunct al Agenţiei spaţiale ruse Roskosmos, Vitali Davydov. El a admis totuşi, că n-a fost găsit „un anumit număr de documente”.
Moartea lui Yuri Gagarin, un mister.
Cosmonautul ar fi fost ucis la comanda (agentia org.)

O nouă versiune despre moartea lui Iuri Gagarin a fost lansată de un grup de experţi ruşi. Potrivit lor, cosmonautul a murit din cauza panicii. Această nouă concluzie vine după un lanţ de legende şi mituri, format după ţinerea în secret a motivului din care a decedat Gagarin în 1968, scrie rian.ru.
Pervuşin a publicat în aceeaşi carte şi o scrisoare impresionantă scrisă de Gagarin familiei sale înainte de a pleca în misiune, scrisoare în care medita asupra propriei morţi, spunându-i soţiei sale să nu-l plângă dacă nu avea să se mai întoarcă vreodată.
Niciun comentariu până acum.
Lasă un răspuns