CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Presa din Cehia: Oficialii transnistreni afirma plini de tupeu că regiunea separatistă este o țară normală

Harta „Republicii Moldovenesti Nistrene”

Presa cehă: Oficialii transnistreni pretind cu îndrăzneală că regiunea separatistă este o țară normală

Presa cehă: Oficialii transnistreni pretind cu îndrăzneală că regiunea separatistă este o țară normală

Foto: Lidovky.cz

 

 

Regiunea separatistă Transnistria se pregăteşte pentru „alegeri”. Campania a demarat deja , iar primul pas a fost arestarea „spionilor”, consideră editorialistul ziarului ceh Lidovky, Petruška Šustrová. 

„Ilie Cazac, în vârstă de 25 de ani, este un tânăr care are toată viață înainte. Însă perspectivele sale nu sunt prea încurajatoare. Cel puţin în următorii 14 ani, nu se aşteaptă la nimic bun. Ilie va ispăși pedeapsa pentru trădare şi spionaj.

 Cazul lui nu este singular, în ajunul Crăciunului, pentru aceeaşi „crimă” a fost condamnat la 15 ani de închisoare, un jurnalist independent, Ernest Vardanian”, mai scrie Šustrová.Potrivit acesteia, din ziarele tipărite în regiune nu se poate afla nimic. „Or, nici în primul caz, nici în cel de-al doilea, nu se știe ce fel de informaţii  trebuiau să transmită condamnatii  „guvernului străin”, relatează editorialistul de la Lidovky.

„Se pare că această absurditate tragicomică nu va ajuta tinerilor condamnați. În acest an, în republica separatistă vor avea loc alegeri prezidenţiale, şi aceste procese,au fost  foarte probabil,  primii pași ai campaniei electorale”, consideră Petruška Šustrová.

„Turiștii  pot observa foarte usor că Republica Moldova şi Transnistria sunt parte a unui peisaj unic, caracterizat prin dealuri joase şi un număr mare de podgorii. Însă, se pot observa diferenţele civilizaționale evidente . Transnistria, prin monumentele sale, postere şi alte „decoraţii”, este ca un muzeu al comunismului în aer liber, o țară care nu s-a schimbat din anul 1958. Monumentele  lui Lenin pot fi găsite oriunde,astfel incat  într-un sat uitat de lume poate fi văzut şi monumentul lui Lenin, și al lui Beria, şi al unei doamne, a cărei identitate pentru un turist străin este necunoscută”.

Astfel a văzut Transnistria jurnalista cehă.

Trebuie menționat că populaţia din Transnistria diferă uşor de cea din Republica Moldova. În mediul urban este mai des auzită limba rusă, iar în sate, cea ucraineană și „moldovenească”. Întrebați despre naţionalitate, locuitorii răspund că sunt transnistreni, iar căsătoriile mixte sunt foarte răspândite.

Legături strânse între Republica Moldova şi Transnistria se manifestă nu numai prin acest peisaj. Ambele ţări sunt foarte sărace, mulţi oameni apți de muncă pleacă la muncă peste hotare în baza pașapoartelor moldovenești, ucrainene, sau ruse, însă speranţa de a îmbunătăţi situaţia economică nu este mare. Nici malul drept, nici cel stâng nu au resurse minerale, populația trăiește în mare parte din agricultură. Transnistria în perioada sovietică a fost o regiune industrială a Moldovei, acum acest lucru ține de trecut. „Cu toate că Transnistria nu este recunoscută pe plan internațional, oficialii acesteia pretind cu îndrăzneală că regiunea este o țară normală: aici există conducere, alegeri şi Constituţie”, conchide Šustrová.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la Lidovky

Publicitate

05/04/2011 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , | 2 comentarii

DEZVALUIRI DIN ARHIVELE R.MOLDOVA CU PRIVIRE LA DEPORTARILE DIN BASARABIA IN TIMPUL OCUPATIEI SOVIETICE

Activiştii erau nişte beţivani fricoşi

Activiştii erau nişte beţivani fricoşi

VIAŢA DIN DOSARE // În primăvara anului 1949, sovieticii au declanşat ultimele pregătiri pentru noul val de deportări în Siberia. Celor sortiţi li se întocmeau în mare secret dosarele şi numai autorităţile ştiau când va veni ziua „X”.

Un document de sinteză a denunţurilor cu referire la ţăranul gospodar Gheorghe Focşa din Tătăreşti, Străşeni, a întrunit declaraţiile a opt agenţi secreţi

 

Beau până uitau cum îi cheamă

 

Urmărindu-l pas cu pas pe acest om, inclusiv pe uliţele satului şi pe ogoare, informatorii securităţii se demascau de fapt pe sine. La 14 februarie 1946, turnătorul cu numele conspirativ „Ivanov” a raportat „Centrului” (fila 18 a dosarului MGB nr. 422): „În zilele de 8-9 ianuarie, m-am aflat la Tătăreştii pentru efectuarea recensământului animalelor, fiind cazat la adjunctul preşedintelui sovietului sătesc, al cărui nume nu-l mai ţin minte (sublinierile ne aparţin – n.a.). Pe 8 ianuarie, m-am întâlnit cu preşedintele sovietului sătesc care era puţin beat şi al cărui nume nu-l cunosc. La un pahar de vin, acesta a prins a spune că, în perioada de ocupaţie, Gheorghe Focşa a avut relaţii cu jandarmeria, iar o dată chiar l-a arestat şi i-a tras o bătaie. La întrebarea „de ce nu informezi (securitatea) despre aceasta”, preşedintele a răspuns că „nu vrea să-şi facă duşmani”.

După cum vedem, deşi a stat câteva zile în casa omului respectiv, trimisul raional a băut atâta că a uitat şi numele gazdei. Nu mai ţine minte nici numele preşedintelui, care, chipurile, „era puţin beat”. Avem tot temeiul să credem însă că şi preşedintele sovietului sătesc bea de nu mai cunoştea lumea din jur, doar că agentul a mai retuşat câte ceva în denunţul său.

 Iar scuza liderului sătesc, precum că „nu vrea să-şi facă duşmani” în persoana ţăranului Gheorghe Focşa, nu înseamnă altceva decât o autentică frică a activistului sovietic în faţa cetăţeanului cu dreptate şi cu demnitate.

Oricum, securistul a hotărât să verifice spusele preşedintelui beţiv şi fricos şi, revenind la locul său de cazare, de la un pahar la altul, l-a întrebat pe vicepreşedinte: cine este totuşi acest Focşa Gheorghe, de se teme lumea de el? A descoperit că numele acesta îi provoca tremurici chiar şi adjunctului, care, cică: „E om rău, a colaborat cu autorităţile româneşti, iar acum refuză să execute indicaţiile noastre, ale puterii sovietice”. Mai mult, informatorul kaghebist află, spunându-i-se la ureche, că „acasă la Focşa se adună mereu grupuri de oameni suspecţi, inclusiv din satul vecin Zubreşti. Probabil că ei formează o organizaţie ilegală…”.

 

Armata le sare în ajutor

Preşedintele şi vicepreşedintele sovietului sătesc din Tătăreşti (ulterior am stabilit că e vorba de Gavril Postolache, mai zis „Havruşa”, şi Andrei Cornienco, unicul rus din sat), cu tot arsenalul lor de putere sovietică, nu-l puteau pune „la punct” pe un simplu ţăran. Ca mod de activitate, ei umblau ziulica întreagă turmentaţi şi, până la urmă, evitau confruntarea directă cu oamenii de treabă.

Drept confirmare a laşităţii „noilor conducători” vine şi următoarea notă secretă a sovietului sătesc din Tătăreşti, emisă pentru NKVD la 10 iunie 1945, apropo, pe o foaie uzată, cu înscrise româneşti pe ea, adică dintre cele de „trofeu din timpul războiului”.

Semnată cu o „îndemânare” aproape analfabetă de către preşedintele G. Postolache şi secretarul V. Corpăcean, documentul încearcă să-l lovească frontal pe „duşmanul poporului” amestecând adevărul cu minciuna: „Focşa Gheorghe al lui Dumitru, născut în 1901, provenit din ţărani mijlocaşi, actualmente chiabur, are 4 hectare de pământ, o casă, un şopron, 5 oi, mereu a ţinut argaţi…”

De altfel, anume această nenorocită ţidulă a fost preluată cuvânt cu cuvânt de securitate, la 2 mai 1949, reformulată drept  „caracteristică a lui Focşa Gheorghe”, constituind temeiul dosarului de deportare a omului în Siberia.

Lipsa de autoritate a conducătorilor beţivani din sat a încercat a fi recuperată de reprezentanţii armatei. Soldaţii cu steluţă în frunte i-au răsturnat cu fundul în sus gospodăria plugarului şi l-au obligat să le cedeze căruţa. Însă luptătorul nostru nu s-a împăcat nici cu aceasta. Şi iată că, într-un alt text din arhiva KGB, datat cu 16 octombrie 1948, un alt informator din sat, cu numele conspirativ „Tihii”, raportează următoarele:

„Gheorghe Focşa a declarat că un căpitan al Armatei Sovietice i-a luat căruţa cu forţa, pentru lucrări topografice. Zicând acestea, el a accentuat că mai mult nu va ceda căruţa nimănui. Atunci i-am zis că degrabă se va organiza kolhozul şi atunci vei preda nu numai căruţa, dar şi caii, şi boii şi tot ce ai. La aceste cuvinte Focşa a răspuns că, dacă în sat se va organiza kolhozul, el mai degrabă va nimici toată averea sa şi oricum în kolhoz nu se va înscrie. Bolşevicilor nu le va merge de data aceasta, a mai spus el…”

Fiecare cu raiul şi iadul său

Avem în faţă un exemplu de nobleţe civică şi naţională a unui simplu ţăran de la coarnele plugului. El devine înălţător mai ales în comparaţie cu spiritul ticălos al activiştilor sovietici. Cea mai concludentă dovadă că slugoii bolşevici erau nişte alcoolici şi nişte răi, nesuferiţi până şi de apropiaţii lor, o constituie întâmplarea sinistră cu unul dintre personajele pomenite mai sus.

Gavril Postolache, preşedinte al sovietului sătesc din Tătăreşti, de rău ce era, a fost asasinat chiar de soţia sa şi propriii copii. Cazul a făcut ocolul lumii din preajmă. Vorba e că individul se întorcea acasă mereu beat şi cu scandal. Într-o noapte de toamnă a anului 1946, familia n-a mai rezistat. Soţia Ilinca şi trei copii ai săi, cel mai mic având 13 ani, i-au pus ştreangul în gât părintelui odios, apoi l-au dus în poiata vacii, unde l-au lăsat agăţat de o grindă, chipurile, s-a spânzurat el singur…

În concluzie, putem afirma cu certitudine că anume asemenea persoane degradate constituiau corpul de activişti ai puterii sovietice locale peste tot. Deşi beţivani şi fricoşi, ei au aplicat teroarea împotriva populaţiei şi au reuşit să-i transforme pe unii români basarabenii în „moldoveni”. Anume asemenea personaje amorale au căutat să ghideze oamenii noştri spre „viitorul luminos al comunismului”, dar au rămas la periferia istoriei, împreună cu toată ţara lor sovietică.

 

Nota autorului:

Nominalizat în acest articol, ţăranul Gheorghe Focşa, cu soţia sa Olga (Mârzenco), au fost arestaţi pentru a fi deportaţi în Siberia la 6 iulie 1949. Au avut însă tot curajul şi priceperea să evadeze, activând ulterior patru ani în ilegalitate. Prins în aprilie 1953, neînfricatul plugar a fost condamnat la 25 de ani de închisoare cu regim special, sub învinuirea „activist român, luptă antisovietică şi terorism” (dosarul penal nr. 77 (023263) instrumentat de KGB). Dar acesta e deja un alt subiect, la care vom reveni.

George MĂRZENCU

sursa: ziar.jurnal.md

foto: Jurnal de Chișinău

05/04/2011 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , | Lasă un comentariu

O ISTORIE MAI PUTIN CUNOSCUTA : ROMANI CELEBRI CARE AU FOST MASONI

 

VASILE ALECSANDRI (1818 sau 1821-1890): scriitor si om politic.

 

 

 Participa la Revolutia de la 1848, la unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, in 1859, indeplinind apoi mai multe misiuni diplomatice in Italia si Franta (1859), respectiv la Paris (1885-1890).

A condus revista Romania Literara (1855) si a publicat prima culegere de poezie populara romaneasca „Poezii poporale. Balade. Cantice batranesti”(1853). A fost membru fondator al Societatii Literare Romane (1867), apoi membru de onoare al Societatii Academice Romane (1871).

In 1857 era membru al unei loji francmasonice din capitala Moldovei.

 

 

NICOLAE BALCESCU (1819-1852): om politic, istoric, economist, scriitor si ganditor democrat-revolutionar.

 

 

Participa activ la Revolutia din 1848, pregatita, in prealabil, in cadrul societatii secrete (lojii masonice) „Fratia”. Secretar al Guvernului Revolutionar Provizoriu de la 1848. A avut un rol de seama in stabilirea obiectivelor revolutiei din Tara Romaneasca, in conducerea si orientarea acesteia. A fost figura cea mai inaintata a Revolutiei de la 1848 din Tarile Romanesti, unul dintre cei mai proeminenti revolutionari europeni.

 

 

ION C. BRATIANU (1821-1891), om politic. Fratele lui Dumitru C. Bratianu.

 

De mai multe ori ministru si prim-ministru. Participa la Revolutia de la 1848, face parte din Divanurile Ad-hoc (1857), este membru al Partidului Liberal (din 1860) si fondator al Partidului National Liberal (1875), ministru de Finante (1866), de Interne (1867, 1876) si de Razboi (1867), prim-ministru (1881). A avut un rol important in orientarea politicii externe romanesti catre Puterile Centrale. Membru de onoare al Academiei Romane (1885).

Initiat in francmasonerie in 1846 la Paris, in Loja „Ateneul Strainilor”; tot aici se afiliaza Lojii „Trandafirul Perfectei Taceri”, in care i se acorda, la 14 iulie 1847, gradul de Maestru.

In 1848 era afiliat Lojii bucurestene „Fratia”, dupa care se reintoarce la Paris, unde va fi arestat dupa cativa ani pentru aparticipare la atentatul impotriva lui Napoleon al II-lea.

Se intoarce la Bucuresti si fondeaza, in 1857, alaturi de alti frati reveniti si ei din exil, Loja „Steaua Dunarii”. A participat la actiunea de inlaturare de la conducerea tarii a domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

 

 

BOGDAN-PETRICEICU HASDEU (1838-1907) scriitor, lingvist, folclorist si istoric. Membru al Societatii Academice Romane si vice-presedinte al Academiei Romane in perioada 1885-1906.

 

 

Nu se cunosc data si locul initierii sale. Urmatoarele cuvinte, care ii apartin, pot fi considerate relevante in ceea ce priveste aderenta sa la Ordin: „Ce este Romanismul? El este pentru noi prima conditiune ca sa putem iubi Umanitatea. El este pentru noi prima conditiune ca sa putem iubi Libertatea. El este pentru noi prima conditiune ca sa putem iubi Adevarul. Romanismul este Umanitate, Libertate si Adevar.”

 

 

TITU MAIORESCU (1840-1917), critic literar, estetician si om politic.

 

Titu Maiorescu.jpg -

A absolvit ca sef de promotie, Academia Theresiana din Viena (1851-1858), continuandu-si studiile la Berlin si Giesen, unde obtine licenta in litere si filosofie (1860), la Sorbona si licenta in drept (1861). Reintors in patrie, obtine un post in magistratura la Tribunalul de Ilfov (1862), apoi va fi profesor universitar de istorie, filozofie si logica la Iasi si la Bucuresti.

 In 1863 a fondat la Iasi Societatea literara „Junimea”. In urma unui proces de imoralitate, este suspendat din invatamant in 1864, dar intra in avocatura si din nou in invatamant (1865), de unde va fi demis iar in 1868. Regalist si conservator, intra in politica si este ales deputat (1874), ocupand succesiv urmatoarele portofolii ministeriale: al Cultelor (1874-1876), agent diplomatic la Berlin (1876-1900), de Justitie (1900-1901,1912) de Externe (1911-1912, 1912-1914), iar ca prim-ministru (1912, 1913) prezideaza Congresul de Pace de la Bucuresti (1913), in urma razboaielor balcanice.

Intre 1884 si 1909 este profesor la Universitatea din Bucuresti, rector al acestei institutii (intre 1892 si 1897). Pana in 1914 a fost presedintele Partidului Conservator. In critica literara a sustinut principiul autonomiei estetice si, prin teoria „formelor fara fond”, a denuntat transplantarea formala a unor institutii si reforme inadecvate situatiilor prin care trecea Romania la sfarsitul secolului al XIX-lea.

A introdus criteriul estetic in judecarea valorilor poetice (O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867), a studiat unele probleme de lingvistica (Despre scrierea limbii romane), a contribuit la afirmarea unor reprezentanti ilustri ai literaturii autohtone, precum Mihai Eminescu, Ion Creanga, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici (Critice, 3 vol.).

Logician (Logica), orator (Discursuri parlamentare) si memorialist (Insemnari zilnice) de exceptie, a fost numit membru al Societatii Literare Romane (viitoarea Academie Romana) inca din 1867, fiind vicepresedintele acesteia (1880) si presedintele sectiunii literare (1889).

Initiat, asemenea majoritatii junimistilor, in Loja ieseana „Steaua Romaniei”, la 26 noiembrie 1866 (loja, al carei Venerabil era George Sutu, fusese constituita la 18 august acelasi an).

Dupa cateva luni, la 11 februarie 1887, primeste gradele de Companion si Maestru, tot in aceasta loja.

 

 

SEVER FRENTIU – S-a nascut in anul 1931, la Sacuieni, judetul Bihor.

 

[frentiu.jpg]

 

A urmat cursurile Institutului de Arte din Cluj. In 1961 devine presedintele filialei Uniunii Artistilor Plastici din Arad. A avut numeroase expozitii de grafica si pictura in tara si in strainatate.

A semnat scenografia mai multor spectacole la Teatrul Mare din Arad, Teatrul Ion Creanga, Teatrul Tandarica, Teatrul Mic, Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” si Teatrul Evreiesc, Teatrul National, Studioul de film Buftea din Bucuresti, precum si la teatre din Ungaria si Norvegia, Elvetia, Canada.

A realizat vitralii pentru Palatul Foisor (Sinaia), Casa de Oaspeti (Olanesti), Palatul Cotroceni si Biserica Luterana din Bucuresti.
Este initiat in Franc-Masonerie in 1992. In 1993, participa la ceremonia de reaprindere a luminilor Marii Loji Nationale a Romaniei.

In 1994 devinee Maestru Venerabil al Lojii Nomine, iar in anul 1995 este ales Mare Maestru al Marii Loji Nationale din Romania. In 1996, realizeaza impreuna cu Ilustrul Frate Vladimir Boanta unirea masonica din Romania.
A trecut la Orientul Etern in anul 1997.
„L-am cunoscut foarte bine pe Marele Maestru Sever Frentiu. Un om mare. Daca n-ar fi murit, ar fi ajuns unul dintre marii Mari Maestri.

El intelesese intr-adevar totul. Pacat ca s-a dus atat de repede.”

(Ilustrul Frate Robert Heyat, Membru al Marii Loji din Washington DC).

 

 

HORIA HULUBEI (1896-1972), fizician.

 

 

Isi sustine dectoratul la Paris, dupa care este asistent (1936) , profesor si rector al Universitatii din Bucuresti.

A descoperit elementul 87 din tabelul lui Mendeleev, pe care l-a botezat, in amintirea provinciei sale, Moldavium. A elaborat lucrari de spectroscopie, fizica particolelor elementare si fizica nucleara, organizind primele cercetari romanesti in domeniul fizicii atomice. Membru corespondent (1937) si membru titular (1946) al Academiei Romane.

Nu se cunosc inca locul si data initierii sale. In decembrie 1944 facea parte, alaturi de generalul Pandele si jurnalistul N.D. Cocea, din Comitetul care a hotarat convocarea Conventului privind reaprinderea luminilor masonice  in Romania. In perioada 1945-1948 a fost „membru al Comitetului de reorganizare si conducere a Francmasoneriei progresiste romane, acceptata si controlata de Partidul Comunist” (Horia Nestorescu-Balcesti).

 

 

MIHAIL SADOVEANU (1880-1961), scriitor si om politic.

 

Intre 1900 si 1919 a fost director al Teatrului National din Iasi. La 24 de ani era copist la Casa Scoalelor, iar la 27 de ani, subsef de birou la Directia artelor din Ministerul Instructiunii si Cultelor, inspector al cercurilor culturale. In 1908 a devenit vicepresedinte al Societatii Scriitorilor Romani, iar apoi presedinte al acesteia. Membru corespondent (1916) si membru titular (1921) al Academiei Romane. Premiul National (1924).

Redactor la Samanatorul, Cumpana, Insemnari literare, Insemnari iesene, unul dintre principalii colaboratori ai Vietii romanesti, director al Adevarului si al Diminetii.

Opera sa literara cuprinde povestiri si romane istorice (Neamul Soimarestilor, Fratii Jderi, Zodia Cancerului sau Vremea Ducai Voda, Creanga de aur, Nicoara Potcoava), proza de investigatie sociala (Bordeenii, O istorie de demult, Venea o moara pe Siret, Baltagul, Hanul Ancutei), naratiuni si descrieri (Tara de dincolo de negura, Noptile de Sanziene, Valea Frumoasei, Nada Florilor, Locul unde nu s-a intamplat nimic) etc.

A mai scris studii, povestiri si romane inspirate de apartenenta sa la Ordinul Masonic si de credinta intr-o lume mai buna (Lumina vine de la Rasarit – conferinta tinuta in 1945; Lupta pentru pace.

Al doilea Congres Mondial al partizanilor pacii la Varsovia – conferinta tinuta la 19 decembrie 1950 in sala Ateneului Roman; romanul Mitrea Cocor). In perioada interbelica a fost membru al Partidului Agrar, deputat (1926), senator si presedinte al Senatului (1931), iar dupa al doilea razboi mondial, in virtutea ideilor sale, trece de partea comunistilor, fiind membru al Prezidiului Adunarii Deputatilor (1947), vicepresedinte al Prezidiului Adunarii Deputatilor (1948-1961), conducatorul delegatiei Romaniei la Congresul Mondial al Pacii de la Paris (1949), membru in Consiliul Mondial al Pacii.

Nu se cunosc locul si data initierii sale. Intre 1927 si 1930 a fost Venerabilul Lojii iesene „Dimitrie Cantemir”, iar din 1932 al Lojii „Moldova”, din acelasi oras.

Intre 1930 si 1935 a indeplinit si urmatoarele demnitati masonice: Mare Maestru Adjunct al Marii Loji Nationale din Romania (MLNR), Pro Mare Maestru al MLNR, Mare Maestru al MLNR si Mare Maestru al Francmasoneriei Romane Unite. Fratele sau, Vasile Sadoveanu, de profesie inginer agronom, a fost, de asemenea, mason.

 

 

NICOLAE TITULESCU (1882-1941), om politic si diplomat de talie internationala.

 

Nicolae_Titulescu

Numit si „Cavalerul Pacii mondiale”. Dupa obtinerea licentei in drept la Pris, revine in tara ca avocat in Baroul de Ilfov. Profesor universitar de drept civil la Iasi (1905) si Bucuresti (1909), deputat (1912), delegat la Conferinta de Pace de la Trianon (1920), unde a avut un rol deosebit in recunoasterea granitelor Romaniei Mari.

Ministru de Finante (1917-1918 si 1920-1921), ministru plenipotentiar la Londra (1921), de doua ori ministru de Externe (1927-1928 si 1932-1936), delegat permanent (1920-1936) al Romaniei la Liga Natiunilor, fiind singurul diplomat ales de doua ori ca presedinte al acestei organizatii (1930 si 1931). Membru de onoare (1930) si membru titular (1935) al Academiei Romane.Presedinte al Academiei Diplomatice Internationale.

A fost unul dintre cei mai straluciti oratori si creatori de politica internationala pentru promovarea si mentinerea pacii. Indepartat din guvern (august 1936), a emigrat in Franta.

A simpatizat cu adeptii Republicii Spaniole in timpul razboiului civil din aceasta tara (1936-1939).

Nu se cunosc locul si data initierii sale, efectuata probabil cand se afla la studii in Franta.

 

 

ALEXANDRU VAIDA VOEVOD (1872-1950), medic si om politic.

 

 

In timpul studiilor de medicina efectuate la Viena, saluta delegatia romana care a adus aici Memorandumul (1892) si participa la organizarea unui congres care critica stapanirea maghiara in Transilvania si al partidului National-Taranesc, reprezentant al romanilor din Transilvania in Parlamentul de la Budapesta, citeste, in 1918, in acest Parlament Declaratia de valorificare a dreptului de autodeterminare al Natiunii Romane. A fost ales de Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia (1 Decembrie 1918) membru in Consiliul Dirigent al Transilvaniei (1918-1920) si membru al delegatiei care a prezentat, regelui Ferdinand I, Actul Unirii.

Dan Amedeu Lazarescu ii prezinta astfel activitatea: „Intre decembrie 1919 si martie 1920 s-a aflat in fruntea Guvernului Romaniei, calitate in care, dupa intoarcerea lui Ionel Bratianu, a condus delagatia tarii noastre la Conferinta de Pace de la Paris.

A fost ministru de Interne in guvernele formate de Partidul National -Taranesc (10 noiembrie 1928 – 6 iunie 1930 si 13 iunie – 9 octombrie 1930) si apoi din nou prim-ministru (6 iunie – a august 1932 si 4 ianuarie – 13 noiembrie 1933). In martie 1845 a fost arestat, iar apoi detinut cu domiciliul fortat pana la sfarsitul vietii”. Dupa Dan Amedeu Lazarescu, Vaida-Voevod a solicitat primirea in Loja intelectuala „Ernest Renan” in primele luni ale anului 1919.

„Dupa ce Bratianu a semnat in numele Romaniei, la 28 iunie 1919, Tratatul de Pace cu Germania, in Galeria oglinzilor din castelul de la Versailles, el a parasit Parisul si a revenit in tara…” In acest context, Vaida-Voevod a fost audiat la 7 iulie 1919, in vederea initierii care a avut loc abia la 4 august, fiind primit ucenic in loja solicitata. La 20 septembrie 1919 a participat, la Paris, ca invitat special, la sedinta de inchidere a Conventului anual al Marelui Orient de Franta.

„In calitatea lui, recunoscuta, de membru al Marelui Orient, Vaida a avut prilejul sa trateze cu Clemenceau si cu George Lloyd, ei insisi membri ai societatii secrete, in cu totul alte conditii decat Ionel Bratianu…

Pe buna dreptate, V.V. Tilea aprecia in lucrarea sa Actiunea diplomatica a Romaniei, publicata in 1925, ca Alexandru Vaida-Voevod a stiut sa construiasca pretentiilor noastre o baza armonizata cu interesele Aliatilor, izbutind sa castige Romaniei, in scurt timp, locul si rolul cel mai important intre toate statele Europei Centrale si Orientale”.

Dupa Horia Nestorescu-Balcesti, la 21 iunie 1923, Vaida-Voevod a fost ales Membru Emerit al Suveranului Sanctuar al Romaniei (deci primise deja gradul 33), iar in 1928 a fost ales Mare Orator Adjunct.

05/04/2011 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: