Paleoarmânism: condamnarea încercării de a crea o nouă minoritate naţională în România

Paleoarmânism: condamnarea încercării de a crea o nouă minoritate naţională în România

 

Într-un studiu al carui rezumat l-am publicat recent pe acest blog, incercam sa impun termenul de “paleoarmânism”, in opozitie cu neoarmânismul, si enumeram trasaturile definitorii ale acestui curent care strange laolalta elitele aromânilor de astazi.

Ca o exemplificare perfecta a paleoarmanismului, am gasit recent si postez aici reactia Societatii de Cultura Macedo-Română la textul conceput de catre Consiliul Armanjilor ca o invitaţie la adunarea de asta vara de la Moscopole.

Evident, reactia societatii conduse de Ion Caramitru a venit in luna august 2010, cu cateva zile inainte de evenimentul respectiv, dar a trecut aproape neobservat pentru că, asa cum subliniam in studiul meu, paleoarmanismul are o mare problema de propagare in general a ideilor sale, si cu atat mai mult in cazul particular al comunitatii aromane, unde acestea idei sunt practic necunoscute, sau sunt prezentate de neoarmanisti ca apartinand unor “tradatori de neam”.
“Erijat în reprezentant al comunităţilor de aromâni de pretutindeni, Biroul Executiv al „Consiliului Armânjilor (Makedonarmânjilor)” – CMA, fondat în anul 2005 de organizaţii mai mult sau mai puţin aromâneşti din diferite ţări balcanice şi europene, a lansat, sub semnătura preşedintelui I. Mantsu şi a secretarului general N. Caracota, un comunicat intitulat „Moscopole 2010 – evenimentul anului pentru armâni“.

Textul este conceput ca o invitaţie la adunarea ce urmează a avea loc la Moscopole, în zilele de 12-16 august 2010, pentru prăznuirea Adormirii Sfintei Fecioare Maria, dar şi ca o declaraţie de principii privind identitatea aromânilor.

Merită, fără îndoială, să fie salutată de către toţi aromânii orice iniţiativă menită să contribuie la relevarea, încurajarea afirmării şi salvgardarea valorilor tradiţiei culturale aromâneşti, să incite la meditaţie asupra destinului istoric al acestei ramuri balcanice a poporului român, în plin proces de accelerată asimilare cu naţiunile balcanice dominante în statele în care reprezentanţii ei trăiesc.
Din păcate, mijloacele pe care CMA le foloseşte nu duc la aceste rezultate, ci dimpotrivă. Comunicatul CMA cuprinde, fie din ignoranţă, fie din rea credinţă, grave erori, jumătăţi de adevăruri ori pur şi simplu frapante neadevăruri istorice, de natură să compromită cauza salvgardării identităţii aromâneşti.

Astfel, contrar celor afirmate în Comunicatul CMA:

1) Moscopolea nu a fost niciodată al doilea oraş ca populaţie şi prosperitate din Imperiul otoman, acest loc i-a revenit întotdeauna Salonicului, Moscopolea nu se afla nici măcar pe locul al treilea.

2) Este impropriu şi anacronic să afirmi că la Moscopole s-a dezvoltat „iluminismul aromânesc”, Cavalioti nu este un iluminist.

3) Ataşaţi desigur particularităţilor lor „aromâneşti”, majoritatea intelectualilor moscopoleni, cu excepţia în parte a lui Cavalioti, au fost, asemenea unui Ev. Averoff din Metsovo (Aminciu) în zilele noastre, „grecomani”, precum Daniil Moscopoleanul care recomandă folosirea limbilor balcanice numai pentru a înlesni tuturor neelenilor să înveţe greaca şi-i invită pe toţi neelenii să devină astfel greci, lepădându-şi limbile şi datinile „barbare”.

4) Adepţi ai luminilor germane (Aufklärung) au fost abia intelectualii aromâni din emigraţia în Europa Centrală, între care Ucuta şi Roja, foarte legaţi de intelectualii Şcolii Ardelene şi de ideile lor şi care au afirmat categoric identitatea aromânilor cu toţi ceilalţi români, preconizând chiar crearea unei limbi literare unice pentru toţi românii, prin fuziunea de elemente proprii tuturor dialectelor şi graiurilor româneşti.

5) Nu există niciun element cert de limbă sau cultură moştenit de aromâni de la ipoteticii lor strămoşi vechi macedoneni: „macedonitatea” aromânilor nu e o tradiţie legendară populară, ci un mit ideologic de fabricaţie recentă şi cultă. Cândva, în epoca romantică, şi bulgarii invocau în beneficiu propriu mitul „macedonităţii” lor, după cum albanezii lui Enver Hodja decretaseră albanitatea intelectualilor moscopoleni, în frunte cu Th. A. Cavalioti.

6) Este util să reamintim că nucleul originar al populaţiei aromâneşti nu este concentrat în Macedonia, nu aceasta este patria primitivă a aromânilor. Grecitatea vechilor macedoneni – elenizaţi complet în vremea lui Filip şi care au elenizat oricum Orientul prin Alexandru cel Mare – este susţinută de nu puţini savanţi.

7) Potrivit tuturor mărturiilor aromâneşti şi străine de epocă, inclusiv greceşti, în sec. XVIII-XIX aromânii erau mândri de originea lor latină, italică şi romană, nicidecum de o presupusă origine macedoneană.

8 ) Este incorectă expresia „civilizaţie remarcantă”.

Societatea de Cultură Macedo-Română deplânge modul lipsit de seriozitate şi de autentic respect faţă de valorile culturii şi civilizaţiei în care aşa-numitul CMA înţelege să trateze problema identităţii şi destinului aromânilor, compromiţând cauza aromânismului şi înjosind demnitatea soiei lor.
Totodată, Societatea de Cultură Macedo-Română condamnă tenacitatea agresivă cu care organizaţiile de sub autoritatea CMA, apelând şi la sprijinul altor state, încearcă să impună României, crearea unei noi minorităţi naţionale pe teritoriul ei, prin ruperea aromânilor din România din unitatea neamului românesc. Acest fapt este cu atât mai regretabil cu cât părinţii şi bunicii celor ce se fac reprezentaţi de CMA s-au aşezat în România invocându-şi românitatea.

În pofida afirmaţiilor neadevărate proferate de organizaţiile grupate sub autoritatea aşa numitului „Consiliului Armânjilor (Makedonarmânjilor)”, inclusiv de unele organizaţii din statele balcanice, nici Societatea de Cultură Macedo-Română, fondată acum mai bine de 130 de ani, nici statul român nu au împiedicat vreodată, în vreun fel, afirmarea şi cultivarea particularităţilor culturale ale aromânilor, nu au promovat „românizarea” lor silnică.

Societatea de Cultură Macedo-Română şi statul român au fost singurele instituţii din lume care, fiecare în felul ei şi cu mijloacele de care dispunea, au ocrotit menţinerea acestor particularităţi, înlesnind în acelaşi timp, de bună seamă, aromânilor afirmarea pe plan social şi cultural, prin acordarea cetăţeniei române în condiţii privilegiate. Astfel s-a frânat, vreme de mai bine de un secol, procesul asimilării aromânilor de naţiunile balcanice.

Toţi creatorii de literatură cultă dialectală aromânească, toţi cercetătorii aromâni care au studiat dialectul, istoria şi cultura aromânilor, făcându-le cunoscute în lume, toţi intelectualii aromâni care s-au afirmat în diverse domenii ale ştiinţelor, tehnicii şi artelor, în spaţiul României, s-au declarat, fără excepţie, pe toată durata existenţei lor şi din toată inima, români şi au asumat sarcini importante în Societatea de Cultură Macedo-Română.

Avem datoria să reamintim totodată că statul român ori Societatea de Cultură Macedo-Română nu au încercat nicio clipă să se folosească de aromânii cu sentimente româneşti ca de o unealtă în vederea atingerii unor obiective „imperialiste” în Peninsula Balcanică, aşa cum au fost şi mai sunt acuzate în chip calomnios.

Dimpotrivă, atât Societatea de Cultură Macedo-Română, cât şi statul român au recomandat neîncetat aromânilor cu sentimente româneşti să fie leali naţiunilor în mijlocul cărora trăiesc, să promoveze valorile şi principiile civilizaţiei europene, ale creştinismului, democraţiei, libertăţii individuale şi solidarităţii sociale şi să-şi pună experienţele culturale şi existenţiale balcanice în serviciul cunoaşterii reciproce şi apropierii dintre ţările Peninsulei şi România.

Spre deosebire de „aromânjii” Consiliului, care interzic aromânilor să se declare români şi condamnă opţiunea pentru românitate.
Societatea de Cultură Macedo-Română înţelege să rămână credincioasă venerabilelor ei tradiţii.”

Sursa:daimadeadun.wordpress.com

 Izabela Papazicu

 

 

Publicitate