CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

PUTEREA VINDECATOARE A RUGACIUNILOR A FOST MASURATA DE CERCETATORII RUSI

Pravda: Un cercetator rus a masurat puterea rugaciunii vindecatoare  

Experti rusi in femomene paranormale au facut un experiment alaturi de cercetatori stiintifici si au ajuns la concluzia – cunoscuta de altfel de credinciosi – ca oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici, atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele.

Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin.

“O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg. “Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.”, declara el pentru Pravda.

Profesorul Slezin a făcut ceva incredibil si anume a măsurat puterea rugăciunii, folosind o tehnica speciala, recomandata de alti cercetatori in domeniu, cu care a colaborat, dar si energoterapeuti.

  El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit, pe care l-a denumit “stingerea, sau inchiderea completă a cortexului cerebral”. Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută.

Pe măsură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă.

 Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută “trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană. Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.

 „Practic nu mai exista nicio forma de stres”, dupa cum observa cercetatorul rus. „iar stresul este responsabil de majoritatea bolilor. Boala apare mai intai la nivelul capului si apoi coboara in organ pe fondul slabirii campului energetic.”

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizează tensiunea şi valorile analizei sângelui.

 Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobâl, instrumentele de măsură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.

Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor. Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.

 Proteinele virusurilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.

Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică.

 Radiaţia electromagnetică dă rezultate net inferioare. Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă. Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece.

Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale. cercetatorii japonezi au demonstrat ca apa isi modifica stuctura cristalina in prezenta anumitor sentimente umane precum dragoste, ura, invidie, suferinta, rugaciune, meditatie etc. Apa sfintita de rugaciune este cea mai pura apa ca si forma de cristal, este practic nealterata si este „apa vie”.

Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca… Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.

“Apa distinge nivelul de credinţă al oamenilor.”, spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.

 

Luni, 31 ianuarie 2011

Sursa: agentia org.

31/01/2011 Posted by | CREDINTA | , , , , | Un comentariu

Fiica lui Ştefan cel Mare al Moldovei, Olena (Elena Voloşanca 1465 – 1505)

 

Fișier:Doamna Evdochia Olelkovici.JPG

Stefan cel mare si Sfant(Ştefan III Muşat), domn al Moldovei (1457-1504)

Doamna Evdokia Olelkovici de Kiev, prima soţie a lui Ştefan cel Mare, extras de pe tabloul votiv al bisericii Sf.Nicolae Domnesc din Iaşi

Părinţii Olenei (Elenei) Voloşanca

Olena (Elena), numită ulterior de către ruşii moscoviţi “Voloşanca” (adică românca) este fiica domnitorului Moldovei Ştefan III-lea cel Mare cu prima sa soţie Doamna Evdokia Olelkovici de Kiev. Ştefan cel Mare al Moldovei a avut trei căsătorii: cu Evdokia Olelkovici de Kiev, cu Maria de Mangop (din familie princiară bizantină) şi cu Maria Voichiţa (fiica lui Radu cel Frumos, domnul Munteniei, fratele lui Vlad Ţepeş).

 

Ştefan cel Mare şi soţiile sale. Prima din stanga, Domniţa Elena (Olena), fiica lui Ştefan cel Mare şi a Evdochiei de Kiev.

Toate soţiile domnitorului erau de rang princiar, descendente din mari familii domnitoare, între care cea de-a doua, Maria de Mangop, chiar urmaşa familiei imperiale bizantine a Asan-Paleologilor.

Ştefan a contactat căsătorii, conform uzanţelor epocii în întreaga Europă, care-i aduceau şi alianţe politice profitabile.

Căsătoria domnului Moldovei Ştefan cu Evdokia de Kiev a avut loc la Suceava, la 5 iulie 1463, în faţa înaltelor feţe bisericeşti ale Moldovei şi ale curţii domneşti. Ştefan avea atunci cam 25 de ani, iar mireasa era o tînără blondă, se pare foarte frumoasă, aproape o copilă.

Evdokia era rusoaică sau lituaniancă rusificată. După nume era ortodoxa.

Bunicul sau Vladimir, mare cneaz de Kiev, era descendentul marilor duci ai Lituaniei, din care s-a tras de altfel şi familia regală a Poloniei. El a fost primul care s-a creştinat (în secolul al XIV-lea lituanienii erau încă păgîni) sub numele bizantin Vasile.

Vladimir a avut patru urmaşi din care doar tatăl Evdokiei, Alexandru (Olelko), s-a afirmat în luptele politice dintre unchii săi. Acesta l-a sprijinit pe vărul său, regele Poloniei, Cazimir al IV-lea Jagello, care i-a confirmat calitatea de mare cneaz de Kiev.

Despre Evdokia se ştiu însă puţine lucruri. Ştefan a avut cu ea, în mod sigur, un băiat numit Petru, născut probabil în 1465-1466 şi mort în 1480, deci la 14-15 ani. Mormîntul lui se află la mănăstirea Putna.

Fiul cel mare a lui Ştefan, Alexandru, născut în jurul anului 1464 şi mort în 1496, nu se ştie nici pînă azi cu certitudine dacă era al Evdokiei sau al unei anume Maruşca, cu care iarăşi nu se ştie dacă Ştefan cel Mare a fost căsătorit sau a fost doar una din ţiitoarele domnului.

Cu Evdokia, Ştefan a avut şi o fată, Olena (Elena), victima unui destin nefericit pe care-l vom desluşi în continuare.

Pană atunci însă, trebuie să amintim că frumoasa Evdokia s-a stins din viaţa la doar patru ani după căsătoria cu Ştefan cel Mare, în 1467, nu se ştie dacă de boală sau în urma unei naşteri.

Mormantul ei  a fost descoperit în urma săpăturilor arheologice, la biserica Mirăuţilor, fosta mitropolie a Moldovei în timpul lui Ştefan cel Mare.

Cînd Evdokia se afla pe patul de moarte, Ştefan era plecat în campania împotriva lui Matrei Corvin. Prima sa soţie n-a apucat să vadă nimic din gloria soţului ei.

Ştefan a fost, se pare, foarte afectat la aflarea veştii, şi a rămas mult timp neconsolat.

Chiar şi după a treia căsătorie, cu Maria Voichiţa, mai făcea danii pentru sufletul Evdokiei.

Căsătoria doamnei (Olena) Elena Voloşanca cu moştenitorul cneazului moscovei Ivan cel Tînăr

Aşa cum spuneam, destinul Elenei, fiica Evdokiei de Kiev şi a lui Ştefan cel Mare al Moldovei, a fost unul nefericit.

În 1479 Ştefan a început tratativele pentru o căsătorie dinastică între fiica lui şi cneazul Moscovei, Ivan Ivanovici (feciorul moştenitor a cneazului Moscovei Ivan III-lea Vasilievici cel Mare).

El s-a adresat cumnatei sale Teodosia, sora răposatei doamne Evdokia Olelkovici de Kiev, care era ruda cu familia princiară moscovită.

Prin anii 1480-1481 se pomeni voievodul Ştefan al Moldovei cu o delegaţie a ţarului Moscovei, Ivan Vasilievici al III-lea, care venea să-i ceară mana domniţei lui, Olena (Elena), pentru fiul său Ivan cel tînăr. Boierul Mihai Pleştev, trimisul ţarului, sosi la Suceava cu o numeroasă şi strălucită întovărăşire de boieri moscoviţi şi cu împuternicirea de-a săvîrşi logodna, ca procurator al tînărului Ivan.

Logodna celor doi s-a făcut la Suceava, prin procura, reprezentantul cneazului.

Urmară ospeţe şi serbări şi domniţa Elena porni, prin Polonia, înspre destinul ei. Nu avea să-şi mai vadă niciodată tatăl şi locurile natale. Ştefan-Vodă îi dărui trei boieri s-o întovărăşească: Lascu, Sînger şi pe Gherasim cu jupînesele lor.

Regele Cazimir al Poloniei primi pe tînăra domniţă moldoveancă şi pe însoţitorii ei cum se cuvenea viitoarei ţarine moscovite, dîndu-i bogate daruri, şi alaiul domnesc porni mai departe, ajungînd la Moscova de postul Sfîntului Filip.

Acolo, tanăra domniţă, întîmpinată de mama cneazului Moscovei Ivan III-lea, Maria Iaroslavna, fu găzduită la mănăstirea Voznesenskaia, unde a rămas pîna la celebrarea cununiei.

Ulterior, prin mijlocirea mamei ţarului, doamna Olena (Elena) făcu cunoştinţă cu logodnicul ei, iar de bobotează, la 12 ianuarie 1483, are loc căsătoria Olenei, fiica lui Ştefan cel Mare al Moldovei cu Ivan cel tînăr, fiul şi moştenitorul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea cel mare (1482-1505).

În toamna anului următor, la 10 octombrie 1483, Elena a născut un fiu, botezat Dimitrie.

Ivan cel Tînăr al Moscovei, soţul Olenei (Elenei) Voloşanca

Ivan Ivanovici cel Tînăr (n. 15 februarie 1458 — d. 7 martie 1490) era feciorul moştenitor al cneazului Moscovei Ivan III-lea Vasilievici cel Mare cu prima sa soţie Maria Borisovna, fiica marelui cneaz de Tveri – Boris Alexandrovici.

În calitate de nepot al lui Mihail de Tveri, care nu avea feciori, Ivan cel Tînăr putea pretinde la moştenirea cnezatului Tveri.

În 1468, tînărul Ivan Ivanovici îl însoţeşte pe tatăl său cneazul Ivan III-lea în incursiunile sale din hanatul Cazan. Din 1471 era asociat la domnia tatălui său. Monezile timpului se băteau cu numele ambelor conducători.

În 1472 şi 1477, în timpul incursiunii tatălui său cneazului Ivan III-lea în Novgorod, Ivan cel Tînăr a administrat Moscova. De asemenea tînărul Ivan a fost şi conducător de oşti în timpul Bătăliei de la Ugor, 1480. În 1483 Ivan cel Tînăr se căsătoreşte cu fiica domnitorului Moldovei Ştefan III-lea cel Mare, Elena.

Căsătoria facilita consolidarea alianţei politico-militare cu cnezatul (voievodatul) Moldovei.

În 1485, Ivan cel Tînăr împreună cu tatăl său au făcut o incursiune în cnezatul Tveri, unde domnea unchiul său după mamă Mihail Borisovici, pe care îl alungă de la domnie, anexează Tveri-ul la Moscova şi devine el însuşi cneaz de Tveri.

În cinstea acestui eveniment se bate o monedă comemorativă, care reprezintă pe Ivan cel Tînăr care taie cu sabia coada de balaur, reprezentarea trădării.

Ivan cel Tînăr a avut un singur urmaş – pe Dimitrie, feciorul Elenei Voloşanca.

Lupta pentru putere la curtea cnezatului Moscovei. Încoronarea lui Dimitrie.

A doua soţie a socrului Elenei Ivan al III-lea cel Mare, Sofia Paleolog, descendenta ultimilor împăraţi bizantini, nu vedea cu ochi buni atenţia pe care marele cneaz o acorda nurorii şi nepotului său.

Mai mult, dorea ca Elena şi Dimitrie să cadă în dizgraţie, iar fiul ei Vasile să devină moştenitor al tronului.

În anii 1483-1490 statutul lui Ivan cel Tînăr şi al fiului său Dimitrie (nepotul lui Ştefan cel Mare al Moldovei) la curtea de la Moscova era foarte înalt şi nimeni nu se îndoia de faptul că vor guverna cnezatul Moscovei după decesul lui Ivan III-lea.

Statutul aliaţilor Sofiei Palelog era mult mai jos, spre exemplu Sofia nu a reuşit să obţină dregătorii importante pentru rudele sale, fratele ei Andrei fiind nevoit să părăsească Moscova iar nepoata Maria, soţia cneazului Vasilii Vereiski a fost nevoită să fugă în Letonia împreună cu soţul, evenimente care au influenţat poziţia Sofiei Paleolog la curte.

Se întrevedeau numai zile fericite pentru Elena Voloşanca (fiica lui Ştefan III-lea cel Mare al Moldovei) la curtea de la Moscova.

Începînd cu anul 1490 situaţia la curte s-a schimbat, după îmbolnărirea subită şi moartea moştenitorului tronului moscovit Ivan cel Tanăr (6  martie 1490).

Se presupune că ar fi murit de podagră, fie otrăvit de un medic evreu veneţian pe nume Leon (venit la chemarea Sofiei Palelog) care-l îngrijea. Ulterior medicul a fost executat din porunca tatălui lui Ivan cel Tînăr, Ivan III-lea cel Mare.

Trebuie menţionat totuşi că faptul otrăvirii moştenitorului cneazului moscovit nu a fost confirmat pănă azi.

După moartea soţului, Ivan cel Tînăr, viaţa Olenei (Elenei) a devenit un coşmar.

Moştenitorul tronului moscovit devine Dimitrie, feciorul lui Ivan şi Elena Voloşanca. Pe parcursul anilor următori lupta între adepţii tînărului domnitor şi cei ai feciorului Sofiei, Vasilie s-au înteţit spre anul 1497, an în care cneazul Moscovei Ivan III-lea cel Mare decide încoronarea nepotului său, fiul Elenei Voloşanca, Dimitrie.

 

Încoronarea lui Dimitrie rezolva problema moştenitorului la tronul moscovit. Evident, adepţii lui Vasilie, nu erau deloc bucuroşi de decizia cneazului Ivan III-lea.

 În decembrie 1497 a fost descoperit un compot important, ce presupunea răscoala lui Vasilie împotriva propriului tată.

Complotiştii preconizau omorarea lui Dimitrie precum şi  pradarea visteriei  cnezatului.

Trebuie remarcat că boierii nu au susţinut complotiştii, chiar dacă aceştea proveneau din familii boiereşti mari.

În urma  complotului eşuat Ivan III-lea o exilează pe cea de a doua soţie a sa Sofia Paleolog, iar Vasilie e amplasat sub arest la domiciliu.

Complotiştii din rîndurile boierilor (Afanasie Eropkin, Skriabin şi Gusev), precum şi femeile complice din partea Sofiei  au fost in parte executaţi, iar altii au fost întemniţaţi.

În data de 4 februarie 1498, în Catedrala Adormirii (Uspenskii Sobor), cu mare pompă are loc încoronarea cneazului Dimitrie la vîrsta de 15 ani, cu participarea mitropolitului şi ierarhilor superiori ai bisericii, boierilor şi membrilor familiei domnitoare.

Cneazul Ivan III-lea cel Mare a binecuvîntat pe nepotul său Dimitrie cneaz al Vladimirului, al Moscovei şi al Novgorodului.

Viaţa secretă a fiicei lui Ştefan cel Mare. Drama Olenei, prinţesa moldoveancă implicată în lupte dinastice la Moscova şi în secte religioase interzise

Detaliu din giuglgiul brodat care înfăţişeaza încoronarea lui Ivan cel Tânăr, soţul Olenei Voloşanca. În imagine s-ar afla şi fiica lui Ştefan cel Mare.

Dimitrie a fost îmbrăcat cu  însemnele distinctive suverane inclusiv “cuşma lui Monomah“, iar după încoronare a fost dată o mare serbare. În a doua jumătate a anului 1498, noul titlu a lui Dimitrie “mare cneaz” se folosea deja în documentele oficiale.

Procedurile de încoronare a lui Dimitrie au rămas ca exemplu pentru viitorii cneji moscoviţi, servind ca ghid inclusiv si pentru încoronarea lui Ivan IV-lea cel Groaznic, cu jumătate de secol mai tîrziu (1547), şi au rămas de exemplu în multe letopiseţe despre cnejii Vladimirului, documente care  demonstrau drepturile cnejilor moscoviţi asupra tuturor pămînturilor ruseşti.

În 1498 bucuria „ţarevnei” Elena a fost atît de mare încît în atelierul său a fost confecţionat un giulgiu care trebuia să imortalizeze actul din 1498. Giulgiul „Ceremonie bisericească”, ţesut cu fire de aur şi argint, a fost plasat în principalul locaş sfînt al Moscovei Catedrala Adormirii (Uspenskii Sobor), la două luni de la ceremonia încoronării lui Dimitrie. Această lucrare este primul tablou laic din Rusia.

 

Giulgiul – Procesiune bisericească, reprezentare laică a încoronării lui Dimitrie cneaz de Moscova, 1498

Notă: Pe giulgiu sunt reprezentate două cortegii: unul laic (stînga vizuală) şi altul bisericesc (dreapta vizuală). Pe partea stîngă îl putem vedea pe „ţareviciul” Dimitrie (cu o cruce în mână), iar în spatele său – bunelul Ivan al III-lea, moşul – Vasilie Ivanovici şi mama – „Elena Voloşanca”.

Cu toţii au nimburi în jurul capului. De asemenea, grupul din stînga este protejat de o “umbrelă” care are la bază crucea de forma literei „T” (umbrela este simbolul puterii).

Pe partea dreaptă îl remarcăm, în primul rînd, pe mitropolitul Moscovei Simon (pe straiele sale, dar şi pe „umbrelă” vedem simbolul crucii). În centrul lucrării este reprezentată icoana „Maica Domnului cu Pruncul”.

Deznodămîntul luptei pentru putere la Moscova. Drama doamnei Elena Voloşanca şi a feciorului ei Dimitrie

Incoronarea lui Dimitrie nu a adus totusi Elenei victoria în lupta pentru putere cu Sofia Paleolog şi feciorul ei Vasilie, chiar dacă pentru moment i-a întărit poziţiile.

Lupta pentru tronul moscovit între cele două lagăre a continuat.

Dimitrie nu a primit pămanturi şi nici puterea reală, iar intre timp situaţia politică internă în cnezat s-a înrăutăţit: din ordinul cneazului Ivan III-lea cel Mare au fost arestaţi şi condamnaţi la moarte mai mulţi boieri de rang înalt din anturajul nemijlocit al cneazului, unii dintre ei cu tot cu soţii şi copii.

În 1499 Vasilie, căzut anterior în dezgraţie în urma complotului, reuşeşte să-şi recapete in parte încrederea tatălui, inclusiv prin contribuţia Sofiei Paleolog (fosta complotistă care reuşeşte să recapete încrederea soţului şi susţinerea lui pentru feciorul său Vasilie).

În 1500 începe un  război ruso-lituanian, iar la 14 iulie 1500 ruşii obţin o victorie zdrobitoare la Verdoş. Anume în acea perioadă în scrierile vechi se observă o schimbare a părererii cneazului Ivan III-lea faţă de Vasilie şi pentru prima dată îl numeşte “cneaz al întregii Rusii“.

La 11 aprilie 1502 lupta dinastică se finalizează, prin căderea în dizgraţia cneazului Ivan III-lea a nepotului moştenitor Dimitrie şi mamei sale Elena Voloşanca (fiica lui Ştefan cel Mare a Moldovei).

Ivan III-lea ordonă ca Dimitrie să nu mai fie numit cneaz şi împreună cu mama sa Elena să nu mai fie pomeniţi în slujbele bisericeşti,  dispunand  totodată  arestul la domiciliu al amandorura.

După numirea lui Vasilie cneaz, Dimitrie nepotul şi Elena Voloşanca nora au fost întemniţaţi.

În acest mod lupta pentru tronul Moscovei au cîştigat-o Sofia Paleolog şi feciorul său Vasilie (care după moartea lui Ivan III-lea va domni în cnezatul Moscovei sub numele de Vasilie III-lea).

Ştefan cel Mare al Moldovei (tatăl Elenei Voloşanca) a fost înştiinţat despre evenimentele care se petrecea în cetatea moscovită si in septembrie 1502, la puţin timp după întemniţarea Elenei şi a lui Dimitrie, domnul cerea de la hanul tătar Mengli Ghirei ştiri despre aceştia, întrebîndu-l “vor fi în viaţă, fiica şi nepotul meu?“.

Hanul îi răspunde “Au fost oamenii mei la Moscova şi spun că toate acestea sunt minciuni“. Din păcate, nu erau minciuni.

Cei doi se aflau închişi într-un turn şi legaţi în fiare. Ştefan s-a stins din viaţă, după cum se ştie, în iulie 1504, fără a mai şti ceva de soarta fiicei sale.

Greu încercată doamna Elena şi-a urmat tatăl în viata de dincolo, la 18 ianuarie 1505, la mai puţin de un an.

A fost înmormîntată la mănăstirea Voznesenskaia, care o primise cadoul la logodna cu Ivan cel Tînăr, cel care trebuia sa ajungă mare cneaz al Moscovei.

Feciorul Elenei, Dimitrie a murit în 1509 în închisoare, după unele păreri din cauza frigului şi foamei, după altele din cauza intoxicării cu fum.

Moartea subită a Elenei şi lui Dimitrie au avut loc deja după decesul lui Ivan III-lea cel Mare (27 octombrie 1503, la 65 ani de viaţă), pe timpul domnie rivalului lor Vasilie III-lea (unchiul prin alianţă al lui Dimitrie) si feciorul Sofiei Paleolog.

După unele surse Ivan III-lea a refuzat să se călugărească înainte de moarte.

Sofia a murit cu puţin timp înainte de Ivan III-lea pe data de 7 aprilie 1503.

 Fișier:Ivan III of Russia.jpg

 Fișier:S.paleolog reconstruction01.jpg

Ivan III-lea Vasilievici cel mare, cneaz al Moscovei (1462-1505)

Sofia Paleolog, a doua soţie a lui Ivan III-lea, reconstituire S.A.Nikitin, 1994

Notă: Ivan III-lea Vasilievici (Ivan III-lea cel Mare) n. 22 ianuarie 1440 — d. 27 octombrie 1505 a fost mare cneaz al Moscovei din 1462 pînă în 1505 şi feciorul marelui cneaz al Moscovei Vaslilie II-lea Vasilievici cel Întunecat.

În decursul domniei lui Ivan III-lea au avut loc însemnate anexări de teritorii în jurul Moscovei şi transofrmarea acestui oraş în centrul cnezatului rus.

A fost obţinută eliberarea cnezatului de sub stapanirea hoardei tătare si a fost adoptat un set de legi şi un şir de reforme, care au reglementat statutul proprietăţilor  boierimii.

Bibliografie (surse):

  1. C.Gane, Trecute vieţi de doamne şi domniţe, Chişinău, Universitas, 1991.

  2. ru.wikipedia.org

  3. http://agonia.ro/index.php/prose/130366/index.html

  4. blog.nistru-prut.info

  5. Istoria md.

  6.  www.moldovenii.md/

31/01/2011 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | 6 comentarii

IAR AUZIM DESPRE ASA NUMITUL „IMPERIALISM ROMÂNESC” ? VIDEO

UN „IMPERIU” NUMIT ROMÂNIA

Romania Geographic Map

Dacă tot am auzit atâtea definiţii absurde pentru România, de ce nu ar fi posibilă şi asta? Mai ales că nu este chiar o noutate.

România bagă Basarabia în traistă şi invadează Ucraina! Deci are porniri imperiale.

O astfel de reacţie mi-a provocat dialogul unui parlamentar rus cu Traian Băsescu în sala Consiliului Europei de la Strasbourg.

“Clasa politică românească intenţionează să anexeze Moldova pentru a deveni mai mare”, a încercat să întrebe Iuri Nikiforovici Solonin, un parlamentar din Rusia.

“România nu are experienţa anexării altor state”, a căzut răspunsul ca o schijă.

Chiar cu riscul de a-i supăra pe mulţi fiindcă trecem printr-o perioadă grea, pot afirma că preşedintele român a prins o zi bună.

A fost spontan şi s-a descurcat excelent în corul iredentiştilor. Dar să fii rus şi să acuzi, fără să clipeşti, o ţară chinuită, ca România, de porniri imperiale, mi se pare uluitor.

Pot fi doar două explicaţii: ori omul are mintea lisă, ori este un ticălos.

Tertium non datur!

Prima variantă se exclude din start fiindcă Iuri Nikiforovici Solonin este decan al Facultăţii de filozofia culturii de la Sank-Petersburg şi membru al Consiliului Federaţiei Ruse.

Prin urmare, este un om educat. Nu se poate să nu fi citit opiniile unor academicieni sovietici, care pun semnul egalului între termenii “moldovean – român”.

A doua variantă este mai plauzibilă. Atitudinea lui Solonin se înscrie în aceeaşi partitură a calomniilor nefondate la adresa României. Uni politicieni şi ziarişti ruşi – nu toţi – au pornit o adevărată campanie contra noastră.

Ca pe vremea lui Stalin, deşi Medvedev a recomandat abandonarea stalinismului. Dacă în urmă cu 4-5 ani, veneau unii ruşi până la Bucureşti să ne unim cu cele 6 judeţe din R. Moldova, acum reacţia este furibună şi la polul opus: România “înghite”, “absoarbe” Moldova!

Dacă vom privi atent la ceea ce se întâmplă în regiune, vom înţelege mai bine situaţia. Pe timpul lui Viktor Iuşcenko, Rusia începea să se resemneze cu pierderea Ucrainei.

Încerca să atragă bunăvoinţa României ca să-şi menţină trupele de ocupaţie pe Nistru, într-un şah permanent la Kiev.

Şi nu numai.

Promisiunea de nuntă în Crimeea cu Viktor Ianukovici le-a redat ruşilor speranţa că nu e totul pierdut, că vor putea reface Uniunea. Cam de-atunci au început şi atacurile contra României.

Sigur că este o inepţie invazia noastră spre est şi oriunde. Noi ne aflăm în NATO şi nu facem ce ne taie capul.

Nici calitatea de membri ai Uniunii Europene nu ne permite mai mult. Dar propaganda neostalinistă rusă trebuie să ţină treaz focul urii contra românilor în regiune.

La nevoie, se foloseşte şi de obsesiile ungurilor. A mai făcut-o. Cu asemenea mentalitate, nu se mai poate construi o relaţie modernă între două state. Nici autistul cel mai retardat din Basarabia nu mai vede în România un pericol.

Dacă noi ne interesăm de soarta conaţionalilor noştri din Basarabia, din Herţa şi din nordul Bucovinei, din Serbia sau din Grecia, din Macedonia sau din Ungaria, înseamnă că ţara noastră are pretenţii teritoriale faţă de aceste ţări?

“Vom întreprinde demersuri în vederea recunoaşterii statutului de minoritate românească pentru aromâni, vlahi, istroromâni şi meglenoromâni”, a spus Traian Băsescu la Strasbourg.

Atena, pregăteşte-te, noi venim!

Într-un adevărat studiu militar, publicat de revista “Nezavisimoe Voennoe Obozrenie”, colonelul Valeri Alexeevici Panov demonstrează cât de uşor ar putea România să invadeze Ucraina! Chiar dacă se contrazice într-un aklt paragraf: nici împreună cu Bulgaria, România nu ar putea face faţă Ucrainei.

Iată probă de raţionament:

“După cum se ştie, pe 23 august 1939, a fost semnat aşa-numitul pact Moltov-Ribbentrop, care practic a separat sferele de influenţă ale Germaniei şi Uniunii Sovietice în Europa.

Urmarea acestui document a fost aderarea ţărilor baltice la URSS, intrarea Ucrainei de Vest şi Belorusiei de Vest în componenţa Ucrainei sovietice şi a Belorusiei sovietice şi crearea a unui nou stat european – Moldova sovietică (1940).

(Moldova sovietică nu a fost niciodată “stat european” – nota mea).

După al Doilea Război Mondial, la URSS au revenit Basarabia, Bucovina de Nord şi raionul Herţa.

(Herţa nu a fost chiar niciodată în componenţa Rusiei ţariste sau a Uniunii Sovietice – nota mea).

România a transferat Uniunii Sovietice Insula Şerpilor (ca insulă) din Marea Neagră şi o parte din Delta Dunării, printre care insulele Maican, Ermakov şi o serie de insuliţe fără denumire, botezate în onoarea victoriei URSS asupra Japoniei – “Kurile”.

Astăzi, insula Maican a devenit o atracţie pentru România.

Dar, după sentinţa Curţii Internaţionale instituţiile diplomatice ale Ucrainei şi României au făcut schimb de declaraţii, a devenit evident că episodul Insulei Şerpilor, discuţiile despre apartenenţa Insulei Maican şi a altora nu este decât o “operaţiune de acoperire”: principalul obiectiv al României este Delta Dunării…

Ucraina nu are ce contrapune forţelor militare româneşti de pe Dunăre.

Flota ei actuală de pe Dunăre are două nave vechi, iar unităţi militare nu există.

Astfel, pentru români, drumul spre Odessa este deschis. Stanislav Borisenko, fostul primar al oraşului Izmail, este convins că ameninţarea României la adresa suveranităţii Ucrainei este reală.

Nu e pentru prima oară când spune că Ucraina riscă să piardă regiunea de la Dunăre dacă Kievul nu acordă atenţia cuvenită unei importante regiuni strategice”.

Dar, desigur, alături de Rusia, Ucraina se va putea apăra de turbaţii din România…

  Viorel Patrichi

  ARENA md.

31/01/2011 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: