
Uniunea Europeană va modifica politica s-a față de partenerii ce sunt în curs de integrare europeană. Printre punctele noii strategie ar putea fi susținerea financiară mai solidă pentru partenerii activi în procesul de reformizare. Anunțul a fost făcut astăzi, de Igor Corman, preşedintele Comisiei parlamentare pentru politică externă şi integrare europeană, întors recent de la reuniunea Adunarii Parlamentare EURONEST, de la Bruxelles.
Detalii ne oferă Marian Cepoi.
Delegația moldovenească condusă de Igor Corman, a înaintat câteva propuneri la revizuirea politicii de vecinătate a Uniunii Europene. Și acestea sunt, spune Corman, asistența financiară mai solidă din partea Uniunii Europene, identificarea intrumentelor concrete pentru soluționarea conflictelor înghețate dar și diferențierea partenerilor mai activi, ce dau dovadă de rezultate.
Corman spune că oficialii europeni au fost de accord pentru o delimitare între partenerii din sudul și cei din estul europei.
Bugetul oferit programului parteneriatului estic este 60 de milioane euro pentru perioada 2009-2013, Corman spune, că pentru continuarea programului ar putea fi majorat bugetul.
De menționat că strategia revizuită va fi prezentată la summit-ul parteneriatului estic din 26 mai 2011.
Scris de Marian Cepoi
28 ianuarie 2011
Vocea Basarabiei
Apreciază:
Apreciază Încarc...
28/01/2011
Posted by cersipamantromanesc |
PRESA INTERNATIONALA | analize politice, POLITICA, presa din r.moldova, PRESA INTERNATIONALA, PRESA ROMÂNEASCĂ, uniunea europeana, viitorul r.moldova |
Lasă un comentariu

Oamenii de stiinta au inceput sa treaca linia de demarcatie dintre animale si oameni, prin producerea unor himere – creaturi hibride care sunt partial oameni, partial animale.
Cercetatori chinezi de la Universitatea de Medicina din Shanghai, au fuzionat cu succes celule umane cu ovule de iepure. Embrionii au fost, dupa cum s-a relatat, primele himere om-animal create cu succes. Ei au fost lasati sa se dezvolte pentru mai multe zile intr-un vas de laborator, inainte ca oamenii de a fi distrusi pentru a recolta celule stem.
In Minnesota, cercetatorii de la Clinica Mayo au creat porci cu sange uman in sistemul lor circulator.Si la Universitatea Stanford din California se fac experimente pentru a crea soareci cu creier uman.Unii oameni de stiinta sunt de parere ca, cu cat arata animalele vor fi apropiate mai mult de uman, cu atat vor fi mai apte pentru testarea medicamentelor sau pentru producerea unor „piese de schimb’’, precum ficatul, in vederea transplantarii la oameni.
Urmarirea modului in care celulele umane se maturizeaza si interactioneaza intr-o creatura vie, ar putea duce de asemenea la descoperirea de noi tratemente medicale.Cu toate acestea, crearea unor himere om-animal – numite asa dupa un monstru in mitologia greaca inchipuit a avea cap de leu, trup de capra, si coada de sarpe, ridica intrebari ingrijoratoare legate de cat de departe se poate merge cu astfel de combinatii subumane si in ce scop.
In ce conditii acestea pot fi considerate umane si ce drepturi (daca ar fi vreunul), ar trebui sa aiba?In prezent nu exista legi federale in S.U.A care sa abordeze astfel de probleme.
Orientari etice
Academia Nationala de Stiinte, care consiliaza guvernul american, a studiat aceasta problema. Academia intentioneaza sa prezinte orientari voluntare etice pentru cercetatori.O himera este o combinatie din doua sau mai multe specii, intr-un singur trup.
Nu toate sunt totusi ingrijoratoare.De exemplu, valvele cardiace umane bolnave sunt de obicei inlocuite cu cele prelevate de la vaci si porci. Chirurgia – care face astfel din primitor o himera om-animal este acum larg acceptata.
De ani de zile oamenii de stiinta au adaugat gene umane unor bacterii si animalelor de ferma.Ce a provocat scandal este insa amestecul de celule stem umane cu celule embrionare animale, pentru a crea noi specii.Activistul in biotehnologie Jeremy Rifkin se opune depasirii granitelor dintre specii, deoarece considera ca animalele au dreptul de a exista fara a fi falsificate sau incrucisate cu alte specii.
El recunoaste ca aceste studii ar putea duce la unele descoperiri medicale si cu toate acestea ele totusi nu ar trebui facute.„Exista si alte modalitati pentru a avansa in domeniul medicinei si sanatatii umane, fara a intra in ciudata lume noua a animalelor himerice’’, a spus Rifkin, adaugand ca modele sofisticate de calculator se pot substitui experimentarii pe animale vii.„Cineva nu trebuie sa fie religios sau militant pentru drepturile animalelor, pentru a gandi ca asa ceva nu are sens’’ a continuat el.
„Oamenii de stiinta sunt cei care e vor sa faca aceste experimente. Au intrecut masura, intrand in domeniul patologic.’’David Magnus, director al Centrului Stanford pentru etica biomedicala la Universitatea Stanford, crede ca adevaratul motiv de ingrijorare este legat de posibilitatea ca himerele sa fie intrebunitate in scopuri problematice, riscante sau periculoase.Oameni nascuti din parinti soareciDe exemplu, un experiment care ar provoca ingrijorari, a spus el, este ingineria genetica pe soareci.
Spre exemplu insamantarea cu sperma umana a soarecilor ar conduce la aparitia unor embrioni si a unor copii cu parinti soareci…
Canada a aprobat deja o lege a Reproducerii Umane Asistate, care interzice himerele.
Concret, acesta interzice transferarea unei celule neumane intr-un embrion uman si punerea celulelor umane intr-un embrion neuman.Cynthia Cohen este membra a Comitetului de Supraveghere pentru Celule Stem din Canada, care supervizeaza protocoalele de cercetare pentru a se asigura ca acestea sunt in conformitate cu noile orientari.
Ea considera ca o interdictie asemanatoare ar trebui sa existe de asemenea si in USA.Crearea de himere, a spus ea, prin amestecarea gametilor umani si animali (sperma si ovare) sau transferarea celulelor reproductive, diminueaza demnitatea umana.
„Aceasta ar nega ca exista ceva distinctiv si valors la fiintele si care ar trebui sa fie onorat si respectat’’, a spus Cohen, care este de asemenea cercetator principal la Institutul de Etica Kennedy al Universitatii Georgetown din Washington, D.C.Dar, a mentionat ea, modul de redactare a unei astfel de interdictii trebuie sa fie manifestat cu mare atentie.
Totusi, nu ar trebui sa fie scoase in afara legii experimentele etice si legitime – cum ar fi transferul unui numar limitat de celule stem adulte umane in embioni de animale, in scopul de a afla modul in care acestea prolifereaza si cresc in perioada prenatala.
Irv Weissman, director la Institutul de Cancer al Universitatii Stanford / Biologia Celulelor Stem si Medicina din California, este impotriva unei interdictii in Statele Unite.
„Oricine isi pune propriile orientari morale in calea stiintei biomedicale, in cazul in care doresc sa-si impuna dorintele – nu doar ca parte a unuei argumentatii – daca asta duce la o interdictie sau moratoriu…impiedica cercetari ce ar putea salva vieti umane’’ a spus el.Soareci cu creier umanWeissman a creat deja soareci cu creieri care sunt 1% umani.
In cursul acestui an el ar putea efectua un alt experiment in care soarecii vor avea creierul 100% umani. Acest lucru s-ar face, a spus el, prin injectarea de neuroni umani in creierul embrionului de soarece.Inainte de a se naste soarecii vor fi ucisi si disecati pentru a se vedea daca s-a format structura unui creier uman .

Weissman a spus ca nu este un om de stiinta nebun care incearca sa creeze un om in trup de animal. El spera ca experimentul va conduce la o mai buna intelegere a modului in care creierul functioneaza fapt care ar fi util in tratarea unor boli precum Alzheimer sau boala Parkinson.Testul inca nu a fost inceput. Weissman asteapta sa citeasca raportul Academiei Nationale .William Cheshire, profesor asociat de neurologie la Clinica Mayo in Jacksonville, Florida, considera ca,trecerea la combinarea neuronilor umani cu cei animali este problematica.„Acesta este un teritoriu biologic neexplorat,’’ a spus el.
„Oricare ar fi pragul de moralitate a dezvoltarii neurale umane pe care l-am alege pentru a seta ca limita pentru un astfel de experiment, exista un risc considerabil de depasire a acelei limite, inainte de a o putea cunoaste”.Cheshire sprijina cercetarea care combina celule umane si animale pentru a studia functia celulara. Ca student el a participat la cercetari in cadrul careia s-au fuzionat celulele umane cu cele de soarece.
„Trebuie sa fim atenti sa nu incalcam integritatea umanitatii sau a vietii animale pentru care avem o responsabilitatea de a le proteja”, a spus Cheshire, membru al Asociatilor Crestin Medicale si Dentare. „Proiecte de cercetare care creaza himere om-animal risca sa perturbe ecosistemele fragile, pun in pericol sanatatea, si afecteaza integritatea speciilor.’’
Animal-Human Hybrids Spark Controversy
Scientists have begun blurring the line between human and animal by producing chimeras—a hybrid creature that’s part human, part animal.Chinese scientists at the Shanghai Second Medical University in 2003 successfully fused human cells with rabbit eggs. The embryos were reportedly the first human-animal chimeras successfully created. They were allowed to develop for several days in a laboratory dish before the scientists destroyed the embryos to harvest their stem cells. In Minnesota last year researchers at the Mayo Clinic created pigs with human blood flowing through their bodies.And at Stanford University in California an experiment might be done later this year to create mice with human brains.Scientists feel that, the more humanlike the animal, the better research model it makes for testing drugs or possibly growing „spare parts,” such as livers, to transplant into humans.Watching how human cells mature and interact in a living creature may also lead to the discoveries of new medical treatments.But creating human-animal chimeras—named after a monster in Greek mythology that had a lion’s head, goat’s body, and serpent’s tail—has raised troubling questions: What new subhuman combination should be produced and for what purpose? At what point would it be considered human? And what rights, if any, should it have?There are currently no U.S. federal laws that address these issues.Ethical GuidelinesThe National Academy of Sciences, which advises the U.S. government, has been studying the issue.
In March it plans to present voluntary ethical guidelines for researchers.A chimera is a mixture of two or more species in one body. Not all are considered troubling, though.For example, faulty human heart valves are routinely replaced with ones taken from cows and pigs. The surgery—which makes the recipient a human-animal chimera—is widely accepted. And for years scientists have added human genes to bacteria and farm animals.
What’s caused the uproar is the mixing of human stem cells with embryonic animals to create new species.
Biotechnology activist Jeremy Rifkin is opposed to crossing species boundaries, because he believes animals have the right to exist without being tampered with or crossed with another species.
He concedes that these studies would lead to some medical breakthroughs. Still, they should not be done.
„There are other ways to advance medicine and human health besides going out into the strange, brave new world of chimeric animals,” Rifkin said, adding that sophisticated computer models can substitute for experimentation on live animals.
„One doesn’t have to be religious or into animal rights to think this doesn’t make sense,” he continued. „It’s the scientists who want to do this. They’ve now gone over the edge into the pathological domain.”
David Magnus, director of the Stanford Center for Biomedical Ethics at Stanford University, believes the real worry is whether or not chimeras will be put to uses that are problematic, risky, or dangerous.
Human Born to Mice Parents?
For example, an experiment that would raise concerns, he said, is genetically engineering mice to produce human sperm and eggs, then doing in vitro fertilization to produce a child whose parents are a pair of mice.
„Most people would find that problematic,” Magnus said, „but those uses are bizarre and not, to the best of my knowledge, anything that anybody is remotely contemplating. Most uses of chimeras are actually much more relevant to practical concerns.”
Last year Canada passed the Assisted Human Reproduction Act, which bans chimeras. Specifically, it prohibits transferring a nonhuman cell into a human embryo and putting human cells into a nonhuman embryo.
Cynthia Cohen is a member of Canada’s Stem Cell Oversight Committee, which oversees research protocols to ensure they are in accordance with the new guidelines.
She believes a ban should also be put into place in the U.S.
Creating chimeras, she said, by mixing human and animal gametes (sperms and eggs) or transferring reproductive cells, diminishes human dignity.
„It would deny that there is something distinctive and valuable about human beings that ought to be honored and protected,” said Cohen, who is also the senior research fellow at Georgetown University’s Kennedy Institute of Ethics in Washington, D.C.
But, she noted, the wording on such a ban needs to be developed carefully. It shouldn’t outlaw ethical and legitimate experiments—such as transferring a limited number of adult human stem cells into animal embryos in order to learn how they proliferate and grow during the prenatal period.
Irv Weissman, director of Stanford University’s Institute of Cancer/Stem Cell Biology and Medicine in California, is against a ban in the United States.
„Anybody who puts their own moral guidance in the way of this biomedical science, where they want to impose their will—not just be part of an argument—if that leads to a ban or moratorium. … they are stopping research that would save human lives,” he said.
Mice With Human Brains
Weissman has already created mice with brains that are about one percent human.
Later this year he may conduct another experiment where the mice have 100 percent human brains. This would be done, he said, by injecting human neurons into the brains of embryonic mice.
Before being born, the mice would be killed and dissected to see if the architecture of a human brain had formed. If it did, he’d look for traces of human cognitive behavior.
Weissman said he’s not a mad scientist trying to create a human in an animal body. He hopes the experiment leads to a better understanding of how the brain works, which would be useful in treating diseases like Alzheimer’s or Parkinson’s disease.
The test has not yet begun. Weissman is waiting to read the National Academy’s report, due out in March.
William Cheshire, associate professor of neurology at the Mayo Clinic’s Jacksonville, Florida, branch, feels that combining human and animal neurons is problematic.
„This is unexplored biologic territory,” he said. „Whatever moral threshold of human neural development we might choose to set as the limit for such an experiment, there would be a considerable risk of exceeding that limit before it could be recognized.”
Cheshire supports research that combines human and animal cells to study cellular function. As an undergraduate he participated in research that fused human and mouse cells.
But where he draws the ethical line is on research that would destroy a human embryo to obtain cells, or research that would create an organism that is partly human and partly animal.
„We must be cautious not to violate the integrity of humanity or of animal life over which we have a stewardship responsibility,” said Cheshire, a member of Christian Medical and Dental Associations. „Research projects that create human-animal chimeras risk disturbing fragile ecosystems, endanger health, and affront species integrity.”
Apreciază:
Apreciază Încarc...
28/01/2011
Posted by cersipamantromanesc |
DIVERSE | Animal-Human Hybrids, biotehnologia, decoperiri controversate, descoperiri periculoase, experiente la limita umanitatii, ȘTIINȚA, himere, human brains, hybrid creature part human, la granita moralitatii., lipsă de moralitate, morala crestina, new medical treatments, new subhuman combination, Oameni, oameni-animal, part animal., Science, Stanford University, troubling questions, U.S. federal laws |
7 comentarii