CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cine este Paul Goma?


 Cine este Paul Goma?

Cine este Paul Goma?

,,Pentru mulţi români din ţară, dar mai ales din exil, Paul Goma a fost şi este singurul disident autentic al ţării lor, care a opus o rezistenţă activă Sistemulul Comunist, prin biografia şi prin literatura sa (s.n.)”[1].

Pentru a vedea în ce măsură se justifică această afirmaţie, ar trebui sa facem o incursiune pe terenul biografic al autorului, sondând straturile traumatizante ale copilăriei şi a evenimentelor de ordin istorico-social care au dus la elaborarea unei concepţii despre lume (incorporată ulterior în operă), căci ,,biografia oamenilor de creaţie a fost considerată, din Antichitate până astăzi, […] o zonă de proiectare a traumelor care au putut marca conştiinţa unui artist […][2].

Biografia lui Paul Goma poate fi împărţită în trei etape, care îşi au punctul de plecare în spaţii diferite, dictate de ingerinţele sistemului.

Prima etapă îşi are punctul de plecare în Basarabia ( România de atunci) unde, în ziua de 2 octombrie 1935 se naşte, în satul Mana, comuna Vatici, judeţul Orhei, al doilea fiu ( primul moare, înainte de a împlini un an) al învăţătorilor Eufimie Goma şi al Mariei(născută Popescu), Paul Goma. În 1940, după ce Basarabia este cedată ruşilor, familia Goma încearcă să se refugieze, dar este întoarsă din drum , înainte de a trece Prutul. Experienţele timpurii ale copilăriei, care au avut urmări profunde, încep din anul 1941, când Eufimie Goma este ridicat de agenţii NKVD şi deportat în Siberia, pentru ca abia în 1943 familia să primească o carte poştală de la Lagărul de prizonieri sovietici Slobozia-Ialomiţa, pentru a furniza mărturii pentru eliberarea prizonierului.În 1942 copilul Goma începuse deja să frecventeze şcoala primară în satul natal. În martie 1944, (când Basarabia revine la URSS, după armistiţiul româno-sovietic), familia Goma se refugiază în Transilvania, întâi la Sibiu, într-un Centru de Refugiu, apoi în satul Gusu, pentru ca după actul politic de la 23 august (arestarea lui Ion Antonescu în biroul regelui Mihai I), să fie nevoită să se ascundă pentru a nu fi ,,repatriată” în Siberia. În ianuarie 1945, familia Goma este ,,condusă” în Centrul de Repatriere de la Sighişoara, unde tatăl lui Paul Goma face acte salvatoare, care le permit să se întoarcă ,,acasă”, în satul Buia, de pe Târnava Mare. În septembrie 1946, Paul Goma devine elev al Şcolii Normale ,, Andrei Şaguna” din Sibiu, pentru ca în anul 1948, în urma reformei învăţământului, să fie transferat în ciclul doi la o şcoală din Şeica Mare, judeţul Târnava Mare. ,, Ca fiu al unei familii de învăţători, Paul Goma percepe aici cu deosebită acuitate barbaria culturală a arderii de cărţi în şcoală, înregistrează de timpuriu, cu nervi fini, ostilitatea faţă de intelectuali a noului regim şi reacţionează cu aversiune atât la presiunea ideologizării, cât şi la ipocrizia camarazilor de şcoală”[3]. Anul 1949 este marcant prin arestarea provizorie a părinţilor de către Securitate, pentru a-i urma, în 1952, o arestare de opt zile a elevului de clasa a X-a ( Liceul ,, Gheorghe Lazăr” din Sibiu), pe motiv că a discutat despre partizani şi că ar ţine un jurnal-intim codificat. Este exmatriculat , fiind considerat suspect din punct de vedere politic şi, după numeroase încercări disperate, absolvă liceul la Făgăraş. ,,Biografia adolescentului încheie astfel o primă etapă, răvăşită de istorie şi politică, transpusă mai târziu în romanele scriitorului matur”[4].

A doua etapă îşi are punctul de plecare în Bucureşti( 1954), când Paul Goma reuşeşte la admitere simultan la Filologia română şi la Institutul de literatură şi critică literară ,, Mihai Eminescu”, care devine o secţie a Universităţii. Paul Goma se decide pentru cea de-a doua posibilitate, atitudinea sa irepresibilă faţă de sistemul politic aducându-i alte represalii. În urma disputelor de la seminarii, unde dă curs liber ideilor refulate în subconştient, este ,,judecat” la rectoratul Universităţii şi atenţionat pentru îndrăznelile lui. Începând cu 1956, după suprimarea Revoluţiei de la Budapesta, ca urmare a citirii a unui capitol dintr-un roman propriu, în care personajul naraţiunii, un tânăr comunist, predă carnetul de membru de partid, în semn de protest, Paul Goma este arestat la 22 noiembrie 1956 şi condamnat la doi ani de închisoare pentru ,,instigare publică”. În practicile ,,reeducării” comuniste Paul Goma trăieşte calvarul detenţiei în penitenciarele Jilava (1957) şi Gherla ( 1958), fiind trimis în noiembrie 1958 în domiciliu obligatoriu în satul Lăteşti pentru trei ani, restricţia prelungindu-se până în 1963. Vorbind despre prima sa experienţă în închisoare şi referindu-se la ultimul său an, Paul Goma îşi aminteşte că se simţea norocos în comparaţie cu ,,… încă zece sau încă cincisprezece, sau încă…toată viaţa. Erau oameni care făceau închisoare de atâta amar de vreme încât…ce n-ar fi dat ei să ştie că mai au de făcut numai un an!”[5]. Până în 1965 revine la viaţa ,, normală”, lucrând ca fotograf ambulant, muncitor necalificat, zilier la fier-beton, dezgropător de puieţi la o pepinieră etc. În urma decretului din 1963, care le permitea foştilor deţinuţi politici să-şi reia studiile, în august 1965, pentru că nu i se aprobase reînmatricularea în anul III, dă examen de admitere la Facultatea de Filologie română din Bucureşti, devenind, după o întrerupere de 11 ani , student în anul I, pentru ca în 1967, ca urmare a hărţuielilor Securităţii, să întrerupă din nou studiile.

Fiind considerat ,, un caz”, i se refuză publicarea primelor încercări literare, pentru ca în 1966 să debuteze cu povestirea Aia, cu titlul schimbat de redacţie, Când tace toba, în revista ,,Luceafărul”, urmând publicarea altor texte, printre care un fragment din romanul Ostinato. Aruncând o privire asupra acestuia, Miron Radu Paraschivescu este primul care îl situează pe Goma pe tărâmul disidenţei, exclamând că ,,… e un Soljeniţîn român”[6]. În 1967, printr-o împrejurare fericită, apare la Viena un fragment din romanul Ostinato, eveniment soldat cu abandonarea Universităţii, în urma insistenţelor Securităţii ( Paul Goma rămâne un ,,licenţiat în liceu”). În 1968 debutează în volum cu prozele scurte din Camera de alături.

În valul de entuziasm stârnit de condamnarea, de către Ceauşescu, a invaziei sovietice din Cehoslovacia, Goma se înscrie în 1968 în Partidul Comunist, funcţionând între 1968-1973, ca redactor cu jumătate de normă la ,, România literară”, la ,,pagina muzică”. Refuzat de editurile româneşti pentru că nu a dorit să-şi ,,adapteze” textele, în 1971 apare în Germania romanul Ostinato şi în Franţa sub titlul Les Cellule des liberables, tradus şi prefaţat de Alain Paruit. Evenimentul este într-adevăr epocal, autorul fiind caracterizat ca un Soljeniţîn român. Apariţia lui Ostinato în străinătate – ,,o mărturie despre închisorile din România venită tocmai din interior – era menită să contrarieze profund sistemul politic al minciunii”[7]. În consecinţă, scriitorul este exclus din partid şi i se oferă, în 1972, o viză de călătorie cu intenţia de a scăpa de el şi de familia sa. Goma acceptă o viză turistică doar pentru sine şi se întoarce în România în iunie 1973. Tot în anul 1972 apare în germană şi în franceză cel de-al doilea roman, Uşa noastră cea de toate zilele ( Die Tur, Suhrkamp, şi Elles etaient quatre.., Gallimard), în foileton la ,, Europa liberă”, ca şi cartea despre Gherla mai târziu ( 1976). Prin publicarea acestor cărţi, autorul câştigă un prestigiu internaţional care funcţionează ca un zid protector în lupta cu Sistemul Comunist, care încerca să-l facă să nu mai vorbească.

Unul dintre primele documente publice emise de Paul Goma este scrisoarea către Heinrich Boll, pentru Securitate şi Cooperare în Europa împotriva violării drepturilor omului în România, subliniind că aici nu sunt respectate convenţiile semnate: Carta Drepturilor Omului, documentele Conferinţei de la Helsinki pentru Securitate Europeană. Apogeul opoziţiei lui Goma îl semnalăm, însă, în 1977, apariţia Chartei 77 incitând o curajoasă scrisoare de sprijin din partea scriitorului Paul Goma şi a altor şapte intelectuali români, care au fost, însă, reduşi la tăcere de mâna grea a Sistemului Comunist. Nu mai puţin importante sunt scrisorile pe care i le trimite lui Nicolae Ceauşescu, prima dintre ele fiind ,, o adevărată capodoperă în genul ei”[8], prin care îi propune să semneze împreună scrisoarea de solidaritate cu Carta 77. Consecinţele sunt inevitabile: hărţuit şi ameninţat, arestat la 1 aprilie ( ştrirea eliberării fiind publicată în presa franceză la 10 mai, ca urmare a presiunii internaţionale), exclus din Uniunea Scriitorilor (9 aprilie), Goma alege în cele din urmă exilul. La 20 noiembrie 1977 scriitorul, împreună cu soţia şi fiul lui, ajung la Paris cu o viză turistică, unde obţine imediat azil politic.

A treia etapă îşi are punctul de plecare în exilul parizian. În 1978 Paul Goma devine membru fondator al Comitetului Intelectualilor pentru Europa Libertăţilor – CIEL şi al revistei ,, L Alternative”. Doi ani mai tărziu, în 1980, este director al colecţiei ,, Est-Ouest” ( Est-Vest) de la editura Hachette. ,, Şi ca azilant politic, Goma îşi continuă activitatea sub semnul protestului şi al demascării. Neobosit, el îşi spune opinia, ia poziţie faţă de evenimentele politice şi culturale din România, polemizează cu persoane particulare, prieteni de odinioară, colegi de facultate, colegi scriitori, ca şi adversari de altădată din aparatul comunist. Atacurile sale duse şi aici prin scrisori deschise şi personale, prin declaraţii, emisiuni de radio sau articole de revistă nu numai că sunt susţinute printr-o limbă acuzator-demascatoare, acidă, dar se disting, totodată, prin francheţea şocantă în denunţarea numelor şi prin expresia directă, neocolită şi neobişnuită a judecăţilor (s.n.)”[9]. Alte cărţi denunţă vehement monstruozitatea Sistemului Comunist din România: Les Tremblement des hommes (publicată la Seuil în 1979, în olandeză în 1980, în româneşte în 1990 – Culorile curcubeului 77, ulterior 1993, cu titlul – Culoarea curcubeului 77); Les Chiens de mort ( apărută la Hachette în 1981, în 1984 – în germană, în 1985 – în olandeză, iar în româneşte în 1990, cu titlul Patimile după Piteşti); Chassee-croise ( Hachette, 1983, iar în versiune românească – Soldatul căinelui, 1991); Bonifacia ( Albin Michael, 1986, iar în România în 1991, cu acelaşi titlu ); Le Calidor ( Albin Michael, 1987, în Germania în 1989, la London în 1990, tot în acest an, cu titlul Din Calidor, la Chişinău şi la Bucureşti). Cum se poate obeserva, în 1989 cărţile lui Goma încep să fie publicate şi în România, după cum urmează: 1990 – Gerla; 1991 – Arta Refugii, Sabina; 1992 – Uşa noastră cea de toate zilele, Astra; 1994 – În cerc; 1993-1995 – Amnezia la români, vol. I-II; 1995 – Adameva, Justa, Scrisori întredeschise. Singur împotriva lor; 1997 – Gardă inversă, Jurnal vol. I-II-III; 1998 – Alte jurnale, Jurnalul unui jurnal, Altina – grădina scufundată; 1999 – Jurnal de apocrif, Roman intim, Scrisori 1972-1998; 2001 – Profil bas; 2002 – Infarctus, Basarabia. [10]

În exil se încearcă de două ori – în 1981 şi 1982 – asasinarea lui Paul Goma de către Securiatate: o dată printr-un colet exploziv, a doua oară prin otrăvire – tentative eşuate, dar care au lăsat sechele adânci în conştiinţa scriitorului, ele fiind povestite cu simţul dramaticului în romanul Soldatul câinelui, în deschiderea căruia autorul se defineşte: ,, Nu sunt istoric, nici sociolog, nici om politic.(…) Sunt, întâmplător, scriitor. Acel animal care povesteşte ce ştie”.

Biografia lui Paul Goma contribuie la formarea autorului ca personalitate în plan politic şi literar, prin parcurgerea celor trei etape care îl situează într-un exil continuu, atât exterior, cât şi interior, psihologic. De fiecare dată el este nevoit să plece către un nou ,, acasă”, intransigenţa sa constituind punctul de rezistenţă în lupta cu aprigul braţ al Securităţii. Din acest motiv, coabitarea literaturii cu politica este în mod evidentă în operele sale.

[1] Eva Behring, Scriitori români din exil, 1945-1989.O perspectivă istorico-literară, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 2001,p.143.

Am menţiona şi alţi autori, cărora nu le este străină această interpretare.Mihai Marcu încearcă să demonstreze că ,,Paul Goma este un disident autentic”(Mihai Marcu-Istoria contoversată a Literaturii Române, 1945-2005, Ed. Socrate, Craiova, p.122; Ion Simuţ îl numeşte ,, un Soljeniţîn român”( Ion Simuţ- Reabilitarea ficţiunii, Ed. Institutului Cultural, Bucureşti, 2004, p.186); Michael Shafir, la începutul anilor 80, spune că ,, disidenţa românească funcţionează la Paris şi se numeşte Paul Goma” (Shafir, Michael- Romania:Politics, Economics and Society, Pinter, Londra, 1985, p.225;

[2] Munteanu, Romul, Metamorfozele criticii europene moderne, Ed. Semne, Bucureşti, 1998, p.38.

[3] Eva Behring, Scriitori români din exil, 1945-1989.O perspectivă istorico-literară, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 2001,p.144.

[4] Simuţ, Ion, Reabilitarea ficţiunii, Ed. Institutului Cultural, Bucureşti, 2004, p.178.

[5] Goma, Paul, Gherla, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991, p.112.

[6] Goma, Paul, Arta refugii, Cluj, 1991, p.22-23.

[7] Simuţ, Ion, Reabilitarea ficţiunii, Ed. Institutului Cultural, Bucureşti, 2004, p.179-180.

[8] Simuţ, Ion, Reabilitarea ficţiunii, Ed. Institutului Cultural, Bucureşti, 2004, p.181.

[9] Eva Behring, Scriitori români din exil, 1945-1989.O perspectivă istorico-literară, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 2001,p.148.

[10] Cărţile nu sunt în ordinea apariţiei lor reale în Occident.

Autor: Mariana Pasincovschi

ianuarie 15, 2011

Sursa : curaj.net

15/01/2011 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: