CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

VIDEO:ISTORIA ZILEI DE DE 10 IANUARIE.TODAY IN HISTORY

10 ianuarie, istoricul zilei
 
 
Anul 49 î.Hr. – Iuliu Cezar traversează Rubicon-ul, ocupă Roma şi il alungă pe Pompeius
 
 
1444: Armatele otomane îi înving pe cruciati în „Bătălia de la Varna”, consolidându-și în acest fel controlul asupra Constantinopolului și marcând începutul expansiunii osmane în Balcani;
 
 
1475 – Bătălia de la Podul Înalt: Victoria de la Vaslui prin care Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, a zdrobit armatele otomane conduse de Suleiman Paşa.
 

 

 
 
 
 
 

1493 – Se naste Nicolaus Olahus, umanist şi istoric de origine română, arhiepiscop de Esztergom şi guvernator al Ungariei (n. Sibiu; d.15.01.1568)
 

 

 

1799 – S-a nascut Petrache Poenaru, participant la Revoluţia de la 1848, creator al steagului României moderne si unul dintre organizatorii învăţămîntului naţional. A fost primul care a strîns date despre Tezaurul de la Pietroasa, a brevetat la Paris o invenţie ingenioasă, numită de el „condei portăreţ, fără sfîrşit, alimentîndu-se singur cu cerneală”, care va precede stiloul. Membru al Academiei Române (a decedat in  1875).
 
 
 

 
 
 

1863 –  Este deschisă la Londra prima linie de transport subteran
 
 

 

 

  
1869 – S-a nascut Grigori Rasputin,un mistic rus care a avut o mare influenţă asupra familiei ultimului ţar al dinastiei Romanov ( a murit asasinat la 29.12.1916).
 

 
 
– 1880 – În România, gruparea liberală în frunte cu Gheorghe Vernescu (Liberalii sinceri), de orientare
politică conservatoare, părăseşte rîndurile Partidul Liberal
 
 

 
 
Gheorghe Vernescu (1829-1900), jurist şi om politic român.S-a numarat printre fondatorii Partidului National Liberal, formaţiune din partea căreia a fost ales în mai multe rînduri ca deputat şi senator în Parlamentul României. 
La 10 ianuarie 1880, gruparea liberală în frunte cu Gheorghe Vernescu (“liberalii sinceri “), de orientare politică conservatoare, părăseşte Partidul Liberal, constituindu-se ca grupare politică de sine stătătoare în Partidul Liberalilor Sinceri, formatiune de orientare liberal-moderată care s-a aliat în anul 1884 cu conservatorii lui Lascar Catargiu. După anul 1891 a revenit în cadrul Partidului Naţional Liberal.

Gheorghe Vernescu a studiat la Bucureşti şi Paris. După obţinerea, în capitala Franţei, a doctoratului în drept se întoarce în România şi începe să practice avocatura, activitate de pe urma căreia reuşeşte să strîngă o mare avere. În anul 1864 este numit în Consiliul de Stat, iar în anul 1866 este numit în Constituantă.
Printre funcţiile politico-administrative deţinute de Vernescu se mai numară: ministru Justiţiei, Cultelor şi Instrucţiunii (26 ianuarie -14 iunie 1865), ministru de Interne (24 iulie 1876 – 19 ianuarie 1877), ministru Justiţiei (12 noiembrie 1888 – 22 martie 1889), ad-int. în cadrul aceleaşi instituţii (21 februarie – 2 noiembrie 1891), ministru Finanţelor (29 martie – 3 noiembrie 1889; 21 februarie – 26 noiembrie 1891) şi ad-int. în Ministerul Lucrărilor Publice (5-19 ianuarie 1877).
 

1898 – Se naste Serghei Eizenstein, celebru regizor de film din Rusia, autorul filmului “Cuirasatul Potiomkin”, considerat unul din cele mai bune filme din istoria cinematografiei universale (n.Riga)
 



 

 1906 – Se naste Grigore Moisil, matematician român, unul dintre promotorii introducerii tehnicii de calcul în tara noastra, membru al Academiei Române (d.21.05.1973)
 
 

 
 
1920 – Ia naştere  oficial Liga Natiunilor, odată cu intrarea în vigoare a Convenţiei Ligii Naţiunilor dupa ratificarea acesteia in 1919 de 42 de state . România este membru fondator. Liga Naţiunilor încetează să funcţioneze odată cu declanşarea celui de-al doilea război mondial, oficial, hotărîrea de autodizolvare fiind adoptată după intrarea în vigoare a Cartei Naţiunilor Unite, la 18.04.1946.
 

– 1938 – În România, are loc unirea grupărilor liberale conduse de Dinu şi Gheorghe BrătianuLa 10 ianuarie 1938, în România, are loc unirea grupărilor liberale conduse de Dinu şi Gheorghe Brătianu.1939 – Moare Papa Pius al XI-lea (Ambrogio Damiano Achille Rotti), unul dintre cei mai importanţi pontifi ai epocii moderne. În multe din enciclicele sale, a condamnat drept anticlericale naţional-socialismul şi comunismul.
 
1946 – Are loc prima Adunare Generală a ONU, la Central Hall Westminster, Londra.
Participă toţi reprezentanţii celor 51 de naţiuni, membre cu drepturi depline ale ONU.
 
 

 
 
1951 -A murit  Sinclair Lewis, primul american laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1930) („Main Street”, „Babbitt”, „Arrowsmith”, „Elmer Gantry”, „Kingsblood Royal”) (n.07.02.1885)
 
 

 
 
 
 
1971 -A murit  Coco Chanel, celebră creatoare franceză de modă; în 1916, a lansat o linie a eleganţei feminine
 

 

 
 
1997 – Miron Cozma, liderului minerilor din Valea Jiului, a fost arestat pentru mineriada din septembrie 1991. El a fost acuzat şi trimis în judecată pentru subminarea puterii de stat, infracţiuni la legea siguranţei pe calea ferata şi pentru port ilegal de armă
 
 

 

2005 – Coreea de Nord a declarat că posedă arme nucleare

 

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. http://www.compendium.ro/
  3. Istoria md.
  4. istoriculzilei.blogspot.com 

 

 

 

 

 
 
 

 

09/01/2011 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O PROSTITUATA DIN CHINA DEVENITA UNA DINTRE CEI MAI PUTERNICI CAPITANI DE PIRATI AI SECOLULUI XIX. The Prostitute Who Became a Pirate: Ching Shih

Deşi majoritatea occidentalilor stiu despre piratii care au acţionat în Indiile de Vest,se stie mai putin ca au existat un mare număr de piraţi, inclusiv femei, care au operat de-a lungul coastei de Sud  a Chinei, în timpul Epocii de Aur a pirateriei în secolele 18 şi 19.

Una dintre cele mai cunoscute femei-pirat din China acelei epoci, a fost o prostituată numita Ching Shih (alternativ scris Hsi Ka, Cheng I Sao, şi Zheng Shi), care a fost unul dintre cei mai mari  căpitani de  pirati ai  mariilor  la începutul secolului 19.

Nu se ştie nimic despre viaţa acestei Ching Shih până in momentul când ea a fost capturata la vârsta de 26 de ani de piraţi . La acel moment, ea lucra într-un bordel cantonez şi a fost aparent nefericita cand a parasit bordelul. Deşi ea a arătat dispreţ total pentru piratul Zheng Yi şi oamenii lui, Ching Shih fost de acord să se căsătorească cu Zheng după ce acesta s-a  îndragostit cu ea. Ching Shih a fost  un pirat puternic care comanda şase flote. Curând după căsătorie, Ching Shih a luat comanda uneia dintre aceste flote şi a câştigat rapid respectul echipajelor sale.

Zheng  Yi era un celebru proscris chinez,a carui familie se putea mandri cu peste doua secole de actiuni de piraterie.

In 1807, Zheng Yi a fost ucis într-un taifun, astfel ca dreptul de proprietate asupra celor şase flote i-a revenit lui Ching Yih. Faptul că ea, o femeie şi o fostă prostituată,  a fost capabila sa comande toate cele şase flote si sa isi impuna respectul si loialitatea echipajelor, spune multe despre personalitatea acestei femei . Într-adevăr, sub conducerea sa, cele şase flote au crescut şi au devenit doar o parte a unei organizaţii puternice în Marea Chinei  de Sud .

In vreme ce in Europa piratii nu isi permiteau un numar foarte mare de corabii, in Asia lucrurile se petreceau la o scara cu mult mai mare decat si-ar fi putut imagina cineva. Daca ne gandim ca in secolul al XIX-lea, flota chinezoaicei Ching Shih numara in momentul apogeului puterii sale peste 1800 de corabii si circa 17.000 de oameni, ar fi suficient sa ne formam o idee despre importanta fenomenului pirateriei pe marile si oceanele Asiei.

Cazierul chinezoaicei este unul impresionant chiar si in zilele noastre. Prostitutie, jocuri de noroc, acte de violenta, rapiri si crime… nimic nu pare sa fi omis Ching Shih de-a lungul tumultoasei sale existente. Chiar daca prima parte a vietii sale ramane si azi un mister, femeia pirat a inceput sa se afirme ca un puternic lider militar al talharilor din 1807, odata cu moartea sotului ei.Atat de mare devenise forta chinezoaicei si atat de puternice erau loviturile sale, incat aceasta si-a permis sa perceapa taxe in locul imparatului in multe dintre orasele si satele de coasta.

Nici chiar flota imperiala nu putea face fata unei asemenea armate de pirati, astfel incat singura solutie a fost aceea de a incheia un pact cu acestia si de a le permite sa-si pastreze prada adunata de-a lungul anilor si sa scape nepedesiti in ciuda tuturor crimelor comise.

 Surprinzator, Ching Shih a acceptat oferta imparatului si, dupa ce s-a maritat chiar cu fiul  adoptiv al acestuia, s-a retras din viata tumultoasa de pirat si s-a dedicat afacerilor cu jocuri de noroc. Chiar si dupa moartea sa, survenita in 1844, ea este considerata drept cea mai importanta figura din lista femeilor pirat care au bantuit vreodata marile  si oceanele .

Ching Shih in battle

Ching Shih in battle

The Prostitute Who Became a Pirate: Ching Shih

Although most of the pirates Westerners remember today were men who operated in the West Indies, there have been a great many pirates, including women, who operated along the coast of South China during the Golden Age of Piracy in the 18th and 19th centuries. One of the most prominent female Chinese pirates at that time was the prostitute turned pirate Ching Shih (alternatively spelled Hsi Ka, Cheng I Sao, and Zhèng Shì) who commanded 17,000 men and several hundred vessels at the height of her power in 1810.

Her meteoric rise to power, the extent of her control, and her quick retirement at the age of 35 are testaments to her skill and shrewdness as one of the great pirate captains of the early 19th century.

Nothing is known about the life of Ching Shih until she was captured at the age of 26 by pirates under orders of the infamous Zheng Yi (AKA Ching Yih) in 1801. At that time, she had been working in a Cantonese brothel and was apparently unhappy to be taken from it.

Although she showed utter contempt for Zheng Yi and his men, Ching Shih agreed to marry Zheng after he fell in love with her. She demanded a 50% stake in his criminal enterprises, however, which she obtained. At that time, Ching Shih was already a powerful pirate with command of six fleets. Soon after the marriage, Ching Shih took command of one of those fleets and quickly gained the respect of her crews.

In 1807, Zheng He was killed in a typhoon and ownership of the six fleets devolved to Ching Yih. That she, a woman and a former prostitute at that, was able to command the respect and loyalty of all six fleets says a lot about her domineering personality.

Indeed, under her leadership, the six fleets grew and became only a part of a powerful organization in South China. At the height of her power, Ching Shih controlled two hundred ocean vessels, eight hundred small ships, and dozens of river boats which were manned by over 17,000 men. That made her the leader of one of the biggest navies in the world at the time.

With this vast armada, she was able to exact tribute from merchants all over the South Pacific and enforce her own laws. Indeed, she became the most powerful individual in the South Pacific and rivaled the Chinese  government itself in power and authority. Eventually, she became too powerful for the Chinese government to ignore any longer.

Even with the help of the British and the Portuguese, the Chinese feared to attack her directly so the emperor sent envoys to her asking her to make peace. Although she knew that she had means enough that defeat in an attack by the combined forces of the three most powerful navies in the world was by no means certain, she realized that it was to her advantage to retire while she was ahead.

To that end, she appeared without warning at the residence of the governor-general of Canton to negotiate a peace agreement. Although negotiating with a woman as an equal was highly unusual for the Chinese at the time, the governor-general was willing to do it for fear of risking a long, bloody naval war with the vast pirate fleet under her command. Within, hours, Ching Shih and the governor-general arrived at a mutually beneficial arrangement.In exchange for agreeing to give up their ships and their arms, Ching Shih and her men were given full amnesty and allowed to keep their plunder.

Also, Ching Shih received assurances that any of her 17,000 men who wanted to join the Imperial Navy would be allowed to do so. She even managed to obtain a commission for a command of twenty ships for her lover, Chang Pao. Ching Shih herself retired from the pirate life at the tender age of 35 years old, married Chang Pao, and opened a gambling house which she ran until her death at the age of 69.

 Via gender-focus.com, associatedcontent.com

09/01/2011 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O LECTURA NECESARA:”TATAL MEU BERIA. IN INIMA PUTERII STALINISTE”. (Beria, mon père. Au coeur du pouvoir stalinien), de Sergo Beria

Beria

Cartea „BERIA, MON PÈRE. AU COEUR DU POUVOIR STALINIEN”de Sergo Beria, publicata de editura Plon-Criterion, Paris,poate fi citita pe net  AICI

Istoria Europei a consemnat câteva nume de poliţişti infami. Francezii l-au dat istoriei pe Joseph Fouche (1759-1820) în perioada imperiului, germanii l-au dat pe Heinrich Himmler (1900-1945) în perioada nazistă, iar sovieticii deţin supremaţia cu Henrik Yagoda (1891-1938), Nikolai Iejov (1895-1940) şi Lavrenti Beria (1899-1953) în perioada stalinistă.
Aceşti ultimi trei ofiţeri sovietici deţin un record sinistru prin numărul imens de morţi rezultat de pe urma activităţii lor.

Dar în galeria întregii istorii universale a lumii nu există un exemplu de poliţist infam care să-l fi întrecut pe Lavrenti Beria. După arestarea sa de către Hruşciov în 1953, ancheta judiciară a durat şase luni şi cuprinde 39 de volume cu depoziţii, documente şi alte probe incriminatorii rămase secrete şi inaccesibile până azi. Numai Stalin a mai beneficiat de o asemenea tăinuire a trecutului său criminal.

Din acest punct de vedere, cartea de faţă, Beria, mon pere. Au coeur du pouvoir stalinien, este un eveniment editorial prin aceea că aduce detalii inedite atât despre enigmaticul Lavrenti Beria, cât mai ales despre anturajul cel mai apropiat al lui Stalin de la Kremlin.
Sunt detalii valoroase întrucât ele provin de la o sursă capabilă să redea veridic atmosfera din interiorul Kremlinului, acel palat interzis oamenilor obişnuiţi. Istoricii occidentali cer, într-adevăr, prudenţă şi spirit critic în preluarea portretului lui Lavrenti Beria prezentat în această carte, deoarece autorul este fiul legitim al lui Lavrenti.

 Dar ceea ce autorul scrie despre Stalin şi despre oamenii din jurul lui este fascinant şi, în multe privinţe, total inedit. De aceea ne vom concentra îndeosebi asupra celor relatate de autor despre aceşti oameni şi despre circumstanţele în care s-au petrecut evenimente capitale din istoria secolului XX.

Fiul lui Beria l-a spionat pe Roosevelt
Prima surpriză a cărţii este ştirea că Lavrenti Beria, născut şi crescut în Georgia, privea cu ironie şovinismul de mare putere al ruşilor faţă de cultura popoarelor subjugate de ei, în general, şi faţă de georgieni, în special. Ilustrativ în acest sens este faptul că fiul lui, autorul acestei cărţi, a făcut primele 7 clase primare la Şcoala Germană din Tiflis, azi Tbilisi, iar la absolvirea ei a continuat studiile medii în limba engleză.
Când avea 10 ani, fiul lui Beria, Sergo, a vizitat cu familia pentru prima oară capitala URSS, unde a provocat consternare fiului lui Stalin, Vasili Iosifovici, pentru că nu ştia ruseşte, iar acesta din urmă nu ştia limba tatălui său, gruzina. Buna cunoaştere a limbii engleze l-a determinat pe Stalin să-l folosească pe fiul lui Beria ca translator personal într-o misiune ultrasecretă. L-a pus pe Sergo Beria să asculte în secret convorbirile preşedintelui Roosevelt cu apropiaţii săi, când acesta era cazat în clădirea ambasadei URSS, la Teheran, în timpul întâlnirii din 1943 a lui Stalin cu Roosevelt şi Churchill. Sovieticii instalaseră microfoane în apartamentele locuite de Roosevelt, iar Sergo trebuia să-i prezinte lui Stalin, la prima oră sinteza convorbirilor din ajun purtate de Roosevelt cu colaboratorii săi, pentru a se pregăti de negocieri.
Serviciile americane de informaţii aflaseră despre planul secret al lui Hitler, numit „Saltul cel Lung”, de a-l asasina pe Roosevelt la Teheran.
În acest scop, Hitler l-a trimis acolo pe celebrul Otto Skorzeny împreună cu echipa sa special antrenată pentru aceste operaţiuni, şi care a devenit faimoasă prin scoaterea din captivitate a lui Mussolini. Sovieticii au reuşit să captureze la timp, în Teheran, o parte dintre oamenii lui Skorzeny, înaintea unui asalt asupra preşedintelui SUA.
Sergo Beria a absolvit cursurile Academiei Militare „Budionîi” şi a devenit inginer militar în specialitatea Transmisiuni radio. A refuzat, la sfatul tatălui său, ofertele excepţionale de serviciu oferite de mareşalul Voroşilov, la Ministerul Apărării, şi ale lui Molotov, la Ministerul de Externe. Lavrenti ştia ce pericole îl pândesc pe fiul său în structurile guvernului sovietic. Sergo s-a dedicat ştiinţei şi a devenit cercetător la un institut de proiectări rachete intercontinentale. A rămas până la sfârşitul carierei sale un savant respectat de comunitatea oamenilor de ştiinţă ai Rusiei. Cum nu deţinem spaţiul necesar menţionării tuturor dezvăluirilor făcute de Sergo Beria în această carte, ne vom limita la cele mai surprinzătoare dintre ele.

Moartea lui Beria, un asasinat politic
Prima dintre acestea este demascarea cu argumente şi probe verificabile a versiunii false date de Hruşciov privind arestarea, procesul şi moartea lui Lavrenti Beria. Acesta n-a fost arestat în timpul unei şedinţe a Biroului Politic din 26 iunie 1953 de către un grup de militari, condus de mareşalul Jukov – cum este, de atâţia ani, versiunea oficială. Istorici din Occident şi din Rusia au semnalat de-a lungul anilor numeroase inadvertenţe, contraziceri şi modificări ale versiunii oficiale.
Autorul povesteşte cum a fost chemat acasă, urgent, de la serviciu, în ziua de 26 iunie 1953, şi a aflat de la servitori, paznici şi santinele ale vilei că totul s-a petrecut acolo, în dimineaţa acelei zile. Lavrenti a fost împuşcat în vilă şi Sergo a văzut urmele lăsate de gloanţe în camerele tatălui său. În anul 1997, publicaţia rusească „Nedejia” a prezentat mărturia lui A. Vedenin, cum că a făcut parte din grupul trimis la domiciliul lui Lavrenti Beria pentru a-l suprima (pag. 374).
Cartea menţionează şi depoziţia unui contemporan, pe nume Mirtskhulava, care face lumină completă în acest mister: „A fost o dublură cel judecat în locul lui Beria, care era mort de mult. Ei au fost obligaţi să fabrice un proces din cauza reacţiei străinătăţii. Hruşciov nu ştia să-şi ţină limba cu nimeni. A mărturisit el însuşi că procesul a fost regizat în toate detaliile. Eu l-am auzit exclamând: «Dacă l-am fi ţinut în viaţă, el ar fi fost capabil să recruteze pe toată lumea, să iasă din captivitate şi să ne împuşte pe toţi. Din cauza asta, noi l-am executat curând după arestare»” (pag. 378).
O altă dezvăluire făcută de fiul lui Beria este faptul că Stalin a urmărit încordat, din oră în oră, evoluţia discuţiilor purtate în secret, în Anglia, de Churchill cu Rudolf Hess, adjunctul lui Hitler, trimis acolo în anul 1940 cu un avion echipat cu rezervoare suplimentare de benzină şi pilotat de însuşi Hess. Philby era cel care îl ţinea pe Stalin la curent cu detaliile discuţiilor secrete şi cu obiectivele urmărite de fiecare dintre cei doi. Sergo relatează faptul că Churchill a salvat atunci Anglia de la invazie, promiţând naziştilor ceea ce Hitler dorea cel mai mult: absenţa unui război pe două fronturi. Premierul britanic s-a ţinut de cuvânt timp de patru ani şi n-ar fi deschis al doilea front nici în vara lui 1944, dacă nu era evident că Armata Roşie avansa negreşit, altfel, până la Atlantic.
Acum se cunoaşte faptul că Marele Stat Major al Armatei Roşii întocmise în 1944 şi planurile de ocupaţie ale Parisului! Sergo mai spune că liderii de la Kremlin erau convinşi că dacă Churchill ar fi deschis al doilea front cu un an mai devreme, în 1943, Armata Roşie n-ar fi avut timpul necesar să ajungă la frontiera Poloniei, iar Germania ar fi fost ocupată de anglo-americani în totalitatea ei (pag. 133).

(1943. Cei trei mari, Stalin, Roosevelt şi Churchill, la Teheran, pregătindu-se de fotografia oficială)

Stalin ştia de „Planul Barbarossa“ din 1940
Autorul dezleagă un alt mister din perioada anterioară invaziei URSS de către Hitler. La 29 decembrie 1940, Beria îi înmânează lui Stalin copia „Planului Barbarossa” în toate detaliile sale, la câteva zile după ce el fusese prezentat lui Hitler (pag. 106).

Acest succes strategic al spionajului URSS confirmă teza occidentalilor că Stalin a avut un spion în cercul apropiat lui Hitler, la cancelaria Reich-ului. Leon Kilzer, în cartea sa Hitler’s Traitor, susţine că trădătorul lui Hitler ar fi fost chiar şeful cancelariei Reich-ului, Martin Bormann.
Până acum s-a ştiut cu documente că Stalin a fost informat în luna mai 1941 despre ziua şi ora atacului german contra URSS de către super-spionul sovietic Richard Sorge, infiltrat în anturajul ambasadorului german la Tokyo. Acum aflăm că Beria i-a prezentat lui Stalin întregul plan de luptă contra URSS cu 6 luni înaintea invaziei!

Ce a făcut dictatorul sovietic cu această probă copleşitoare este neverosimil – a ţinut-o secretă în biroul lui de la Kremlin, cu violarea tuturor regulilor de procedură ale Biroului Politic.

Beria a arătat planul şi mareşalului Vasilevski, favoritul lui Stalin, care a studiat o lună întreagă acest plan în biroul lui Beria de la Lubianka, însă autorul cărţii nu precizează dacă tatăl său a făcut acest pas de capul lui sau cu permisiunea lui Stalin.

Mareşalii Jukov şi Timoşenko susţin în cărţile lor de amintiri că n-au ştiut nimic despre existenţa, în URSS, a copiei „Planului Barbarossa“, deşi ei au deţinut pe rând funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei Roşii!

Nici Hruşciov n-a ştiut, deşi era membru al Biroului Politic şi scrie în memoriile sale că Stalin n-avea dreptul să ascundă o asemenea probă de război iminent cu Germania.
Cunoaşterea limbii germane l-a făcut pe autorul cărţii să participe direct la o altă acţiune ultrasecretă: în luna mai 1941, deci cu o lună înaintea invaziei URSS de către nazişti, căpitanul unui submarin german care patrula în apele Leningradului a decis să-i informeze pe sovietici de ordinul de atac contra URSS primit de la Berlin.

Lavrenti Beria împreună cu fiul său pe post de translator şi cu amiralii sovietici Kuzneţov şi Galler au urcat în submarinul german intrat în baza navală de la Kronstadt.
În prezenţa celor patru demnitari sovietici, căpitanul german a desigilat plicurile de la Berlin cuprinzând ordinul de luptă contra URSS, la primirea prin radio a unui semnal codificat.

Pentru a putea face acest act de trădare, căpitanul german a declarat ruşilor prezenţi pe submarin că a ucis pe membrii partidului nazist din echipajul său care s-au opus iniţiativei lui.

Auzind asta, Lavrenti Beria l-a întrebat dacă el se mai poate întoarce la baza navală de la Kiel. „Până la declanşarea războiului mă voi face că patrulez, iar după începerea ostilităţilor mă voi refugia cu echipajul într-un port sovietic” (pag.108).

Lenin a cerut otravă, ca să se omoare

Una dintre atracţiile deosebite ale acestei cărţi o reprezintă portretul psihologic pe care autorul îl face fiecărui lider din cercul lui Stalin. Despre Lenin scrie că avea grave tulburări mintale şi că a murit nebun.

El cunoştea evoluţia bolii sale şi, după izolarea la conacul din oraşul Gorki, a cerut lui Stalin să-i aducă otravă ca să-şi pună capăt zilelor, dar Biroul Politic s-a opus când Stalin a cerut aprobarea acestuia.
Merită menţionată aici descrierea „in corpore” a Ţarului Roşu: „Stalin era Satana în carne şi oase. El nu comitea numai crime pentru a-şi atinge obiectivele sale.

Avea o plăcere maladivă să dea lovituri, să doboare oamenii, să-i distrugă pe cei care-i opuneau rezistenţă.

Obţinea un fel de bucurie interioară. Cred că era perfect conştient de răutatea sa, altfel n-ar fi făcut din ascunderea ei o artă şi n-ar fi căutat sistematic să se arate altfel decât era în realitate.

Numai un scelerat conştient de a fi astfel putea să mascheze asta cu atâta măiestrie. Şi Stalin a fost un actor înnăscut. Nu se putea spune că el nu cunoştea consecinţele actelor sale din lipsă de inteligenţă.

L-am întâlnit de mai multe ori spre sfârşitul vieţii sale şi am putut să-mi dau seama cu ce uşurinţă prindea esenţialul chiar şi în domeniile tehnicii unde el nu cunoştea nimic.

Avea darul de a pune degetul pe punctele slabe. Organizator de geniu, el putea crea un departament în câteva minute, să-i încredinţeze o misiune şi să obţină rezultatul dorit în timpul fixat de el.

În această privinţă îl întrecea chiar şi pe tatăl meu…

Când era bolnav îşi ascundea slăbiciunea. Stalin prefera bucătăria simplă, în special supele şi peştii. Nu era alcoolic.

Se mulţumea cu un vin sec pe care-l amesteca cu limonadă georgiană şi nu consuma niciodată vodcă între mese. Nu folosea servitori nici când primea oaspeţi în vizită.

Cerea să se facă un bufet pe o masă lungă, băuturile erau puse separat pe două măsuţe rotunde şi fiecare se servea singur.

Unii oaspeţi se pătau cu mâncare şi Stalin se amuza teribil.

Se delecta la spectacolul oferit de slăbiciunile omeneşti” (pag. 200-201).

Despre mareşalul Voroşilov, Sergo scrie că tatăl său îl considera un cretin absolut.

Se lăsa bruftuluit de nevastă-sa, o evreică grasă care nu scăpa ocazia să arate în public dispreţul faţă de soţul ei (pag. 237).

Despre Lev Bronstein-Troţki, cartea spune că dacă el i-ar fi succedat lui Lenin lucrurile ar fi fost şi mai grave pentru URSS.

„Troţki şi cu Lenin au creat lagărele de concentrare şi comisarii politici ai Armatei Roşii.

Ei au început cu împuşcarea prizonierilor” (pag. 398).

Surse :

  historia.ro, articol preluat de Basarabia Literara

09/01/2011 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: