O CHESTIUNE DE DEMNITATE: Noi suntem AROMÂNI, nu „ARMÃNJ!” VIDEO.

“Noi suntem AROMÂNI, nu ARMÃNJ!” – o campanie a blogului Zboarâ Niangrâpsiti

08/01/2011 prin Izabela Papazicu

Având în vedere acţiunile anti-aromâneşti tot mai dese, prin care se încearcă rescrierea istoriei multimilenare a aromânilor, în scopul inventării unui aşa-zis “popor makedonarmân” separat de cel român, cu o limbă scrisă într-o grafie improprie pentru a nega apartenenţa acestora la romanitate si românism si care împiedică realizarea interesului aromânilor de a-şi păstra identitatea în ţările în care trăiesc astăzi,

NOI, AROMÂNII,

considerăm ca adevăruri imuabile următoarele:
– aromânii vorbesc un dialect al limbii române si formează, împreună cu daco-românii, megleno-românii si istro-românii, poporul român
– singura grafie acceptată pentru aromână este cea normată de Academia Română, prin opera acad. Matilda Caragiu-Marioţeanu. În dialectul lor, aromânii “se iscălesc” ARMÂŃIL’I, nu ARMÃNJLJ
– aromânii nu pot fi consideraţi o minoritate naţională în România
– aromânii trebuie să primeasca statutul de minoritate naţională, după modelul FYROM, în toate statele din Peninsula Balcanică în care încă nu sunt recunoscuţi ca naţionalitate conlocuitoare
– aromânii trebuie să aibă în România un statut special, recunoscut prin lege, care să le permită pastrarea dialectului şi tradiţiilor

Având în vedere cele de mai sus,

SOLICITĂM:

– forurilor legiuitoare ale Albaniei, Bulgariei, Greciei şi Serbiei recunoaşterea de urgenţă pentru aromânii de pe teritoriul lor a statutului de minoritate naţională şi acordarea tuturor drepturilor ce derivă din acest statut, în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu
– Parlamentului României adoptarea de urgenţă a unei legi prin care aromânilor, megleno-românilor si istro-românilor să le fie recunoscut statutul special de vorbitori ai unor dialecte ale aceleiaşi limbi cu majoritatea daco-română, statut în virtutea căruia să aibă acces în dialectul propriu la serviciu religios, mass-media si învăţământ cel puţin până la nivel primar inclusiv, plătite din bugetele publice la care fiecare dintre aceşti vorbitori contribuie prin lege

Susţine şi tu această campanie! Preia pe site-ul tău unul din aceste bannere:

<a href =”http://daimadeadun.wordpress.com/2011/01/08/noi-suntem-aromani-nu-armanj-o-campanie-a-blogului-zboara-niangrapsiti/″> target=”_blank”><img border=”0″ src=″http://i171.photobucket.com/albums/u286/daimadeadun/campanie2.jpg” alt=”AROMÂNI, nu ARMÃNJ″ width=”160″ height=”80″ border=”0″ /></a>

<a href=″http://daimadeadun.wordpress.com/2011/01/08/noi-suntem-aromani-nu-armanj-o-campanie-a-blogului-zboara-niangrapsiti/″target=”_blank”><img border=”0″ src=″http://i171.photobucket.com/albums/u286/daimadeadun/campanie.jpg″ alt=”AROMÂNI,nu ARMÃNJ” width=”125″ height=”175″ style=”border:0;” /></a>

Publicitate

CATASTROFA ANEXARII BASARABIEI LA IMPERIUL RUS SI PROTESTELE ZADARNICE ALE ADMINISTRATIEI MOLDOVEI

 Harta Moldovei dintre Prut si Nistru-Basarabia ocupata de Rusia

Proteste zadarnice ale administraţiei Moldovei împotriva anexării Basarabiei la Imperiul Rus (1812 – 1815)

Autor: Mircea Rusnac, Doctor în Istorie

Pentru a le răspunde celor ce mai vorbesc încă despre „actul progresist al unirii Basarabiei cu Rusia”, trebuie să facem o incursiune în perioada anilor 1812-1815, adică anii când, până la Congresul de la Viena al Sfintei Alianţe, românii mai sperau că vor rămâne totuşi împreună.

Când, cu alte cuvinte, actul de forţă şi de injustiţie comis de Rusia nu fusese încă ratificat de marile puteri ale Europei. Dar, după ce Rusia dăduse semnalul „salvării” Europei de pericolul napoleonian, ea a devenit un arbitru al Congresului, care şi-a tăiat, fireşte, partea leului.

Să vedem acum cum se poate vorbi de o unire între Basarabia şi Rusia. Din punct de vedere etnic, bănuim. Atunci, să verificăm situaţia naţională a teritoriului în perioada anexării.

Rezultatul e stupefiant.

În momentul anexării din 1812, populaţia Basarabiei era aproape în întregime românească. După o statistică prezentată de Ştefan Ciobanu, în 1810 românii formau 95% din populaţia regiunii, fiind majoritari şi în raialele turceşti Hotin, Chilia, Tighina şi Cetatea Albă. (1) Iar primul recensământ efectuat de ruşi aici, cel din 1817, a dat rezultatul de 86% români şi 14% alte naţionalităţi (ucrainieni, evrei, lipoveni, greci, armeni, bulgari, găgăuzi), mare parte din acestea sosite deja în cei cinci ani care trecuseră de la anexare sau în perioada războiului ruso-turc ce a precedat-o. (2)

 Într-adevăr, aceasta a fost consecventa politică a tuturor guvernelor ruseşti, de a schimba prin colonizări de străini şi expulzări de autohtoni caracterul etnic pur românesc al teritoriului.

Pentru români, aşa cum se va vedea şi în continuare, pierderile erau imense şi ireparabile („mai mult de jumătate de ţară”), în schimb pentru ruşi noul teritoriu anexat nu reprezenta decât, după afirmaţia lui Rumeanţev, „o fâşie îngustă de ţară, care, fără a forma o provincie, se numeşte Basarabia.” (3)

Pierderea Basarabiei a fost totuşi de natură a zdruncina ultimele rămăşiţe ale fenomenului filorus din opinia publică română, foarte puternic la un moment dat. Această scădere catastofală a cotei Rusiei, „apărătoarea creştinătăţii”, a fost evidenţiată de istoricul sovietic Iordanski: „Pierderea Basarabiei… a elucidat definitiv în ochii patrioţilor români rolul împăratului rus şi adevăratele motive ale interesului nutrit de «cea mai mare dintre puterile creştine» faţă de cauza eliberării popoarelor asuprite din Orientul apropiat… de aceea, dezvoltarea ulterioară a mişcării naţionale s-a dovedit a nu depinde de Rusia, ci chiar în opoziţie cu ea, deoarece s-a subordonat nu impulsului dat de ţar, ci celui al marii revoluţii franceze.” (4)

Ca să ne convingem că acest sentiment s-a instaurat într-adevăr pe deplin, să consemnăm că în perioada imediat posterioară anexării, deşi iniţial au fost numeroase înscrieri, doar doi boieri s-au strămutat în Basarabia. Pentru acest lucru, sultanul chiar a mulţumit printr-un firman boierilor pentru credinţa arătată, care de fapt pentru Moldova era datina străveche. Căci flacăra puterii românilor începea să ardă cu vigoare, pe măsură ce turcii slăbeau.

Iar la 26 octombrie 1812, boierii moldoveni adresau, cu trimitere evidentă spre turci, „Anaforaua obşteştei adunări cătră Domnul Moldaviei Scarlat Alexandru Calimah voievod pentru înstrăinarea Besarabiei”, care reprezintă un memoriu de protest foarte viguros şi bazat pe date concrete indestructibile. De aceea vom reda mai jos un pasaj mai lung:

„Întru deznădăjduirea întâmpinărei, sosind lumina mântuirii cu prefacerea pacei, văzând că din trupul Moldovei, partea cea mai bună, şi însufleţirea hranei – şi împuternicirea s-au deosebit, apoi ca nişte slugi credincioase înştiinţăm, că din întregimea Moldovei, lipsesc acum şese ţinuturi, adecă cel mai mare ţinut ce se numeşte Orheiul sau Lăpuşna, cel de al doile după dânsul al Sorocii, al 3 – Hotărnicenii, al 4 – Codrul, al 5 – Greceni, iar al 6 – ţinutul Iaşii, cea mai mare parte, căci acea remasă se socoteşte întru nemică; afară de ţinutul Hotinului, şi afară de Bugeagului, care deşi s-au dezlipit de la o vreme din trupul pământului Moldovii, dar tot întru aceiaşi stăpânire aflându-se a pre puternicii împărăţii, era îndemănarea şi adăpostirea pământenilor, în înlesnirea vieţuirei lor, şi întru a hranei îndestulare şi a vitelor păşune. Iară întru acest chip, toată partea aceea socotindu-se până în Prut, poate fi mai mult decât jumătate de ţară, într-un cuvânt tot câmpul şi inima ţării.” (5) În continuarea acestei mişcătoare treceri în revistă se solicita „să se mijlocească cătră curtea împărăţiei Rusiei spre a nu fi opriţi pământenii Moldaviei, nici acum – nici mai în urmă, a aduce de la moşiile lor de peste Prut – din pământul Moldavii Besarabia, pâine şi vite de pe acelea moşii, pentru întrebuinţarea caselor şi a politiei aceştia întru care lăcuim, şi să nu rămânem strâmtoraţi de a vieţuirei cele trebuincioase.” (6) De asemenea, pe parcursul memoriului se mai găsesc expresii ca „sfâşiata Moldovă”, iar spre final se cerea restituirea pământului furat, „precum de la moşii şi strămoşii noştri am apucat întregimea Moldaviei.” (7)

În acelaşi an, aflând că ruşii au numit ca mitropolit al Basarabiei pe Gavriil Bănulescu-Bodoni, fostul exarh al principatelor în perioada ocupaţiei, boierii erau foarte abătuţi. Un martor ocular nota: „Boierii sunt cu atâta mai nemulţumiţi, cu cât trag de aici încheierea că Basarabia e pierdută de acum pentru totdeauna pentru Moldova, şi puţina nădejde a unei reîntoarceri a pierit.” (8)

Noi proteste aveau loc în 1815, cu ocazia deschiderii la Viena a Congresului Sfintei Alianţe. Cu acest prilej, mitropolitul Moldovei, Veniamin Costache, arăta: „Pentru Bucovina, Ghica Vodă şi-a pierdut viaţa, şi noi pentru Basarabia nu facem nici măcar un protest.” (9) Mitropolitul a expediat o moţiune acestui Congres. El a fost sprijinit şi de domnul muntean Caragea, care a cerut protecţia prim-ministrului austriac Metternich. Răspunsul primit de la acesta, prin intermediul austriacului Gentz, era însă descurajator: „Principele Metternich este pe deplin convins că orice încercare de a face pe Rusia a retroceda Porţii teritoriul pe care dânsa l-a smuls în ultimul război, ar fi azi fără scop şi ţintă.” (10)

Iar la 16 iulie 1814, boierii din Moldova neocupată de ruşi, adresându-se turcilor, vorbeau despre paguba „strămoşeştilor noastre moşii, de la care am avut toată hrana vieţuirii casălor noastre” şi despre „strâmtorirea multă cu schimbarea hotarului.” (11)

Acelaşi subiect era abordat tot în 1814 de către Misiunea catolică a Moldovei: „Foametea sau lipsa e ce ne strâmtorează mai mult, şi (ne) e teamă că vom mai avea s-o suferim. Pricina de căpetenie e dezbinarea unei jumătăţi a ţării, şi anume a celei mai roditoare, dincolo de râul Prut, până la Nistru, pe care au luat-o ruşii în condiţiile păcii. De aici venise belşugul vitelor de orice fel, a grânelor, a cerei, a mierii şi, din vremea când au luat-o ruşii, au închis negoţul, aşa că nimic sau prea puţin lasă a ieşi pentru ceastălaltă Moldovă, şi aceea cu preţ foarte mare.” (12)

Şi ce aceasta încheiem prezentarea atitudinilor moldovenilor „liberi” pentru a trece Prutul şi a vedea cu câtă bucurie au primit basarabenii înşişi noua situaţie ce li se impusese. Acolo în aceste momente se petrecea un fenomen nou, sesizat de Leon Boga: „Abia după ce moldovenii se simţiră despărţiţi unii de alţii, la cei de pe malul stâng al Prutului se contură mai luminos icoana patriei, se aprinse mai vie dragostea de neam şi limbă.” (13)

Şi aici începeau să apară proteste, adresate autorităţilor centrale ruseşti, în care se arăta clar tot răul produs de brutala anexare. De exemplu, în jalba adresată consiliului statului rusesc de către nobilimea basarabeană la 29 ianuarie 1814, se spunea: „Iată au trecut şaisprezece luni de când această Gubernii afierosită întru sloboda răpirii iubitorilor de rău căştig ocărmuitori, să tăngueşte sub giugul urmărilor celor răli şi ai priincioasii împuterniciri a unora din slujbaşii ocărmuirii Basarabiei.” (14) Jalea şi panica populaţiei erau prezentate astfel: „Însuşi locuitorii ci se află lăngă Prut arată cugeţile lor spre a fugi la Moldavia ca să scapi di asprime ocărmuitorilor pămănteşti, precum şi sati întregi au fugit pentru cari oblăduire de aici ari ştiinţă întru acest chip dar în loc să îndemni cu plăcuta năzuire norodului megiaşit pentru cari este cuprindere şi enstrucţioani ci s-au dat di cătră gubernatorul şi poruncă ca să să silească spre înmulţime lăcuinţii gubernii. Ocârmuire aceasta au îndemnat să să întoarcă la Moldavie oamenii cari veniseră cu cugetări ca să să aşeze în Basarabia.” (15)

Alte proteste aveau loc în contra încălcării drepturilor populaţiei autohtone. Astfel, la 12 februarie 1814, nobilimea basarabeană se adresa ţarului în acest mod: „Dă-ne buna vieţuire, dăruieşte-ne nestricare obiceiurilor şi a pravililor, miluieşte-ne cu mărime sufletului şi a iubirei tale de oameni şi dacă din oareşcare râvnire a soartei noastre au agiuns la Împărătescul Vostru auz arătările ce s-au făcut de aici către ministerul, că moldovenii nu ar ave pravili şi că ar fi din fire porniţi întru urmări nepriincioasă, şi că ar trebui zaconuri pentru pedeapsa greşalilor lor, fii milostiv a vede că moldovenii sunt plini de credinţă.” (16) În continuarea memoriului, nobilii cereau ca mitropolitul Basarabiei să fie primul membru al Divanului provinciei, „pentru că aceasta este fire şi lege Moldaviei”, (17) şi „să să rânduiască şi ocârmuitor politicesc a oblastii pământean din moldoveni credincios Împărăteştii Voastre Măriri, care să poată cunoaşte persoanile, pronomiile, pravilele noastre, şi împregiurările de aici, fiindcă lipsind aceste acum, înstreinându-se din zi în zi, izvodindu-să cele neobicinuite, ne înspăimântează şi pe noi şi pe fraţii noştri.” (18)

Tot la 12 februarie 1814, boierii adresau o jalbă şi către oberprocurorul Sfântului Sinod rus: „Toată obştia oblastului Basarabiei, toati niamurile, şi toati stările de aicea tineri şi bătrâni năzuim la apărarea luminărei voastre… să nu să dea ascultari nici la un fel de arătări din oari cui parti vor fi, nici să să dea hotărâri soartii noastre, pără nu să vor înfăţoşa deputaţii din partea obştii, cari vor avea încredinţarea arhipăstorului nostru mitropolit Gavriil, cuprinzătoare că de cătră obştii sint trimeşi şi cari fără multă prelungire să vor trimiti.” (19)

În sfârşit, în aceeaşi zi era expediată şi o jalbă către „împărătescul Ministerium”, în care se menţiona: „Am arătat de faţă întristare noastră pentru arătare ce s-au făcut de aice cătră Ministrul Justiţăei, spre defăimare niamului moldovenesc, că nici am ave pravile, şi că, am fi din fire plecaţi spre răle urmări, şi s-au cerut zaconuri spre pedeapsa greşalelor niamului, cutremurându-ne, înspăimântându-ne, am nazuit mai înainte cătră picioarele pragului, ca să nu se îndure de credincioşii creştini năzuitori moldoveni, cari şi pravile au avut, şi credinţa lor ar fi fost sădită în inimile lor către prestolul Rusiei… pătimesc pravoslavnicii năzuitori a oblastului cu nişte streine urmări şi închipuiri călcătoare legiuirilor şi obiceiurilor firii noastre încât niamul jădăvesc prin poliţăe Chişinăului obideşte lege creştiniască cu multe atingiri pentru multe sfârşituri, împuternicindu-să asupra creştinilor, care nu cutezăm a le mai arăta pre larg. Dar şi în alte obiceiuri pământeşti din zi în zi să urmeazî călcare şi să pricinuieştea întristare.” De aceea, „cerim ca să ni miluiască iubitoare de oameni împărăţăe a nu să strica legiuire obiceiurilor noastre întru ale ocârmuirii, şi a nu se hotăra zaconuri de pedeapsă pentru neamul boeresc precum s-au cerut, şi a fi arhipăstorul nostru mitropolit precum au fost din începutul fiinţăi Moldoviei întăiul şăzător în divanul ocârmuirii politiceşti, şi a ni să rândui un nacealnic politicesc a gubernii, pământean creştin temâtor de Dumnezeu, credincios a împărăţăei şi cunoscătoriu firii pravililor, şi tuturor împregiurărilor de aice, după cum este asămine cuviincioasă persoană, pământean a Moldoviei din cele mai întăi familii cu ispitită ştiinţă şi creştinătate şi cu îndestulă cărunteţă şi întălepciune, credincios a Împărăteştei Sale Măriri, exelenţăe sa Domnul gheneral maior şi cavaler Ilie Filipovici Catargiu. Aceasta este acum a obştiei din partea niamului rugăciuni spre liniştire sufletelor noastre şi în contenire călcării obiceiurilor.” (20)

Analizând toate aceste proteste ale boierimii, istoricul basarabean Iustin Frăţiman concluziona că „nu numai boierii rămaşi în Moldova erau contra alipirii Basarabiei cătră Rusia, ci contra acestui fapt au fost chiar şi boierii care au devenit supuşi ruşi, rămânând în Basarabia.” (21) Aceasta este şi convingerea noastră.

Note:
1   Ştefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Chişinău, 1923, p. 20.
2    Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, Bucureşti, 1983, p. 396.

 3   Istoria md.

4    Ibidem, p. 200.,Ibidem, p. 398.

5   Iustin Frăţiman, Studiu contributiv la istoricul mitropoliei Proilavia (Brăila), Chişinău, 1923, p. 235-236.
6    Ibidem, p. 241-242.
7    Ibidem, p. 241.
8    Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Chişinău, 1991, p. 226.
9    Ibidem, p. 177.
10  Ibidem.
11  Nicolae Iorga, Basarabia noastră, Vălenii de Munte, 1912, p. 158.
12  Ibidem.
13 Leon T. Boga, Lupta pentru limba românească şi ideea unirii la românii din Basarabia după 1812, Chişinău, 1932, p. 6.
14  Iustin Frăţiman, op. cit., p. 252.
15  Ibidem, p. 255-256.
16  Ibidem, p. 244.
17  Ibidem, p. 245.
18  Ibidem.
19  Ibidem, p. 248-249.
20  Ibidem, p. 251-252.
21  Ibidem, p. 260.

La Chișinău sunt aruncate niște „șopârle” care nu au altă misiune decât să dezinformeze. Moscova va încerca să recupereze palma primită din partea lui Marian Lupu.

 Invitatul de la Radio România din această dimineață de 8 ianuarie, în discuție cu Gabriel Basarabescu, a fost binecunoscutul ziarist de la Chișinău – Constantin Tănase, director al cotidianului „Timpul”.

Ascultați în audio inserat în text discuția( http://stelapopa.unimedia.md/2011/01/08/13081/ )și găsiți mai jos și descifrarea principalelor idei exprimate

„Acalmia de la Chișinău” și „optimismul pragmatic”

Primul indemn al lui Constantin Tanase este ca trebuie sa fim atenti cu toate informatiile care vin de la Chisinau pentru ca exista „niste asa-zisi analisti politici lansati intentionat pe piata media de la Chisinau. Sunt niste soparle care nu au alta misiune decat sa dezinformeze”, atentioneaza reputatul ziarist.

Constantin Tanase spune ca „exista in societate un anumit optimism, dar linistea asta e doar vizibila, exista si partea invizibila”. Si asta pentru ca „inca nu e totul pus la punct, se ma trag sforile si se fac aranjamentele”.

„Ma tem ca traim intr-o iluzie, criza constitutionala inca nu a disparut si inca nu se vad solutiile. Chestiunea celor doua voturi de aur pentru alegerea sefului statului inca nu e rezolvata”, afirmă directorul de la „Timpul”. Constantin Tanase mai spune sa fim atenti la zvonurile lansate precum ca s-ar fi gasit deja cele doua voturi de aur. El spune „cu toata responsabilitatea” ca „nu e nici pe departe asa”.

În ce direcție s-ar îndrepta aceste șopârle, acești dezinformatori?

„Ele, aceste soparle, sunt lansate in primul rand de liderii staff-urilor celor 3 partide care se afla inca in procesul de negocieri deoarece nu toate detaliile sunt inca puse la punct. Nu exclud ca exista si un interes localizat in alta zona decat la Chisinau, de unde vin aceste soparle. PCRM a dezgropat securea razboiului prin gura lui Igor Dodon si a unui asa-zis analist Zurab Todua, membru deja al PCRM, in cadrul unei emisiuni televizate de la NIT, unde au declarat ca in curand vor veni cu dezvaluiri socante despre cum a negociat Marian Lupu crearea aliantei de centru-stanga si cum nu s-a tinut de cuvant”.

Asadar, „gheata se pare ca e foarte subtire si e bine ca oamenii sa faca o distinctie intre informare si dezinfomare”, spune moderatorul Gabriel Bassarabescu.

„Sa incerce sa se informeze din mai multe surse”, vede Constantin Tanase solutia. „Exista o parte a presei care nu isi permite sa se joace cu asemenea lucruri. Exista si presa de calitate la Chisinau”.

Totusi, exista zone in teritoriu unde se vrea ca informatia sa ajunga distorsionata. Mai ales in zonele rurale, unde oamenii au acces la cate un canal tv sau doua si de unde lipsesc ziarele si internetul. Acolo, spune Constantin Tanase „se mai lucreaza pe metoda veche – a zvonurilor. Si la aceasta se lucreaza inclusiv din partea partidelor aliantei”.

Despre direcția europeană

Referindu-se la mesajul lui Marian Lupu adresat cetatenilor de Anul Nou, Constantin Tanase spune ca a remarcat ca nu a existat in discursul interimarului notiunea de „partener strategic” sau Rusia, dar e pomenita „integrarea europeana”. Jurnalistul spune totusi ca „se vede ca discursul a fost facut in graba”.

Relația cu Moscova

Despre relatiile cu Moscova, directorul de la „Timpul” nu crede ca lucrurile stau prea bine. Si continua: „Desi se spune ca Lupu este omul Moscovei, totusi, dupa figura pe care a facut-o el, ca a negociat o luna o alianta de centru-stanga si pe ultima suta de metri a constituit o alianta de centru-dreapta, cred ca Moscova va incerca sa recupereze aceasta palma si nu stiu daca se va supara numai pe Lupu sau pe intreaga RM. Aici avem un semn de intrebare.”

Totusi, in concluzie, Constantin Tanase rămâne optimist și spune ca „trebuie sa tinem pumnii stransi si sa fim increzatori ca directia europeana este deja una batuta in cuie”.