Preşedinţii Consiliilor Judetene din Harghita, Covasna şi Mureş au depus actele pentru obţinerea cetăţeniei maghiare
3 Ianuarie 2011
Preşedinţii consiliilor judeţene din Harghita, Covasna şi Mureş şi-au depus, luni, la Consulatul General al Ungariei de la Miercurea Ciuc, documentele pentru obţinerea cetăţeniei maghiare, potrivit Agerpres.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, însoţit de soţie, omologul său din Covasna, Tamas Sandor, alături de soţie şi cei trei copii, precum şi preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Lokodi Edit-Emőke, au completat timp de aproape o oră toate cererile necesare depunerii dosarului pentru obţinerea cetăţeniei maghiare.
Evenimentul a stârnit un interes mare în rândul jurnaliştilor din presa locală, centrală sau străină, un număr ridicat de ziarişti fiind prezenţi la sediul reprezentanţei diplomatice.
După depunerea documentelor, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat că este emoţionat, dar şi onorat că a putut să solicite cetăţenia ungară. ”Este un drept şi o modalitate prin care se declară apartenenţa la naţiunea maghiară, chiar dacă suntem despărţiţi de graniţe”, a susţinut acesta.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a afirmat că nu a cerut cetăţenia maghiară atunci când a locuit la Budapesta, timp de cinci ani, ci a solicitat-o în România. ”Vrem să fim cetăţeni maghiari în Secuime, aici vrem să trăim şi să muncim”, a spus acesta.
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Lokodi Edit-Emőke, a spus că ”cetăţenia maghiară va fi o dovadă a naţionalităţii şi un act de recunoaştere a faptului că există maghiari şi în alte teritorii din afara Ungariei”.
La sediul Consulatului General al Ungariei din Miercurea Ciuc a venit şi primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care este de părere că solicitarea cetăţeniei maghiare este mai mult o chestiune emoţională, şi nu o abordare pragmatică.
”Este un moment pe care îl aşteptăm demult, este mai mult o chestiune emoţională, nu este o abordare pragmatică, din punctul nostru de vedere. Suntem cetăţeni europeni, suntem cetăţeni români şi cred că, ca şi ardeleni, este normal să fim şi cetăţeni maghiari”, a afirmat Antal Arpad.
Câteva mii de etnici maghiari s-au înscris pe listă pentru a-şi depune documentele de obţinere a cetăţeniei maghiare, la consulatul de la Miercurea Ciuc. Ei au fost programaţi, pentru a se evita aglomeraţia, la fiecare ghişeu, urmând să fie primiţi, zilnic, între 15 şi 20 de solicitanţi. Programările sunt făcute deja până în luna martie.
Parlamentul de la Budapesta a aprobat, anul trecut, legea privind acordarea dublei cetăţenii maghiarilor din afara graniţelor. Potrivit legii, etnicii maghiari care vor să obţină dubla cetăţenie trebuie să demonstreze că au origini maghiare şi că pot vorbi limba maghiară. Măsura priveşte în jur de 3,5 milioane de maghiari ce trăiesc în statele vecine Ungariei, ţară care are circa 10 milioane de locuitori, conform http://www.romanialibera.ro.
Această accesare la cetăţenia unui al stat este primul pas către autonomia Ţinutului Secuiesc. Este un prim pas pentru formarea unei enclave etnice a statului maghiar în inima României. Acţiunile extremiste ale CNS şi ale eurodeputatului L. Tokes au fost încurajate şi promovate de preşedintele Traian Băsescu.
Trei demnitari ai statului român plătiţi gras din banii contribuabililor români şi care fac parte din coaliţia de la putere, ce sprijină Guvernul Emil Boc, pur şi simplu au dat cu piciorul la cetăţenia română solicitând cetăţnia ungară. Aşteptăm reacţia autorităţilor de la Bucureşti pentru demiterea celor trei demnitari din funcţiile statului român şi retragerea cetăţeniei române.
Sursa:Napocanews
VIDEO SI FOTO: CEL MAI URAT CAINE DIN LUME
Are un singur ochi ,trei picioare si e in China. A fost încoronat „Cel mai urât caine din lume”