CINE NE SUNT TRADATORII DE NEAM SI CE MAI FAC TRADATORII NOSTRI DIN BASARABIA ?

Giotto:Sarutul lui Iuda

Istoria unui popor este marcată de marile sale personalităţi , dar totodată mersul ei poate fi deturnat de trădătorii de neam şi de ţară. În acest sens istoria noastră cunoaşte vremuri mai luminoase şi vremuri mai întunecate .

Neamul nostru nu şi-a dus veacul prin robii care şi-au pus gâtul în jugul străinilor, ci prin eroii Horia, prin Avram Iancu, prin Tudor, prin Pintea, Iancu Jianu, prin toţi haiducii, care nu s-au supus în faţa jugului străin, ci şi-au pus flinta în spate şi s-au ridicat în munţi, ţinând sus onoarea şi steagul libertătţi. Prin glasul şi curajul lor a vorbit în acele timpuri neamul nostru, iar nu prin lumea multă, laşă, cu capul plecat..

Ar fi putut avea istoria noastră un alt destin fără trădătorii de neam, fără trădările şi vânzările lor?

De la Burebista la Mihai Viteazul şi până la Tudor Vladimirescu, istoria noastră e presărată cu evenimente tragice, în care un rol nefast  a fost jucat de personaje fără scrupule care, prin josnicele lor fapte, au schimbat mersul istoriei şi soarta românilor.

Trecută prin foc şi prin sabie,/ furată, trădată mereu,/ eşti floare de dor, Basarabie,/ eşti lacrima neamului meu”.

Aşa va scrie cunoscutul scriitor DUMITRU MATCOVSCHI despre Basarabia, care în anii de la anexarea ei de URSS în 1940, apoi 1944 şi în ultimii ani ai aşa – zisei Independenţe a cunoscut nume mari de eroi, dar în acelaşi timp şi nume de trădători notorii.

Iată o serie dintre aceste persoane importante.

Inceputul trădării şi schimbări de direcţie a Basarabiei a fost pusă o dată cu renumitul discurs de inaugurare a congresului Casa noastră – Republica Moldova, în plină campanie electorală a agrarienilor, care au şi cîştigat alegerile în 1994.

Fraza lui ION DRUŢA, scriitorul de la Moscova, din apelul său “În lunga şi mult zbuciumata istorie a neamului nostru avem unica şansă de-a ridica o casă a Moldovei(…)”,inaugura un congres care se plasa în opoziţie cu ideea de identitate naţională românească, o manifestare politică la care participa şi conducerea de atunci a statului în frunte cu M. Snegur.

Apoi în cadrul discuţiilor cu privire la denumirea corectă a limbii române, invitat de Preşedintele de atunci al Parlamentului, P. Lucinschi, Ion Druţă publică eseul “Răscrucea celor proşti” (1994).

Dincolo de discursul nuanţat cu privire la istoria neamului nostru (”Adevărul e că noi sîntem o parte din Moldova voievodală, rămasă, datorită cunoscutelor destine din Moldova veche (…)”), el “autorizează” abil jocul sinonimic dintre cele două denumiri ale limbii.

Pentru acea conjunctură politică nu era important cum “o vom numi – română sau moldovenească”; deşi, afirmă scurt Druţă, “fireşte, limba română” este numele adevărat. Dacă s-ar fi insistat pe această idee!… Dar finalul eseului este o mostră de oportunism, care, cu timpul, a luat forme exacerbate, proliferînd în limbajul juridic al diferitor acte normative de stat. “Nu vreţi să-i ziceţi limbă română, ziceţi-i limbă moldovenească, nu vreţi să-i ziceţi limbă moldovenească, ziceţi-i limbă maternă (…)”, solomoneşte “ingenios” consilierul nostru naţional.

Va urma MIRCEA SNEGUR – un fost activist din nomenclatura comunistă, agrarian, este trimis de CC al PCM să se alăture Frontului Popular din Moldova, mişcare de renaştere naţională, condusă de Mircea Druc, din calcul politic, care îl ajută sa devină preşedinte al republicii. Îndeplineşte condiţia numirii lui Druc ca prim-ministru la 25 mai 1990!

Un an mai târziu în mai 1991 Mircea Druc a fost înlăturat, la insistenţa Moscovei şi cu consimţământul lui Mircea Snegur. Deasemenea la iniţiativa preşedintelui Snegur, Parlamentul hotăraşte, în 1994, cu o majoritate agrariano-socialistă să schimbe imnul « Deşteaptă-te române ! » , cu un nou imn, pe versurile lui Alexei Mateevici – “Limba noastra”!

L-a eliberat pe Igor Smirnov, fără să facă mai întâi schimbul de prizonieri de război. În februarie 1994, Snegur a resuscitat ideologia antiromâneasca a „moldovenismului”.
Mircea Druc, fostul prim-ministru, susţine într-un interviu pentru Info-Prim Neo că înainte de declararea independenţei, existau două planuri de evoluare a evenimentelor – planul „Mircea Druc” cu revenirea la status-quo-ul din 1918 (unirea cu România .) şi planul „Mircea Snegur” – cu intrarea în CSI. “Basarabenii au ales să-l urmeze pe Snegur, greşind foarte mult.
La 7 februarie 1996, Mircea Snegur şi liderul regimului de ocupaţie de la Tiraspol, Igor Smirnov au semnat Decizia protocolară cu privire la funcţionarea serviciilor vamale ale Republicii Moldova şi autoproclamatei Republici Transnistrene. Drept consecinţă a semnării documentului, regimul de ocupaţie din regiunea transnistreană, a obţinut posibilitatea de a întrebuinţa propria ştampilă vamală cu inscripţia: “Republica Moldova. Vama Tiraspol”.
A acordat prin constituţie autonomie teritorială pe principii etnice localităţilor cu populaţia majoritară găgăuză, din sudul Republicii Moldova.

În această listă este inclus şi PETRU LUCINSCHI, fost prim-secretar al PCM, nomenclaturist “cu faţă umană”, promotor al politicii de restructurare a lui Mihail Gorbaciov. Ajuns la putere în calitate de Preşedinte al R. Moldova Petru Lucinschi, a continuat reformele începute de predecesorul său Mircea Snegur, sub presiunea organismelor financiare internaţionale, fără a ridica nivelul de trai al populaţiei.
A rămas ataşat trecutului său de activist de partid sovietic, fapt care l-a determinat să păstreze calitatea de supus al Moscovei.
Petru Lucinschi, ca preşedinte al Parlamentului a consimţit oficial adoptarea constituţiei Republicii Moldova, în care să figureze aşa-zisa „limbă moldovenească”, cochetând în declaraţii cu ideea că s-ar numi română, şi numai atât.
A întreţinut cu autorităţile române relaţii întotdeauna, într-un cadru strict protocolar. A susţinut moldovenismul fundamentalist. Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova l-a acuzat pe preşedintele Petru Lucinschi, că inventează o nouă ideologie de stat, care s-ar numi, “moldovenism.
Senatorul Ilie Ilaşcu s-a pronunţat în ziarul « Evenimentul – Cotidian regional al Moldovei » din 22 ianuarie 2009 : « Toată problema aceasta a conceptului de “Moldova Mare” este o invenţie de-a Moscovei, prin intermediul lui Petru Lucinschi. »
Pentru a-şi asigura realegerea sa în calitate de preşedinte la alegerile viitoare, Lucinschi a susţinut Partidul Comunist şi Frontul Popular Creştin-Democrat şi l-a destituit pe prim-ministrul Ion Sturza un guvern de centru-dreapta, singurul guvern reformist şi pro-occidental avut vreodată de Republica Moldova.
Preşedintele Lucinschi a cedat mult Moscovei în problema Transnistriei şi a Armatei a XIV-a ruse staţionate în Transnistria.

Lucinschi a semnat la 8 mai 1997 cu Federaţia Rusă a „Memorandumului privind principiile normalizării relaţiilor între Moldova şi Transnistria”, care stipula sincronizarea retragerii trupelor ruseşti cu soluţionarea conflictului transnistrean, acordând aşadar Rusiei dreptul de a fi arbitru care ar coordona politica internă în Republica Moldova şi„garant militar” cu o armată ce urma să staţioneze pe teritoriul Republicii Moldova.

Acest memorandum acceptat de Chişinău recunoştea practic independenţa statală a autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene, punând-o pe picior de egalitate cu Republica Moldova. Termenul de „stat comun” inclus în textul Memorandumului (propus de ministrul de externe al Rusiei, Evgheni Primakov), a devenit un pas spre federalizarea Republicii Moldova. Toate aceste cedări Moscovei au fost făcute drept plată pentru a obţine postul de preşedinte. Lucinschi n-a făcut nimic pentru a elibera Republica Moldova de controlul politic şi economic al Federaţiaei Ruse.
A pledat pentru relegalizarea Partidului Comunist în Republica Moldova , interzis, ca urmare a puciului de la Moscova, din 19-21 august 1991.
Drept răsplată pentru meritele sale faţă de stat şi pentru activitate prodigioasă în organele supreme de stat, preşedintele Vladimir Voronin i-a conferit la 27 ianuarie 2005 “Ordinul Republicii”.

Va culmina VLADIMIR VORONIN – un român rusificat. El personal se numeşte moldovan în spiritul educaţiei ruseşti. « Mama, Pelagheia Isidorovna (numele de familie de fată – Sîrbu), din satul Corjova, tatăl drept, Nicolai Vasilievici, pe care nu-l ţine minte, deoarece a căzut la începutul războiului.

Era din Siberia, îşi făcea serviciul în unitatea militară din Dubăsari. Din 1948 a fost crescut de tatăl său vitreg.” – informaţie preluată din interviul Preşedintelui Republicii Moldova Vladimir Voronin acordat ziarului “AiF-Moldova”la 23 mai 2001. „Voronin se trage dintr-un neam curat românesc, o familie renumită de oameni bogaţi şi respectaţi. Domnica şi Isidor Sârbu, bunicul lui Voronin, făceau parte dintr-o familie numeroasă: zece fraţi. Cinci băieţi şi cinci fete. Bunicul său a fost deportat de ruşii bolşevici, i-a fost confiscată averea şi familia i-a fost ruptă şi risipită. Isidor Sârbu, primar al regimului Antonescu în Transnistria, în perioada 1942-1944, i-a blestemat pe comuniştii ruşi şi a fugit în România unde a ajuns luptător cu arma în mână în munţii Oaşului. … Viaţa familiei Voronin este povestea unei drame teribile – este drama sfâşierii neamului românesc de către invadatorii ruşi.

Cazul lui Voronin este cu atât mai tragic cu cât însuşi preşedintele Voronin este rezultatul unui experiment diabolic, pus în practică de ruşi în România sub numele de “experimentul reeducării”. Scopul experimentului, conform principiilor leniniste era schimbarea şi lepădarea convingerilor şi ideilor politice şi religioase , pentru a se obţine în cele din urmă alterarea personalităţii până la punctul obedienţei absolute… Ramura familiei Voronin rămasă dincolo de Prut a fost supusă reeducării comuniste şi spălării creierului. » – ziarul Ziua, „Secretul lui Voronin” de Victor RONCEA ,27 martie 2008 .
A fost educat şi pregătit sa devină un “cadru devotat” al Moscovei. A ocupat posturi importante în perioada sovietică. In ierarhia militară a urcat până la gradul de general-maior (al Ministerului de Interne sovietic, avand şi cetăţenie rusă). In 2001 este ales preşedinte al Republicii Moldova, din partea Partidului Comuniştilor.
E considerat comunistul capitalist cel mai bogat din Moldova, împreună cu fiul său Oleg, şi alţi colegi de partid au monopolizat cele mai vitale ramuri din economia naţională, aproape toata industria zahărului, aproape toate afacerile din import, de cereale şi de panificaţie, cele din domeniul bancar, cele ale asigurărilor, construcţiilor, businessului imobiliar şi turistic, ale prestărilor serviciilor pe Internet ,etc şi-au supus justiţia, mass-media, Partidul Comuniştilor devenind practic partid de stat.
Preşedintele Vladimir Voronin e departe de a fi un preşedinte comunist. E deprins cu luxul, locuieşte la vila din pădurea Condriţa, vilă care aparţine statului, cu 500 de hectare de pădure, înconjurate cu un gard înalt de sârmă ghimpată ca un adevărat lagăr de concentrare, servit de aproximativ de o suta de slugi, bodyguarzi, îngrijitori şi dresori de animale.

Familia Voronin se consideră una dintre cele mai prospere familii de capitalişti din cea mai săracă ţară a Europei.
A numit drapelul de stat al R. Moldova, tricolorul în plenul Parlamentului drapel fascist. Imediat cum a venit la putere a purces la luptă împotriva limbii române şi a istoriei românilor. Este destituit Ilie Vancea, ministrul Învăţământului, un basarabean onest, care a refuzat să introducă în programa de studii limba moldoveneanească şi Istoria Moldovei în locul Istoriei Românilor.

A luptat cu înverşunare împotriva legalizării Mitropoliei Basarabiei, înregistrată doar în urma deciziei CEDO. Este un mare adept al Mitropoliei Moldovei, subordonată Patriarhiei Moscovei. A instaurat o dictatură personală şi sistemul economic „bolşevismul de piaţă”, marii beneficiari al căruia sunt nomenclaturiştii de partid ce presupune păstrarea unui stat autoritar şi acapararea economiei naţionale.
A fost legiferată Concepţia politicii naţionale de stat a Republicii Moldova de deznaţionalizare de pe timpurile perioadei ţariste şi totalitar-comuniste, care are ca scop de a distruge identitatea românească a moldovenilor, promovând sub masca polietnismului rusificarea lor totală.
O dată cu venirea la putere Partidul Comuniştilor a instituit o politică de genocid programat al populaţiei, caracterizată printr-un exod masiv de oameni apţi de muncă, un genocid etnico-cultural bazat pe ideologia unui moldovenism rusificator de ocupaţie, colonial , unul construit pe un conţinut propagandistic diversionist şi criminal, tirajat pe scară industrială, nişte falsuri care se dau drept adevăruri, nişte campanii de propagandă în stilul lui Goebbels.

Foarte argumentat va fi prezentat în articolul din ziarul ZIUA din 16 August 2009 de Sorin Rosca Stanescu “IUDA E IUDA” politicianul IURIE ROŞCA, cel care a trădat cauza naţională. « Ziarul ZIUA publica interviul pe care Victor Roncea i l-a luat liderului Partidului Popular Crestin Democrat de la Chisinau, Iurie Rosca. Iar acest editorial este raspunsul la o intrebare retorica pe care acesta si-o pune. Si anume, de ce i se spune Iuda? Raspunsul meu, in esenta, este ca i se spune Iuda pentru ca el chiar este Iuda. Ramane ca in cele ce urmeaza sa incerc sa demonstrez acest lucru.

Incă înainte de aprilie 2005, cand la sfatul lui Traian Basescu Iurie Rosca a batut palma cu Voronin, contribuind astfel decisiv la instalarea acestuia la putere si la consolidarea puterii lui, existau la Chisinau temeinice suspiciuni ca, in prealabil, se vanduse diavolului. Adica serviciilor secrete controlate de Moscova.

Culmea coincidentei este ca, tot de la el am aflat pentru prima data, simultan, in mai multe republici din Uniunea Sovietica pe cale de a se destrama, s-au constituit partide care toate s-au numit fronturi. Sa fi fost liderii democrati de pretutindeni – ma refer desigur la spatiul controlat de Moscova – atat de lipsiti de imaginatie incat sa dea acelasi nume partidului care urma sa devina succesorul celui comunist? In paranteza fie spus, in­fluenta Kremlinului, prin in­ter­mediul KGB si GRU, a fost atat de puternica incat, si la Bucu­resti, Ion Iliescu denumise inca inainte de caderea lui Ceau­sescu, pe vremea cand com­plota cu Militaru si Magureanu, tot Front al Salvarii Nationale partidul care urma sa preia pu­terea.

Si pentru a inchide aceasta excursie prin trecutul apropiat, Iurie Rosca si-a intitulat partidul pe care l-a condus Frontul Po­pu­lar din Moldova. Acestor sus­piciuni li s-au adaugat, intre timp, multe altele, generate de aparente si repetate greseli ale liderului de la Chisinau care au condus, pas cu pas, la distrugerea miscarii nationale si unioniste. » El a tradat mii si mii de alegatori si asta nu se iarta.

Un nou candidat la includerea în lista neagră este MARIAN LUPU.

MOSCOVA L-A CHEMAT LA INSTRUCTAJ PE LUPU, NOUL SAU OM DE LA CHISINAU

sursa : RGN

Candidatul Aliantei pentru Integrare Europeana la postul de presedinte, Marian Lupu a plecat sâmbătă la Moscova, la o zi după o vizită în capitala rusă a fostului preşedinte comunist prorus Vladimir Voronin. Chemarea lui Lupu la Moscova vine sa confirme faptul ca dupa lasarea lui Voronin din brate, Moscova si-a chemat la ordine noul sau om de la Chisinau, transmite Romanian Global News.

Asigurand votarea acestuia de catre vechii sai tovarasi din partidul comunist, Moscova vrea sa se asigure ca Lupu va servi interesele Kremlinului la Chisinau si nu va asista la derapaje ale acestuia. I se dau voturi pentru a-l fideliza, daca nu cumva acesta era deja fidelizat, iar acum a fost doar un instructaj de parcurs.

Respingerea aderarii la NATO si prin ricoseu, amanarea la nesfarsit a integrarii europene, blocarea reintegrarii cu Romania si faultarea colegilor de coalitie care se vor manifesta altfel decat vrea Moscova. Cu alte cuvinte mentinrea Chisinaului in siajul rusesc. Cam astea ar fi obiectivele pe care Moscova le-a trasat lui Lupu.

In cazul in care nu va putea controla situatia, lui Lupu i s-a dat si solutia de avarie si anume o rearanjare a majoritatii cu partidul comunist. Nu chiar acuma ci mai in vara dupa ce populatia va acumula frustrarile unei ierni dificile. Si pentru ca totul sa fie roz in relatia Lupu- Moscova, nu exclude încheierea, până la sfârşitul anului, a unui acord de colaborare între Partidul Democrat de la Chisinau şi Partidul Rusia Unită, al premierului rus Vladimir Putin, adica cu alte cuvinte partidul lui Putin sa-si faca o filiala la Chisinau.

In capitala rusa Lupu s-a întâlnit cu oameni importanti cum ar fi Constantin Kosaciov, preşedintele comisiei pentru Politică Externă din Duma de Stat, cu şeful administraţiei prezidenţiale, Serghei Narîşkin. Conform RIA NOVOSTI, discuţia a abordat situaţia politică de la Chişinău, perspectivele şi modalităţile de intensificare a cooperării între parlamentele rus şi moldovenesc.

După cum a afirmat Kosaciov, preşedintele Comitetului Dumei de Stat pentru Afaceri Internaţionale, a fost o discuţie constructivă. Oficialul rus a menţionat că Marian Lupu este binecunoscut în Duma de Stat din perioada în care acesta ocupa funcţia de preşedinte al Parlamentului de la Chişinău.

Înainte de a pleca spre Moscova, Marian Lupu a declarat că Rusia este interesată de alegerea preşedintelui Republicii Moldova şi depăşirea crizei politice de la Chişinău. La randul sau Kommersant scrie că Moscova s-a implicat în lupta politică din Republica Moldova, vizita lui Marian Lupu fiind precedată de o vizită fulger, secretă, în capitala Rusiei, a liderului Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin. Conform Kommersant, Kremlinul ar fi încercat să-l convingă pe Voronin să susţină candidatura lui Marian Lupu la preşedinţia Republicii Moldova.

BASARABIA ŞI ÎNALTA POARTĂ DE LA MOSCOVA

GEORGE DAMIAN

Venirea şefului Administraţiei prezidenţiale ruse la Chişinău seamănă cumva cu cele ce se petreceau în ţările române în perioada fanariotă. Sultanul de la Istanbul trimitea un paşă ca să aranjeze neînţelegerile dintre boierii iubitori de zavistie. Acum, s-au schimbat puţin denumirile, dar principiul a rămas acelaşi.
Narîşkin a aterizat pe neaşteptate şi fără să fie invitat de cineva. Din punctul de vedere al Moscovei nici nu ar fi fost nevoie de vreo invitaţie. Sau poate invitaţia a venit de la vreunul din partidele parlamentare care se temeau că nu vor face faţă la negocieri fără vreun sprijin masiv din afară?

Narîşkin reprezintă ceea ce în perioada medievală se numea „cavaleria grea”. A avut puterea să-i aducă laolaltă pe Lupu şi Voronin la Ambasada Rusiei din Chişinău. Iar apoi, aliniaţi în scara pisicii, Lupu, Narîşkin şi Voronin au făcut declaraţii presei (presa corectă!). Din declaraţii s-a înţeles doar că totul este bine şi că va fi şi mai bine. Bineînţeles, dacă se merge pe mâna Rusiei va fi bine.
Presa de la Moscova s-a grăbit să anunţe că există deja un protocol de colaborare PCRM-PDM şi că guvernarea este bătută în cuie.

La Chişinău liderii politici au dezminţit: nu, nu există nicio alianţă PCRM-PDM! Comentatorii au sărit şi ei în sus de teama unei eventuale trădări. Însă negocierile dintre partidele AIE au continuat în cursul zilei de luni.

Situaţia a rămas la fel de fluidă şi după vizita lui Narîşkin.
Însă într-un fel tot s-au separat apele. Documentul WikiLeaks (cel cu mituirea lui Lupu de către Voronin cu 10 milioane de dolari), indiferent de unde a apărut, alături de vizita lui Narîşkin şi interviul insultător al lui Voronin au permis delimitarea a doi poli: liberal-democraţii lui Filat şi comuniştii lui Voronin.

Oricum, cei doi poli erau definiţi prin rezultatul alegerilor şi numărul de deputaţi, doar că acum pare a fi exclusă o eventuală alianţă PCRM-PLDM (de care se temeau ca de Satana mulţi comentatori de la Chişinău).
Având cei doi poli definiţi, putem încerca câteva speculaţii pe tema viitoarelor alianţe. Partidul Liberal este în mod clar la dreapta PLDM-ului – nu prea are cu cine altcineva face alianţe. Iar acest lucru îi cam scade puterea de negociere şi şansele de a obţine posturi relevante. Cu totul altfel stă situaţia democraţilor, care cred că au de câştigat indiferent de ce pol se apropie. Se poate spune că, afişându-se cu Narîşkin şi Voronin, Lupu încearcă să-şi ridice preţul în negocierile cu liberalii şi liberal-democraţii.

Jocul negocierilor rămâne cât se poate de deschis la Chişinău – şi este mult mai bine aşa decât situaţia ceţoasă care a persistat întreaga săptămână trecută când nu se ştia nimic despre discuţiile care fără îndoială că au avut loc.
Vizita lui Narîşkin şi înghesuiala de declaraţii şi comentarii care au urmat arată că Moscova în continuare consideră Republica Moldova un teritoriu în care face şi desface. Şi mai arată că politicienii de la Chişinău consideră şi ei Moscova aşa cum se consideră ea însăşi. Dacă Narîşkin nu ar fi fost băgat în seamă de nimeni, alta ar fi fost situaţia. Oricum, faţă de anii trecuţi, au fost mult mai puţini boieri moldoveni care să se repeadă să pupe poala caftanului.

Cu alte ocazii ar fi fost înghesuială mult mai mare la poarta Ambasadei Rusiei. Ceea ce dă speranţe pentru o coaliţie de guvernare care să respecte voturile cetăţenilor şi nu voinţa Înaltei Porţi.

Isoria noastră cunoaşte multe trădări şi mulţi trădători. De ce poporul român a fost trădat mereu în anii săi de cumpănă ? De ce marile personalităţi ale poporului român au fost răstignite pe crucea istoriei ? Cine sunt vinovaţii? Oare îi putem uita pe turcii care ne-au luat în robie pe cei mai bravi feciori şi pe cele mai frumoase fete, pe ungurii care au făcut totul pentru a ne catoliciza, pe bolşevicii care ne-au dus părinţii în Siberia. Unde a dispărut vitejia noastră? Marea credinţă în neamul nostru românesc?

Să ni se întâmple toate astea din cauza că sântem prea buni, prea toleranţi, prea indulgenţi. De ce ne-am transformat dintr-un neam viteaz în unul smerit şi materialist, calculat? Unde este jertfa noastră supremă?

De ce i-am tolerat de-a lungul secolelor pe trădătorii de neam ce ne-au vîndut nu o dată duşmanilor, atingându-şi scopurile lor josnice şi au avut nevoie ca noi să uităm memoria părinţilor noştri şi să ne fie ruşine de trecutul nostru pentru că astfel încetăm să mai fim un neam, şi devenim deodată o turmă fără rost şi lipsită de valori.

Este bine cunoscut în istorie deja cît de uşor este să conduci o societate lipsită de legătura cu înaintaşii lor. Aceşti trădători de neam vor să ne uităm Ţara, Patria noastră, România, să ne uităm limba noastră cea română.Aceşti trădători de ţara merită un blestem pe care-l va da Mihai Eminescu în vestita sa « Doină »:

“Cine-au îndragit strainii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.”

Am crezul că trădătorilor de neam trebuie dedicat o pagină specială în manualul de istorie şi de literatură, iar în timpul slujbelor de la biserică clipe de blestem, spre a fi drept lecţie pentru alţi români în veacul veacurilor.

Curaj şi dagoste de neam, români!

Sursa: Basarabia Literara

Articol:”CE FACEM CU TRĂDĂTORII DE NEAM, DOMNILOR ROMÂNI ?”

Autor : MIHAI CIUBOTARU

Publicitate