CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

VODCA-UNA DIN CAUZELE PRABUSIRII IMPERIULUI SOVIETIC

URSS s-a prăbuşit din cauza vodcii?

În 1985, Mihail Gorbaciov, noul conducător al URSS, moştenise un gigantic aparat birocratic (18 milioane persoane/ costa 40 miliarde ruble anual), alcoolizat şi îmbătrânit în mare parte.

Se cerea o acţiune care să permită înnoirea aparatului birocratic, o acţiune care să ducă la eliminarea funcţionarilor care nu îndeplineau rapid ordinele venite de la centru.

În legătură cu aceasta, la 7 mai 1985 M. Gorbaciov declanşează campania cu denumirea „Să depăşim beţia şi alcoolismul!”. S-a pus următorul scop: în următorii 3 ani producerea şi comercializarea vodcii să fie redusă cu 50 %. Acţiunile care au urmat au dus la înnoirea cu peste 50 % a aparatului de stat, însă, în cei 3 ani de campanie, au cauzat pierderi de 75 mlrd. ruble.

Pe de altă parte, pentru că s-au închis jumătate din magazinele care comercializau băuturi alcoolice, oamenii, cuprinşi de o psihoză totală, formau cozi gigantice. Anume atunci a apărut gluma: „Staţia – magazinul cu vodkă, următoarea staţie – capătul cozii !”

Către 1990 bugetul Uniunii Sovietice avea un deficit de 75 mlrd. ruble (20 %  din venitul brut total !), deficit care nu-i permitea să mai întreţină aparatul de stat.

15 noiembrie 2010
Autor : Dr. Veaceslav Stavila

 

 

 

 

 

 

15/11/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

VIDEO: NASA a găsit un „obiect excepţional în vecinătatea noastră cosmică”: CEA MAI TÂNĂRĂ GAURĂ NEAGRĂ. CE ESTE O „GAURA NEAGRA”.

NASA a găsit un „obiect excepţional în vecinătatea noastră cosmică”: CEA MAI TÂNĂRĂ GAURĂ NEAGRĂ.

 

UPDATE: Nu este vorba despre descoperirea unei nave extraterestre, asa cum probabil multi dintre voi v-ati fi asteptat, ci despre enigma nasterii unei noi gauri negre, posibil cea mai recenta gaura neagra din Univers si cea mai tanara gaura neagra observata pana acum. Posibila gaura neagra s-a nascut din supernova 1979 C. Supernova este tinuta sub observatie de catre NASA de multi ani, prin intermediul telescoapelor, iar ceea ce i-a intrigat pe oamenii de stiinta este faptul ca spectrul razelor X nu s-a schimbat in ultimii ani, ci a ramas aproximativ la fel.

Acest fenomen presupune faptul ca steaua care i-a dat nastere nu s-a transformat in neutron, ci ca avem de-a face cu o gaura neagra „baby”, prima observata direct pana in prezent. Cunoscute pana acum doar la nivel teoretic, gaurile negre „infantile” nu au fost surprinse de niciun telescop pana acum. Cercetatorii NASA nu sunt siguri ca 1979 C este cea mai tanara gaura neagra din Univers, dar aceasta este cea mai probabila ipoteza pe care o au pana in prezent. Noua gaura neagra ar putea avea doar.. 30 de ani! Insa toate aceste ipoteze vor fi confirmate de observatii ulterioare!

Supernova 1979 C se afla la 52,5 milioane de ani lumina fata de Pamant, in galaxia spiralata Messier 100 din constelatia Coma Berenices.

Date furnizate de Descopera .ro

15/11/2010 Posted by | PRESA ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

VIDEO:REMEMBER TOMA CARAGIU

 

 

 

 

 

 

 

15/11/2010 Posted by | AROMANII DIN BALCANI | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: