CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ANUL ACESTA IARNA VA FI MULT MAI GREA CA DE OBICEI.SUNT AȘTEPTATE VISCOLE,ZĂPEZI ABUNDENTE ȘI TEMPERATURI SUB 30 DE GRADE.Last Ice Age took just SIX months to arrive.


Vine iarna cea mai grea. Se așteaptă temperaturi sub minus 30 de grade

Luni, 18 octombrie 2010 

iarna frig ger ploi

Europa se va confrunta cu una dintre cele mai friguroase ierni, din ultimii ani, potrivit unui raport în care sunt citaţi specialişti de pe întregul continent.

„Iarna va fi lungă şi plină de zăpadă”, au anuţat meteorologii de la Academia bulgară de Ştiinţe. Pe de altă parte, specialistul sârb, Branko Bjelic, a declarat că prognozele indică temperaturi de minus 30 de grade Celsius în unele regiuni din Balcani.

La rândul său, Valeri Spiridonov, vicepreşedinte al Institutului Naţional de Meteorologie din Bulgaria, a declarat că „La Nina”, curentul din Pacific, este cel care va aduce temperaturile scăzute. Nici meteorologii polonezi nu ne dau veşti mai bune. Din contră, ei au avertizat, recent, că această iarnă va fi cea mai friguroasă din ultimii o mie de ani. Potrivit specialiştilor români, vom avea o iarnă „adevărată”.

La sfârşitul lu­­nii noiembrie, se prognozează primele ninsori importante, după care, în decembrie, vom avea parte de viscole şi de nopţi geroase.

Sursa

Savanții spun că ultima eră glaciară s-a instalat în numai 6 luni.

Last Ice Age took just SIX months to arrive

Climate catastrophe: Rapid climate change was the subject of the Hollywood blockbuster The Day After Tomorrow

Contrar teoriilor care afirmau ca ultima Era Glaciara – survenita in urma cu cca. 13.000 de ani – a avut nevoie de aproximativ un deceniu pentru a se instala in Europa, un studiu geologic recent sugereaza ca lucrurile s-au intamplat, de fapt, de 20 de ori mai rapid.

Ipoteza se bazeaza pe studiul depozitelor de mal dintr-un lac irlandez, Lough Monreagh, mal renumit prin faptul ca a pastrat cu fidelitate indicii asupra conditiilor climatice din trecutul Pamantului, putand furniza astfel informatii precise cercetatorilor care studiaza paleoclima planetei.

Cu ajutorul unui bisturiu robotic de mare precizie, profesorul William Patterson, autorul studiului publicat in revista New Scientist, a desprins straturi foarte subtiri – de numai 0,5 mm grosime, – din malul fosil; fiecare strat reprezinta 3 luni de depunere sedimentara, deci, studiind aceste straturi, se pot observa schimbarile petrecute in ecosistemul lacului (la randul lui, influentat de clima) intr-o perioada scurta de timp.

Studiind straturile, cercetatorul a ajuns la concluzia ca racirea climei, petrecuta in urma cu 13.000 de ani (ultima era glaciara) a fost extrem de rapida.

Climate catastrophe: Rapid climate change was the subject of the Hollywood blockbuster The Day After Tomorrow

It took just six months for a warm and sunny Europe to be engulfed in ice, according to new research.

Previous studies have suggested the arrival of the last Ice Age nearly 13,000 years ago took about a decade – but now scientists believe the process was up to 20 times as fast.

In scenes reminiscent of the Hollywood blockbuster The day After Tomorrow, the Northern Hemisphere was frozen by a sudden slowdown of the Gulf Stream, which allowed ice to spread hundreds of miles southwards from the Arctic.

Geological sciences professor William Patterson, who led the research, said: ‘It would have been very sudden for those alive at the time. It would be the equivalent of taking Britain and moving it to the Arctic over the space of a few months.’

Professor Patterson’s findings emerged from one of the most painstaking studies of climate changes ever attempted and reinforce the theory that the earth’s climate is  unstable and can switch between warm and cold incredibly quickly.

His conclusions, published in New Scientist, are based on a study of mud deposits extracted from a lake in Western Ireland, Lough Monreagh – a region he describes as having the ‘best mud in the world in scientific terms’.

Professor Patterson used a precision robotic scalpel to scrape off layers of mud just 0.5mm thick. Each layer represented three months of sediment deposition, so variations between them could be used to measure changes in temperature over very short periods.

Read more:dailymail.co.uk

Publicitate

18/10/2010 - Posted by | PRESA ROMÂNEASCĂ | , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: