CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Fostul șef al TVR ,dramaturgul Valentin Nicolau,spune:”Fostul ministru al Culturii, Mona Muscă,a deținut funcția de șef al rețelei de ofițeri acoperiți din societatea civilă”


Fostul ministru al Culturii, Mona Muscă, este ofițer acoperit al serviciilor secrete și a deținut importanta funcție de șef al rețelei de ofițeri acoperiți din societatea civilă, pînă la momentul în care Traian Băsescu, încălcînd cutumele profesiei, a aranjat deconspirarea sa și trecerea pe linie moartă.

  Incendiar: Mona Musca - sefa ofiterilor acoperiti din societatea civila 

Fostul ministru al Culturii, Mona Muscă

 Explozivele dezvăluiri sunt făcute de către dramaturgul Valentin Nicolau, fostul șef al TVR, care mai sugerează că pe lista oamenilor de cultură care au legături cu serviciile secrete, actuale sau comuniste, se află și alte nume sonore, precum Ioan T.Morar ori Andrei Pleșu, scrie inpolitics.

 Valentin Nicolau afirmă, în ceea ce s-ar putea numi cea mai spectaculoasă tabletă de autor a anului, că mare parte a intelectualilor susținători ai regimului Băsescu sunt, de fapt, ofițeri acoperiți care au avut de executat ordine precise, o rețea infiltrată în societatea civilă și coordonată de Mona Muscă, despre care scriitorul afirmă fără echivoc că este ofițer acoperit.

Foto:Valentin Nicolau

(sursa:Crestin ortodox.ro)

  

Mai mult, Nicolau spune că, după deconspirarea parțială a acesteia ca fost colaborator al Securității – fapt împotriva cutumelor profesiei, afirmă el – rețeaua Monei Muscă a avut mult de suferit, fiind chiar destrămată, în oarecare măsură, în sensul că membrii ei au trecut în alte tabere. Nicolau mai spune că grosul camarilei intelectualiste a lui Băsescu a fost generos răsplătită de-a lungul anilor, cu funcții care variau de la posturi de consul – cazul lui Ioan T.Morar, care ar avea legături cu SIE – pînă la posturi de guvernator al Deltei (Liviu Mihaiu n.n. ), șefi de institute culturale (Patapievici, Mihăieș n.n.), europarlamentari, ambasadori, directori, consilieri etc.

Sursa

Cititi integral AICI

Publicitate

13/10/2010 - Posted by | POLITICA | , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: