LENIN VISA LA”REVOLUTIA MONDIALA”, ORGANIZAND ATENTATE TERORISTE IN TOATA EUROPA
După instaurarea dictaturii lui Lenin, acesta a visat să extindă incendiul revoluţionar în Europa, apoi în întreaga lume. Acest vis răspundea, întâi şi întâi, faimoasei devize „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!” din Manifestul partidului comunist al lui Marx.
Visul comuniştilor corespundea şi unei imperioase necesităţi: revoluţia bolşevică nu se putea menţine la putere şi dezvolta, dacă nu era protejată, susţinută, reluată prin alte revoluţii în ţările cele mai avansate – Lenin se gândea mai ales la Germania, cu proletariatul său foarte organizat şi formidabilele sale capacităţi industriale.
Această necesitate conjuncturală s-a transformat curând într-un veritabil proiect politic: „revoluţia mondială”.
Înfrângerea Germaniei imperiale şi a Austro-Ungariei a provocat în Europa un cutremur politic însoţit de un enorm vârtej revoluţionar. În Germania, încă înain te de capitulare, se răscoală flota de război.
În decembrie, 1918, Rosa Luxemburg şi Karl Liebknecht, în fruntea grupului Spartakus, părăsesc Partidul Social-Democrat şi fondează Partidul Comunist German. În ianuarie 1919, spartakiştii declanşează la Berlin o insurecţie, înăbuşită imediat de guvernul social-democrat.
„Republici sovietice” în Germania
Au fost instaurate „republici sovietice”,întâi la Bremen,apoi în Bavaria. Pot fi considerate aceste „republici ale Consiliilor” (în sensul de „sfaturi” – soviete) apariţii spontane? „Modelul” exista de cel puţin un an: statul creat de Lenin.
La fel şi ideologia, ca şi modul de acţiune. Oricum, au fost efemere, marcând totuşi începutul unui şir de revoluţii de esenţă comunistă. Primul stat după Germania unde s-a aplicat formula Kominternului a fost Estonia, invadată la 18.11.1918 de două divizii ale Armatei Roşii, în furgoanele căreia au sosit şi membrii unui guvern comunist, alcătuit în Rusia sovietică.
Trupele sovietice au fost stopate şi s-au retras, dar urmele ocupării unor localităţi estoniene sunt îngrozitoare.
Atentat împotriva regelui Bulgariei
După Estonia, i-a venit rândul Bulgariei să cunoască o epocă de pronunţată instabilitate. Între 1923-1925, vecinii noştri s-au confruntat cu atentate cu bombă şi asasinate politice în serie. În iunie 1923, a fost omorât primul-ministru Alexander Stambuliiski, înlocuit cu Alexander Ţankov.
În septembrie, comuniştii au organizat o răscoală, reprimată cu duritate după o săptămână. Partidul a schimbat atunci tactica, trecând la acte de terorism. La începutul anului 1925, a fost atacat sediul unei subprefecturi, eveniment soldat cu patru morţi.
După trei zile, la 11 fe bruarie, în plin centrul Sofiei, a fost comisă o crimă monstruoa să, cu pronunţat substrat politic: uciderea lui Nikola Milev, deputat şi jurnalist care, pe lângă funcţia de director al ziarului „Slovet”, era şi preşedintele Sindicatului ziariştilor bulgari.
La începutul lunii aprilie, conspiratorii au încercat să lovească la vârful puterii organizând un atentat împotriva monarhului însuşi. Ca prin minune, tentativa de regicid a eşuat, Alexandru I scăpând cu viaţă.
Şansa l-a ocolit, din nefericire, pe generalul Kosta Gheorghiev, un apropiat al regelui, ucis la 15 aprilie. A venit apoi cel mai grav dintre episoadele acelor ani de violenţă politică în Bulgaria.
La 17 aprilie, în timpul funeraliilor generalului Gheorghiev, în catedrala Celor Şapte Sfinţi din Sofia o îngrozitoare explozie a provocat prăbuşirea cupolei: au fost număraţi o sută patruzeci de morţi între care paisprezece generali, şaispre zece ofiţeri superiori, trei deputaţi.
Potrivit lui Victor Serge, atentatul fusese organizat de secţia militară a partidului comunist.
După alte surse, comanditarul dinamitării catedralei era Meir Trilisser, şeful secţiei pentru străinătate a Cekăi, apoi vicepreşedinte al GPU, decorat în 1927 cu ordinul „Drapelul Roşu” pentru servi ciile aduse.
Mihail Abramovici Trilisser – Moskvin ( evreu născut Meier Abramovici Trilisser ; 1883-04-01 , Astrahan – 1940 ), a fost un şef OGPU sovietic al Departamentului Externe al CEKA şi OGPU .
Mai târziu, el a lucrat pentru NKVD, ca un şef de birou sub acoperire şi lider Kominternului. Din 1921, Trilisser a lucrat in departamentul de informaţii externe a poliţiei secrete sovietice, de la începuturile sale , ca parte a CEKA.
A fost arestat in timpul Marii Epurari in 1938 si a fost executat in 1940
În anii ‘30, Trilisser a fost unul dintre cei 10 secretari ai Kominternului, controlând activitatea acestuia din partea NKVD. Printre „alte surse” se află Arkadi Vaksberg, autorul volumului „Hotel Lux” (apărut, în traducerea Mihaelei Zoicaş, la ed. Huma nitas, în 1993), competent cercetător al arhivelor secrete, care afirmă că „figura ade văra tului stăpân al Kominternului din timpul întregului deceniu al patrulea, omul care a fost concomitent membru al Comitetului Executiv, al prezidiului şi al secretariatului Kominternului” a fost Meier Trilisser.
Bolşevic încă din 1901 (avea pe atunci 18 ani), Trilisser a ajuns să ocupe, în 1921, un post înalt în Ceka (şeful secţiei pen tru străinătate); patru ani şi câteva luni mai târziu, el devenea vicepreşedinte al GPU. Din tre numeroasele acţiuni puse la cale şi executate de agenţii din subordinea lui amintim: dinamitarea catedralei din Sofia, unde se aflau regele Bulgariei şi întreg Guvernul.
În 1927, Trilisser a fost decorat, între altele, pentru „devotamentul său faţă de cauza revoluţiei”.
La 2 februarie 1940, decoratul cu „Drapelul Roşu” şi-a încheiat în subteranele de la Lubianka glorioasa carieră de călău, conspirator şi diversionist, primind din partea idolului său, Iosif Vissarionovici Stalin, un cadou fierbinte, sub forma unui glonţ în ceafă.
Devenise, între timp, „spion japonez şi britanic”.
Ungaria sovietică
Pentru autorii monumentalei lucrări „Le livre noir du communisme”, Ungaria reprezintă „primul caz în care bolşevicii au putut să-şi exporte revoluţia”, în sensul că au reuşit să in staureze puterea sovietică într-un stat. Şi nu oricare, ci unul situat în chiar zona centrală a Europei.
„Încă de la începutul anului 1918, partidul bolşevic îi regru pase în rândul său pe toţi simpa tizanţii neruşi într-o Federaţie a grupurilor comuniste străine.
La Moscova exista deci un Grup unguresc , format în esenţă din foşti prizonieri de război care, chiar în octombrie 1918, trimise vreo douăzeci dintre membri în Ungaria. La 4 noiembrie a fost fondat la Budapesta Partidul Comunist din Ungaria (PCU), condus în curând de Béla Kun.
Prizonier de război, Kun se raliase cu entuziasm la revoluţia bolşevică astfel încât deveni, în aprilie 1918, preşe dintele Federaţiei grupurilor străine.
Foto: Bela Kun (Cohen), conducatorul Republicii Sovietice Ungare
Sosit în Ungaria în noiembrie, în compania a optzeci de militanţi, a fost ales în fruntea Partidului.” (cf. Le livre noir du communisme, p. 300).
O altă sursă: „Dosare ultrasecrete”, suplimentul cotidianului „Ziua” (nr. 544/24.01.2009), afirmă, sub semnătura lui Vladimir Alexe, că, după înfrângerea trupelor bolşevice ale Republicii Sovietice Ungare de către Armata Regală Română (care a ocupat Budapesta la 04.08.1919), principalii lideri bolşevici au fugit din Ungaria.
Béla Kun şi alţi kunerişti s-au refugiat în Austria, unde se afla la putere un guvern social-democrat.
Au fost însă arestaţi şi au rămas într-un lagăr până în iulie 1920, când un acord pentru schim bul de prizonieri intervenit între Austria şi Rusia sovietică ,a permis unui număr de 415 kunerişti refugierea la Moscova.
La Moscova, Béla Kun a intrat în rândul Partidului Comunist (bolşevic) din Rusia sovietică. A primit cetăţenia sovietică şi a fost numit în conducerea Kominternului, răspunzând de Ger mania, Austria, Cehoslovacia şi România.
In timpul Marii Epurari staliniste a fost arestat si a fost executat,fara menajamente.
ALEXANDRU MIHALCEA
Sursa
DE CE SE AFLA UNGARIA PE LOCUL 5 IN LUME , în topul ratei sinuciderilor ?
Ungaria – locul 5 în lume, în topul ratelor de suicid
Ungaria nu s-a îndepărtat de locul cinci în lume, pe care îl ocupă în topul ratei mortalităţii prin suicid, a raportat ieri ziarul ungar Nepszabadsag, citând date furnizate de Biroul Central de Statistică (KSH).
Ungaria înregistrează anual aproximativ 2.400 – 2.500 de asemenea cazuri. Anul “de vârf” al suicidului în rândul ungurilor a fost înregistrat în anul 1983, când 5.000 de persoane şi-au luat viaţa.
Psihiatrul Tamas Zonda, specializat în studiul fenomenului de suicid, a declarat pentru respectivul ziar că diminuarea ratei de suicid observată în perioada 1987 – 1988 poate fi atribuită speranţelor şi aşteptărilor societăţii, care însă au dispărut de atunci.
Attila Nemeth, directorul Institutului Naţional de Psihiatrie a spus că uşoara stagnare a ratei suicidului s-a transformat acum într-o creştere.
“Consumul de alcool pe cap de locuitor este foarte mare şi merge mână în mână cu depresia”, a spus dl. Nemeth. Un alt factor de risc în Ungaria îl reprezintă numărul mare de sinucideri înregistrate în rândul vârstnicilor, lucru care sugerează o protecţie socială inadecvată.
În ultimele şase luni au fost semnalate două cazuri de suicid la nivelul familiei, când doi taţi şi-au ucis soţiile şi copiii, iar apoi şi-au luat propriile vieţi.
4 Septembrie 2010