NOILE RECLAME ORANGE SI PROMOVAREA SATANISMLUI
Foto: SATANISM in noile reclame ORANGE
In aceasta fotografie (neprofesionala) din mass-media – focalizata pe un spatiu publicitar al companiei de telefonie Orange – o vedem pe cantareata Rihanna care apare incornorata, avand capul pozitionat intr-o aura luminoasa, din centrul careia se raspandesc raze, tot acest ansamblu pe fondul simbolisticii masonice a triunghiului cu varful in jos.
In cadrul campaniei Orange Young, intr-o alta fotografie prelucrata aproape pe acelasi calapod, in spatiile publicitare de pe cladiri o vedem pe Lady Gaga, al carei satanism de la Gala Premiilor MTV 2009 este de notorietate.
Daca in pictura bisericeasca, prin nimbul din jurul capetelor sunt recunoscuti sfintii, Maica Domnului si Mantuitorul, prin aceasta campanie desfasurata de Orange, se incearca promovarea exact a contrariului, adica “sfintenia” diavolului si a slujitorilor sai.
Sa nu fie!
Aceste incercari de propagare a unui mesaj antihristic, care acum apar oarecum subliminal, sunt metodic elaborate si promovate sistematic in mass media si in lumea spectacolelor, urmand intocmai „invataturile”numitului << Albert Pike (1809 – 1891), mason, gradul 33 ritul scotian (rit pe care de fapt el l-a transformat dintr-o societate minuscula, la influenta enorma pe care o stim astazi),cel care a formulat dogma divinităţii lui lucifer în “Morals and Dogma“:
“Lucifer, Zeul Luminii, lupta împotriva lui Adonai, Zeul Bibliei; da, Lucifer e Dumnezeu “
„ Lucifer este purtătorul luminii. Nume straniu şi misterios al celui ce este Spiritul întunericului! Lucifer, fiul dimineţii! Este cel care aduce lumina şi în toată splendoarea sa intolerabilă orbeşte pe cei slabi sau sufletele egoiste. „
Despre francmasonerie, Albert Pike sustinea in lucrarea sa “Dogma si ritual”, ca: „Francmasoneria are două doctrine, dintre care una este ascunsă, cunoaşterea sa fiind rezervată doar Maeştrilor…, iar cealaltă este publică…”
In 1869 [Albert Pike] a fost unul din liderii de seama ai Cavalerilor Ku Klux Klan (KKK) >>
Bine ar fi sa sabotati orice serviciu oferit de aceasta companie transnationala,care este puternic angajata in activitatea de pervertire a mintii tinerilor, si nu numai prin difuzarea unor astfel de reclame !
Intarire de la Hristos!
Comentariu saccsiv’s weblog:
Nu stiu cine a scris textul de mai sus insa consider ca e bine sa fie promovat.
Niciun comentariu până acum.
Lasă un răspuns